ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2607/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2607/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală sentința penală nr. 25 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul

Constanța a dispus următoarele:

„În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C.

proc. pen.;

Achită pe inculpata P.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin.

(1), (2) și (5) C. pen. deoarece fapta nu există.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit.

g) C. proc. pen.;

Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C.I.

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 26 C. pen. rap.la art.

215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. deoarece a intervenit decesul acestuia.

Constată că pentru inculpatul decedat C.I. nu s-a

acceptat succesiunea.

Face aplicarea art. 346 alin. (1) și (3) C. proc. pen.;

Respinge acțiunea civilă formulată de către părțile

civile SC A.I. SA - Stațiunea Venus și respectiv S.I.F. Transilvania - Brașov.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

Cheltuielile judiciare avansate de stat în procesul

penal rămân în sarcina acestuia."

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a

reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul formulat de Ministerul Public - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Constanța nr. 61 D/P/2005, înregistrat la această

instanță sub nr. 2212/118/2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților

C.I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1),

(2) și (5) C. pen și a inculpatei P.P. pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin.

(1), (2) și (5) C. pen.

Din actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut,

în fapt, următoarele:

A.I. SA Venus, prin administratorul unic V.N., a formulat o plângere penală,

solicitând să se efectueze cercetări față de numita P.P., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C. pen.

Ulterior, la data de 9 ianuarie 2001 SC A.I. SA Venus a

formulat o nouă plângere penală, prin care solicita să se efectueze cercetări

față de numiții C.I. - asociat unic și administrator la SC C.I. SRL Constanța

și C.V. (ulterior J.) - asociat unic și administrator la SC V.M. SRL Constanța,

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C.

pen., art. 289 C. pen.,art. 291 C. pen. Prin aceeași plângere, petenta a

solicitat să se extindă cercetările penale față de P.P., sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 289 C. pen., art. 26 C. pen. raportat

la art. 291 C. pen. și art. 240 C. pen.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus neînceperea urmăririi

penale față de soții C.I. și C.V. pentru art. 215 alin. (1), (2) și (5) din C.

pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., motivat de faptul că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, fiind aplicabil

principiul „in dubio pro reo".

Totodată, prin aceeași rezoluție s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de P.P. pentru art. 289 C. pen. și art. 26 C. pen.

raportat la art. 291 C. pen. (întrucât faptele nu există) și art. 240 C. pen.

(motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii, sub aspectul laturii subiective).

A.I. SA Venus a formulat plângere, prin care sesiza faptul că soluția respectivă

este nelegală și netemeinică, solicitând infirmarea acesteia și trimiterea în

judecată a numiților C.I., C. (J.) V. și P.P.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, prin

rezoluția nr. 897/11/2 din 23 octombrie 2001 a admis plângerea formulată de SC

A.I. SA Venus, ca fiind legală și temeinică și a infirmat rezoluția nr. 791/P/2001

prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.I., J.V. (fostă C.)

și P.P., ca fiind neîntemeiată.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus începerea urmăririi penale

față de C.I. și J.V. (fostă C.) pentru art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art.

26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 293 C. pen. și față de P.P.

pentru art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art.

240 C. pen. și art. 289 C. pen.

lângă Curtea de Apel Constanța (la 22 iulie 2002 cauza a fost preluată de către

acest parchet), prin Ordonanța nr. 159/P/2002 din 6 ianuarie 2003 a dispus

scoaterea de sub urmărire penală față de învinuiții P.P. pentru infracțiunile

prev. de art. 240 C. pen., art. 260 alin. (1) și (4) C. pen., art. 289 C. pen.,

art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (1), (2) și (5) C.

pen., C.I. pentru infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C.

pen., art. 291 C. pen., art. 292 C. pen. și art. 215 alin. (1), (2) și (5) C.

pen. și J.V. (fostă C.) pentru infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat

la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.

plângere care, prin rezoluția nr. 21347/3873 din 19 mai 2003 a Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, a fost respinsă.

Brașov, s-a adresat cu plângere instanței de judecată care, prin sentința

penală nr. 69 din 9 februarie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1756/2003 al

Tribunalului Constanța, a fost respinsă ca nefondată.

iar Curtea de Apel Constanța, prin Decizia penală nr. 287/P din 26 aprilie 2004,

a admis ca fondat recursul declarat de recurenta S.I.F. T. SA și a desființat

sentința penală nr. 69 din 09 februarie 2004, a Tribunalului Constanta.

Totodată, a admis plângerea S.I.F. T. SA, a desființat Ordonanța

nr. 159/P/2002 din 06 ianuarie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanța și a trimis cauza la procuror, în vederea redeschiderii urmăririi

penale și completării acesteia conform art. 333 C. proc. pen.

Curtea de Apel Constanța și-a declinat competența conform dispozițiilor Legii nr.

508/2004 în favoarea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanta.

După completarea urmăririi penale, în cauză a rezultat

următoarea stare de fapt:

La data de 11 mai 1993, SC V. SA Mangalia, în calitate de

locator și SC C.I. SRL Constanta, reprezentată prin asociat unic și

administrator de inculpatul C.I., în calitate de locatar, au încheiat

contractul din 11 mai 1993, cu o durată de 10 ani, în baza căruia această din

urmă societate a preluat în locație de gestiune restaurantul „G." din

Stațiunea Venus.

În baza contractului din 02 iulie 1993 încheiat pe o durată

de 15 ani între SC V. SA Mangalia, în calitate de locator și SC I. SRL

Constanța, prin asociat unic și administrator J.V. (fostă C. la data încheierii

contractului), în calitate de locatar, această din urmă societate a preluat în

locație de gestiune hotelul „I." din Stațiunea Venus.

începând cu data de 20 decembrie 1994, contractul de locație

de gestiune din 02 iulie 1993 a fost preluat de la SC I. SRL de către SC V.M.

SRL Constanța, reprezentată de același asociat unic și de administrator J.V.

(fostă C.).

Conform protocolului de divizare a SC V. SA din 05

decembrie 1995 s-a înființat SC A.l. SA care a preluat și contractele de

locație de gestiune pentru restaurantul „G.", hotel „I." și hotel „A.".

Contractele de locație de gestiune s-au derulat pe perioada 1993 - aprilie

1996, când urmare unor manevre frauduloase, inculpații C.I. și J.V. (fostă C.)

au fost nevoiți să cesioneze contractele respective către SC C.C.G. SRL

Oltenița, reprezentată de administrator Grigore Laurentiu.

Urmare plângerilor penale formulate de către C.I. și J.V.

(fostă C.), numiții G.L. și D.C., director la SC A.l. SA Venus au fost trimiși

în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C.

pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (2) C. pen., respectiv art. 290 C.

pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (2) C. pen., cauză care ulterior a

fost strămutată la Judecătoria Giurgiu.

În cursul cercetării judecătorești, la cererea părților

civile C.I. și J.V. (fostă C.), s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare

contabile pentru dovedirea pretențiilor civile, probă admisă de către instanță.

Exercitarea profesiei de expert contabil, iar prin

adresa din 3 februarie 1999, C.E.C.A.R. Giurgiu a transmis Tribunalului Giurgiu

lista experților contabili pe anul 1999 (publicată în M. Of. nr. 142/bis din 07

aprilie 1999), listă în care inculpata nu figura (în acest sens instituțiile

statului au emis mai multe adrese ce se află atașate la dosarul cauzei).

Așadar, la momentul în care instanța a desemnat-o în mod

eronat pe inculpata P.P. să efectueze expertiza judiciară contabilă, aceasta

era conform dispozițiilor legale incompatibilă. Ca atare, inculpata P.P.

trebuia să aducă la cunoștința instanței acest lucru, urmând totodată să se

abțină de la efectuarea expertizei, lucru pe care cu știință nu l-a făcut.

P.P. a efectuat expertiza numai pe baza documentelor puse la

dispoziție de către C.I., fără să procedeze la vizualizarea în teren a celor

două active, restaurant,G." și hotel „I." în vederea identificării

lucrărilor și investițiilor efectuate de către cei doi învinuiți.

P.P., la întocmirea raportului de expertiză contabilă,

a preluat și actualizat datele din raportul de evaluare realizat în luna

octombrie 1995 de către SC M.C. SRL Constanța, la solicitarea inculpatului C.I.,

în vederea privatizării celor două active. Acest lucru rezultă din actele de

urmărire penală cât și din declarațiile și memoriile inculpatei P.P.

Cum raportul de evaluare prezenta valori estimative, fiind

confidențial pentru destinatar, acesta nu poate fi folosit la efectuarea

expertizelor contabile.

Raportul de evaluare este valabil 3 luni și poate fi folosit

numai la privatizare, urmând ca valoarea reală să fie stabilită în contractul

de vânzare-cumpărare.

De precizat este faptul că inculpatul C.I. a fost cel care a

însoțit-o permanent pe inculpata P.P. pe tot timpul întocmirii expertizei

contabile, el fiind cel care prezenta situația celor două societăți (SC C.I.

SRL și SC V. SRL Constanța ).

Mai mult, inculpatul C.I. i-a prezentat inculpatei P.P.

documentele contabile și orice alte date pe care le aprecia că-i sunt

favorabile, acte pe care aceasta din urmă, fără să le verifice pe teren, Ie-a

folosit la întocmirea raportului de expertiză contabilă.

P.P., deși la acea dată nu avea calitatea de evaluator și

expert tehnic, a întocmit pe lângă expertiza contabilă și o expertiză imobiliară

și un raport de evaluare a bunurilor aparținând soților C.I. și J.V. Până la

data de 31 noiembrie 1999, inculpata P.P. nu figura în evidențele Ministerului

Justiției ca evaluator.

Mai mult, inculpata P.P. nu a avut în vedere la

evaluare gradul de uzură conform normativelor în vigoare la acea dată al

bunurilor expertizate.

Pe parcursul cercetării judecătorești, întrucât mai

mulți experți nominalizați de B.L.EJ.T. Giurgiu și numiți de Tribunalul Giurgiu

s-au" abținut din diferite motive obiective, la data de 06 aprilie 1999,

deși instanța primise o nouă listă cu 3 experți, a desemnat-o să efectueze

expertiza dispusă în cauză, de pe o listă mai veche, din 18 decembrie 1998, pe

învinuita P.P..

În conformitate cu art. 11 alin. (3) din

O.G. nr. 89 din 25 august 1998, publicată în M. Of. nr. 314 din 27 august 1998,

pentru modificarea și completarea O.G. nr. 65/1994 privind organizarea

activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, „Experții

contabili si contabilii autorizați nu pot să-și exercite atribuțiile conferite

de această calitate pe durata cât ocupă funcții în cadrul M.F.P."

Cum la data de 06 aprilie 1999 (data la care ordonanța de

guvern mai sus-menționată era în vigoare) inculpata P.P. îndeplinea calitatea

de funcționar public în cadrul D.G.F.P. Giurgiu, aceasta era incompatibilă să

efectueze expertiza, fapt pentru care trebuia să se abțină chiar dacă fusese

desemnată eronat de instanță, lucru pe care însă cu știință nu l-a făcut. In

declarațiile sale, deși inițial a susținut că nu cunoștea despre această

prevedere legală, ulterior a relatat că avea cunoștință de modificările aduse

în această materie.

Mai mult, prin Legea nr. 186 din 2 decembrie 1999 (publicată

în M. Of. nr. 592 din 6 decembrie 1999) pentru aprobarea O.G. nr. 89/1988

pentru modificarea și completarea O.G. nr. 65/1994 privind organizarea

activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, această

interdicție s-a extins.

Astfel, conform prevederilor art. 11 alin. (3),

modificat prin Legea nr. 186 din 2 decembrie 1999, „Experții contabili și

contabilii autorizați nu pot să-și exercite atribuțiile conferite de această

calitate pe durata în care își desfășoară orice activitate salarială în afara C.E.C.C.A.

sau activitate comercială, cu excepția activităților didactice, literare,

publicistice în domeniu și cea de parlamentar, consilier local sau județean, pe

durata mandatului. Prevederile acestui alineat au aplicabilitate începând cu

exercițiul financiar al anului 2000".

Din adresa din 19 ianuarie 2002 a D.G.F.P. Giurgiu, rezultă

că inculpata P.P. a fost angajată din data de 10 mai 1992 la această

instituție, în funcția de inspector de specialitate, iar din 7 aprilie 1999

îndeplinea funcția de șef S.C.F., fapt pentru care se afla în situația de

expert incompatibil pentru efectuarea expertizei.

P.P. a obținut calitatea de expert contabil în anul

1991, așa cum rezultă din carnetul din 1996, în care se menționează că

prezentul carnet este valabil numai cu viza pe anul în curs, carnet care nu era

vizat pe anul 1999.

Conform adresei din 07 noiembrie 2000 a B.L.EJ.T. Giurgiu,

rezultă că inculpata P.P., pe anul 1998, a obținut viza provizorie pentru

De asemenea, inculpata P.P., luând în considerare datele

prezentate de învinuitul C.I. fără să le verifice pe teren, a procedat la

evaluarea ca investiții a unor mijloace fixe și obiecte de inventar ce

aparțineau SC V. SA și, ulterior, SC A.I. SA.

Din adresa din 05 februarie 2001 a SC V. SA rezultă că, pe

perioada de 2 ani și 7 luni când cele două active (restaurant „G." și

hotel „I.") au fost date în locație de gestiune societăților administrate

de soții C.I. si J.V., aceștia nu au prezentat documente din care să rezulte

efectuarea de investiții sau acte de recepție a unor astfel de lucrări.

Deci, în perioada mai 1993-decembrie 1995, soții Corne nu au

efectuat la cele două active investiții, sens în care în arhiva unității nu au

fost găsite documente din care să rezulte acest lucru și nici procese-verbale

de recepție. De asemenea, soții C.I. și J.V. nu au avut acordul SC V. SA iar,

ulterior, al SC A.I. SA pentru efectuarea vreunei lucrări de investiție,

reparații capitale sau dotări.

Mai mult, din adresa din 09 februarie 2001 a aceleași unități

rezultă că în perioada 05 decembrie 1995 - 15 aprilie 1996 aceștia nu au făcut

investiții sau reparații curente. Inculpatul C.I. a prezentat pentru expertiză

documente cu bunuri proprii cum ar fi: mai multe autoturisme care nu erau

înregistrate în evidența contabilă a celor două societăți administrate de el și

soția sa; mai multe chitanțe tip „Caritas"; mai multe liste cu diverse

bunuri proprii, etc.

Din adresa din 27 mai 2002 a C.E.C.C.A.R. Giurgiu, rezultă că

„expertiza contabilă efectuată de către inculpata P.P. ridică și destule

probleme de ordin tehnic și calitativ datorate atât unor aspecte dar și unor

dificultăți specifice".

La întocmirea raportului, inculpata P.P. a preluat în cea mai

mare parte datele cuprinse în raportul de expertiză întocmit în luna mai 1999,

la care a adus unele mici corecturi care s-au materializat în modificarea

concluziilor la unele obiective.

Tribunalul Giurgiu, în calea de atac a apelului, a

dispus la cererea părților civile C.I. și J.V. efectuarea unei noi expertize,

în vederea reactualizării pagubei, expertiză care a fost efectuată de către

expertul P.V.

De menționat că expertiza efectuată de către P.V.

reprezintă o reactualizare a daunelor civile suferite de cele două societăți și

administratorii acestora, ce au fost constatate de expertiza efectuată la fond

conform obiectivelor stabilite de instanță, în raport de inflația la zi.

Ca atare, expertul P.V., la efectuarea „noii expertize",a

avut la bază raportul și suplimentul de expertiză întocmite de inculpata P.P.

Pe baza acestui raport de expertiză, considerat de către

instanțe ca fiind „proba probissima", Judecătoria Giurgiu, Tribunalul

Giurgiu, Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție i-au

condamnat pe inculpații D.C. și G.L. la pedepse cu închisoare și totodată i-au

obligat pe inculpați, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.I. SA

Venus, să plătească părților civile C.I. și C.V. cu titlu de despăgubiri suma

finală de peste 25 miliarde lei.

Astfel, în mod eronat, instanța i-a obligat pe inculpați în

solidar cu partea responsabilă civilmente la restituirea către părțile civile a

mijloacelor fixe și obiecte de inventar care aparțineau locatorului (SC A.I.

SRL) și, totodată, i-a obligat la restituirea unui prejudiciu pentru perioadele

1996-2002 și 1996-2007, deși prejudiciul era incert, viitor și nu era lichid.

Mai mult, în loc să constate că expertiza și suplimentul la

expertiză întocmite de către P.P. sunt lovite de nulitate absolută, motivat de

faptul că au fost întocmite de către o persoană incompatibilă atâta timp cât

avea calitatea de funcționar public, instanțele au omologat aceste acte în baza

cărora au pronunțat hotărâri nelegale și netemeinice cel puțin sub aspectul

laturii civile și, mai exact, al prejudiciului suferit de către părțile civile.

Atâta timp cât expertiza și suplimentul la expertiză

întocmite de P.P. erau nule și expertiza întocmită de P.V. era nulă.

La data când C.I. s-a constituit parte civilă în Dosarul nr. 5957/1997

al Judecătoriei Giurgiu, SC C.I. SRL Constanța se afla în procedură de

lichidare judiciară.

Din adresa din 20 septembrie 2000 a C.C.I.N.A. Constanța,

rezultă că, la data de 29 decembrie 1998, s-a înregistrat notificarea

Tribunalului Constanța privind continuarea procedurii de reorganizare și

lichidare judiciară, la cererea SC C.T. SA Bistrița și numirea judecătorului sindic.

La data de 29 septembrie 1999. s-a înregistrat sentința

civilă nr. 1255/COM din 6 septembrie 1999, a Tribunalului Constanța, prin care

s-a dispus dizolvarea SC C.I. SRL, ridicarea dreptului de a-și conduce

activitatea și deschiderea procedurii de faliment, iar la data de 20 octombrie 1999

s-a înregistrat mențiunea prin care s-a numit un lichidator.

În cursul urmăririi penale, s-a dispus efectuarea a

două expertize, una financiar-contabilă și una imobiliară.

În vederea efectuării celor două expertize, soții C.I. și J.V.

și-au desemnat experți - parte care au participat efectiv la realizarea

acestora și de asemenea s-a efectuat expertiza judiciar-imobiliară, de către

expertul și evaluatorul în imobiliare, S.V.

În raport de expertizele contabile și tehnico-imobiliare, de

celelalte probe administrate în cauză, s-a reținut că inculpatul C.I. a urmărit

prin prezentarea expertului P.P. a unor date neadevărate, să obțină în mod

ilicit imobilele reprezentând restaurant G. și hotel I., fapt pentru care a și

trecut la executarea acestora.

Urmare acestui fapt, inculpata P.P. a denaturat, în mod

vădit, cu știință, conținutul raportului de expertiză cu privire la valoarea

reală a cheltuielilor făcute de învinuiții C.I. și J.V.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu este

susținută cu: rapoartele de expertiză contabilă, imobiliară și evaluare,

întocmite de experții S.V., G.D., experții - parte C.S., N.D., experții Ș.L., B.P.,

M.L.; actele și documentele depuse de S.I.F. T. SA Brașov, SC A.I. SA Venus -

Mangalia; actele depuse de C.E.C.A.R. Giurgiu, B.L.E.J.T. Giurgiu, D.G.F.P.

Giurgiu; celelalte acte întocmite de organele de cercetare penală și procuror

în cursul urmăririi penale; declarațiile martorilor H.A., C.V., C.G., J.V.,

coroborate cu declarațiile inculpaților C.I. și P.P.

În cursul cercetării judecătorești a fost audiată în

ședința publică din data de 21 aprilie 2009 inculpata P.P. care a declarat că

nu era incompatibilă la data desemnării acesteia ca expert de către instanța de

judecată ș, de asemenea, nu a denaturat, în mod vădit, cu știință, conținutul

raportului de expertiză cu privire la valoarea reală a cheltuielilor făcute de

numiții C.I. și J.V., deoarece a verificat dacă datele prezentate de inculpatul

C.I. au corespondent în realitate.

Mai mult, acesta s-a deplasat la sediul SC A.I. SA unde

s-a întâlnit cu soția inculpatului, însă nu a putut accesa interiorul clădirii

deoarece acolo se aflau mai multe echipe de muncitori care nu permiteau accesul

în interior.

Soția inculpatului i-a pus la dispoziție mai multe acte după

care inculpata a luat legătura cu V.N., de la care în final a obținut mai multe

acte, considerate utile în efectuarea expertizei de către inculpată.

De asemenea inculpata l-a contactat pe un anume T.I.

din cadrul Primăriei Mangalia care a fost observator neutru la efectuarea

inventarelor societății

În acest sens, inculpata a precizat că a avut la

dispoziție dosarul cauzei unde a fost desemnată ca expert, însă aceste acte

fiind insuficiente, a solicitat instanței să îi permită a lua legătura cu C.I.

pentru a-i pune la dispoziție anumite acte.

Inculpata a luat legătura și cu O.A. care, la acea dată, era

administratorul Hotelului A. din cadrul SC A.I. SA

În ceea ce privește efectuarea unui raport de expertiză

tehnică imobiliară, inculpata a declarat că doar a reactualizat valoarea

imobilelor deja stabilită și nu efectuat un raport de evaluare, deși avea

această calitate de evaluator.

Inculpatul C.I. nu a fost audiat însă la dosarul cauzei

s-a depus certificatul de deces al acestuia, eliberat de autoritățile olandeze,

tradus în limba română de un notar public - fila 118 dosar fond, vol. l -care

atestă decesul inculpatului survenit la data de 11 noiembrie 2008.

În această situație, a fost citată în calitate de moștenitor

fiica acestuia, C.M.M. cu scrisoare recomandată, tradusă și cu adresă la

domiciliul său din Otto Willem Van Der Linden, Almerstraat, RC - Almere -

Holland, cu solicitarea instanței de a preciza dacă înțelege să accepte

succesiunea după tatăl său C.I., însă prin declarațiile olografe înaintate

instanței - fila 35, dosar fond, voi.II -aceasta a declarat că nu a acceptat

succesiunea, declarație reiterată instanței și ulterior la rămânerea în

pronunțare.

În ședința publică din data de 23 iunie 2009 a fost audiată

martora J.V. (fostă C.) care a declarat că, după preluarea SC A.I. SA, au făcut

mai multe îmbunătățiri și investiții atât la Hotelul I. cât și la Restaurantul

G., așa cum de altfel erau obligați prin contractul de locatiune.

Pe inculpata P.P. martora a cunoscut-o după ce a fost convocată

de acesta pentru efectuarea expertizei, însă nu au putut viziona prin interior H.I.

deoarece accesul era blocat.

Martora nu a putut să-i pună la dispoziție expertei toată

documentația, deoarece o parte din acesta fusese oprită în interiorul hotelului

după evacuarea soților C.

Martorul H.A. - audiat în aceeași ședință publică - a

declarat că, la sfârșitul anului 1995, societatea era în pierdere însă datorită

unor regularizări pe care Ie-a făcut aceasta era în profit.

În acest sens, martorul a declarat că nu a putut vedea faptic

investițiile efectuate la H.I. sau la Restaurantul G., însă acestea reieșeau

din contabilitate.

În ședința publică din data de 23 iulie 2009 au fost audiați

martorii D.C.M., O.A. și C.G.

D.C.M. a declarat că soții C. au realizat mai multe

investiții atât la Hotelul I. sau la Restaurantul G. deoarece erau obligați

prin contractul de locatiune dar, mai mult, martorul în calitatea sa de

director marketing SC V. SA semna acestora caietele de sarcini care stipulau

aceste investiții.

În ceea ce privește activitatea inculpatei P.P.,

martorul a declarat că a considerat că aceasta era incompatibilă cu activitatea

de expert, însă nu a atras atenția instanței despre acest aspect.

Martorul a precizat ă a fost în stare conflictuală cu C.I.

O.A. a declart că s-au făcut investiții la nivelul Hotelului

I. sau a restaurantului G., fără a putea preciza cu exactitate ce fel de

lucrări s-au efectuat. Aceasta a reținut sporadic o copertină nouă sau gresie

și faianță la restaurantul G. sau de renovare la Hotelul I.

C.G. a declarat, de asemenea, că s-au făcut investiții

la nivelul Hotelului I. sau a Restaurantului G., fără a putea preciza cu

exactitate ce fel de lucrări s-au efectuat. Aceasta a reținut distinct o

platformă de beton sau veselă la Restaurantul G., ori lucrări de reabilitare

termică prin înlocuirea centralei termice la Hotelul I.

În ședința publică din data de 13 octombrie 2009 a fost

audiată martora U.A., însă aceasta nu a putut da detalii cu privire la

investițiile făcute în SC A.I.

Martorii U.A., O.A. și C.G. nu au putut furniza detalii

despre inculpata P.P.

În ședința publică din data de 03 noiembrie 2009, a fost

audiat martorul în apărare G.Ș., care a declarat că îl cunoaște pe inculpatul C.I.

din anul 1989 și poate preciza cu exactitate că acesta a investit în

Restaurantul G. sume consistente pentru achiziționarea de mobilier și aparatură

de bucătărie, gresie și faianță, precum și veselă comandată la Alba lulia, în

acest sens martorul împrumutându-l pe inculpat cu 10.000 mărci germane și

sfătuindu-l să nu se împrumute la bancă.

S-au depus la dosarul cauzei mai multe acte în susținerea

declarațiilor inculpatei P.P., cât și de către partea civilă - acte privind

deplasările la instanțele din toată țara, cauțiunile plătite în cauzele civile de

contestație la executare, suspendarea executării, determinate de obiectul

litigiului în cauză, dar și bilanțuri anuale ale SC A.I., în legătură cu

situația financiară și economică înainte și ulterior, după săvârșirea faptei -

filele 34-132 dosar fond, vol. II.

În temeiul disp. art. 14 si 15 C. proc. pen., părțile civile

au exercitat acțiunea civilă și s-au constituit părți civile in procesul penal

cu suma totală de 13.200.000 lei.

Analizând cauza prin prisma materialului probatoriul

administrat în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în faza de

cercetare judecătorească, prima instanță a constatat că nu se poate reține că

inculpatul C.I., în legătura cu efectuarea unei expertize financiar contabile,

a prezentat inculpatei P.P. date neadevărate în vederea obținerii, în mod

ilicit, a unor valori cu mult mai mari decât cele reale și, pe cale de

consecința, a putut formula pretenții civile nereale în fata unei instanțe de

judecata, inclusiv prin asumarea calității de parte civila, deși SC C.I. SRL se

afla în procedura de lichidare, în condițiile în care martorii audiați în cauză

au precizat că atât la H.I. cât și la Restaurantul G. au fost făcute investiții

de inculpat.

Relevantă în cauză din această perspectivă este declarația

dată de martorul G.Ș. care a declarat că îl cunoaște pe inculpatul C.I. din

anul 1989 și poate preciza cu exactitate că inculpatul a investit în

Restaurantul G. sume consistente pentru achiziționarea de mobilier și aparatură

de bucătărie, gresie și faianță, precum și veselă comandată la Alba lulia, în

acest sens martorul împrumutându-l pe inculpat cu 10.000 mărci germane.

În acest sens, nu se poate reține și faptul că inculpata P.P.

a acceptat efectuarea unei expertize financiar contabile, deși se afla în stare

de incompatibilitate sau că a efectuat expertiza dispusa de instanța de

judecată și, de asemenea, că în mod repetat, a înțeles să-și depășească

mandatul în legătura cu efectuarea expertizei, în sensul în care nu a verificat

dacă datele și informațiile prezentate de inculpatul C.I. au corespondent în

contabilitate și se reflectă în investițiile pretins a fi fost efectuate la

activele care făceau obiectul contractelor de locație de gestiune, în

condițiile în care, la data la care s-a dispus si efectuat expertiza (07

aprilie 1999), întocmirea unei asemenea lucrări de către un expert aflat în

stare de incompatibilitate nu reprezenta infracțiune, fapta fiind incriminată

începând cu data de 06 decembrie 1999, odată cu intrarea în vigoare Legii nr. 186/1999.

În raport de acest aspect, prima instanță a constatat

că atitudinea subiectivă a inculpatei nu este determinantă pentru reținerea

infracțiunii în contextul expus anterior - conform căruia inculpata cunoștea

despre starea de incompatibilitate în care s-ar afla și, cu toate acestea, nu

s-a abținut de la efectuarea lucrării.

Astfel, ca răspuns la adresa Parchetului nr. 159/P/2002, prin

adresa din 19 septembrie 2002 (fila 158, dosar fond, vol. l), C.E.C.A.R.

Giurgiu a precizat ca inculpata P.P. a fost. „ înscrisă pe tabloul Corpului de

experți până la data de 31 decembrie 1999,,.

Trebuie reținut că tot în aceeași adresă se mai

menționează că nu s-a comunicat inculpatei, respectiv expertei contabil P.P.

că, începând cu 01 ianuarie 2000, este membru inactiv.

De asemenea, în același sens a fost emis de către

aceeași autoritate și înscrisul din 10 iunie 2002 (aflat la fila 157 din

dosarul de fond -vol. l).

Dintr-o altă adresă (aflată la fila 161 dosar fond - vol. l )

rezultă că, abia la 03 februarie 2000, C.E.C.A.R. Giurgiu a comunicat Tribunalului

Giurgiu și nu Judecătoriei Giurgiu o nouă listă din care lipsea acest expert,

respectiv P.P., astfel că din această perspectivă nu se poate reține nici măcar

culpa inculpatei care a efectuat expertiza dispusă la 07 aprilie 1999 .

De asemenea, este inexplicabil și faptul că C.E.C.A.R.

Giurgiu i-a acceptat inculpatei P.P. în calitate de expert cotizația pe anul

1999 (la fila 159 - dosar fond - vol. l), acest aspect determinând tribunalul să

rețină că inculpata nu a avut cunoștința de existenta vreunui motiv care sa îi

impună să se abțină de la efectuarea expertizei.

De asemenea, prima instanță a constatat că nu se poate

reține în sarcina inculpatei P.P. că, în această modalitate, l-a ajutat pe

inculpatul C.I. să obțină valori supraevaluate, cu mult peste nivelul

investițiilor realizate în mod real și că a efectuat o expertiză imobiliară,

dar și un raport de evaluare, deși nu era atestată în calitate de expert tehnic

imobiliar sau în calitate de evaluator, din următoarele considerente:

Pentru efectuarea lucrării, inculpata s-a conformat întocmai

dispozițiilor instanței atât cu privire la obiectivele stabilite cât și la baza

informativă impusă, respectiv convocarea părților și solicitarea de a i se

comunica informații și documente, altele decât cele aflate la dosar, cât și

studierea materialului din dosarul cauzei.

Inculpata a precizat în acest sens că a respectat întocmai

dispozițiile codului de procedura penala în materia efectuării expertizelor

precum și legislația specială.

Astfel, prima instanță a reținut situația conform căreia cu

ocazia efectuării raportului de expertiză s-au convocat toate părțile prin

mandate poștale pentru data de 30 aprilie 1999 în stațiunea Venus, la locul

amplasării celor doua active.

Aceasta împrejurare este dovedită atât cu înscrisuri

aflate la dosarul de urmărire penală cât și cu depoziția martorei J.V., conform

căreia, la data stabilită, inculpata P.P., în calitate de expert, s-a deplasat

la locul convocării unde se mai afla J.V. și, în timp ce îl aștepta pe

administratorul SC A.I. SA, s-a discutat și cu martora O.A.

Acest aspect a fost confirmat de martora J.V. care a mai

declarat că inculpata a încercat să intre în hotel și restaurant, dar a fost

împiedicată de muncitorii care lucrau acolo.

Același aspect s-a derulat și la sosirea numitului V.N. care,

nu numai că nu a permis accesul în imobile, dar nu a dorit să pună inculpata în

legătura cu persoane care să poată să-i dea lămuriri asupra obiectului

expertizei.

Mai mult, acesta a afirmat că documentele societății se află

la Poliția Neptun, motiv pentru care inculpata împreună cu fiul acesteia dar și

cu V.N. s-a deplasat, fără nici un rezultat, la această instituție (fila 163 -

verso dosar fond - vol. l, precum și depoziția martorei J.V. aflată la fila 189

- același dosar).

Cu această ocazie, singurele documente puse la dispoziție de

partea civilă SC A.I. SA au fost niște liste de inventar.

Cât privește poziția celorlalte părți, inculpata a luat

legătura cu reprezentanții celor 2 societăți comerciale (SC C.I. SA și SC V.

SRL), precum și cu contabilul acestora, martorul H.A., martor care confirma

întâlnirea (declarația de la fila 191 - dosar fond - vol. l cât și cele date în

cursul urmăririi penale).

Nici o altă parte din dosar nu a mai răspuns

convocării.

O situație inexplicabilă în opinia tribunalului și care

creează dubii ce profită inculpatei P.P. este aceea conform căreia, după

depunerea raportului de expertiza întocmit de inculpată, nici una dintre părți

nu a formulat obiecțiuni cu privire la starea de incompatibilitate ori la conținutul

expertizei, cu excepția inculpatului C.M.D. (martor în prezenta cauză), însă

nici acesta nu a sesizat instanței acest aspect așa cum o afirmă în declarația

sa din ședința publică din data de 23 iulie 2009.

Cu ocazia reîntregirii raportului, Judecătoria Giurgiu a

încuviințat obiecțiunile acestuia și a dispus să se includă în raportul

reîntregit si răspunsul la acestea.

Cu acest prilej, inculpata a reconvocat părțile iar SC A.I.

SA a declarat că nu mai are alte documente de depus, împrejurare consemnată în

procesul verbal aflat în copie la fila 168 - dosar fond -vol. I.

În acest sens, prima instanță a sesizat că, la

convocarea părților în teren, societatea inculpatului fost reprezentată de

către martora J.V., acesta fiind prezent doar la întâlnirea cu contabilul și cu

expertul parte al celor două părți civile.

Sub aspectul laturii penale, prima instanță a constatat

că nu se poate reține că inculpata a efectuat o expertiza imobiliară, dar și un

raport de evaluare, deși nu era atestată în calitate de expert tehnic imobiliar

sau în calitate de evaluator, în condițiile în care în cauză nu s-a efectuat

decât un singur raport de expertiza financiar-contabila iar noțiunea de expert

tehnic imobiliar (și specializarea ca atare) a fost introdusă abia odată cu intrarea

în vigoare a O.G. nr. 2/2000, așa încât la data desemnării inculpatei nu putea

avea o asemenea calitate.

Cât privește calitatea de evaluator, încă din 1996, inculpata

avea calitatea de expert în evaluarea economică și financiară a

întreprinderilor (fila 160 dosar fond-vol. l).

În concluzie, prima instanță a reținut că motivele

expuse creează dubii majore în ceea ce privește posibilitatea reținerii în

sarcina inculpatei P.P. a infracțiunii de înșelăciune în foma prev. de art. 26 C.

pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., în sensul de a accepta

efectuarea expertizei financiar-contabile dispuse de instanță, deși știa că

este incompatibilă de a efectua această activitate procesuală și de a accepta

în mod repetat să-și depășească limitele mandatului de efectuarea expertizei,

în sensul că nu a verificat dacă datele și informațiile prezentate de

inculpatul C.I. au corespondent în contabilitate și se reflectă în fapt în

investițiile pretinse efectuate de inculpat la activele ce făceau obiectul contractelor

de locație, favorizându-l pe acesta în obținerea unor valori mult supraevaluate

în raport cu investițiile efectuate la activele respective, de a întocmi o

expertiză imobiliară și un raport de evaluare cu toate că nu era atestată ca

expert tehnic și evaluator.

Din această perspectivă, prima instanță nu a reținut

existența infracțiunii sub forma precizată anterior, în raport de care instanța

a fost investită.

B. în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe

lângă Tribunalul Constanța și părțile civile SC A.I. SA și S.I.F. Transilvania.

Prin apelul declarat de către parchet s-a solicitat admiterea

apelului, desființarea sentinței primei instanțe și pronunțarea unei hotărâri

de condamnare a inculpatei P.P., întrucât probele administrate în cauza demonstrează

vinovăția acesteia. Astfel, s-a susținut că „rezultă indubitabil că învinuita P.P.

a denaturat în mod vădit cu știința conținutul raportului de expertiză cu

privire la valoarea reală a cheltuielilor făcute de numiții C.l.J.V."

Apelul părții civile S.I.F. Transilvania a vizat

greșita achitare a inculpatei P.P., motiv pentru care a solicitat desființarea

primei hotărâri și, pe fond, condamnarea inculpatei pentru complicitate la

infracțiunea de înșelăciune, cu consecința obligării la plata prejudiciului

cauzat.

Apelul declarat de partea civilă SC A.I. SA a vizat

netemeinicia și nelegalitatea soluției primei instanțe, cu motivarea că în mod

greșit inculpata a fost achitată pentru infracțiunea de înșelăciune, solicitând

condamnarea acesteia și obligarea la plata daunelor către partea civilă. S-a

susținut că inculpata P.P. a săvârșit infracțiunea de complicitate la

înșelăciune „prin prezentarea unei fapte ca fiind mincinoasa, expertiza

efectuata de inculpată a fost prezentată instanței, iar pe baza acesteia

părțile civile au fost vătămate".

Prin Decizia penală nr. 71/P din 15 iunie 2010 a Curții de

Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, s-au

admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, apelantele

- părți civile SC A.I. SA Venus și S.I.F. Transilvania împotriva sentinței

penale nr. 25 din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanta în Dosarul

nr. 2212/118/2008, care a fost desființată, iar în rejudecare, în baza art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a

fost achitată inculpata P.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. Pen. raportat la art. 215 alin.

(1), (2), (5) C. pen; în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. au fost respinse

ca neîntemeiate acțiunile civile formulate de părțile civile SC A.I. SA Venus

și S.I.F. Transilvania, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței penale

apelate.

Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a

reținut că elementul material al infracțiunii de înșelăciune este reprezentat

de o acțiune frauduloasă de amăgire ori inducere în eroare a victimei, prin

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei

fapte adevărate; prezentarea frauduloasă, denaturata sau alterată a realității

trebuie să fie aptă de a inspira încrederea victimei și de a o induce în

eroare, de a o amăgi sau de a o menține în eroarea produsă anterior. Când

infracțiunea este săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase, cum

este cazul în speță, inculpata trebuia sa comită faptele de înșelăciune în

dauna părții vătămate față de care și-ar fi atribuit calitatea de expert,

calitate pe care în realitate nu o avea; or, inculpat, la data când a executat raportul

de actualizare a sumelor solicitate de părțile civile în dosarul penal, avea

calitatea de expert și fusese desemnată de către instanță.

A mai reținut că relevant pentru existența infracțiunii de

înșelăciune este rezultatul acțiunii și anume inducerea în eroare a victimei și

obținerea de către făptuitor a unei dispoziții de ordin patrimonial,

păgubitoare pentru victimă sau altă persoană. Infracțiunea se comite numai cu intenție

care trebuie să fie caracterizată prin scopul urmărit de făptuitor, adică

obținerea unui folos material injust pentru sine ori pentru altul.

În speța, inculpata a fost trimisă în judecată pentru

complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în condițiile art. 26 rap. la art.

215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., întrucât a acceptat efectuarea expertizei

financiar - contabile dispusă de instanță, deși știa că este incompatibilă de a

efectua aceasta activitate procesuală, precum și pentru că a acceptat în mod

repetat să-și depășească limitele mandatului de efectuare a expertizei.

Ca atare, față de încadrarea juridică dată de parchet

și față de probele care s-au administrat pe parcursul urmăririi penale și

cercetării judecătorești, instanța de apel a reținut că nu s-a putut demonstra

că inculpata P.P. a urmărit prin întocmirea acestei expertize dispuse de

instanța obținerea unui folos material injust pentru sine ori pentru altul. în

consecință, instanța de apel a apreciat că fapta inculpatei de a întocmi un

raport de reevaluare dispus de instanța de judecată în condițiile în care

aceasta nu mai avea posibilitatea legală de a efectua aceasta lucrare, nu poate

fi caracterizată ca fiind infracțiune de înșelăciune.

Referitor la acele modificări legislative prin care inculpata

- angajat al M.F.P. - nu mai putea să efectueze aceste expertize, instanța de

apel a reținut că biroul de experți nu i-a adus la cunoștință această

împrejurare și nu era suspendată din tabloul experților, astfel că aceste

situații nu trebuie considerate ca intrând obligatoriu în sfera ilicitului

penal.

În concluzie, instanța de apel a constatat că în speță nu

poate fi reținută comiterea complicității la infracțiunea de înșelăciune,

întrucât infracțiunii îi lipsește unul din elementele constitutive ale

acesteia, respectiv intenția. Sub aspectul laturii civile, instanța de apel a

reținut că părțile civile au solicitat disjungerea soluționării acțiunii civile

și, în cazul respingerii acestei cereri, au solicitat ca probă efectuarea unei

expertize contabile pentru stabilirea daunelor suferite de SC A.I. SA prin

nefolosirea obiectivului, precum și a dobânzilor aferente.

Instanța de apel a apreciat că cererea de disjungere a

laturii civile nu este justificată în cauzele în care stabilirea vinovăției

inculpatei, individualizarea pedepsei și încadrarea juridică se raportează la

întinderea pagubei produse prin infracțiuni, iar în speță disjungerea nu este

oportună raportat și la data comiterii presupusei fapte penale, respectiv iunie

- iulie 2000.

Cu privirea la efectuarea unui raport de expertiză,

solicitată de S.I.F. Transilvania, s-a apreciat că nu se impune admiterea

acestei cereri pentru că efectuarea expertizei în vederea stabilirii daunelor

suferite de părțile civile nu ar aduce elemente noi din punct de vedere al

existenței infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

A mai reținut că în cursul urmăririi penale s-a efectuat o

expertiză judiciar -contabilă, în octombrie 2000 și o expertiză tehnică în

construcție în martie2002, ambele lucrări sunt complexe și au tratat pe larg

obiectivele stabilite la momentul respectiv, iar până în prezent nu au apărut

elemente noi care să necesite efectuarea altor expertize.

Mai mult, instanța de apel a apreciat că se urmărește o

tergiversare a cercetărilor care se efectuează în cauză de circa 10 ani.

C. împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și părțile civile SC A.I.

SA și S.I.F. Transilvania Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța,

criticând-o pentru nelegalitate pentru motivele prezente pe larg în motivele

scrise precum și oral, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii și

care se încadrează în cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 9,17

și 18 C. proc. pen.

Examinând decizia recurată, înalta Curte constată,

prioritar cercetării celorlalte critici, că instanța de apel nu a motivat

rezolvarea dată laturii civile. Astfel, prima instanță, achitând pe inculpata P.P.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art.

26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a respins acțiunea civilă formulată

de către părțile civile SC A.I. SA - Stațiunea Venus și respectiv SIF

Transilvania - Brașov ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 346 alin. (1) și

(3) C. proc. pen., potrivit cu care „nu pot fi acordate despăgubiri civile în

cazul în care achitarea s-a pronunțat pentru că fapta imputată nu există, ori

nu a fost săvârșită de inculpat". Instanța de apel a schimbat temeiul

achitării în cel prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., caz în care,

potrivit art. 346 alin. (1) și (2) C. proc. pen., putea obliga sau nu inculpata

la repararea daunelor, potrivit legii civile. Așadar, în cazul prev. de art. 10

lit. d) C. proc. pen., acordarea despăgubirilor civile este la latitudinea

instanței, însă era necesar ca aceasta să motiveze de ce obligă sau nu

inculpatul la repararea pagubei cauzată prin infracțiune. Din examinarea

deciziei instanței de apel, Înalta Curte constată că instanța de apel s-a

rezumat să respingă ca neîntemeiate acțiunile civile formulate de părțile

civile SC A.I. SA Venus și S.I.F. Transilvania, fără a motiva în nici un mod de

ce pretențiile acestora sunt nejustificate, singura motivare relativ la latura

civilă făcând referire la neoportunitatea disjungerii laturii civile și a

efectuării unei noi expertize contabile pentru stabilirea prejudiciului real,

raportându-se în principal la data comiterii infracțiunii. Ca atare, cum

instanța de apel nu a motivat în nici un fel de ce pretențiile celor două părți

civile sunt neîntemeiate - în condițiile în care a dispus achitarea nu pentru

lipsa prejudiciului, ci pentru lipsa laturii subiective, ca element constitutiv

al complicității la infracțiunea de înșelăciune -, nu se poate exercita

controlul judiciar, neputându-se răspunde criticilor principale din recursurile

părților civile, ce vizează tocmai greșita respingere a acțiunilor civile.

Cum admiterea recursurilor părților civile în ipoteza la care

face referire cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 9 C. proc.

pen. (partea civilă SC A.I. SA a invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., însă din motivarea scrisă a recursului reiese că aceasta

a criticat faptul că instanța de apel nu a motivat de ce a ignorat probele

efectuate în cauză, mai ales expertizele care atestă prejudiciul, astfel că

respectiva critică a fost încadrată corespunzător de Curte în cazul de casare

prev. de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.), are drept consecință

casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

cercetarea celorlalte motive de recurs este inutilă, urmând a fi avute în

vedere cu ocazia rejudecării.

Urmează ca instanța de apel, cu ocazia rejudecării

apelurilor, să motiveze modul în care va înțelege să soluționeze latura civilă

a cauzei; totodată, urmează să aibă în vedere inclusiv motivul de recurs al

parchetului, așa cum a fost precizat oral - în sensul schimbării încadrării

juridice dată faptelor comise de inculpata P.P. din art. 26 rap. la art. 215 alin.

(1), (2) și (5) C. pen. în art. 260 alin. (1) și (4) C. pen. -, în contextul în

care, referitor la faptele săvârșite în prezenta cauză s-a mai pronunțat o

hotărâre judecătorească definitivă - Decizia penală nr. 344 din 16 aprilie 2010

a Tribunalului Constanța, secția penală. Astfel, inculpata deși a fost urmărită

penal pentru mai multe infracțiuni, a fost trimisă în judecată doar pentru una

- cea prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. -, pentru

celelalte dispunându-se, prin același rechizitoriu, nr. 61/D/P/2005 din 24

martie 2008, o soluție de netrimitere în judecată (încetarea urmăririi penale

ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale) care a fost atacată

în procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen., iar prin soluția

dispusă în cauza respectivă s-a stabilit că infracțiunea prev. de art. 260 alin.

(1) și (4) C. pen. există și a fost săvârșită cu vinovăție de către inculpată,

însă a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte,

conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite

recursurile declarate în cauză, va casa decizia recurată și va trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță - Curtea de Apel Constanța.

Conform dispozițiilor. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Constanța și de părțile civile SC A.I. SA și S.I.F.

Transilvania împotriva Deciziei penale nr. 71/P din 15 iunie 2010

a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și

de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Constanța.

Cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia

soluționării prezentelor recursuri rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru

intimata inculpată P.P., în sumă de 200 lei, se suportă din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2011.