Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.12.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5516/2010

HOTĂRÂRE
09.12.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5516/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 172 din 26 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, a admis în parte acțiunea reclamantei S.E., în contradictoriu cu C.C.S.D., a obligat pârâta să emită reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubiri aferentă imobilului situat în Craiova, conform dispoziției din 14 martie 2005 a Primarului Municipiului Craiova și a respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P. pentru lipsa calității procesuale pasive. A fost de asemenea respins capătul de cerere vizând plata daunelor cominatorii. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P.

invocată prin întâmpinare, întrucât potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit legii se constituie C.C.S.D., căreia îi incumbă obligația legală de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și cea privind întocmirea raportului de evaluare. Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin dispoziția din 14 martie 2005 Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în speță, dosarul fiind transmis către C.C.S.D. Totodată, documentația vizând acordarea măsurilor reparatorii a fost înregistrată la S.C.C. la data de 06 aprilie 2006, dată de la care pârâta, în lipsa motive obiective, nu a demarat procedura reglementată de lege, împrejurare de natură a încălca în mod evident principiul duratei rezonabile.

Prima instanță a procedat la aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținând că termenul rezonabil cuprinde și durata procedurilor administrative, iar împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării drepturilor reclamanților. S-a mai reținut că prin neîndeplinirea obligației de a emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prima instanță a concluzionat în sensul că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare într-un termen rezonabil și că depășirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurile reparatorii constituie o încălcare evidentă a prevederilor reținute. În ce privește capătul de cerere relativ la plata daunelor cominatorii, s-a reținut că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorității, procedură subsecventă etapei judiciare în curs, aplicabilă în cazul în care nu se execută o hotărâre definitivă și irevocabilă Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs pârâta C.C.S.D., invocând dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304 1 C. proc.

civ. Pârâta-recurentă a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, susținând nelegalitatea hotărârii care a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează atât sursele de finanțare, cuantumul cât și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond nu ținut seama de apărările formulate în cauză și astfel a reținut greșit o încălcare a termenului rezonabil în soluționarea dosarului intimatei- reclamante. Recurenta expune astfel etapele parcurse în cadrul procedurii administrative și arată că ordinea de soluționare a dosarelor se stabilește potrivit regulilor și criteriilor prevăzute în decizia din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. În cauză, este necontestat că procedura administrativă, de restituire a imobilului trecut în proprietatea Statului Român a început cu notificarea nr. 512/N/2001 făcută de intimata-reclamantă prin executorul judecătoresc. Ca urmare, prin dispoziția primarului din 14 martie 2005, pentru motivul că imobilul respectiv este imposibil de restituit în natură, se acordă măsuri reparatorii în echivalent, dispoziția fiind transmisă împreună cu dosarul la S.C.C.

pentru Stabilirea Despăgubirilor unde este înregistrată din 06 aprilie 2006. Admițând acțiunea formulată de intimata-reclamantă, instanța de fond a susținut, în esență, că cererea acesteia nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil statuat la art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, ceea ce face ca netrimiterea dosarului la un evaluator să reprezinte un refuz nejustificat, soluție pe care instanța de recurs o apreciază ca fiind legală și temeinică. Astfel, potrivit Titlului VIII, Cap. V – procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției […], cu modificările și completările ulterioare, „(5) S.C.C.

va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”.

După cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen, precum și că, în raport cu dispozițiile deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt soluționate și dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil și, pe cale de consecință, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că Titlul VII – Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în decizia din 16 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente. Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens, trebuie menționată recomandarea privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă. Într-adevăr, ca urmare a aderării României la U.E. și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TVE, recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil. Or, având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în reglementările secundare – H.G. nr. 1095/2005 și decizia nr. 2815/2008, în cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.

Pe de altă parte, trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. (1) din C.E.D.O., este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice centrale sau locale. Deci, în concluzie, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că autoritățile administrative competente, în lipsa unui termen legal, erau obligate să acționeze într-un termen rezonabil pentru soluționarea cererii intimatei-reclamante. De asemenea, în raport cu data declanșării procedurii administrative – anul 2001 și cu data înregistrării dosarului la C.C.S.D.

–2006, precum și în raport cu importanța cauzei pentru intimata-reclamantă, dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în cauză, așa cum s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea cererii formulate de intimata-reclamantă, și-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă. Astfel fiind, în mod întemeiat a reținut instanța de fond refuzul nejustificat în sarcina autorității publice recurente, pe care a obligat-o să transmită dosarul în litigiu la un evaluator, în scopul finalizării procedurii administrative și emiterii deciziei de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite intimatei-reclamante, potrivit dispoziției emisă de Primarul Municipiului Craiova.

În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul formulat este neîntemeiat, urmând să fie respins, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 172 din 26 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-12-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5365/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 153 din 22 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta R.C.
ÎCCJ 2011-01-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 432/2011
Despăgubirilor să emită reclamantei decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, conform Dispoziției nr. 2822 din 23 ianuarie 2006 a Primarului Municipiului Craiova. A respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P.
ÎCCJ 2010-11-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5323/2010
2006 și nu a fost soluționat până la data introducerii prezentei acțiuni. S-a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 10269/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova. În motivarea respingerii excepției, instanța de fond a rețin
ÎCCJ 2010-12-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5470/2010
), prin Dispoziția nr. 10463 din 27 iunie 2005, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în favoarea reclamantei, dosarul fiind transmis către Comisia
ÎCCJ 2010-12-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5684/2010
Despăgubirilor. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, iar prin dispoziția nr. 5493 din 03 martie 2005, Primăria
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă