ÎCCJ, decizie (scj.ro #81869)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81869) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Revizuire formulată ca urmare a pronunțării
unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului. Neîndeplinirea
condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 9 Cod procedură
civilă.
Cuprins pe materii :
Drept
procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuire.
Index alfabetic :
revizuire
-
recurs în anulare
-
hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului
-
hotărâre penală de condamnare
Cod procedură civilă,
art. 322 pct. 9
Existența unei
hotărâri a instanței europene, prin care s-a constatat
încălcarea dreptului de proprietate și
încălcarea
procedurii echitabile (ca efect al
desființării unei hotărâri irevocabile dată într-o acțiune
în revendicare, pe calea unui recurs în
anulare), nu este
suficientă,
în sine, din perspectiva
condițiilor impuse de art. 322 pct. 9 C.proc.civ., să ducă la
revizuirea
hotărârii naționale, fiind necesar să continue să se
producă „consecințele grave ale încălcării" și
acestea să nu poată fi remediate în alt fel decât pe calea
revizuirii.
Nu
sunt
îndeplinite aceste ultime condiții, în situația în care,
ulterior pronunțării Hotărârii
Curții
Europene, a fost definitivată judecata penală împotriva
revizuentei, în cadrul căreia s-a stabilit
activitatea infracțională
desfășurată de aceasta tocmai în legătură cu
dreptul de proprietate care a făcut obiectul
hotărârilor date în acțiunea în revendicate, anulate prin efectul
deciziei pronunțate în recursul în anulare.
Întrucât, prin acțiunile
promovate, revizuenta nu a urmărit protejarea unui drept de proprietate al
cărei
titulară era, ci a
desfășurat manopere frauduloase și infracționale,
prevalându-se
de un drept pe care nu-1 avea și prejudiciind în realitate
alte persoane, nu
poate susține că, urmare a anulării
hotărârilor date în revendicare, prin efectul deciziei date în
recursul în
anulare, s-ar perpetua consecințele
încălcării dreptului său de
proprietate,
câtă vreme s-a demonstrat, cu autoritate de lucru judecat,
în procesul penal, că revizuenta pretindea un
drept inexistent, pe baza
unor acte falsificate.
Efectul pozitiv al autorității
de lucru judecat din penal - cele
statuate de o instanță nu poate
fi contrazis de o instanță ulterioară,
chiar dacă aparține unei jurisdicții diferite - se
repercutează în procesul civil, care nu poate valida o activitate
stabilită ca fiind infracțională,
pentru a justifica
dreptul subiectiv al părții, iar
consecințele
constatării încălcării procedurii echitabile
, nu se pot produce în continuare,
întrucât
o reluare a procedurii judiciare nu ar fi justificată de necesitatea
protejării unui drept.
ICCJ, Secția I-a Civilă, decizia civilă nr. 8131 din 16
noiembrie 2011
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de
Casație și Justiției - Secția civilă și de
proprietate intelectuală, U.E.G. a
solicitat, în contradictoriu cu intimatul
Consiliul local Oradea, revizuirea deciziei
civile nr. 623 din 19.02.2003 a acestei instanțe
In
motivarea
cererii, s-a arătat
că prin Hotărârea din 23.09.2008
pronunțată
de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza
U. împotriva României, s-a constatat că decizia anterior
menționată, pronunțată de
instanța supremă, a fost dată cu încălcarea
în mod fundamental a dreptului la un proces
echitabil prevăzut de art.
6
alin. 1 C.E.D.O., precum și a dreptului de proprietate reglementat de
art.
1 Protocolul nr. 1, adițional la Convenție.
Aceasta, întrucât
prin decizia Curții Supreme de Justiție s-a admis
un recurs în anulare, ceea ce a
reprezentat o soluție profund nelegală,
care nu a făcut decât să
dea satisfacție pretențiilor
reprezentanților
Consiliului local Oradea, care
aveau puternice interese în zonă.
Prin hotărârea
Curții europene s-a stabilit că adeverința nr.
10524 din 14.05.1955 eliberată
de Sfatul popular Oradea, care ar fi fost
declarată
falsă, nu este altceva decât un pretext pentru a se cere desființarea
a trei hotărâri judecătorești ce consfințeau dreptul
revizuentei.
Chiar dacă s-ar considera
că adeverința menționată ar fi falsă,
Curtea Supremă de Justiție ar fi
trebuit să arate de ce înlătură celelalte
probe
administrate în cauză.
De asemenea, în hotărârea
instanței europene s-a statuat că
recursul
în anulare nu trebuie să fie folosit incorect pentru a rejudeca o
cauză
pe fond, așa cum s-a întâmplat în speță, ci doar pentru a
îndrepta eventuale erori strecurate în
hotărârile pronunțate deja.
În drept,
au fost invocate
dispozițiile art. 322 pct. 9 C.proc.civ. și s-a
solicitat ca, urmare a admiterii cererii de revizuire,
să fie reparat
prejudiciul cauzat
revizuentei prin deposedarea de terenurile care au
făcut obiectul
litigiului.
Intimatul a depus întâmpinare
prin care a
arătat că nu sunt întrunite
cerințele art. 322 pct. 9
C.proc.civ.,
întrucât hotărârile judecătorești interne prin care revizuenta a
obținut dreptul de proprietate
asupra 13 ha în municipiul Oradea, s-au
întemeiat exclusiv pe un înscris
falsificat.
S-a arătat că seria falsurilor
comise de revizuenta a continuat chiar și cu ocazia acțiunilor în
constatarea nulității înscrisului fals,
aspect ce rezultă cu certitudine din hotărârile
judecătorești pronunțate
în cauza penală ce face
obiect al dosarului nr. 2049/111/2006. De
aceea,
revenirea terenului în proprietatea statului a reprezentat o soluție
legală și nicidecum o încălcare a drepturilor și
libertăților fundamentale
ale revizuentei.
Analizând aspectele deduse judecății pe calea revizuirii, Înalta
Curte
constată
următoarele:
Potrivit art. 322 pct. 9 C.proc.civ., text
care a constituit temeiul juridic al căii de atac promovate, revizuirea
unei hotărâri se poate obține „dacă Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau
libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești,
iar consecințele grave ale acestei încălcări
continuă să se producă și nu
pot fi remediate decât prin revizuirea
hotărârii
pronunțate".
Așadar, mai multe
condiții trebuie întrunite cumulativ pentru a
face admisibilă revizuirea pe
aceste temei, respectiv: existența unei
hotărâri
a instanței de contencios european care să fi constatat
încălcarea drepturilor sau libertăților protejate de
Convenție, perpetuarea consecințelor nesocotirii acestor drepturi,
remediul încălcărilor constatate să nu poată fi decât
revizuirea hotărârii judecătorești.
În speță,
prin Hotărârea C.E.D.O. din 23.09.2008, pronunțată în
cauza U. împotriva României, s-a
constatat într-adevăr, așa
cum pretinde revizuenta, că a avut loc o încălcare a art. 6
par. 1 și art. 1
din Protocolul nr. 1, întrucât a fost admis
un recurs în anulare promovat de către procurorul general (și drept
urmare, au fost
desființate toate
hotărârile pronunțate în acțiunea în revendicare,
respingându-se acțiunea deoarece
adeverința nr. 10.524 din 14.05.1955
care a stat la baza acesteia,
fusese declarată falsă).
Instanța de
contencios european a apreciat că o casare a deciziei
irevocabile a reprezentat un apel
deghizat și, folosindu-1, autoritățile au
încălcat dreptul reclamantei
la un proces echitabil și de asemenea că,
întrucât prin respectiva hotărâre irevocabilă
reclamanta fusese
recunoscută ca
proprietar al terenului în litigiu, aceasta avea un bun în
sensul Convenției, de care a fost
lipsită prin casarea deciziei respective.
Existența acestei
hotărâri a instanței europene nu este suficientă,
în sine, din perspectiva
condițiilor art. 322 pct. 9 C.proc.civ., să ducă la
revizuirea hotărârii, fiind necesar să continue
să se producă „consecințele grave ale
încălcării".
Din acest punct de
vedere trebuie analizat dacă într-adevăr, în
patrimoniul reclamantei există un drept de
proprietate care să fie
nesocotit, ca
efect al deciziei date în recursul în anulare.
Această
analiză aparține instanței naționale, Curtea europeană
consemnând în
conținutul hotărârii sale că „nu poate specula asupra
modului în care s-ar fi finalizat
cauza dacă Curtea Supremă de Justiție
sau instanțele comune într-o nouă acțiune
în revendicare ar fi
reanalizat restul
probelor din dosar", având în vedere că rolul și funcția
instanței europene nu sunt acelea de a tranșa raporturi juridice
litigioase între particulari.
Or, pe acest aspect
se constată că ulterior pronunțării Hotărârii
Curții europene a fost definitivată judecata
penală împotriva
revizuentei U.E.G., în
cadrul căreia s-a stabilit
activitatea
infracțională desfășurată de aceasta tocmai în
legătură cu
operațiuni
de reconstituire și de revendicare a dreptului de proprietate
în
discuție.
Astfel, prin
sentința penală nr. 370 din 28.11.2008, Tribunalul Bihor a
condamnat-o pe inculpată la 10 ani închisoare cu executare pentru
infracțiuni de înșelăciune,
dispunându-se încetarea procesului penal
pentru comiterea infracțiunilor de fals material în înscrisuri
oficiale, în baza art. 11 pct. 2 lit. b, cu aplicarea art. 10 lit. g C.proc.pen.
Sentința a fost
menținută prin decizia penală nr. 66/A din 7.10.2010
a Curții de Apel Oradea, care
a respins apelul declarat de inculpată.
Instanțele penale
au statuat că inculpata a încheiat contracte de
întreținere cu mai multe
persoane în vârstă, care nu aveau moștenitori
legali, pentru ca ulterior să
încerce să identifice bunuri revendicabile ale
acestora, iar în acest scop a procedat la falsificarea
unor acte din evidențele Arhivelor Naționale.
S-a reținut
că inculpata a avut ideea infracțională de a utiliza
dreptul de proprietate al unei
persoane decedate, prin falsificarea unor
acte de schimb de terenuri - cu privire la o suprafață de
23,02 ha, din
care 13,02 ha situate
pe raza localității Oradea și 10 ha situate pe raza
localității Sântion - iar în baza acestei rezoluții
infracționale, pentru
dovedirea
pretinsului schimb, inculpata a falsificat adresa nr.
10524 din 14.05.1955. De asemenea, au mai fost
falsificate și alte înscrisuri (contract de donație pentru o
suprafață de 23,02 ha,
contracte
de vânzare-cumpărare), iar în vederea creării unei aparențe
de autenticitate, inculpata a recurs și la
manopera frauduloasă de a
introduce
în dosarele Direcției județene Bihor a Arhivelor Naționale,
documente falsificate, pentru ca ulterior să solicite eliberarea de copii
legalizate
de pe acestea.
S-a reținut totodată că,
după dobândirea în mod fraudulos a
suprafeței
totale de 23,02 ha teren, ca urmare a inducerii în eroare a
instanțelor de judecată, prin folosirea
în mod repetat a documentelor
falsificate,
inculpata și-a intabulat dreptul de proprietate pe întreaga
suprafață
(vânzând ulterior parte din teren) și că, pe baza acestor
manopere frauduloase, a fost creat un prejudiciu
în valoare de 2 mil.
euro în dauna
Consiliului local Borș și în valoare de 1.056.000 euro în
dauna Consiliului local Oradea (prejudiciul fiind
recuperat parțial prin
desființarea
hotărârilor judecătorești de reconstituire a dreptului de
proprietate
în favoarea inculpatei).
Soluția de condamnare a
instanțelor fondului a fost menținută
prin decizia nr. 3709 din 21.10.2011 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție -
Secția
penală, care doar a redimensionat pedeapsa cu închisoare
(reducând-o
de la 10 ani la 5 ani).
Din cele prezentate
anterior, rezultă că revizuenta nu a urmărit, prin
acțiunile promovate, protejarea unui drept de proprietate al cărei
titulară era, ci a
desfășurat manopere frauduloase și infracționale,
prevalându-se de un drept pe care
nu-1 avea și prejudiciind în realitate
alte
persoane.
Faptul că nu a
fost condamnată și pentru infracțiunea de fals în
legătură cu înscrisurile
de care s-a folosit în revendicarea imobilului, s-a
datorat prescrierii răspunderii
penale și nu împrejurării
că fapta nu ar
exista (având în vedere temeiul achitării).
Toate aceste elemente
impun concluzia că revizuenta nu a fost și
nu este titulara unui drept de proprietate
a cărui nesocotire să o poată
invoca,
ci dimpotrivă, că aceasta a nesocotit, prin activitatea
infracțională
desfășurată, dreptul de proprietate al altor persoane
(moștenitoarele adevăratului proprietar asupra terenului
obținând
reconstituirea conform legilor fondului funciar).
Ca atare, revizuenta nu poate susține
că, urmare a anulării
hotărârilor
date în revendicare, prin efectul deciziei date în recursul în
anulare,
s-ar perpetua consecințele încălcării dreptului său de
proprietate, câtă vreme s-a demonstrat, cu
autoritate de lucru judecat,
în
procesul penal, că revizuenta pretindea un drept inexistent, pe baza
unor
acte falsificate.
Efectul pozitiv al
autorității de lucru judecat din penal - cele
statuate de o instanță nu poate fi contrazis de
o instanță ulterioară,
chiar
dacă aparține unei jurisdicții diferite - se repercutează
în procesul civil, care nu poate valida o activitate stabilită ca fiind
infracțională,
pentru a justifica dreptul subiectiv al
părții.
Rezultă că, nedemonstrând
existența dreptului în patrimoniul
său,
revizuenta nu poate pretinde nici încălcarea acestuia.
In mod
asemănător, în legătură cu producerea în continuare, a
consecințelor
încălcării art. 6 par. 1 C.E.D.O., se constată că acest
text
garantează dreptul fiecărei persoane
la un tribunal competent să
examineze
orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile cu
caracter
civil ce îi aparțin.
Așadar, trebuie să fie vorba
despre un drept care să poată fi pretins, valorificat pe calea
acțiunii în justiție ceea ce, potrivit
considerentelor expuse anterior, nu se regăsește în
speță.
De aceea,
consecințele constatării încălcării procedurii echitabile
(ca efect al desființării unei hotărâri irevocabile, pe calea
unui recurs în
anulare, așa cum
a stabilit C.E.D.O.), nu se pot produce în continuare,
întrucât o reluare a procedurii judiciare nu ar fi
justificată de necesitatea protejării unui drept.
In
consecință, în speță nu sunt întrunite cerințele art.
322 pct. 9
Cpr.civ. pentru a face admisibilă
revizuirea întrucât, deși există o
hotărâre
a instanței europene care constată încălcarea unor drepturi, nu
sunt
îndeplinite celelalte condiții referitoare la producerea în
continuare a consecințelor grave ale
încălcării și la imposibilitatea
remedierii lor altfel
decât pe calea revizuirii.
Ca atare,
față de toate considerentele expuse, cererea de revizuire
promovată va fi respinsă,
nesubzistând temeiurile avute în vedere de legiuitor prin reglementarea acestui
caz de retractare a hotărârilor.