ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5516/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 172 din 26 martie 2010, Curtea

de Apel Craiova, a admis în parte acțiunea reclamantei S.E., în contradictoriu cu

C.C.S.D., a obligat pârâta să emită reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubiri

aferentă imobilului situat în Craiova, conform dispoziției din 14 martie 2005 a

Primarului Municipiului Craiova și a respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P. pentru

lipsa calității procesuale pasive. A fost de asemenea respins capătul de cerere

vizând plata daunelor cominatorii.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că este întemeiată excepția lipsei calității

procesuale pasive a A.N.R.P. invocată prin întâmpinare, întrucât potrivit dispozițiilor

art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru analizarea și stabilirea

cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit legii se constituie C.C.S.D.,

căreia îi incumbă obligația legală de emitere a deciziei reprezentând titlul de

despăgubire și cea privind întocmirea raportului de evaluare.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că prin dispoziția din 14 martie 2005 Primăria Municipiului Craiova a propus

acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în speță, dosarul fiind transmis

către C.C.S.D.

Totodată, documentația

vizând acordarea măsurilor reparatorii a fost înregistrată la S.C.C. la data de

06 aprilie 2006, dată de la care pârâta, în lipsa motive obiective, nu a demarat

procedura reglementată de lege, împrejurare de natură a încălca în mod evident principiul

duratei rezonabile.

Prima instanță a procedat

la aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținând că termenul

rezonabil cuprinde și durata procedurilor administrative, iar împrejurarea că autoritățile

administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie

culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării drepturilor reclamanților.

S-a mai reținut că prin

neîndeplinirea obligației de a emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă

aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și obligației statului de a proteja bunurile,

valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată prin Protocolul Adițional

nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prima instanță a concluzionat

în sensul că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să

se desfășoare într-un termen rezonabil și că depășirea unui termen de 9 ani de la

data formulării cererii de acordare a măsurile reparatorii constituie o încălcare

evidentă a prevederilor reținute.

În ce privește capătul

de cerere relativ la plata daunelor cominatorii, s-a reținut că prin art. 24 din

Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorității,

procedură subsecventă etapei judiciare în curs, aplicabilă în cazul în care nu se

execută o hotărâre definitivă și irevocabilă

Împotriva sentinței pronunțată

de instanța de fond a declarat recurs pârâta C.C.S.D., invocând dispozițiile cu

caracter general cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ.

Pârâta-recurentă a solicitat

modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, susținând

nelegalitatea hotărârii care a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează atât sursele de finanțare, cuantumul

cât și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi

restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond nu ținut seama de apărările formulate

în cauză și astfel a reținut greșit o încălcare a termenului rezonabil în soluționarea

dosarului intimatei- reclamante.

Recurenta expune astfel

etapele parcurse în cadrul procedurii administrative și arată că ordinea de soluționare

a dosarelor se stabilește potrivit regulilor și criteriilor prevăzute în decizia

din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile

scrise, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În cauză, este necontestat

că procedura administrativă, de restituire a imobilului trecut în proprietatea Statului

Român a început cu notificarea nr. 512/N/2001 făcută de intimata-reclamantă prin

executorul judecătoresc.

Ca urmare, prin dispoziția

primarului din 14 martie 2005, pentru motivul că imobilul respectiv este imposibil

de restituit în natură, se acordă măsuri reparatorii în echivalent, dispoziția fiind

transmisă împreună cu dosarul la S.C.C. pentru Stabilirea Despăgubirilor unde este

înregistrată din 06 aprilie 2006.

Admițând acțiunea formulată

de intimata-reclamantă, instanța de fond a susținut, în esență, că cererea acesteia

nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil

statuat la art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, ceea ce face ca

netrimiterea dosarului la un evaluator să reprezinte un refuz nejustificat, soluție

pe care instanța de recurs o apreciază ca fiind legală și temeinică.

Astfel, potrivit Titlului

VIII, Cap. V – procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art.

16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății

și justiției […], cu modificările și completările ulterioare, „(5) S.C.C. va proceda

la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat

cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise

evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului

de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori

desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare

pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor

în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”.

După cum s-a arătat în

expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente pornesc

de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige autoritățile

competente să soluționeze cererile într-un anumit termen, precum și că, în raport

cu dispozițiile deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt soluționate și dosarele sunt

transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu există o încălcare

a unui termen rezonabil și, pe cale de consecință, nu se poate vorbi de un refuz

nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că Titlul

VII – Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare,

nu prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea

titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în decizia din 16 septembrie 2008

emisă de C.C.S.D., dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca

durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente.

Astfel, în primul rând,

este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea

organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă orice

structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor

și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt,

eficace și eficient.

În acest sens, trebuie

menționată recomandarea privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniștri

al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei

administrări (administrații), ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute

obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele

care există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca urmare

a aderării României la U.E. și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona,

care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TVE, recunoaște drepturile,

libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii

Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la

o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni

europeni.

Astfel, potrivit art.

41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în

mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

Or, având în vedere dispozițiile

art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația

primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în reglementările secundare

– H.G. nr. 1095/2005 și decizia nr. 2815/2008, în cazul de față, referitoare la

procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru

imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și

nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului

rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului

la o bună administrare.

Pe de altă parte, trebuie

menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, a statuat că termenul rezonabil,

ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. (1) din C.E.D.O., este

pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru

soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice centrale sau

locale.

Deci, în concluzie, instanța

de fond a reținut în mod întemeiat că autoritățile administrative competente, în

lipsa unui termen legal, erau obligate să acționeze într-un termen rezonabil pentru

soluționarea cererii intimatei-reclamante.

De asemenea, în raport

cu data declanșării procedurii administrative – anul 2001 și cu data înregistrării

dosarului la C.C.S.D. –2006, precum și în raport cu importanța cauzei pentru intimata-reclamantă,

dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative

competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului

rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat

în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca

atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către

autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței

legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în cauză, așa cum

s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea

cererii formulate de intimata-reclamantă, și-au exercitat dreptul de apreciere cu

privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu,

cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună

administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.

Astfel fiind, în mod întemeiat

a reținut instanța de fond refuzul nejustificat în sarcina autorității publice recurente,

pe care a obligat-o să transmită dosarul în litigiu la un evaluator, în scopul finalizării

procedurii administrative și emiterii deciziei de stabilire a cuantumului despăgubirilor

cuvenite intimatei-reclamante, potrivit dispoziției emisă de Primarul Municipiului

Craiova.

În concluzie, pentru considerentele

de mai sus, recursul formulat este neîntemeiat, urmând să fie respins, soluția instanței

de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 172 din 26 martie

2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 9 decembrie 2010.