ÎCCJ, Decizia nr. 194/2005
ÎCCJ, Decizia nr. 194/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Ordonanța nr. 270/P/2001 din 18 noiembrie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, între altele, scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților I.E. și I.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25, raportat la art. 289 și 291 C. pen. și aplicarea unei sancțiuni administrative în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b), b 1 ) și c) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 260 C. pen., scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 50 lit. c), art. 51 și art. 52 din Decretul nr. 244/1978, în baza art. 11 pct. 1 și a art. 10 lit. b) C. proc.
pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 215, art. 26, raportat la art. 289 și 291 C. pen., în baza art. 228 alin. (6) și a art. 10 lit. b) și c) C. proc. pen. Plângerea împotriva acestei soluții, formulată de I.E. și I.V., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Ordonanța nr. 270/P/2001 din 17 februarie 2003. Prin sentința penală nr. 19 din 24 octombrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis plângerile formulate de învinuiții menționați, a desființat parțial Ordonanța din 18 noiembrie 2002, numai în ceea ce privește aplicarea art. 10 lit. b 1 ), pentru infracțiunile prevăzute de art. 25, raportat la art. 289 și 291 C. pen. și aplicarea art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu privire la infracțiunile prevăzute de Decretul nr. 244/1978.
S-a făcut aplicarea art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu privire la scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiți, pentru infracțiunile prevăzute de art. 25, raportat la 289 și 291 C. pen., precum și art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu privire la scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunile prevăzute de Decretul nr. 244/1978. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, întemeiat pe art. 385 9 pct. 1, 17 1 și 18 C. proc. pen. Prin decizia nr. 753 din 6 februarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul, a casat hotărârea atacată și, rejudecând cauza, a respins, ca nefondate, plângerile formulate de învinuiții I.E.
și I.V. Contestația în anulare formulată de învinuiții menționați, împotriva hotărârii instanței de control judiciar a fost respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 6514 din 6 decembrie 2004, ca tardiv introdusă. Împotriva acestei din urmă hotărâri, învinuiții I.E. și I.V. au declarat un nou recurs. Recursurile sunt inadmisibile, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind pronunțarea acestora, cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii procesuale. Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale, în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare. Totodată, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin art. 1 C. proc. pen., conduita procesuală a părților a fost precis determinată, inclusiv cu privire la incidentele ivite în cursul executării hotărârii penale definitive, în acest caz.
Reglementarea menționată are aptitudinea funcțională de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiție, generată de dispozițiile art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție. Potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătorești nedefinitive, sentințe sau decizii după caz. Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei altei căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.
Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei pronunțate în contestație în anulare, de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, împotriva deciziei date de instanță în recurs, hotărâre definitivă care, nefiind prevăzută de art. 385 1 C. proc. pen., nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale. Ca atare, potrivit dreptului comun, decizia atacată nu este supusă recursului. Pe de altă parte, potrivit normei atributive de competență prevăzută în Legea nr. 304/2004, art. 22, Completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluționate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cum această ipoteză nu se regăsește în cauză, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale. Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Așadar, excepția de inadmisibilitate pusă în discuția părților se constată a fi întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile declarate de contestatorii I.E. și I.V. împotriva deciziei nr. 6514 din 6 decembrie 2004, a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca inadmisibile.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) și (4) din același cod, Curtea va obliga recurenții menționați, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de contestatorii I.E. și I.V. împotriva deciziei nr. 6514 din 6 decembrie 2004, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 4896/2004. Obligă recurenții menționați, la câte 1.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.