ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4270/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial

pe rolul Tribunalului Dolj la data de 2 noiembrie 2006 reclamantul B.I.N. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Vâlcea și

Primăria comunei Zătreni, constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 95

din 22 septembrie 2006 emisă de Primăria comunei Zătreni, obligarea pârâților

la rezolvarea situației despăgubirilor în echivalent pe care le-a solicitat

prin notificarea nr. 2/N din 9 ianuarie 2001 și la plata despăgubirilor

solicitate, precum și la plata de daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare

zi de întârziere a soluționării cererii sale și pentru neînaintarea dosarului

către Comisia Centrală de despăgubiri.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat, pe de o parte, că în soluționarea notificării nu s-au respectat

termenele prevăzute de lege în care pârâții aveau obligația să răspundă la

notificare, iar pe de altă parte că în mod greșit s-a respins cererea sa de

acordare a despăgubirilor bănești, cele reținute prin dispoziție fiind „doar

argumente nerelevante dar și nedovedite”.

Prin sentința civilă nr. 1655 din 5

decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ

și fiscal, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Vâlcea, secția civilă.

Soluționând cauza pe fond, această

din urmă instanță a pronunțat sentința civilă nr. 448 din 15 mai 2007 prin care

a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în cauză.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că reclamantul nu a făcut dovada că a avut în proprietate imobilele

solicitate (casă cu cinci camere, anexe gospodărești și 3 ha teren) și nici

faptul că acestea au fost preluate în mod abuziv. Prin actul de

vânzare-cumpărare nr. 332 din 25 august 1957 autoarea reclamantului, F.M.(B.M.)

a înstrăinat casa numitului P.C. din comuna Zătreni, iar terenul de 4 ha face

obiectul Legii nr. 18/1991, pentru cea mai mare parte din acesta primind titlu

de proprietate, pentru suprafața de 0,13 ha fiind propus pentru despăgubiri.

Reclamantul a declarat apel

împotriva sentinței menționate susținând, în esență, că instanța de fond nu s-a

pronunțat cu privire la constatarea nulității absolute a dispoziției nr.

95/2006 și nici pe cele două capete din acțiune și anume obligarea pârâtelor la

soluționarea situației despăgubirilor în echivalent solicitată prin notificare

și acordarea măsurilor reparatorii în echivalent conform Legii nr. 10/2001 și

Legii nr. 247/2005 pentru un teren intravilan în suprafață de 3,87 ha situat în

pct. ”Floreasca” și pentru un teren din pct. ”Milioara”.

Prin decizia civilă nr. 328/A din 21

septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauzei cu

minori și de familie, apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că nu poate fi primită solicitarea reclamantului privind constatarea

nulității dispoziției în cauză, instanța de fond reținând în mod corect că

petentul nu a făcut dovada proprietății imobilelor solicitate, astfel că nu i

se pot aplica prevederile Legii nr. 10/2001 și că tribunalul s-a pronunțat

asupra tuturor capetelor de cerere, cu privire la situația terenurilor agricole

menționate de reclamant, reținând în mod corect că aceasta excede Legii nr.

10/2001.

La data de 29 octombrie 2007

reclamantul a formulat cerere de îndreptare a unor erori materiale strecurate

în considerentele deciziei civile nr. 328/A/2007, cerere respinsă prin

încheierea pronunțată de Curtea de Apel Pitești la data de 16 noiembrie 2007, cu

motivarea că nu este vorba de erori materiale ci de critici privind modul în

care a fost redactată decizia, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art.

281 alin. (1) C. proc. civ.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțată în apel, invocând drept temei legal dispozițiile

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține, în esență, că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la petitul

nr. 2 al acțiunii sale și au ignorat prevederile Legii nr. 247/2005 de a preda

întreaga documentație către Secretariatul Comisiei Centrale.

Se mai susține de asemenea că

instanța de apel „a încercat” o soluționare a petitelor 1 și 3, dar a reținut

în mod greșit că restituirea terenurilor intravilane expropriate se face în

baza Legii nr. 18/1991 și nu în baza Legii nr. 10/2001, în continuare

detaliind, din punct de vedere propriu, situația terenurilor în litigiu.

Reclamantul a declarat recurs și

împotriva încheierii din 16 noiembrie 2007, prin care se reiau de fapt criticile

formulate împotriva deciziei pronunțate în apel prin cererea de îndreptare

erori materiale.

Intimatele Prefectura Județului

Vâlcea și Primăria comunei Zătreni, prin primar, au formulat întâmpinare prin

care au solicitat respingerea recursului, decizia pronunțată în apel fiind

temeinică și legală.

Recursurile declarate în cauză sunt

nefondate, în sensul considerentelor ce succed.

În primul rând este de observat că

deși recurentul a invocat ca temei legal al recursului împotriva deciziei

pronunțate în apel cazurile de nelegalitate prevăzute prin dispozițiile pct. 7

și 8 ale art. 304 C. proc. civ., nu a arătat de fapt în ce constă nemotivarea

deciziei sau care ar fi motivele contradictorii sau străine de natura pricinii,

pct. 7 și nici în ce constă interpretarea greșită a actului juridic dedus

judecății sau schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia, în sensul pct. 8 din art. 304 C. proc. civ.

Critica invocată de recurent privind

nepronunțarea asupra petitului 2 al acțiunii și pronunțarea parțială cu privire

la petitele 1 și 3 din acțiune nu poate fi încadrată în cazul de nelegalitate

prevăzut de pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., deoarece în urma modificării

acestui text prin O.U.G. nr. 138/2000, minus petita nu mai constituie motiv de

recurs.

Pe de altă parte, motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 6 ce are în vedere situația când instanța a acordat

plus

petita

sau

extra petita

nu poate fi invocat decât în măsura în care

instanța de apel ar fi schimbat soluția primei instanțe și s-ar fi pronunțat

asupra fondului pretențiilor, acordând mai mult sau ce nu s-a cerut, nu și în

situația respingerii apelului.

Rezultă deci că se impune analizarea

soluției pronunțate în apel din perspectiva motivului de recurs prevăzut prin

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv când hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii.

În speță însă, cerințele ipotezelor

indicate de text nu sunt îndeplinite întrucât hotărârea recurată nu este

lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

Astfel, considerentele deciziei

recurate relevă elemente care justifică aplicarea legii în cauză, iar Legea nr.

10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 aplicabilă în cauză, nu a fost

încălcată în litera și spiritul ei.

Soluția dată pe fondul cauzei a fost

determinată de reținerea, în mod judicios având în vedere probatoriul

administrat, că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor

imobile, construcții și terenuri solicitate și nici a preluării abuzive a

acestora și ca atare acesta nu este persoană îndreptățită pentru a beneficia de

restituirea imobilelor în temeiul Legii nr. 10/2001.

Reținând că reclamantul nu poate

beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001 din cauza neîndeplinirii condiției

esențiale de a fi persoană îndreptățită în sensul acestui act normativ, este

evident că acesta nu poate primi bunurile nici în natură nici prin echivalent,

astfel că orice pretenție vizând transmiterea documentației Comisiei Centrale

pentru a primi despăgubiri excede Legii nr. 10/2001.

Nu este fondat nici recursul

declarat împotriva încheierii din 16 noiembrie 2007, recurentul exprimându-și

de fapt nemulțumirile față de soluția adoptată pe fondul pricinii, ceea ce nu

atrage incidența dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ.

Față de toate considerentele expuse

Înalta Curte urmează a respinge ca nefondate ambele recursuri declarate în

cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamantul B.N. împotriva deciziei nr. 328/A din 21 septembrie

2007 și încheierii din 16 noiembrie 2007 pronunțate de Curtea de Apel Pitești,

secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2008.