ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 365/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 mai 2008 reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D., solicitând obligarea lor: la emiterea deciziei reprezentând titluri de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, județul Dolj; la plata unor despăgubiri în cuantum de 50.000 lei pentru prejudiciul moral; precum și la plata unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere începând cu data pronunțării hotărârii și până la emiterea deciziei. Soluționând pricina, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 149 din 12 iunie 2008 a admis în parte acțiunea; a obligat pe pârâta C.C.S.D.

și emită dispoziție privind acordarea de titluri de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, județul Dolj; a respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală și a respins capătul de cerere privind despăgubirile. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că între data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 7 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii. Ca urmare, aplicând dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., curtea de apel a stabilit că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul soluționării într-un termen rezonabil a cauzei.

De asemenea, s-a mai reținut și incidența art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O., în sensul că reclamantul este împiedicat de a dispune de despăgubirile ce i se cuvin pentru bunul său. Excepția privind lipsa calității procesuale pasive a A.N.R.P. a fost admisă, reținându-se că potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competența exclusivă a pârâtei C.C.S.D. În fine, s-a respins cererea de acordare a daunelor morale ca nedovedită iar cu privire la daunele cominatorii s-a arătat că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură subsecventă actualei etape judiciare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta C.C.S.D., invocând dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta susține că nu are nici o culpă pentru faptul că până la acest moment nu a emis decizia privind acordarea de titluri de despăgubire, în condițiile în care Titlul VII al Legii nr. 247/2005 instituie o procedură administrativă pe care este obligată să o respecte. Arată că în etapa analizării dosarului intimatului, desfășurată potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a constatat că acesta nu conține înscrisuri care să descrie construcția demolată și, în plus, există neconcordanțe cu privire la suprafața de teren expropriată.

Așa fiind, consideră că Primăria Craiova, care nu a comunicat încă înscrisurile solicitate, este vinovată de tergiversarea soluționării dosarului. Cât privește aprecierea fondului că durata procedurii administrative este prea mare, recurenta arată că au fost ignorate criteriile ce reies din jurisprudența C.E.D.O. în materie de termen rezonabil, adică: complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente, ca și importanța litigiului pentru reclamant. Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, precum și potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin Dispoziția nr. 10164 din 7 iunie 2005, Primarul Municipiului Craiova, în temeiul art. 1 alin. (2), art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (2), art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 71 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a acordat măsuri reparatorii sub forma de titluri de valoare nominală în cuantum de 615.360.000 ROL intimatului - reclamant C.D., precum și soției acestuia C.A. (în prezent decedată) pentru imobilul situat în Craiova. Din procesul - verbal de negociere încheiat între Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 și C.D. rezultă că măsurile reparatorii privesc o construcție demolată în suprafață de 60,96 mp.

și teren în suprafață de 269 mp., imobilul fiind în întregime expropriat și imposibil de restituit în natură. Dispoziția primarului a fost emisă cu avizul favorabil al D.G.F.P. a Județului Dolj. Necontestat, Prefectura Județului Dolj a transmis dosarul de despăgubire al intimatului-reclamant încă din cursul anului 2005, după cum se indică în adresa emisă de A.N.R.P. din 23 decembrie 2005. Cu toate acestea, A.N.R.P. a comunicat intimatului - reclamant prin aceeași adresă că a decis restituirea dosarului la entitatea care a soluționat notificarea, în vederea completării. Demersurile intimatului - reclamant pe lângă Primăria Municipiului Craiova și Prefectura Dolj din perioada ianuarie – mai 2006 au rămas fără rezultat autoritățile comunicându-i că dosarul în discuție nu le-a fost remis.

În realitate, în cauză nu există nici o dovadă că intimata pârâtă A.N.R.P. și, ulterior, recurenta C.C.S.D. ar fi întreprins demersul invocat, în dosarul intimatului - reclamant, anterior înregistrării acestuia sub nr. 12394/ CC din 11 aprilie 2006 la Secretariatul C.C.S.D. Nici după acest moment: 11 aprilie 2006, nu există nici un element care să contureze voința recurentei de a parcurge procedurile instituite prin Cap. V al Titlului VII – Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 într-un termen rezonabil, după cum bine a sesizat judecătorul fondului, fundamentându-se pe dispozițiile art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.

Abia la data de 17 aprilie 2008, adică după doi ani, și numai după insistențele repetate ale intimatului-reclamant, recurenta a trecut la etapa analizării dosarului, potrivit art. 16 alin. (4) din lege dar, și de această dată, a considerat că se impune remiterea întregii documentații la Primăria Municipiului Craiova, „în vederea reanalizării și completării dosarului”. Înalta Curte constată că această măsură adoptată de recurentă în procedura administrativă este vădit nelegală contravenind atât dispozițiilor exprese ale textului de lege sus indicat, cât și scopului reglementării examinate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. „ Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor … în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură”.

Or, după cum rezultă din cele ce preced, recurenta nu a pus la îndoială legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, ci a avut unele dubii privind suprafața terenului expropriat și configurația clădirii demolate, care, însă, nu pot fi rezolvate pe această cale. De altfel măsura adoptată contravine și dispozițiilor art. 16 alin. (1) din aceeași reglementare, care stabilesc un termen limită de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, pentru predarea dosarelor de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, fără posibilitatea restituirii acestora, și, cum s-a arătat, chiar scopului legii, care este unul reparatoriu. În fine, critica recurentei este lipsită de suport și dintr-o altă perspectivă.

Chiar admițând că există neconcordanțe în dosarul intimatului-reclamant – autoritatea recurentă nu și-a susținut afirmația prin dovezi – acestea puteau fi lămurite în etapa evaluării, potrivit art. 16 alin. (6) 4 – (6) 5 din lege, legiuitorul oferind instrumente suple și eficiente pentru rezolvarea acestora. Cât privește criteriile în raport de care C.E.D.O. cuantifică termenul de soluționare a unei cauze ca fiind rezonabil sau nu, Înalta Curte observă că recurenta le-a indicat bine, numai că acestea, în totalitate, îi sunt potrivnice. Complexitatea redusă a cauzei și conduita corectă a intimatului - reclamant, care, în pofida vârstei înaintate (are peste 80 ani), și-a îndeplinit corespunzător obligațiile legale și a întreprins constant demersuri în vederea soluționării cu celeritate a dosarului său de despăgubire sunt argumente care pledează în favoarea păstrării considerentului fondului referitor la nesoluționarea acestei cauze într-un termen rezonabil.

În plus, nici invocarea culpei altor autorități publice implicate în procedura reglementată în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu este pertinentă, în raport de constatarea Curții, anterior expusă, în sensul că dosarul intimatului-reclamant a fost lăsat în nelucrare de către recurentă mai mult de doi ani. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 149 din 12 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2009.