ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5753/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5753/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

22 februarie 2007 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta S.C. a chemat în

judecată Primăria Municipiului Slatina și a solicitat instanței ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la emiterea unei dispoziții

de restituire în natură sau în echivalent bănesc pentru suprafața de 500 m.p.,

loc de casă situat în Slatina str. V.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 13 noiembrie 2001, a notificat

pârâta în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a unei case și a terenului

aferent în suprafață de 1.680 m.p. situat în Slatina, str. V., notificare soluționată

de pârâtă în sensul acordării de despăgubiri în echivalent, mai puțin pentru suprafața

de 500 m.p. loc de casă. În temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, a formulat

din nou notificare pentru suprafața de 500 m.p. loc de casă, însă Primăria Municipiului

Slatina, prin hotărârea din 24 noiembrie 2006, i-a respins cererea.

Răspunsul pârâtei a fost contestat la data

de 05 decembrie 2006, însă nu a mai primit nici un fel de răspuns.

Prin decizia nr. 399 din 19 aprilie 2007,

Tribunalul Olt, a calificat cererea formulată de reclamantă ca fiind o contestație

împotriva hotărârii din 24 noiembrie 2006 emisă de Comisia Locală pentru stabilirea

dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din cadrul Primăriei Municipiului

Slatina, trimițând cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Slatina, ca litigiu

de fond funciar.

Prin sentința civilă nr. 4168 din 28

august 2007, Judecătoria Slatina, a respins ca neîntemeiată contestația.

Recurenta-reclamantă S.C. a declarat recurs

împotriva acestei hotărâri.

Prin decizia civilă nr. 2027 din 5

decembrie 2007, Tribunalul Olt, a admis recursul, a casat sentința și a reținut

cauza pentru soluționarea pe fond a litigiului.

Instanța de control judiciar a avut în

vedere că prin cererea inițială reclamanta S.C. a solicitat emiterea unei dispoziții

de restituire în natură a suprafeței de 500 m.p. teren situat în Slatina str. V.,

iar în situația în care acest lucru nu este posibil, a solicitat să-i fie acordate

măsuri reparatorii prin echivalent.

Reclamanta a notificat Primăria Municipiului

Slatina, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a

unei case și a terenului aferent în suprafață de 1.680 m.p..; notificarea a fost

soluționată de Primăria Municipiului Slatina în sensul că i-au fost acordate despăgubiri

în echivalent pentru suprafața de 1.180 m.p., mai puțin pentru 500 m.p. teren aferent

construcției demolate.

A reținut instanța de recurs, analizând

cererea formulată de reclamantă, că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr.

10/2001 modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, situație în care competența

soluționării cererii formulate de reclamantă aparține tribunalului în primă instanță.

aprilie 2008, Tribunalul Olt, a admis contestația formulată de petenta S.C., a anulat

hotărârea din 24 noiembrie 2006 și în parte dispoziția din 23 august 2004 și a obligată

pârâta să emită dispoziție de restituire în natură pentru imobilul-teren în suprafață

de 500 m.p. situat în Slatina, str. V., potrivit variantei din raportul de expertiză

efectuat.

Împotriva deciziei a formulat apel intimata

Primăria Municipiului Slatina, invocând faptul că terenul a fost greșit identificat,

cel identificat aparține altor persoane fizice și că din poziționarea corectă a

suprafeței în litigiu, rezulta că terenul nu este liber în senul legii, astfel că

nu poate fi restituit în natură.

septembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul declarat și a schimbat în

tot sentința civilă din 02 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt, în sensul

că a respins acțiunea formulată de petenta S.C.

Instanța de apel a avut în vedere următoarele

considerente:

Prin sentința civilă nr. 399 din 19

aprilie 2007, Tribunalul Olt, a declinat competența de soluționare a cererii reclamantei

în favoarea Judecătoriei Slatina, retinându-se că obiectul acțiunii se circumscrie

Legii nr. 18/1991 întrucât reclamanta a promovat acțiune împotriva hotărârii din

24 noiembrie 2006 emisă de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate

privată asupra terenurilor agricole și forestiere.

Această hotărâre nu a fost atacată de către

reclamantă. însă, în recurs, prin decizia din 5 decembrie 2007, Tribunalul Olt,

datorită precizărilor formulate de reclamantă în sensul că a solicitat imobilul

în baza Legii nr. 10/2001, a statuat irevocabil că obiectul acțiunii se circumscrie

acestei legii, acesta fiind cadrul procesual și temeiul în care trebuie soluționată

prezenta cauză.

S-a reținut că prin notificarea din 13

noiembrie 2001, reclamanta a solicitat doar contravaloarea suprafeței de 1.180 m.p.

neplătit la expropriere (loc de casă), expresia folosită în paranteză „(loc de casă)",

nereprezentând altceva decât o individualizare, o caracteristică în plus a terenului.

Curtea de Apel, a apreciat că, în mod eronat,

în preambulul dispoziției din 23 august 2004 se menționează că prin notificarea

din 13 noiembrie 2001 reclamanta ar fi solicitat 1.680 m.p., atâta vreme cât reclamanta

a solicitat doar 1.180 m.p. Mai mult, prin adresa din 23 iunie 2005 a D.G.F.P. Olt,

se menționează că s-au stabilit valorile pentru casă și terenul în suprafață de

1.180 m.p. întrucât, numai aceasta a fost suprafața de teren solicitată prin notificarea

din 13 noiembrie 2001.

A reținut instanța că, potrivit art. 22

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în mod obligatoriu, notificarea va cuprinde elementele

de identificare a bunului imobil solicitat - întrucât acesta este actul de învestire,

de sesizare al autorității, prin care reclamanta arată exact ce solicită, conform

principiului disponibilității. în funcție de aceasta, se soluționează notificarea

de către unitatea deținătoare putând fi supusă controlului judiciar ulterior, într-un

cadru procesual deja fixat. Or, în cauză, prima instanță a depășit acest cadru și

a acordat reclamantei mai mult decât a cerut prin notificare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal

a declarat și motivat recurs reclamanta S.C.

Prin motivele de recurs s-a arătat că prin

notificare s-au solicitat 1.180 m.p. teren plus loc de casă, în suprafață de 500

m.p., care nu a fost însă luat în calcul la acordarea de despăgubiri.

Prin decizia nr. 2977 din 24 februarie

2004 a Primăriei Slatina, s-a reconstituit reclamantei dreptul de proprietate pentru

1.680 m.p., dar, în mod greșit nu s-a calculat suma datorată și pentru cei 500 mp

teren loc de casă. în aceste condiții, instanța de apel, în mod nelegal a reținut

îndreptățirea reclamantei la restituirea numai a suprafeței de 1.180 m.p.teren,

când deja i-a fost recunoscut dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de

teren, ceea ce reprezintă privarea acesteia de un drept deja câștigat.

pronunțată de înainta Curte de Casație și Justiție, secția

I

civilă și de proprietate intelectuală în

Dosar nr. 4239/311/2007 s-a admis recursul declarat de reclamanta S.C. împotriva

deciziei nr. 288 din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

S-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Analizând decizia recurată în limita criticilor

formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte, a constatat că recursul este fondat

și a fost admis, pentru următoarele considerente:

În adoptarea hotărârii recurate, Curtea

de Apel, a pornit de la premisa eronată că, prin notificarea din 13 noiembrie 2001,

reclamanta a solicitat restituire unei suprafețe de 1.180 m.p. teren.

În cuprinsul notificării formulate, reclamanta

a indicat drept act doveditor al dreptului său de proprietate, actul de vânzare-cumpărare

din 18 martie 1958. Prin acest contract de vânzare-cumpărare, autorii reclamantei

au dobândit un teren situat în Slatina, str. V., în suprafață de 1.680 m.p. teren

viran, format din 480 m.p. loc de casă și 1.200 m.p. teren arabil.

Câtă vreme în cuprinsul notificării, reclamanta

a făcut trimitere la actul de proprietate menționat, în baza căruia a solicitat

restituirea bunului imobil ce face obiectul notificării, și cât timp în cuprinsul

acestui act, imobilul dobândit de autorii săi era un teren în suprafață de 1.680

mp., trebuie admis că voința juridică reală, determinantă a reclamantei a fost aceea

de a obține restituirea acestei suprafețe de teren în procedura pe care a declanșat-o

prin notificarea formulată.

Este lipsit de relevanță, sub acest aspect,

faptul că în cuprinsul notificării, după indicarea suprafeței de 1.180 m.p., se

menționează „loc de casă". Această mențiune nu poate constitui, așa cum a apreciat

Curtea de Apel, o individualizare, o caracteristică în plus a terenului în suprafață

de 1.180 m.p., deoarece în cuprinsul actului de vânzare cumpărare din 18 martie

1958, locul de casă vândut, cuprins în suprafața de teren înstrăinată, avea o întindere

de numai 480 m.p.

Cu atât mai puțin, voința reală a părții,

cea care interesează sub aspectul determinării conținutului notificării, nu poate

fi stabilită prin raportare la conținutul adresei din 23 iunie 2005 a D.G.F.P. Olt,

în care se menționează că s-au stabilit valorile pentru casă și terenul în suprafață

de 1.180 m.p. întrucât, numai aceasta a fost suprafața de teren solicitată prin

notificarea din 13 noiembrie 2001. Voința juridică a părții a fost cea care rezultă

din manifestarea sa de voință, iar nu cea care ar putea fi dedusă din conținutul

unui act emis de o autoritate sesizată cu soluționarea pretențiilor aceRON părți.

Pe de altă parte, prin dispoziție, Primăria

Municipiului Slatina, a considerat că este învestită prin notificarea din 13

noiembrie 2001, cu o cerere de restituire în natură a imobilului compus din teren

în suprafață de 1.680 m.p. și construcție și a soluționat notificarea, în limitele

acestei învestiri.

A considera în procedura judiciară declanșată

prin contestația formulată de reclamantă, că notificarea sa a vizat o suprafață

mai mică de teren decât cea avută în vedere prin dispoziția contestată, înseamnă

a înrăutăți situația reclamantei în calea de atac exercitată.

Prin urmare, Înalta Curte, constatat că

notificarea formulată de reclamantă a vizat o suprafață de teren de 1.680 m.p.,

iar nu de 1.180 m.p., așa cum a reținut instanța de apel.

Apreciind că notificarea a vizat suprafața

de 1180 mp., Curtea de Apel a concluzionat că, prin hotărârea tribunalului prin

care, considerându-se că obiectul notificării l-a constituit suprafața de 1.680

m.p., s-a admis contestația formulată de petenta S.C., s-a anulat hotărârea din

24 noiembrie 2006 și în parte dispoziția din 23 august 2004, și a fost obligată

pârâta să emită dispoziție de restituire în natură pentru imobilul-teren în suprafață

de 500 m.p., s-a acordat mai mult decât s-a cerut.

În consecință, Curtea de Apel, a admis

apelul și a schimbat sentința apelată, respingând contestația formulată și, față

de soluția pronunțată, nu a mai intrat în cercetarea motivelor de apel care vizau

fondului pretențiilor deduse judecății.

Față de această împrejurare și apreciind

că notificarea formulată de reclamantă a vizat o suprafață de teren de 1.680 m.p.,

așa cum în mod corect a reținut prima instanță, în baza art. 312 alin. (5) C.

proc. civ., Înalta Curte, a admis recursul declarat, a casat decizia recurată și

a trimis cauza spre rejudecare aceRONași Curți de Apel care, cu ocazia rejudecării,

va analiza toate motivele de apel formulate împotriva deciziei civile nr. 405

din 2 aprilie 2008 a Tribunalului Olt.

sub nr. 2646/54/2009 fiind repartizată aleatoriu, în baza art. 98 alin. (6) din

R.O.I. și hotărârii din 16 februarie 2009 a Colegiului de Conducere a Curții de

Apel Craiova, completului C.I.A., având ca prim termen de judecată data de 02

noiembrie 2009.

În raport de considerentele deciziei de

casare și de dispozițiile art. 292 alin. (1) teza finală C. proc. civ., apelanta

intimată a depus la dosarul cauzei înscrisuri referitoare la nomenclatorul stradal.

La data de 11 februarie 2010

petentele R.T. și P.M. au formulat cerere

de intervenție accesorie, susținând că, în conformitate cu prevederile Legii

nr. 10/2001, în calitate de foști proprietari, au notificat Primăria municipiului

Slatina pentru ca aceasta să dispună restituirea în natură a imobilului teren în

suprafață de 1.831,31 m.p. situat în Slatina, str. V. Prin Dispoziția Primarului

municipiului Slatina, Primăria municipiului Slatina a respins cererea de restituire

în natură a terenului și a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Dispoziția emisă a fost contestată la Tribunalul Olt care, prin sentința nr. 806/2006

rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea tuturor căilor de atac, a admis

contestația și a dispus restituirea în natură a suprafeței de 1.831,81 m.p. situată

pe vechiul amplasament, conform hărții topografice realizată înainte de colectivizare,

în prezent, în Slatina, str. V.

S-a mai susținut că, în cauză a fost întocmit

de expert C.D. un raport de expertiză care a identificat suprafața de teren solicitata

de acestea pe vechiul amplasament, ca aflându-se în prezent în spatele blocului

de pe str. V. Se susține totodată că S.C. nu avut niciodată teren pe acest amplasament,

ci pe aceeași stradă, dar cu câteva numere mai jos, fapt dovedit cu P.U.Z. și cu

documentația întocmită cu ocazia exproprierii.

Au solicitat admiterea în principiu a cererii

de intervenție accesorie, să se dispună comunicarea acesteia părților și pe fond

să se admită apelul formulat de Primăria municipiului Slatina în sensul restituirii

către reclamantă a unui teren situat pe un amplasament corect.

În drept s-au invocat prevederile art.

49 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

În ședința publică de la 15 martie 2010

s-a calificat cererea de intervenție formulată de petentele R.T. și P.M. ca fiind

cerere de intervenție accesorie, a fost încuviințată în principiu, petentele fiind

conceptate în cauză în calitate de interveniente - conform art. 50 alin. (3) și

(52) alin. (1) C. proc. civ.

Apreciind utile soluționării cauzei administrarea

de probatorii, în conformitate cu dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ.,

instanța a încuviințat proba cu expertiza tehnică de specialitate solicitată de

apelanta intimată Primăria municipiului Slatina.

Prin decizia civilă nr. 326 din 6 octombrie

2011, Curtea de Apel Craiova, secția

I

civilă

și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de intimata Primăria

Municipiului Slatina împotriva sentinței civile nr. 405 din 2 aprilie 2008, pronunțată

de Tribunalul Olt în dosar nr. 4239/311/2007, trimis spre rejudecare în urma casării

deciziei civile nr. 288 de la 22 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova

în Dosarul nr. 4239/311/2007, prin decizia de la 21 mai 2009 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 4239/311/2007, în contradictoriu

cu petenta S.C. și intervenientele în numele altei persoane R.T., P.M.

A admis pe fond cererea de intervenție

accesorie formulate de intervenientele R.T., P.M.

A schimbat în parte sentința civilă

nr. 405 din 2 aprilie 2008,

pronunțată de Tribunalul Olt în Dosar nr. 4239/311/2007 și a stabilit dreptul la

măsuri reparatorii în echivalent și pentru suprafața de teren de 500 m.p. situați

în Slatina, str. V.

În condițiile art. VII Legea nr.

247/2005 s-au menținut restul dispozițiilor sentinței civile nr. 405 din 2 aprilie

2008, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosar nr. 4239/311/2007.

Curtea de Apel a reținut următoarele:

În cauza nu sunt chestiuni litigioase elementele

legate de calitatea de persoana îndreptățită a reclamantei (moștenitor, beneficiar

al legii speciale) - titulară a notificării, de dovada dreptului de proprietate

al autorului reclamantei și a întinderii acestuia, dar și a faptului preluării imobilului

de către stat, acesta încadrându-se în disp. art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Terenul în suprafață totală de 1.680 m.p.

a trecut în proprietatea statului prin expropriere, de la autorul reclamantei S.M.,

după cum urmează: 500 m.p. prin Decret nepublicat nr. 269/1983 (poziția 50, inclusiv

construcțiile) și 1.168 m.p. prin decret nepublicat nr. 173/1985, în scopul construirii

unor blocuri de locuințe cu dotările tehnico-edilitare aferente.

În primul ciclu procesual s-a stabilit

irevocabil faptul că reclamanta a solicitat prin notificarea din 13 noiembrie 2001

formulată în condițiile Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii (în natură sau prin

echivalent), pentru întreaga suprafață de teren expropriată de 1.680 m.p. și construcții,

iar nu pentru o suprafață mai mică de 1.180 m.p.

Dar, este la fel de adevărat faptul că

în speță, prin cererea propriu-zisă care a declanșat faza judiciară a procedurii

speciale- Dosar Tribunal nr. 903/104/2007, reclamanta nu a formulat nemulțumiri

cu privire la modul de stabilire a măsurilor reparatorii pentru suprafața de 1.180

m.p. ce s-a dispus a nu se restitui în natură, ci a formulat nemulțumiri numai cu

privire la faptul că în privința suprafeței de 500 m.p., în procedura prealabilă

urmată, nu s-a stabilit niciun fel de drept.

Astfel, reclamanta atunci când s-a adresat

instanței de judecată (22 februarie 2007) nu a atacat direct hotărârea din 24

noiembrie 2006 și dispoziția din 23 august 2004, ci a invocat refuzul de a răspunde

al autorității sesizate, la cererea formulată după intrarea în vigoare a modificărilor

operate la nivelul Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, privind stabilirea

unei măsuri reparatorii inclusiv în privința terenului de 500 m.p. expropriați inițial

autorului din totalul suprafeței expropriate de 1.680 m.p.

Practic s-a invocat acest fapt, întrucât

prin dispoziția emisă anterior s-a respins cererea de restituire în natură a întregului

teren de 1.680 m.p. - art. 1, construcția fiind demolată, dar s-a stabilit dreptul

la măsuri reparatorii în echivalent numai pentru suprafața de 1.180 m.p. și construcție

– art. 2, împrejurare ce rezultă clar din modul de calcul al despăgubirilor (tarif

și metru pătrat, actualizate) și este confirmată ulterior chiar de autorități.

Din adresa din 23 iunie 2005 - Dosar nr.

4239/311/2007 al Judecătoriei Slatina, rezulta ca suma totală de 394.425.296 RON,

reprezintă contravaloarea terenului de 1.180 Ministerului Public - 273.649.340 RON

și contravaloarea construcției demolate- 120.775.956 RON.

Așadar, deși în art. 2 al dispoziției se

prevede ca suma de 394.425.296 RON reprezintă valoarea echivalentă a imobilului

imposibil de restituit, în realitate suma respectivă se refera numai la parte din

imobil, nefiind stabilit dreptul pentru diferența de 500 m.p. - obiect al cauzei

de fată.

Un alt argument al faptului că obiectul

litigios privește dreptul la măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent,

numai pentru terenul în suprafață de 500 m.p., iar nu pentru întreaga suprafață

de 1.680 m.p., îl reprezintă și faptul că prima instanță în aceste limite s-a pronunțat,

iar reclamanta nu a declarat apel.

Deci, în speță se ridică problema de a

ști ce tip de masuri reparatorii se cuvin reclamantei, respectiv dacă soluția primei

instanțe prin care s-a stabilit că terenul în suprafață de 500 m.p. poate fi restituit

în natură (așa cum susține reclamanta), este temeinică și legală sau dacă, terenul

nu este liber în sensul legii (așa cum susțin apelanta și intervenienții accesorii),

nefiind susceptibil de restituire în natură, astfel că persoanei îndreptățite i

se cuvin măsuri reparatorii în echivalent, ca și pentru restul suprafeței de 1.180

m.p.

Pentru a răspunde corect la aceasta întrebare

instanța de apel a fost preocupată în a identifica terenul expropriat (toată suprafața

de 1.680 m.p. compusă din 500 și 1.180), în a stabili dacă poate fi restituit în

natură terenul în litigiu și dacă suprafața de teren de 500 m.p. identificată în

prima instanță, precum și cea de 772 m.p. identificată de expertul primei instanțe

într-o altă variantă de restituire, fac parte din terenul reclamantei, sau/și dacă

se suprapun peste terenurile restituite anterior intervenientelor.

Importantă este sublinierea că acestea

din urma, au dreptul definitiv stabilit anterior tot prin urmarea unor proceduri,

judiciare sau nu, reglementate prin legi speciale reparatorii: Legea nr. 18/1991

și Legea nr. 10/2001, bucurându-se de un BUN în sensul art. 1 Protocolul 1 C.E.D.O.

Pentru stabilirea corectă a stării de fapt,

în calea devolutivă a apelului și potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ., s-a

suplimentat proba cu înscrisuri, s-a atașat Dosarul nr. 20/civ/2006 al Tribunalului

Olt în care s-a pronunțat în favoarea intervenientelor de astăzi și s-a dispus refacerea

expertizei tehnice în specialitatea topografie.

Analizând probele administrate în cauza,

se reține că terenul în suprafață de 500 m.p. în litigiu nu poate fi restituit în

natură, nefiind liber în sensul legii, pentru motivele ce succed:

Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent

în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află

la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, potrivit art. 9 din același

act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1)

și alin. (2) din Legea nr. 10/2001, imobilele expropriate și ale căror construcții

edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite,

dacă nu au fost înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale, sau în cazul în

care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au executat

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură

cu construcțiile rămase.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat

de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existența pe

terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existența sau utilizarea unor

amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate

- de mare calibru).

Dispozițiile art. 10 și art. 11 din Legea

nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001

trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică"

are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv

suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunității,

căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi,

parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Individualizarea acestor suprafețe, în

cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul

entității învestite cu soluționarea notificărilor. Inclusiv trotuarele și carosabilul

constituie amenajări de utilitate publică, în sensul dispozițiilor legale, ele fiind

destinate accesului spre locuințe, folosinței normale a acestora, astfel că suprafața

de teren solicitată a fi restituită în natură, nu poate fi restituită decât prin

echivalent.

În cauză, în cursul procedurii, atât prin

dispoziția emisă, cât și prin întâmpinare, concluzii scrise și prin motivele de

apel, primarul și primăria au susținut constant că în realitate terenul de 500 m.p.

în litigiu , parte din terenul de 1.680 m.p., nu este liber în sensul legii, fiind

ocupat de blocuri și afectat de detalii de sistematizare, dar și ca terenul a fost

greșit identificat în prima instanță ca amplasament, acesta aparținând altor persoane.

Expertul judiciar desemnat de instanță

ing. P.A. a concluzionat după cum urmează:

întreaga suprafață de 1.680 m.p. (măsurați

pe teren 1.700 m.p.), din care face parte și terenul în litigiu de 500 m.p. solicitat,

este în totalitate ocupat de blocuri de locuințe, alei pietonale și carosabil aferent

acestor blocuri, de strada V. în poziționarea actuală a traseului cu carosabil și

trotuar pietonal și spre est un complex proprietate particulara (P., imobil construit

- autorizate), întregul amplasament fiind străbătut de rețele tehnice edilitare

și utilități aferente construcțiilor descrise, deci de dotările tehnico - edilitare

aferente prevăzute în decretele de expropriere.

Suprafețele de teren de 500 m.p. și 772

m.p. identificate de expertul primei instanțe expert ing. P.M., ca fiind terenuri

libere, în două variante, nu sunt în interiorul suprafeței de 1.680 m.p. (1.700

măsurați) identificată de expert.

După stabilirea amplasamentului terenului

restituit în natură intervenientelor în procedurile legilor speciale -1.831 m.p.,

s-a determinat că acesta nu s-ar suprapune peste vechiul amplasament decât pe o

suprafață de 148 m.p., dar că există suprapunere totală a terenurilor de 500 m.p.

și 772 m.p. identificați în prima instanță, peste terenurile restituite în natură

celor două interveniente prin dispoziția finală nr. 483/2008.

De subliniat ca obiectul cauzei de fata

nu l-a constituit stabilirea existentei unei concordante depline între vechiul amplasament

al proprietății intervenientelor și cel restituit efectiv în procedurile legilor

speciale. Un eventual răspuns în acest sens ar fi contat numai în măsura în care,

s-ar fi determinat prin proba cu expertiză că reconstituirea terenului intervenientelor

s-a făcut pe amplasamentul vechi al terenului reclamantei. Or, aceasta împrejurare

nu s-a demonstrat. Dimpotrivă, prin expertiza din apel s-a stabilit că terenul identificat

în primă instanță face parte din terenul reconstituit al intervenientelor.

De altfel, împrejurarea că cele două terenuri

identificate în primă instanță ca fiind libere și disponibile pentru restituirea

în natură către reclamantă, nu au regimul juridic al unui teren aflat în proprietatea

municipiului (privată sau publică), a fost susținută anterior expertizei prin adresa

a C.L. Slatina). De exemplu, acest înscris confirmă punctual faptul că terenul de

772 m.p. a fost restituit intervenientelor prin hotărâre judecătorească fiind emisă

și dispoziție de punere în aplicare în acest sens. De asemenea, prin aceiași adresă

se susține că terenul de 500 m.p., este în proprietate privată.

Chiar dacă expertul a întâmpinat anumite

dificultăți în reconstituirea vechilor amplasamente, acesta a concluzionat că în

zonă există totuși teren liber și neafectat de utilități și detalii de sistematizare,

dar că în urma oricăror reconstituiri tehnice a amplasamentului din str. V., suprafața

de 1.680 m.p. (500 +1180), nu face parte din suprafața găsita liberă în zona în

litigiu din str. V. așa cum are în prezent traseul.

Pe de alta parte, din adresa din 27

octombrie 2010 a Primăriei mun. Slatina la care sunt atașate două înscrisuri, rezultă

că în zonă nu mai există teren liber în sensul legii, care să aparțină proprietății

publice sau private a municipiului, iar un teren în suprafață de 1.940 m.p. a fost

identificat ca aparținând vechiului amplasament al proprietății unei alte persoane

fizice (L.C.), cererea moștenitorilor fiind în curs de soluționare la comisia de

specialitate.

În ceea ce privește identificarea vechiului

amplasament, instanța nu poate să nu țină seama de faptul că în legătură cu schițele

anexate ale planurilor cadastrale furnizate expertului, fie și în extras, de către

Primăria mun. Slatina - se atesta de către această entitate, că sunt conforme cu

originalul P.U.Z. aflat în posesia SC O. SA și că reprezintă planul cadastral al

zonei anterior și ulterior demolării, documentație urbanistică necesară la expropriere.

în aceste condiții, instanța nu are motive întemeiate să aprecieze că această documentație

urbanistică nu reflectă realitatea, cuprinzând mențiunea conformității cu originalul

pe act, atestându-le acest fapt și prin documentul separat arătat.

Pe cale de consecință și concluziile expertului

bazate pe aceste documente urbanistice, având în vedere inclusiv aparatura utilizată,

metodele și principiile folosite la identificarea vechiului amplasament, trebuie

confirmate în egală măsură, instanța neidentificând argumente obiective de înlăturare

a acestora.

Suplimentar, în sprijinul confirmării concluziilor

expertului, pe care le-a păstrat și argumentat tehnic și prin Suplimentul la Raport

întocmit ca urmare a răspunsului la obiecțiuni, instanța retine și următoarele aspecte:

Din schița ridicare topo în extras din

P.U.Z. suprapus peste fostele proprietăți din zonă, rezultă că proprietatea de la

nr. 11 al reclamantei este în zona actualului bloc și că proprietatea al intervenientelor,

se află în apropierea zonei blocului.

Or, în prima instanță expert ing. P.M.

identifică ambele suprafețe de 500 și de 772 în dreptul actualului bloc 34 la scările

A și respectiv B, iar nu în zona blocului nr. 32.

De observat și dimensiunile acestor suprafețe,

cu trimitere expresă la lățimea acestora, după cum urmează: suprafața de 500 m.p.

are o lățime de 20,60 m.p., iar cea de 772 m.p. are o lățime de 19,30 m.p. Or, așa

cum rezultă din actul de proprietate al autorilor reclamantei act de vânzare transcris,

s-a cumpărat o curea de teren pe o lungime de 140 m.p., cu o lățime de 12 m.p.,

în condițiile în care nu se contestă că imobilul la origine a fost amplasat perpendicular

pe strada V., iar nu de-a lungul acesteia.

Cel puțin din această perspectivă, având

în vedere neconcordanța cu privire la lățime, se demonstrează că cele două parcele

identificate în prima instanță ca fiind libere, nu fac parte din vechiul amplasament

al terenului reclamantei. Iar, în zona blocului așa cum a stabilit expertul P.A.,

nu există teren liber.

În concluzie, nu există teren liber și

aparținând în proprietate publică sau privată a municipiului, nici în zona blocului.

De asemenea, susținerea reclamantei în

sensul că terenul în litigiu se afla în vecinătatea casei construite la C. actual,

care ar demonstra o păstrare a nomenclatorului stradal, dar și amplasamentul real

al suprafeței expropriate în aceasta vecinătate, este greșită, de vreme ce în primă

instanță expertiza a identificat o asemenea vecinătate la terenul de 772 m.p., iar

nu la cel de 500 m.p., iar instanța a confirmat varianta privind terenul de 500

m.p. și reclamanta nu a declarat apel.

De asemenea, în privința terenului de 500

m.p. identificat în primă instanță, este prevăzută ca vecinătate la Nord, ultima

casă construită în prezent pe str. V. Or, acest imobil (înstrăinat de S. către V.

cu număr cadastral apare ca fiind vecinătatea proprietății intervenientelor pe terenul

din V.

Mai mult, reclamanta a susținut, inclusiv

prin planșele fotografice depuse în apel, că terenul liber dintre imobilul I.C.

și ultima casă construită pe str. V. aparține fostei sale proprietăți și poate fi

restituit în natură. Or, așa cum s-a arătat în precedent, acesta era terenul de

772 m.p., iar nu cel de 500 m.p., așa cum a evidențiat chiar expertul primei instanțe,

iar neconfirmarea variantei

I

nu a nemulțumit-o pe reclamantă.

Tot în privința chestiunii legate de vecinătatea

terenului în litigiu cu imobilul, se poate aduce și un argument legat de modificarea

și evoluția numerelor factoriale. Astfel, din adresele Primăriei mun. Slatina, rezultă

că din str. V. corespunde din str. E.T. Acest fapt demonstrează că nu s-au păstrat

numerele factoriale, că numărul actual nu se învecinează cu fostul și reprezintă,

de asemenea, o dovadă a corectitudinii concluziei expertului cu privire la faptul

că după expropriere, inclusiv traseul străzii V., s-a modificat.

În aceiași ordine de idei, se rețin și

informațiile transmise în acest sens instanței, prin adresa a Primăriei mun. Slatina,

la care este atașată adresa serviciului U.A.T., din care rezultă că pe strada V.

(actualizată la recensământul din 2002), figurează blocul, un punct T. (la A) și

garaje (la B) - apel. Or, blocul din anexă la raport ing. P.I.A. (extras - schița

P.U.Z. după demolare), se afla pe un alt aliniament decât blocul, unde s-au identificat

parcelele libere în primă instanță (500 și 772 m.p.).

Într-adevăr la dosar apelanta intimată

nu a depus și planul de situație anexă la decretul de expropriere din anul 1983

nr. 269, ci numai la decretul de expropriere din anul 1985 nr. 173. Consiliul județean

Dolj, care a transmis primăriei documentația cu privire la exproprierea din anul

1985, a comunicat instanței ca nu deține planul anexă la decretul de expropriere

din anul 1983 - adresa nr. 5335/2011, dosar apel.

În aceste condiții, instanța a pus în vedere

apelantei să depună la dosar un act care să confirme susținerea acesteia în sensul

că nu este în posesia planului și că nici în arhivele predate potrivit legii, acest

plan situație anexă, nu se găsește. Prin adresa din 05 septembrie 2011 Primăria

mun. Slatina a înaintat instanței adresă a Serviciului județean Olt al Arhivelor

Naționale și adresa a SC A. SRL Slatina, din care rezultă că nu se găsește planul

anexă la decretul de expropriere din anul 1983.

Dincolo de această împrejurare, s-a apreciat

că lipsa planului anexă la decretul de expropriere din anul 1983 nu a fost de natură

a conduce la imposibilitatea identificării vechiului amplasament al terenului expropriat.

Pe de-o parte se are în vedere că cele două terenuri ce au fost expropriate de la

autorul reclamantei nu au avut două amplasamente diferite, ci se aflau unul în continuarea

celuilalt. Așadar, identificarea terenului de 1.180 m.p. făcea posibilă identificarea

diferenței de 500 (loc de casă pe care erau edificate construcțiile) care a fost

inițial expropriat, dar și invers.

Pe de altă parte, planul anexă la decretul

din 1983 nu poate fi absolutizat ca probă, de vreme ce s-au întocmit în epocă documentații

urbanistice ce pot fi utilizate, alături de alte elemente probatorii directe sau

indirecte, pentru a da un răspuns corect la întrebarea privitoare la amplasamentul

vechi al imobilului. În acest sens, s-a arătat în precedent caracterul pertinent

și concludent al schițelor în extras din planul cadastral anterior și ulterior demolării

- anexele la raport ing. P.A., utilizate de acesta pentru a întocmi lucrarea solicitată.

S-a avut în vedere modul de soluționare

a contestației prin dispozitivul hotărârii în primă instanță, în sensul că tribunalul

-deși a soluționat contestația pe fond, nu a tranșat situația conflictuală a fazei

prealabile prin modificarea propriu -zisă a dispoziției, ci a dispus emiterea unei

noi dispoziții.

Acest procedeu, dacă ar fi fost păstrat

în apel, ar fi condus la reluarea procedurii prealabile, fie și dintr-un moment

mai avansat, dar inutil, câtă vreme instanța are plenitudine de jurisdicție în privința

modului de soluționare a notificării sau al refuzului, existând un remediu procesual

ferm - acela al stabilirii de către instanță a măsurilor reparatorii, finalizându-se

în acest mod procedura judiciară, în scopul derulării într-un termen rezonabil inclusiv

a procedurii de stabilire și plata de despăgubiri - în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

a declarat recurs Primăria municipiului Slatina, prin Primar, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs s-a

invocat că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., în sensul că nu a acordat cheltuielile de judecată efectuate în apel,

deși acestea au fost solicitate și dovedite și reprezintă onorariile pentru experți.

Recursul nu este fondat.

Procedura judiciară în prezenta cauză a

fost declanșată de reclamantă care a fost nemulțumită de faptul că în privința suprafeței

de 500 m.p., în procedura prealabilă urmată, nu s-a stabilit niciun fel de drept,

fiindu-i contestată întinderea dreptului.

Prin dispozițiile emise de Primăria Slatina

s-a respins cererea de restituire în natură a întregului teren de 1.680 m.p.., și

s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii în echivalent numai pentru suprafața

de 1.180 m.p. și construcție.

Prin decizia de casare s-a stabilit că

reclamanta a făcut dovada întinderii dreptului sau, pentru întreaga suprafață de

teren de 1.680 m.p., iar în rejudecarea apelului instanța a analizat doar posibilitatea

de restituire efectivă, în natură a suprafeței de 500 m.p., apelul fiind admis doar

în ce privește modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzută de legea

specială - restituire în natură sau prin echivalent în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005.

Se constată că prin hotărârea pronunțată,

reclamanta nu a căzut în pretenții, fiindu-i admisă acțiunea așa cum a fost formulată

în subsidiar, stabilirea de măsuri reparatorii în echivalent și pentru suprafața

de 500 m.p., în condițiile art. VII din Legea nr. 247/2005, astfel că aceasta nu

poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, pârâta fiind în culpă procesuală

pentru declanșarea procedurii judiciare prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Având în vedere aceste considerente urmează

ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Slatina împotriva

deciziei nr. 326 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

I

civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012.