ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 168/2010

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 7 mai 2008 sub nr. 2464/90/2007, contestatoarea C.C.S.D. a solicitat instanței anularea Deciziei civile nr. 6812 din data de 10 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 6812 din 10 noiembrie 2008 instanța de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de modificare, care se referea la faptul că prezenta acțiune a fost formulată de către C.C.S.D., în temeiul atribuțiilor sale stabilite prin dispozițiile art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, respectiv atribuții de luare a măsurilor necesare aplicării legii amintite.

Astfel, dacă instanța ar fi reținut că subscrisa C.C.S.D., în calitate de reprezentant al Statului Român, pe lângă atribuțiile sale de a emite decizii reprezentând titluri de despăgubire, ia și alte măsuri necesare aplicării Titlului VII din Legea nr. 247/2005, ar fi constatat că această comisie are posibilitatea de a lua toate măsurile necesare aplicării legii amintite. Astfel, în considerarea atribuțiilor de luare a măsurilor necesare aplicării Titlului VII din Legea nr. 247/2005, această comisie stabilește ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubire (a se vedea în acest sens Normele de aplicare a dispozițiilor art. 17 titlul VII din l1247, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005), aprobă rapoartele de evaluare în ședințele sale, iar în măsura în care persoanele îndreptățite formulează obiecțiuni la aceste rapoarte de evaluare, dacă subscrisa C.C.S.D., în urma răspunsurilor formulate de către evaluatorii ce au întocmit aceste rapoarte de evaluare, nu este lămurită prin evaluarea făcută, poate decide efectuarea unei noi expertize. Contestatoarea solicită să se constate că pe lângă emiterea deciziilor reprezentând titlurile de despăgubire C.C.S.D. ia și alte măsuri necesare aplicării legii mai sus amintite, iar aceste măsuri țin de soluționarea dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 în vederea stabilirii și acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Este adevărat că, așa cum a reținut instanța, legea nu prevede textual posibilitatea Comisiei Centrale de a contesta deciziile/dispozițiile emise în temeiul Legii nr. 10/2001, dar din formularea generală a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, precum și a Normelor metodologice de aplicare a acestui titlu, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, se desprinde intenția legiuitorului de a lăsa la aprecierea acestei C.C.S.D. modalitățile și procedurile aplicării concrete a acestei legi. Mai arată contestatoarea că, în recursul promovat a arătat instanței judecătorești că prezenta acțiune a fost formulată de către C.C.S.D. în calitate de reprezentant al Statului Român, cu toate drepturile și atribuțiile sale ce derivă din această calitate.

Astfel că, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, C.C.S.D. participă în calitate de reprezentant al Statului Român în raporturile dintre acesta și persoanele ce sunt îndreptățite să primească titluri de despăgubire ce vor fi acordate în urma parcurgerii acestei proceduri și, prin urmare, are legitimare procesuală activă în formularea unor acțiuni ce vizează interesele sale legitime. De asemenea, mai precizează contestatoarea, nu s-a pronunțat asupra celui de al doilea motiv invocat de către C.C.S.D. respectiv omiterea citării Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin primar, atât de către prima instanță, cât și de către cea care a soluționat apelul formulat.

Potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel. Având în vedere faptul că în prezenta cauză C.C.S.D., în calitate de reprezentant al Statului Român, a solicitat judecarea în lipsă, astfel că acest viciu procedural a fost descoperit odată cu comunicarea sentinței civile nr. 1005 pronunțată de către Tribunalul Vâlcea, respectiv hotărârea nu era pronunțată în contradictoriu și cu partea ce a fost chemată în judecată. În drept contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Analizând contestația în anulare formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Critica potrivit căreia C.C.S.D., în calitate de reprezentant al Statului Român, pe lângă atribuțiile sale de a emite decizii reprezentând titluri de despăgubire, ia și alte măsuri necesare aplicării Titlului VII din Legea nr. 247/2005, ar fi constatat că această comisie are posibilitatea de a lua toate măsurile necesare aplicării legii amintite, nu este de natură de a schimba soluția pronunțată în cauză. La această critică instanța de recurs a răspuns atunci când a motivat că, potrivit art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, singura autoritate publică ce poate exercita un control de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primar și căreia legea îi conferă calitate procesuală activă, este instituția prefectului.

Din interpretarea per a contrario a acestui raționament, rezultă că nici statul român și nici o altă autoritate publică nu au calitatea de a formula o astfel de acțiune. Prin urmare, C.C.S.D. nu are calitate de a formula prezenta acțiune, nici în nume propriu, pentru argumentele pe larg expuse de către instanța de recurs, și nici în calitate de reprezentant al statului român, care, la rândul său, pentru motivele expuse, nu ar putea avea calitate procesuală activă. În aceste condiții, toate argumentele aduse de contestatoare în susținerea calității procesuale active a C.C.S.D. în prezenta cauză, apar ca nefondate. În ceea ce privește nepronunțarea asupra motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., constând în neanalizarea criticii referitoare la omiterea citării Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin primar, atât de către prima instanță, cât și de către cea care a soluționat apelul formulat, Înalta Curte constată că instanța de recurs a motivat inutilitatea analizei acestui motiv de recurs prin faptul că admiterea excepției lipsei calității procesuale active, care este o excepție peremtorie, face de prisos analizarea altor motive de recurs care privesc aspecte ce exced excepției dezlegate. Constatând lipsa de calitate procesuală activă, Înalta Curte a apreciat că nu este legal investită, prin neîndeplinirea condițiilor referitoare la exercițiul acțiunii civile, astfel încât nu se mai impune analizarea aspectelor pasive ale exercitării acțiunii, cu atât mai mult cu cât partea care le invocă nu are nici un interes, în sensul art. 108 alin. (2) C. proc.

civ., neputând să dovedească o vătămare personală printr-o eventuală lipsă de procedură cu partea adversă. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că motivele contestației în anulare sunt nefondate, motiv pentru care urmează a respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea C.C.S.D.-reprezentant al Statului Român, privind Decizia civilă nr. 6812 din 10 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Obligă contestatoarea la plata către intimatul T.B.I. a sumei de 10.182,12 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2010.