ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 365/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 365/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 13 mai 2008
reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D.,
solicitând obligarea lor: la emiterea deciziei reprezentând titluri de
despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, județul Dolj; la plata unor
despăgubiri în cuantum de 50.000 lei pentru prejudiciul moral; precum și la
plata unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere începând cu data
pronunțării hotărârii și până la emiterea deciziei.
Soluționând pricina, Curtea
de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 149
din 12 iunie 2008 a admis în parte acțiunea; a obligat pe pârâta C.C.S.D. și
emită dispoziție privind acordarea de titluri de despăgubire pentru imobilul
situat în Craiova, județul Dolj; a respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P. ca
fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală și a respins
capătul de cerere privind despăgubirile.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că între data formulării
cererii de acordare a măsurilor reparatorii și data introducerii acțiunii au
trecut aproximativ 7 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate
de lege să ajungă la finalizarea procedurii. Ca urmare, aplicând dispozițiile art.
6 din C.E.D.O., curtea de apel a stabilit că durata excesivă a procedurilor
administrative este de natură a încălca în mod evident principiul soluționării
într-un termen rezonabil a cauzei.
De asemenea, s-a mai reținut
și incidența art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O., în sensul că
reclamantul este împiedicat de a dispune de despăgubirile ce i se cuvin pentru
bunul său.
Excepția privind lipsa
calității procesuale pasive a A.N.R.P. a fost admisă, reținându-se că potrivit
dispozițiilor art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, emiterea
deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competența
exclusivă a pârâtei C.C.S.D.
În fine, s-a respins cererea
de acordare a daunelor morale ca nedovedită iar cu privire la daunele
cominatorii s-a arătat că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură
specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută
hotărâri definitive și irevocabile, procedură subsecventă actualei etape
judiciare.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs în termen legal pârâta C.C.S.D., invocând dispozițiile cu
caracter general cuprinse în art. 304
1
C. proc. civ.
Recurenta susține că nu are
nici o culpă pentru faptul că până la acest moment nu a emis decizia privind
acordarea de titluri de despăgubire, în condițiile în care Titlul VII al Legii nr.
247/2005 instituie o procedură administrativă pe care este obligată să o
respecte. Arată că în etapa analizării dosarului intimatului, desfășurată
potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a constatat că
acesta nu conține înscrisuri care să descrie construcția demolată și, în plus,
există neconcordanțe cu privire la suprafața de teren expropriată. Așa fiind,
consideră că Primăria Craiova, care nu a comunicat încă înscrisurile
solicitate, este vinovată de tergiversarea soluționării dosarului.
Cât privește aprecierea
fondului că durata procedurii administrative este prea mare, recurenta arată că
au fost ignorate criteriile ce reies din jurisprudența C.E.D.O. în materie de
termen rezonabil, adică: complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a
autorităților competente, ca și importanța litigiului pentru reclamant.
Examinând sentința prin
prisma criticilor formulate, precum și potrivit art. 304
1
C. proc.
civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat
pentru următoarele considerente:
Prin Dispoziția nr. 10164
din 7 iunie 2005, Primarul Municipiului Craiova, în temeiul art. 1 alin. (2), art.
9 alin. (2), art. 10 alin. (2), art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (3) din
Legea nr. 10/2001 și art. 71 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a acordat măsuri
reparatorii sub forma de titluri de valoare nominală în cuantum de 615.360.000 ROL
intimatului - reclamant C.D., precum și soției acestuia C.A. (în prezent
decedată) pentru imobilul situat în Craiova. Din procesul - verbal de negociere
încheiat între Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 și C.D. rezultă
că măsurile reparatorii privesc o construcție demolată în suprafață de 60,96
mp. și teren în suprafață de 269 mp., imobilul fiind în întregime expropriat și
imposibil de restituit în natură.
Dispoziția primarului a fost
emisă cu avizul favorabil al D.G.F.P. a Județului Dolj.
Necontestat, Prefectura Județului
Dolj a transmis dosarul de despăgubire al intimatului-reclamant încă din cursul
anului 2005, după cum se indică în adresa emisă de A.N.R.P. din 23 decembrie
2005.
Cu toate acestea, A.N.R.P. a
comunicat intimatului - reclamant prin aceeași adresă că a decis restituirea
dosarului la entitatea care a soluționat notificarea, în vederea completării.
Demersurile intimatului - reclamant
pe lângă Primăria Municipiului Craiova și Prefectura Dolj din perioada ianuarie
– mai 2006 au rămas fără rezultat autoritățile comunicându-i că dosarul în
discuție nu le-a fost remis.
În realitate, în cauză nu
există nici o dovadă că intimata pârâtă A.N.R.P. și, ulterior, recurenta C.C.S.D.
ar fi întreprins demersul invocat, în dosarul intimatului - reclamant, anterior
înregistrării acestuia sub nr. 12394/ CC din 11 aprilie 2006 la Secretariatul C.C.S.D.
Nici după acest moment: 11
aprilie 2006, nu există nici un element care să contureze voința recurentei de
a parcurge procedurile instituite prin Cap. V al Titlului VII – Regimul
stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv
din Legea nr. 247/2005 într-un termen rezonabil, după cum bine a sesizat
judecătorul fondului, fundamentându-se pe dispozițiile art. 6 paragraful 1 din
C.E.D.O.
Abia la data de 17 aprilie
2008, adică după doi ani, și numai după insistențele repetate ale
intimatului-reclamant, recurenta a trecut la etapa analizării dosarului,
potrivit art. 16 alin. (4) din lege dar, și de această dată, a considerat că se
impune remiterea întregii documentații la Primăria Municipiului Craiova, „în
vederea reanalizării și completării dosarului”.
Înalta Curte constată că
această măsură adoptată de recurentă în procedura administrativă este vădit
nelegală contravenind atât dispozițiilor exprese ale textului de lege sus
indicat, cât și scopului reglementării examinate.
Astfel, potrivit
dispozițiilor art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
„
Pe
baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de
despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor
… în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în
natură”.
Or, după cum
rezultă din cele ce preced, recurenta nu a pus la îndoială legalitatea
respingerii cererii de restituire în natură, ci a avut unele dubii privind
suprafața terenului expropriat și configurația clădirii demolate, care, însă,
nu pot fi rezolvate pe această cale. De altfel măsura adoptată contravine și
dispozițiilor art. 16 alin. (1) din aceeași reglementare, care stabilesc un
termen limită de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, pentru
predarea dosarelor de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor,
fără posibilitatea restituirii acestora, și, cum s-a arătat, chiar scopului
legii, care este unul reparatoriu.
În fine, critica
recurentei este lipsită de suport și dintr-o altă perspectivă. Chiar admițând
că există neconcordanțe în dosarul intimatului-reclamant – autoritatea
recurentă nu și-a susținut afirmația prin dovezi – acestea puteau fi lămurite
în etapa evaluării, potrivit art. 16 alin. (6)
4
– (6)
5
din lege, legiuitorul oferind instrumente suple și eficiente pentru rezolvarea
acestora.
Cât privește
criteriile în raport de care C.E.D.O. cuantifică termenul de soluționare a unei
cauze ca fiind rezonabil sau nu, Înalta Curte observă că recurenta le-a indicat
bine, numai că acestea, în totalitate, îi sunt potrivnice.
Complexitatea
redusă a cauzei și conduita corectă a intimatului - reclamant, care, în pofida
vârstei înaintate (are peste 80 ani), și-a îndeplinit corespunzător obligațiile
legale și a întreprins constant demersuri în vederea soluționării cu celeritate
a dosarului său de despăgubire sunt argumente care pledează în favoarea
păstrării considerentului fondului referitor la nesoluționarea acestei cauze
într-un termen rezonabil. În plus, nici invocarea culpei altor autorități
publice implicate în procedura reglementată în Titlul VII al Legii nr. 247/2005
nu este pertinentă, în raport de constatarea Curții, anterior expusă, în sensul
că dosarul intimatului-reclamant a fost lăsat în nelucrare de către recurentă
mai mult de doi ani.
Pentru aceste
considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge
recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 149 din 12 iunie 2008
a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 ianuarie 2009.