ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1160/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1160/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Petiționarul T.F.Șt., în temeiul art.

278

1

C. proc. pen., a formulat, la 7 martie 2005, plângere împotriva

rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești dată în dosarul nr. 176/P/2004,

cât și împotriva procurorului M.C. din Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița care a condus nemijlocit activitatea de cercetare în dosarul nr. 954/P/2004,

în care a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin.

(1), art. 246 și art. 292 C. pen.

În cuprinsul plângerii sale

petiționarul a sesizat faptul că procurorul a făcut adăugiri în procesul verbal

de prezentare a materialului de urmărire penală, trimițând astfel dosarul

instanței de judecată și că în mod abuziv a dispus instituirea sechestrului

asigurător pe bunurile sale. Prin rezoluția din 29 ianuarie 2005 s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de M.C. pentru infracțiunea prevăzută de art.

246, 268, 289 și 291 C. pen., pentru că unele fapte nu există, iar pentru

altele nu sunt întrunite elementele constitutive. De asemenea, petiționarul

considerând că nu se justifică temeiurile neînceperii urmăririi penale

împotriva procurorului M.C., a solicitat desființarea rezoluției dată în cauză

și, pe baza probelor administrate, să se rețină cauza spre judecată conform art.

278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen. În cauză s-a atașat dosarul nr.

954/P/2004 din actele căruia a rezultat că, la data de 7 iulie 2004, s-a dispus

începerea urmăririi penale împotriva numitului T.F.Șt., iar prin rezoluția

Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița s-a confirmat procesul-verbal de

începere a urmăririi penale împotriva acestuia.

S-a stabilit că în urma

cercetărilor, la 16 septembrie 2004, petiționarul T.F.Șt. a fost trimis în

judecată în calitate de inculpat prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Dâmbovița pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin.

(5), art. 246 raportat la art. 248

1

și art. 292 toate C. pen., cu

precizarea, printre altele, că i-a fost asigurat dreptul la apărare în timpul

urmăririi penale.

La 17 februarie 2005 Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, prin rezoluția nr. 435/II/2/2005, a respins

plângerea petiționarului împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale

dată în dosarul nr. 176/P/2004.

Prin sentința penală nr. 29 din 27

aprilie 2005, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca neîntemeiată, plângerea

formulată de petiționarul T.F.Șt. împotriva rezoluției nr. 435/II/2/2005 din 17

februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, obligându-l,

totodată la plata sumei de 250.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de

Apel Ploiești a apreciat că adăugirile procurorului la încadrarea juridică

menționată în procesul verbal prin care s-a dispus începerea urmăririi penale,

au fost determinate de cuantumul prejudiciului produs de inculpat (după

administrarea unor probe), petentul în speță (T.F.Șt.) și ele au dispus

reaudierea inculpatului, împrejurarea adusă la cunoștința apărătorului ales P.V.

De asemenea, s-a mai reținut că

actul procedural prin care s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător,

deși nu a primit numărul lucrării penale, a fost înaintat instanței de

judecată, urmare rechizitoriului, iar plângerea petentului-inculpat împotriva

măsurii asigurătorii a fost admisă de instanță și revocată fiind înștiințat

compartimentul de specialitate a cărții funciare de la Oficiul de Cadastru al

județului Dâmbovița, pentru cele două termene față de care s-a luat inscripția

ipotecară, conform încheierii de ședință din 18 ianuarie 2005 pronunțată în

dosarul penal nr. 5311/2004, dosar nr. 176/P/2004 atașat.

Totodată instanța de fond a mai

apreciat că în cauză nu se poate reține în sarcina intimatei săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., considerând că aceasta nu a făcut

mențiuni necorespunzătoare adevărului în înscrisuri oficiale la întocmirea

acestora și nici săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C.

pen., întrucât alterarea conținutului înscrisurilor nu a fost de natură să

producă unele consecințe juridice, atâta timp cât procurorul i-a adus la

cunoștința petentului, înainte de a efectua susținerile că fapta sa de

înșelăciune a cauzat un prejudiciu de 120.000.000.000 lei [(însemnând că fapta

primește încadrarea juridică prevăzută de art. 215 alin. (1) și (5) C. pen., cu

referire la art. 248

1

C. pen.)].

Pe cale de consecință, instanța de

fond a apreciat că rezoluția nr. 435/II/2/2005 dată la 17 februarie 2005 de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin care s-a respins plângerea

formulată de petentul T.F.Șt. împotriva soluției pronunțate în dosarul nr. 176/P/2004,

este temeinică și legală.

Fiind nemulțumit de soluția

pronunțată, petiționarul T.F.Șt., în termen legal a declarat recurs criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele amplu detaliate în memoriul

depus la dosar și susținute oral de apărătorul ales, în ședința publică din 22

februarie 2006.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că recursul formulat de petiționar este fondat

pentru următoarele considerente:

Se constată că instanța de fond a

trecut în revistă cu îngăduință și superficialitate actele efectuate de

intimata, procuror M.C. pe tot parcursul instrumentării dosarului nr. 954/P/2004

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, dosar în care petiționarul a

avut calitatea de învinuit și mai apoi de inculpat, limitându-se la a prelua

întocmai concluziile înscrise în cuprinsul rezoluției nr. 435/II/2/2005 dată la

17 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că, la 2 noiembrie 2004, petiționarul T.F.Șt. a formulat plângere

împotriva procurorului M.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița pentru a se efectua verificări cu privire la săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 289, 291, 246 și 268 C. pen., plângere ce a

fost înregistrată la Cabinetul Procurorului General la 4 noiembrie 2004 și sub nr.

176/P/2004 la 2 decembrie 2004 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești.

În esență în cuprinsul plângerii sale

petiționarul a susținut că potrivit art. 209 alin. (1) C. proc. pen., intimata

M.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a supravegheat

activitatea de urmărire penală, a controlat și condus activitatea de cercetare

penală a organelor de poliție din cadrul I.P.J. Dâmbovița în dosar penal nr. 954/P/2004

în care acesta a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

215 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen. și art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen., iar cu această ocazie intimata a falsificat cele două procese

verbale de aducere la cunoștință a materialului de urmărire penală altcuiva

prin adăugare vizibilă, încadrarea juridică dată faptelor respectiv din

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 215 alin. (5) C. pen. (prin modificarea cifrei 1 referitoare la

aliniat) și prin adăugarea la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., a

sintagmei „raportat la art. 248

1

C. pen.”, menținându-se

infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen.

De asemenea, petiționarul a mai

susținut că intimata a făcut aceleași mențiuni prin adăugare la încadrarea

juridică dată faptelor în partea introductivă a rechizitoriului rezultând în

mod nereal că acesta ar fi fost cercetat încă de la început pentru aceste

infracțiuni și totodată aceasta utilizând un număr de înregistrare

administrativ (pentru lucrări nepenale: 1769/VIII/10 septembrie 2004), printr-o

ordonanță neatașată la dosarul penal și netrimisă instanței de judecată, despre

a cărei existență nu a făcut vorbire nici în cuprinsul rechizitoriului, a

dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile (terenuri)

aflate în proprietatea petiționarului-inculpat și evidențiate în titlurile de

proprietate.

Se constată că intimata a alterat

prin adăugare atât procesul-verbal de începere a urmăririi penale din 7 iulie

2004 fiind evidentă modificarea și partea introductivă a actului, modificare ce

nu mai apare în partea finală a aceluiași înscris.

- rezoluția din 8 iulie 2004 prin

care a confirmat propunerea organului de cercetare penală privind începerea

urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen.

și art. 248

1

C. pen., fiind evidente modificările și adăugirile (din

dreptul cifrei 1 al art. 215 C. pen. și adăugarea art. 248

1

C. pen.);

- procesul-verbal din 20 iulie 2004

încheiat, prin care i s-a prezentat petiționarului-inculpat materialul de

urmărire penală;

- referatul de terminare a urmăririi

penale din 22 iulie 2004;

- procesul-verbal din 16 septembrie

2004 încheiat cu ocazia prezentării unui nou material de urmărire penală, după

ce au fost audiați în cauză încă doi martori: M.L. și C.V.).

De asemenea, intimata a înseriat

aceleași încadrări juridice date faptelor în partea introductivă a

rechizitoriului lăsând impresia că inculpatul ar fi fost cercetat încă de la

început sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (5) C.

pen., art. 292 C. pen. și art. 246 raportat la art. 248

1

C. pen.,

când în realitate, toate actele efectuate la urmărirea penală au fost întocmite

pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., art. 292 C. pen.

și art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fapt nereal, ce în

mod evident a produs urmări juridice în sensul prevăzut de art. 289 și 291 C.

pen.

Totodată, aceasta procedând la

prezentarea materialului de urmărire penală la 20 iulie 2004, deși referatul de

terminare a urmăririi penale a fost întocmit la două zile după acest moment,

respectiv la 22 iulie 2004, ignorând cu bună știință dispozițiile art. 256 și

257 C. proc. pen., nu poate conduce decât la concluzia că aceasta fie și-a

încălcat cu rea credință atribuțiile de serviciu, fie a dat dovadă de gravă

neglijență în serviciu, fapt ce în mod cert a produs consecințe juridice

nefavorabile inculpatului-petiționar în cauză. Mai mult decât atât, omițând să

înregistreze cu număr de lucrare penală ordonanța de instituire a sechestrului

asigurător, deși o înregistrase sub număr administrativ (1769/VIII din 10

septembrie 2004) anterior redactării rechizitoriului întărește convingerea

Înaltei Curți că intimata a acționat cu intenția vădită de a prejudicia

interesele inculpatului încălcându-i-se grav dreptul său la apărare.

Ignorând toate aceste fapte grave

sesizate ca fiind săvârșite de intimata, procuror pe parcursul instrumentării

cauzei penale ce a făcut obiectul dosarului nr. 954/P/2004, atât Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești cât și instanța de fond au procedat greșit

atunci când au apreciat că soluția dispusă cu privire la nevinovăția

procurorului M.C. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, dată în

dosar nr. 176/P/2004 este legală și temeinică.

De altfel din chiar cuprinsul

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată, la 29 ianuarie 200, în dosar nr.

176/P/2004 se desprinde concluzia evidentă că intimata a săvârșit faptele

prevăzute de art. 288 alin. (2) și art. 291 C. pen., iar argumentele conform

cărora procurorul a adăugat ulterior întocmirii procesului-verbal de începere a

urmăririi penale, a rezoluției de confirmare a începerii urmăririi penale și

proceselor verbale de prezentare a materialului de urmărire penală „alin. (5)

al art. 215 C. pen.” și a făcut mențiune „cu referire la art. 248

1

C.

pen.,” pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., reținută în sarcina

inculpatului, însă explicațiile potrivit cărora „alterarea conținutului acestor

înscrisuri nu a fost de natură să producă consecințe juridice de vreme ce

procurorul i-a adus la cunoștință învinuitului, înainte de a efectua aceste

mențiuni, că fapta sa de înșelăciune ar cauza un prejudiciu de 120 miliarde lei

[(ceea ce însemna că fapta sa trebuia încadrată în dispozițiile art. 215 alin.

(1) și (5) C. pen. și să se facă referire și la dispozițiile art. 248

1

C. pen.)] nu pot fi reținute în cauză, urmând a fi înlăturate.

Practic intimata – procuror a

încălcat în mod flagrant dispozițiile art. 253 C. proc. pen. teza ultimă,

întrucât la momentul când a constatat că trebuie să fie verificată încadrarea

juridică dată faptei era obligată să prezinte din nou materialul de urmărire

penală.

Totodată, în speță se constată și

incidența dispozițiilor art. 246 C. pen., întrucât acționând în maniera

descrisă mai sus nu poate fi reținută concluzia parchetului că „nu a cauzat cu

știință o vătămare intereselor legale ale lui T.F.Șt.” și că omițând să facă

referire în rechizitoriu la săvârșirea instituirii sechestrului asigurător

dispusă prin ordonanță, separat înregistrată sub nr. administrativ, a avut de

fapt „convingerea că lucrarea va fi înaintată instanței de judecată”.

Se constată că atât procurorul șef

de secție al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Ploiești cât și Curtea de

Apel Ploiești a dat dovadă de excesiv de multă îngăduință când au apreciat că

intimata – procuror M.C. nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunilor

pentru care s-a plâns petiționarul T.F.Șt., Înalta Curte apreciind că în cauză

se impune cu atât mai mult aplicarea unui regim sancționator mai sever celor ce

sunt chemați să vegheze la respectarea legii prin însăși activitatea pe care o

desfășoară la locul de muncă.

Potrivit art. 216 C. proc. pen.

procurorul, în executarea supravegherii respectării legii în activitatea de

urmărire penală veghează ca orice infracțiune să fie descoperită, orice

infractor să fie tras la răspundere penală și ca nici o persoană să nu fie

urmărită penal fără să existe indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută

de legea penală.

Pe cale de consecință intimata se

face vinovată de grave încălcări ale legii a cărei respectare trebuia și era

obligată însă să o verifice prin întreaga sa activitate de supraveghere a

urmăririi penale, iar pentru toate cele mai sus menționate Înalta Curte urmează

să admită recursul declarat de petiționar, în temeiul art. 385

15

pct.

2 lit. d) C. proc. pen. și va trimite dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatei

făptuitoare M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin.

(2) C. pen., art. 291 C. pen. și art. 246 C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

petiționarul T.F.Șt. împotriva sentinței penale nr. 28 din 27 aprilie 2005 a

Curții de Apel Ploiești.

Casează sentința penală atacată și

trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în vederea

începerii urmăririi penale împotriva intimatei M.C. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (2), art. 291 și art. 246 C. pen.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 februarie 2006.