ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5214/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5214/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea Curții de
apel
Prin Sentința nr. 123
din 11 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ
și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta P.M. în
contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților
și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia
reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, strada D.,
Județul Dolj, fiind respinsă acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților. A fost de asemenea respins capătul de cerere vizând
plata daunelor cominatorii.
Pentru a pronunța această
hotărâre, prima instanță a reținut că este întemeiată excepția lipsei calității
procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților invocată
prin întâmpinare, întrucât potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII
al Legii nr. 247/2005, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor
ce se acordă potrivit legii se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,
căreia îi incumbă obligația legală de emitere a deciziei reprezentând titlul de
despăgubire și cea privind întocmirea raportului de evaluare.
Pe fondul cauzei, s-a
reținut că prin dispoziția nr. 17972 din 16 decembrie 2005 Primăria Municipiului
Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în speță, dosarul
fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Totodată, documentația
vizând acordarea măsurilor reparatorii a fost înregistrată la Secretariatul Comisiei
Centrale la data de 28 iunie 2006, dată de la care pârâta, în lipsa motive obiective,
nu a demarat procedura reglementată de lege, împrejurare de natură a încălca în
mod evident principiul duratei rezonabile.
Prima instanță a procedat
la aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținând că termenul
rezonabil cuprinde și durata procedurilor administrative, iar împrejurarea că autoritățile
administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie
culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării drepturilor reclamanților.
S-a mai reținut că prin
neîndeplinirea obligației de a emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă
aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și obligației statului de a proteja bunurile,
valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată prin Protocolul Adițional
nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prima instanță a concluzionat
în sensul că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să
se desfășoare într-un termen rezonabil și că depășirea unui termen de 8 ani de la
data formulării cererii de acordare a măsurile reparatorii constituie o încălcare
evidentă a prevederilor reținute.
În ce privește capătul
de cerere relativ la plata daunelor cominatorii, s-a reținut că prin art. 24 din
Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorității,
procedură subsecventă etapei judiciare în curs, aplicabilă în cazul în care nu se
execută o hotărâre definitivă și irevocabilă
Recursul declarat în
cauză
Împotriva sentinței pronunțată
de instanța de fond a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor, invocând dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304
1
C. proc. civ.
Pârâta-recurentă a solicitat
modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, susținând
nelegalitatea hotărârii care a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor Titlului
VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează atât sursele de finanțare, cuantumul
cât și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi
restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
În motivarea căii de atac,
recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond nu ținut seama de apărările formulate
în cauză și astfel a reținut greșit o încălcare a termenului rezonabil în soluționarea
dosarului intimatei-reclamante.
Recurenta expune astfel
etapele parcurse în cadrul procedurii administrative și arată că ordinea de soluționare
a dosarelor se stabilește potrivit regulilor și criteriilor prevăzute în decizia
nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin motivele de recurs,
recurenta-pârâtă susține caracterul justificat al refuzului de soluționare a cererii
intimatei-reclamante, determinat de împrejurarea că Dosarul nr. 19071/CC nu este
complet, lipsind situația încasării despăgubirilor și arată că nici la data redactării
recursului nu s-a primit un răspuns de la Primăria Municipiului Craiova.
Apărările formulate
de P.M.
Intimata P.M. nu a formulat
întâmpinare dar prin concluziile scrise înregistrate la data de 19 noiembrie 2010
a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Apreciază că prin neîndeplinirea
obligației de a emite Titlul de Despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă
atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile și valorile
patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul Adițional
nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Statul Român fiind sancționat
pentru acest comportament al autorităților sale, inclusiv prin cele două Decizii
Pilot din luna octombrie 2010, riscând chiar și excluderea din Consiliul Europei,
în situația în care nu va rezolva problema despăgubirilor în termen de 18 luni.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată
prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile
scrise, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304
1
C. proc.
civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Intimata-reclamantă P.M.
a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al
autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând
titlul de despăgubire privind imobilul situat în Municipiul Craiova, strada D.,
în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită
la despăgubire fiindu-i recunoscută prin dispoziția nr. 17972 din 16 decembrie 2005
a Primarului Municipiului Craiova.
Prin această dispoziție
a fost soluționată notificarea din anul 2001.
Intervalul mare de timp
pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul
preluat abuziv, poate conduce la concluzia încălcării principiului soluționării
cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană
a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Având în vedere dispozițiile
art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară
și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor
nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la
soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din
Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai
în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea,
în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluționarea cauzelor
în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un elemente
al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene,
consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de
către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.
Dreptul la o bună administrație
nu poate fi ignorat ca reper în orientarea conduitei administrative a autorităților
publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei
criticilor aduse hotărârii atacate cu recurs.
Complexitatea etapelor
procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil,
dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale
pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse
la dosar nu rezultă că până la pronunțarea prezentei decizii s-a emis decizia solicitată
.
De aceea, Înalta Curte
constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei
ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute
în decizia nr. 2815/2008.
Apărarea recurentei-pârâte
în sensul că dosarul de despăgubire este incomplet, nu poate fi reținută, pentru
că nu s-a făcut dovada solicitării situației încasării despăgubirilor de la Primăria
Municipiului Craiova și nici a faptului că lipsa acestui înscris a provocat întârzierea
finalizării procedurii administrative cu care a fost învestită din anul 2005 când
dosarul aferent dispoziției nr. 17972/2005 a fost transmis de Primăria Municipiului
Craiova în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei
Centrale.
Toate aceste elemente
conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului
administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil
de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudența
Curții Europene a Drepturilor Omului.
În acest context, soluția
Curții de apel este legală și se impune a fi menținută.
Temeiul legal al soluției
instanței de recurs
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004 se va respinge recursul de față, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 123
din 11 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 24 noiembrie 2010.