ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4811/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 113 din 9 martie

2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a

admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta I.M.A., în contradictoriu cu

pârâtele C.C.S.D. și A.N.R.P. – Direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr.

10/2001, și a obligat pe prima pârâtă să emită decizie reprezentând titlul de

despăgubire pentru imobilul situat în Craiova. Prin aceeași sentință, instanța

de judecată a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii și a

respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P., pentru lipsa calității procesuale

pasive.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut următoarele:

Excepția

lipsei

calității

procesuale pasive a A.N.R.P.

este

întemeiată, în raport cu dispozițiile

art. 13 alin. (1) din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora C.C.S.D. îi revine obligația de emitere

a deciziei reprezentând titlu de

despăgubiri

și cea anterioară, privind întocmirea raportului de evaluare

.

Pe fondul cauzei, prima instanță a

reținut următoarele:

Reclamanta a solicitat ca, în baza

Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în

Craiova, prin Dispoziția nr. 5197 din 24 iunie 2002 a Primăriei Municipiului

Craiova propunându-se acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul respectiv

iar dosarul fiind transmis către C.C.S.D. și înregistrat sub nr. 19119/CC.

Instanța a

constatat că reclamanta a început procedura de recuperare a bunului său

ori a contravalorii acestuia prin

formularea unei notificări în anul 2001 (6/N/2001 și 1143/N/2001), autoritatea

locală cu competența în materie emițând Dispoziția în data de 24 iunie 2002.

Ulterior transmiterii dosarului

către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, la un interval de timp

considerabil, se invocă de către Comisia Centrală efectuarea unei adrese,

pentru a se lămuri componența imobilului, fără a se face vreo dovadă în acest

sens.

Ca urmare, apreciază prima instanță,

durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod

evident principiul termenului rezonabil; în consecință, se va face aplicarea

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând ca autoritatea

pârâtă sa fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor

privitoare la imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției nr.

5197 din 24 iunie 2002, emisă de Primăria Municipiului Craiova.

Instanța de fond a reținut, de

asemenea, că, prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de

despăgubire, autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a

obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale

persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând, prima instanță a

apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie

să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 8 ani de la

data formulării cererii de acordare a

măsurilor

reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din

CEDO.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9

și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a prezentat cadrul

normativ în care își desfășoară activitatea și a punctat detaliat etapele care trebuie

parcurse în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii

nr. 247/2005. În concret, recurenta a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul

ignorării apărării referitoare la caracterul incomplet al dosarului privind

acordarea măsurilor reparatorii în favoarea reclamantei, susținând că entitatea

învestită cu soluționarea notificării nu a identificat „suprafețele

construcției, mai exact, a fiecărui corp de clădire în parte”.

De asemenea, recurenta a mai criticat

hotărârea fondului și în privința nerespectării ordinii de înregistrare a dosarelor,

stabilită prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma

criticilor formulate de recurentă, precum și sub toate aspectele, în temeiul art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru argumentele expuse în continuare.

relevante

Intimata-reclamantă I.M.A. a supus controlului

de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul

recurentei-pârâte C.C.S.D. de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire

pentru imobilul situat în Craiova, care a făcut obiectul notificărilor nr.

6/N/2001 și 1143/N/2001.

Relevante pentru dezlegarea cauzei

de față sunt dispozițiile art. 16 alin. (1), (4)-(7) din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 care au următorul cuprins:

„1) Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu

soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele

conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca

despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv

orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana

îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de

proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe,

conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei legi.

…

(4)

Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus

acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la

analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării

legalității respingerii cererii de restituire în natură.

(5)

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire

în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului

sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare.

(6)

După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori

desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de

evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține

cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de

despăgubire.

(7)

În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea

dosarului spre reevaluare”.

Calitatea intimatei de persoană

îndreptățită la despăgubiri a fost recunoscută de către Primarul Municipiului

Craiova prin Dispozițiile nr. 5197 din data de 24 iunie 2002 și nr. 2801 din

data de 23 ianuarie 2006, care au fost înaintate Secretariatului Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, împreună cu întreaga documentație, primind

nr. de înregistrare 19119/CC din 28 iunie 2006.

Cu toate acestea, nici până la data soluționării

recursului de față, recurenta nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Intervalul mare de timp, cuprins între

momentul de debut al procedurii administrative: 13 martie 2001 (data

înregistrării notificării nr. 1143 la Primăria Municipiului Craiova) și pronunțarea hotărârii de către Curtea de Apel , justifică

întrutotul concluzia acesteia că în speță s-a încălcat principiul soluționării cauzelor

într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 § 1 din Convenția europeană

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Cele două apărări ale recurentei,

reiterate ca motive de recurs și în fața Înaltei Curți au fost în mod legal

înlăturate de prima instanță.

1.1 Referitor la norma

administrativă ce reglementează ordinea soluționării dosarelor înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta susține că prin Decizia nr.

2815 din 16 septembrie 2008 a adoptat o nouă modalitate de soluționare a

dosarelor, făcând distincție între dosarele înregistrate înaintate și după

intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, instituind drept criteriu principal

ordinea înregistrării dosarelor.

Fără a nega dreptul autorității recurente

de a adopta norme în vederea organizării activității sale, totuși Înalta Curte

nu poate face abstracție de faptul că dosarul intimatei, înregistrat în cursul

anului 2006 nu a fost soluționat nici până la sfârșitul anului 2010. Or,

complexitatea etapelor procedurii administrative, prezentate anterior și faptul

că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu pot

constitui argumente care să justifice prelungirea

sine die

a momentului

emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru intimata-reclamantă.

Așa fiind, în mod legal a reținut

prima instanță, pe baza jurisprudenței consecvente a Curții Europene a

Drepturilor Omului, că autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare

a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil, pentru că aceasta

înseamnă să-și invoce propria culpă în privința încălcării drepturilor recunoscute

prin Convenție.

1.2. Referitor la inadvertențele

semnalate de recurentă

Pentru a-și justifica refuzul de

rezolvare a cererii și încălcarea termenului rezonabil, recurenta a invocat

existența unor neclarități în dosarul intimatei, respectiv faptul că nu s-au

indicat „suprafețele construcției, mai exact, a fiecărui corp de clădire în parte”.

În primul rând, Înalta Curte observă

că acest aspect a fost invocat abia pe parcursul soluționării cauzei la prima instanță,

când s-a prezentat adresa nr. 19119/CC din 20 ianuarie 2010 prin care recurenta

solicita lămuriri suplimentare de la Primăria Municipiului Craiova. Acest act are un pronunțat caracter pro causa, fiind emis după

formularea acțiunii judiciare.

În al doilea rând, lipsurile

semnalate în dosarul cu propunere de despăgubiri nu există, câtă vreme din dispoziția

primarului nr. 2801 din 23 ianuarie 2006, articolul 4, rezultă cu claritate că acordarea

despăgubirilor vizează „construcția demolată și terenul în suprafață de 396 mp

situate în Craiova, care nu pot fi restituite în natură”. În plus, corelând dispoziția

citată, de la art. 4, cu cea cuprinsă în art. 1 din aceeași dispoziție, prin

care se aprobă restituirea în natură a terenului în suprafață de 385 mp

(neafectat de utilități publice) situat la aceeași adresă poștală, devin utile elementele

de identificare cuprinse în procesul verbal privind starea de fapt a terenului notificat

nr. 15673 din 23 iunie 2005 și schița anexă în care este marcată întreaga proprietate.

În fine, refuzul recurentei de a

soluționa dosarul cu propunere de despăgubiri în discuție apare ca nejustificat

și în raport cu prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001 în contextul în care

imobilul în litigiu, proprietatea părinților intimatei (în prezent decedați) a

intrat în proprietatea statului prin naționalizare, în baza Decretului nr.

92/1950, poz. 84 în listele anexe, lămuririle suplimentare solicitate impunându-i

o sarcină excesivă.

de recurs

Pentru considerentele expuse la pct.

II.1 în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 113 din 9 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5

noiembrie 2010.