ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1160/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Petiționarul T.F.Șt., în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., a formulat, la 7 martie 2005, plângere împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești dată în dosarul nr. 176/P/2004, cât și împotriva procurorului M.C. din Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița care a condus nemijlocit activitatea de cercetare în dosarul nr. 954/P/2004, în care a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), art. 246 și art. 292 C. pen. În cuprinsul plângerii sale petiționarul a sesizat faptul că procurorul a făcut adăugiri în procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, trimițând astfel dosarul instanței de judecată și că în mod abuziv a dispus instituirea sechestrului asigurător pe bunurile sale.

Prin rezoluția din 29 ianuarie 2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246, 268, 289 și 291 C. pen., pentru că unele fapte nu există, iar pentru altele nu sunt întrunite elementele constitutive. De asemenea, petiționarul considerând că nu se justifică temeiurile neînceperii urmăririi penale împotriva procurorului M.C., a solicitat desființarea rezoluției dată în cauză și, pe baza probelor administrate, să se rețină cauza spre judecată conform art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. În cauză s-a atașat dosarul nr. 954/P/2004 din actele căruia a rezultat că, la data de 7 iulie 2004, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva numitului T.F.Șt., iar prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița s-a confirmat procesul-verbal de începere a urmăririi penale împotriva acestuia.

S-a stabilit că în urma cercetărilor, la 16 septembrie 2004, petiționarul T.F.Șt. a fost trimis în judecată în calitate de inculpat prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (5), art. 246 raportat la art. 248 1 și art. 292 toate C. pen., cu precizarea, printre altele, că i-a fost asigurat dreptul la apărare în timpul urmăririi penale. La 17 februarie 2005 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin rezoluția nr. 435/II/2/2005, a respins plângerea petiționarului împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 176/P/2004. Prin sentința penală nr. 29 din 27 aprilie 2005, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul T.F.Șt.

împotriva rezoluției nr. 435/II/2/2005 din 17 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, obligându-l, totodată la plata sumei de 250.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Ploiești a apreciat că adăugirile procurorului la încadrarea juridică menționată în procesul verbal prin care s-a dispus începerea urmăririi penale, au fost determinate de cuantumul prejudiciului produs de inculpat (după administrarea unor probe), petentul în speță (T.F.Șt.) și ele au dispus reaudierea inculpatului, împrejurarea adusă la cunoștința apărătorului ales P.V.

De asemenea, s-a mai reținut că actul procedural prin care s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător, deși nu a primit numărul lucrării penale, a fost înaintat instanței de judecată, urmare rechizitoriului, iar plângerea petentului-inculpat împotriva măsurii asigurătorii a fost admisă de instanță și revocată fiind înștiințat compartimentul de specialitate a cărții funciare de la Oficiul de Cadastru al județului Dâmbovița, pentru cele două termene față de care s-a luat inscripția ipotecară, conform încheierii de ședință din 18 ianuarie 2005 pronunțată în dosarul penal nr. 5311/2004, dosar nr. 176/P/2004 atașat.

Totodată instanța de fond a mai apreciat că în cauză nu se poate reține în sarcina intimatei săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., considerând că aceasta nu a făcut mențiuni necorespunzătoare adevărului în înscrisuri oficiale la întocmirea acestora și nici săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., întrucât alterarea conținutului înscrisurilor nu a fost de natură să producă unele consecințe juridice, atâta timp cât procurorul i-a adus la cunoștința petentului, înainte de a efectua susținerile că fapta sa de înșelăciune a cauzat un prejudiciu de 120.000.000.000 lei [(însemnând că fapta primește încadrarea juridică prevăzută de art. 215 alin. (1) și (5) C. pen., cu referire la art. 248 1 C. pen.)].

Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat că rezoluția nr. 435/II/2/2005 dată la 17 februarie 2005 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin care s-a respins plângerea formulată de petentul T.F.Șt. împotriva soluției pronunțate în dosarul nr. 176/P/2004, este temeinică și legală. Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, petiționarul T.F.Șt., în termen legal a declarat recurs criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele amplu detaliate în memoriul depus la dosar și susținute oral de apărătorul ales, în ședința publică din 22 februarie 2006. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul formulat de petiționar este fondat pentru următoarele considerente: Se constată că instanța de fond a trecut în revistă cu îngăduință și superficialitate actele efectuate de intimata, procuror M.C.

pe tot parcursul instrumentării dosarului nr. 954/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, dosar în care petiționarul a avut calitatea de învinuit și mai apoi de inculpat, limitându-se la a prelua întocmai concluziile înscrise în cuprinsul rezoluției nr. 435/II/2/2005 dată la 17 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, la 2 noiembrie 2004, petiționarul T.F.Șt. a formulat plângere împotriva procurorului M.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru a se efectua verificări cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289, 291, 246 și 268 C. pen., plângere ce a fost înregistrată la Cabinetul Procurorului General la 4 noiembrie 2004 și sub nr. 176/P/2004 la 2 decembrie 2004 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În esență în cuprinsul plângerii sale petiționarul a susținut că potrivit art. 209 alin. (1) C. proc. pen., intimata M.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a supravegheat activitatea de urmărire penală, a controlat și condus activitatea de cercetare penală a organelor de poliție din cadrul I.P.J. Dâmbovița în dosar penal nr. 954/P/2004 în care acesta a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen. și art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar cu această ocazie intimata a falsificat cele două procese verbale de aducere la cunoștință a materialului de urmărire penală altcuiva prin adăugare vizibilă, încadrarea juridică dată faptelor respectiv din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen.

(prin modificarea cifrei 1 referitoare la aliniat) și prin adăugarea la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., a sintagmei „raportat la art. 248 1 C. pen.”, menținându-se infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. De asemenea, petiționarul a mai susținut că intimata a făcut aceleași mențiuni prin adăugare la încadrarea juridică dată faptelor în partea introductivă a rechizitoriului rezultând în mod nereal că acesta ar fi fost cercetat încă de la început pentru aceste infracțiuni și totodată aceasta utilizând un număr de înregistrare administrativ (pentru lucrări nepenale: 1769/VIII/10 septembrie 2004), printr-o ordonanță neatașată la dosarul penal și netrimisă instanței de judecată, despre a cărei existență nu a făcut vorbire nici în cuprinsul rechizitoriului, a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile (terenuri) aflate în proprietatea petiționarului-inculpat și evidențiate în titlurile de proprietate.

Se constată că intimata a alterat prin adăugare atât procesul-verbal de începere a urmăririi penale din 7 iulie 2004 fiind evidentă modificarea și partea introductivă a actului, modificare ce nu mai apare în partea finală a aceluiași înscris. - rezoluția din 8 iulie 2004 prin care a confirmat propunerea organului de cercetare penală privind începerea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen. și art. 248 1 C. pen., fiind evidente modificările și adăugirile (din dreptul cifrei 1 al art. 215 C. pen. și adăugarea art. 248 1 C. pen.); - procesul-verbal din 20 iulie 2004 încheiat, prin care i s-a prezentat petiționarului-inculpat materialul de urmărire penală; - referatul de terminare a urmăririi penale din 22 iulie 2004; - procesul-verbal din 16 septembrie 2004 încheiat cu ocazia prezentării unui nou material de urmărire penală, după ce au fost audiați în cauză încă doi martori: M.L.

și C.V.). De asemenea, intimata a înseriat aceleași încadrări juridice date faptelor în partea introductivă a rechizitoriului lăsând impresia că inculpatul ar fi fost cercetat încă de la început sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen., art. 292 C. pen. și art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., când în realitate, toate actele efectuate la urmărirea penală au fost întocmite pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., art. 292 C. pen. și art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fapt nereal, ce în mod evident a produs urmări juridice în sensul prevăzut de art. 289 și 291 C. pen. Totodată, aceasta procedând la prezentarea materialului de urmărire penală la 20 iulie 2004, deși referatul de terminare a urmăririi penale a fost întocmit la două zile după acest moment, respectiv la 22 iulie 2004, ignorând cu bună știință dispozițiile art. 256 și 257 C. proc.

pen., nu poate conduce decât la concluzia că aceasta fie și-a încălcat cu rea credință atribuțiile de serviciu, fie a dat dovadă de gravă neglijență în serviciu, fapt ce în mod cert a produs consecințe juridice nefavorabile inculpatului-petiționar în cauză. Mai mult decât atât, omițând să înregistreze cu număr de lucrare penală ordonanța de instituire a sechestrului asigurător, deși o înregistrase sub număr administrativ (1769/VIII din 10 septembrie 2004) anterior redactării rechizitoriului întărește convingerea Înaltei Curți că intimata a acționat cu intenția vădită de a prejudicia interesele inculpatului încălcându-i-se grav dreptul său la apărare.

Ignorând toate aceste fapte grave sesizate ca fiind săvârșite de intimata, procuror pe parcursul instrumentării cauzei penale ce a făcut obiectul dosarului nr. 954/P/2004, atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cât și instanța de fond au procedat greșit atunci când au apreciat că soluția dispusă cu privire la nevinovăția procurorului M.C. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, dată în dosar nr. 176/P/2004 este legală și temeinică. De altfel din chiar cuprinsul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată, la 29 ianuarie 200, în dosar nr. 176/P/2004 se desprinde concluzia evidentă că intimata a săvârșit faptele prevăzute de art. 288 alin. (2) și art. 291 C. pen., iar argumentele conform cărora procurorul a adăugat ulterior întocmirii procesului-verbal de începere a urmăririi penale, a rezoluției de confirmare a începerii urmăririi penale și proceselor verbale de prezentare a materialului de urmărire penală „alin.

(5) al art. 215 C. pen.” și a făcut mențiune „cu referire la art. 248 1 C. pen.,” pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., reținută în sarcina inculpatului, însă explicațiile potrivit cărora „alterarea conținutului acestor înscrisuri nu a fost de natură să producă consecințe juridice de vreme ce procurorul i-a adus la cunoștință învinuitului, înainte de a efectua aceste mențiuni, că fapta sa de înșelăciune ar cauza un prejudiciu de 120 miliarde lei [(ceea ce însemna că fapta sa trebuia încadrată în dispozițiile art. 215 alin. (1) și (5) C. pen. și să se facă referire și la dispozițiile art. 248 1 C. pen.)] nu pot fi reținute în cauză, urmând a fi înlăturate. Practic intimata – procuror a încălcat în mod flagrant dispozițiile art. 253 C. proc.

pen. teza ultimă, întrucât la momentul când a constatat că trebuie să fie verificată încadrarea juridică dată faptei era obligată să prezinte din nou materialul de urmărire penală. Totodată, în speță se constată și incidența dispozițiilor art. 246 C. pen., întrucât acționând în maniera descrisă mai sus nu poate fi reținută concluzia parchetului că „nu a cauzat cu știință o vătămare intereselor legale ale lui T.F.Șt.” și că omițând să facă referire în rechizitoriu la săvârșirea instituirii sechestrului asigurător dispusă prin ordonanță, separat înregistrată sub nr. administrativ, a avut de fapt „convingerea că lucrarea va fi înaintată instanței de judecată”. Se constată că atât procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Ploiești cât și Curtea de Apel Ploiești a dat dovadă de excesiv de multă îngăduință când au apreciat că intimata – procuror M.C.

nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a plâns petiționarul T.F.Șt., Înalta Curte apreciind că în cauză se impune cu atât mai mult aplicarea unui regim sancționator mai sever celor ce sunt chemați să vegheze la respectarea legii prin însăși activitatea pe care o desfășoară la locul de muncă. Potrivit art. 216 C. proc. pen. procurorul, în executarea supravegherii respectării legii în activitatea de urmărire penală veghează ca orice infracțiune să fie descoperită, orice infractor să fie tras la răspundere penală și ca nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Pe cale de consecință intimata se face vinovată de grave încălcări ale legii a cărei respectare trebuia și era obligată însă să o verifice prin întreaga sa activitate de supraveghere a urmăririi penale, iar pentru toate cele mai sus menționate Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de petiționar, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și va trimite dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatei făptuitoare M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. și art. 246 C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petiționarul T.F.Șt. împotriva sentinței penale nr. 28 din 27 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești. Casează sentința penală atacată și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatei M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (2), art. 291 și art. 246 C. pen. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2006.