ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5214/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 123 din 11 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. A fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, strada D., Județul Dolj, fiind respinsă acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

A fost de asemenea respins capătul de cerere vizând plata daunelor cominatorii. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților invocată prin întâmpinare, întrucât potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit legii se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, căreia îi incumbă obligația legală de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și cea privind întocmirea raportului de evaluare. Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin dispoziția nr. 17972 din 16 decembrie 2005 Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în speță, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Totodată, documentația vizând acordarea măsurilor reparatorii a fost înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale la data de 28 iunie 2006, dată de la care pârâta, în lipsa motive obiective, nu a demarat procedura reglementată de lege, împrejurare de natură a încălca în mod evident principiul duratei rezonabile. Prima instanță a procedat la aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținând că termenul rezonabil cuprinde și durata procedurilor administrative, iar împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării drepturilor reclamanților.

S-a mai reținut că prin neîndeplinirea obligației de a emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prima instanță a concluzionat în sensul că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare într-un termen rezonabil și că depășirea unui termen de 8 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurile reparatorii constituie o încălcare evidentă a prevederilor reținute.

În ce privește capătul de cerere relativ la plata daunelor cominatorii, s-a reținut că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorității, procedură subsecventă etapei judiciare în curs, aplicabilă în cazul în care nu se execută o hotărâre definitivă și irevocabilă 2. Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304 1 C. proc. civ.

Pârâta-recurentă a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, susținând nelegalitatea hotărârii care a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează atât sursele de finanțare, cuantumul cât și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond nu ținut seama de apărările formulate în cauză și astfel a reținut greșit o încălcare a termenului rezonabil în soluționarea dosarului intimatei-reclamante. Recurenta expune astfel etapele parcurse în cadrul procedurii administrative și arată că ordinea de soluționare a dosarelor se stabilește potrivit regulilor și criteriilor prevăzute în decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă susține caracterul justificat al refuzului de soluționare a cererii intimatei-reclamante, determinat de împrejurarea că Dosarul nr. 19071/CC nu este complet, lipsind situația încasării despăgubirilor și arată că nici la data redactării recursului nu s-a primit un răspuns de la Primăria Municipiului Craiova. 3. Apărările formulate de P.M. Intimata P.M. nu a formulat întâmpinare dar prin concluziile scrise înregistrate la data de 19 noiembrie 2010 a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Apreciază că prin neîndeplinirea obligației de a emite Titlul de Despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile și valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Statul Român fiind sancționat pentru acest comportament al autorităților sale, inclusiv prin cele două Decizii Pilot din luna octombrie 2010, riscând chiar și excluderea din Consiliul Europei, în situația în care nu va rezolva problema despăgubirilor în termen de 18 luni. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Intimata-reclamantă P.M.

a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire privind imobilul situat în Municipiul Craiova, strada D., în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubire fiindu-i recunoscută prin dispoziția nr. 17972 din 16 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Craiova. Prin această dispoziție a fost soluționată notificarea din anul 2001. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, poate conduce la concluzia încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un elemente al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Dreptul la o bună administrație nu poate fi ignorat ca reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii atacate cu recurs.

Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că până la pronunțarea prezentei decizii s-a emis decizia solicitată . De aceea, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008.

Apărarea recurentei-pârâte în sensul că dosarul de despăgubire este incomplet, nu poate fi reținută, pentru că nu s-a făcut dovada solicitării situației încasării despăgubirilor de la Primăria Municipiului Craiova și nici a faptului că lipsa acestui înscris a provocat întârzierea finalizării procedurii administrative cu care a fost învestită din anul 2005 când dosarul aferent dispoziției nr. 17972/2005 a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale. Toate aceste elemente conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest context, soluția Curții de apel este legală și se impune a fi menținută. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 123 din 11 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2010.