ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 29/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 29/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta N.M., în

contradictoriu cu pârâții pârâți C.C.S.D., Președintele C.C.S.D.,

a solicitat amendarea Președintelui Comisiei Centrale, cu amenda de 20% din

salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, pana la executarea obligației

de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat in

Craiova, Județul Dolj, obligație dispusa prin Sentința nr. 119 din 10 martie 2010,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, definitiva si irevocabilă prin

respingerea recursului conform Deciziei nr. 5365 din 02 decembrie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligarea

Comisiei Centrale la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de despăgubiri de

întârziere si la plata cheltuielilor de judecata.

La data de 02

decembrie 2011 reclamanta a depus precizare la acțiune, solicitând în temeiul

dispozițiile 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, introducerea în cauză, în

calitate de pârât, a Președintelui Comisiei Centrale.

La termenul din 16

martie 2012, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită

restrângerea obiectului acțiunii, respectiv amendarea Președintelui Comisiei

Centrale, cu amendă în cuantum de 20% din salariul brut pe economie, pentru

neexecutarea titlului și nerespectarea obligației de a emite decizia privind

titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, jud. Dolj, obligație dispusă

prin Sentința civilă nr. 119 din 10 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă 53 din 07

ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

de apel

Prin

Sentința nr. 1008 din 31 octombrie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins

acțiunea formulată și precizată de reclamanta N.M. în contradictoriu

cu pârâții C.C.S.D., Președintele C.C.S.D., D.D., C.M.S., G.T.N., A.M., A.MB.,

O.V., D.B., L.A., O.P.și C.A.D.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că deși potrivit art.

24 alin. (1) din L.C.A.,

se aplică amendă la cererea

persoanei vătămate, conducătorului autorității, în speță, așa cum rezultă

din

Decizia Primului Ministru nr. 265 din 23 mai 2012, doamna D.D. a

fost eliberată din funcția de președinte al A.N.R.P., motiv pentru care urmează

să se respingă acțiunea față de aceasta. Cum reclamanta și-a precizat acțiunea

numai cu privire la această persoană, instanța a constatat că nu se mai impune

analizarea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive cu privire la

celelalte persoane chemate în judecată.

Pe

fondul cauzei, prima instanță, având în vedere că

prin O.U.G. nr. 4/2012

privind unele măsuri temporare în vederea consolidării

cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul al VII- lea "Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și

justiției, precum și unele măsuri adiacente, activitatea de emitere a titlurilor

de proprietate este suspendata pentru o perioada de 6 luni, a apreciat că nu

sunt îndeplinite la momentul pronunțării condițiile prevăzute de art. 24 alin.

(1) din L.C.A.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că această răspundere funcționează numai

ca sancțiune a stării de inerție, or, în prezentul litigiu, fiind suspendata

prin lege

activitatea paraților de emitere a titlurilor de

despăgubire, nu se poate retine existenta unei atitudini de pasivitate a

acestora, care sa fie sancționabila.

În

ceea ce privește susținerile reclamantei pe fondul dreptului sau, față de

caracterul special al procedurii prevăzute de art. 24 alin. (1) din L.C.A.,

instanța a reținut că nu pot fi avute în vedere, deoarece nu vizează soluții

similare in aceasta procedura speciala.

reclamantei

Recurenta a criticat

soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că instanța a

soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului.

Recurenta a arătat că

hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a O.U.G. nr. 4/2012,

având în vedere că executarea hotărârii judecătorești a fost amânată timp de

peste un an, până la data intervenirii O.U.G. nr. 4/2012.

De asemenea, s-a

arătat că în mod greșit instanța a respins capătul de cerere privind obligarea

pârâtei la plata sumei prevăzute cu titlu de despăgubiri pentru întârziere,

criticând lipsa de rol activ a instanței de fond în ceea ce privește

administrarea probatoriului necesar dovedirii prejudiciului suferit de

reclamantă.

De asemenea, s-a

arătat că hotărârea este nemotivată, fapt ce rezultă din afirmația instanței,

în sensul că „nu va avea în vedere argumentele reclamantei”, pe care le-a

înlăturat, dar fără a motiva această soluție. nejustificat de mari față de

obiectul cauzei și a muncii îndeplinite de avocat.

II. Considerentele

Înaltei Curți a asupra recursului

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte constată

că obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă aplicarea amenzii prevăzute

de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 republicată,

Președintelui Comisiei Centrale până la executarea obligației de a emite

decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, Județul

Dolj, obligație dispusa prin Sentința nr. 119 din 10 martie 2010, pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, definitiva si irevocabilă prin respingerea recursului

conform Deciziei nr. 5365 din 02 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, precum și obligarea Comisiei Centrale la plata sumei de

50.000 lei, cu titlu de despăgubiri de întârziere și la plata cheltuielilor de

judecată.

Potrivit art. 24 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea

publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul

administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni

administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în

termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în

cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.

O.U.G. nr. 4/2012,

articol unic prevede că „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de

urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de

despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea

imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul al VII- lea "Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății

și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al

României, Partea a I- a, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și

completările ulterioare”.

Prin O.U.G. nr. 4/2012,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, privind unele măsuri temporare

în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din

Titlul al VII- lea „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv al Legii nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, a fost suspendată

până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor

de conversie, precum și a procedurilor de evaluare a imobilelor pentru care se acordă

despăgubiri.

Înalta Curte arată că

potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul neexecutării

unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ,

prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să

înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau

să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului

autorității o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de

întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.

Ambele categorii de

sancțiuni, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii

juridice, ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept

cărora le incumbă o anumită obligație.

Răspunderea juridică

are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea

unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat, cât

și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații.

Pentru antrenarea

răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între

acestea fiind o faptă culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Neîndeplinirea

obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege

se poate circumscrie noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea

amenzii și a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004.

Dar, pentru a se

dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și

existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în

neexecutare.

În cauza analizată

lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice, potrivit celor

ce se vor explica mai jos.

La aprecierea

vinovăției în neexecutarea sentinței Curții de apel, urmează a se avea în

vedere complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul al VII- lea din

Legea nr. 247/2005, numărul extrem de mare de dosare înregistrate la Comisia Centrală, entitate care are competența de a analiza dispozițiile și dosarele de

notificare pentru toți solicitanții din țară.

În raport de aceste

circumstanțe, nu se poate considera că pârâta a avut o atitudine culpabilă, de

pasivitate.

De altfel, în

jurisprudența Curții de la Strasbourg, s-a explicat că atunci când autoritățile

sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această

obligație, în vederea aplicării unei sancțiuni trebuie să se țină seama de

circumstanțele specifice fiecărui caz, precum și atitudinea autorităților, de

eventuala inerție a acestora.

Or, în cauza

prezentă, până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 care a suspendat

emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie și procedurile de

evaluare, împrejurările enunțate mai sus sunt de natură a justifica întârzierea

în executare, situație în care nu se poate reține starea de inerție a

autorității și prin urmare culpa acesteia.

De asemenea, mai

trebuie precizat că prin Decizia nr. 1566/2009 publicată în M. Of. nr. 26/2010,

Curtea Constituțională a României, respingând excepția de neconstituționalitate

a art. 24 din Legea nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că

aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecința neexecutării

culpabile a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Potrivit art. 147 alin.

(4) din Constituția României, de la data publicării, deciziile Curții

Constituționale sunt general obligatorii, iar în baza jurisprudenței constante

a curții puterea obligatorie este atașată și considerentelor unei decizii.

Or, față de

împrejurările enunțate mai sus, respectiv procedura complexă de verificare și

evaluare a dosarelor, raportată la numărul foarte mare de dosare ce trebuie

soluționate, nu se poate aprecia că a existat o conduită culpabilă a autorității

pe perioada până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012.

Înalta Curte arată că

prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de

evaluare și de emitere a titlurilor de despăgubire, astfel că legiuitorul a

instituit un tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află

în curs de soluționare la C.C.S.D.

Această reglementare

este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor

măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului

de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot

a C.E.D.O., pronunțată în cauza A. ș.a., să aleagă măsurile destinate să

garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptățiți.

Instanța de control

judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că nu sunt

îndeplinite la momentul pronunțării, condițiile prevăzute de art. 24 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pentru aplicarea

sancțiunii amenzii.

Întrucât neexecutarea

hotărârii a fost impusă de dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, prin care s-a dispus

suspendarea temporară a emiterii titlurilor de despăgubire, ca și a celorlalte

operațiuni, criticile recurentei cu privire la neaplicarea acestor dispoziții

legale, în cazul procedurii de executare silită specială prevăzută de art. 24,

sunt nefondate.

În mod corect a

reținut instanța de fond că d

in acest punct de vedere, având

în vedere că finalitatea sancțiunii pecuniare prevăzute de art. 24 din Legea nr.

554/2004 nu se poate realiza, nu poate fi primită solicitarea reclamanților

privind amendarea președintelui comisiei centrale cu amendă în cuantum de 20 %

din salariul minim brut pe economie pentru perioada 02 ianuarie 2011 – 15

martie 2012, și nici obligarea comisiei la despăgubiri în cuantum de 50.000 cu

titlu de despăgubiri pentru întârziere, fiind evident că, în condițiile

intervenției impedimentului legal în emiterea titlului de despăgubire, astfel

de sancțiuni, nu pot asigura realizarea scopului avut în vedere de legiuitor la

adoptarea textului legal, acela de a asigura executarea hotărârii irevocabile.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este

temeinică și legală.

soluției adoptate în recurs

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art.

312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de N.M. împotriva Sentinței civile nr. 1008 din 31 octombrie 2012 a Curții

de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.