ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.11.2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3680/2011

HOTĂRÂRE
17.11.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3680/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Prin cererea formulată la data de 30 august 2006

și înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. 436/96/2006, reclamanta SC

se dispună:

- obligarea pârâtelor

A.D.S. și SC A. SA la reluarea procedurii de vânzare, prin licitație cu

strigare, a acțiunilor SC A. SA Odorheiul Secuiesc, județul Harghita, procedură

care a fost suspendată începând cu data de 1 august 2003 și în consecință:

- să se constate

nulitatea absolută a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între

pârâtele 1-2, în calitate de vânzătoare, și pârâtul F.K., în calitate de

cumpărător, cu repunerea părților în situația anterioară;

- să se dispună

rectificarea cărții funciare Sîmbătești prin radierea intabulării pârâtului F.K.

în CF Sîmbătești.

- plata cheltuielilor

de judecată.

Ulterior, cauza a

fost înregistrată sub nr. 3865/118/2007 pe rolul Tribunalului Constanța, urmare

admiterii cererii de strămutare, iar în fața acestei instanțe reclamanta a

făcut precizări cu privire la obiectul acțiunii și temeiul juridic.

A susținut reclamanta

că a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. F. din Odorheiul Secuiesc și să se

dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii actului și să fie

obligate pârâtele A.D.S. și SC A. SA să includă în oferta de vânzare și să

vândă la licitație publică, conform prevederilor legale, imobilul ce a făcut

obiectul vânzării.

Reclamanta a justificat

interesul său în formularea acțiunii prin aceea că, în calitate de participant

la licitația organizată de A.D.S. pentru vinderea acțiunilor SC A. SA,

licitație ce a fost suspendată prin hotărâre judecătorească, a fost

prejudiciată prin încheierea actului de vânzare atacat, astfel că urmărește

reincluderea bunului vândut printre activele societății și vinderea lui la licitație

publică potrivit legii.

A mai susținut

reclamanta că a motivat acțiunea în constatarea nulității absolute a

contractului pe faptul că a fost încheiat prin fraudă la lege, respectiv

vânzarea s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 268/2001,

întrucât, la data vânzării, cumpărătorii, care aveau calitatea de chiriași, nu

aveau plătită chiria la zi și nu au făcut dovada efectuării vreunor investiții

pe terenul în cauză.

Prin încheierea din

30 octombrie 2007 prima instanța a dispus unirea excepțiilor cu fondul cauzei,

apreciind că este necesară administrarea de probatorii.

Prin încheierea de

ședință din 15 aprilie 2008, prima instanța a respins cererea de sesizare a instanței

de control administrativ, ca urmare a invocării excepției de nelegalitate a pct.

9 din Hotărârea Consiliului de Administrație al A.D.S. nr. 18 din 27 septembrie

2005 și a pct. 5 din Hotărârea Consiliului de Administrație al A.D.S. nr. 25/2005.

Prin Sentința civilă nr.

2540 din 16 septembrie 2008 Tribunalul Constanța a respins ca nefondate

excepțiile privind prescrierea dreptului la acțiune, lipsa calității procesuale

active și lipsa interesului în promovarea acțiunii și a respins acțiunea

reclamantei, ca nefondată.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a reținut că excepțiile invocate de pârâți sunt

nefondate, întrucât scopul urmărit de reclamantă este sancționarea

judecătorească a unui contract despre care pretinde că a fost încheiat cu

nerespectarea formelor legale edictate pentru încheierea sa valabilă și cu

prejudicierea intereselor sale de creditor.

De asemenea, s-a

apreciat că, în raport de obiectul juridic și temeiul juridic al acțiunii indicat

(art. 975 C. civ.) - acțiunea este promovată cu respectarea termenului general

de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Pe fondul cauzei,

prima instanța a constatat că, în cauză, nu sunt întrunite, cumulativ, cerințele

impuse de art. 975 C. civ., întrucât reclamanta nu a făcut dovada calității

sale de creditor, a faptului că este titulara unei creanțe certe, lichide și

exigibile împotriva pârâtei SC A. SA, astfel încât demersul său juridic să se

poată fundamenta pe acțiune pauliană.

S-a reținut că

acțiunea revocatorie este acel mijloc juridic prin care creditorul poate cere

revocarea (desființarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de

debitor în scopul prejudicierii sale.

Pentru a se face

aplicarea disp. art. 975 C. civ. se cer întrunite cumulativ mai multe condiții

respectiv: actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, debitorul să fi

avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor care, la

rândul său, trebuie să se legitimeze cu o creanță certă, lichidă și exigibilă

și, în principiu, anterioară actului atacat.

Mai este necesară

totodată, complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul

atacat.

Prima instanța a

apreciat că susținerile reclamantei nu au suport juridic și nu corespund

definiției date noțiunii de creditor, respectiv titular al unui drept de

creanță care este îndreptățit să pretindă debitorului său îndeplinirea

prestației la care acesta s-a obligat, a îndatoririi de a da, a face sau a nu

face ceva.

În condițiile în care,

așa cum rezultă din disp. Legii nr. 268/2001, privatizarea societăților din

agricultură se face de către A.D.S., în numele statului, aceasta fiind

instituția autorizată să hotărască asupra strategiei de urmat, nu se poate

susține cu succes, că A.D.S. sau SC A. SA, aflată pe lista societăților supuse

privatizării, au calitatea de debitori și astfel, actele încheiate de aceștia să

poată fi supuse analizei din perspectiva art. 975 C. civ.

În același

context, prima instanța a apreciat că reclamanta nu este titulara unei creanțe

certe, lichide și exigibile în sensul dat de art. 379 alin. (3) și (4) C. proc.

civ.

În speță, reclamanta

și-a justificat interesul în promovarea acțiunii prin intenția sa expresă de a

cumpăra acțiunile SC A. SA oferite spre vânzare prin licitație publică.

Acțiunile constituie o fracțiune a capitalului social care conferă posesorului

calitatea de acționar.

Chiar dacă

încorporează anumite valori patrimoniale, iar actul atacat ar avea consecințe

asupra valorii acțiunilor, fără efecte asupra solvabilității, reclamanta nu se

poate prevala de disp. art. 975 C. civ. pentru a obține sancționarea

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1611/8 iunie 2006 la B.N.P.

Așa cum rezultă din

întreaga documentație depusă la dosarul cauzei (filele 219-241) contractul

atacat a fost încheiat în condițiile art. 26 din Legea nr. 268/2001, fără să se

identifice motive de sancționare pentru nerespectarea prevederilor legale

edictate pentru încheierea sa valabilă.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel reclamanta SC O. SRL care a criticat soluția

instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.

Intimații SC A. SA

Odorheiul Secuiesc SA și F.K., prin întâmpinare, au solicitat respingerea

apelului, ca nefondat.

Prin Decizia civilă nr.

23 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Constanța a admis apelul reclamantei și a

schimbat, în parte hotărârea primei instanțe în sensul admiterii acțiunii, a

dispus reluarea procedurii de vânzare, prin licitație publică cu strigare a

acțiunilor SC A. SA și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare

cumpărare autentificat cu nr. 1611/2006 la B.N.P. F.I. din Odorheiul Secuiesc,

încheiat între SC A. SA, în calitate de vânzător și F.K., în calitate de

cumpărător, părțile urmând a fi repuse în situația anterioară Totodată, s-a

dispus și radierea intabulării din Cartea funciară Sîmbătești, efectuată în

favoarea proprietarului F.K., menținându-se dispozițiile sentinței cu privire

la respingerea excepțiilor prescrierii dreptului la acțiune, lipsa calității

procesuale active și lipsa interesului.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a considerat că prima instanță a calificat greșit

acțiunea reclamantei, fără să aibă în vedere scopul urmărit de aceasta, care a

înțeles să critice vânzarea unor active în perioada în care procedura de

vânzare a acestora era suspendată.

Instanța de apel a

reținut că prin Ordinul nr. 247 din 12 iunie 2002 al Ministrului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor s-a aprobat privatizarea prin metoda

licitației publice cu strigare a SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA, iar A.D.S.

București a inițiat procesul de privatizare al societății; printre bunurile ce

făceau obiectul vânzării prin procedura menționată se afla și terenul în

suprafață de 5034 mp ce a fost înstrăinat pârâtului F.K., teren pe care se

aflau amplasate o serie de active necesare desfășurării activității societății;

procedura de privatizare a societății a fost suspendată prin sentința nr. 1026

din 28 iulie 2003 a Tribunalului Harghita - până la soluționarea irevocabilă a Dosarului

nr. 1678/2003 al Judecătoriei Odorheiul Secuiesc, dosar soluționat irevocabil

prin decizia nr. 4956 din 7 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; după încetarea suspendării procedurii de privatizare, reclamanta a

solicitat reluarea acesteia, însă pârâta Agenția Domeniilor Statului a refuzat

sistematic, invocând diverse motive legate de lipsa de actualitate a licitației

(expirarea ofertei de privatizare la 20 ianuarie 2004, restituirea garanțiilor

de participare).

Instanța de apel a

apreciat că toate acestea nu au legătură cu cauza, putând fi analizate într-o

cerere de vizează direct procedura de licitație, iar câtă vreme a încetat cauza

care a determinat suspendarea, procedura trebuia reluată și numai după reluarea

acesteia puteau fi analizate condițiile cu privire la licitație.

S-a constatat că, în

perioada suspendării procedurii de licitație, suprafața de teren de 5034 mp s-a vândut direct pârâtului F.K., motiv ce atrage nulitatea contractului de vânzare -

cumpărare încheiat cu acesta, cu consecința radierii întabulării din cartea

funciară.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanta SC O. SRL și pârâții SC A. SA Odorheiul

Secuiesc SA, F.K. și Agenția Domeniilor Statului.

Prin Decizia nr. 703

din 23 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

și a casat decizia civilă nr. 23/ COM din 19 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Instanța de recurs a

reținut că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat

obligarea pârâtelor la reluarea procedurii de vânzare, prin licitație cu

strigare, a acțiunilor societății pârâte, să se constate nulitatea absolută a

tuturor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între aceste două pârâte și

F.K.; repunerea în situația anterioară încheierii actelor; rectificarea C.F.

Sâmbătești prin radierea întabulării făcute de pârât.

Ulterior, reclamanta

și-a precizat acțiunea, arătând că aceasta este pauliană, formulată în

calitatea de creditor al obligației SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA de a include

printre activele societății și imobilele ce au format obiectul contractului de

vânzare - cumpărare nr. X/2006 - a cărui nulitate o solicită, menționând că

actul a fost încheiat în frauda la lege, respectiv cu încălcarea art. 26 din

Legea nr. 268/2001.

Cu respectarea

principiului disponibilității, instanța de fond a analizat acțiunea reclamantei

în raport de dispozițiile art. 975 C. civ., dar și din perspectiva motivului de

nulitate invocat ca fiind frauda la lege - respectiv art. 26 din Legea nr. 268/2001.

Prin decizia atacată,

instanța de apel a reținut că acțiunea reclamantei a fost calificată greșit și

a procedat ea însăși la calificarea juridică a acțiunii, considerând că aceasta

este una în constatarea nulității absolute a contractului, ca urmare a

înstrăinării unor active în perioada în care procedura de vânzare a acestora

era suspendată.

Procedând la

schimbarea cauzei juridice a acțiunii în apel, instanța a încălcat prevederile art.

294 C. proc. civ. care reglementează una din regulile esențiale ale apelului,

faptul că efectele acestuia nu se pot răsfrânge decât numai asupra ceea ce s-a

judecat de către prima instanță, nesocotindu-se și principiul dublului grad de

jurisdicție.

Mai mult, deși reclamanta

a invocat în mod constant fraudarea dispozițiilor Legii nr. 268/2001, instanța

a omis să se pronunțe asupra acestui aspect, considerând că actul ce face

obiectul judecății este nul pentru faptul că a fost întocmit în perioada în

care procedura de privatizare era suspendată.

Instanța de control

judiciar a dispus ca instanța de apel, cu prilejul rejudecării, să aibă în

vedere toate motivele de apel invocate de părți, dar și cele susținute de

părți, prin motivele de recurs, cu privire la reluarea licitației ce a fost

suspendată din anul 2003.

Dosarul a fost

reînregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 799/36/2010.

Prin decizia civilă nr.

143/ COM din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței apelate.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Astfel, prin acțiunea

formulată, reclamanta SC O. SRL a solicitat obligarea pârâtelor A.D.S. și SC A.

SA la reluarea procedurii de vânzare, prin licitație cu strigare, a acțiunilor SC

începând cu data de 1 august 2003 și, în consecință, constatarea nulității

absolute a tuturor contractelor de vânzare - cumpărare încheiate între pârâtele

1-2, în calitate de vânzătoare și pârâtul F.K., în calitate de cumpărător, cu

repunerea părților în situația anterioară, precum și rectificarea Cărții

Funciare Sîmbătești, prin radierea întabulării pârâtului F.K. în C.F.

Sîmbătești.

Prin precizările

formulate în fața Tribunalului Constanța, reclamanta a arătat că a formulat o

acțiune pauliană, în care primul capăt de cerere (obligația de a face) și cel

de-al 2-lea (constatarea nulității absolute) sunt indisolubil legate între ele,

invocând disp. art. 975 C. civ. și frauda la lege, respectiv încălcarea disp. art.

26 din Legea nr. 268/2001.

Natura acțiunii

formulate a fost încă o dată precizată prin notele depuse la 26 octombrie 2007,

în sensul că acțiunea este una pauliană.

Chiar dacă prin

concluziile scrise depuse de apelantă se contestă o astfel de calificare dată

acțiunii, arătându-se că nu s-a invocat niciodată art. 975 C. civ., din

precizările făcute de reclamantă în fața Tribunalului Constanța rezultă, indubitabil,

că reclamanta a înțeles să formuleze acțiunea pauliană, aspect tranșat, de

altfel, de către instanța de recurs prin decizia de casare.

În atare situație, instanța

de apel a constatat că, deși sub aspectul efectelor pe care le produce,

acțiunea pauliană duce la desființarea actului, întocmai ca și acțiunea în

nulitate, totuși, cele două acțiuni se deosebesc, deoarece acțiunea în nulitate

produce efecte față de orice persoane, pe când acțiunea revocatorie are un

caracter relativ, adică își produce efecte numai între creditor și terțul

dobânditor, ceea ce înseamnă că cele două acțiuni nu pot fi confundate.

Prin urmare, trebuie

analizată cererea formulată de reclamantă privind desființarea contractului de

vânzare cumpărare încheiat între SC A. SA, în calitate de vânzătoare, și F.K.,

în calitate de cumpărător, din două perspective, una ca acțiune pauliană,

circumscrisă condițiilor impuse de art. 975 C. civ., iar una ca acțiune în

nulitate absolută pentru frauda la lege, în condițiile impuse de art. 948, 966

și 968 C. civ. cu raportare la art. 26 din Legea nr. 268/2001.

În ceea ce privește

acțiunea pauliană, în mod corect prima instanță, analizând condițiile impuse de

art. 975 C. civ., a considerat că acestea nu sunt îndeplinite.

Astfel, reclamanta nu

a dovedit că prin actul încheiat i s-a produs un prejudiciu în sensul că

pretinsul debitor și-a cauzat sau și-a mărit starea de insolvabilitate, că

actul s-a încheiat în frauda sa, că reclamanta are calitatea de creditor față

de pârâte, adică are față de acestea o creanță certă, lichidă și exigibilă și

că actul a fost încheiat cu complicitatea la fraudă a terțului dobânditor.

În ceea ce privește nulitatea

actului pentru frauda la lege, de asemenea, prima instanță a motivat că, așa

cum rezultă din întreaga documentație depusă la dosarul cauzei, contractul

atacat a fost încheiat în condițiile art. 26 din Legea nr. 268/2001, fără să se

identifice motive de sancționare pentru nerespectarea prevederilor legale

edictate pentru încheierea sa valabilă.

Astfel, potrivit art.

26 din Legea nr. 268/2001

:

„Alin. (1)

Societățile comerciale care fac obiectul prezentei legi și care au în derulare

contracte de locație de gestiune, de închiriere pentru activele societății,

altele decât terenurile cu destinație agricolă, pot vinde prin negociere

directă sau pot încheia contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de

vânzare cu locatarii sau chiriașii, dacă aceștia au efectuat investiții în

activele utilizate și nu au obligații restante față de societate.

Alin. (2)

Contractul de vânzare sau de leasing se încheie în baza raportului de evaluare

acceptat de părți și cu scăderea valorii investițiilor efectuate de chiriaș,

respectiv de locatar.

Alin. (3)

Încheierea contractelor de vânzare sau de leasing este condiționată de

aprobarea prealabilă de către Agenția Domeniilor Statului.”

În cauză,

astfel cum rezultă din documentația prezentată de părți (pag.100-144 din vol.1

al dosarului Tribunalului Constanța), contractul de vânzare - cumpărare

autentificat din 08 iunie 2006 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor

citate, în sensul că a avut la bază contractul de închiriere încheiat între

societatea supusă privatizării și cumpărător, acesta din urmă a efectuat

investiții în activele utilizate și nu s-a dovedit că ar fi avut obligații

restante față de societate. De asemenea, încheierea contractului a fost

aprobată de către A.D.S.

În ceea

ce privește posibilitatea societății supuse privatizării de a vinde active prin

negociere directă, apelanta reclamantă a invocat încălcarea disp. art. 23 alin.

(1) din Legea nr. 268/2001, potrivit cu care „Dacă în urma ofertării unei

societăți comerciale și a oferirii de facilități,

conform

art. 15

din prezenta lege, nu au fost înregistrate cereri de cumpărare

de acțiuni, se poate proceda la divizarea societății comerciale pe ferme și

centre de profil, în baza unui studiu de fezabilitate și cu aprobarea adunării

generale a acționarilor, potrivit mandatului special acordat de Agenția

Domeniilor Statului, sau la restructurarea societății, prin vânzare de active,

concesionare ori arendare de terenuri, în conformitate cu prevederile

prezentului capitol.”

Însă,

disp. art.

12

din H.G. nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările și

completările ulterioare, și a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru

accelerarea privatizării prevăd că, „pentru motive întemeiate instituția

publică implicată va putea modifica metoda de privatizare și/ sau va putea

revoca oferta, după caz:

c) ca

urmare a modificărilor intervenite în termenii ofertei inițiale de vânzare;

d) ca

urmare a altor condiții care ar putea influența negativ rezultatele unui proces

de privatizare.”

În speță,

A.D.S. a motivat schimbarea metodei de privatizare prin aceea că, după

suspendarea licitației prin hotărâre judecătorească, începând cu data de 1

august 2003, au intervenit o serie de schimbări în situația patrimonială a

societății, dar și în ceea ce privește procedura de licitație.

Astfel,

prin retragerea de către ofertanți a garanțiilor de participare sau

neprelungirea scrisorilor de garanție expirate, participanții la licitație, inclusiv

apelanta reclamantă, nu mai îndeplineau una dintre condițiile de participare la

licitație. Mai mult, patrimoniul societății supuse privatizării s-a diminuat

prin punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești pronunțate de

Judecătoria Odorheiu Secuiesc, situație în care nu s-ar mai fi putut păstra

termenii ofertei inițiale.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC O. SRL Odorheiu Secuiesc,

aducându-i următoarele critici:

decizia recurată s-a încălcat principiul liberului acces la justiție și cel

privind dreptul la un proces echitabil, deoarece, sub paravanul unui imaginar art.

975 C. civ., instanța de apel nu a analizat în niciun fel fondul acțiunii și

nici probele administrate în cauză, considerentele hotărârii nefăcând niciun

fel de trimitere la motivele de fapt și de drept invocate de către apelantă.

În acest

sens, hotărârea instanței de apel apare ca nemotivată.

2.

Motivarea instanței de apel, în ce privește respingerea cererii de constatare a

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. -

F.I. din Odorheiul Secuiesc, este nefondată, acest contract fiind lipsit de

cauză sau are o cauză ilicită.

Astfel,

scopul declarat al vânzătorului nu a fost încasarea prețului, ci deblocarea

procesului de privatizare al SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA, așa după cum

rezultă din hotărârea Consiliului de Administrație al A.D.S. nr. 18 din 27

septembrie 2005, prin care, la pct. 9, s-a aprobat nota de informare și Decizie

nr. 59484 din 27 septembrie 2005 privind situația terenului în suprafață de

5034 mp. cuprins în CF Sâmbătești, însă, suspendarea operată prin sentința

civilă nr. 1062 din 28 iulie 2003 a Judecătoriei Odorheiul Secuiesc a încetat

la data de 7 iunie 2005, dată la care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 4856 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin

urmare, instanța de apel trebuia să constate nulitatea absolută a respectivului

contract, pe motiv de cauză ilicită.

3.

Contractul de vânzare - cumpărare autentificat la B.N.P. F.I. din Odorheiul

Secuiesc, fraudează dispozițiile art. 23 din Legea nr. 268/2001, deoarece

potrivit acestui articol de lege, societățile comerciale pot vinde active

aflate în proprietatea lor, numai dacă, în urma ofertării de două ori și a

oferiri de facilități, conform art. 15 din Legea nr. 268/2001, nu au fost

înregistrate cereri de cumpărare de acțiuni, or, în cauza de față, așa după cum

rezultă din procesul-verbal de licitație din 1 august 2003, au existat cinci

oferte valabile pentru cumpărare de acțiuni, situație în care nu se mai putea

proceda la o vânzare de active, nici măcar prin metoda vânzării directe.

Recurenta

apreciază că prin hotărâri judecătorești anterioare s-a statuat faptul că

numitul F.K. nu avea dreptul să cumpere prin vânzare directă imobilul

respectiv.

instanței de apel cu privire la capătul de cerere ce vizează obligarea pârâtei A.D.S.

la reluarea procedurilor de privatizare a pârâtei SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA

prin licitație cu strigare este neîntemeiată, deoarece, privatizarea

societăților comerciale aflate în administrarea A.D.S. se face în temeiul Legii

nr. 268/2001, or, datorită suspendării procedurii de privatizare, dispusă de

instanță, această fază nu a mai avut loc la data de 1 august 2003, însă această

procedură trebuia reluată la momentul încetării cauzei de suspendare, pe

perioada de suspendare neputând curge nici un termen, recurenta susținând că și

în prezent ne aflăm în perioada de suspendare a procedurii, deoarece A.D.S. nu

a luat nicio măsură cu privire la licitația suspendată la data de 1 august

2003.

Deși

recurenta a transmis mai multe adrese către A.D.S., aceasta a refuzat, în mod

abuziv, să reia procedura de vânzare la licitație a acțiunilor deținute la SC

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

poate fi reținută.

Astfel, instanța de

apel a arătat că prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea

pârâtelor A.D.S. și SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA la reluarea procedurii de

vânzare, prin licitație cu strigare, a acțiunilor celei de-a doua pârâte,

precum și constatarea nulității absolute a tuturor contractelor de vânzare - cumpărare

încheiate de cele două pârâte cu pârâtul F.K., cu repunerea părților în

situația anterioară, precum și rectificarea Cărții Funciare Sâmbătești, însă,

ulterior, după strămutarea cauzei la Tribunalul Constanța, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că a formulat o acțiune

pauliană, în care primul capăt de cerere (obligația de a face) și cel de-al

doilea capăt de cerere (constatarea nulității absolute) sunt indisolubil legate

între ele, invocându-se dispozițiile art. 975 C. civ., precum și frauda la

lege, natura acțiunii formulate fiind precizată și prin notele de ședință

depuse la data de 26 octombrie 2007.

Prin urmare, pe de o

parte, chiar reclamanta este cea care a stabilit cadrul procesual, prin indicarea

temeiurilor de drept, chiar dacă prin motivele de recurs contestă această

calificare dată acțiunii sale, iar pe de altă parte, instanța de apel nu a

făcut decât să clarifice temeiul acțiunii formulate de către reclamantă și să

se pronunțe asupra criticilor formulate în apel.

Ca atare, hotărârea

instanței de apel este motivată, în cuprinsul acestei hotărâri arătându-se, în

mod clar, că cererea formulată de reclamantă trebuie analizată, atât ca o

acțiune pauliană, circumscrisă condițiilor impuse de art. 975 C. civ., cât și

ca o acțiune în constatarea nulității absolute, pentru fraudă la lege, în

condițiile impuse de art. 948, 966 și 968 C. civ., cu raportare la prevederile

Legii nr. 268/2001, arătându-se, totodată, de ce acțiunea este neîntemeiată,

sub ambele aspecte.

În consecință

recurentei - reclamante nu i s-a încălcat accesul la justiție și nici dreptul

la un proces echitabil, instanța de apel analizând toate criticile reclamantei,

pronunțând o soluție motivată.

critică nu poate fi reținută.

Deși, reclamanta - recurentă

a invocat o nelegalitate a deciziei recurate, în fapt, critica se referă la

netemeinicia acestei hotărâri, raportat la faptul că instanța de apel nu a

găsit cererea de constatare a nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat de către B.N.P. - F.I. din Odorheiul Secuiesc,

ca întemeiată, pe considerentul că respectivul contract este lipsit de cauză

sau are o cauză ilicită.

Sub acest aspect,

însă, hotărârea instanței de apel nu mai poate fi analizată în calea de atac,

extraordinară, a recursului, deoarece pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ.,

au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

De altfel, așa-zisa

cauză ilicită a contractului, și anume deblocarea procesului de privatizare SC

nulitate absolută se cere a fi constată, cauza acestui contract fiind, pentru cumpărător,

dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, iar pentru vânzător,

obținerea contravalorii acestui teren.

treia critică nu poate fi reținută.

Astfel, în

considerentele deciziei recurate se arată că, deși art. 23 alin. (1) din Legea nr.

268/2001, condiționează vânzarea de active, de lipsa cererilor de cumpărare de

acțiuni, totuși, potrivit art. 12 din H.G. nr. 577/2002, privind aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 și a Legii nr. 37/2002,

instituția publică implicată poate modifica metoda de privatizare sau poate

revoca oferta inițială, dacă au intervenit modificări în termenii ofertei

inițiale de vânzare, sau ca urmare a intervenirii altor condiții care ar putea

influența negativ rezultatele procesului de privatizare.

În speța de față s-a

constatat că, după suspendarea licitației prin hotărâre judecătorească,

începând cu data de 1 august 2003, au intervenit o serie de schimbări în

situația patrimonială a societății supusă privatizării, precum și în ce

privește procedura de licitație, prin retragerea de către ofertanți a

garanțiilor de participare sau neprelungirea scrisorilor de garanție expirate,

astfel încât participanții la licitație, inclusiv reclamanta, nu mai

îndeplineau condițiile de participare la licitație.

Tot în acest sens,

s-a reținut că patrimoniul societății supuse privatizării s-a diminuat prin

punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești, situație în care nu s-au mai

putut păstra termenii ofertei inițiale.

Prin urmare, și sub

acest aspect, hotărârea instanței de apel este legală, fraudarea dispozițiilor

legale la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nefiind

dovedită, instituția publică implicată (în speța de față A.D.S.) schimbând, în

mod legal, procedura de privatizare, din licitație cu strigare, în vânzare

directă.

Deși recurenta - reclamantă

susține că există hotărâri judecătorești anterioare care au statuat faptul că

pârâtul F.K. nu avea dreptul să cumpere imobilul respectiv, prin vânzare

directă, nu a indicat respectivele hotărâri și nici nu a arătat în ce constă

nelegalitatea hotărârii recurate, legat de această critică, astfel încât

instanța de recurs nu a putut analiza legalitatea sau nelegalitatea acestei

susțineri.

patra critică nu poate fi reținută.

Prin această critică

recurenta își contrazice susținerile de la pct. 2, în care arată că suspendarea

operată prin sentința civilă nr. 1062/2003 a Judecătoriei Odorheiul Secuiesc a

încetat la data de 7 iunie 2005, data pronunțării deciziei nr. 4856 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Este evident că

susținerea recurentei cu privire la reluarea licitației, de la momentul

suspendării acestei proceduri, nu poate fi reținută, cât timp s-a constatat

faptul că modificarea procedurii de privatizare a SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA,

din metoda licitației cu strigare, în metoda vânzării directe, a respectat

condițiile Legii nr. 268/2001, coroborate cu dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997,

ale Legii nr. 137/2002 și H.G. nr. 577/2002, așa după cum s-a arătat mai sus.

Prin urmare, având în

vedere cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a

respins recursul reclamantei - recurente, ca nefondat.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC O. SRL Odorheiu Secuiesc împotriva deciziei

civile nr. 143/ COM din 20 octombrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel

Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 17 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1335/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. 2086/21 iunie 2002, reclamanții S.A. și S.F.C. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea pentru Val
ÎCCJ 2010-03-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1472/2010
acestuia de către stat - cu referire la înscrisurile relevante, care se arată că sunt neanalizate în totalitate. S-au formulat critici cu privire la raportul de expertiză, care nu ar prezenta complet situația structurală a imobilului și fap
ÎCCJ 2005-06-07
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4956/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 24 iulie 2003, reclamantul F.K. a solicitat instanței în contradictoriu cu SC A. Odorheiu Secuiesc SA să dispună obligarea pârâ
ÎCCJ 2005-04-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2795/2005
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la data de 14 august 2002, reclamantul V.S.Z. a chemat în judecată pârâții SC M. SRL, SC A. SA Od
ÎCCJ 2006-03-29
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3270/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea nr. 364/N/2001 din 28 martie 2001 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 și adresată SC I. SA Odorheiu Secuiesc, numiții SA, S.F.C. și S.M.
Sursă