ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5364/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 174 din 26 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta M.M.E., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligând-o pe aceasta la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul notificat; a fost respinsă acțiunea față de pârâta A.N.R.P., pentru lipsa calității procesuale pasive, și a fost respins capătul de cerere referitor la acordarea daunelor cominatorii.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P., este întemeiată având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor a fost constituită C.C.S.D., căreia îi revine obligația legală de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri. Pe fondul cauzei: Prin Dispoziția nr. 10104 din 01 iunie 2006, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii reclamantei, pentru imobilul situat în Craiova, strada S., dosarul fiind transmis către C.C.S.D.

și înregistrat sub nr. 22979, la data de 25 iulie 2006. Reclamanta a început procedura de recuperare a bunului său sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competența în materie emițând Dispoziția în data de 01 iunie 2006. Ulterior transmiterii dosarului către C.C.S.D. la un interval de timp considerabil, se invocă de către această autoritate efectuarea unei adrese, pentru a se lămuri componența imobilului fără a se face vreo dovadă în acest sens. Durata excesivă a procedurilor administrative a fost apreciată de natură a încălca dreptul la un proces echitabil ce presupune ca soluționarea cauzei să aibă loc într-un termen rezonabil, astfel cum acest drept a fost consființit prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Depășirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii, a fost catalogată ca o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ca urmare pârâta C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce nu se poate restitui în natură, conform dispoziției Primăriei Municipiului Craiova din 1 iunie 2006. Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantelor, întrucât punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului, care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.

Astfel, în baza art. 11 din Constituția României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte în dreptul intern, Convenția Europeană a Drepturilor Omului fiind ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, instanța de fond a reținut că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D. Prin cererea de recurs s-a cerut exercitarea controlului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., respectiv sub toate aspectele, arătându-se în esență că acțiunea a fost admisă în lipsa unor acte importante privind identificarea imobilului notificat și fără a se ține seama că procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 implică mai multe etape, iar decizia reprezentând titlul de despăgubire se poate emite numai după parcurgerea acestor etape.

S-a subliniat că obligația de identificare cu exactitate a imobilelor pentru care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent revine, potrivit Legii nr. 10/2001, entității învestite cu soluționarea notificării așa încât, în speță, dosarul aferent dispoziției nr. 10104/2006 a Primăriei Municipiului Craiova a fost remis, în original, autorității locale în vederea clarificării aspectelor legate de completarea dosarului. Un argument important care conduce la concluzia contrară celei la care a ajuns instanța de fond îl constituie, în opinia recurentei, Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 prin care C.C.S.D. a stabilit că soluționarea dosarelor să se facă în ordinea înregistrării lor, iar prin nesocotirea acestei modalități de soluționare s-ar încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, principiu recunoscut atât de Constituția României cât și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În privința termenului rezonabil recurenta a trimis la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia termenul rezonabil se stabilește în funcție de mai multe criterii cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și a autorităților competente și importanța litigiului, or, instanța fondului nu a acordat suficientă atenție acestor criterii, concluzionând, greșit, că acțiunea reclamantei este întemeiată. Examinând cauza în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate. Așa cum rezultă din actele dosarului, reclamanta M.M.E.

a fost determinată să formuleze acțiune în contencios administrativ la data de 15 decembrie 2009, pentru emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. S., notificat sub nr. x/2001, pentru care Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 247/2005 întrucât imobilul nu este posibil a fi restituit în natură prin Dispoziția nr. 10104 din 1 iunie 2006 și care a fost transmisă cu întreaga documentație C.C.S.D. unde a fost înregistrat sub nr. 22979/CC din 25 iulie 2006. În mod corect, raportându-se la situația de fapt, judecătorul fondului a constatat că prin nesoluționarea dosarului înregistrat în anul 2006 nu a fost respectată cerința rezolvării cauzei într-un termen rezonabil în accepțiunea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, obligând C.C.S.D.

să emită decizie în conformitate cu Titlul VII, Capitolul V din Legea nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente). Apărările recurentei axate pe modalitatea de soluționare a dosarelor în ordinea înregistrării lor, fixată prin Decizia C.C.S.D. nr. 2815/2008, se impune a fi înlăturate și de instanța supremă. Durata excesivă a procedurilor administrative încalcă nepermis principiul procesului echitabil și termenul rezonabil consacrate de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împrejurarea că autoritatea administrativă competentă nu a luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestea și nu poate împiedica realizarea dreptului reclamantei, neputând fi invocate chestiuni de organizare a legii împotriva dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, atitudinea pârâtei fiind incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor garantat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu este prevăzut nici în Legea nr. 247/2005 (Capitolul. V - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor - Titlul VII Regimul stabilirii și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv), nici în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII - aprobat prin H.G.

nr. 1095/2005 și nici în Decizia C.C.S.D. nr. 2815/2008. În lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare, instanța este datoare să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a asigura o protecție reală drepturilor fundamentale ale cetățenilor garantate de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Omisiunea legiuitorului național se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest termen constituind o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil.

Or, garanția unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu numai în procedura contencioasă ci și în procedura administrativă preliminară, statul având obligația de a organiza funcționarea sistemului puterilor sale astfel încât să răspundă cerinței ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII al Legii incidente poate constitui un criteriu de apreciere asupra caracterului rezonabil al termenului de soluționare, dar nu poate justifica o totală pasivitate a autorității publice.

În acest context se observă că autoritatea recurentă susține că la data de 24 februarie 2010 a remis dosarul entității notificate pentru completarea lui (suprafață exactă, descriere imobil-construcție, materiale folosite, anul construirii, etc.) deci la două luni de la data introducerii acțiunii și la aproape 4 ani de la înregistrarea la Secretariatul Comisiei. Toate acestea nu fac altceva decât să demonstreze pasivitatea recurentei și ignorarea cerinței de a soluționa un dosar înregistrat în anul 2006 într-un termen rezonabil. Constatând că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 18 alin. (1) raportate la art. 1 din Legea nr. 554/2004, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 174 din 26 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2010.