ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6106/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 august 2006 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul B.N.

a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Prefectura Vâlcea și Primăria Zătreni: - să fie obligate pârâtele la rezolvarea Dosarului nr. 912/2001 înregistrat la Prefectura Vâlcea, referitor la aplicarea Legii nr. 10/2001, modificată în 2005, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2 1 ) de a trimite dosarul Comisiei Centrale, iar în cazul în care nu îndeplinesc aceste sarcini să fie obligate la plata daunelor materiale, conform evaluării imobilului, efectuate de evaluatori autorizați în Dosarul nr. 912/2001, precum și la daune morale, conform Codului civil, art. 992, precizate în instanța civilă; - să fie obligate pârâtele să-i reconstituie dreptul de proprietate și restituirea în natură sau prin echivalent pentru încă 4 ha, suprafață preluată după data de 6 martie 1945; - să se desființeze Hotărârea nr. 587 din 13 iulie 2006 a Prefecturii Vâlcea, la a cărei emitere nici nu s-a discutat contestația sa, ci numai propunerea Primăriei Zătreni, și care nu i-a fost remisă conform Legii nr. 247/2005 prin confirmare de primire; să se constate că pârâtele i-au încălcat dreptul constituțional la apărare; - să fie îndreptate erorile materiale din Adresa nr. 9772/2006 a Prefecturii Vâlcea, în baza căreia s-a emis Hotărârea nr. 5 87/2006; - să fie obligate pârâtele la eliberarea unor noi titluri de proprietate,

în locul celor 3 titluri de proprietate anulate de Comisia Locală și de Comisia Județeană, prin invalidarea dreptului de proprietate, prin Hotărârea nr. 587/2006 și prin Adresa nr. 972/2006 a Prefecturii Vâlcea; noile titluri de proprietate să se refere la suprafețe pe vechile amplasamente de teren agricol intravilan și forestier, pentru întreaga suprafață de teren pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate; În cazul în care nu va fi posibilă restituirea în natură, să se restituie prin echivalent bănesc sau titluri de valoare, nefiind de acord cu eliberarea de titluri pe alte amplasamente. - să fie obligate pârâtele la plata unor daune materiale prin nefolosirea de către petent a terenului agricol și forestier și prin neobținerea de către acesta a despăgubirilor din Fondul Proprietatea, precum și la plata unor daune morale și cominatorii, stabilite în urma precizării acțiunii civile; - să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

Printr-o cerere formulată ulterior, ia data de 17 octombrie 2006, reclamantul și-a completat acțiunea, solicitând anularea Dispoziției nr. 95 din 22 septembrie 2006 emisă de Primarul Comunei Zătreni prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru construcțiile indicate în notificare nr. 912/2001. Prin Sentința civilă nr. 272 din 06 martie 2007, Tribunalul Vâlcea a respins cererea prin care reclamantul B.N. solicitase obligarea pârâtelor Prefectura Vâlcea și Primăria Zătreni să rezolve notificarea adresată sub nr. 912/2001, în temeiul Legii nr. 10/2001, constatând cererea rămasă fără obiect și a disjuns capetele 2 - 6 din această acțiune, declinând competența soluționării lor, în favoarea Judecătoriei Bălcești.

La acest dosar a fost conexat și Dosarul nr. 2590/2006, conținând încă un exemplar al aceleiași cereri de chemare în judecată, depusă la aceeași dată și înregistrată în mod greșit distinct. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către reclamant, pe care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, a fost respins de Curtea de Apel Pitești prin Decizia civilă nr. 247/A din 4 iunie 2007. Împotriva deciziei, reclamantul a formulat recurs, pe parcursul soluționării căruia, Înalta Curte de Casație și Justiție a acordat un termen, la data de 2 octombrie 2008, în scopul stingerii litigiului pe cale amiabilă.

Împotriva încheierii, a formulat recurs reclamantul, respins ca inadmisibil de completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 71 din 26 ianuarie 2009, dată în Dosarul nr. 9291/1/2008, câtă vreme pricina nu a fost suspendată, ci doar amânată, așa încât, nu există un temei pentru promovarea unei căi de atac împotriva acesteia. Reluând judecata, prin Decizia civilă nr. 3548 din 19 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

În motivare, s-a reținut în fapt că instanța de apel nu a răspuns tuturor criticilor aduse de către reclamant prin motivele de apel formulate împotriva soluției primei instanțe de fond, în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii completatoare a acțiunii introductive ce viza soluția adoptată de către Primăria Zătreni prin Dispoziția nr. 95 din 27 octombrie 2006 a cărei suspendare s-a cerut, precum și greșita pronunțare în sensul declinării, asupra celorlalte capete de cerere care, a arătat recurentul, erau fondate tot pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Astfel reînvestită, Curtea de Apel Pitești a încuviințat cererea de acordare a asistenței judiciare pentru apelant, dispunând numirea unui avocat din oficiu.

Urmare a imposibilității comunicării între cel delegat de către barou și apelant, instanța a pus în vedere mandatarea unui alt apărător, pentru a răspunde cerințelor unei competente asigurări a asistenței judiciare, prin încheierea din data de 22 martie 2010. La același termen, a fost prorogat, pentru apelantul lipsit de asistența judiciară din partea statului încuviințată de către instanță, termenul de depunere a înscrisurilor față de care s-a solicitat pornirea procedurii de cercetare a falsului în instanța civilă, referitor la notificările purtând numerele 269/2001 și 319/2006. În același timp, intimatele au învederat instanței că, între părți, a mai avut loc o judecată privitoare la soluționarea acelorași pretenții ale reclamantului, finalizată prin decizie irevocabil pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

La dosarul pricinii a fost primit, fiind semnat de către președintele completului, spre neschimbare, originalul notificării înregistrate sub nr. 269/2001, înscris asupra căruia apelantul a pretins că au fost operate adăugiri pe versoul filei, la rândurile 10 - 11 în sensul aplicării de pastă corectoare albă și suprascrierii de mână cu soluție de culoare neagră a mențiunii "va fi evaluată de comisia de specialitate conform indicilor legali, iar la rândul 25, s-a adăugat după scrierea tehnoredactată cu puncte de urmare, mențiunea "27.000 $ plus evaluarea construcțiilor". Despre adăugirile făcute cu mâna pe înscrisul tehnoredactat s-a făcut mențiune în încheierea de ședință din 1 martie 2010, când originalul a fost primit la dosar.

Prin încheierea din data de 22 martie 2010 a fost respinsă cererea de începere a procedurii verificării de scripte, constatându-se că ea nu este utilă soluționării pricinii, modificările pretins a fi fost adăugite de către o persoană necunoscută pe notificarea formulată sub nr. 269/2001, neaducând vreo atingere dreptului pretins. Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs reclamantul-apelant, soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2662 din 23 martie 2011, în sensul respingerii lui ca inadmisibil, ea nefiind una de întrerupere a cursului judecății spre a putea fi atacată separat de hotărârea dată asupra fondului. Pe parcursul soluționării acestui din urmă recurs, apelantul a mai depus și alte memorii adresate în paralel mai multor instituții de stat, în care a invocat falsificarea unei declarații despre care arată că nu a fost făcută, în anul 1992, de către mama sa, F.M., decedată.

S-a completat, totodată, cererea inițială, în sensul ca instanța să constate nulitatea de drept a adăugirilor făcute de primărie pe notificarea nr. 261/2001, potrivit Legii nr. 10/2001, invocându-se dispozițiile art. 172 - 176 C. proc. civ., art. 583 C. proc.

civ., "efectuarea unei expertize tehnice topometrice cu obiective pe care să se stabilească instanța", "refacerea și completarea înscrisurilor prin chemarea de la Bălcești, inclusiv a expertizei tehnice". Prin întâmpinarea formulată pentru termenul din 26 septembrie 2011, intimata Comuna Zătreni a invocat excepția autorității lucrului judecat pe care o prezintă față de prezenta cauza, hotărârea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1361/90/2007, având același obiect, părți și cauză, sub numărul 4270 din 26 iunie 2008. Prin Decizia civilă nr. 82A din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul B.N., împotriva Sentinței civile nr. 272 din 06 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 5151/90/2006, intimate-pârâte fiind Primăria Comunei Zătreni și Prefectura Vâlcea.

În apelul său, reclamantul a criticat soluția pentru greșita rezolvare a cererii vizând plata despăgubirilor pentru 3,87 ha în pct. "F." și "M.", prin Decizia civilă nr. 328/A din 21 septembrie 2007, Curtea de apel respingându-l, sub motivarea, nedovedirii proprietatea asupra imobilelor solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, legat de terenurile agricole, statuându-se că exced aplicării acestei legi.

În examinarea criticilor aduse prin recurs, prin care s-a pretins că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra cererii de înaintare a documentației către Secretariatul Comisiei centrale, dar și că în mod greșit s-a avut în vedere că terenurile intravilane expropriate ar face obiect al restituirii în condițiile Legii nr. 18/1991 și nu al celei ce se face în condițiile Legii nr. 10/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție le-a constatat nefondate, alături de criticile aduse modalității de soluționare a unei cereri de îndreptare a erorii materiale, respinsă și aceasta de către Curtea de Apel Pitești.

În privința nedovedirii cererii referitoare la clădiri și terenul aferent, Curtea a constatat că reclamantul nu se înscrie între persoanele îndreptățite a beneficia de retrocedarea potrivit Legii nr. 10/2001, întrucât instanțele fondului au statuat că nu-și dovedește dreptul de proprietate asupra bunurilor solicitate, precum nici preluarea abuzivă din patrimoniul său ori al autorilor săi. Pe cale de consecință, nici cererea de înaintare a documentației în condițiile acestei legi, completată, nu are suport legitim. Cum se poate observa, soluția asupra cererii privind constatarea nulității Dispoziției nr. 95/2006 dată de Primarul comunei Zătreni în timpul judecății prezentului dosar este, încă din luna iunie a anului 2008, irevocabilă.

Ca atare, soluționarea într-o altă modalitate, în cererea completatoare formulată în dosar, a acelorași doleanțe ale reclamantului este interzisă de dispozițiile art. 1201, 1202 C. civ. și 166 C. proc. civ. De aceea, instanța a constatat că este lipsită de posibilitatea de a face o nouă analiză a acelorași pretenții deduse judecății, fiind motivul pentru care nu se poate trece la administrarea unor eventuale mijloace de probă și declanșarea unor proceduri judiciare în valorificarea acestor mijloace de probă, între care verificarea de scripte solicitată de către apelant. Instanța a arătat că verificarea de scripte, poate fi, cel mult, rezultatul unei cercetări penale în sensul constatării falsului asupra acestor probe, putând fi utilizat în retractarea hotărârii care se impune prezentei judecăți cu autoritatea lucrului judecat.

La fel, cât privește critica vizând greșita declinare a competenței de soluționare a cererilor privind retrocedarea terenului de 4 ha, cum și obligarea la emiterea titlurilor de proprietate. Astfel, prin criticile sale la adresa hotărârii dată de tribunal în primă instanță de fond, reclamantul a arătat că, în opinia sa, bunurilor despre care a făcut vorbire în capetele 2 - 6 din cererea de chemare în judecată le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, cel mult cele de la pct. 3 - 6 putând fi trimise Secției de contencios administrativ a Tribunalului Vâlcea.

Potrivit capătului doi de cerere, reclamantul a solicitat restituirea în natură sau în echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001, modificată și completată, precum și a unei legi speciale, fără a o indica, a încă 4 ha teren agricol sau încă 4,70 ha, suprafață preluată după data de 6 martie 1945. Instanța a arătat că, cererile de la pct. 3, 4, 5 și 6 vizează acte emise de către Prefectura Vâlcea în procedura de retrocedare a bunurilor funciare prevăzută de Legea nr. 18/1991, în care inițial apelantului i s-a recunoscut dreptul a 31 ha teren agricol și 10 ha teren forestier pe raza comunei Zătreni, acesta mai beneficiind de o altă reconstituire pe raza unei alte comune, inițial de 9 ha, reduse la 3,5 ha livadă.

Urmare a acestei reduceri a suprafeței de pe raza unei alte comune, a solicitat suplimentarea celui de pe raza comunei Zătreni cu încă 4 ha, considerând în acest fel ca se situează sub limita de 50 ha prevăzută de Legea nr. 247/2005. Toate acestea rezultă din dezvoltarea motivării acțiunii depuse la Tribunalul Dolj, reclamantul nedepunând la dosar Hotărârea nr. 557 din 13 iulie 2006. Instanța a constatat că această hotărâre are drept obiect aplicarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 18/1991, cu completările și modificările ulterioare, reclamantul neargumentând și neprobând pentru care motiv această hotărâre ar fi trebuit atacată fie în procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001, fie în cea a contenciosului administrativ.

De altfel, a reținut că și în decizia invocată de către intimată ca bucurându-se de autoritate a lucrului judecat, se statuează că diferența de teren solicitată inclusiv prin notificarea în urma căreia a fost format Dosarul nr. 912/2001 al județului Vâlcea, nu face obiect al aplicării Legii nr. 10/2001, ci al Legii nr. 18/1991, cu completările și modificările ulterioare. Curtea de apel a arătat că, capetele subsecvente 3 - 7 suportă același tratament în privința competenței, constatând că în mod corect prima instanță de fond le-a declinat în favoarea judecătoriei, ele fiind indisolubil legate de soluția ce se va da asupra capetelor privind anularea Hotărârii nr. 587/2006, precum și cererii de retrocedare a încă 4 ha teren agricol sau 4,7 ha, cum se arată în acțiune.

S-a mai reținut că, celelalte apărări formulate de către intimată referitoare la existența sau inexistența îndreptățirii reclamantului de a beneficia de retrocedare sau despăgubiri pentru terenurile la care acesta se raportează prin acțiunea sa, vizează fondul soluționării, care însă nu aparține tribunalului, deci nici Curtea nu poate analiza hotărârea sub acest aspect. De asemenea, instanța a constatat că nu poate analiza nici cererea de obligare la plata unor daune în folosul statului sau cheltuielilor de judecată făcute de intimată, aceasta nedovedind vreo daună, precum nici efectuarea unor astfel de cheltuieli. Cum, nici din oficiu, nu s-a constatat vreun motiv de ordine publică, apt de a conduce la schimbarea sau desființarea primei instanțe de fond, în temeiul art. 296 C. proc.

civ., apelul a fost respins, ca nefondat. Împotriva menționatei decizii a declarat recurs, în termen legal, petentul B.N. Recurentul invocă, prin cererea inițială de recurs, motivul prevăzut de către art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, pentru următoarele: 1. În mod nelegal a fost respinsă contestația împotriva Dispoziției nr. 95 din 22 septembrie 2006 a Primarului Comunei Zătreni, respectiv petitul 1 din cererea introductivă de instanță, completat la 17 octombrie 2006. Deși prin prisma motivelor de casare s-a pus în vedere instanței de apel să verifice și să motiveze soluția în ceea ce privește nulitatea Dispoziției nr. 95/2006, nu se face o asemenea analiză.

Nu sunt avute în vedere actele prin care fac dovada proprietății, depuse la dosar, nici corespondența ulterioară cu autoritățile și instituțiile în cauză, făcându-se referire doar la aprecierile altor instanțe. De asemenea, au fost respinse și verificarea de scripte dar și proba cu expertiza. Nulitatea Dispoziției nr. 95 din 22 septembrie 2006 a Primarului Comunei Zătreni nu a fost analizată pe fondul său. În aceste condiții, pe de o parte au fost încălcate prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., nefiind respectate dispozițiile instanței de recurs, iar pe de altă parte au fost încălcate prevederile Legii nr. 10/2001, în soluția pe fondul cererii de anulare. De asemenea, față de lipsa unei reale motivări, consideră că aceste critici pot fi încadrate și în ipoteza art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. 2. Și în ceea ce privește analiza criticilor pe marginea modului în care instanța fondului a soluționat petitul 2 din cererea introductivă, s-a făcut precizarea că sunt valabile aceleași critici ca și la pct. 1. Instanța de apel nu a respectat dispozițiile instanței de recurs și nu a analizat în mod real motivele de apel. Nu s-a administrat nicio probă directă din care să rezulte dacă terenurile fac parte din cele circumscrise legilor funciare sau dacă pot fi încadrate în criteriile Legii nr. 10/2001. A fost avută în vedere exclusiv împrejurarea că cererile au fost soluționate de către Prefectură, ce are competență în materia legilor funciare. Însă tocmai acest lucru a fost criticat, încadrarea în categoria terenurilor care fac obiectul Legii nr. 18/1991, instanța de apel respingându-i critica tocmai cu motivul care formează obiectul acestei critici, fără însă a-l analiza pe fondul său, situație în care au fost încălcate prevederile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., dar și cele ale Legii nr. 10/2001. 3. În ceea ce privește modalitatea de soluționare a motivelor de apel referitoare la petitele subsecvente 3 - 6, pot fi formulate aceleași critici ca și la pct. 2, fiind circumscris ipotezei art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul arată că instanța de apel precizează la pag. 7 parag. 4 din considerentele deciziei atacate faptul că nu a avut la dispoziție Hotărârea nr. 587 din 13 iulie 2006 a Prefecturii Vâlcea, iar în paragrafele următoare arată că a fost analizată din perspectiva apărărilor intimatei și a corespondenței ulterioare. Susține că instanța de apel nu a analizat acest act pe fondul său, în condițiile în care lipsește de la dosarul cauzei, ci exclusiv din perspectiva referirilor intimatei la acesta, pe care și le însușește fără a le trece prin propria sa cenzură și ignorând astfel dispozițiile instanței de casare.

4. Recurentul critică și modalitatea în care s-a răspuns motivelor de apel privind greșita declinare de competență a soluționării petitelor 2 - 6 către judecătorie, arătând că nici de această dată nu este respectată obligația impusă de instanța de control judiciar. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în temeiul art. 312 pct. 5 din C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Recurentul a depus în repetate rânduri completări la aceste motive de recurs, invocând și dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Prin aceste completări a precizat, într-un mod general, că înțelege să mențină declarațiile de recurs împotriva mai multor încheieri respectiv încheierile premergătoare din data de 8 februarie 2010, 01 martie 2010 și 22 martie 2010, precum și din data de 19 aprilie 2011. În motivare, recurentul a arătat că instanța a soluționat cauza la termenul de 26 septembrie 2011, în lipsa sa, care a fost citat pentru "continuarea" judecății, deși arătase ca o parte a dosarului se găsește la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu același număr de dosar și termen la 03 februarie 2012; prin modificarea nelegală a sintagmei "continuarea judecății" în judecata acțiunii consideră că i-a fost împiedicat dreptul la apărare și nu i s-a dat posibilitatea de a depune concluzii scrise, printr-o amânare a soluției.

Arată că s-au încălcat dreptul apărare și principiile generale de ordine publică - ceea ce este supus acțiunii nulității, conform art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest motiv de necitare legală reprezentând o excepție de ordine publică. Totodată, a arătat că, la același termen instanța de apel s-a antepronunțat față de soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție și a soluționat speța pe excepția de lucru judecat, invocată de instanță, care trebuia pusă în discuția părților, aspect asupra căruia instanța nu s-a conformat. De asemenea, susține că instanța a judecat minus petita, omițând petiturile din precizarea la acțiune, depusă la 28 septembrie 2009 și 01 martie 2010, iar administrarea probelor solicitate de petent a fost refuzată, aceste motive de judecare minus petita reprezentând o excepție de ordine publică.

Consideră că instanța de apel a comis o eroare de drept substanțial, neaplicând prevederile art. 22 (fost art. 21) din Legea nr. 10/2001, conform cărora, pentru fiecare imobil se va face o notificare, dispoziție încălcată de intimată prin modificarea unuia dintre exemplarele notificării nr. 269/2001. Autoritatea de lucru judecat ar fi fost imposibil de invocat, dacă instanța fi considerat probatoriul și ar fi judecat cu prioritate verificarea de scripte. Prin aceasta soluție, instanța a încălcat principiul non reformatio in peius. Reclamantul arată că a solicitat "exclusiv despăgubiri bănești pentru 3 ha de teren intravilan", dacă ar fi dorit să solicite restituirea celor 6 clădiri, ar fi întocmit o altă notificare.

În accepțiunea art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului hotărârile instanței de recurs asupra probatoriului și asupra problemelor de drept. Recurentul consideră că prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cadrul procesual, Prefectura, actuala Instituție a Prefectului, fiind parte procesuală. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat "neregularități în administrarea probelor"; ori instanța de apel a refuzat probatoriul cu interogatoriu și cu expertiza tehnică, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 247/2005, titlu XIII, art 4 alin. (5), probe ce trebuiau considerate, iar concluziile lor fiind indubitabile pentru admisibilitatea tuturor cererilor petentului.

În privința competentei judiciare, reclamantul arată că a solicitat permanent competența Tribunalului în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005 și ale Legii nr. 554/2004. Solicită instanței să constate că instanța nu soluționat toate capetele de cerere, inclusiv verificarea de scripte solicitată, nu a analizat aspecte esențiale ale fondului cauzei, împrejurare ce echivalează cu necercetarea fondului, fiind incident motivul de casare prevăzute de art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. Arată că instanța a soluționat speța pe excepția de lucru judecat, invocată din oficiu, dar excepția trebuia pusă în discuția părților, aspect asupra căruia instanța nu s-a conformat, fiind incidente dispozițiile art. 312 raportat la art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc.

civ. De asemenea, consideră că instanța a încălcat norme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității la art. 305 C. proc. civ., a citat eronat petiturile acțiunii, a eludat probatoriul și a încălcat norme de drept substanțial, fiind incidente pozițiile art. 312 coroborat cu art. 304, pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurentul mai arată și că instanța de apel a încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ. eludând necesitatea administrării probelor de interogatoriu și de omologare expertizelor tehnice și a ignorat problemele de drept dezlegate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție de recurs. Solicită, în temeiul dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanțe de același grad preferabil din București, Timișoara, Brașov sau Constanța.

În raport de dispozițiile art. 315, coroborate cu art. 313 C. proc. civ., solicită omologarea sintezei expertizelor tehnice și încuviințarea interogatoriului, stabilirea Prefecturii Vâlcea, ca parte procesuală și soluționarea verificării de scripte, conform art. 184 C. proc. civ., pentru cele 8 înscrisuri precizate de reclamant, precum și respingerea pretinsei excepții a autorității de lucru judecat pentru ambele capete de cerere. Recurentul a declarat recurs și împotriva încheierilor de ședință din data de 26 septembrie 2011, 28 noiembrie 2011 și 14 noiembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Pitești. Încheierea din data de 26 septembrie 2011 este de fapt practicaua deciziei atacate.

Recurentul invocă o serie de excepții de ordine publică, între care încălcarea principiului legalității, arătând că instanța de apel nu putea să judece pricina, până la soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a cererii de recurs la încheiere, cu termen la data de 3 februarie 2012. Critica recurentului privind încălcarea dreptului la apărare de către instanța de apel care a soluționat cauza la data de 26 septembrie 2011, în lipsa sa, fără a fi legal citat, neavând posibilitatea de a depune concluzii scrise, printr-o amânare a pronunțării soluției, încălcându-se și dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și fără a se pune în discuția părților excepția autorității de lucru judecat invocată de intimata Primăria comunei Zătreni.

Aceste critici sunt nefondate, întrucât instanța de apel a rămas în pronunțare la termenul din data de 26 ianuarie 2011, părțile fiind legal citate și având în vedere că intimata Primăria Zătreni a cerut judecarea cauzei și în lipsa sa. A fost respectat dreptul de apărare al reclamantului, acesta fiind legal citat pentru termenul de judecată menționat conform dovezii de citare aflată la dosarul cauzei. De asemenea, întâmpinarea prin care intimata Primăria Zătreni invocă excepția autorității de lucru judecat a fost depusă în repetate rânduri la dosarul cauzei și comunicată recurentului, acesta constituind unul din motivele de recurs invocate de recurent prin completările la cererea de recurs.

Totodată, amânarea pronunțării hotărârii nu este o obligație, ci o facultate acordată de lege instanței de judecată atunci când aceasta nu este în măsură, pentru motive temeinice, să pronunțe hotărârea de îndată după încheierea dezbaterilor. Instanța de apel nu era ținută de soluția ce se pronunța în dosarul de la Înalta Curte de Casație și Justiție (prin care la data de 3 februarie 2012 s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul B.N. împotriva încheierii din data de 8 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești), judecata cauzei nefiind suspendată. Mai mult, recurentul a reiterat această cerere de recurs împotriva încheierii menționate odată cu declararea recursului de față.

Contrar susținerii recurentului, care invocă motive de ordine publică fără a avea legătură cu speța, nu se poate reține încălcarea de către instanța de apel a principiului legalității, întrucât acest principiu guvernează exercitarea căilor de atac și obligă la exercitarea controlului judiciar în conformitate cu normele specifice fiecărei căi de atac. Încălcarea acestui principiu privește atacarea hotărârii judecătorești cu o altă cale de atac decât cea stabilită de lege. În motivarea recursului declarat împotriva încheierii din 28 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, petentul arată că cererea de lămurire a dispozitivului a fost antepronunțată, ar fi trebuit soluționată după ce se soluționa cererea de îndreptare a erorilor materiale, fiind necesar ca părțile să fie citate.

Invocă denegarea de dreptate. Petentul B.N. critică și încheierea din 14 noiembrie 2011 pronunțată de aceeași curte de apel, invocând de fapt nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanță. Analizând recursurile declarate de petentul B.N. împotriva încheierilor de ședință din data de 28 noiembrie 2011, 14 noiembrie 2011 și 19 aprilie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, Înalta Curte constată ca acestea nu sunt fondate pentru următoarele considerente: Prin încheierea de ședință din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul Deciziei civile nr. 82/A din 26 septembrie 2011, formulată de petentul B.N.

Nu se poate reține motivul de nelegalitate încadrat de recurent în dispozițiile art. 304 pct. 5 raportat la prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât instanța de apel, contrar susținerilor recurentului, la termenul de judecată din data de 28 noiembrie 2011 a soluționat atât cererea de lămurire și completare a dispozitivului, prin Decizia nr. 106/A, cât și cea de îndreptare a erorilor materiale, prin încheiere, respectând procedura de citare (conform dovezilor de îndeplinire a procedurilor de citare aflate la Dosarul nr. 5151/90/2006 al Curții de Apel Pitești). Critica referitoare la denegarea de dreptate nu poate fi primită, deoarece instanța nu a refuzat să soluționeze pricina, ci a pronunțat o soluție asupra acestei cereri de îndreptare a erorii materiale, interpretând și aplicând dispozițiile art. 281 C. proc.

civ. Prin încheierea de ședință din data de 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins cererea formulată de petentul B.N. privind refacerea înscrisurilor dispărute din Dosarul penal nr. 11120/215/2010. Este adevărat că petentul B.N. prin petițiile depuse la data de 17 august 2011, respectiv 24 august 2011 și 19 septembrie 2011 a invocat, printre altele și dispozițiile art. 583 C. proc. civ., solicitând refacerea unor înscrisuri, însă această dispoziție legală a fost invocată generic și nu a fost motivată pentru a putea fi luată în examinare până la data când a formulat-o (7 octombrie 2011). În mod corect instanța de apel a reținut că este nefondată această cerere prin care petentul B.N.

solicită refacerea înscrisului "pagina din registrul Primăriei Zătreni de înmânare a TDP nr. 1023/2002 și nr. 2172/2003", întrucât o asemenea cerere putea fi formulată numai în legătură cu înscrisurile privitoare la o pricină în curs de judecată, ori în cauză se pronunțase deja Decizia civilă nr. 82/A din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești prin care pricina s-a soluționat în mod definitiv. Mai mult, până la pronunțarea acestei decizii, petentul reiterase, prin nenumărate cereri, verificarea de scripte în legătură cu înscrisul menționat și nu refacerea lui. Prin încheierea de ședință din data de 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Pitești a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de recurentul-reclamant B.I.; în baza art. 244 pct. 1 C. proc.

civ. a suspendat cauza până la soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului declarat de recurentul-reclamant B.I. împotriva încheierii de ședință din data de 22 martie 2010. Fiind o încheiere intermediară prin care s-a suspendat judecata cauzei și s-a întrerupt cursul procesului, putea fi atacată cu recurs în mod separat cât timp a durat suspendarea cursului procesului. Petentul B.N. a mai declarat recurs care a fost constatat nul prin Decizia nr. 272 din 19 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, fiind inadmisibilă reiterarea unei astfel de cereri care materializează în sine exercitarea unei căi extraordinare de atac, în alte condiții decât cele legale.

Celelalte încheieri la care recurentul face referire, respectiv încheierile din data de 8 februarie 2010, 1 martie 2010 și 22 martie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, sunt încheieri premergătoare prin care s-au dispus măsuri procedurale și s-au respins cereri de probatoriu, putând fi atacate doar odată cu fondul. Prin încheierea de ședință din data de 8 februarie 2010, Curtea de Apel Pitești a amânat judecarea cauzei la data de 1 martie 2010, a pus în vedere apelantului-reclamant să depună la dosar copia certificată a notificării nr. 319/2006, dovada de comunicare, precum și notificările aflate în mapa executorului judecătoresc nr. 912/2001, 269/2001 despre care face vorbire în motivele de apel; totodată, a pus în vedere intimatei-pârâte Primăria Comunei Zătreni, prin secretar, să prezinte notificările.

Prin Decizia nr. 612 din 3 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul B.N. împotriva încheierii menționate, reținând că prin aceasta nu s-a întrerupt cursul judecății și nici nu a fost suspendată judecata cauzei, fiind o încheiere intermediară de amânare a judecării cauzei, care poate fi atacată numai odată cu fondul.

Prin încheierea de ședință din data de 1 martie 2010, Curtea de Apel Pitești a pus în vedere intimatei-pârâte Primăria comunei Zătreni să depună la dosar înscrisuri certificate de către autoritățile deținătoare a originalelor, privind hotărârile pretins pronunțate în contradictoriu cu reclamantul B.N., legate de imobilele în litigiu, atât cele formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, cât și cele formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, în dublu exemplar; a prorogat pentru apelant termenul de depunere a înscrisurilor puse în vedere la termenul anterior, respectiv exemplarul original însoțit de dovada de comunicare a notificării nr. 269/2001, așa cum a rămas în mapa executorului judecătoresc și notificarea formulată în anul 2006 și care poartă nr. 319; a dispus emiterea unei adrese către Baroul Argeș să desemneze un alt apărător din oficiu, care să aibă abilități de comunicare cu un client dificil și care să asigure efectiv asistența juridică, având în vedere că, potrivit contractului încheiat între Ministerul Justiției, ca reprezentant al statului și Uniunea Națională a Barourilor din România, legea în mod obligatoriu acordă asistență juridică gratuită; a amânat judecarea cauzei la 22 martie 2010, pentru când s-a revenit cu citație către intimata - pârâtă Prefectura Vâlcea.

Prin încheierea din data de 22 martie 2010, Curtea de Apel Pitești a respins proba cu verificare de scripte prevăzută de art. 177 - 184 C. proc. civ.; în baza dispozițiilor art. 85 - 100 C. proc. civ., a amânat judecarea cauzei la 19 aprilie 2010; s-a atașat Decizia civilă nr. 328/A din 21 septembrie 2007, pronunțată de această curte în Dosarul nr. 1361/90/2007, pentru a verifica o eventuală incidență a puterii sau lucrului judecat. Prin Decizia nr. 2662 din 23 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins, ca inadmisibil recursul declarat de B.N. împotriva încheierii de ședință din 22 martie 2010, reținând că, potrivit art. 255 alin. (2) C. proc.

civ., o astfel de încheiere este anterioară hotărârii finale, fiind calificată drept o încheiere premergătoare prin care orice dispoziție luată de instanță se motivează. Potrivit art. 282 alin. (2) C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, implicit nici recurs, în afară de cazul când prin ele se întrerupe cursul judecății. Analizând încheierile evocate și atacate odată cu fondul litigiului, precum și recursul formulat, în raport de criticile comune invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: În primul ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 3548 din 19 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanța de apel nu a răspuns tuturor criticilor aduse de către reclamant.

Astfel s-a statuat că nu s-a răspuns criticii privind faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii completatoare a acțiunii introductive ce viza soluția adoptată de către Primăria Zătreni prin Dispoziția nr. 95 din 27 octombrie 2006 a cărei suspendare s-a cerut, și nici cu privire la greșita pronunțare în sensul declinării, asupra celorlalte capete de cerere care erau fondate tot pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin urmare, reținând că decizia recurată este nemotivată și că nu se poate efectua controlul judiciar asupra acesteia, instanța de recurs nu a analizat cauza pe fond și a obligat instanța de trimitere ca în rejudecarea pricinii să țină seama și de celelalte critici formulate și să administreze probatoriu pentru a stabili pe deplin situația de fapt și pentru a face o corectă aplicare a legii în speță.

Instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., când a statuat că soluția asupra cererii privind constatarea nulității Dispoziției nr. 95/2006 emisă de primarul comunei Zătreni este irevocabilă prin Decizia nr. 4270 din data de 26 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1361/90/2007. Constatând existența autorității de lucru judecat conform dispozițiilor art. 1201, 1202 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., în mod corect instanța de apel a arătat că nu mai poate face o nouă analiză a acelorași pretenții deduse judecății. Pe linia celor dispuse de către instanța de casare, Curtea a analizat și criticile vizând greșita declinare a competenței de soluționare a capetelor de cerere (2 - 6) privind retrocedarea terenului de 4 ha, desființarea Hotărârii nr. 587 din 13 iulie 2006 a Prefecturii Vâlcea și obligarea la emiterea titlurilor de proprietate.

Astfel, în raport de pretențiile reclamantului din cererea introductivă și în limitele motivelor de apel a statuat că aceste capete de cerere vizează acte emise de Prefectura Vâlcea în procedura de retrocedare a bunurilor funciare prevăzute de Legea nr. 18/1991. Instanța de apel a arătat că în mod corect prima instanță a declinat soluționarea acestor petite ale acțiunii (3 - 7) în favoarea judecătoriei, ele fiind indisolubil legate de soluția ce se va da asupra capetelor privind anularea Hotărârii nr. 587/2006, precum și cererii de retrocedarea încă 4 ha teren agricol, așa cum se arată în acțiune. Faptul că, în urma analizei probelor administrate în vederea stabilirii aspectelor indicate prin decizia de casare, instanța de apel nu a ajuns la concluzia susținută de recurent, nu echivalează cu încălcarea îndrumărilor din decizia de casare.

Acestea au fost respectate, din moment ce instanța de apel s-a pronunțat atât asupra cererii completatoare a acțiunii introductive ce viza soluția adoptată de către Primăria Zătreni prin Dispoziția nr. 95 din 27 octombrie 2006, precum și asupra greșitei pronunțări în sensul declinării, asupra celorlalte capete de cerere, cu nuanțările pe care actele normative incidente speței le includ. Prin urmare, se constată că decizia recurată a fost motivată, potrivit art. 261 (5) C. proc. civ., în drept și în fapt, cuprinzând temeiurile pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea prezentului recurs, iar legea a fost corect aplicată, nefiind incidente motivele încadrate de recurent în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate când hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiune nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Se constată, verificând actele dosarului, că instanța de apel reținând în motivare excepția autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare de către intimata Primăria Zătreni, întâmpinare care a fost depusă la dosar și comunicată recurentului, a dat posibilitatea acestuia de a formula apărări cu privire la această excepție. Prin urmare, în cauză, aspectele invocate de recurent nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., întrucât se constată că instanța nu a încălcat nicio formă de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care să fi provocat acestuia o vătămare. Astfel, instanța de apel a judecat cauza prin prisma acțiunii cu care a fost investită, raportat la obiectul cauzei și la probele care au fost aduse de părți. Art. 6 pct. 1 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale consacră obligația de a fi respectat dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

În rejudecarea cauzei, instanța de apel a ținut seama de îndrumările date prin decizia de casare, de capetele de cerere ale acțiunii și de motivele de apel formulate. În privința motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurent, se constată că menționarea acestuia a fost pur formală, în condițiile în care recurentul nu a dezvoltat argumente în susținerea acestuia și nu a indicat un act juridic, în înțelesul material, de negotium iuris (avut în vedere de textul de lege) ale cărui clauze clare, neechivoce să fi fost denaturate prin interpretarea eronată de către instanță. În ceea ce privește criticile formulate de recurent pe fondul cauzei și care vizează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că și acestea sunt nefondate. În acest context, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă aplicare a legii incidente la situația de fapt stabilită, urmând a confirma soluția pronunțată de curtea de apel în rejudecare. Recurentul susține că instanța de apel a reținut în mod greșit incidența în speță a autorității de lucru judecat. De fapt, fără a aduce critici concrete și întemeiate, recurentul susține că excepția autorității de lucru judecat ar fi fost imposibil de invocat dacă instanța ar fi judecat verificarea de scripte. Prin încheierea din data de 22 martie 2010 a fost respinsă cererea de începere a procedurii verificării de scripte, constatându-se că ea nu este utilă soluționării pricinii, modificările pretins a fi fost adăugate de către o persoană necunoscută pe notificarea formulată sub nr. 269/2001, neaducând vreo atingere dreptului pretins.

Situația de fapt nu mai poate fi reevaluată de Înalta Curte, față de actuala structură a recursului întrucât motivul de casare care permitea verificarea aspectelor de fapt ale litigiului în raport de probele administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Nici susținerea potrivit cu care, prin soluția pronunțată a fost încălcat principiul non reformatio in pejus nu este fondată, neverificându-se în niciun moment în speța dedusă judecății, agravarea situației în propria cale de atac, cu atât mai mult cu cât dosarul a parcurs mai multe cicluri procesuale. Celelalte critici formulate de reclamant, așa cum au fost expuse mai sus, vizează greșita apreciere a probatoriului administrat în cauză de către instanța de apel și nu pot fi încadrate în drept în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., sancțiunea fiind aceea a neanalizării lor. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petentul B.N. împotriva Deciziei nr. 82A din data de 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie și respectiv împotriva încheierilor din data de 26 septembrie 2011, din data de 28 noiembrie 2011, din data de 14 noiembrie 2011, din data de 19 aprilie 2010, din 8 februarie 2010, din data de 1 martie 2010 și din data de 22 martie 2010 pronunțate de același instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012. Procesat de GGC - NN