ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5364/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 174 din 26 martie 2010,

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis,

în parte, acțiunea formulată de reclamanta M.M.E., în contradictoriu cu pârâta

C.C.S.D., obligând-o pe aceasta la emiterea titlului de despăgubire pentru

imobilul notificat; a fost respinsă acțiunea față de pârâta A.N.R.P., pentru

lipsa calității procesuale pasive, și a fost respins capătul de cerere

referitor la acordarea daunelor cominatorii.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.N.R.P., este întemeiată având în vedere că

potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor a fost

constituită C.C.S.D., căreia îi revine obligația legală de emitere a deciziei

reprezentând titlu de despăgubiri.

Pe fondul cauzei:

Prin Dispoziția nr.

10104 din 01 iunie 2006, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de

măsuri reparatorii reclamantei, pentru imobilul situat în Craiova, strada S.,

dosarul fiind transmis către C.C.S.D. și înregistrat sub nr. 22979, la data de

25 iulie 2006.

Reclamanta a început

procedura de recuperare a bunului său sau a contravalorii acestuia prin

formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competența în

materie emițând Dispoziția în data de 01 iunie 2006.

Ulterior transmiterii

dosarului către C.C.S.D. la un interval de timp considerabil, se invocă de

către această autoritate efectuarea unei adrese, pentru a se lămuri componența

imobilului fără a se face vreo dovadă în acest sens.

Durata excesivă a

procedurilor administrative a fost apreciată de natură a încălca dreptul la un

proces echitabil ce presupune ca soluționarea cauzei să aibă loc într-un termen

rezonabil, astfel cum acest drept a fost consființit prin art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Depășirea unui termen

de 9 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii, a

fost catalogată ca o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și ca urmare pârâta C.C.S.D. a fost obligată să

emită decizia pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce nu se

poate restitui în natură, conform dispoziției Primăriei Municipiului Craiova

din 1 iunie 2006.

Împrejurarea că

autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a

cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea

realizării dreptului reclamantelor, întrucât punerea în executare a legilor cu

caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului, care au

obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și

tratatele internaționale.

Astfel, în baza art.

11 din Constituția României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai

și cu bună-credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte,

iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte în dreptul

intern, Convenția Europeană a Drepturilor Omului fiind ratificată de România

prin Legea nr. 30/1994.

În afara argumentului

decurgând din art. 6 al Convenției, instanța de fond a reținut că prin

neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea

pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a

proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de

către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta

C.C.S.D.

Prin cererea de

recurs s-a cerut exercitarea controlului judiciar în conformitate cu

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., respectiv sub toate aspectele,

arătându-se în esență că acțiunea a fost admisă în lipsa unor acte importante

privind identificarea imobilului notificat și fără a se ține seama că procedura

administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 implică mai

multe etape, iar decizia reprezentând titlul de despăgubire se poate emite

numai după parcurgerea acestor etape.

S-a subliniat că

obligația de identificare cu exactitate a imobilelor pentru care se propune

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent revine, potrivit Legii nr.

10/2001, entității învestite cu soluționarea notificării așa încât, în speță,

dosarul aferent dispoziției nr. 10104/2006 a Primăriei Municipiului Craiova a

fost remis, în original, autorității locale în vederea clarificării aspectelor

legate de completarea dosarului.

Un argument important

care conduce la concluzia contrară celei la care a ajuns instanța de fond îl

constituie, în opinia recurentei, Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 prin

care C.C.S.D. a stabilit că soluționarea dosarelor să se facă în ordinea înregistrării

lor, iar prin nesocotirea acestei modalități de soluționare s-ar încălca

principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite la măsuri

reparatorii, principiu recunoscut atât de Constituția României cât și de Curtea

Europeană a Drepturilor Omului.

În privința

termenului rezonabil recurenta a trimis la jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului potrivit căreia termenul rezonabil se stabilește în funcție

de mai multe criterii cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și

a autorităților competente și importanța litigiului, or, instanța fondului nu a

acordat suficientă atenție acestor criterii, concluzionând, greșit, că acțiunea

reclamantei este întemeiată.

Examinând cauza în

temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate.

Așa cum rezultă din

actele dosarului, reclamanta M.M.E. a fost determinată să formuleze acțiune în

contencios administrativ la data de 15 decembrie 2009, pentru emiterea deciziei

privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. S.,

notificat sub nr. x/2001, pentru care Primarul Municipiului Craiova a propus

acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 247/2005 întrucât imobilul nu

este posibil a fi restituit în natură prin Dispoziția nr. 10104 din 1 iunie

2006 și care a fost transmisă cu întreaga documentație C.C.S.D. unde a fost

înregistrat sub nr. 22979/CC din 25 iulie 2006.

În mod corect,

raportându-se la situația de fapt, judecătorul fondului a constatat că prin

nesoluționarea dosarului înregistrat în anul 2006 nu a fost respectată cerința

rezolvării cauzei într-un termen rezonabil în accepțiunea art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, obligând C.C.S.D. să emită decizie în conformitate

cu Titlul VII, Capitolul V din Legea nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente).

Apărările recurentei

axate pe modalitatea de soluționare a dosarelor în ordinea înregistrării lor,

fixată prin Decizia C.C.S.D. nr. 2815/2008, se impune a fi înlăturate și de

instanța supremă.

Durata excesivă a

procedurilor administrative încalcă nepermis principiul procesului echitabil și

termenul rezonabil consacrate de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Împrejurarea că

autoritatea administrativă competentă nu a luat măsuri eficiente de soluționare

a cererilor constituie culpa acestea și nu poate împiedica realizarea dreptului

reclamantei, neputând fi invocate chestiuni de organizare a legii împotriva

dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, atitudinea pârâtei

fiind incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor garantat de art. 1 din

Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România

prin Legea nr. 30/1994.

Un termen pentru

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu este prevăzut nici în

Legea nr. 247/2005 (Capitolul. V - Procedurile administrative pentru acordarea

despăgubirilor - Titlul VII Regimul stabilirii și plata despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv), nici în Normele metodologice de aplicare a

Titlului VII - aprobat prin H.G. nr. 1095/2005 și nici în Decizia C.C.S.D. nr.

2815/2008.

În lipsa unei

dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare, instanța este

datoare să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorității

administrative pentru a asigura o protecție reală drepturilor fundamentale ale

cetățenilor garantate de Constituția României și de Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Omisiunea

legiuitorului național se poate complini prin raportare la termenul rezonabil

consacrat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest

termen constituind o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil.

Or, garanția unui

proces echitabil trebuie să fie prezentă nu numai în procedura contencioasă ci

și în procedura administrativă preliminară, statul având obligația de a

organiza funcționarea sistemului puterilor sale astfel încât să răspundă

cerinței ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția

asigurată prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de Titlul VII al Legii incidente poate

constitui un criteriu de apreciere asupra caracterului rezonabil al termenului

de soluționare, dar nu poate justifica o totală pasivitate a autorității

publice.

În acest context se

observă că autoritatea recurentă susține că la data de 24 februarie 2010 a

remis dosarul entității notificate pentru completarea lui (suprafață exactă,

descriere imobil-construcție, materiale folosite, anul construirii, etc.) deci

la două luni de la data introducerii acțiunii și la aproape 4 ani de la

înregistrarea la Secretariatul Comisiei. Toate acestea nu fac altceva decât să

demonstreze pasivitatea recurentei și ignorarea cerinței de a soluționa un

dosar înregistrat în anul 2006 într-un termen rezonabil.

Constatând că

instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 18 alin. (1) raportate la

art. 1 din Legea nr. 554/2004, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 174 din 26 martie 2010 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 2 decembrie 2010.