ÎCCJ, decizie (scj.ro #85520)

Revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Condiții. Soluții. Desființarea hotărârilor pronunțate în primă instanță și în căile de atac, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea Indice alfabetic: Drept procesual penal - revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului C. proc. pen., art. 408 1 Potrivit dispozițiilor art. 408 1 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă există o hotărâre definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a constatat o încălcare a unui drept prevăzut în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii penale definitive pronunțate de instanța română.

Condițiile prevăzute în art. 408 1 alin. (1) C. proc. pen. sunt îndeplinite în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, prin hotărâre definitivă, o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 2 din Convenție, referitoare la prezumția de nevinovăție, încălcare constând în influențarea opiniei publice prin declarațiile reprezentanților autorităților privind vinovăția revizuenților, anterior pronunțării unei hotărâri definitive de condamnare a acestora, precum și prin prezentarea revizuenților în fața instanței în costumul locului de detenție, specific persoanelor condamnate. Consecințele grave ale încălcării prezumției de nevinovăție în procesul penal finalizat prin condamnarea revizuenților continuă să se producă, iar înlăturarea acestor consecințe presupune desființarea hotărârilor pronunțate în primă instanță și în căile de atac, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

I.C.C.J, Completul de 9 judecători, decizia nr. 780 din 19 octombrie 2009 Prin sentința nr. 11/P/2003 din 12 decembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția penală, în baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 1 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, au fost condamnați inculpații S.C. și C.D., la câte o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen. În baza art. 248 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 1 și art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, au fost condamnați aceiași inculpați la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., contopindu-se pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, inculpații urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni, deci câte 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen. - pedeapsă complementară. În baza art. 261 C. pen., a fost condamnat inculpatul S.C. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, iar în baza art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., același inculpat a fost condamnat la un an închisoare. În baza art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.D. la 3 pedepse de câte un an închisoare. În temeiul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat că pedeapsa de un an și cele 3 pedepse de câte un an aplicate inculpaților sunt grațiate în întregime în condițiile art. 7 din aceeași lege.

Prin decizia nr. 1277 din 4 martie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul Național Anticorupție și inculpații C.D. și S.C. În temeiul dispozițiilor art. 34 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, după epuizarea căilor de atac interne, condamnații S.C. și C.D au sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, invocând: - încălcarea garanțiilor prevăzute de art. 5 paragrafele 3 și 4 din Convenție - prin arestarea lor preventivă și neprezentarea de îndată în fața unui magistrat, imposibilitatea contestării legalității menținerii stării de arest și neprezentarea lor în instanță; - încălcarea prezumției de nevinovăție - art. 6 paragraful 2 din Convenție - prin declarațiile date de autorități și obligarea reclamanților de a purta uniforma specifică persoanelor condamnate definitiv în fața instanței (curtea de apel).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin decizia din 4 martie 2008 (definitivă potrivit art. 44 paragraful 2 din Convenție la 4 iunie 2008) a constatat că: - a avut loc încălcarea art. 5 paragraful 3 din Convenție - reclamanții nu au fost prezentați în fața curții de apel pentru verificarea temeiniciei măsurii arestării decât după 9 zile de la dispunerea măsurii (anterior, în fața Tribunalului Bihor, nefiind abordat acest aspect), deci nu au fost aduși „de îndată” în fața unui judecător/magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea de atribuții judiciare; - a avut loc o încălcare a art. 5 paragraful 4 din Convenție - prin refuzul Curții Supreme de Justiție de a examina la 14 mai 2003 recursul reclamanților împotriva hotărârii din 25 aprilie 2003 a Curții de Apel Oradea, de menținere a măsurii arestării; - a avut loc o încălcare a art. 5 paragraful 4 din Convenție - prin neoferirea reclamanților a posibilității de a participa la ședințele de judecată (din 2 și 3 septembrie 2003 și 3 octombrie 2003) al căror rezultat era determinant pentru menținerea sau revocarea arestării reclamanților, autoritățile privând astfel pe aceștia de posibilitatea de a combate de o manieră corespunzătoare argumentele parchetului oferite în sprijinul menținerii arestării;

- a avut loc încălcarea art. 6 paragraful 2 din Convenție - prin declarația procurorului (cu ocazia unui interviu TV) care a informat ziariștii asupra motivelor arestării preventive, afirmând că reclamanții au încercat să influențeze și au amenințat martorii (el însuși făcând presiuni asupra unui martor pentru a denunța pe reclamanți), termenii folosiți indicând clar că reclamanții sunt vinovați de instigare la mărturie mincinoasă, publicul fiind încurajat să creadă în vinovăția lor, antepronunțându-se asupra faptelor obiect al judecății magistratului competent; cu privire la declarațiile comandantului poliției, s-a arătat că acesta s-a referit la „greșeli” - ce nu puteau viza decât acțiunile calificate ca fapte de corupție comise de reclamanți - menționându-se fără rezerve că ei se fac vinovați de aceste fapte.

Cu privire la prezentarea în instanță a reclamanților în costumul locului de detenție, specific persoanelor condamnate, aceasta contravenea Legii nr. 23/1969 și Deciziei Curții Constituționale nr. 348/1994, nefiind probat că aceștia nu aveau haine adecvate, măsura fiind nejustificată și susceptibilă a întări în rândul opiniei publice impresia de vinovăție a reclamanților; - potrivit art. 41 din Convenție s-au acordat sumele de câte 2.000 euro - daune morale fiecărui reclamant, fiind respinsă cererea de acordare a daunelor materiale și 650 euro - cheltuieli efectuate. Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2009 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, revizuenții condamnați S.C.

și C.D. au solicitat, în temeiul art. 408 1 C. proc. pen., desființarea sentinței penale nr. 11/P/2003 din 12 decembrie 2003 a Curții de Apel Oradea sub aspectul încălcării prezumției de nevinovăție prevăzută de art. 6 paragraful 2 din Convenție. S-a subliniat că prin declarațiile procurorului M.I. și ale șefului poliției locale revizuenții au fost indicați ca vinovați, inoculându-se convingerea opiniei publice în acest sens, dar și influențarea opiniei judecătorilor, prin prezentarea revizuenților în instanță, în costumul specific condamnaților, coroborată cu refuzul președintelui Curții de Apel Oradea de a aproba folosirea îmbrăcămintei personale.

S-a mai menționat că și în prezent se produc consecințele încălcării prezumției de nevinovăție, acestea neputând fi înlăturate decât prin revizuirea sentinței pronunțate de prima instanță, la judecata în fond fiind ignorate probele propuse în apărare, martorii apărării fiind cercetați pentru mărturie mincinoasă, procesul penal derulat fiind, în ansamblu, viciat. Analizând cauza prin prisma dispozițiilor art. 408 1 C. proc. pen., se constată cererile ca fiind întemeiate pentru următoarele considerente: Din interpretarea dispozițiilor art. 408 1 C. proc. pen. rezultă că admisibilitatea unei cereri de revizuire având acest temei de drept presupune constatarea, prin hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, a încălcării în cauză a unui drept prevăzut în Convenție, producerea, și în prezent, a consecințelor grave ale acestei încălcări și imposibilitatea remedierii lor în alt mod decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Totodată, alin. (2), (3) și (4) ale art. 408 1 C. proc. pen. prevăd titularul dreptului de a cere revizuirea, instanța competentă a o judeca și termenul de introducere a cererii. Raportând considerațiile teoretice anterior expuse speței de față se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Cererea a fost formulată în termenul prevăzut de lege, de persoanele cărora norma procesuală le recunoaște legitimitate procesuală activă. În cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, prin hotărâre definitivă, încălcarea dispozițiilor art. 5 paragrafele 3 și 4 și art. 6 paragraful 2 din Convenție. Totodată, se constată că încălcarea drepturilor prevăzute de Convenție - cu referire la art. 6 paragraful 2 din Convenție - astfel după cum aceasta a fost anterior expusă detaliat, produce consecințe și în prezent.

Astfel, climatul social în care s-a desfășurat judecarea cauzei în fond la Curtea de Apel Oradea, a fost - după cum rezultă din hotărârea Curții Europene - nefavorabil revizuenților. Opinia publică - incluzând în această sferă și pe magistrații însărcinați cu judecarea cauzei - putea fi în mod real influențată de declarațiile reprezentanților autorităților (poliție și parchet), care susțineau vinovăția revizuenților. De asemenea, prezentarea în instanță a acestora, în mod nejustificat, în uniforma specifică persoanelor condamnate conducea la același efect, de inoculare a concluziei că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați, fără a se aștepta verdictul instanței competente.

Această manieră de a proceda echivalează, în opinia instanței europene, cu încălcarea prezumției de nevinovăție, astfel după cum aceasta este reglementată de dispozițiile art. 6 paragraful 2 din Convenție, prejudecându-se astfel fondul cauzei. Rezultă că soluția de condamnare pronunțată de către prima instanță - care își produce efectele specifice și în prezent - a fost dată în condiții ce au reprezentat o încălcare a prezumției de nevinovăție, ce opera în favoarea revizuenților din prezenta cauză. Așadar, înlăturarea consecințelor încălcării dreptului prevăzut de art. 6 paragraful 2 din Convenție, care se răsfrâng asupra procesului penal desfășurat în ansamblul său, presupune cu necesitate desființarea hotărârii judecătorești pronunțată de prima instanță (și, consecutiv, a deciziei instanței de control judiciar) și rejudecarea cauzei de către aceasta, cu respectarea dreptului procesual constând în prezumția de nevinovăție recunoscută oricărei persoane.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 408 1 alin. (11) lit. b) C. proc. pen., au fost admise cererile de revizuire formulate de condamnații S.C. și C.D. împotriva sentinței nr. 11/P/2003 din 12 decembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția penală, a fost desființată sentința atacată, precum și decizia nr.1277 din 4 martie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, și s-a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Oradea.