ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 168/2010

Deliberând asupra

contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată pe

rolul acestei instanțe la data de 7 mai 2008 sub nr.  2464/90/2007,

contestatoarea C.C.S.D. a solicitat instanței anularea Deciziei civile nr. 6812

din data de 10 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 6812

din 10 noiembrie 2008 instanța de recurs a omis să cerceteze unul din motivele

de modificare, care se referea la faptul că prezenta acțiune a fost formulată

de către C.C.S.D., în temeiul atribuțiilor sale stabilite prin dispozițiile art.

13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, respectiv atribuții de luare a

măsurilor necesare aplicării legii amintite.

Astfel, dacă instanța

ar fi reținut că subscrisa C.C.S.D., în calitate de reprezentant al Statului

Român, pe lângă atribuțiile sale de a emite decizii reprezentând titluri de

despăgubire, ia și alte măsuri necesare aplicării Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

ar fi constatat că această comisie are posibilitatea de a lua toate măsurile

necesare aplicării legii amintite. Astfel, în considerarea atribuțiilor de

luare a măsurilor necesare aplicării Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

această comisie stabilește ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubire (a

se vedea în acest sens Normele de aplicare a dispozițiilor art. 17 titlul VII

din l1247, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005), aprobă rapoartele de evaluare în

ședințele sale, iar în măsura în care persoanele îndreptățite formulează obiecțiuni

la aceste rapoarte de evaluare, dacă subscrisa C.C.S.D., în urma răspunsurilor

formulate de către evaluatorii ce au întocmit aceste rapoarte de evaluare, nu

este lămurită prin evaluarea făcută, poate decide efectuarea unei noi

expertize.

Contestatoarea solicită

să se constate că pe lângă emiterea deciziilor reprezentând titlurile de

despăgubire C.C.S.D. ia și alte măsuri necesare aplicării legii mai sus

amintite, iar aceste măsuri țin de soluționarea dosarelor de despăgubire

constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 în vederea stabilirii și acordării

măsurilor reparatorii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Este

adevărat că, așa cum a reținut instanța, legea nu prevede textual posibilitatea

Comisiei Centrale de a contesta deciziile/dispozițiile emise în temeiul Legii nr.

10/2001, dar din formularea generală a Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

precum și a Normelor metodologice de aplicare a acestui titlu, aprobate prin

H.G. nr. 1095/2005, se desprinde intenția legiuitorului de a lăsa la aprecierea

acestei C.C.S.D. modalitățile și procedurile aplicării concrete a acestei legi.

Mai arată

contestatoarea că, în recursul promovat a arătat instanței judecătorești că

prezenta acțiune a fost formulată de către C.C.S.D. în calitate de reprezentant

al Statului Român, cu toate drepturile și atribuțiile sale ce derivă din

această calitate. Astfel că, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu

modificările și completările ulterioare, C.C.S.D. participă în calitate de

reprezentant al Statului Român în raporturile dintre acesta și persoanele ce

sunt îndreptățite să primească titluri de despăgubire ce vor fi acordate în

urma parcurgerii acestei proceduri și, prin urmare, are legitimare procesuală

activă în formularea unor acțiuni ce vizează interesele sale legitime.

De asemenea, mai

precizează contestatoarea, nu s-a pronunțat asupra celui de al doilea motiv

invocat de către C.C.S.D. respectiv omiterea citării Primăriei Municipiului

Râmnicu Vâlcea, prin primar, atât de către prima instanță, cât și de către cea

care a soluționat apelul formulat. Potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul

nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților,

afară numai dacă legea nu dispune altfel. Având în vedere faptul că în prezenta

cauză C.C.S.D., în calitate de reprezentant al Statului Român, a solicitat

judecarea în lipsă, astfel că acest viciu procedural a fost descoperit odată cu

comunicarea sentinței civile nr. 1005 pronunțată de către Tribunalul Vâlcea,

respectiv hotărârea nu era pronunțată în contradictoriu și cu partea ce a fost

chemată în judecată.

În drept contestația

în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001,

Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Analizând contestația în anulare formulată, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată următoarele:

Critica potrivit căreia

C.C.S.D.,

în calitate de reprezentant al Statului Român, pe lângă atribuțiile sale de a

emite decizii reprezentând titluri de despăgubire, ia și alte măsuri necesare

aplicării Titlului VII din Legea nr. 247/2005, ar fi constatat că această

comisie are posibilitatea de a lua toate măsurile necesare aplicării legii

amintite, nu este de natură de a schimba soluția pronunțată în cauză.

La această critică instanța de recurs a răspuns atunci când a motivat

că, potrivit art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, singura autoritate publică

ce poate exercita un control de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise

de primar și căreia legea îi conferă calitate procesuală activă, este

instituția prefectului. Din interpretarea per a contrario a acestui

raționament, rezultă că nici statul român și nici o altă autoritate publică nu

au calitatea de a formula o astfel de acțiune. Prin urmare, C.C.S.D. nu are

calitate de a formula prezenta acțiune, nici în nume propriu, pentru

argumentele pe larg expuse de către instanța de recurs, și nici în calitate de

reprezentant al statului român, care, la rândul său, pentru motivele expuse, nu

ar putea avea calitate procesuală activă.

În aceste condiții, toate argumentele aduse de contestatoare în

susținerea calității procesuale active a C.C.S.D. în prezenta cauză, apar ca

nefondate.

În ceea ce privește nepronunțarea asupra motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constând în neanalizarea criticii referitoare

la omiterea citării Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin primar, atât de

către prima instanță, cât și de către cea care a soluționat apelul formulat,

Înalta Curte constată că instanța de recurs a motivat inutilitatea analizei

acestui motiv de recurs prin faptul că admiterea excepției lipsei calității

procesuale active, care este o excepție peremtorie, face de prisos analizarea

altor motive de recurs care privesc aspecte ce exced excepției dezlegate.

Constatând lipsa de calitate procesuală activă, Înalta Curte a apreciat că nu

este legal investită, prin neîndeplinirea condițiilor referitoare la exercițiul

acțiunii civile, astfel încât nu se mai impune analizarea aspectelor pasive ale

exercitării acțiunii, cu atât mai mult cu cât partea care le invocă nu are nici

un interes, în sensul art. 108 alin. (2) C. proc. civ., neputând să dovedească

o vătămare personală printr-o eventuală lipsă de procedură cu partea adversă.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că motivele contestației în

anulare sunt nefondate, motiv pentru care urmează a respinge contestația în

anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea C.C.S.D.-reprezentant

al Statului Român, privind Decizia civilă nr. 6812 din 10 noiembrie 2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Obligă contestatoarea

la plata către intimatul T.B.I. a sumei de 10.182,12 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2010.