ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6812/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6812/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului

civil de față,

Din examinarea lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1005 din 4 decembrie

2007, Tribunalul Vâlcea a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de

reclamanta Comisia Centrală pentru

s

tabilirea Despăgubirilor în calitate de

reprezentant al Statului Român, precum și cererea de anulare a actelor de

vânzare-cumpărare drepturi.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a analizat cu prioritate excepțiile de ordine

publică invocate de instituția primarului și de pârâții cumpărători de drepturi

și a reținut ca întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii deduse judecății

și implicit a cererilor ulterioare ce au caracter accesoriu.

Astfel, instanța a

arătat că prin acțiunea de față reclamanta a solicitat anularea a două

dispoziții emise de Primarul Municipiului Râmnicu-Vâlcea în baza Legii nr.

10/2001 și anterior adoptării Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

S-a susținut că la

baza emiterii acestor dispoziții au stat actele originale privind proprietatea

pârâților G., plan de amplasament, situația juridică și faptică a zonelor,

precum și o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care

primarul a fost obligat să emită dispoziție ca răspuns la notificarea transmisă

de persoanele îndreptățite.

S-a arătat că cele

două decizii, împreună cu dosarele au fost înaintate Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, competența materială a acesteia fiind stabilită în

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și Normele

metodologice

de aplicare a acestui titlu, stabilite prin H.G. nr. 1095/2005.

S-a mai

susținut că potrivit legii speciale, această Comisie Centrală are competența

materială de a emite o dispoziție motivată de restituire în natură a

imobilelor, în situația în care constată că eronat s-au stabilit despăgubirile

printr-un act administrativ, indiferent de organul emitent, guvernat de

principiul irevocabilității.

În raport de

dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 prin care legiuitorul le

instituie de interes public comun, instituția primarului și Comisia Centrală,

apar ca două persoane juridice de drept public în conflict de interese.

Ca urmare a admiterii

excepției inadmisibilității acțiunii deduse judecății, instanța a reținut că nu

se mai impune examinarea celorlalte excepții invocate de părți, respectiv lipsa

calității procesuale active a reclamantei, lipsa interesului legitim, cât și a

excepției de fond privind prescripția dreptului la acțiune.

Prin apelul declarat

de reclamantă, s-a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și

netemeinică, pentru că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă,

deși erau îndeplinite condițiile materiale și juridice ale introducerii ei,

stabilite de practica judiciară și literatura de specialitate.

S-a mai arătat că

instanța de fond, greșit a reținut că, prin promovarea acestei acțiuni,

reclamanta și primarul apar în conflict de interese, deși legiuitorul le

instituie un interes public comun, pentru că în realitate nu există un astfel

de conflict de interese.

Apelanta a

mai susținut interpretarea greșită a dispozițiilor art. 13 și art. 16 din

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prin respingerea acțiunii.

Reclamanta

apelantă a făcut o expunere detaliată a faptului ce a condus la formularea

acțiunii, precizând motivele pentru care a considerat că cele două dispoziții

emise de primar sunt nelegale și a solicitat admiterea apelului și respingerea

excepției inadmisibilității acțiunii.

În subsidiar,

a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea

dispozițiilor nr. 1112/2003 și nr. 1307/2005, emise de Primarul municipiului

Râmnicu-Vâlcea, cât și a celor două contracte de vânzare-cumpărare de drepturi.

Curtea de Apel

Pitești, prin decizia civilă nr. 73A din 19 martie 2008 a respins ca nefondat

apelul declarat de contestatoarea Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 1005 din 4 decembrie 2007 a

Tribunalului Vâlcea în contradictoriu cu Primarul

Municipiului Râmnicu-Vâlcea

G.N.M., G.I.C., T.B.I. și I.O.A.

Instanța

de apel a reținut în esență, că prima instanță în mod corect a statuat

faptul că din dispozițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005 coroborate cu prevederile H.G. nr. 1095/2005, Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate ataca dispozițiile sau

deciziile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor depuse în

temeiul Legii nr. 10/2001.

Potrivit

acestor dispoziții, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are

competența materială de a emite ea însăși o decizie motivată de restituire în

natură a imobilelor, în situația în care constată că s-au acordat eronat

despăgubiri.

De asemenea, poate în

cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 să nu primească

dosarele incomplete sau să le restituie în vederea reanalizării, atunci când

apreciază că întinderea dreptului a fost greșit stabilită.

Acțiunea fiind

soluționată pe excepție și menținută de către instanța de apel s-a apreciat ca

inutilă analiza motivelor de apel care vizau fondul cauzei.

împotriva

acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor în calitate de reprezentant al Statului Român.

În

dezvoltarea motivelor invocate, recurenta susține netemeinicia și nelegalitatea

hotărârii instanței de apel, ca fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest

sens, învederează că acțiunea a fost promovată de reclamantă în calitate de

reprezentant al Statului Român, ca titular de drepturi și obligații, în sensul

art. 25 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, în procedura de acordare a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, rezultate din Legea

nr. 10/2001, republicată, procedură prevăzută de Titlul VII din Legea nr.

247/2005, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 81/2007.

Susține

recurenta că, potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică nu

poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege,

prin actul de înființare sau statut. Statul Român este persoană juridică în

raporturile în care participă nemijlocit în nume propriu ca subiect de drepturi

și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor

Publice, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest

scop.

Astfel, se

susține că, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și

completările ulterioare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

participă în calitate de reprezentant al Statului în raporturile dintre acesta

și persoanele ce sunt îndreptățite să primească titluri de despăgubire ce vor

fi acordate în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzută de acest

titlu din actul normativ indicat.

Se mai arată că, nu

există un temei legitim al pârâților de a beneficia de măsurile reparatorii

stabilite prin dispozițiile a căror anulare se solicită și că prin menținerea

dispozițiilor amintite Statul Român ar fi prejudiciat.

Un al doilea motiv

prin prisma căruia se critică hotărârea instanței de apel este cel reglementat

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constând în faptul că instanța a pronunțat o

hotărâre cu încălcarea formelor de procedură, prevăzute sub sancțiunea

nulității conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În susținerea acestei

critici, reclamanta arată că acțiunea a fost promovată în contradictoriu cu

Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea prin Primar, hotărârea fiind dată fără

citarea acesteia.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce urmează:

Obiectul acțiunii de

față îl constituie contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001 a

dispozițiilor nr. 1112 din 10 decembrie 2003 și nr. 1307 din 16 februarie 2005

emise de Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea.

Calitatea de

a ataca injustiție deciziile emise în baza Legii nr. 10/2001 o au conform art.

26 alin. (3) din lege următoarele persoane:

- în cazul respingerii notificării,

persoana care se pretinde îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii în

natură sau în echivalent;

- în cazul emiterii unei decizii

prin care s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent, persoana care se

pretinde îndreptățită la restituirea în natură;

- deciziile emise de instituția

primarului mai pot fi atacate în justiție în baza Legii nr. 554/2004 de către

instituția prefectului conform art. 21 pct. 6 din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001 care prevăd că instituția prefectului va exercita

controlul de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primari și

de președinții consiliilor județene, iar în cazul în care se apreciază că

acestea au fost ilegale, vor fi contestate pe calea contenciosului

administrativ în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția

prefectului cu modificările și completările ulterioare și a Legii

contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare”.

Din conținutul dispozițiilor expuse,

rezultă faptul că singura autoritate publică ce poate exercita un control de

legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primari și implicit

căreia legea îi conferă calitate procesuală activă este

instituția prefectului.

Legiuitorul a stabilit în mod

expres, conform Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare,

persoanele care au calitate procesuală pentru a ataca o dispoziție emisă de

primari, dar care o exclud pe reclamanta din cauză.

Persoanele cărora

legiuitorul le conferă legitimare procesuală activă sunt limitativ și expres

prevăzute, acestea fiind persoanele ce se pretind a fi îndreptățite la măsuri

reparatorii sau instituția prefectului care exercită un control administrativ

ierarhic.

Conform art. 68 din

Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, dispozițiile cu

caracter individual emise de primar în exercitarea atribuțiunilor sale, devin

executorii numai după ce au fost comunicate persoanelor interesate.

Deciziile contestate

în cauză, nefiind comunicate reclamantei, putem trage concluzia că este o

persoană lipsită de interes în promovarea acțiunii de față.

Într-o altă

ordine de idei, trebuie arătat că orice persoană juridică de drept public sau

privat nu poate efectua sau încheia decât acele acte juridice specifice

domeniului de activitate pentru care a fost constituită.

Conform art. 13 alin.

(1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, atribuțiunile Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt acelea de a dispune emiterea deciziilor

referitoare la acordarea de titluri și despăgubiri și de a dispune alte măsuri

necesare aplicării legii.

Prin

atribuțiile conferite de lege reclamantei, este evident că nu se numără și

aceea de a formula și acțiuni în justiție pentru anularea dispozițiilor emise

de primari privind soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr.

10/2001.

Mai mult decât

atât, reclamanta nu are posibilitatea legală de a analiza modul în care au fost

emise dispozițiile privind despăgubirile, respectiv calitatea de persoană

îndreptățită a titlurilor sau deciziilor ori pentru alte probleme ce țin clar

de rezolvarea notificărilor date spre soluționare altor entități, în speța de

față, primarului.

Nu există

nicio normă legală prin care Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

să i se ofere posibilitatea de a ataca în justiție deciziile emise de primar în

baza Legii nr. 10/2001, situație în care acțiunea de față a fost formulată de

către reclamantă cu încălcarea principiului specialității capacității de

folosință.

Astfel, corect a

reținut instanța de apel că art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005

reglementează procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor și

limitează competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În acest sens, se

arată că deciziile sau dispozițiile emise de entitățile investite cu

soluționarea notificărilor, împreună cu dosarul se predau pe bază de

proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale care

procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința

verificării legalității de respingere a cererii de restituire în natură.

Potrivit acestor

dispoziții, este clar că reclamanta are competența materială de a emite o

decizie motivată de restituire în natură a imobilelor, în situația în care

constată că s-au acordat eronat despăgubiri și în cadrul procedurii

administrative poate să nu primească dosarele incomplete sau să le restituie

pentru reanalizare atunci când apreciază că întinderea dreptului a fost greșit

stabilită.

În consecință,

recurenta-reclamantă nu are calitate procesuală activă, astfel că și calea de

atac este exercitată de către o astfel de persoană, urmând să fie respinsă ca

atare.

În raport de

considerentele de mai sus, celelalte critici devin inutile pentru a fi

analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la Legea

nr. 10/2001 împotriva deciziei nr. 73A din 19 martie 2008 a Curții de Apel

Pitești, secția civilă, ca fiind declarat de o persoană fără calitate

procesuală activă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 10 noiembrie 2008.