ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5753/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2007 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta S.C. a chemat în judecată Primăria Municipiului Slatina și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la emiterea unei dispoziții de restituire în natură sau în echivalent bănesc pentru suprafața de 500 m.p., loc de casă situat în Slatina str. V. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 13 noiembrie 2001, a notificat pârâta în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a unei case și a terenului aferent în suprafață de 1.680 m.p. situat în Slatina, str. V., notificare soluționată de pârâtă în sensul acordării de despăgubiri în echivalent, mai puțin pentru suprafața de 500 m.p.

loc de casă. În temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, a formulat din nou notificare pentru suprafața de 500 m.p. loc de casă, însă Primăria Municipiului Slatina, prin hotărârea din 24 noiembrie 2006, i-a respins cererea. Răspunsul pârâtei a fost contestat la data de 05 decembrie 2006, însă nu a mai primit nici un fel de răspuns. Prin decizia nr. 399 din 19 aprilie 2007, Tribunalul Olt, a calificat cererea formulată de reclamantă ca fiind o contestație împotriva hotărârii din 24 noiembrie 2006 emisă de Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din cadrul Primăriei Municipiului Slatina, trimițând cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Slatina, ca litigiu de fond funciar.

Prin sentința civilă nr. 4168 din 28 august 2007, Judecătoria Slatina, a respins ca neîntemeiată contestația. Recurenta-reclamantă S.C. a declarat recurs împotriva acestei hotărâri. Prin decizia civilă nr. 2027 din 5 decembrie 2007, Tribunalul Olt, a admis recursul, a casat sentința și a reținut cauza pentru soluționarea pe fond a litigiului. Instanța de control judiciar a avut în vedere că prin cererea inițială reclamanta S.C. a solicitat emiterea unei dispoziții de restituire în natură a suprafeței de 500 m.p. teren situat în Slatina str. V., iar în situația în care acest lucru nu este posibil, a solicitat să-i fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent.

Reclamanta a notificat Primăria Municipiului Slatina, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a unei case și a terenului aferent în suprafață de 1.680 m.p..; notificarea a fost soluționată de Primăria Municipiului Slatina în sensul că i-au fost acordate despăgubiri în echivalent pentru suprafața de 1.180 m.p., mai puțin pentru 500 m.p. teren aferent construcției demolate. A reținut instanța de recurs, analizând cererea formulată de reclamantă, că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, situație în care competența soluționării cererii formulate de reclamantă aparține tribunalului în primă instanță.

1. Prin sentința civilă nr. 405 din 2 aprilie 2008, Tribunalul Olt, a admis contestația formulată de petenta S.C., a anulat hotărârea din 24 noiembrie 2006 și în parte dispoziția din 23 august 2004 și a obligată pârâta să emită dispoziție de restituire în natură pentru imobilul-teren în suprafață de 500 m.p. situat în Slatina, str. V., potrivit variantei din raportul de expertiză efectuat. Împotriva deciziei a formulat apel intimata Primăria Municipiului Slatina, invocând faptul că terenul a fost greșit identificat, cel identificat aparține altor persoane fizice și că din poziționarea corectă a suprafeței în litigiu, rezulta că terenul nu este liber în senul legii, astfel că nu poate fi restituit în natură.

2. Prin decizia nr. 288 din 22 septembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul declarat și a schimbat în tot sentința civilă din 02 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt, în sensul că a respins acțiunea formulată de petenta S.C. Instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Prin sentința civilă nr. 399 din 19 aprilie 2007, Tribunalul Olt, a declinat competența de soluționare a cererii reclamantei în favoarea Judecătoriei Slatina, retinându-se că obiectul acțiunii se circumscrie Legii nr. 18/1991 întrucât reclamanta a promovat acțiune împotriva hotărârii din 24 noiembrie 2006 emisă de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere.

Această hotărâre nu a fost atacată de către reclamantă. însă, în recurs, prin decizia din 5 decembrie 2007, Tribunalul Olt, datorită precizărilor formulate de reclamantă în sensul că a solicitat imobilul în baza Legii nr. 10/2001, a statuat irevocabil că obiectul acțiunii se circumscrie acestei legii, acesta fiind cadrul procesual și temeiul în care trebuie soluționată prezenta cauză. S-a reținut că prin notificarea din 13 noiembrie 2001, reclamanta a solicitat doar contravaloarea suprafeței de 1.180 m.p. neplătit la expropriere (loc de casă), expresia folosită în paranteză „(loc de casă)", nereprezentând altceva decât o individualizare, o caracteristică în plus a terenului. Curtea de Apel, a apreciat că, în mod eronat, în preambulul dispoziției din 23 august 2004 se menționează că prin notificarea din 13 noiembrie 2001 reclamanta ar fi solicitat 1.680 m.p., atâta vreme cât reclamanta a solicitat doar 1.180 m.p.

Mai mult, prin adresa din 23 iunie 2005 a D.G.F.P. Olt, se menționează că s-au stabilit valorile pentru casă și terenul în suprafață de 1.180 m.p. întrucât, numai aceasta a fost suprafața de teren solicitată prin notificarea din 13 noiembrie 2001. A reținut instanța că, potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în mod obligatoriu, notificarea va cuprinde elementele de identificare a bunului imobil solicitat - întrucât acesta este actul de învestire, de sesizare al autorității, prin care reclamanta arată exact ce solicită, conform principiului disponibilității. în funcție de aceasta, se soluționează notificarea de către unitatea deținătoare putând fi supusă controlului judiciar ulterior, într-un cadru procesual deja fixat.

Or, în cauză, prima instanță a depășit acest cadru și a acordat reclamantei mai mult decât a cerut prin notificare. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamanta S.C. Prin motivele de recurs s-a arătat că prin notificare s-au solicitat 1.180 m.p. teren plus loc de casă, în suprafață de 500 m.p., care nu a fost însă luat în calcul la acordarea de despăgubiri. Prin decizia nr. 2977 din 24 februarie 2004 a Primăriei Slatina, s-a reconstituit reclamantei dreptul de proprietate pentru 1.680 m.p., dar, în mod greșit nu s-a calculat suma datorată și pentru cei 500 mp teren loc de casă. în aceste condiții, instanța de apel, în mod nelegal a reținut îndreptățirea reclamantei la restituirea numai a suprafeței de 1.180 m.p.teren, când deja i-a fost recunoscut dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren, ceea ce reprezintă privarea acesteia de un drept deja câștigat.

3. Prin decizia nr. 5868 de la 21 mai 2009 pronunțată de înainta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă și de proprietate intelectuală în Dosar nr. 4239/311/2007 s-a admis recursul declarat de reclamanta S.C. împotriva deciziei nr. 288 din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. S-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte, a constatat că recursul este fondat și a fost admis, pentru următoarele considerente: În adoptarea hotărârii recurate, Curtea de Apel, a pornit de la premisa eronată că, prin notificarea din 13 noiembrie 2001, reclamanta a solicitat restituire unei suprafețe de 1.180 m.p.

teren. În cuprinsul notificării formulate, reclamanta a indicat drept act doveditor al dreptului său de proprietate, actul de vânzare-cumpărare din 18 martie 1958. Prin acest contract de vânzare-cumpărare, autorii reclamantei au dobândit un teren situat în Slatina, str. V., în suprafață de 1.680 m.p. teren viran, format din 480 m.p. loc de casă și 1.200 m.p. teren arabil. Câtă vreme în cuprinsul notificării, reclamanta a făcut trimitere la actul de proprietate menționat, în baza căruia a solicitat restituirea bunului imobil ce face obiectul notificării, și cât timp în cuprinsul acestui act, imobilul dobândit de autorii săi era un teren în suprafață de 1.680 mp., trebuie admis că voința juridică reală, determinantă a reclamantei a fost aceea de a obține restituirea acestei suprafețe de teren în procedura pe care a declanșat-o prin notificarea formulată.

Este lipsit de relevanță, sub acest aspect, faptul că în cuprinsul notificării, după indicarea suprafeței de 1.180 m.p., se menționează „loc de casă". Această mențiune nu poate constitui, așa cum a apreciat Curtea de Apel, o individualizare, o caracteristică în plus a terenului în suprafață de 1.180 m.p., deoarece în cuprinsul actului de vânzare cumpărare din 18 martie 1958, locul de casă vândut, cuprins în suprafața de teren înstrăinată, avea o întindere de numai 480 m.p. Cu atât mai puțin, voința reală a părții, cea care interesează sub aspectul determinării conținutului notificării, nu poate fi stabilită prin raportare la conținutul adresei din 23 iunie 2005 a D.G.F.P. Olt, în care se menționează că s-au stabilit valorile pentru casă și terenul în suprafață de 1.180 m.p.

întrucât, numai aceasta a fost suprafața de teren solicitată prin notificarea din 13 noiembrie 2001. Voința juridică a părții a fost cea care rezultă din manifestarea sa de voință, iar nu cea care ar putea fi dedusă din conținutul unui act emis de o autoritate sesizată cu soluționarea pretențiilor aceRON părți. Pe de altă parte, prin dispoziție, Primăria Municipiului Slatina, a considerat că este învestită prin notificarea din 13 noiembrie 2001, cu o cerere de restituire în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 1.680 m.p. și construcție și a soluționat notificarea, în limitele acestei învestiri. A considera în procedura judiciară declanșată prin contestația formulată de reclamantă, că notificarea sa a vizat o suprafață mai mică de teren decât cea avută în vedere prin dispoziția contestată, înseamnă a înrăutăți situația reclamantei în calea de atac exercitată.

Prin urmare, Înalta Curte, constatat că notificarea formulată de reclamantă a vizat o suprafață de teren de 1.680 m.p., iar nu de 1.180 m.p., așa cum a reținut instanța de apel. Apreciind că notificarea a vizat suprafața de 1180 mp., Curtea de Apel a concluzionat că, prin hotărârea tribunalului prin care, considerându-se că obiectul notificării l-a constituit suprafața de 1.680 m.p., s-a admis contestația formulată de petenta S.C., s-a anulat hotărârea din 24 noiembrie 2006 și în parte dispoziția din 23 august 2004, și a fost obligată pârâta să emită dispoziție de restituire în natură pentru imobilul-teren în suprafață de 500 m.p., s-a acordat mai mult decât s-a cerut. În consecință, Curtea de Apel, a admis apelul și a schimbat sentința apelată, respingând contestația formulată și, față de soluția pronunțată, nu a mai intrat în cercetarea motivelor de apel care vizau fondului pretențiilor deduse judecății.

Față de această împrejurare și apreciind că notificarea formulată de reclamantă a vizat o suprafață de teren de 1.680 m.p., așa cum în mod corect a reținut prima instanță, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte, a admis recursul declarat, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceRONași Curți de Apel care, cu ocazia rejudecării, va analiza toate motivele de apel formulate împotriva deciziei civile nr. 405 din 2 aprilie 2008 a Tribunalului Olt. 4. În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 2646/54/2009 fiind repartizată aleatoriu, în baza art. 98 alin. (6) din R.O.I. și hotărârii din 16 februarie 2009 a Colegiului de Conducere a Curții de Apel Craiova, completului C.I.A., având ca prim termen de judecată data de 02 noiembrie 2009. În raport de considerentele deciziei de casare și de dispozițiile art. 292 alin. (1) teza finală C. proc.

civ., apelanta intimată a depus la dosarul cauzei înscrisuri referitoare la nomenclatorul stradal. La data de 11 februarie 2010 petentele R.T. și P.M. au formulat cerere de intervenție accesorie, susținând că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, în calitate de foști proprietari, au notificat Primăria municipiului Slatina pentru ca aceasta să dispună restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 1.831,31 m.p. situat în Slatina, str. V. Prin Dispoziția Primarului municipiului Slatina, Primăria municipiului Slatina a respins cererea de restituire în natură a terenului și a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Dispoziția emisă a fost contestată la Tribunalul Olt care, prin sentința nr. 806/2006 rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea tuturor căilor de atac, a admis contestația și a dispus restituirea în natură a suprafeței de 1.831,81 m.p.

situată pe vechiul amplasament, conform hărții topografice realizată înainte de colectivizare, în prezent, în Slatina, str. V. S-a mai susținut că, în cauză a fost întocmit de expert C.D. un raport de expertiză care a identificat suprafața de teren solicitata de acestea pe vechiul amplasament, ca aflându-se în prezent în spatele blocului de pe str. V. Se susține totodată că S.C. nu avut niciodată teren pe acest amplasament, ci pe aceeași stradă, dar cu câteva numere mai jos, fapt dovedit cu P.U.Z. și cu documentația întocmită cu ocazia exproprierii. Au solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie, să se dispună comunicarea acesteia părților și pe fond să se admită apelul formulat de Primăria municipiului Slatina în sensul restituirii către reclamantă a unui teren situat pe un amplasament corect.

În drept s-au invocat prevederile art. 49 alin. (1) și (3) C. proc. civ. În ședința publică de la 15 martie 2010 s-a calificat cererea de intervenție formulată de petentele R.T. și P.M. ca fiind cerere de intervenție accesorie, a fost încuviințată în principiu, petentele fiind conceptate în cauză în calitate de interveniente - conform art. 50 alin. (3) și (52) alin. (1) C. proc. civ. Apreciind utile soluționării cauzei administrarea de probatorii, în conformitate cu dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanța a încuviințat proba cu expertiza tehnică de specialitate solicitată de apelanta intimată Primăria municipiului Slatina.

Prin decizia civilă nr. 326 din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de intimata Primăria Municipiului Slatina împotriva sentinței civile nr. 405 din 2 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr. 4239/311/2007, trimis spre rejudecare în urma casării deciziei civile nr. 288 de la 22 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 4239/311/2007, prin decizia de la 21 mai 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 4239/311/2007, în contradictoriu cu petenta S.C. și intervenientele în numele altei persoane R.T., P.M. A admis pe fond cererea de intervenție accesorie formulate de intervenientele R.T., P.M.

A schimbat în parte sentința civilă nr. 405 din 2 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosar nr. 4239/311/2007 și a stabilit dreptul la măsuri reparatorii în echivalent și pentru suprafața de teren de 500 m.p. situați în Slatina, str. V. În condițiile art. VII Legea nr. 247/2005 s-au menținut restul dispozițiilor sentinței civile nr. 405 din 2 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosar nr. 4239/311/2007. Curtea de Apel a reținut următoarele: În cauza nu sunt chestiuni litigioase elementele legate de calitatea de persoana îndreptățită a reclamantei (moștenitor, beneficiar al legii speciale) - titulară a notificării, de dovada dreptului de proprietate al autorului reclamantei și a întinderii acestuia, dar și a faptului preluării imobilului de către stat, acesta încadrându-se în disp.

art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Terenul în suprafață totală de 1.680 m.p. a trecut în proprietatea statului prin expropriere, de la autorul reclamantei S.M., după cum urmează: 500 m.p. prin Decret nepublicat nr. 269/1983 (poziția 50, inclusiv construcțiile) și 1.168 m.p. prin decret nepublicat nr. 173/1985, în scopul construirii unor blocuri de locuințe cu dotările tehnico-edilitare aferente. În primul ciclu procesual s-a stabilit irevocabil faptul că reclamanta a solicitat prin notificarea din 13 noiembrie 2001 formulată în condițiile Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii (în natură sau prin echivalent), pentru întreaga suprafață de teren expropriată de 1.680 m.p.

și construcții, iar nu pentru o suprafață mai mică de 1.180 m.p. Dar, este la fel de adevărat faptul că în speță, prin cererea propriu-zisă care a declanșat faza judiciară a procedurii speciale- Dosar Tribunal nr. 903/104/2007, reclamanta nu a formulat nemulțumiri cu privire la modul de stabilire a măsurilor reparatorii pentru suprafața de 1.180 m.p. ce s-a dispus a nu se restitui în natură, ci a formulat nemulțumiri numai cu privire la faptul că în privința suprafeței de 500 m.p., în procedura prealabilă urmată, nu s-a stabilit niciun fel de drept.

Astfel, reclamanta atunci când s-a adresat instanței de judecată (22 februarie 2007) nu a atacat direct hotărârea din 24 noiembrie 2006 și dispoziția din 23 august 2004, ci a invocat refuzul de a răspunde al autorității sesizate, la cererea formulată după intrarea în vigoare a modificărilor operate la nivelul Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, privind stabilirea unei măsuri reparatorii inclusiv în privința terenului de 500 m.p. expropriați inițial autorului din totalul suprafeței expropriate de 1.680 m.p. Practic s-a invocat acest fapt, întrucât prin dispoziția emisă anterior s-a respins cererea de restituire în natură a întregului teren de 1.680 m.p. - art. 1, construcția fiind demolată, dar s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii în echivalent numai pentru suprafața de 1.180 m.p.

și construcție – art. 2, împrejurare ce rezultă clar din modul de calcul al despăgubirilor (tarif și metru pătrat, actualizate) și este confirmată ulterior chiar de autorități. Din adresa din 23 iunie 2005 - Dosar nr. 4239/311/2007 al Judecătoriei Slatina, rezulta ca suma totală de 394.425.296 RON, reprezintă contravaloarea terenului de 1.180 Ministerului Public - 273.649.340 RON și contravaloarea construcției demolate- 120.775.956 RON. Așadar, deși în art. 2 al dispoziției se prevede ca suma de 394.425.296 RON reprezintă valoarea echivalentă a imobilului imposibil de restituit, în realitate suma respectivă se refera numai la parte din imobil, nefiind stabilit dreptul pentru diferența de 500 m.p.

- obiect al cauzei de fată. Un alt argument al faptului că obiectul litigios privește dreptul la măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, numai pentru terenul în suprafață de 500 m.p., iar nu pentru întreaga suprafață de 1.680 m.p., îl reprezintă și faptul că prima instanță în aceste limite s-a pronunțat, iar reclamanta nu a declarat apel. Deci, în speță se ridică problema de a ști ce tip de masuri reparatorii se cuvin reclamantei, respectiv dacă soluția primei instanțe prin care s-a stabilit că terenul în suprafață de 500 m.p. poate fi restituit în natură (așa cum susține reclamanta), este temeinică și legală sau dacă, terenul nu este liber în sensul legii (așa cum susțin apelanta și intervenienții accesorii), nefiind susceptibil de restituire în natură, astfel că persoanei îndreptățite i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent, ca și pentru restul suprafeței de 1.180 m.p.

Pentru a răspunde corect la aceasta întrebare instanța de apel a fost preocupată în a identifica terenul expropriat (toată suprafața de 1.680 m.p. compusă din 500 și 1.180), în a stabili dacă poate fi restituit în natură terenul în litigiu și dacă suprafața de teren de 500 m.p. identificată în prima instanță, precum și cea de 772 m.p. identificată de expertul primei instanțe într-o altă variantă de restituire, fac parte din terenul reclamantei, sau/și dacă se suprapun peste terenurile restituite anterior intervenientelor. Importantă este sublinierea că acestea din urma, au dreptul definitiv stabilit anterior tot prin urmarea unor proceduri, judiciare sau nu, reglementate prin legi speciale reparatorii: Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 10/2001, bucurându-se de un BUN în sensul art. 1 Protocolul 1 C.E.D.O.

Pentru stabilirea corectă a stării de fapt, în calea devolutivă a apelului și potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ., s-a suplimentat proba cu înscrisuri, s-a atașat Dosarul nr. 20/civ/2006 al Tribunalului Olt în care s-a pronunțat în favoarea intervenientelor de astăzi și s-a dispus refacerea expertizei tehnice în specialitatea topografie. Analizând probele administrate în cauza, se reține că terenul în suprafață de 500 m.p. în litigiu nu poate fi restituit în natură, nefiind liber în sensul legii, pentru motivele ce succed: Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, potrivit art. 9 din același act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 10/2001, imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale, sau în cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate - de mare calibru).

Dispozițiile art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică" are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor. Inclusiv trotuarele și carosabilul constituie amenajări de utilitate publică, în sensul dispozițiilor legale, ele fiind destinate accesului spre locuințe, folosinței normale a acestora, astfel că suprafața de teren solicitată a fi restituită în natură, nu poate fi restituită decât prin echivalent.

În cauză, în cursul procedurii, atât prin dispoziția emisă, cât și prin întâmpinare, concluzii scrise și prin motivele de apel, primarul și primăria au susținut constant că în realitate terenul de 500 m.p. în litigiu , parte din terenul de 1.680 m.p., nu este liber în sensul legii, fiind ocupat de blocuri și afectat de detalii de sistematizare, dar și ca terenul a fost greșit identificat în prima instanță ca amplasament, acesta aparținând altor persoane. Expertul judiciar desemnat de instanță ing. P.A. a concluzionat după cum urmează: întreaga suprafață de 1.680 m.p. (măsurați pe teren 1.700 m.p.), din care face parte și terenul în litigiu de 500 m.p.

solicitat, este în totalitate ocupat de blocuri de locuințe, alei pietonale și carosabil aferent acestor blocuri, de strada V. în poziționarea actuală a traseului cu carosabil și trotuar pietonal și spre est un complex proprietate particulara (P., imobil construit - autorizate), întregul amplasament fiind străbătut de rețele tehnice edilitare și utilități aferente construcțiilor descrise, deci de dotările tehnico - edilitare aferente prevăzute în decretele de expropriere. Suprafețele de teren de 500 m.p. și 772 m.p. identificate de expertul primei instanțe expert ing. P.M., ca fiind terenuri libere, în două variante, nu sunt în interiorul suprafeței de 1.680 m.p. (1.700 măsurați) identificată de expert.

După stabilirea amplasamentului terenului restituit în natură intervenientelor în procedurile legilor speciale -1.831 m.p., s-a determinat că acesta nu s-ar suprapune peste vechiul amplasament decât pe o suprafață de 148 m.p., dar că există suprapunere totală a terenurilor de 500 m.p. și 772 m.p. identificați în prima instanță, peste terenurile restituite în natură celor două interveniente prin dispoziția finală nr. 483/2008. De subliniat ca obiectul cauzei de fata nu l-a constituit stabilirea existentei unei concordante depline între vechiul amplasament al proprietății intervenientelor și cel restituit efectiv în procedurile legilor speciale. Un eventual răspuns în acest sens ar fi contat numai în măsura în care, s-ar fi determinat prin proba cu expertiză că reconstituirea terenului intervenientelor s-a făcut pe amplasamentul vechi al terenului reclamantei.

Or, aceasta împrejurare nu s-a demonstrat. Dimpotrivă, prin expertiza din apel s-a stabilit că terenul identificat în primă instanță face parte din terenul reconstituit al intervenientelor. De altfel, împrejurarea că cele două terenuri identificate în primă instanță ca fiind libere și disponibile pentru restituirea în natură către reclamantă, nu au regimul juridic al unui teren aflat în proprietatea municipiului (privată sau publică), a fost susținută anterior expertizei prin adresa a C.L. Slatina). De exemplu, acest înscris confirmă punctual faptul că terenul de 772 m.p. a fost restituit intervenientelor prin hotărâre judecătorească fiind emisă și dispoziție de punere în aplicare în acest sens.

De asemenea, prin aceiași adresă se susține că terenul de 500 m.p., este în proprietate privată. Chiar dacă expertul a întâmpinat anumite dificultăți în reconstituirea vechilor amplasamente, acesta a concluzionat că în zonă există totuși teren liber și neafectat de utilități și detalii de sistematizare, dar că în urma oricăror reconstituiri tehnice a amplasamentului din str. V., suprafața de 1.680 m.p. (500 +1180), nu face parte din suprafața găsita liberă în zona în litigiu din str. V. așa cum are în prezent traseul. Pe de alta parte, din adresa din 27 octombrie 2010 a Primăriei mun. Slatina la care sunt atașate două înscrisuri, rezultă că în zonă nu mai există teren liber în sensul legii, care să aparțină proprietății publice sau private a municipiului, iar un teren în suprafață de 1.940 m.p.

a fost identificat ca aparținând vechiului amplasament al proprietății unei alte persoane fizice (L.C.), cererea moștenitorilor fiind în curs de soluționare la comisia de specialitate. În ceea ce privește identificarea vechiului amplasament, instanța nu poate să nu țină seama de faptul că în legătură cu schițele anexate ale planurilor cadastrale furnizate expertului, fie și în extras, de către Primăria mun. Slatina - se atesta de către această entitate, că sunt conforme cu originalul P.U.Z. aflat în posesia SC O. SA și că reprezintă planul cadastral al zonei anterior și ulterior demolării, documentație urbanistică necesară la expropriere. în aceste condiții, instanța nu are motive întemeiate să aprecieze că această documentație urbanistică nu reflectă realitatea, cuprinzând mențiunea conformității cu originalul pe act, atestându-le acest fapt și prin documentul separat arătat.

Pe cale de consecință și concluziile expertului bazate pe aceste documente urbanistice, având în vedere inclusiv aparatura utilizată, metodele și principiile folosite la identificarea vechiului amplasament, trebuie confirmate în egală măsură, instanța neidentificând argumente obiective de înlăturare a acestora. Suplimentar, în sprijinul confirmării concluziilor expertului, pe care le-a păstrat și argumentat tehnic și prin Suplimentul la Raport întocmit ca urmare a răspunsului la obiecțiuni, instanța retine și următoarele aspecte: Din schița ridicare topo în extras din P.U.Z. suprapus peste fostele proprietăți din zonă, rezultă că proprietatea de la nr. 11 al reclamantei este în zona actualului bloc și că proprietatea al intervenientelor, se află în apropierea zonei blocului.

Or, în prima instanță expert ing. P.M. identifică ambele suprafețe de 500 și de 772 în dreptul actualului bloc 34 la scările A și respectiv B, iar nu în zona blocului nr. 32. De observat și dimensiunile acestor suprafețe, cu trimitere expresă la lățimea acestora, după cum urmează: suprafața de 500 m.p. are o lățime de 20,60 m.p., iar cea de 772 m.p. are o lățime de 19,30 m.p. Or, așa cum rezultă din actul de proprietate al autorilor reclamantei act de vânzare transcris, s-a cumpărat o curea de teren pe o lungime de 140 m.p., cu o lățime de 12 m.p., în condițiile în care nu se contestă că imobilul la origine a fost amplasat perpendicular pe strada V., iar nu de-a lungul acesteia. Cel puțin din această perspectivă, având în vedere neconcordanța cu privire la lățime, se demonstrează că cele două parcele identificate în prima instanță ca fiind libere, nu fac parte din vechiul amplasament al terenului reclamantei.

Iar, în zona blocului așa cum a stabilit expertul P.A., nu există teren liber. În concluzie, nu există teren liber și aparținând în proprietate publică sau privată a municipiului, nici în zona blocului. De asemenea, susținerea reclamantei în sensul că terenul în litigiu se afla în vecinătatea casei construite la C. actual, care ar demonstra o păstrare a nomenclatorului stradal, dar și amplasamentul real al suprafeței expropriate în aceasta vecinătate, este greșită, de vreme ce în primă instanță expertiza a identificat o asemenea vecinătate la terenul de 772 m.p., iar nu la cel de 500 m.p., iar instanța a confirmat varianta privind terenul de 500 m.p. și reclamanta nu a declarat apel. De asemenea, în privința terenului de 500 m.p.

identificat în primă instanță, este prevăzută ca vecinătate la Nord, ultima casă construită în prezent pe str. V. Or, acest imobil (înstrăinat de S. către V. cu număr cadastral apare ca fiind vecinătatea proprietății intervenientelor pe terenul din V. Mai mult, reclamanta a susținut, inclusiv prin planșele fotografice depuse în apel, că terenul liber dintre imobilul I.C. și ultima casă construită pe str. V. aparține fostei sale proprietăți și poate fi restituit în natură. Or, așa cum s-a arătat în precedent, acesta era terenul de 772 m.p., iar nu cel de 500 m.p., așa cum a evidențiat chiar expertul primei instanțe, iar neconfirmarea variantei I nu a nemulțumit-o pe reclamantă. Tot în privința chestiunii legate de vecinătatea terenului în litigiu cu imobilul, se poate aduce și un argument legat de modificarea și evoluția numerelor factoriale.

Astfel, din adresele Primăriei mun. Slatina, rezultă că din str. V. corespunde din str. E.T. Acest fapt demonstrează că nu s-au păstrat numerele factoriale, că numărul actual nu se învecinează cu fostul și reprezintă, de asemenea, o dovadă a corectitudinii concluziei expertului cu privire la faptul că după expropriere, inclusiv traseul străzii V., s-a modificat. În aceiași ordine de idei, se rețin și informațiile transmise în acest sens instanței, prin adresa a Primăriei mun. Slatina, la care este atașată adresa serviciului U.A.T., din care rezultă că pe strada V. (actualizată la recensământul din 2002), figurează blocul, un punct T. (la A) și garaje (la B) - apel. Or, blocul din anexă la raport ing.

P.I.A. (extras - schița P.U.Z. după demolare), se afla pe un alt aliniament decât blocul, unde s-au identificat parcelele libere în primă instanță (500 și 772 m.p.). Într-adevăr la dosar apelanta intimată nu a depus și planul de situație anexă la decretul de expropriere din anul 1983 nr. 269, ci numai la decretul de expropriere din anul 1985 nr. 173. Consiliul județean Dolj, care a transmis primăriei documentația cu privire la exproprierea din anul 1985, a comunicat instanței ca nu deține planul anexă la decretul de expropriere din anul 1983 - adresa nr. 5335/2011, dosar apel. În aceste condiții, instanța a pus în vedere apelantei să depună la dosar un act care să confirme susținerea acesteia în sensul că nu este în posesia planului și că nici în arhivele predate potrivit legii, acest plan situație anexă, nu se găsește.

Prin adresa din 05 septembrie 2011 Primăria mun. Slatina a înaintat instanței adresă a Serviciului județean Olt al Arhivelor Naționale și adresa a SC A. SRL Slatina, din care rezultă că nu se găsește planul anexă la decretul de expropriere din anul 1983. Dincolo de această împrejurare, s-a apreciat că lipsa planului anexă la decretul de expropriere din anul 1983 nu a fost de natură a conduce la imposibilitatea identificării vechiului amplasament al terenului expropriat. Pe de-o parte se are în vedere că cele două terenuri ce au fost expropriate de la autorul reclamantei nu au avut două amplasamente diferite, ci se aflau unul în continuarea celuilalt. Așadar, identificarea terenului de 1.180 m.p.

făcea posibilă identificarea diferenței de 500 (loc de casă pe care erau edificate construcțiile) care a fost inițial expropriat, dar și invers. Pe de altă parte, planul anexă la decretul din 1983 nu poate fi absolutizat ca probă, de vreme ce s-au întocmit în epocă documentații urbanistice ce pot fi utilizate, alături de alte elemente probatorii directe sau indirecte, pentru a da un răspuns corect la întrebarea privitoare la amplasamentul vechi al imobilului. În acest sens, s-a arătat în precedent caracterul pertinent și concludent al schițelor în extras din planul cadastral anterior și ulterior demolării - anexele la raport ing. P.A., utilizate de acesta pentru a întocmi lucrarea solicitată.

S-a avut în vedere modul de soluționare a contestației prin dispozitivul hotărârii în primă instanță, în sensul că tribunalul -deși a soluționat contestația pe fond, nu a tranșat situația conflictuală a fazei prealabile prin modificarea propriu -zisă a dispoziției, ci a dispus emiterea unei noi dispoziții. Acest procedeu, dacă ar fi fost păstrat în apel, ar fi condus la reluarea procedurii prealabile, fie și dintr-un moment mai avansat, dar inutil, câtă vreme instanța are plenitudine de jurisdicție în privința modului de soluționare a notificării sau al refuzului, existând un remediu procesual ferm - acela al stabilirii de către instanță a măsurilor reparatorii, finalizându-se în acest mod procedura judiciară, în scopul derulării într-un termen rezonabil inclusiv a procedurii de stabilire și plata de despăgubiri - în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primăria municipiului Slatina, prin Primar, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul că nu a acordat cheltuielile de judecată efectuate în apel, deși acestea au fost solicitate și dovedite și reprezintă onorariile pentru experți. Recursul nu este fondat. Procedura judiciară în prezenta cauză a fost declanșată de reclamantă care a fost nemulțumită de faptul că în privința suprafeței de 500 m.p., în procedura prealabilă urmată, nu s-a stabilit niciun fel de drept, fiindu-i contestată întinderea dreptului.

Prin dispozițiile emise de Primăria Slatina s-a respins cererea de restituire în natură a întregului teren de 1.680 m.p.., și s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii în echivalent numai pentru suprafața de 1.180 m.p. și construcție. Prin decizia de casare s-a stabilit că reclamanta a făcut dovada întinderii dreptului sau, pentru întreaga suprafață de teren de 1.680 m.p., iar în rejudecarea apelului instanța a analizat doar posibilitatea de restituire efectivă, în natură a suprafeței de 500 m.p., apelul fiind admis doar în ce privește modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzută de legea specială - restituire în natură sau prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Se constată că prin hotărârea pronunțată, reclamanta nu a căzut în pretenții, fiindu-i admisă acțiunea așa cum a fost formulată în subsidiar, stabilirea de măsuri reparatorii în echivalent și pentru suprafața de 500 m.p., în condițiile art. VII din Legea nr. 247/2005, astfel că aceasta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, pârâta fiind în culpă procesuală pentru declanșarea procedurii judiciare prevăzute de Legea nr. 10/2001. Având în vedere aceste considerente urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Slatina împotriva deciziei nr. 326 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012.