ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5577/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, la data de 8 ianuarie 2007, sub nr. 156/104/2007, reclamantele P.R.V. și N.M.E. au chemat în judecată pe pârâții SC B. SA Slatina și Primăria Municipiului Slatina, solicitând anularea Dispoziției nr. 243 din 15 decembrie 2006, emisă de prima pârâtă, admiterea cererii privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 4.200 mp, situat în Slatina, str. O., restituirea prin echivalent a construcțiilor aflate pe teren în anul 1950. Pe parcursul procesului, s-a emis Dispoziția nr. 469 din 24 ianuarie 2007 de Primăria Slatina, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului compus din construcție cu anexe în suprafață de 519 mp și suprafața de 1.526 mp teren, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru construcție.

În ceea ce privește terenul, s-a reținut că acesta este proprietatea pârâtei SC B. SA. Reclamantele au depus cereri completatoare, prin care au contestat dispoziția sus-menționată, sub aspectul respingerii cererii de restituire a terenului, au solicitat constatarea nulității Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA din 11 iunie 2004 și a Certificatului de atestare emis de Consiliul Județean Olt la 5 aprilie 2004, nulitatea Contractului de vânzare-cumpărare nr. BB din 13 iulie 2004 încheiat între SC T.I. SRL și C.I. și C.R., în contradictoriu cu aceste părți. Reclamantele au invocat și excepția de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor CC, emis de Consiliul Județean Olt în favoarea pârâtei SC B. SA.

Prin Încheierea din 8 octombrie 2007, instanța a admis excepția necompetenței materiale a secției civile a Tribunalului Olt cu privire la excepția de nelegalitate și constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a disjuns această cerere și a trimis-o, spre competentă soluționare, secției de contencios administrativ a Tribunalului Olt, dispunând suspendarea cauzei, având ca obiect contestațiile împotriva dispozițiilor emise de SC B. SA și de Primăria Municipiului Slatina, până la soluționarea cererii privind constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Cauza a fost repusă pe rol la 8 iulie 2009, motivat de faptul că a fost soluționată cererea privind excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, prin respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

Prin Sentința civilă nr. 940 din 5 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC "B." SA, ca neîntemeiată. S-a admis, în parte, contestația formulată de reclamante și s-a dispus anularea Dispoziției nr. 243 din 15 decembrie 2006 emisă de SC "B." SA, constatând un drept la măsuri reparatorii prin echivalent pentru reclamante cu privire la suprafața de 1.706 mp teren. S-a respins contestația formulată împotriva Dispoziției nr. 469 din 24 ianuarie 2007 emisă de Primăria Municipiului Slatina. S-au respins capetele de cerere privind nulitatea absolută a Contractelor de vânzare-cumpărare nr. BB/2004 și AA/2004, ca neîntemeiate, și cererea privind restituirea prin echivalent a construcțiilor de pe teren, ca lipsită de obiect, în contradictoriu cu C.I., C.I.A., SC T.I.

SRL și Primarul Municipiului Slatina. S-a respins cererea privind constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate CC/2004, emis de Consiliul Județean Olt, ca inadmisibilă, în contradictoriu cu Consiliul Județean Olt. Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că autorul reclamantelor, Z.I., a deținut în proprietate suprafața de teren de 1.706 mp, conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. DD/1937. Reclamantele au calitatea de moștenitoare ale autorului și au formulat notificări pentru restituirea în natură a imobilului teren și construcție situat în Slatina, str. O., județul Olt, la 4 iulie 2001, dar Primăria Municipiului Slatina nu a răspuns acestor notificări.

În consecință, prin Sentința civilă nr. 635 din 30 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Olt, irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâtele Primăria Municipiului Slatina și SC B. SA au fost obligate să răspundă la notificările formulate de reclamante. Potrivit art. 28 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, primăria era obligată ca, în termen de 30 de zile, să identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanelor îndreptățite o dispoziție ce putea fi atacată în instanță în termenul prevăzut de lege. Potrivit art. 28 pct. 3 din aceeași lege, în situația în care unitatea administrativ-teritorială nu răspunde notificării, persoanele îndreptățite pot chema în judecată statul, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Primăria Slatina nu s-a conformat dispozițiilor Legii nr. 10/2001, întrucât a emis Dispoziția nr. 469 din 24 ianuarie 2007 după obligarea de către instanțele judecătorești să răspundă notificării formulate de reclamante. Primăria a înaintat notificarea către SC B. SA la 22 decembrie 2004, dată la care imobilul nu se mai afla în proprietatea acestei societăți, ci în proprietatea SC T.I. SRL, care l-a cumpărat împreună cu construcția industrială "Piața agroalimentară" la 13 iulie 2004, de la C.I. și C.I.A., care, la rândul lor, cumpăraseră imobilul la 11 iunie 2004, prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. AA/2004, de la SC B. SA. În ceea ce privește cererea privind nulitatea absolută a Contractelor de vânzare-cumpărare nr. BB/2004 și nr. AA/2004, instanța a constatat că este neîntemeiată, întrucât, în cauză, art. 45 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil și nici art. 15 din Legea nr. 54/1998.

La momentul încheierii actelor contestate nu exista un litigiu între părți, având în vedere că Notificarea din 4 iulie 2001 a fost înaintată Primăriei Slatina, care a transmis-o către SC B. SA la 22 decembrie 2004, când terenul nu se mai afla în patrimoniul acestei societăți. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de SC B. SA, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că, la data formulării notificării de către reclamante, imobilul se afla în posesia acestei pârâte, iar, prin Sentința nr. 635/2005 pronunțată de Tribunalul Olt și irevocabilă, s-a constatat calitatea acesteia de a răspunde notificării reclamantelor.

Ținând seama că, la data formulării notificării, terenul era deținut de SC B. SA, a fost admisă, în parte, contestația și s-a dispus anularea Dispoziției nr. 243 din 15 decembrie 2006, emisă de această pârâtă, constatându-se dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru reclamante cu privire la suprafața de teren de 1.706 mp conform raportului de expertiză întocmit de M.E. și față de dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Terenul nu poate fi restituit în natură, deoarece este ocupat de supermarketul K. Referitor la contestarea Dispoziției nr. 469 din 24 ianuarie 2007, emisă de Primăria Municipiului Slatina, aceasta a fost respinsă motivat de faptul că s-au acordat despăgubiri pentru construcțiile demolate deținute de autorul reclamantelor și s-a făcut dovada că, la data formulării notificării, deținătoarea terenului era SC B. SA Slatina, astfel încât și cererea privind restituirea prin echivalent a construcțiilor de pe teren a fost respinsă ca lipsită de obiect, acestea fiind acordate prin Dispoziția nr. 469/2007.

În ceea ce privește constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate CC/2004, emis de Consiliul Județean Olt, instanța a constatat că aceasta este inadmisibilă întrucât, prin Încheierea din 8 octombrie 2007, s-a admis excepția necompetenței materiale a secției civile a Tribunalului Olt, cu privire la acest capăt de cerere și s-a înaintat secției de contencios administrativ spre competentă soluționare, neputând fi formulată o nouă cerere în acest sens. Prin Decizia civilă nr. 53 din 24 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, au fost admise apelurile declarate de pârâta SC B. SA și de reclamantele P.R.V. și N.M.E., împotriva sentinței civile sus-menționate.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că, din economia reglementărilor cuprinse în dispozițiile art. 45 alin. (4) și (5) și art. 46 din Legea nr. 10/2001, rezultă că nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor care cad sub incidența acestei legi constituie o chestiune prejudicială a cărei soluție poate avea o înrâurire covârșitoare asupra dreptului dedus procedurii administrative, iar, ulterior judiciare, de restituire a unor asemenea bunuri. În atare situație, era obligatoriu ca instanța care exercită controlul jurisdicției speciale administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, în speță, Tribunalul Olt, să dea prioritate rezolvării chestiunii prejudiciale, adică cererii privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.

Tot ca o chestiune prejudicială urmează a fi tratată și cererea privind constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate CC/2004, emis de Consiliul Județean Olt. Cum, de competența materială a tribunalului este numai petitul privind anularea Dispozițiilor nr. 243/2006 și nr. 469/2007, emise de unitățile deținătoare, iar tribunalul a soluționat pricina sub toate aspectele, hotărârea pronunțată este nelegală, dată cu încălcarea competenței altei instanțe. Prin Decizia civilă nr. 733 din 1 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost admise recursurile declarate de reclamantele P.R.V. și N.M.E. și de pârâta SC T.I. SRL împotriva Deciziei civile nr. 53/2010 a Curții de Apel Craiova, a fost casată decizia și trimisă cauza, spre soluționare, la aceeași instanță de apel.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut următoarele: Reclamantele au învestit instanța atât cu soluționarea contestației formulate împotriva Dispozițiilor nr. 243 din 15 decembrie 2006 și nr. 469 din 24 ianuarie 2007, emise de SC B. SA și, respectiv, Primăria Slatina, cât și cu cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în legătură cu terenul în litigiu și respectiv a nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate CC/2004, emis de Consiliul Județean Olt. Pe parcursul soluționării apelului, reclamantele au invocat, la 8 octombrie 2007, și excepția de nelegalitate a acestui certificat de atestare a dreptului de proprietate, emis în favoarea SC B. SA, pentru suprafața de 30.725,19 mp, excepție respinsă prin Decizia nr. 1419 din 25 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă.

Din cuprinsul acestei hotărâri rezultă că, în soluționarea cererii formulate potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum textul a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, instanța de contencios administrativ nu a examinat excepția pe fond, soluția vizând imposibilitatea cenzurării, fără limită în timp, a actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținându-se că aceste dispoziții (care au fost înlăturate) contravin unor principii convenționale și comunitare, a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În acest context, revine instanței civile obligația de a asigura verificarea efectivă a mijlocului de apărare constând în invocarea ilegalității actului administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în situația în care (cazul în speță) jurisdicția administrativă nu a rezolvat chestiunea prejudicială, pe fond. Astfel, în lipsa unei soluționări pe fond, a excepției de nelegalitate, nu se poate vorbi de autoritatea hotărârii instanței de contencios administrativ în fața jurisdicției civile care poate analiza actul administrativ pe care una dintre părți și-a întemeiat pretențiile; în atare situație, judecătorul acțiunii este și judecătorul excepției, potrivit principiului qui potest majus potest et minus.

În mod greșit s-a pronunțat instanța de apel și în legătură cu soluționarea cererii vizând constatarea nulității absolute a Contractelor de vânzare-cumpărare nr. BB/2004 și nr. AA/2004, interpretată ca o chestiune prejudicială ce trebuie să conducă la declinarea competenței în favoarea judecătoriei, ca instanță de drept comun. Or, în condițiile în care această cerere a fost alăturată contestației formulată în baza Legii nr. 10/2001, ea are caracterul unei cereri accesorii, aflată într-un strâns raport de dependență cu acțiunea principală, situație în care competența de primă instanță a tribunalului se justifică. Ca atare, în mod corect prima instanță s-a pronunțat pe fondul acestei cereri, ce intră în sfera de aplicare a art. 17 C. proc.

civ., respectiv în categoria cererilor accesorii, care se grefează pe acțiunea principală. Așa fiind, în considerarea celor expuse, s-a constatat că, fundamentându-și soluția, strict, pe competența de soluționare a cererilor interpretate ca fiind chestiuni prejudiciale, instanța de control judiciar nu a intrat în cercetarea fondului, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 312 alin. (5) și alin. (6 1 ) C. proc. civ., în redactarea ulterioară modificării acestuia, prin Legea nr. 202/2010. Prin Decizia civilă nr. 279 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelurile declarate de reclamantele P.R.V., N.M.E. și de pârâta SC B. SA împotriva Sentinței civile nr. 940 din 5 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Reclamantele P.R.V. și N.M.E., persoane îndreptățite în sensul art. 3 și 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, au declanșat procedura administrativă obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, prin Notificarea nr. 49(N)/2001 adresată Primăriei Slatina. Primăria Slatina a înaintat această notificare pârâtei SC B. SA în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, însă aceasta nu a răspuns la notificarea prin care reclamantele au solicitat restituirea imobilului situat în Slatina, str. O., județul Olt.

Față de refuzul pârâtei de a răspunde la notificare, reclamantele s-au adresat Tribunalului Olt cu cererea înregistrată sub nr. 6257/2005, finalizată prin Sentința civilă nr. 635 din 30 noiembrie 2005, definitivă prin Decizia civilă nr. 193 din 28 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7702 din 2 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin aceste hotărâri a fost admisă acțiunea și cererea de complinire formulate de reclamante împotriva pârâtelor Primăria Municipiului Slatina și SC B. SA și obligate pârâtele să răspundă notificărilor. Cele două pârâte s-au conformat dispozițiilor instanței, astfel că, prin Dispoziția nr. 243 din 15 decembrie 2006 emisă de pârâta SC B. SA, aceasta a respins cererea de restituire în natură a imobilului compus din teren și construcție, situat în Slatina str. O., cu motivarea că aceste bunuri se află în posesia pârâtei SC T.I.

SRL. Prin Dispoziția nr. 469 din 24 ianuarie 2007, la pct. 1, Primăria Slatina a respins cererea de restituire în natură a imobilului compus din construcție cu anexe în suprafață de 519 mp și suprafața de 1.526 mp teren, iar la pct. 2 a propus acordarea de despăgubiri pentru construcția cu anexe în suprafață de 519 mp. Reclamantele P.R.V. și N.M.E. au calitatea de persoane îndreptățite conform art. 3 și 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv de fiică și nepoată ale autorului Z.I. S-a făcut dovada proprietății imobilului autorului Z.I., cumpărat de acesta prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. DD din 24 mai 1937, imobil compus din teren și construcții. Acest imobil a fost preluat abuziv de stat prin naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950, construcțiile fiind demolate ca urmare a Decretului nr. 95/1988, preluarea încadrându-se în art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Prin probatoriul administrat s-a demonstrat că, în speță, sunt inaplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ce reglementează restituirea în natură, dat fiind faptul că, în urma unor vânzări succesive, terenul se află în prezent în proprietatea pârâtei SC T.I. SRL, dobândită de aceasta prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. BB/2004. Nu poate fi reținută apărarea pârâtei SC B. SA în sensul lipsei calității procesuale pasive față de faptul că nu mai era deținătoarea imobilului la data la care i-a fost înaintată notificarea, atâta vreme cât această pârâtă nu a invocat aceeași apărare în căile de atac declarate împotriva Sentinței civile nr. 635/2005 pronunțată de Tribunalul Olt, hotărâre prin care a fost obligată să răspundă la notificare.

A fost înlăturată și apărarea pârâtei SC T.I. SRL, privind excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulității absolute a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor CC, emis de Consiliul Județean Olt la data de 5 aprilie 2004. Nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată de orice persoană și o astfel de acțiune este admisibilă. Este neîntemeiată, însă, critica ce vizează nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, deoarece acest act a fost emis de Consiliul Județean Olt în baza unor hotărâri judecătorești, respectiv Sentința civilă nr. 6814 din 9 noiembrie 2001 pronunțată de Judecătoria Slatina, definitivă prin Decizia civilă nr. 33 din 20 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul Olt, irevocabilă prin nerecurare, la 23 februarie 2004. A nesocoti aceste hotărâri înseamnă a încălca efectul puterii de lucru judecat.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, și critica reclamantelor privind identificarea terenului în suprafață de 1.706 mp, precizarea suprafeței de teren ocupate de terții cumpărători și menționarea suprafeței libere.

Prin suplimentul la raportul de expertiză întocmit la instanța de fond se concluzionează că această suprafață se suprapune cu suprafața de 19.466,10 mp curți - construcții (cc) ce a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. BB din 13 iulie 2004. Față de această situație și având în vedere considerentele Deciziei civile nr. 3024/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7936/54/2006, din care rezultă că pârâta SC B. SA era integral privatizată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și, ca atare, nu se încadrează în sfera persoanelor juridice prevăzute de art. 20 (actual 21) care să poată fi obligate la restituirea în natură a imobilelor, față de situația juridică a terenului (ce a fost inclus în patrimoniul societății integral privatizate), s-a procedat la aplicarea art. 29 din aceeași lege și s-a constatat că, în mod corect, reclamantele urmează să beneficieze de măsuri reparatorii.

Incidența, în speță, a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 are drept consecință menținerea contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate s-a solicitat. Este neîntemeiată și critica formulată de apelantele-reclamante, referitoare la faptul că trebuia anulat doar pct. 1 al Dispoziției nr. 469/2007 emisă de Primăria Slatina, atâta vreme cât, prin acest punct, a fost respinsă cererea de restituire în natură, iar instanța a respins în totalitate cererea privind anularea acestei dispoziții, deoarece, la pct. 2 al acesteia, primăria a propus măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate în suprafață de 519 mp, deci, Dispoziția nr. 469/2009 rămâne în vigoare și urmează să-și producă efectele doar cu privire la cel de-al doilea punct.

Criticile pârâtei SC B. SA au fost înlăturate ca neîntemeiate. În mod corect a fost anulată Dispoziția nr. 243/2006, emisă de această pârâtă ca urmare a Sentinței civile nr. 635/2005, pronunțată de Tribunalul Olt, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7702/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărâri prin care a fost obligată să răspundă la notificarea formulată de reclamante, deoarece, la momentul notificării, imobilul solicitat se afla în posesia pârâtei. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele P.R.V., N.M.E. și pârâta SC B. SA. I. Reclamantele P.R.V. și N.M.E. au criticat decizia sub următoarele aspecte: Instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 (actualmente art. 21) și art. 29 din Legea nr. 10/2001, dispunând ca recurentele să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent.

În acest sens invocă faptul că, la data înregistrării notificărilor, pârâta SC B. SA era o societate comercială la care statul era acționar majoritar și nu era titulara dreptului de proprietate asupra terenului respectiv. Astfel, la momentul înființării în anul 1991, SC B. SA deținea un drept de folosință asupra terenului aferent pieței agroindustriale, situat în Slatina, str. O. - N.T., teren în care este inclusă și suprafața de 1.706 mp, din prezentul litigiu.

În octombrie 2001, după depunerea notificărilor, s-a adresat cu cerere în constatarea dreptului de proprietate asupra terenului, iar prin Decizia civilă nr. 33 din 24 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul Olt, neopozabilă reclamantelor, a obținut constatarea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 26.951,5 mp, din care face parte și imobilul revendicat de recurente, fără să încunoștințeze instanțele, ea și ceilalți pârâți, respectiv Primăria Slatina și Consiliul Local Slatina, despre existența notificărilor. Legea nr. 10/2001 și art. 20.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi consacră principiul indisponibilizării totale a imobilelor pentru care s-au formulat notificări, în scopul îndeplinirii obligației de restituire a bunurilor preluate abuziv către foștii proprietari.

Se emite, în favoarea pârâtei, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. CC din 5 aprilie 2004 de către Consiliul Județean Olt. Ulterior, se încheie în mod nelegal mai multe acte juridice, și anume, la două luni de la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, se încheie Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA din 11 iunie 2004, între pârâtă, în calitate de vânzătoare, și administratorul SC B. SA, C.I., precum și C.I.A., în calitate de cumpărători, vizând o suprafață de teren de 19.466,10 mp. La o lună de la perfectarea actului juridic sus-menționat se încheie Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. BB/2004, prin care C.I. vinde același teren către SC T.I.

SRL, toate aceste persoane dobândind în mod nelegal imobilul, după depunerea notificărilor. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 830/2008 (M. Of. nr. 559/24.07.2008), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, prin care a fost modificat art. 27 alin. (1) din forma anterioară a legii și a constatat că, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul actualului art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție.

Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 prin raportare la Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale rezultă că, prin excepție de la regula restituirii în natură a imobilelor ce intră sub incidența acestui act normativ, consacrată expres de art. 7, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, persoana îndreptățită va primi măsuri reparatorii în echivalent. Per a contrario, imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, care nu au fost preluate cu titlu valabil, vor fi restituite în natură persoanei îndreptățite, în aplicarea principiului priorității acestei modalități de restituire.

În speță, imobilul proprietatea recurentelor-reclamante a fost preluat de către stat fără titlu valabil, Decretul nr. 92/1950 contravenind art. 10 din Constituția din 1948, astfel încât statul nu-l putea transmite în mod legal. În acest caz, se impune restituirea în natură a bunului către recurente. II. Pârâta SC B. SA a criticat decizia sub următoarele aspecte: Soluția instanței de fond, confirmată în apel, de anulare a Dispoziției nr. 243 din 15 decembrie 2006, este neîntemeiată, întrucât, la data înaintării notificărilor de către Primăria Slatina către societate, imobilul în litigiu nu se mai găsea în proprietatea SC B. SA, ci în proprietatea SC T.I. SRL.

De asemenea, terenul nu poate fi restituit în natură, pe acesta fiind construit supermarketul K. În plus, pârâta era integral privatizată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și, ca atare, nu se încadrează în sfera persoanelor juridice prevăzute de art. 21, obligate la restituirea în natură a imobilelor, aplicarea corectă a dispozițiilor art. 29 constând în recunoașterea, față de reclamante, a calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, care cad, însă, în sarcina A.V.A.S, conform alin. (3) din același text de lege. În concluzie, SC B. SA nu justifică legitimare procesuală pasivă. Pe de altă parte, constatarea existenței, în favoarea reclamantelor, a unui drept la măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la suprafața de 1.706 mp este nelegală, instanța de fond nefiind învestită cu o asemenea cerere din partea reclamantelor.

Recurenta susține și motivarea superficială a deciziei în ceea ce privește criticile referitoare la cadrul procesual vizând părțile și obiectul cererii de chemare în judecată, dar și cu privire la netemeinicia anulării Dispoziției nr. 243 din 15 decembrie 2006 emisă de SC B. SA. Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârilor, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Olt, iar, în subsidiar, modificarea acestora, în sensul respingerii acțiunii reclamantelor, ca neîntemeiată. Intimata-pârâtă SC T.I. SRL a formulat întâmpinare la recursuri, în ceea ce privește recursul declarat de reclamante, solicitând, în principal, constatarea nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar, în subsidiar, respingerea căii de atac; referitor la recursul declarat de pârâtă, a solicitat admiterea acestuia. La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat din oficiu, ca motiv de ordine publică și în raport de dezlegarea ce se va da recursurilor, necesitatea stabilirii dacă, în legătură cu terenul în litigiu, există suprafețe libere în înțelesul Legii nr. 10/2001, care să poată fi restituite în natură. În ceea ce privește excepția nulității recursului declarat de reclamante, aceasta este neîntemeiată. Recurentele au invocat încălcarea art. 21 și 29 din Legea nr. 10/2001 cu privire la forma de reparație stabilită în favoarea acestor părți, cu referire și la Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008, nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtei și a actelor juridice încheiate ulterior depunerii notificărilor, raportat la același act normativ și la art. 20.1.

din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, nevalabilitatea titlului statului, de preluare a imobilului în baza Decretului nr. 92/1950. Or, toate aceste susțineri vizează aspecte de nelegalitate, încadrabile în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Din această perspectivă, analizând recursurile în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele căi de atac sunt fondate, pentru următoarele considerente: I. Cu privire la recursul declarat de reclamante, susținerile privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, cu nesocotirea Deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008, sunt corecte.

Pentru aplicarea textului de lege incident în cauză, urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale sus-menționate, trebuie stabilit, printre altele, în ce măsură pârâta SC B. SA era integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, 14 februarie 2001. În acest sens, recurentele-reclamante au arătat că pârâta era, la momentul respectiv, societate comercială la care statul era acționar majoritar, fără să arate motivele pe care își fundamentează această susținere. În plus, instanța de apel a reținut în fapt, în raport de considerentele Deciziei civile nr. 3024/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, că SC B. SA era integral privatizată la apariția Legii nr. 10/2001.

Or, față de actuala structură a recursului, în urma abrogării motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, motiv care permitea reevaluarea situației de fapt în raport de probele administrate, aspectele de fapt, cum este și problema privatizării integrale a pârâtei la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu mai pot fi examinate de prezenta instanță.

Considerând că SC B. SA era integral privatizată și, deci, făcea parte din categoria persoanelor juridice menționate în art. 29 din legea enunțată, trebuie stabilit care sunt consecințele, pe plan juridic, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008, în ceea ce privește acest text de lege, decizie de care instanța de apel nu a ținut seama, deși era publicată în Monitorul Oficial la data pronunțării hotărârii recurate (publicată la 24 iulie 2008) și obligatorie potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Conform acestei decizii, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, și s-a constatat că, prin abrogarea sintagmei "imobile preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituția României. În motivarea deciziei, Curtea Constituțională a reținut, printre altele, că toate persoanele care au depus notificări în termenul legal se află într-o situație juridică identică, și anume au dobândit vocația la măsuri reparatorii, cu precizarea că, în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil, persoanele îndreptățite vor beneficia de restituirea în natură a respectivelor bunuri.

Or, legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce privește imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie și un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplica pentru viitor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge, după intrarea ei în vigoare. Mai mult, Curtea Constituțională a constatat că noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor prin simpla împrejurare de fapt a soluționării cu întârziere a notificărilor de către societățile comerciale integral privatizate, iar această împrejurare nu poate fi calificată ca fiind un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere, care să justifice pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor anterior menționate.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că, în speță, se pune problema aplicabilității dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare de la data formulării notificării, și nu a dispozițiilor art. 29 din același act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, cum greșit a considerat curtea de apel. Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate aplica dispozițiile legale anterior menționate la o situație de fapt care nu a fost pe deplin stabilită.

Astfel, textul indicat din legea în forma inițială vizează acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, persoanelor îndreptățite, în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, stabilind, totodată, pentru ipoteza respectivă, competența instituției publice care a efectuat privatizarea în soluționarea notificării prin care s-a solicitat restituirea în condițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform alin. (2) din același text.

Din interpretarea per a contrario (prin opoziție) a art. 27 alin. (1) și (2) din actul normativ, în forma de la data intrării sale în vigoare, în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, asupra măsurilor reparatorii cuvenite, în temeiul Legii nr. 10/2001, se va pronunța unitatea deținătoare a imobilului, iar forma de reparație va fi restituirea în natură, în cazul în care notificatorul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, ceea ce, în speță, deja s-a stabilit de instanțele anterioare, și dacă nu există impedimente de altă natură pentru această formă de reparație. În litigiul de față, un impediment pentru restituirea în natură ar fi determinat de încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, ulterior notificărilor formulate, între SC B. SA și pârâții C., respectiv între C. și SC T.I.

SRL, și a căror nulitate a fost solicitată de către recurente, dar cerere neanalizată pe fond, de către instanța de apel. Aplicarea, în procesul de față, a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 în forma anterioară pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008 a determinat concluzia greșită a instanței că textul de lege implică menținerea contractele de vânzare-cumpărare perfectate de pârâți. Din această perspectivă, argumentele Curții cu privire la actele juridice respective s-au rezumat la aspectul evocat mai sus, instanța neintrând în cercetarea fondului criticilor invocate de reclamante în legătură cu modalitatea de soluționare a acțiunii în nulitate, de către prima instanță.

Aceasta va determina, alături de alte motive (verificarea naturii titlului statului de preluare a imobilului, dacă există suprafețe libere de construcții care să poată fi restituite în natură), casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, Curtea va avea în vedere și susținerile reclamantelor din recurs în legătură cu pretinsa nevalabilitate a contractelor de vânzare-cumpărare, inclusiv aspectul invocat în calea de atac referitor la faptul că, la data notificărilor, pârâta SC B. SA nu era titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Sub acest din urmă aspect, curtea de apel a reținut în mod greșit că este neîntemeiată critica referitoare la nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC B. SA în urma pronunțării unei hotărâri judecătorești rămase irevocabilă, determinat de puterea de lucru judecat de care se bucură o asemenea hotărâre (Sentința civilă nr. 6814 din 9 noiembrie 2001 a Judecătoriei Slatina, rămasă definitivă prin Decizia nr. 33 din 20 ianuarie 2004 a Tribunalului Olt și irevocabilă prin nerecurare). Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești are caracter absolut pentru părțile din acel litigiu conform art. 1201 cu referire la art. 1202 alin. (1) C. civ.

și caracter relativ pentru terți, potrivit art. 1202 alin. (2) din același cod. Cum reclamantele din prezentul litigiu nu au fost părți în litigiul soluționat prin hotărârile sus-menționate, puterea de lucru judecat are, în ceea ce le privește, un caracter relativ, ele putând face dovada contrarie celor reținute în hotărâri, inclusiv pot ataca, prin intermediul acțiunii în nulitate, actul emis în baza hotărârilor, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate, Curtea trebuind să procedeze la analiza pe fond a susținerilor reclamantelor, iar nu să le înlăture doar prin raportare la hotărârile judecătorești menționate.

Revenind la aspectul legat de titlul statului, în speță, niciuna dintre instanțele anterioare nu a stabilit natura preluării imobilului de către stat, cu sau fără titlu valabil, în raport de care să procedeze, ulterior, la identificarea persoanei care soluționează notificarea, contestată de pârâta SC B. SA în ceea ce o privește, și la stabilirea formei de reparație, ținându-se seama și de aspectele arătate în precedent. Cu alte cuvinte, în ipoteza preluării bunului, de către stat, fără titlu valabil, soluționarea notificării cade în competența unității deținătoare a imobilului de la data notificării, iar în cazul preluării bunului cu titlu valabil, rezolvarea cererii formulate de reclamante revine entității prevăzute de lege să soluționeze notificarea, în speță, A.V.A.S.

Ca atare, calitatea procesuală pasivă a pârâților depinde de stabilirea, în prealabil, a modalității de preluare a bunului, ca, de altfel, și forma de reparație cuvenită persoanei îndreptățite. Aceasta nu contravine celor stabilite prin Sentința civilă nr. 635 din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Olt, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 7702 din 2 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în sensul că pârâtele SC B. SA și Primăria Municipiului Slatina trebuie să răspundă notificărilor formulate de reclamante, deoarece, la data pronunțării hotărârilor menționate, nu fusese pronunțată Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008 și, ca atare, instanțele nu erau în măsură să țină seama de cele constatate prin acea decizie.

De asemenea, tot în legătură cu titlul statului, este real că instanța de apel a menționat în cuprinsul deciziei că imobilul a fost preluat abuziv, în condițiile Decretului nr. 92/1950, încadrându-se în dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001. Aceasta nu înseamnă, însă, că a considerat preluarea imobilului ca fiind nevalabilă, deoarece, din perspectiva actului normativ enunțat, atât preluările cu titlu valabil, cât și cele fără titlu valabil, sunt considerate preluări cu caracter abuziv. Ca atare, cu ocazia rejudecării, instanța de apel va trebui să stabilească natura titlului statului, raportat la legalitatea aplicării Decretului nr. 92/1950, inclusiv din perspectiva Constituției în vigoare la data preluării și a criticilor invocate în legătură cu acest aspect în cererea de recurs formulată de reclamante.

În concluzie, criticile recurentelor privind forma de reparație în natură cuvenită pentru imobilul în litigiu sunt corecte pentru cazul în care preluarea bunului în litigiu a operat fără titlu valabil și actele juridice perfectate ulterior notificărilor sunt nevalabile, chestiuni care trebuie verificate de instanța de apel, alături de persoana care trebuie să răspundă notificărilor și, în plus, de stabilirea situației juridice actuale a terenului, în sensul dacă este sau nu liber de construcții și amenajări de utilitate publică sau dacă există porțiuni de teren liber, susceptibile de restituire în natură. Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamante este fondat, urmând a fi admis ca atare, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterii cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel, în vederea verificării tuturor aspectelor sus-enunțate.

II. Și recursul declarat de pârâtă este fondat sub două aspecte. În ceea ce privește calitatea SC B. SA, de a răspunde notificărilor, aceasta nu este înlăturată de faptul că, la data comunicării notificărilor de către Primăria Slatina, pârâta nu mai era deținătoarea imobilului, pe care îl înstrăinase anterior, în baza contractului încheiat cu pârâții C. Curtea de apel a reținut în mod corect că o astfel de apărare trebuia făcută de pârâtă în litigiul anterior, în care a fost obligată să răspundă notificărilor. Cu toate acestea, criticile referitoare la calitatea de a soluționa notificările sunt întemeiate raportat la greșita aplicare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, fără a se ține seama de Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008.

Pentru considerentele deja arătate în soluționarea recursului declarat de reclamante, sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma inițială, astfel încât, în raport de natura titlului statului privind imobilul în litigiu, se determină și persoana care trebuie să răspundă notificărilor, respectiv unitatea deținătoare a imobilului, în cazul preluării fără titlu valabil, sau instituția publică implicată în privatizare, conform alin. (2) din același articol, în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil. Cât privește unitatea deținătoare, prezintă relevanță persoana care are această calitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, conform art. 20 din aceeași lege, astfel încât, și din acest punct de vedere nu are importanță, sub aspectul persoanei care trebuie să soluționeze notificările, cine era deținătorul imobilului la data comunicării cererilor către SC B. SA.

Pentru identificarea persoanei ce soluționează notificările în speță, trebuie mai întâi stabilită natura titlului statului, în condițiile arătate mai sus, iar în cazul în care se va stabili că titlul statului este nevalabil, pârâta SC B. SA are acest atribut, în calitate de deținător al imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, indiferent de forma de reparație cuvenită reclamantelor, iar în cazul unui titlu valabil, instanța de apel va avea în vedere posibilitatea obligării pârâtei să înainteze notificările, spre soluționare, către A.V.A.S., având în vedere că aceasta nu este parte în procesul de față, dar și faptul că reclamantele trebuie să primească un răspuns pretențiilor lor.

Recurentele nu sunt culpabile de toate modificările intervenite în legislația restituirii imobilelor, inclusiv din perspectiva Deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008, astfel încât nu pot primi o soluție de respingere a contestației determinat de faptul că A.V.A.S. nu figurează în prezentul proces, așa cum a solicitat recurenta-pârâtă. Recurenta a mai susținut și faptul că imobilul nu poate fi restituit în natură, deoarece este ocupat în întregime de supermarketul K. Raportat la acest aspect, prezenta instanță a invocat, ca motiv de ordine publică, și necesitatea identificării dacă există sau nu porțiuni din terenul în litigiu libere de construcții și care să poată fi restituite în natură, bineînțeles în funcție și de modul în care vor fi rezolvate celelalte aspecte invocate (stabilirea persoanei care răspunde notificărilor, natura titlului statului, constatarea nulității actelor perfectate în legătură cu imobilul în litigiu sau, dimpotrivă, menținerea lor).

Curtea de apel nu a mai stabilit dacă terenul în litigiu este sau nu ocupat de construcții și, în raport de acest aspect, dacă poate fi sau nu restituit în natură, cel puțin în parte, limitându-se să menționeze că, potrivit suplimentului la raportul de expertiză întocmit în dosarul instanței de fond, rezultă că suprafața pretinsă de reclamante se suprapune cu suprafața de 19.466,10 mp categoria "curți construcții", care a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. BB din 13 iulie 2004 încheiat între pârâții C. și SC T.I. SRL.

Instanța de apel, procedând la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 în forma inițială, a considerat că restituirea în natură, ca formă de reparație, este înlăturată față de împrejurarea că SC B. SA era integral privatizată la data intrării în vigoare a legii, astfel încât nu s-a mai preocupat să stabilească dacă terenul este sau nu liber în sensul acestei legi, ceea ce reprezintă un alt motiv pentru care se impune admiterea recursului și casarea deciziei atacate. Cât privește critica referitoare la imposibilitatea obligării pârâtei de a face propunere de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu în absența unei cereri cu un asemenea obiect, formulată de reclamante, aceasta nu este întemeiată.

În ipoteza în care se constată calitatea notificatorului, de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, iar restituirea în natură nu este posibilă, legea specială prevede obligația deținătorului imobilului sau entității învestite cu soluționarea notificării de a acorda bunuri sau servicii în compensare ori de a face propunere de despăgubiri (art. 1 alin. (2), art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma actuală). Cum obligația este legală și imperativă în sarcina persoanelor sus-menționate, dispozițiile care o impun trebuie respectate și în lipsa unei cereri în acest sens din partea celui interesat, neputându-se reține că instanța s-ar fi pronunțat extra petita, în afara limitelor de sesizare, cum greșit pretinde recurenta.

S-a mai susținut și motivarea superficială a deciziei recurate sub aspectul stabilirii cadrului procesual, părți și obiect, dar și în ceea ce privește critica referitoare la netemeinicia soluției de anulare a Dispoziției nr. 243/2006, emisă de pârâtă, chestiune ce va fi examinată din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Susținerile sunt neîntemeiate, deoarece curtea de apel a argumentat opinia formată în legătură cu aceste aspecte, în concordanță cu exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Soluția Curții este greșită nu raportat la o analiză insuficientă a criticilor formulate, ci determinat de omisiunea de a avea în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008, care a schimbat radical atât conținutul art. 29 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, dar a produs și alte consecințe juridice decât cele reținute de instanța anterioară în legătură cu persoana care trebuie să soluționeze notificările și cu forma de reparație cuvenită reclamantelor. În concluzie, nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru modificarea deciziei determinat de o pretinsă motivare incompletă a acesteia. Pentru toate aceste argumente, în baza art. 312 alin. (1) - (3) cu referire la art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite ambele recursuri, va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va completa probatoriul, inclusiv cu efectuarea unei noi expertize sau, cel puțin, a unui supliment la raportul deja întocmit, urmând să stabilească natura titlului statului de preluare a imobilului în litigiu, raportat la aceasta, persoana care trebuie să soluționeze notificarea, forma de reparație cuvenită reclamantelor (în cazul în care cel ce este obligat să răspundă la notificare este parte în prezentul litigiu) raportat la soluția ce se va da acțiunii în nulitatea actelor emise sau încheiate după notificare (certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC B. SA, cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate ulterior), precum și la stabilirea situației juridice a imobilului (dacă este sau nu liber de construcții, în cazul existenței unor construcții, dacă există porțiuni libere, care să nu fie necesare funcționării eventualelor construcții existente și care să poată fi restituite în natură, pentru acest ultim aspect fiind necesară proba cu expertiză).

În rezolvarea acestor chestiuni, Curtea va avea în vedere nu numai criticile formulate de apelanți, dar și toate susținerile relevante invocate prin cererile de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantele P.R.V. și N.M.E. și de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 279 din 27 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ