ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3024/2007

Constată că prin sentința civilă nr.

507 din 12 septembrie 2003 Tribunalul Olt a admis cererea reclamantului P.G.D.

în contradictoriu cu pârâta SC B. SA Slatina, pe care a obligat-o să restituie

în natură petentului imobilul din Slatina.

Cererea formulată în contradictoriu

cu Primăria Slatina a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru pronunțarea acestei soluții,

tribunalul a reținut că imobilul a cărui restituire s-a cerut a fost

proprietatea autorilor reclamantului (C.M. și M.M.), de la care a fost preluat

în mod abuziv, prin aplicarea Decretului nr. 92/1950; imobilul se află în posesia

societății pârâte și poate fi restituit în natură, chiar în condițiile invocate

în apărare privind efectuarea de îmbunătățiri (a căror contravaloare poate fi

pretinsă printr-o acțiune separată).

Apelul declarat de pârâta SC B. SA

împotriva acestei sentințe, a fost admis prin decizia civilă nr. 450 din 12

decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, potrivit căreia hotărârea primei

instanțe a fost anulată, cu reținerea cauzei spre rejudecare, în vederea

administrării de probe noi.

În urma rejudecării, a fost

pronunțată decizia nr. 696 din 4 august 2005 prin care a fost admisă acțiunea

reclamantului în contradictoriu cu A.V.A.S., care a fost obligată să emită

decizie motivată, care să cuprindă ofertă de restituire prin echivalent, în

limita sumei de 9.845.000.000 lei, reprezentând valoarea imobilului în litigiu.

A fost respinsă acțiunea față de SC B. SA și față de Consiliul local Slatina.

În motivarea în drept a deciziei s-a

reținut aplicabilitatea la speță a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora în cazul imobilelor preluate cu titlu și evidențiate în

patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, persoana îndreptățită are

dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, pe care trebuie să le acorde

A.V.A.S. și nu unitatea deținătoare.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de către reclamant, care a formulat critici pe aspectul

nerestituirii în natură a imobilului, și de către A.V.A.S., care a susținut

greșita extindere a acțiunii și introducerea sa în proces în faza judecății

apelului.

Prin decizia nr. 1160 din 2

februarie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis ambele recursuri, ca și excepția invocată de

A.V.A.S., reținându-se că această parte nu are calitate procesuală de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanța

supremă a stabilit că, în condițiile în care reclamantul nu a înțeles să-și

valorifice drepturile conferite de Legea nr. 10/2001 în contradictoriu cu

A.V.A.S., nici în procedura administrativă prealabilă, nici în cadrul

procedurii judiciare ce a urmat, instanța nu poate modifica limitele judecății,

căci ar încălca principiul disponibilității.

În urma rejudecării, a fost

pronunțată decizia nr. 767 din 17 octombrie 2006 prin care Curtea de Apel

Craiova a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții

SC B. SA și Consiliul local Slatina prin Primar.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, cu privire la imobilul în

litigiu (ca moștenitor al autorilor de la care bunul a fost naționalizat).

Imobilul este însă evidențiat în

patrimoniul SC B. SA, societate integral privatizată, conform contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. OT/29 din 22 decembrie 1999 încheiat cu F.P.S.

În aceste condiții, întrucât la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, societatea deținătoare era integral

privatizată, devin incidente dispozițiile art. 29 din acest act normativ,

astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, care stabilesc

îndreptățirea notificanților la despăgubiri.

Cu privire la dispozițiile art. 9

din Legea nr. 10/2001, invocate de reclamant, care consacră principiul

restituirii în natură, s-a apreciat că trebuie coroborate cu celelalte

prevederi din această lege specială, respectiv, cu art. 21 și art. 29 din noua

reglementare, care diferențiază modalitatea de reparație, după cum imobilul în

litigiu face parte din patrimoniul statului ori al altor persoane juridice de

drept public sau din patrimoniul unei societăți comerciale privatizate.

Conform modificărilor aduse Legii

nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, distincția între preluarea cu titlu și cea

fără titlu (reglementată anterior de art. 27) a fost suprimată, stipulându-se în

prezent forma măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor pentru imobilele

evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, indiferent de

modalitatea preluării abuzive.

Cum dispozițiile modificatoare ale

Legii nr. 10/2001 sunt de imediată aplicare, nu prezintă relevanță determinarea

modalității în care imobilul a fost preluat de la autorii reclamantului, căci

împrejurarea apartenenței acestuia la patrimoniul unei societăți comerciale

integral privatizate, îndreptățește reclamantul la acordarea măsurilor

reparatorii sub forma despăgubirilor și nu la restituirea în natură.

Întrucât prin decizia de casare a

instanței de recurs s-a statuat că A.V.A.S., ca unitate implicată în

privatizare nu are calitate procesuală pasivă, instanța nu a putut dispune

obligarea acesteia la măsuri reparatorii.

S-a apreciat, raportat la situația

de fapt rezultată și la textele de lege incidente, că pârâții chemați în

judecată (SC B. SA și Consiliul local Slatina) nu pot fi obligați în raportul

juridic dedus judecății, acțiunea urmând să fie respinsă față de aceștia.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de către reclamant, care a formulat critici sub următoarele

aspecte:

- Hotărârea este nelegală (art. 304

pct. 9 C. proc. civ.) întrucât a respins solicitarea de restituire în natură a

imobilului considerând în mod greșit că societatea pârâtă este integral

privatizată, ceea ce atrage incidența art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Or, fără nici un temei instanța de

apel a apreciat că imobilul este evidențiat în patrimoniul societății

comerciale, în condițiile în care expertiza efectuată în cauză nu a avut ca

obiectiv să stabilească dacă imobilul este cuprins în patrimoniul societății

pârâte.

De asemenea, deși s-a încheiat

contractul de vânzare-cumpărare între pârâtă și A.V.A.S., înstrăinarea a avut

ca obiect doar acțiunile, ca valori mobiliare, iar nu activele societății.

De altfel, din nici un act de la

dosar nu rezultă că s-ar fi finalizat procesul de privatizare, fiind de aceea,

inexplicabilă soluția instanței de apel care reține că la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, societatea era integral privatizată.

- În mod greșit nu s-a dispus

restituirea în natură a imobilului, având în vedere dispozițiile art. 9 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care reclamantul a făcut dovada că

bunul a aparținut antecesorilor săi, că are calitatea de moștenitor al

acestora, că imobilul există în natură aproape în aceeași stare ca la momentul

preluării, fiind deținut de SC B. SA

În faza recursului nu s-au

administrat probe noi.

Intimații nu au formulat întâmpinare

în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

- Susținerea recurentului, în sensul

că instanța de apel ar fi apreciat greșit asupra statutului de societate

integral privatizată al intimatei-pârâte B. SA, este lipsită de fundament.

Înscrisurile depuse pe acest aspect

la dosar au fost interpretate corect de instanță (nefiind deschisă astfel,

calea motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în care

se încadrează, în fapt, critica recurentului).

Astfel, conform contractului de

vânzare-cumpărare nr. OT/29 din 22 decembrie 1999 (fila 75, fond), Asociația

salariaților din cadrul SC B. SA a cumpărat de la F.P.S. 70 % din valoarea

capitalului social subscris al societății, pentru ca ulterior, la 17.05.2000,

să se modifice tipul de capital de la mixt, la privat autohton 100 %, prin

ieșirea din societate a asociatului F.P.S. și transmiterea acțiunilor către

(A.S.C.O.) din SC B. SA (fila 71, fond).

În acest sens, au fost efectuate

mențiunile privind modificarea actelor de constituire a societății, mențiuni

înscrise în Registrul comerțului (fila 70, fond).

De aceea, față de dovezile

administrate la instanțele de fond, este lipsită de temei critica recurentului,

potrivit căreia „din nici un act al dosarului nu ar rezulta că s-a finalizat

procesul de privatizare a pârâtei.

- În ce privește evidențierea

imobilului în patrimoniul societății intimate și faptul că acesta a fost

identificat ca atare de către expert, deși nu a avut de rezolvat un astfel de

obiectiv, critica este de asemenea, nefondată.

Având de stabilit destinația actuală

a imobilului, componența acestuia și starea bunurilor în raport cu cea

existentă la momentul preluării, expertul nu putea rezolva aceste obiective

fără identificarea imobilului.

Acest mijloc de probă nu a stabilit

însă, cum greșit se susține prin motivele de recurs, apartenența bunului la

patrimoniul societății B. SA, ci el doar se coroborează (sub aspectul

identificării bunului) cu contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni.

- De asemenea, referitor la faptul

că vânzarea-cumpărarea de acțiuni semnifică doar înstrăinarea de valori

mobiliare, iar nu de active, susținerea este corectă, doar că valoarea

acțiunilor este expresia valorii capitalului social (iar determinarea acestuia

s-a făcut prin luarea în considerare a valorii imobilului).

De altfel, distincția pe care o face

recurentul este lipsită de pertinență în speță, întrucât intimata-pârâtă nu a

susținut că a dobândit imobilul prin vânzare-cumpărare de active, ci că acesta

face parte din patrimoniul său ca efect al privatizării.

- Este neîntemeiată și critica de

nelegalitate formulată cu referire la dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, a căror aplicare la speță ar fi condus la restituirea în natură a

imobilului.

Astfel, este adevărat că dispoziția

menționată conține regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod

abuziv, dar așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, ea trebuie

analizată și privită în mod coroborat cu celelalte dispoziții ce reglementează

modalitatea în care se asigură reparația.

Or, sub acest aspect trebuia

constatat (cum de altfel, s-a și procedat în faza apelului), că societatea

intimată era integral privatizată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001 și ca atare, nu se încadrează în sfera persoanelor juridice prevăzute

de art. 29 (actualmente, art. 21), obligate la restituirea în natură a

imobilelor (respectiv, regie autonomă, societate sau companie națională,

societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice

centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, sau, chiar minoritar,

dacă valoarea acțiunilor ori a părților sociale este mai mare sau egală cu

valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire se cere, altă persoană

juridică de drept public).

În aceste condiții, față de situația

juridică a bunului (inclus în patrimoniul unei societăți integral privatizate)

s-a făcut aplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001 și, recunoscându-se calitatea

de persoană îndreptățită a reclamantului s-a apreciat în mod corect, că acesta

are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Cum prin incidența dispozițiilor

art. 29 din Legea nr. 10/2001, astfel de măsuri reparatorii pot fi acordate de

instituția implicată în privatizare (în speță, A.V.A.S.) și cum aceasta nu a

fost atrasă în proces, consecința legală a fost a respingerii acțiunii față de

persoanele chemate în judecată în calitate de pârâte (SC B. SA și Consiliul

local Slatina), cărora nu le revine obligație de reparație.

În același timp, s-a apreciat corect

că notificarea expediată SC B. SA trebuie considerată în termen, în raport de

dispozițiile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, conform cărora

„notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități,

persoane fizice sau juridice, a respectării termenului, chiar dacă a fost

adresată altei unități decât cea care deține imobilul”.

Ca atare, prin transmiterea

notificării către A.V.A.S., aceasta va fi învestită în condițiile art. 29 alin.

(3), cu obligația de a face ofertă de măsuri reparatorii prin echivalent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul P.G.D. împotriva deciziei nr. 767 din 17 octombrie 2006

a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2007.