ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 733/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 733/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 243

din 15 decembrie 2006, SC B. SA, a respins notificarea formulată de P.R.V. și N.M.E.,

vizând restituirea în natură a imobilului (teren și construcție) situat în

Slatina, cu motivarea că nemișcătorul nu se mai află în proprietatea sau

posesia sa iar notificarea, inițial adresată Primăriei Slatina, a fost greșit

îndreptată de aceasta către SC B. SA, care nu este unitate deținătoare.

La 8 ianuarie 2007,

persoanele îndreptățite au contestat această dispoziție solicitând – în

contradictoriu cu SC B. SA și Primăria Slatina – restituirea în natură a

terenului în suprafață de 4.200 m.p., din Slatina, (în legătură cu care s-a

formulat notificarea) și restituirea prin echivalent a construcțiilor aflate pe

acest teren, demolate ulterior preluării abuzive de către Stat, prin decretul nr.

92/1950.

La 19 februarie 2007,

contestatoarele și-au precizat cererea, arătând instanței că înțeleg să atace

și dispoziția nr. 469 din 24 ianuarie 2007 emisă de Primăria Slatina, ulterior

introducerii acțiunii, prin care pârâta, investită inițial cu soluționarea

notificării, a respins cererea de restituire în natură a imobilului compus din

1526 m.p. teren și construcții, motivat de faptul că terenul se află în

proprietatea SC B. SA, iar construcția cu anexe, în suprafață de 519 m.p., a

fost demolată.

Printr-o altă cerere

completatoare, formulată la 3 iulie 2007, contestatoarele au solicitat să se

constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, din 11 iunie 2004,

a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis

de Consiliul Județean Olt, la 5 aprilie 2004, precum și a contractului de

vânzare-cumpărare din 13 iulie 2004, încheiat între SC T.I. SRL și C.I. și R.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că notificarea formulată de

reclamante, la 4 iulie 2001, adresată Primăriei Municipiului Slatina, a fost

greșit îndreptată de aceasta din urmă, către SC B. SA care, la data primirii

cererii – 22 decembrie 2004 – nu se mai afla în posesia imobilului, ce intrase

în proprietatea SC T.I. SRL, prin act autentic de vânzare-cumpărare încheiat cu

numiții C.I. și I. care la rândul lor, cumpăraseră imobilul, la 11 iunie 2004,

de la SC B. SA

Cât privește cererea

vizând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare,

tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 45

din Legea nr. 10/2001 și art. 15 din Legea nr. 54/1998, nu sunt aplicabile în

cauză, în condițiile în care la momentul încheierii actelor contestate nu

exista litigiu între părți iar notificarea din 4 iulie 2001 a fost înaintată

inițial Primăriei Slatina care, a transmis-o SC B. SA, la 22 decembrie 2004,

când terenul nu se mai afla în patrimoniul acestei societăți.

Ca atare, conchide

instanța fondului, actele de vânzare-cumpărare au fost întocmite cu respectarea

dispozițiilor legale, nefiind lovite de nulitate absolută.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de SC B. SA a fost respinsă, ca

neîntemeiată, în considerarea faptului că la data formulării notificării de

către reclamante, imobilul se afla în posesia pârâtei iar prin sentința nr. 635/2005,

pronunțată de Tribunalul Olt, irevocabilă, aceasta a fost obligată să dea o

soluționare notificării.

Contestația formulată

împotriva dispoziției nr. 469 din 24 ianuarie 2007 emisă de Primăria Municipiului

Slatina a fost respinsă pe considerentul că prin aceasta s-au acordat

despăgubiri pentru construcțiile demolate deținute de autorul reclamantelor,

iar la data formulării notificării, terenul pe care – la momentul preluării – se

aflau aceste construcții, era în patrimoniul pârâtei SC B. SA Slatina.

În ce privește

constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate, emis de Consiliul Județean Olt, instanța a apreciat

cererea ca inadmisibilă întrucât, prin încheierea din 8 octombrie 2007, s-a

admis excepția necompetenței materiale a Secției Civile a Tribunalului Olt, cu

privire la acest capăt de cerere, ce a fost înaintat spre soluționare Secției

de Contencios Administrativ.

Apelurile declarate

împotriva acestei hotărâri, de reclamante și pârâta SC B. SA, au fost admise de

Curtea de Apel Craiova – secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie care prin decizia nr. 53 din 24 februarie 2010, a desființat sentința

și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Olt.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut că, în acord cu dispozițiile art.

45 alin. (4) și (5) și art. 46 din Legea nr. 10/2001, nulitatea actelor de

înstrăinare a imobilelor care cad sub incidența acestei legi precum și cererea

vizând constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate, emis de Consiliul Județean Olt, constituie chestiuni

prejudiciale a căror soluționare poate avea o înrâurire covârșitoare asupra

dreptului dedus procedurii administrative și ulterior judiciare, de restituire

a unor asemenea bunuri.

În atare situație, se

arată, este obligatoriu ca instanța care exercită controlul jurisdicției

speciale administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, să dea prioritate

rezolvării chestiunilor prejudiciale, și să suspende, în condițiile art. 46 alin.

(2) din acest act normativ, procedura de restituire începută, până la

soluționarea acțiunilor formulate în temeiul art. 45 și 47, prin hotărâre

judecătorească irevocabilă.

Din cele patru cereri

cu care a fost investit tribunalul, conchide instanța de apel, acesta este

competent numai asupra petitelor vizând anularea celor două dispoziții emise de

unitățile deținătoare.

Or, soluționarea

pricinii sub toate aspectele, este nelegală, dată cu încălcarea competenței

altor instanțe.

În consecință,

sentința a fost desființată iar cauza a fost trimisă la Tribunalul Olt, în

vederea disjungerii petitului vizând constatarea nulității absolute a celor

două contracte de vânzare-cumpărare și trimiterea acestuia spre soluționare la

Judecătoria Slatina iar a petitului privind constatarea nulității absolute

parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate la Secția de

Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Olt.

S-a statuat totodată

că petitul vizând anularea celor două dispoziții date asupra notificării

formulată de persoanele îndreptățite, trebuie suspendat în temeiul art. 244 pct.

1 C. proc. civ., până la soluționarea celorlalte capete de cerere.

În cauză, au declarat

recurs în termen legal, atât reclamantele P.R.V. și N.M.E., cât și pârâta SC T.I.

SRL

În recursul lor,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamantele

critică soluția din apel pe considerentul greșitei aprecieri asupra

necompetenței instanței investită cu soluționarea cererii de restituire a

imobilului, formulată în baza Legii nr. 10/2001, de a se pronunța asupra

validității actelor de înstrăinare încheiate de unitatea deținătoare, în

condițiile în care această cerere este alăturată celei de acordare a măsurilor

reparatorii iar „separarea” celor două petite le-ar prejudicia.

Astfel, se arată, a

trimite cauza în rejudecare, după împărțirea petitelor la mai multe instanțe și

revenirea ulterioară la instanța investită cu soluționarea litigiului în baza

Legii nr. 10/2001, ar echivala cu o „sarcină” specială și exorbitantă ce

urmează a fi suportată numai de recurente.

Prevederile art. 45-47,

din Legea nr. 10/2001, susțin recurentele, se referă la imobile cu destinație

de locuință, naționalizate și vândute chiriașului în baza Legii nr. 112/1995.

Or, în cazul lor, solicitarea privește restituirea unui teren intravilan,

situație în care instanța investită cu soluționarea cererii de restituire a

nemișcătorului în temeiul Legii nr. 10/2001, se poate pronunța asupra

valabilității actelor de înstrăinare încheiate de deținători.

Invocând prevederile art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. recurenta SC T.I. SRL critică decizia din apel pe

considerentul greșitei respingeri, fără o motivare explicită, a excepției

autorității de lucru judecat cu privire la decizia nr. 1419 din 25 martie 2009

a Curții de Apel Craiova – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal care

s-a pronunțat, irevocabil, asupra cererii de constatare a nulității absolute

parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Ca atare, ignorând

faptul că, în cauză, există o hotărâre irevocabilă cu privire la legalitatea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate, instanța de control

judiciar apreciază că tribunalul trebuie să disjungă din nou soluționarea

acestei cereri, încălcându-se astfel autoritatea de lucru judecat a primei

hotărâri dată de instanța de contencios administrativ.

Recursurile urmează a

fi admise, în limitele și pentru considerentele ce succed.

Reclamantele P.R.V.

și N.M.E., au investit instanța atât cu soluționarea contestației formulată

împotriva dispozițiilor nr. 243 din 15 decembrie 2006 și nr. 469 din 24

ianuarie 2007, emise de SC B. SA și respectiv Primăria Slatina, cât și cu

cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate în legătură cu terenul în litigiu și respectiv a nulității absolute

parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis de

Consiliul Județean Olt.

Pe parcursul

soluționării apelului, reclamantele au invocat, la 8 octombrie 2007 și excepția

de nelegalitate a acestui certificat de atestare a dreptului de proprietate,

emis de Consiliul Județean Olt în favoarea SC B. SA, pentru suprafața de

30.725,19 m

2

, excepție respinsă prin decizia nr. 1419 din 25 martie

2009 a Curții de Apel Craiova – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal,

irevocabilă.

Din cuprinsul acestei

hotărâri (f. 270 – dosar nr. 156/104/2007 al Tribunalului Olt) rezultă că în

soluționarea cererii formulată potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, astfel cum textul a fost modificat prin Legea nr. 262/2007,

instanța de contencios administrativ nu a examinat excepția pe fond, soluția

vizând imposibilitatea cenzurării, fără limită în timp, a actelor

administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a

legii nr. 554/2004, reținându-se că aceste dispoziții (care au fost înlăturate)

contravin unor principii convenționale și comunitare, a căror respectare

asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În acest context,

revine instanței civile obligația de a asigura verificarea efectivă a

mijlocului de apărare constând în invocarea ilegalității actului administrativ

unilateral emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în situația

în care (cazul în speță) jurisdicția administrativă nu a rezolvat chestiunea

prejudicială, pe fond.

Astfel, în lipsa unei

soluționări pe fond, a excepției de nelegalitate, nu se poate vorbi de

autoritatea hotărârii instanței de contencios administrativ în fața

jurisdicției civile care, poate analiza actul administrativ pe care una din

părți și-a întemeiat pretențiile căci, în atare situație, judecătorul acțiunii

este și judecătorul excepției, potrivit principiului qui potest majus potest et

minus.

Chiar dacă, excepția

de nelegalitate astfel analizată nu poate conduce la desființarea actului

administrativ, ea este un mijloc de apărare, ce are ca scop legitim cenzurarea

acestui act, chiar de către instanța în fața căreia excepția s-a invocat și

declararea lui, ca inoperant în cauză și cu privire la o anumită parte.

În mod greșit s-a

pronunțat instanța de apel și în legătură cu soluționarea cererii vizând

constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare,

interpretată ca o chestiune prejudicială ce trebuie să conducă la declinarea

competenței în favoarea judecătoriei, ca instanță de drept comun.

Or, în condițiile în

care această cerere a fost alăturată contestației formulată în baza Legii nr. 10/2001,

ea are caracterul unei cereri accesorii, aflată într-un strâns raport de

dependență cu acțiunea principală, situație în care competența de primă

instanță a tribunalului se justifică.

Ca atare, în mod

corect prima instanță s-a pronunțat pe fondul acestei cereri, ce intră în sfera

de aplicare a art. 17 C. proc. civ., respectiv în categoria cererilor

accesorii, care se grefează pe acțiunea principală.

În acest sens,

practica instanței supreme a fost constantă în a statua că atunci când și alte

capete de cerere, (cum este, constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare) sunt grupate în jurul pretenției principale (în speță,

contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001) competența instanței astfel

sesizată, se poate proroga asupra acestora.

Nu sunt îndeplinite

aceste cerințe însă, atunci când cererile sunt formulate separat, în această

situație fiind îndeplinite toate condițiile unui demers judiciar, întemeiat pe

dreptul comun, situație în care devin aplicabile normele procedurale generale

vizând competența după materie, a instanțelor judecătorești (art. 1 pct. 1

coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.).

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced, se constată că fundamentându-și soluția, strict

pe competența de soluționare a cererilor interpretate ca fiind chestiuni

prejudiciale, instanța de control judiciar nu a intrat în cercetarea fondului,

situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 312 alin. (5) și alin. (6

1

)

C. proc. civ., în redactarea ulterioară modificării acestuia, prin legea nr. 202/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantele P.R.V. și N.M.E. și de pârâta SC T.I. SRL împotriva

deciziei civile nr. 53 din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova - secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre soluționare la aceiași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2011.