ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5577/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5577/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Olt, la data de 8 ianuarie 2007, sub nr. 156/104/2007,

reclamantele P.R.V. și N.M.E. au chemat în judecată pe pârâții SC B. SA Slatina

și Primăria Municipiului Slatina, solicitând anularea Dispoziției nr. 243 din

15 decembrie 2006, emisă de prima pârâtă, admiterea cererii privind restituirea

în natură a terenului în suprafață de 4.200 mp, situat în Slatina, str. O.,

restituirea prin echivalent a construcțiilor aflate pe teren în anul 1950.

Pe parcursul

procesului, s-a emis Dispoziția nr. 469 din 24 ianuarie 2007 de Primăria

Slatina, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului

compus din construcție cu anexe în suprafață de 519 mp și suprafața de 1.526 mp

teren, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru construcție. În ceea ce privește

terenul, s-a reținut că acesta este proprietatea pârâtei SC B. SA.

Reclamantele au depus

cereri completatoare, prin care au contestat dispoziția sus-menționată, sub

aspectul respingerii cererii de restituire a terenului, au solicitat

constatarea nulității Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA

din 11 iunie 2004 și a Certificatului de atestare emis de Consiliul Județean

Olt la 5 aprilie 2004, nulitatea Contractului de vânzare-cumpărare nr. BB din

13 iulie 2004 încheiat între SC T.I. SRL și C.I. și C.R., în contradictoriu cu

aceste părți.

Reclamantele au

invocat și excepția de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor CC, emis de Consiliul Județean Olt în favoarea

pârâtei SC B. SA.

Prin Încheierea din 8

octombrie 2007, instanța a admis excepția necompetenței materiale a secției

civile a Tribunalului Olt cu privire la excepția de nelegalitate și constatarea

nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a

disjuns această cerere și a trimis-o, spre competentă soluționare, secției de

contencios administrativ a Tribunalului Olt, dispunând suspendarea cauzei,

având ca obiect contestațiile împotriva dispozițiilor emise de SC B. SA și de

Primăria Municipiului Slatina, până la soluționarea cererii privind constatarea

nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Cauza a fost repusă

pe rol la 8 iulie 2009, motivat de faptul că a fost soluționată cererea privind

excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, prin respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

Prin Sentința civilă

nr. 940 din 5 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt, s-a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a SC "B." SA, ca

neîntemeiată.

S-a admis, în parte,

contestația formulată de reclamante și s-a dispus anularea Dispoziției nr. 243

din 15 decembrie 2006 emisă de SC "B." SA, constatând un drept la

măsuri reparatorii prin echivalent pentru reclamante cu privire la suprafața de

1.706 mp teren.

S-a respins

contestația formulată împotriva Dispoziției nr. 469 din 24 ianuarie 2007 emisă

de Primăria Municipiului Slatina.

S-au respins capetele

de cerere privind nulitatea absolută a Contractelor de vânzare-cumpărare nr.

BB/2004 și AA/2004, ca neîntemeiate, și cererea privind restituirea prin

echivalent a construcțiilor de pe teren, ca lipsită de obiect, în

contradictoriu cu C.I., C.I.A., SC T.I. SRL și Primarul Municipiului Slatina.

S-a respins cererea

privind constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a

dreptului de proprietate CC/2004, emis de Consiliul Județean Olt, ca

inadmisibilă, în contradictoriu cu Consiliul Județean Olt.

Pentru a decide

astfel, tribunalul a reținut că autorul reclamantelor, Z.I., a deținut în

proprietate suprafața de teren de 1.706 mp, conform Contractului de

vânzare-cumpărare nr. DD/1937. Reclamantele au calitatea de moștenitoare ale

autorului și au formulat notificări pentru restituirea în natură a imobilului

teren și construcție situat în Slatina, str. O., județul Olt, la 4 iulie 2001,

dar Primăria Municipiului Slatina nu a răspuns acestor notificări. În

consecință, prin Sentința civilă nr. 635 din 30 noiembrie 2005, pronunțată de

Tribunalul Olt, irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție,

pârâtele Primăria Municipiului Slatina și SC B. SA au fost obligate să răspundă

la notificările formulate de reclamante.

Potrivit art. 28 pct.

2 din Legea nr. 10/2001, primăria era obligată ca, în termen de 30 de zile, să

identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanelor îndreptățite o

dispoziție ce putea fi atacată în instanță în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 28 pct.

3 din aceeași lege, în situația în care unitatea administrativ-teritorială nu

răspunde notificării, persoanele îndreptățite pot chema în judecată statul,

prin Ministerul Finanțelor Publice.

Primăria Slatina nu

s-a conformat dispozițiilor Legii nr. 10/2001, întrucât a emis Dispoziția nr.

469 din 24 ianuarie 2007 după obligarea de către instanțele judecătorești să

răspundă notificării formulate de reclamante.

Primăria a înaintat

notificarea către SC B. SA la 22 decembrie 2004, dată la care imobilul nu se

mai afla în proprietatea acestei societăți, ci în proprietatea SC T.I. SRL,

care l-a cumpărat împreună cu construcția industrială "Piața

agroalimentară" la 13 iulie 2004, de la C.I. și C.I.A., care, la rândul

lor, cumpăraseră imobilul la 11 iunie 2004, prin Contractul de

vânzare-cumpărare nr. AA/2004, de la SC B. SA.

În ceea ce privește

cererea privind nulitatea absolută a Contractelor de vânzare-cumpărare nr.

BB/2004 și nr. AA/2004, instanța a constatat că este neîntemeiată, întrucât, în

cauză, art. 45 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil și nici art. 15 din

Legea nr. 54/1998. La momentul încheierii actelor contestate nu exista un

litigiu între părți, având în vedere că Notificarea din 4 iulie 2001 a fost

înaintată Primăriei Slatina, care a transmis-o către SC B. SA la 22 decembrie

2004, când terenul nu se mai afla în patrimoniul acestei societăți.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive invocate de SC B. SA, aceasta a fost

respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că, la data formulării notificării de

către reclamante, imobilul se afla în posesia acestei pârâte, iar, prin

Sentința nr. 635/2005 pronunțată de Tribunalul Olt și irevocabilă, s-a

constatat calitatea acesteia de a răspunde notificării reclamantelor.

Ținând seama că, la

data formulării notificării, terenul era deținut de SC B. SA, a fost admisă, în

parte, contestația și s-a dispus anularea Dispoziției nr. 243 din 15 decembrie

2006, emisă de această pârâtă, constatându-se dreptul la măsuri reparatorii

prin echivalent pentru reclamante cu privire la suprafața de teren de 1.706 mp

conform raportului de expertiză întocmit de M.E. și față de dispozițiile art. 1

alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Terenul nu poate fi restituit în natură,

deoarece este ocupat de supermarketul K.

Referitor la

contestarea Dispoziției nr. 469 din 24 ianuarie 2007, emisă de Primăria

Municipiului Slatina, aceasta a fost respinsă motivat de faptul că s-au acordat

despăgubiri pentru construcțiile demolate deținute de autorul reclamantelor și

s-a făcut dovada că, la data formulării notificării, deținătoarea terenului era

SC B. SA Slatina, astfel încât și cererea privind restituirea prin echivalent a

construcțiilor de pe teren a fost respinsă ca lipsită de obiect, acestea fiind

acordate prin Dispoziția nr. 469/2007.

În ceea ce privește

constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a

dreptului de proprietate CC/2004, emis de Consiliul Județean Olt, instanța a

constatat că aceasta este inadmisibilă întrucât, prin Încheierea din 8

octombrie 2007, s-a admis excepția necompetenței materiale a secției civile a

Tribunalului Olt, cu privire la acest capăt de cerere și s-a înaintat secției

de contencios administrativ spre competentă soluționare, neputând fi formulată

o nouă cerere în acest sens.

Prin Decizia civilă

nr. 53 din 24 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, au fost

admise apelurile declarate de pârâta SC B. SA și de reclamantele P.R.V. și

N.M.E., împotriva sentinței civile sus-menționate.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut că, din economia reglementărilor cuprinse în

dispozițiile art. 45 alin. (4) și (5) și art. 46 din Legea nr. 10/2001, rezultă

că nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor care cad sub incidența acestei

legi constituie o chestiune prejudicială a cărei soluție poate avea o înrâurire

covârșitoare asupra dreptului dedus procedurii administrative, iar, ulterior

judiciare, de restituire a unor asemenea bunuri.

În atare situație,

era obligatoriu ca instanța care exercită controlul jurisdicției speciale

administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, în speță, Tribunalul Olt, să dea

prioritate rezolvării chestiunii prejudiciale, adică cererii privind

constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. Tot ca o

chestiune prejudicială urmează a fi tratată și cererea privind constatarea

nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de

proprietate CC/2004, emis de Consiliul Județean Olt.

Cum, de competența

materială a tribunalului este numai petitul privind anularea Dispozițiilor nr.

243/2006 și nr. 469/2007, emise de unitățile deținătoare, iar tribunalul a

soluționat pricina sub toate aspectele, hotărârea pronunțată este nelegală,

dată cu încălcarea competenței altei instanțe.

Prin Decizia civilă

nr. 733 din 1 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, au fost admise recursurile declarate de reclamantele P.R.V. și N.M.E.

și de pârâta SC T.I. SRL împotriva Deciziei civile nr. 53/2010 a Curții de Apel

Craiova, a fost casată decizia și trimisă cauza, spre soluționare, la aceeași

instanță de apel.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte a reținut următoarele:

Reclamantele au

învestit instanța atât cu soluționarea contestației formulate împotriva

Dispozițiilor nr. 243 din 15 decembrie 2006 și nr. 469 din 24 ianuarie 2007,

emise de SC B. SA și, respectiv, Primăria Slatina, cât și cu cererea de

constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate

în legătură cu terenul în litigiu și respectiv a nulității absolute parțiale a

Certificatului de atestare a dreptului de proprietate CC/2004, emis de

Consiliul Județean Olt.

Pe parcursul

soluționării apelului, reclamantele au invocat, la 8 octombrie 2007, și

excepția de nelegalitate a acestui certificat de atestare a dreptului de

proprietate, emis în favoarea SC B. SA, pentru suprafața de 30.725,19 mp,

excepție respinsă prin Decizia nr. 1419 din 25 martie 2009 a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă.

Din cuprinsul acestei

hotărâri rezultă că, în soluționarea cererii formulate potrivit dispozițiilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum textul a fost modificat

prin Legea nr. 262/2007, instanța de contencios administrativ nu a examinat

excepția pe fond, soluția vizând imposibilitatea cenzurării, fără limită în

timp, a actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținându-se că aceste dispoziții (care au

fost înlăturate) contravin unor principii convenționale și comunitare, a căror

respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În acest context,

revine instanței civile obligația de a asigura verificarea efectivă a

mijlocului de apărare constând în invocarea ilegalității actului administrativ

unilateral emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în situația

în care (cazul în speță) jurisdicția administrativă nu a rezolvat chestiunea

prejudicială, pe fond.

Astfel, în lipsa unei

soluționări pe fond, a excepției de nelegalitate, nu se poate vorbi de

autoritatea hotărârii instanței de contencios administrativ în fața

jurisdicției civile care poate analiza actul administrativ pe care una dintre

părți și-a întemeiat pretențiile; în atare situație, judecătorul acțiunii este

și judecătorul excepției, potrivit principiului qui potest majus potest et

minus.

În mod greșit s-a

pronunțat instanța de apel și în legătură cu soluționarea cererii vizând

constatarea nulității absolute a Contractelor de vânzare-cumpărare nr. BB/2004

și nr. AA/2004, interpretată ca o chestiune prejudicială ce trebuie să conducă

la declinarea competenței în favoarea judecătoriei, ca instanță de drept comun.

Or, în condițiile în

care această cerere a fost alăturată contestației formulată în baza Legii nr.

10/2001, ea are caracterul unei cereri accesorii, aflată într-un strâns raport

de dependență cu acțiunea principală, situație în care competența de primă

instanță a tribunalului se justifică.

Ca atare, în mod

corect prima instanță s-a pronunțat pe fondul acestei cereri, ce intră în sfera

de aplicare a art. 17 C. proc. civ., respectiv în categoria cererilor

accesorii, care se grefează pe acțiunea principală.

Așa fiind, în

considerarea celor expuse, s-a constatat că, fundamentându-și soluția, strict,

pe competența de soluționare a cererilor interpretate ca fiind chestiuni

prejudiciale, instanța de control judiciar nu a intrat în cercetarea fondului,

situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 312 alin. (5) și alin. (6

1

)

C. proc. civ., în redactarea ulterioară modificării acestuia, prin Legea nr.

202/2010.

Prin Decizia civilă

nr. 279 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins apelurile declarate de reclamantele P.R.V.,

N.M.E. și de pârâta SC B. SA împotriva Sentinței civile nr. 940 din 5 octombrie

2009, pronunțată de Tribunalul Olt.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Reclamantele P.R.V.

și N.M.E., persoane îndreptățite în sensul art. 3 și 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, au declanșat procedura administrativă obligatorie prevăzută de Legea

nr. 10/2001, prin Notificarea nr. 49(N)/2001 adresată Primăriei Slatina.

Primăria Slatina a

înaintat această notificare pârâtei SC B. SA în conformitate cu prevederile

art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, însă aceasta nu a răspuns la

notificarea prin care reclamantele au solicitat restituirea imobilului situat

în Slatina, str. O., județul Olt.

Față de refuzul

pârâtei de a răspunde la notificare, reclamantele s-au adresat Tribunalului Olt

cu cererea înregistrată sub nr. 6257/2005, finalizată prin Sentința civilă nr.

635 din 30 noiembrie 2005, definitivă prin Decizia civilă nr. 193 din 28

februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia civilă nr.

7702 din 2 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin aceste hotărâri

a fost admisă acțiunea și cererea de complinire formulate de reclamante

împotriva pârâtelor Primăria Municipiului Slatina și SC B. SA și obligate

pârâtele să răspundă notificărilor.

Cele două pârâte s-au

conformat dispozițiilor instanței, astfel că, prin Dispoziția nr. 243 din 15

decembrie 2006 emisă de pârâta SC B. SA, aceasta a respins cererea de

restituire în natură a imobilului compus din teren și construcție, situat în

Slatina str. O., cu motivarea că aceste bunuri se află în posesia pârâtei SC

T.I. SRL.

Prin Dispoziția nr.

469 din 24 ianuarie 2007, la pct. 1, Primăria Slatina a respins cererea de

restituire în natură a imobilului compus din construcție cu anexe în suprafață

de 519 mp și suprafața de 1.526 mp teren, iar la pct. 2 a propus acordarea de

despăgubiri pentru construcția cu anexe în suprafață de 519 mp.

Reclamantele P.R.V.

și N.M.E. au calitatea de persoane îndreptățite conform art. 3 și 4 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, respectiv de fiică și nepoată ale autorului Z.I.

S-a făcut dovada

proprietății imobilului autorului Z.I., cumpărat de acesta prin actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. DD din 24 mai 1937, imobil compus din

teren și construcții.

Acest imobil a fost

preluat abuziv de stat prin naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950,

construcțiile fiind demolate ca urmare a Decretului nr. 95/1988, preluarea

încadrându-se în art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Prin probatoriul

administrat s-a demonstrat că, în speță, sunt inaplicabile dispozițiile art. 7

alin. (1) și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ce reglementează restituirea

în natură, dat fiind faptul că, în urma unor vânzări succesive, terenul se află

în prezent în proprietatea pârâtei SC T.I. SRL, dobândită de aceasta prin

Contractul de vânzare-cumpărare nr. BB/2004.

Nu poate fi reținută

apărarea pârâtei SC B. SA în sensul lipsei calității procesuale pasive față de

faptul că nu mai era deținătoarea imobilului la data la care i-a fost înaintată

notificarea, atâta vreme cât această pârâtă nu a invocat aceeași apărare în

căile de atac declarate împotriva Sentinței civile nr. 635/2005 pronunțată de

Tribunalul Olt, hotărâre prin care a fost obligată să răspundă la notificare.

A fost înlăturată și

apărarea pârâtei SC T.I. SRL, privind excepția inadmisibilității cererii de

constatare a nulității absolute a Certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor CC, emis de Consiliul Județean Olt la data de 5

aprilie 2004.

Nulitatea absolută a

unui act juridic poate fi invocată de orice persoană și o astfel de acțiune

este admisibilă.

Este neîntemeiată,

însă, critica ce vizează nulitatea absolută parțială a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate, deoarece acest act a fost emis de

Consiliul Județean Olt în baza unor hotărâri judecătorești, respectiv Sentința

civilă nr. 6814 din 9 noiembrie 2001 pronunțată de Judecătoria Slatina,

definitivă prin Decizia civilă nr. 33 din 20 ianuarie 2004 pronunțată de

Tribunalul Olt, irevocabilă prin nerecurare, la 23 februarie 2004.

A nesocoti aceste

hotărâri înseamnă a încălca efectul puterii de lucru judecat.

A fost respinsă, ca

neîntemeiată, și critica reclamantelor privind identificarea terenului în

suprafață de 1.706 mp, precizarea suprafeței de teren ocupate de terții

cumpărători și menționarea suprafeței libere.

Prin suplimentul la

raportul de expertiză întocmit la instanța de fond se concluzionează că această

suprafață se suprapune cu suprafața de 19.466,10 mp curți - construcții (cc) ce

a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. BB din 13 iulie 2004.

Față de această

situație și având în vedere considerentele Deciziei civile nr. 3024/2007,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7936/54/2006,

din care rezultă că pârâta SC B. SA era integral privatizată înainte de

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și, ca atare, nu se încadrează în sfera

persoanelor juridice prevăzute de art. 20 (actual 21) care să poată fi obligate

la restituirea în natură a imobilelor, față de situația juridică a terenului

(ce a fost inclus în patrimoniul societății integral privatizate), s-a procedat

la aplicarea art. 29 din aceeași lege și s-a constatat că, în mod corect,

reclamantele urmează să beneficieze de măsuri reparatorii.

Incidența, în speță,

a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 are drept consecință menținerea

contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate s-a solicitat.

Este neîntemeiată și

critica formulată de apelantele-reclamante, referitoare la faptul că trebuia

anulat doar pct. 1 al Dispoziției nr. 469/2007 emisă de Primăria Slatina, atâta

vreme cât, prin acest punct, a fost respinsă cererea de restituire în natură,

iar instanța a respins în totalitate cererea privind anularea acestei

dispoziții, deoarece, la pct. 2 al acesteia, primăria a propus măsuri

reparatorii pentru construcțiile demolate în suprafață de 519 mp, deci, Dispoziția

nr. 469/2009 rămâne în vigoare și urmează să-și producă efectele doar cu

privire la cel de-al doilea punct.

Criticile pârâtei SC

B. SA au fost înlăturate ca neîntemeiate.

În mod corect a fost

anulată Dispoziția nr. 243/2006, emisă de această pârâtă ca urmare a Sentinței

civile nr. 635/2005, pronunțată de Tribunalul Olt, irevocabilă prin Decizia

civilă nr. 7702/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

hotărâri prin care a fost obligată să răspundă la notificarea formulată de

reclamante, deoarece, la momentul notificării, imobilul solicitat se afla în

posesia pârâtei.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantele P.R.V., N.M.E. și pârâta SC B. SA.

I. Reclamantele

P.R.V. și N.M.E. au criticat decizia sub următoarele aspecte:

Instanța de apel a

pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 (actualmente

art. 21) și art. 29 din Legea nr. 10/2001, dispunând ca recurentele să

beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent.

În acest sens invocă

faptul că, la data înregistrării notificărilor, pârâta SC B. SA era o societate

comercială la care statul era acționar majoritar și nu era titulara dreptului

de proprietate asupra terenului respectiv.

Astfel, la momentul

înființării în anul 1991, SC B. SA deținea un drept de folosință asupra

terenului aferent pieței agroindustriale, situat în Slatina, str. O. - N.T.,

teren în care este inclusă și suprafața de 1.706 mp, din prezentul litigiu.

În octombrie 2001,

după depunerea notificărilor, s-a adresat cu cerere în constatarea dreptului de

proprietate asupra terenului, iar prin Decizia civilă nr. 33 din 24 ianuarie

2004 pronunțată de Tribunalul Olt, neopozabilă reclamantelor, a obținut

constatarea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 26.951,5 mp, din

care face parte și imobilul revendicat de recurente, fără să încunoștințeze

instanțele, ea și ceilalți pârâți, respectiv Primăria Slatina și Consiliul

Local Slatina, despre existența notificărilor.

Legea nr. 10/2001 și

art. 20.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi consacră

principiul indisponibilizării totale a imobilelor pentru care s-au formulat

notificări, în scopul îndeplinirii obligației de restituire a bunurilor

preluate abuziv către foștii proprietari.

Se emite, în favoarea

pârâtei, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. CC din 5

aprilie 2004 de către Consiliul Județean Olt.

Ulterior, se încheie

în mod nelegal mai multe acte juridice, și anume, la două luni de la emiterea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate, se încheie Contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA din 11 iunie 2004, între pârâtă, în

calitate de vânzătoare, și administratorul SC B. SA, C.I., precum și C.I.A., în

calitate de cumpărători, vizând o suprafață de teren de 19.466,10 mp.

La o lună de la

perfectarea actului juridic sus-menționat se încheie Contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. BB/2004, prin care C.I. vinde același

teren către SC T.I. SRL, toate aceste persoane dobândind în mod nelegal

imobilul, după depunerea notificărilor.

Pe de altă parte,

prin Decizia nr. 830/2008 (M. Of. nr. 559/24.07.2008), Curtea Constituțională a

admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 60 din

Titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și

justiției, precum și unele măsuri adiacente, prin care a fost modificat art. 27

alin. (1) din forma anterioară a legii și a constatat că, prin abrogarea

sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul

actualului art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispozițiile

art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție.

Din interpretarea

prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 prin raportare la Decizia nr.

830/2008 a Curții Constituționale rezultă că, prin excepție de la regula

restituirii în natură a imobilelor ce intră sub incidența acestui act normativ,

consacrată expres de art. 7, pentru imobilele preluate cu titlu valabil,

evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, persoana

îndreptățită va primi măsuri reparatorii în echivalent.

Per a contrario,

imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate,

care nu au fost preluate cu titlu valabil, vor fi restituite în natură

persoanei îndreptățite, în aplicarea principiului priorității acestei

modalități de restituire.

În speță, imobilul

proprietatea recurentelor-reclamante a fost preluat de către stat fără titlu

valabil, Decretul nr. 92/1950 contravenind art. 10 din Constituția din 1948,

astfel încât statul nu-l putea transmite în mod legal.

În acest caz, se

impune restituirea în natură a bunului către recurente.

II. Pârâta SC B. SA a

criticat decizia sub următoarele aspecte:

Soluția instanței de

fond, confirmată în apel, de anulare a Dispoziției nr. 243 din 15 decembrie

2006, este neîntemeiată, întrucât, la data înaintării notificărilor de către

Primăria Slatina către societate, imobilul în litigiu nu se mai găsea în

proprietatea SC B. SA, ci în proprietatea SC T.I. SRL.

De asemenea, terenul

nu poate fi restituit în natură, pe acesta fiind construit supermarketul K.

În plus, pârâta era

integral privatizată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și, ca

atare, nu se încadrează în sfera persoanelor juridice prevăzute de art. 21,

obligate la restituirea în natură a imobilelor, aplicarea corectă a

dispozițiilor art. 29 constând în recunoașterea, față de reclamante, a

calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, care

cad, însă, în sarcina A.V.A.S, conform alin. (3) din același text de lege.

În concluzie, SC B.

SA nu justifică legitimare procesuală pasivă.

Pe de altă parte,

constatarea existenței, în favoarea reclamantelor, a unui drept la măsuri

reparatorii prin echivalent cu privire la suprafața de 1.706 mp este nelegală,

instanța de fond nefiind învestită cu o asemenea cerere din partea

reclamantelor.

Recurenta susține și

motivarea superficială a deciziei în ceea ce privește criticile referitoare la

cadrul procesual vizând părțile și obiectul cererii de chemare în judecată, dar

și cu privire la netemeinicia anulării Dispoziției nr. 243 din 15 decembrie

2006 emisă de SC B. SA.

Recurenta-pârâtă a

solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârilor, cu

trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Olt, iar, în subsidiar,

modificarea acestora, în sensul respingerii acțiunii reclamantelor, ca

neîntemeiată.

Intimata-pârâtă SC

T.I. SRL a formulat întâmpinare la recursuri, în ceea ce privește recursul

declarat de reclamante, solicitând, în principal, constatarea nulității pentru

neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar, în subsidiar, respingerea căii de atac; referitor la recursul

declarat de pârâtă, a solicitat admiterea acestuia.

La termenul de

astăzi, Înalta Curte a invocat din oficiu, ca motiv de ordine publică și în

raport de dezlegarea ce se va da recursurilor, necesitatea stabilirii dacă, în

legătură cu terenul în litigiu, există suprafețe libere în înțelesul Legii nr.

10/2001, care să poată fi restituite în natură.

În ceea ce privește excepția

nulității recursului declarat de reclamante, aceasta este neîntemeiată.

Recurentele au invocat încălcarea art. 21 și 29 din Legea nr. 10/2001 cu

privire la forma de reparație stabilită în favoarea acestor părți, cu referire

și la Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008, nelegalitatea certificatului

de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtei și a actelor

juridice încheiate ulterior depunerii notificărilor, raportat la același act

normativ și la art. 20.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii

nr. 10/2001, nevalabilitatea titlului statului, de preluare a imobilului în

baza Decretului nr. 92/1950.

Or, toate aceste

susțineri vizează aspecte de nelegalitate, încadrabile în motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din această

perspectivă, analizând recursurile în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele căi de atac sunt fondate,

pentru următoarele considerente:

I. Cu privire la

recursul declarat de reclamante, susținerile privind aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, cu nesocotirea Deciziei Curții

Constituționale nr. 830/2008, sunt corecte.

Pentru aplicarea

textului de lege incident în cauză, urmare a pronunțării deciziei Curții

Constituționale sus-menționate, trebuie stabilit, printre altele, în ce măsură

pârâta SC B. SA era integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001, 14 februarie 2001.

În acest sens,

recurentele-reclamante au arătat că pârâta era, la momentul respectiv,

societate comercială la care statul era acționar majoritar, fără să arate

motivele pe care își fundamentează această susținere.

În plus, instanța de

apel a reținut în fapt, în raport de considerentele Deciziei civile nr.

3024/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, că SC B. SA era integral privatizată la apariția

Legii nr. 10/2001.

Or, față de actuala

structură a recursului, în urma abrogării motivului de casare prevăzut de art.

304 pct. 11 C. proc. civ., prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, motiv

care permitea reevaluarea situației de fapt în raport de probele administrate,

aspectele de fapt, cum este și problema privatizării integrale a pârâtei la

data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu mai pot fi examinate de

prezenta instanță.

Considerând că SC B.

SA era integral privatizată și, deci, făcea parte din categoria persoanelor

juridice menționate în art. 29 din legea enunțată, trebuie stabilit care sunt

consecințele, pe plan juridic, ale Deciziei Curții Constituționale nr.

830/2008, în ceea ce privește acest text de lege, decizie de care instanța de

apel nu a ținut seama, deși era publicată în Monitorul Oficial la data

pronunțării hotărârii recurate (publicată la 24 iulie 2008) și obligatorie

potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Conform acestei

decizii, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I

pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, și s-a constatat

că, prin abrogarea sintagmei "imobile preluate cu titlu valabil" din

cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispozițiile

art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituția României.

În motivarea

deciziei, Curtea Constituțională a reținut, printre altele, că toate persoanele

care au depus notificări în termenul legal se află într-o situație juridică

identică, și anume au dobândit vocația la măsuri reparatorii, cu precizarea că,

în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil, persoanele îndreptățite vor

beneficia de restituirea în natură a respectivelor bunuri.

Or, legea nouă

operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce privește

imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie și un nou

termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost

susceptibilă de a se aplica pentru viitor situațiilor ce se vor constitui, se

vor modifica sau se vor stinge, după intrarea ei în vigoare.

Mai mult, Curtea

Constituțională a constatat că noua reglementare tinde să genereze discriminări

între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul

notificărilor prin simpla împrejurare de fapt a soluționării cu întârziere a

notificărilor de către societățile comerciale integral privatizate, iar această

împrejurare nu poate fi calificată ca fiind un criteriu obiectiv și rezonabil

de diferențiere, care să justifice pe plan legislativ tratamentul

discriminatoriu aplicabil persoanelor anterior menționate.

Față de cele arătate,

Înalta Curte constată că, în speță, se pune problema aplicabilității

dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare de la data

formulării notificării, și nu a dispozițiilor art. 29 din același act normativ,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, cum greșit a considerat

curtea de apel.

Pe de altă parte,

Înalta Curte nu poate aplica dispozițiile legale anterior menționate la o

situație de fapt care nu a fost pe deplin stabilită.

Astfel, textul

indicat din legea în forma inițială vizează acordarea măsurilor reparatorii

prin echivalent, persoanelor îndreptățite, în cazul imobilelor preluate cu

titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate

cu respectarea dispozițiilor legale, stabilind, totodată, pentru ipoteza

respectivă, competența instituției publice care a efectuat privatizarea în

soluționarea notificării prin care s-a solicitat restituirea în condițiile art.

27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform alin. (2) din același text.

Din interpretarea per

a contrario (prin opoziție) a art. 27 alin. (1) și (2) din actul normativ, în

forma de la data intrării sale în vigoare, în cazul imobilelor preluate fără

titlu valabil, asupra măsurilor reparatorii cuvenite, în temeiul Legii nr.

10/2001, se va pronunța unitatea deținătoare a imobilului, iar forma de

reparație va fi restituirea în natură, în cazul în care notificatorul este

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, ceea ce, în speță, deja s-a

stabilit de instanțele anterioare, și dacă nu există impedimente de altă natură

pentru această formă de reparație.

În litigiul de față,

un impediment pentru restituirea în natură ar fi determinat de încheierea

contractelor de vânzare-cumpărare, ulterior notificărilor formulate, între SC

B. SA și pârâții C., respectiv între C. și SC T.I. SRL, și a căror nulitate a

fost solicitată de către recurente, dar cerere neanalizată pe fond, de către

instanța de apel.

Aplicarea, în

procesul de față, a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 în forma

anterioară pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008 a

determinat concluzia greșită a instanței că textul de lege implică menținerea

contractele de vânzare-cumpărare perfectate de pârâți.

Din această

perspectivă, argumentele Curții cu privire la actele juridice respective s-au

rezumat la aspectul evocat mai sus, instanța neintrând în cercetarea fondului

criticilor invocate de reclamante în legătură cu modalitatea de soluționare a

acțiunii în nulitate, de către prima instanță.

Aceasta va determina,

alături de alte motive (verificarea naturii titlului statului de preluare a

imobilului, dacă există suprafețe libere de construcții care să poată fi

restituite în natură), casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre

rejudecare.

Cu ocazia

rejudecării, Curtea va avea în vedere și susținerile reclamantelor din recurs

în legătură cu pretinsa nevalabilitate a contractelor de vânzare-cumpărare,

inclusiv aspectul invocat în calea de atac referitor la faptul că, la data

notificărilor, pârâta SC B. SA nu era titulara dreptului de proprietate asupra

imobilului în litigiu.

Sub acest din urmă

aspect, curtea de apel a reținut în mod greșit că este neîntemeiată critica

referitoare la nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate emis în favoarea SC B. SA în urma pronunțării unei

hotărâri judecătorești rămase irevocabilă, determinat de puterea de lucru

judecat de care se bucură o asemenea hotărâre (Sentința civilă nr. 6814 din 9

noiembrie 2001 a Judecătoriei Slatina, rămasă definitivă prin Decizia nr. 33

din 20 ianuarie 2004 a Tribunalului Olt și irevocabilă prin nerecurare).

Puterea de lucru

judecat a unei hotărâri judecătorești are caracter absolut pentru părțile din

acel litigiu conform art. 1201 cu referire la art. 1202 alin. (1) C. civ. și

caracter relativ pentru terți, potrivit art. 1202 alin. (2) din același cod.

Cum reclamantele din

prezentul litigiu nu au fost părți în litigiul soluționat prin hotărârile

sus-menționate, puterea de lucru judecat are, în ceea ce le privește, un

caracter relativ, ele putând face dovada contrarie celor reținute în hotărâri,

inclusiv pot ataca, prin intermediul acțiunii în nulitate, actul emis în baza

hotărârilor, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate,

Curtea trebuind să procedeze la analiza pe fond a susținerilor reclamantelor,

iar nu să le înlăture doar prin raportare la hotărârile judecătorești menționate.

Revenind la aspectul

legat de titlul statului, în speță, niciuna dintre instanțele anterioare nu a

stabilit natura preluării imobilului de către stat, cu sau fără titlu valabil,

în raport de care să procedeze, ulterior, la identificarea persoanei care

soluționează notificarea, contestată de pârâta SC B. SA în ceea ce o privește,

și la stabilirea formei de reparație, ținându-se seama și de aspectele arătate

în precedent.

Cu alte cuvinte, în

ipoteza preluării bunului, de către stat, fără titlu valabil, soluționarea

notificării cade în competența unității deținătoare a imobilului de la data

notificării, iar în cazul preluării bunului cu titlu valabil, rezolvarea

cererii formulate de reclamante revine entității prevăzute de lege să

soluționeze notificarea, în speță, A.V.A.S.

Ca atare, calitatea

procesuală pasivă a pârâților depinde de stabilirea, în prealabil, a

modalității de preluare a bunului, ca, de altfel, și forma de reparație

cuvenită persoanei îndreptățite.

Aceasta nu contravine

celor stabilite prin Sentința civilă nr. 635 din 30 noiembrie 2005 pronunțată

de Tribunalul Olt, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 7702 din 2 octombrie

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, în sensul că pârâtele SC B. SA și Primăria Municipiului Slatina

trebuie să răspundă notificărilor formulate de reclamante, deoarece, la data

pronunțării hotărârilor menționate, nu fusese pronunțată Decizia Curții

Constituționale nr. 830/2008 și, ca atare, instanțele nu erau în măsură să țină

seama de cele constatate prin acea decizie.

De asemenea, tot în

legătură cu titlul statului, este real că instanța de apel a menționat în

cuprinsul deciziei că imobilul a fost preluat abuziv, în condițiile Decretului

nr. 92/1950, încadrându-se în dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr.

10/2001. Aceasta nu înseamnă, însă, că a considerat preluarea imobilului ca

fiind nevalabilă, deoarece, din perspectiva actului normativ enunțat, atât

preluările cu titlu valabil, cât și cele fără titlu valabil, sunt considerate

preluări cu caracter abuziv.

Ca atare, cu ocazia

rejudecării, instanța de apel va trebui să stabilească natura titlului

statului, raportat la legalitatea aplicării Decretului nr. 92/1950, inclusiv

din perspectiva Constituției în vigoare la data preluării și a criticilor

invocate în legătură cu acest aspect în cererea de recurs formulată de

reclamante.

În concluzie,

criticile recurentelor privind forma de reparație în natură cuvenită pentru

imobilul în litigiu sunt corecte pentru cazul în care preluarea bunului în

litigiu a operat fără titlu valabil și actele juridice perfectate ulterior

notificărilor sunt nevalabile, chestiuni care trebuie verificate de instanța de

apel, alături de persoana care trebuie să răspundă notificărilor și, în plus,

de stabilirea situației juridice actuale a terenului, în sensul dacă este sau

nu liber de construcții și amenajări de utilitate publică sau dacă există

porțiuni de teren liber, susceptibile de restituire în natură.

Pentru toate aceste

motive, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamante este fondat,

urmând a fi admis ca atare, cu consecința casării deciziei atacate și

trimiterii cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel, în vederea verificării

tuturor aspectelor sus-enunțate.

II. Și recursul declarat

de pârâtă este fondat sub două aspecte.

În ceea ce privește

calitatea SC B. SA, de a răspunde notificărilor, aceasta nu este înlăturată de

faptul că, la data comunicării notificărilor de către Primăria Slatina, pârâta

nu mai era deținătoarea imobilului, pe care îl înstrăinase anterior, în baza

contractului încheiat cu pârâții C.

Curtea de apel a

reținut în mod corect că o astfel de apărare trebuia făcută de pârâtă în

litigiul anterior, în care a fost obligată să răspundă notificărilor.

Cu toate acestea,

criticile referitoare la calitatea de a soluționa notificările sunt întemeiate

raportat la greșita aplicare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001,

fără a se ține seama de Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008.

Pentru considerentele

deja arătate în soluționarea recursului declarat de reclamante, sunt incidente

dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma inițială, astfel încât, în

raport de natura titlului statului privind imobilul în litigiu, se determină și

persoana care trebuie să răspundă notificărilor, respectiv unitatea deținătoare

a imobilului, în cazul preluării fără titlu valabil, sau instituția publică

implicată în privatizare, conform alin. (2) din același articol, în cazul

imobilelor preluate cu titlu valabil.

Cât privește unitatea

deținătoare, prezintă relevanță persoana care are această calitate la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, conform art. 20 din aceeași lege,

astfel încât, și din acest punct de vedere nu are importanță, sub aspectul

persoanei care trebuie să soluționeze notificările, cine era deținătorul

imobilului la data comunicării cererilor către SC B. SA.

Pentru identificarea

persoanei ce soluționează notificările în speță, trebuie mai întâi stabilită

natura titlului statului, în condițiile arătate mai sus, iar în cazul în care

se va stabili că titlul statului este nevalabil, pârâta SC B. SA are acest

atribut, în calitate de deținător al imobilului la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, indiferent de forma de reparație cuvenită reclamantelor, iar

în cazul unui titlu valabil, instanța de apel va avea în vedere posibilitatea

obligării pârâtei să înainteze notificările, spre soluționare, către A.V.A.S.,

având în vedere că aceasta nu este parte în procesul de față, dar și faptul că

reclamantele trebuie să primească un răspuns pretențiilor lor. Recurentele nu

sunt culpabile de toate modificările intervenite în legislația restituirii

imobilelor, inclusiv din perspectiva Deciziei Curții Constituționale nr.

830/2008, astfel încât nu pot primi o soluție de respingere a contestației

determinat de faptul că A.V.A.S. nu figurează în prezentul proces, așa cum a

solicitat recurenta-pârâtă.

Recurenta a mai

susținut și faptul că imobilul nu poate fi restituit în natură, deoarece este

ocupat în întregime de supermarketul K. Raportat la acest aspect, prezenta

instanță a invocat, ca motiv de ordine publică, și necesitatea identificării

dacă există sau nu porțiuni din terenul în litigiu libere de construcții și

care să poată fi restituite în natură, bineînțeles în funcție și de modul în

care vor fi rezolvate celelalte aspecte invocate (stabilirea persoanei care

răspunde notificărilor, natura titlului statului, constatarea nulității actelor

perfectate în legătură cu imobilul în litigiu sau, dimpotrivă, menținerea lor).

Curtea de apel nu a

mai stabilit dacă terenul în litigiu este sau nu ocupat de construcții și, în

raport de acest aspect, dacă poate fi sau nu restituit în natură, cel puțin în

parte, limitându-se să menționeze că, potrivit suplimentului la raportul de expertiză

întocmit în dosarul instanței de fond, rezultă că suprafața pretinsă de

reclamante se suprapune cu suprafața de 19.466,10 mp categoria "curți

construcții", care a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr.

BB din 13 iulie 2004 încheiat între pârâții C. și SC T.I. SRL.

Instanța de apel,

procedând la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 în

forma inițială, a considerat că restituirea în natură, ca formă de reparație,

este înlăturată față de împrejurarea că SC B. SA era integral privatizată la

data intrării în vigoare a legii, astfel încât nu s-a mai preocupat să

stabilească dacă terenul este sau nu liber în sensul acestei legi, ceea ce

reprezintă un alt motiv pentru care se impune admiterea recursului și casarea

deciziei atacate.

Cât privește critica

referitoare la imposibilitatea obligării pârâtei de a face propunere de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu în absența unei cereri

cu un asemenea obiect, formulată de reclamante, aceasta nu este întemeiată.

În ipoteza în care se

constată calitatea notificatorului, de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, iar restituirea în natură nu este

posibilă, legea specială prevede obligația deținătorului imobilului sau entității

învestite cu soluționarea notificării de a acorda bunuri sau servicii în

compensare ori de a face propunere de despăgubiri (art. 1 alin. (2), art. 26

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma actuală).

Cum obligația este

legală și imperativă în sarcina persoanelor sus-menționate, dispozițiile care o

impun trebuie respectate și în lipsa unei cereri în acest sens din partea celui

interesat, neputându-se reține că instanța s-ar fi pronunțat extra petita, în

afara limitelor de sesizare, cum greșit pretinde recurenta.

S-a mai susținut și

motivarea superficială a deciziei recurate sub aspectul stabilirii cadrului

procesual, părți și obiect, dar și în ceea ce privește critica referitoare la

netemeinicia soluției de anulare a Dispoziției nr. 243/2006, emisă de pârâtă,

chestiune ce va fi examinată din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Susținerile sunt

neîntemeiate, deoarece curtea de apel a argumentat opinia formată în legătură

cu aceste aspecte, în concordanță cu exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Soluția Curții este

greșită nu raportat la o analiză insuficientă a criticilor formulate, ci

determinat de omisiunea de a avea în vedere Decizia Curții Constituționale nr.

830/2008, care a schimbat radical atât conținutul art. 29 din Legea nr.

10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, dar a produs și

alte consecințe juridice decât cele reținute de instanța anterioară în legătură

cu persoana care trebuie să soluționeze notificările și cu forma de reparație

cuvenită reclamantelor.

În concluzie, nu sunt

îndeplinite condițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru modificarea

deciziei determinat de o pretinsă motivare incompletă a acesteia.

Pentru toate aceste

argumente, în baza art. 312 alin. (1) - (3) cu referire la art. 304 pct. 9 și

art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite ambele recursuri, va casa

decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de apel va completa probatoriul, inclusiv cu efectuarea

unei noi expertize sau, cel puțin, a unui supliment la raportul deja întocmit,

urmând să stabilească natura titlului statului de preluare a imobilului în

litigiu, raportat la aceasta, persoana care trebuie să soluționeze notificarea,

forma de reparație cuvenită reclamantelor (în cazul în care cel ce este obligat

să răspundă la notificare este parte în prezentul litigiu) raportat la soluția

ce se va da acțiunii în nulitatea actelor emise sau încheiate după notificare

(certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC B. SA,

cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate ulterior), precum și la

stabilirea situației juridice a imobilului (dacă este sau nu liber de

construcții, în cazul existenței unor construcții, dacă există porțiuni libere,

care să nu fie necesare funcționării eventualelor construcții existente și care

să poată fi restituite în natură, pentru acest ultim aspect fiind necesară

proba cu expertiză).

În rezolvarea acestor

chestiuni, Curtea va avea în vedere nu numai criticile formulate de apelanți,

dar și toate susținerile relevante invocate prin cererile de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantele P.R.V. și N.M.E. și de pârâta SC B. SA împotriva

Deciziei civile nr. 279 din 27 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 21 septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ