ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6514/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Mureș sub nr. 10.036 din 11 octombrie 2002, reclamanta A.E.M. a

chemat în judecată pârâții Tribunalul Mureș și Ministerul Justiției și a

solicitat obligarea lor la restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții

de asigurări de sănătate pe perioada 1 ianuarie 1999-1 februarie 2001,

actualizate în funcție de indicele de inflație.

Pârâtul Ministerul Justiției a

chemat în garanție C.A.S. Mureș și aceasta din urmă, la rândul său a chemat în

garanție C.N.A.S.

Tribunalul Mureș, prin sentința

civilă nr. 609 din 25 noiembrie 2002 a admis în parte acțiunea reclamantei A.E.M.

și în consecință, a obligat pârâții să-i plătească suma de 3.801.838 lei,

reținută cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, în procent

de 7 %, din toate drepturile de natură salarială pe perioada 1 ianuarie 2000-1

februarie 2001, actualizată în funcție de indicele de inflație de la data

pronunțării prezentei hotărâri.

A fost respins capătul de cerere

privind pretențiile referitoare la sumele reținute cu același titlu pe perioada

1 ianuarie 1999-31 decembrie 1999.

S-a admis în parte cererea de

chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Justiției în contradictoriu

cu C.A.S. Mureș, ca urmare a respingerii excepției inadmisibilității și a fost

obligată cea din urmă să-i restituie suma de 3.801.838 lei, reprezentând sumă

încasată cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate pe perioada 1

ianuarie 2000-1 februarie 2001.

Au fost respinse celelalte pretenții

formulate de pârâtul Ministerul Justiției în contradictoriu cu chemata în

garanție C.A.S. Mureș.

S-a admis cererea de chemare în

garanție formulată de C.A.S. Mureș în contradictoriu cu C.N.A.S. București ca

urmare a respingerii excepțiilor de inadmisibilitate și a lipsei calității

procesuale pasive.

C.N.A.S. București a fost obligată

să restituie C.A.S. Mureș suma ce reprezintă 25 % din contribuțiile de

asigurări sociale de sănătate, actualizată în raport de rata inflației,

începând cu data virării de către C.A.J. Mureș și până la data restituirii

integrale.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut în esență că acțiunea este admisibilă, iar cu

privire la excepția lipsei calității procesuale active invocată de Ministerul

Justiției, că nu este fondată, întrucât reclamanta se află în raport de muncă

cu Tribunalul Mureș, care este ordonator secundar de credite, sub conducerea

Ministerului Justiției, care este ordonator principal și urmărește aplicarea și

respectarea normelor legale de către instituțiile din subordine și implicit a

sumelor cuvenite sub formă de drepturi salariale.

Pe fond, s-a reținut că în baza art.

99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, magistrații și personalul auxiliar

beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, legea

necondiționând acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții

de asigurări sociale de sănătate.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin

decizia civilă nr. 488/R din 24 aprilie 2003 a respins ca nefondate recursurile

declarate de către Ministerul Justiției, C.A.S. Mureș și C.N.A.S. București,

reținând în acordarea asistenței medicale gratuite nu poate fi condiționată de

plata unei contribuții lunare, întrucât s-ar ajunge în fapt la o asistență

medicală contra cost, eliminându-se astfel caracterul de gratuitate al

acestora.

În conformitate cu prevederile art. 27

lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs

în anulare împotriva acestor două hotărâri, considerând că au fost pronunțate

cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei în fond.

În acest sens, se susține că în

conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992 magistrații și personalul

auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală,

medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost

stabilite prin H.G. nr. 409/1998, precum și prin Normele emise pentru aplicarea

acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile

prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se mai susține că printr-o

interpretare sistematică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor

cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate, au

dreptul la asistență medicală gratuită, numai dacă fac dovada că li se fac

rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

De asemenea, se invocă împrejurarea

că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți

cetățenii români, cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii

care au reședință în România, dar, totodată și obligația acestora de a plăti

contribuția lunară, cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați

în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane

nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în

anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile

exceptate și pe magistrați și personalul auxiliar de specialitate, se deduce

intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata pentru fondul de asigurări

sociale de sănătate.

Ca atare, se apreciază că prin

hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele

normative în vigoare, atunci când au apreciat că magistrații nu trebuie să

plătească contribuția lunară, iar această încălcare a legii a determinat o

soluționare greșită a cauzei în fond.

În consecință, pentru aceste motive

s-a solicitat admiterea recursului în anulare și pe fond respingerea acțiunii

reclamanților.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând, că

atât în considerentele hotărârilor criticate, cât și în motivele formulate în

recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor

fiind însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare

sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative ce vor fi

analizate, urmează a se reține.

Este de necontestat că în

conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992,

republicată la 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de

specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze.

Condițiile de acordare a

gratuităților, așa cum se precizează în alin. (2) al art. 99 din lege se

stabilesc prin hotărâre a guvernului.

În acest sens, Guvernul a emis la 20

iulie 1998 Hotărârea nr. 409, care în art.1 arată fără echivoc, că de aceste

gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate

nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 iunie 1998), aspect prevăzut și în

Normele comune nr. 318/FB-64-807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul

Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție, pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, având în vedere

aceste acte normative care prevăd fără echivoc, că beneficiul gratuităților

prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile

Legii nr. 145/1997, care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru

toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în alineatul al doilea, arată

în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurări

sociale de sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași

lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata

contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Din interpretarea acestor prevederi

legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa și

anume că beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de

specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei

prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de

asigurați fără plata contribuției, sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut

trimitere la condițiile Legii nr. 145/1997 și ar fi menționat-o expres,

incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 și art. 55 din această lege.

Legiuitorul însă nu a dorit acest

lucru, pentru că în categoria excepțiilor au fost cuprinse persoanele care nu

au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut

în hotărârile criticate prin recursul în anulare că sintagma „în condițiile

Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta asistența și raportul între

Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au

apreciat greșit actele normative mai înainte menționate, încălcând esențial,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai sus menționate,

urmează a mai reține că înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin

Legea nr. 112 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11

noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1991, art. 99

alin. (1) a căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau

pensionarii, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea

acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata

contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că

voința legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuitățile să se acorde cu

condiția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Astfel fiind, față de considerentele

arătate, față de dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează ca recursul în

anulare să fie admis, să se caseze hotărârile criticate și pe fond să fie

respinsă acțiunea reclamantei și cererile de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 488/R din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș

și a sentinței civile nr. 609 din 25 noiembrie 2002 a Tribunalului Mureș, pe

care le casează.

Pe fond, respinge acțiunea formulată de

reclamantă, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie

2004.