ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 365/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 13 mai 2008

reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D.,

solicitând obligarea lor: la emiterea deciziei reprezentând titluri de

despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, județul Dolj; la plata unor

despăgubiri în cuantum de 50.000 lei pentru prejudiciul moral; precum și la

plata unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere începând cu data

pronunțării hotărârii și până la emiterea deciziei.

Soluționând pricina, Curtea

de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 149

din 12 iunie 2008 a admis în parte acțiunea; a obligat pe pârâta C.C.S.D. și

emită dispoziție privind acordarea de titluri de despăgubire pentru imobilul

situat în Craiova, județul Dolj; a respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P. ca

fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală și a respins

capătul de cerere privind despăgubirile.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că între data formulării

cererii de acordare a măsurilor reparatorii și data introducerii acțiunii au

trecut aproximativ 7 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate

de lege să ajungă la finalizarea procedurii. Ca urmare, aplicând dispozițiile art.

6 din C.E.D.O., curtea de apel a stabilit că durata excesivă a procedurilor

administrative este de natură a încălca în mod evident principiul soluționării

într-un termen rezonabil a cauzei.

De asemenea, s-a mai reținut

și incidența art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O., în sensul că

reclamantul este împiedicat de a dispune de despăgubirile ce i se cuvin pentru

bunul său.

Excepția privind lipsa

calității procesuale pasive a A.N.R.P. a fost admisă, reținându-se că potrivit

dispozițiilor art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, emiterea

deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competența

exclusivă a pârâtei C.C.S.D.

În fine, s-a respins cererea

de acordare a daunelor morale ca nedovedită iar cu privire la daunele

cominatorii s-a arătat că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură

specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută

hotărâri definitive și irevocabile, procedură subsecventă actualei etape

judiciare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen legal pârâta C.C.S.D., invocând dispozițiile cu

caracter general cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta susține că nu are

nici o culpă pentru faptul că până la acest moment nu a emis decizia privind

acordarea de titluri de despăgubire, în condițiile în care Titlul VII al Legii nr.

247/2005 instituie o procedură administrativă pe care este obligată să o

respecte. Arată că în etapa analizării dosarului intimatului, desfășurată

potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a constatat că

acesta nu conține înscrisuri care să descrie construcția demolată și, în plus,

există neconcordanțe cu privire la suprafața de teren expropriată. Așa fiind,

consideră că Primăria Craiova, care nu a comunicat încă înscrisurile

solicitate, este vinovată de tergiversarea soluționării dosarului.

Cât privește aprecierea

fondului că durata procedurii administrative este prea mare, recurenta arată că

au fost ignorate criteriile ce reies din jurisprudența C.E.D.O. în materie de

termen rezonabil, adică: complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a

autorităților competente, ca și importanța litigiului pentru reclamant.

Examinând sentința prin

prisma criticilor formulate, precum și potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Prin Dispoziția nr. 10164

din 7 iunie 2005, Primarul Municipiului Craiova, în temeiul art. 1 alin. (2), art.

9 alin. (2), art. 10 alin. (2), art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 și art. 71 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a acordat măsuri

reparatorii sub forma de titluri de valoare nominală în cuantum de 615.360.000 ROL

intimatului - reclamant C.D., precum și soției acestuia C.A. (în prezent

decedată) pentru imobilul situat în Craiova. Din procesul - verbal de negociere

încheiat între Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 și C.D. rezultă

că măsurile reparatorii privesc o construcție demolată în suprafață de 60,96

mp. și teren în suprafață de 269 mp., imobilul fiind în întregime expropriat și

imposibil de restituit în natură.

Dispoziția primarului a fost

emisă cu avizul favorabil al D.G.F.P. a Județului Dolj.

Necontestat, Prefectura Județului

Dolj a transmis dosarul de despăgubire al intimatului-reclamant încă din cursul

anului 2005, după cum se indică în adresa emisă de A.N.R.P. din 23 decembrie

2005.

Cu toate acestea, A.N.R.P. a

comunicat intimatului - reclamant prin aceeași adresă că a decis restituirea

dosarului la entitatea care a soluționat notificarea, în vederea completării.

Demersurile intimatului - reclamant

pe lângă Primăria Municipiului Craiova și Prefectura Dolj din perioada ianuarie

– mai 2006 au rămas fără rezultat autoritățile comunicându-i că dosarul în

discuție nu le-a fost remis.

În realitate, în cauză nu

există nici o dovadă că intimata pârâtă A.N.R.P. și, ulterior, recurenta C.C.S.D.

ar fi întreprins demersul invocat, în dosarul intimatului - reclamant, anterior

înregistrării acestuia sub nr. 12394/ CC din 11 aprilie 2006 la Secretariatul C.C.S.D.

Nici după acest moment: 11

aprilie 2006, nu există nici un element care să contureze voința recurentei de

a parcurge procedurile instituite prin Cap. V al Titlului VII – Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

din Legea nr.  247/2005 într-un termen rezonabil, după cum bine a sesizat

judecătorul fondului, fundamentându-se pe dispozițiile art. 6 paragraful 1 din

C.E.D.O.

Abia la data de 17 aprilie

2008, adică după doi ani, și numai după insistențele repetate ale

intimatului-reclamant, recurenta a trecut la etapa analizării dosarului,

potrivit art. 16 alin. (4) din lege dar, și de această dată, a considerat că se

impune remiterea întregii documentații la Primăria Municipiului Craiova, „în

vederea reanalizării și completării dosarului”.

Înalta Curte constată că

această măsură adoptată de recurentă în procedura administrativă este vădit

nelegală contravenind atât dispozițiilor exprese ale textului de lege sus

indicat, cât și scopului reglementării examinate.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

„

Pe

baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de

despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor

… în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în

natură”.

Or, după cum

rezultă din cele ce preced, recurenta nu a pus la îndoială legalitatea

respingerii cererii de restituire în natură, ci a avut unele dubii privind

suprafața terenului expropriat și configurația clădirii demolate, care, însă,

nu pot fi rezolvate pe această cale. De altfel măsura adoptată contravine și

dispozițiilor art. 16 alin. (1) din aceeași reglementare, care stabilesc un

termen limită de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, pentru

predarea dosarelor de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor,

fără posibilitatea restituirii acestora, și, cum s-a arătat, chiar scopului

legii, care este unul reparatoriu.

În fine, critica

recurentei este lipsită de suport și dintr-o altă perspectivă. Chiar admițând

că există neconcordanțe în dosarul intimatului-reclamant – autoritatea

recurentă nu și-a susținut afirmația prin dovezi – acestea puteau fi lămurite

în etapa evaluării, potrivit art. 16 alin. (6)

4

– (6)

5

din lege, legiuitorul oferind instrumente suple și eficiente pentru rezolvarea

acestora.

Cât privește

criteriile în raport de care C.E.D.O. cuantifică termenul de soluționare a unei

cauze ca fiind rezonabil sau nu, Înalta Curte observă că recurenta le-a indicat

bine, numai că acestea, în totalitate, îi sunt potrivnice.

Complexitatea

redusă a cauzei și conduita corectă a intimatului - reclamant, care, în pofida

vârstei înaintate (are peste 80 ani), și-a îndeplinit corespunzător obligațiile

legale și a întreprins constant demersuri în vederea soluționării cu celeritate

a dosarului său de despăgubire sunt argumente care pledează în favoarea

păstrării considerentului fondului referitor la nesoluționarea acestei cauze

într-un termen rezonabil. În plus, nici invocarea culpei altor autorități

publice implicate în procedura reglementată în Titlul VII al Legii nr. 247/2005

nu este pertinentă, în raport de constatarea Curții, anterior expusă, în sensul

că dosarul intimatului-reclamant a fost lăsat în nelucrare de către recurentă

mai mult de doi ani.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge

recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 149 din 12 iunie 2008

a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2009.