ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1178/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1178/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 15 septembrie 2008, B.N. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 4270 din 26 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 5, 7 și 8 C. proc. civ. Prin precizarea depusă la 25 ianuarie 2010 s-a arătat că decizia a cărei revizuire se cere contravine Deciziei nr. 328/A din 21 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești. Cererea de revizuire a fost respinsă pentru următoarele considerente: Conform art. 322 C. proc.
civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Prin Decizia nr. 4270/2008 au fost respinse recursurile declarate de B. N. împotriva Deciziei nr. 328/A din 21 septembrie 2007 și împotriva încheierii din 16 noiembrie 2007 pronunțate de Curtea de Apel Pitești. Întrucât această decizie dată asupra recursului nu evocă fondul, revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 8 C. proc. civ. nu poate fi primită. Nu este întemeiată nici revizuirea prin care se urmărește anularea deciziei date în recurs, pe temeiul prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Aceasta deoarece ambele hotărâri - în raport de care s-a pus problema contradictorialității - sunt pronunțate în aceeași cauză, în etape procesuale diferite: apel și recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGH
D E C I D E Respinge cererea de revizuire a Deciziei nr. 4270 din 26 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de revizuentul B.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.