ÎCCJ, decizie (scj.ro #86688)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86688) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art 322 pct. 9 din Codul
de procedură civilă.
Cuprins pe materii.
Drept procesual
civil. Căi extraordinare de atac. Revizuire. Cerere de revizuire întemeiată pe
dispozițiile art. 322 pct.
4 C
.pr.civ.
Index alfabetic
. Drept procesual
civil
-
Revizuire
C. pr. civ. art 322 pct. 9
Curtea Europeană a
constatat că principiul siguranței
raporturilor juridice
este unul din elementele fundamentale
ale supremației dreptului și prevede,
printre altele, ca un litigiu soluționat în mod definitiv de către o instanță
de
judecată să nu mai poată fi supus
rejudecării.
Încălcarea art. 6 paragraful 1 din
Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și libertăților
fundamentale s-a produs
prin intervenția
procurorului general într-un litigiu în care nu
era parte și repunerea în discuție a unei hotărâri definitive, ce
dobândise autoritate de lucru judecat și care
fusese executată.
Prin urmare, instanța europeană a constatat că
încălcarea dreptului la un proces echitabil s-a datorat posibilității pe care
procurorul general o avea, conform art. 330 pct. 2 din Codul
de
procedură civilă
, de a declara recurs în
anulare și
faptului că în cadrul
procedurii judecării recursului în anulare
a fost repus în discuție
fondul dreptului deja soluționat
printr-o
hotărâre devenită definitivă și rămasă irevocabilă.
Încălcarea constatată de Curtea Europeană
are
consecințe grave, care continuă să se
producă și care nu pot
fi remediate decât prin revizuirea hotărârii
pronunțate potrivit art. 322
pct. 9 din
Codul de procedură civilă
, cu atât mai mult cu cât, chiar instanța
europeană a dispus ca
statul român să
asigure revizuirea deciziei Curții Supreme de
Justiție.
Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală,
decizia nr. 1775 din 19 februarie 2009.
Prin sentința civilă
nr. 9733 din 3 noiembrie 1998,
Judecătoria Sectorului 4 București
a admis în parte acțiunea
completată, formulată de
reclamantul M.G. și
cererea reconvențională formulată de pârâta
M. D., a
constatat că părțile au dobândit cu o contribuție egală
imobilul situat în București, sector 4, precum și
o serie de bunuri mobile.
S-a mai reținut că pârâta a achitat cu o
contribuție exclusivă suma de 58.496 lei în vederea cumpărării
apartamentului, valoarea totală a masei
partajabile fiind de
111.560.000 lei.
S-a dispus ieșirea
din indiviziune, în lotul reclamantului,
în valoare de
106.240.000 lei, fiind incluse bunuri mobile și
apartamentul,
iar în lotul pârâtei, bunuri mobile în cuantum
de 6.040.000
lei, urmând să primească o sultă de 49.798.496
lei.
Cererea reclamantului privind
obligarea pârâtei la
restituirea bunurilor personale,
precum și cererea pârâtei de completare a masei partajabile cu chiriile
obținute de fostul
soț în perioada 1993 - 1997 au fost
respinse ca neîntemeiate.
Soluția instanței de fond a fost
menținută prin decizia
nr. 1384 din 23 aprilie
2001 a
Tribunalului
București, Secția
a III a civilă.
Curtea de Apel București, prin
decizia nr. 3406 din 28
noiembrie
2001, a
admis recursul
declarat de pârâtă
și a modificat hotărârea tribunalului,
în sensul că a
stabilit valoarea masei partajabile ca
fiind de 291.810.000 lei,
cota pârâtei de 82% la dobândirea
bunurilor comune și cota de 18% a reclamantului. In consecință, a scos apartamentul
din
lotul reclamantului și l-a inclus în lotul pârâtei, cu
obligarea acesteia la plata sultei în valoare de 49.513.000 lei și
a trimis cauza spre rejudecarea apelului numai în
ceea ce
privește cererea vizând
contravaloarea lipsei de folosință a
imobilului.
Împotriva deciziei pronunțate de curtea de
apel, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea
Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare,
conform
dispozițiilor art. 330 pct. 2
din Codul de procedură civilă, în
forma în vigoare la acea dată.
Prin decizia nr. 4149
din 21 octombrie 2003, Curtea
Supremă de Justiție, Secția civilă
a admis recursul în anulare
declarat de Procurorul General al
Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiție împotriva
deciziei civile nr. 3406
din 28 noiembrie
2001 a
Curții de Apel
București, pe care a
casat-o, în sensul că a respins
recursul declarat de pârâtă
împotriva deciziei
Tribunalului
București - Secția a III a civilă.
Instanța supremă a reținut că, în
virtutea prezumției de comunitate, instituită de art. 30 din Codul familiei,
bunurile
dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt bunuri comune
de la data achiziționării lor, fără a deosebi
între
modurile de dobândire, cu excepția celor primite prin
acte cu titlu
gratuit, care devin comune numai dacă
dispunătorul
a prevăzut expres sau neîndoielnic că vor fi
comune, precum și a
bunurilor prevăzute de art. 31 din
Codul
familiei, care sunt bunuri proprii ale fiecărui soț.
Imobilul în litigiu a fost
dobândit în timpul căsătoriei și,
raportat la momentul
în care a intrat în patrimoniul comun al soților, constituie coproprietatea lor
codevălmașă.
A mai reținut instanța supremă,
că, la încetarea stării de
comunitate, cota de contribuție a
fiecărui soț la dobândirea
bunurilor comune se stabilește
asupra întregii comunități și
nu asupra fiecărui bun în parte.
De aceea, plata diferenței de
preț, efectuată de pârâtă, nu este de natură să confere
acesteia o cotă parte corespunzătoare din valoarea de
circulație a imobilului, aceasta dobândind doar un drept de creanță
corespunzător valorii reactualizate a sumei plătite
pentru achitarea integrală a apartamentului în
litigiu.
La data de 18 februarie 2008, S.D. (fostă
M.D.) a solicitat revizuirea deciziei nr. 4149
din 21
octombrie 2003, pronunțată de
Curtea Supremă de Justiție.
Invocând dispozițiile art. 322 pct. 9 din
Codul de
procedură civilă, revizuenta a
arătat că, după pronunțarea
deciziei
atacate pe calea revizuirii,
s-a adresat Curții
Europene a Drepturilor Omului, care prin decizia din 22
noiembrie
2007 a
admis cererea, a constatat că a existat
o
încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și libertăților fundamentale și
a obligat
Statul Roman să asigure
revizuirea deciziei nr. 4149 din 21
octombrie
2003 a
Curții Supreme de Justiție.
Cererea de revizuire
este întemeiată, pentru cele ce se
vor arăta în continuare:
Potrivit art. 322 pct. 9 din Codul
de procedură civilă,
revizuirea unei hotărâri rămase definitivă
în instanța de apel
sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o
instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere
dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
constatat o
încălcare a drepturilor
sau libertăților fundamentale, datorată
unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei
încălcări continuă să se producă și nu pot fi
remediate decât
prin revizuirea hotărârii pronunțate.
În cauză, revizuenta S.D. s-a
adresat Curții
Europene a Drepturilor Omului la data
de 20 aprilie 2004, invocând încălcarea dreptului la un proces echitabil și a
dreptului de
proprietate, garantate de art. 6 paragraful 1 din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și art. 1 din
Protocolul
nr. 1 adițional la Convenție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin decizia
din 22 noiembrie 2007, dată în cauza Sfrijan
contra României
a
admis
cererea în ceea ce privește plângerea întemeiată pe art.
6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și
libertăților
fundamentale, a constatat că a existat o încălcare a acestor
dispoziții și a dispus, printre
altele:
- Ca Statul Român să asigure, în
următoarele 6 luni de la
data la care hotărârea devine
definitivă, conform art. 44 alin. (
2) din Convenție, în
baza cererii petentei, depusă la instanța
competentă, revizuirea deciziei din 21
octombrie
2003 a
Curții Supreme de Justiție;
- Ca, în orice situație, Statul Român să plătească
petentei, în termen de 3 luni începând cu ziua în care hotărârea devine
definitivă, conform art. 44 alin. (2) din Convenție, suma de 3000 Euro cu titlu
de daune morale,
plus orice altă sumă pe
care ar datora-o cu titlu de impozite.
Curtea Europeană a
constatat că principiul siguranței
raporturilor juridice
este unul din elementele fundamentale
ale supremației dreptului și prevede,
printre altele, ca un litigiu soluționat în mod definitiv de către o instanță
de
judecată să nu mai poată fi supus
rejudecării.
Încălcarea art. 6 paragraful 1 din
Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și libertăților fundamentale s-a
produs
prin intervenția procurorului
general într-un litigiu în care nu
era
parte și repunerea în discuție a unei hotărâri definitive, ce
dobândise autoritate de lucru judecat și care
fusese executată.
Prin urmare, instanța europeană a constatat că
încălcarea dreptului la un proces echitabil s-a datorat posibilității pe care
procurorul general o avea, conform
legislației
de la acea vreme, de a declara recurs în anulare și
faptului că, în cadrul procedurii judecării
recursului în anulare,
a fost repus în discuție fondul dreptului deja
soluționat
printr-o hotărâre devenită
definitivă și rămasă irevocabilă.
Încălcarea constatată de Curtea Europeană
are
consecințe grave, care continuă să se
producă și care nu pot
fi remediate decât prin revizuirea hotărârii
pronunțate, cu atât mai mult cu cât, chiar instanța europeană a dispus ca
statul român să asigure revizuirea deciziei
Curții Supreme de
Justiție.
Față de cele arătate și constatând că sunt întrunite
condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 din Codul de
procedură civilă, s-a admis cerea de revizuire declarată
împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție
care a fost
schimbată, în sensul că
s-a respins recursul în anulare
declarat
de Procurorul General al Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 3406 din 28
noiembrie
2001 a
Curții de Apel București - Secția a IV a civilă.
Având
în vedere și dispozițiile art. 274 din Codul de
procedură
civilă, intimatul M.G. a fost obligat la
plata cheltuielilor
de judecată către revizuentă, reprezentând
onorariu avocat și taxă de timbru.