ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 366/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestației în anulare de față, constată următoarele; Prin cererea înregistrată sub nr. 5151/90/2006 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă la data de 25 august 2006, reclamantul B.N.

a solicitat, în contradictoriu cu prefectura Vâlcea și primăria Z.: 1) obligarea pârâtelor la soluționarea notificării întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și trimiterea dosarului Comisiei Centrale, iar în caz de contrar obligarea acestora la plata daunelor materiale și morale; 2) obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate și restituirea în natură sau prin echivalent a terenului de 4 ha, suprafață preluată după data de 6 martie 1945; 3) desființarea Hotărârii nr. 587 din 13 iulie 2006 a prefecturii Vâlcea, emisă în mod nelegal de către această pârâtă; 4) îndreptarea erorilor materiale din adresa prefecturii Vâlcea, în baza căreia s-a emis Hotărârea nr. 587 din 13 iulie 2006; 5) obligarea pârâtelor la eliberarea unor noi titluri de proprietate în locul celor anulate prin Hotărârea nr. 587/2006, care să privească suprafețele pe vechile amplasamente de teren agricol intravilan și forestier, pentru întreaga suprafață în raport de care s-a reconstituit dreptul de proprietate.

În cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, să se restituie prin echivalent bănesc sau titluri de valoare; 6) obligarea pârâtelor la plata daunelor materiale datorită lipsei de folosință a terenului agricol și forestier și a neobtinerii despăgubirilor cuvenite de la Fondul Proprietatea, precum și la plata daunelor morale și cominatorii. Prin precizarea formulată la data de 17 octombrie 2006, reclamantul a solicitat anularea dispoziției nr. 95 din 22 septembrie 2006 emisă de primarul comunei Z., prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru construcțiile indicate în notificare.

Prin sentința nr. 272 din 6 martie 2007 pronunțată în Dosar nr. 5151/90/2006, Tribunalul Vâlcea, secția civilă a respins cererea reclamantului în contradictoriu cu prefectura Vâlcea și primăria Z., de obligare a pârâtelor la soluționarea notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, constatând-o rămasă Iară obiect și a disjuns capetele 2-6 din acțiune, declinând competența soluționării lor în favoarea Judecătoriei Bălcești. Prin decizia nr. 82/A din 26 septembrie 2011 pronunțată în rejudecare în același dosar. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minors și de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței sus-menționate.

Împotriva acestei decizii și a încheierilor din 08 februarie 2010, 01 martie 2010, 22 martie 2010, 19 aprilie 2011, 26 septembrie 2011, 28 noiembrie 2011 și 14 noiembrie 2011, a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., reclamantul B.N. Referitor la decizia nr. 82/A din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, prin memoriul de recurs și completările ulterioare ale acestuia, reclamantul a formulat următoarele critici: I. în mod greșit instanța de apel a soluționat cauza la termenul din 26 septembrie 2011, în lipsa reclamantului, care nu a fost legal citat și nu a putut pune concluzii, pronunțarea nefiind amânată, încălcându-se astfel dreptul la apărare și principii generale de ordine publică sancționate cu nulitatea absolută.

În mod greșit instanța, la același termen de judecată, s-a antepronunțat, soluționând cauza prin prisma excepției autorității de lucru judecat, chestiune ce nu a fost pusă în discuția părților. Autoritatea de lucru judecat ar fi fost imposibil de invocat dacă instanța ar fi considerat probatoriul și ar fi judecat cu prioritate verificarea de scripte, iar prin soluția adoptată instanța a încălcat principiul non reformatio inpejus. În mod greșit a fost respinsă contestația împotriva dispoziției nr. 95 din 22 septembrie 2006 a primarului comunei Z., fără a se avea în vedere actele ce fac dovada proprietății, fiind respinsă verificarea de scripte și proba cu expertiză, sens în care nulitatea dispoziției atacate nu a fost analizată pe fondul său, instanța de apel neconformându-se astfel îndrumărilor deciziei de casare.

În acest sens, au fost încălcate, pe de o parte, dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dispozițiile Legii nr. 10/2001, în soluția pe fondul cererii în anulare. II. Instanța nu a analizat motivele de apel deduse judecății, respectiv, nu a administrat nicio probă directă din care să rezulte dacă terenurile în litigiu, respectiv, suprafața de 4 ha preluată după 6 martie 1945, se circumscriu legilor fondului funciar sau Legii nr. 10/2001, fiind avută în vedere exclusiv împrejurarea că cererile au fost soluționate de prefectură, autoritate competentă în materia legilor funciare. Prin refuzul administrării probelor solicitate de reclamant și prin neluarea în considerare a precizărilor la acțiune, instanța a judecat minus petita, o atare chestiune reprezentând o excepție de ordine publică.

III. Instanța de apel nu a analizat Hotărârea nr. 587 din 13 iulie 2006 a prefecturii Vâlcea pe fondul său, a cărei desființare a fost solicitată de către reclamant, ci doar din perspectiva referirilor intimatei la aceasta, pe care le-a însușit fără o cenzură proprie și ignorând deciziile instanței de casare. În mod greșit instanța de apel a menținut declinarea de competență a petitelor 2-6 din cererea introductivă de instanță, în condițiile în care, potrivit Legii nr. 247/2005 și a Legii nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei în întregul ei aparținea Tribunalului. Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a încălcat norme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, a citat eronat petiturile acțiunii, a eludat probatoriul, a încălcat norme de drept substanțial și nu a respectat îndrumările deciziei de casare a instanței supreme.

Referitor la încheierile de ședință din 08 februarie 2010, 01 martie 2010, 22 martie 2010 și 19 aprilie 2010, reclamantul a arătat, în esență, că în mod nelegal i-au fost respinse cererile de probatorii, precum și cererea privind verificarea de scripte, sens în care instanța s-a pronunțat fără a analiza toate capetele de cerere deduse judecății, pe baza unor înscrisuri măsluite de către părțile adverse, procedând, astfel, la o greșită aplicare a normelor de drept substanțial în cauza pendinte. Daca s-ar fi procedat la verificarea de scripte, autoritatea de lucru judecat nu ar fi putut fi invocată în cauză, iar instanța nu ar fi încălcat principiul non reformatio inpejus. De asemenea, a arătat că au fost încălcate principii fundamentale de drept procesual, respectiv, principiul legalității, al aflării adevărului și al disponibilității.

Referitor la încheierea din 26 septembrie 2011, ce reprezintă, în realitate, practicaua deciziei nr. 82/A din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, reclamantul a invocat o serie de excepții de ordine publică, între care încălcarea principiului legalității și al dreptului la apărare, arătând că instanța de apel nu putea să judece cauza până la soluționarea, de către instanța supremă a cererii de recurs la încheiere, cu termen la 3 februarie 2012, în lipsa acestuia, fără a fi legal citat și fără a pune în discuție excepția autorității de lucru judecat. Referitor la încheierea din 14 noiembrie 2011, reclamantul a arătat că în mod nelegal instanța de apel a respins probatoriile solicitate de către acesta și a reiterat critici privind fondul cauzei.

Referitor la încheierea din 28 noiembrie 2011, reclamantul a arătat că în mod greșit instanța de apel a respins cererea de lămurire a dispozitivului, s-a antepronunțat asupra acesteia, și ar fi trebuit soluționată ulterior rezolvării cererii de îndreptare a erorii materiale, fiind necesar ca părțile sa fie legal citate. A invocat în acest sens, denegarea de dreptate. Prin decizia nr. 6101 din 9 octombrie 2012 pronunțată în Dosar nr. 767/1/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul B.N. împotriva deciziei și a încheierilor anterior menționate.

Referitor la încheierea de ședință din 28 noiembrie 2011, prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul deciziei nr. 82/A din 26 septembrie 2011, instanța de recurs a constatat că, contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a soluționat atât cererea de lămurire și completare a dispozitivului, cât și pe cea de îndreptare a erorii materiale, procedura de citare fiind respectată, iar critica privind denegarea de dreptate nu poate fi primită, soluționarea cererii fiind realizată în aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. Referitor la încheierea de ședință din 14 noiembrie 2011, prin care s-a respins cererea de refacere a înscrisurilor dispărute din Dosarul penal nr. 11120/215/2010, instanța de recurs a constatat că dispozițiile art. 583 C. proc.

civ. au fost invocate generic, cererea nefiind motivată. Pe de altă parte, o astfel de cerere putea fi formulată doar în legătură cu înscrisurile privitoare la o pricină în curs de judecată, iar în cauză se pronunțase deja decizia nr. 82/A din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești. Referitor la încheierea de ședință din 19 aprilie 2010, prin care s-a respins cererea reclamantului de suspendare a cauzei, instanța de recurs a constatat că judecata pricinii a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea, de către I.C.C.J., a recursului împotriva încheierii din 22 martie 2010. Fiind o încheiere internediară prin care s-a suspendat judecata cauzei și s-a întrerupt cursul procesului, putea fi atacată cu recurs pe toată perioada suspendării.

Dealtfel petentul a mai declarat recurs, ce a fost constatat nul prin decizia nr. 272 din 19 ianuarie 2011 a I.C.C.J., fiind inadmisibilă reiterarea unei astfel de cereri. Referitor la încheierile de ședință din 08 februarie 2010, 01 martie 2010 și 22 martie 2010, instanța de recurs a constatat că acestea sunt încheieri premergătoare prin care s-au dispus măsuri procedurale și s-au respins cereri de probatorii, putând fi atacate doar odată cu fondul. Referitor la aceste din urmă încheieri și la decizia recurată, instanța supremă a reținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre motivată, cu respectarea îndrumărilor deciziei de casare, constatând, în mod corect, că soluția asupra cererii privind constatarea nulității dispoziției nr. 95/2006 emisă de primarul comunei Z. este irevocabilă prin decizia nr. 4720 din 26 iunie 2008 pronunțată de I.C.C.J.

în Dosarul nr. 1361/90/2007, existând astfel autoritate de lucru judecat cu privire la această chestiune. Instanța supremă a mai reținut că instanța de apel s-a pronunțat atât asupra cererii completatoare a acțiunii introductive ce viza soluția adoptată prin dispoziția nr. 95 din 27 octombrie 2006 a primăriei Z., cât și asupra greșitei declinări a celorlalte capete de cerere, cu nuanțările pe care actele normative incidente speței le impuneau și cu o motivare corespunzătoare, ce exclude incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Instanța de apel a judecat cauza prin prisma acțiunii cu care a fost investită, raportat la obiectul cauzei și la probatoriile administrate, nefiind încălcată nicio formă de procedură pentru care este prevăzută sancțiunea nulității și respectând întrutotul limitele și recomandările deciziei de casare, sens în care nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, nefiind dezvoltate argumente în susținerea acestuia și nefiind indicat vreun act juridic în înțelesul de negotium juris ale cărui clauze neechivoce să fi fost denaturate printr-o interpretare eronată a instanței. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii aplicabile situației de fapt stabilite, iar afirmația recurentului conform căreia dacă s-ar fi procedat la verificarea de scripte autoritatea de lucru judecat nu ar fi putut fi invocată, nu se susține, întrucât modificările pretins a fi adăugate de către o persoană necunoscută pe notificarea nr. 269/2001 nu ar fi adus vreo atingere dreptului pretins.

În speță nu s-a constatat agravarea situației în propria cale de atac, iar celelalte critici deduse judecății vizează greșita apreciere a probatoriului administrat de către instanța de apel, neputând fi avute în vedere în calea de atac a recursului. Împotriva acestei decizii reclamantul B.N. a declarat, la data de 12 iunie 2013, contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., formulând următoarele critici: I. Instanța de recurs a încălcat dispozițiile art. 317 C. proc. civ. conform cărora poate fi supusă contestației în anulare hotărârea irevocabilă pronunțată cu nerespectarea procedurii de citare a părții pentru ziua în care s-a judecat pricina.

În susținerea acestui motiv de contestație, petentul a arătat că pentru termenul de judecată din 9 octombrie 2012 i-a fost încălcat dreptul la apărare atât în sens formal, prin imposibilitatea acestuia de a-și angaja apărător care să asigure o apărare calificată, deoarece dosarul nu s-a găsit în arhiva I.C.C.J. pe toată perioada de la citare, până la judecată, cât și în sens material, respectiv, prin imposibilitatea de a lua cunoștință de actele dosarului, de a formula cereri, de a solicita probe, etc. Pentru termenul de judecată din 9 octombrie 2012, petentul a solicitat amânarea pentru lipsă de apărare, dar instanța a încălcat dispozițiile art. 156 C. proc. civ. și nu a amânat pronunțarea pentru a se depune concluzii scrise.

Aceeași situație se regăsește și în cazul termenului de judecată a apelului din 26 septembrie 2011, când nu s-a asigurat apărarea din oficiu încuviințată anterior, sens în care a fost încălcat dreptul Ia apărare și dreptul la un proces echitabil, astfel cum sunt prevăzute de art. 6 C.E.D.O., art. 24 din Constituția României, art. 129 și 156 C. proc. civ. II. Instanța de recurs a încălcat dispozițiile art. 318 C. proc. civ. conform cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

În susținerea acestei critici, petentul a arătat că soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece decizia instanței de apel a examinat doar Dosarul nr. 5151/90/2006, deși la acest dosar a fost conexat și cel cu nr. 5221/90/2006, în care existau probe importante pentru soluționarea pricinii care nu au fost avute în vedere. De asemenea, tot ca efect al greșelii materiale prevăzute de textul legal anterior citat, instanța de recurs a considerat notificarea ca fiind scrisă de reclamant, împotriva probelor indubitabile ale falsului comis de primăria Z. și ignorând notificarea originală, recunoscută de semnatar. În acest fel, instanța a încălcat principiul disponibilității și a judecat extrapetita restituirea unor imobile pentru care petentul nu a formulat cerere de restituire.

În mod greșit instanța a considerat primăria competentă a soluționa notificarea prin care se solicitau despăgubiri bănești, în condițiile în care entitatea competentă era prefectura, astfel cum prevăd în mod explicit dispozițiile Legii nr. 10/2001 și jurisprudența I.C.C.J. Instanța a judecat minus petita, ignorând cererile de refacere și completare a înscrisurilor dispărute formulate în conformitate cu dispozițiile art. 583 C. proc. civ. Contestația în anulare este nefondată, în considerarea argumentelor ce succed; Pentru a exista motiv de contestație în anulare în sensul dispozițiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ., este necesar ca procedura de citare pentru termenul când a avut loc judecata pricinii să nu fi fost legal îndeplinită față de partea care ulterior uzează de această cale extraordinară de atac.

În speță, din actele și lucrările dosarului, rezultă că pentru termenul de judecată din 9 octombrie 2012 petentul, în calitate de recurent-reclamant, a fost legal citat, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare existente la Dosarul nr. 767/1/2012 al I.C.C.J., la domiciliul indicat prin memoriul de recurs, respectiv, în municipiul Craiova, str. T.A., județul Dolj, acesta semnând personal de primire. Dealtfel, prin contestația formulată, chiar petentul arată, în dezvoltarea motivelor acesteia, ca „...dosarul nu a existat în arhiva instanței ICCJpe toată perioada de Ia citare, până la judecată...", Considerațiile contestatorului referitoare la încălcarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil datorate lipsei unei apărător calificat și respingerii cererii sale de amânare, reprezintă chestiuni ce nu au nicio relevanță raportat la configurația juridică a dispozițiilor art. 317 alin. (1) C. proc.

civ., ce vizează strict aspectul procedural al legalității procedurii de citare, respectată în cauză, sens în care motivul invocat nu poate fi primit. În sensul dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ., noțiunea de „greșeală materială" reprezintă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția respectivă. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială" nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare se urmărește îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, respectiv, respingerea greșită a recursului ca tardiv declarat, anularea greșită ca netimbrat ori ca declarat de o persoană tară calitate de reprezentant, etc, aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. În oricare dintre situații, pretinsa greșeală materială trebuie să se fi produs în etapa recursului soluționat prin decizia a cărei retractare se solicită și în raport de situația existentă la dosar la data pronunțării acesteia. Pe de altă parte, nu orice greșeală materială conduce la admiterea contestației în anulare, ci numai acele erori materiale esențiale, care au fost determinante pentru soluția instanței de recurs.

Se constată că în cauză, aspectele pe care contestatoml le învederează cu titlu de motive ale contestației în anulare din perspectiva acestui text legal, fie reprezintă chestiuni de fond deduse judecății în cadrul procesual în care s-a pronunțat decizia supusă prezentei căi extraordinare de atac, fie nu se regăsesc, ca atare, în dispozițiile legale exprese ce reglementează o asemenea procedură extraordinară. Astfel, respingerea verificării de scripte, a cererii de refacere și completare a unor înscrisuri, ori a modalității de administrare a oricăror alte probatorii, precum și aspectele legate de calitatea procesuală pasivă a intimatelor, nu pot fi analizate în cadrul motivelor de contestație în anulare, și nu reprezintă „greșeli materiale" sau „omisiuni" în sensul art. 318 C. proc.

civ., pentru a fi analizate ca atare de către instanță. Pentru a fi incident motivul de contestație prevăzut de teza a doua a art. 318 C. proc. civ. invocat de către contestator, este necesar ca instanța de recurs să fi omis din greșeală vreunul din motivele prevăzute de art. 304 din același cod, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de parte. Contestatorul circumscrie acestui motiv de contestație în anulare critici formulate prin intermediul căii de atac a recursului cu privire la respingerea unor probatorii solicitate în faza procesuală a fondului și, respectiv, a apelului, apreciind că soluționarea nefavorabilă a acestor cereri și menținerea hotărârii ce a finalizat etapa procesuală în care ele au fost formulate reprezintă o pronunțare minus petita a instanței de recurs.

În realitate, contestatorul supune analizei instanței investită cu soluționarea contestației în anulare aspecte identice cu cele invocate prin motivele de recurs asupra cărora instanța de control judiciar s-a pronunțat, și care nu mai pot fi reevaluate în prezenta cale de atac. Interpretarea și aprecierea probatoriilor ori a dispozițiilor legale incidente într-o anumită cauză este atributul instanței de judecată astfel învestită și reprezintă expresia principiului rolului activ al acesteia, neputând constitui premise ale formulării unor căi extraordinare de atac. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația in anulare formulată de B.N. împotriva deciziei nr. 6106 din 9 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă pronunțată în Dosarul nr. 767/1/2012. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 februarie 2014.