ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5365/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 153 din 22 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta R.C.T., în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și

a obligat-o pe aceasta din urmă să emită pentru reclamantă titlul de

despăgubire, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005; prin aceeași

sentință, a fost respinsă acțiunea față de pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților,

precum și capătul de cerere prin care

reclamanta solicita daune

cominatorii.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta a

solicitat în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri

reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, județul

Dolj.

Prin dispoziția

nr. 10561 din 21 iunie 2006, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005

în favoarea reclamantei, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 22851/CC.

Reține prima

instanță că, deși dosarul a fost înaintat autorității pârâte în

anul 2006, până la data sesizării instanței

dosarul reclamantei nu fusese analizat,

iar între data depunerii cererii

- notificarea nr. 670/N/2001 și data formulării acțiunii a trecut o perioadă de

timp îndelungată, fără ca autoritatea abilitată de lege să ajungă la

finalizarea procedurii.

Astfel,

apreciază instanța de fond, durata excesivă a procedurii administrative este de

natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil, motiv pentru

care se va face aplicarea art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, impunându-se ca autoritatea

pârâtă să fie obligată să emită

dispoziția pentru stabilirea

despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform

dispoziției nr. 10561 din 21 iunie 2006.

Arată prima

instanță că noțiunea de proces echitabil reglementată de art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului implică și respectarea unui termen rezonabil de

soluționare a unei cauze, termen care cuprinde și durata

procedurilor administrative, deoarece aceasta

constituie o premisă indispensabilă

prevăzută în dreptul intern pentru

sesizarea instanței.

De asemenea, se

arată în considerentele sentinței atacate, procedurile administrative,

coordonate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil iar

depășirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordare a

măsurilor reparatorii constituie o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din

CEDO.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de A.N.R.P., instanța de

fond a apreciat că aceasta este întemeiată, întrucât nu această autoritate este

cea care emite decizia privind titlul de despăgubiri, ci Comisia Centrală.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în

temeiul prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ.

In motivarea

recursului, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

reiterat, în esență, apărările invocate în fața instanței de fond, în sensul că

acțiunea reclamantei este prematură, soluționarea dosarelor privind acordarea

despăgubirilor făcându-se în virtutea declanșării procedurii prevăzute de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de

persoana îndreptățită, adică procedura administrativa nu se declanșează prin

simpla cerere a persoanei îndreptățite ci numai după transmiterea dosarelor. De

asemenea, arată pârâta, după etapa transmiterii si înregistrării si etapa

analizării dosarelor, urmează etapa evaluării dosarelor și doar după

parcurgerea întregii proceduri administrative Comisia poate emite decizia reprezentând

titlul de despăgubiri.

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată

că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Într-adevăr,

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede mai multe etape în soluționarea

cererilor de retrocedare, fără să reglementeze un termen pentru emiterea

deciziei.

Împrejurarea că

norma specială nu a menționat un termen pentru

rezolvarea cererilor de retrocedare nu poate, însă, încuraja

autoritatea publică să

tergiverseze soluționarea acestora, sesizările

privind retrocedarea imobilelor impunându-se a fi soluționate într-un termen

rezonabil sau cu prioritate, în cazuri de excepție.

Dispoziția

legală națională, prin care se instituie un sistem aleatoriu de acordare a

despăgubirilor în caz de aplicare a prevederilor cuprinse în Legea nr. 10/2001,

este de natură a modifica substanțial și subiectiv valoarea acestor

despăgubiri, cu consecința creării unui nou

prejudiciu provenit din neemiterea

promptă a deciziei administrative,

prin care se recunoaște existența încălcării dreptului de proprietate.

Această situație

reprezintă, însă, o încălcare evidentă a dispozițiilor art. 1

din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea a

drepturilor omului și libertăților

fundamentale, așa cum, în mod corect,

a reținut și instanța de fond, admițând acțiunea reclamantei.

Fiind vorba de o

perioadă de peste 4 ani, în care autoritatea recurentă nu a dat curs

solicitării intimatei de emitere a deciziei, este evident că nu ne aflăm în

prezența unui „termen rezonabil", în accepțiunea prevederilor comunitare

susmenționate, ci ne aflăm în situația

nesoluționării în termen a cererii formulate

de

intimata-reclamantă. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca

nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva sentinței nr. 153 din 22 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefundat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 decembrie 2010.