ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 366/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 366/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra contestației în anulare de față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată sub nr.

5151/90/2006 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă la data de 25 august

2006, reclamantul B.N.

a solicitat,

în contradictoriu cu prefectura Vâlcea și primăria Z.: 1) obligarea pârâtelor

la soluționarea notificării întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și

trimiterea dosarului Comisiei Centrale, iar în caz de contrar obligarea

acestora la plata daunelor materiale și morale; 2) obligarea pârâtelor la

reconstituirea dreptului de proprietate și restituirea în natură sau prin

echivalent a terenului de 4 ha, suprafață preluată după data de 6 martie 1945;

3) desființarea Hotărârii nr. 587 din 13 iulie 2006 a prefecturii Vâlcea, emisă

în mod nelegal de către această pârâtă; 4) îndreptarea erorilor materiale din

adresa prefecturii Vâlcea, în baza căreia s-a emis Hotărârea nr. 587 din 13

iulie 2006; 5) obligarea pârâtelor la eliberarea unor noi titluri de

proprietate în locul celor anulate prin Hotărârea nr. 587/2006, care să

privească suprafețele pe vechile amplasamente de teren agricol intravilan și

forestier, pentru întreaga suprafață în raport de care s-a reconstituit dreptul

de proprietate. În cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, să se

restituie prin echivalent bănesc sau titluri de valoare; 6) obligarea pârâtelor

la plata daunelor materiale datorită lipsei de folosință a terenului agricol și

forestier și a neobtinerii despăgubirilor cuvenite de la Fondul Proprietatea,

precum și la plata daunelor morale și cominatorii.

Prin precizarea formulată la data de

17 octombrie 2006, reclamantul a solicitat anularea dispoziției nr. 95 din 22

septembrie 2006 emisă de primarul comunei Z., prin care i-a fost respinsă

cererea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru construcțiile

indicate în notificare.

Prin sentința nr. 272 din 6 martie

2007 pronunțată în Dosar nr. 5151/90/2006, Tribunalul Vâlcea, secția civilă

a respins cererea reclamantului în

contradictoriu cu prefectura Vâlcea și primăria Z., de obligare a pârâtelor la

soluționarea notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, constatând-o

rămasă Iară obiect și a disjuns capetele 2-6 din acțiune, declinând competența

soluționării lor în favoarea Judecătoriei Bălcești.

Prin decizia nr. 82/A din 26

septembrie 2011 pronunțată în rejudecare în același dosar. Curtea de Apel

Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale

și pentru cauze cu minors și de familie

a

respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței sus-menționate.

Împotriva acestei decizii și a

încheierilor din

08

februarie 2010, 01 martie 2010, 22 martie 2010, 19 aprilie 2011, 26 septembrie 2011,

28 noiembrie 2011 și 14 noiembrie 2011, a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., reclamantul B.N.

Referitor la decizia nr. 82/A din 26

septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, prin memoriul de recurs și completările

ulterioare ale acestuia, reclamantul a formulat următoarele critici:

I.

în mod greșit instanța de apel a soluționat

cauza la termenul din 26 septembrie 2011, în lipsa reclamantului, care nu a fost

legal citat și nu a putut pune concluzii, pronunțarea nefiind amânată, încălcându-se

astfel dreptul la apărare și principii generale de ordine publică sancționate cu

nulitatea absolută.

În mod greșit instanța, la același termen

de judecată, s-a antepronunțat, soluționând cauza prin prisma excepției autorității

de lucru judecat, chestiune ce nu a fost pusă în discuția părților. Autoritatea

de lucru judecat ar fi fost imposibil de invocat dacă instanța ar fi considerat

probatoriul și ar fi judecat cu prioritate verificarea de scripte, iar prin soluția

adoptată instanța a încălcat principiul non reformatio inpejus.

În

mod greșit a fost respinsă contestația

împotriva dispoziției nr. 95 din 22 septembrie 2006 a primarului comunei Z., fără

a se avea în vedere actele ce fac dovada proprietății, fiind respinsă verificarea

de scripte și proba cu expertiză, sens în care nulitatea dispoziției atacate nu

a fost analizată pe fondul său, instanța de apel neconformându-se astfel îndrumărilor

deciziei de casare.

În acest sens, au fost încălcate, pe de

o parte, dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dispozițiile

Legii nr. 10/2001, în soluția pe fondul cererii în anulare.

II.

Instanța nu a analizat motivele de apel

deduse judecății, respectiv, nu a administrat nicio probă directă din care să rezulte

dacă terenurile în litigiu, respectiv, suprafața de 4 ha preluată după 6 martie

1945, se circumscriu legilor fondului funciar sau Legii nr. 10/2001, fiind avută

în vedere exclusiv împrejurarea că cererile au fost soluționate de prefectură, autoritate

competentă în materia legilor funciare.

Prin refuzul administrării probelor solicitate

de reclamant și prin neluarea în considerare a precizărilor la acțiune, instanța

a judecat minus petita, o atare chestiune reprezentând o excepție de ordine publică.

III. Instanța de apel nu a analizat Hotărârea

nr. 587 din 13 iulie 2006 a prefecturii Vâlcea pe fondul său, a cărei desființare

a fost solicitată de către reclamant, ci doar din perspectiva referirilor intimatei

la aceasta, pe care le-a însușit fără o cenzură proprie și ignorând deciziile instanței

de casare.

În mod greșit instanța de apel a menținut

declinarea de competență a petitelor 2-6 din cererea introductivă de instanță, în

condițiile în care, potrivit Legii nr. 247/2005 și a Legii nr. 554/2004, competența

de soluționare a cauzei în întregul ei aparținea Tribunalului.

Prin hotărârea pronunțată, instanța de

apel a încălcat norme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, a citat eronat

petiturile acțiunii, a eludat probatoriul, a încălcat norme de drept substanțial

și nu a respectat îndrumările deciziei de casare a instanței supreme.

Referitor la încheierile de ședință din

08 februarie 2010, 01 martie 2010, 22 martie 2010 și 19 aprilie 2010, reclamantul

a arătat, în esență, că în mod nelegal i-au fost respinse cererile de probatorii,

precum și cererea privind verificarea de scripte, sens în care instanța s-a pronunțat

fără a analiza toate capetele de cerere deduse judecății, pe baza unor înscrisuri

măsluite de către părțile adverse, procedând, astfel, la o greșită aplicare a normelor

de drept substanțial în cauza pendinte.

Daca s-ar fi procedat la verificarea de

scripte, autoritatea de lucru judecat nu ar fi putut fi invocată în cauză, iar instanța

nu ar fi încălcat principiul non reformatio inpejus.

De asemenea, a arătat că au fost încălcate

principii fundamentale de drept procesual, respectiv, principiul legalității, al

aflării adevărului și al disponibilității.

Referitor la încheierea din 26

septembrie 2011, ce reprezintă, în realitate, practicaua deciziei nr. 82/A din 26

septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, reclamantul a invocat o serie de excepții

de ordine publică, între care încălcarea principiului legalității și al dreptului

la apărare, arătând că instanța de apel nu putea să judece cauza până la soluționarea,

de către instanța supremă a cererii de recurs la încheiere, cu termen la 3 februarie

2012, în lipsa acestuia, fără a fi legal citat și fără a pune în discuție excepția

autorității de lucru judecat.

Referitor la încheierea din 14

noiembrie 2011, reclamantul a arătat că în mod nelegal instanța de apel a respins

probatoriile solicitate de către acesta și a reiterat critici privind fondul cauzei.

Referitor la încheierea din 28

noiembrie 2011, reclamantul a arătat că în mod greșit instanța de apel a respins

cererea de lămurire a dispozitivului, s-a antepronunțat asupra acesteia, și ar fi

trebuit soluționată ulterior rezolvării cererii de îndreptare a erorii materiale,

fiind necesar ca părțile sa fie legal citate. A invocat în acest sens, denegarea

de dreptate.

Prin decizia nr. 6101 din 9 octombrie 2012

pronunțată în Dosar nr. 767/1/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I

civilă

a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul

B.N. împotriva deciziei și a încheierilor anterior menționate.

Referitor la încheierea de ședință din

28 noiembrie 2011, prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale

strecurată în cuprinsul deciziei nr. 82/A din 26 septembrie 2011, instanța de recurs

a constatat că, contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a soluționat

atât cererea de lămurire și completare a dispozitivului, cât și pe cea de îndreptare

a erorii materiale, procedura de citare fiind respectată, iar critica privind denegarea

de dreptate nu poate fi primită, soluționarea cererii fiind realizată în aplicarea

și interpretarea dispozițiilor art. 281 C. proc. civ.

Referitor la încheierea de ședință din

14 noiembrie 2011, prin care s-a respins cererea de refacere a înscrisurilor dispărute

din Dosarul penal nr. 11120/215/2010, instanța de recurs a constatat că dispozițiile

art. 583 C. proc. civ. au fost invocate generic, cererea nefiind motivată. Pe de

altă parte, o astfel de cerere putea fi formulată doar în legătură cu înscrisurile

privitoare la o pricină în curs de judecată, iar în cauză se pronunțase deja decizia

nr. 82/A din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești.

Referitor la încheierea de ședință din

19 aprilie 2010, prin care s-a respins cererea reclamantului de suspendare a cauzei,

instanța de recurs a constatat că judecata pricinii a fost suspendată în temeiul

dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea, de către I.C.C.J.,

a recursului împotriva încheierii din 22 martie 2010. Fiind o încheiere internediară

prin care s-a suspendat judecata cauzei și s-a întrerupt cursul procesului, putea

fi atacată cu recurs pe toată perioada suspendării. Dealtfel petentul a mai declarat

recurs, ce a fost constatat nul prin decizia nr. 272 din 19 ianuarie 2011 a I.C.C.J.,

fiind inadmisibilă reiterarea unei astfel de cereri.

Referitor la încheierile de ședință din

08 februarie 2010, 01 martie 2010 și 22 martie 2010, instanța de recurs a constatat

că acestea sunt încheieri premergătoare prin care s-au dispus măsuri procedurale

și s-au respins cereri de probatorii, putând fi atacate doar odată cu fondul.

Referitor la aceste din urmă încheieri

și la decizia recurată, instanța supremă a reținut că instanța de apel a pronunțat

o hotărâre motivată, cu respectarea îndrumărilor deciziei de casare, constatând,

în mod corect, că soluția asupra cererii privind constatarea nulității dispoziției

nr. 95/2006 emisă de primarul comunei Z. este irevocabilă prin decizia nr. 4720

din 26 iunie 2008 pronunțată de I.C.C.J. în Dosarul nr. 1361/90/2007, existând astfel

autoritate de lucru judecat cu privire la această chestiune.

Instanța supremă a mai reținut că instanța

de apel s-a pronunțat atât asupra cererii completatoare a acțiunii introductive

ce viza soluția adoptată prin dispoziția nr. 95 din 27 octombrie 2006 a primăriei

Z., cât și asupra greșitei declinări a celorlalte capete de cerere, cu nuanțările

pe care actele normative incidente speței le impuneau și cu o motivare corespunzătoare,

ce exclude incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

Instanța de apel a judecat cauza prin prisma

acțiunii cu care a fost investită, raportat la obiectul cauzei și la probatoriile

administrate, nefiind încălcată nicio formă de procedură pentru care este prevăzută

sancțiunea nulității și respectând întrutotul limitele și recomandările deciziei

de casare, sens în care nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, nefiind dezvoltate argumente în susținerea

acestuia și nefiind indicat vreun act juridic în înțelesul de negotium juris ale

cărui clauze neechivoce să fi fost denaturate printr-o interpretare eronată a instanței.

Referitor la motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

legii aplicabile situației de fapt stabilite, iar afirmația recurentului conform

căreia dacă s-ar fi procedat la verificarea de scripte autoritatea de lucru judecat

nu ar fi putut fi invocată, nu se susține, întrucât modificările pretins a fi adăugate

de către o persoană necunoscută pe notificarea nr. 269/2001 nu ar fi adus vreo atingere

dreptului pretins.

În speță nu s-a constatat agravarea situației

în propria cale de atac, iar celelalte critici deduse judecății vizează greșita

apreciere a probatoriului administrat de către instanța de apel, neputând fi avute

în vedere în calea de atac a recursului.

Împotriva acestei decizii reclamantul B.N.

a declarat, la data de 12 iunie 2013, contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile

art. 317 și 318 C. proc. civ.,

formulând

următoarele critici:

I.

Instanța de recurs a încălcat dispozițiile

art. 317 C. proc. civ. conform cărora poate fi supusă contestației în anulare hotărârea

irevocabilă pronunțată cu nerespectarea procedurii de citare a părții pentru ziua

în care s-a judecat pricina.

În susținerea acestui motiv de contestație,

petentul a arătat că pentru termenul de judecată din 9 octombrie 2012 i-a fost încălcat

dreptul la apărare atât în sens formal, prin imposibilitatea acestuia de a-și angaja

apărător care să asigure o apărare calificată, deoarece dosarul nu s-a găsit în

arhiva I.C.C.J. pe toată perioada de la citare, până la judecată, cât și în sens

material, respectiv, prin imposibilitatea de a lua cunoștință de actele dosarului,

de a formula cereri, de a solicita probe, etc.

Pentru termenul de judecată din 9 octombrie

2012, petentul a solicitat amânarea pentru lipsă de apărare, dar instanța a încălcat

dispozițiile art. 156 C. proc. civ. și nu a amânat pronunțarea pentru a se depune

concluzii scrise.

Aceeași situație se regăsește și în cazul

termenului de judecată a apelului din 26 septembrie 2011, când nu s-a asigurat apărarea

din oficiu încuviințată anterior, sens în care a fost încălcat dreptul Ia apărare

și dreptul la un proces echitabil, astfel cum sunt prevăzute de art. 6 C.E.D.O.,

art. 24 din Constituția României, art. 129 și 156 C. proc. civ.

II.

Instanța de recurs a încălcat dispozițiile

art. 318 C. proc. civ. conform cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi

atacate cu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale

sau când instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul

din motivele de modificare sau de casare.

În susținerea acestei critici, petentul

a arătat că soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale,

deoarece decizia instanței de apel a examinat doar Dosarul nr. 5151/90/2006, deși

la acest dosar a fost conexat și cel cu nr. 5221/90/2006, în care existau probe

importante pentru soluționarea pricinii care nu au fost avute în vedere.

De asemenea, tot ca efect al greșelii materiale

prevăzute de textul legal anterior citat, instanța de recurs a considerat notificarea

ca fiind scrisă de reclamant, împotriva probelor indubitabile ale falsului comis

de primăria Z. și ignorând notificarea originală, recunoscută de semnatar. În acest

fel, instanța a încălcat principiul disponibilității și a judecat extrapetita restituirea

unor imobile pentru care petentul nu a formulat cerere de restituire.

În mod greșit instanța a considerat primăria

competentă a soluționa notificarea prin care se solicitau despăgubiri bănești, în

condițiile în care entitatea competentă era prefectura, astfel cum prevăd în mod

explicit dispozițiile Legii nr. 10/2001 și jurisprudența I.C.C.J.

Instanța a judecat minus petita, ignorând

cererile de refacere și completare a înscrisurilor dispărute formulate în conformitate

cu dispozițiile art. 583 C. proc. civ.

Contestația în anulare este nefondată,

în considerarea argumentelor ce succed;

Pentru a exista motiv de contestație în

anulare în sensul dispozițiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ., este necesar ca

procedura de citare pentru termenul când a avut loc judecata pricinii să nu fi fost

legal îndeplinită față de partea care ulterior uzează de această cale extraordinară

de atac.

În speță, din actele și lucrările dosarului,

rezultă că pentru termenul de judecată din 9 octombrie 2012 petentul, în calitate

de recurent-reclamant, a fost legal citat, conform dovezii de îndeplinire a procedurii

de citare existente la Dosarul nr. 767/1/2012 al I.C.C.J., la domiciliul indicat

prin memoriul de recurs, respectiv, în municipiul Craiova, str. T.A., județul Dolj,

acesta semnând personal de primire.

Dealtfel, prin contestația formulată, chiar

petentul arată, în dezvoltarea motivelor acesteia, ca „...dosarul nu a existat în

arhiva instanței ICCJpe toată perioada de Ia citare, până la judecată...",

Considerațiile contestatorului referitoare

la încălcarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil datorate

lipsei unei apărător calificat și respingerii cererii sale de amânare, reprezintă

chestiuni ce nu au nicio relevanță raportat la configurația juridică a dispozițiilor

art. 317 alin. (1) C. proc. civ., ce vizează strict aspectul procedural al legalității

procedurii de citare, respectată în cauză, sens în care motivul invocat nu poate

fi primit.

În sensul dispozițiilor art. 318 teza

I

C. proc. civ., noțiunea de „greșeală materială"

reprezintă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept

consecință pronunțarea unei soluții eronate, rezultată din confundarea unor elemente

importante sau a unor date materiale care determină soluția respectivă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară

de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text

de excepție, noțiunea de „greșeală materială" nu trebuie interpretată extensiv,

astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv,

de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale

sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestație

în anulare se urmărește îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele

formale ale judecării recursului, respectiv, respingerea greșită a recursului ca

tardiv declarat, anularea greșită ca netimbrat ori ca declarat de o persoană tară

calitate de reprezentant, etc, aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară

reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

În oricare dintre situații, pretinsa greșeală

materială trebuie să se fi produs în etapa recursului soluționat prin decizia a

cărei retractare se solicită și în raport de situația existentă la dosar la data

pronunțării acesteia.

Pe de altă parte, nu orice greșeală materială

conduce la admiterea contestației în anulare, ci numai acele erori materiale esențiale,

care au fost determinante pentru soluția instanței de recurs.

Se constată că în cauză, aspectele pe care

contestatoml le învederează cu titlu de motive ale contestației în anulare din perspectiva

acestui text legal, fie reprezintă chestiuni de fond deduse judecății în cadrul

procesual în care s-a pronunțat decizia supusă prezentei căi extraordinare de atac,

fie nu se regăsesc, ca atare, în dispozițiile legale exprese ce reglementează o

asemenea procedură extraordinară.

Astfel, respingerea verificării de scripte,

a cererii de refacere și completare a unor înscrisuri, ori a modalității de administrare

a oricăror alte probatorii, precum și aspectele legate de calitatea procesuală pasivă

a intimatelor, nu pot fi analizate în cadrul motivelor de contestație în anulare,

și nu reprezintă „greșeli materiale" sau „omisiuni" în sensul art. 318

C. proc. civ., pentru a fi analizate ca atare de către instanță.

Pentru a fi incident motivul de contestație

prevăzut de teza a doua a art. 318 C. proc. civ. invocat de către contestator, este

necesar ca instanța de recurs să fi omis din greșeală vreunul din motivele prevăzute

de art. 304 din același cod, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de

parte.

Contestatorul circumscrie acestui motiv

de contestație în anulare critici formulate prin intermediul căii de atac a recursului

cu privire la respingerea unor probatorii solicitate în faza procesuală a fondului

și, respectiv, a apelului, apreciind că soluționarea nefavorabilă a acestor cereri

și menținerea hotărârii ce a finalizat etapa procesuală în care ele au fost formulate

reprezintă o pronunțare minus petita a instanței de recurs.

În realitate, contestatorul supune analizei

instanței investită cu soluționarea contestației în anulare aspecte identice cu

cele invocate prin motivele de recurs asupra cărora instanța de control judiciar

s-a pronunțat, și care nu mai pot fi reevaluate în prezenta cale de atac.

Interpretarea și aprecierea probatoriilor

ori a dispozițiilor legale incidente într-o anumită cauză este atributul instanței

de judecată astfel învestită și reprezintă expresia principiului rolului activ al

acesteia, neputând constitui premise ale formulării unor căi extraordinare de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondată, contestația in anulare formulată de B.N. împotriva deciziei nr. 6106

din 9 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I

civilă pronunțată în Dosarul nr. 767/1/2012.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 04 februarie 2014.