ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1766/2008

Deliberând asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin sentința nr. 2774 din 4 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția civilă, s-a respins ca nefondată contestația formulată de contestatoarea C.M. împotriva dispoziției nr. 922 din 18 mai 2005 emisă de Primarul Municipiului Deva, în contradictoriu cu pârâții Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local al Municipiului Deva, Primăria Municipiului Deva, Primarul Municipiului Deva și Prefectura județului Hunedoara. La soluționarea cauzei s-au avut în vedere probele administrate, față de care s-au reținut următoarele: Prin dispoziția nr. 922/2005 a Primatului municipiului Deva s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, reținându-se că acesta nu mai poate fi restituit în natură.

Concluziile expertizei topografice efectuate în cauză atestă faptul că terenul solicitat de reclamantă nu poate fi retrocedat în natură, deoarece este ocupat cu alei betonate de acces, zone verzi amenajate, acces la Monumentul Eroilor, împrejmuiri artizanale aferente toate Parcului I.C. Brătianu – Monumentul Eroilor Revoluției din Deva. În consecință, cererea de restituire în natură a terenului s-a respins ca nefondată, reținându-se ca legală și corectă dispoziția nr. 922/2005 în ce privește dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent al reclamantei vizând terenul în cauză. Cuantumul acestor măsuri reparatorii nu s-a putut fi stabilit de instanță, competența în acest sens aparținând Comisiei Centrale din subordinea Cancelarului Primului Ministru, căruia i-a și fost transmisă documentația privind imobilul preluat de la reclamantă.

Este adevărat că dispoziția primarului se referă exclusiv la terenul înscris în C.F. nr. 1387 Deva, fără vreo referire la construcții existente și demolate, deoarece petenta nu avea întabulate construcțiile în C.F., iar în actul de expropriere nu se face referire și la acestea, ci doar la teren. Prin urmare, dispoziția nu poate fi anulată pentru neincluderea în dispozitivul ei și a măsurilor reparatorii pentru construcții deoarece petenta nu a depus actele justificative care să ateste existența lor și demolarea. Din adeverința nr. 7046/1972 a fostului Consiliu Popular al municipiului Deva rezultă că pe teren au existat construcții ridicate de proprietarul T.G., antecesorul reclamantei iar din adeverința nr. 11505 din 17 decembrie 1962 a Sfatului Popular al orașului Deva, a rezultat că și reclamanta C. (născută T.) avea construită o casă familială pe nr.top 1996-1997 din C.F.

1387 Deva. Cu toate acestea, din probele dosarului nu rezultă însă faptul preluării de către stat a construcțiilor și demolarea lor, care este posibil să se fi dispus prin alt decret de expropriere decât cele din 1977. Cum din cuprinsul dispoziției Primarului nu rezultă că cererea i s-ar fi respins cu privire la construcțiile demolate, așa cum a fost redactată dispoziția este legală, deoarece vizează doar soarta terenului și nu dispune nimic în ce privește construcțiile pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent. Prin urmare, dispoziția primarului nu poate fi anulată, ea referindu-se exclusiv la teren iar sub acest aspect, ea este legală.

Dat fiind că nici pe parcursul judecării cauzei nu s-a dovedit preluarea de către stat a construcțiilor edificate pe teren deși demolarea a avut loc, pentru că ele nu se mai regăsesc în prezent, reclamantei îi rămâne calea procedurală a solicitării despăgubirilor pentru construcții la Comisia Centrală constituită în baza Legii nr. 247/2005 și unde reclamanta va putea depune acte justificative a demolării și a persoanei de la care au fost preluate construcțiile.

Apelul declarat de contestatoare împotriva sentinței primei instanțe a fost admis prin decizia civilă nr. 164 din 11 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, dispunându-se schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul că : S-a admis în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Deva să emită în favoarea contestatoarei o dispoziție de restituire prin echivalent și cu privire la imobilul-construcții existente pe terenul expropriat prin Decretul nr. 164 din 13 iunie 1997. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței de respingere a acțiunii față de ceilalți pârâți chemați în judecată.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a avut în vedere următoarele motive: Nu se poate spune că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantei de acordare a despăgubirilor pentru teren, câtă vreme aceasta arată în mod expres că plata acestora se face de către Comisia Centrală aflată în subordinea Cancelariei Primului Ministru, instanța având în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001 astfel cum acestea au fost modificate și completate prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care cuprinde în Cap. V proceduri administrative pentru acordarea despăgubirilor. Eventualule nemulțumiri ale reclamantei legate de cuantumul acestora ori de modalitatea de calcul vor putea fi susținute în cadrul procedurilor speciale de atac în justiție instituite împotriva deciziilor Comisiei Centrale potrivit Cap. VI din Titlul VII al legii.

Cât privește fondul cauzei, în mod întemeiat prima instanță a apreciat că terenul solicitat nu poate fi restituit în natură, acesta afectând în mod funcțional ansamblul unor construcții de interes public, fiind afectat și subteran de rețele de canalizare, aducțiune apă, iluminat, etc. În privința construcțiilor din cele două certificate de moștenitor și care atestă calitatea de succesor al reclamantei cu privire la terenurile solicitate, precum și din adeverința nr. 7046 din 24 noiembrie 1972 a Consiliului Popular al Municipiului Deva a rezultat că pe terenul solicitat a existat o casă familială și anexe gospodărești aparținând antecesorilor reclamantei. Dacă aceste construcții nu au fost demolate chiar de către proprietarul lor, ceea ce ar fi neverosimil, înseamnă că nu au putut decât să treacă în mod abuziv în proprietatea statului , fiind prin urmare, restituibile, în condițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001.

Faptul că respectivele construcții nu au fost întabulate în cartea funciară este fără relevanță, textul Legii nr. 10/2001 neimpunând o atare condiție imobilelor ce fac obiectul restituirii. Aceasta cu atât mai mult cu cât în situația în care se acceptă existența construcțiilor, ele nu ar fi putut aparține decât antecesorilor reclamantei. Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamanta, criticând-o pentru următoarele motive care se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1. Instanțele nu s-au pronunțat asupra tuturor petitelor de cerere formulate, prin care s-a solicitat să se aprecieze asupra nevalabilității titlului statului, să se constate că scopul pentru care s-a expropriat imobilul nu s-a realizat așa cum prevede art. 35 din Legea nr. 33/1954, cu referire la Decizia nr. VI/1998 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite; toate aceste aspecte o îndreptățeau să primească despăgubiri bănești.

2. Suma stabilită în limitele căruia se vor acorda măsuri reparatorii este derizorie, acestea trebuiau să se stabilească conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. 3. Instanța de apel i-a respins cererea de cheltuieli de judecată ca nedovedită, în condițiile în care în dosarul de fond și de apel se aflau dovezi în acest sens, respectiv onorarii de expert și de apărător.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată: 1. Într-adevăr, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererilor indicate în cadrul acestui motiv, aspect care nu este însă în măsură să ducă la schimbarea soluției sub acest aspect, motiv pentru care motivarea deciziei de apel se va complini cu următoarele considerente: Valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, constituit prin expropriere, nu prezintă relevanță în aplicarea Legii nr. 10/2001; în cauza în speță, nu se pune în discuție aplicabilitatea niciuneia dintre dispozițiile care disting în acest sens.

În ceea ce privește realizarea scopului exproprierii, prin decizia de apel s-a reținut, ca situație de fapt, ce nu mai poate fi reapreciată de instanța de recurs, că terenul în cauză este afectat în mod funcțional de ansamblurile de construcții de interes public, fiind afectat și subteran de rețele de canalizare, aducțiune apă, iluminat, etc. În acest condiții s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în aprecierea imposibilității restituirii în natură a terenului. Analizarea situației juridice a unui imobil expropriat nu se mai poate face din perspectiva art. 35 din Legea nr. 33/1994 după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În acest sens s-a pronunțat Instanța Supremă, Secții Unite, prin decizia nr. L III (53) din 4 iunie 2007, statuând că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că aceste dispoziții nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Legea nr. 10/2001 este lege specială de reparație, în contextul reglementat de art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, iar după intrarea legii în vigoare, imobilelor care intră sub temeiul său de reglementare li se aplică dispozițiile legii noi. Acordarea de despăgubiri bănești pentru imobile expropriate nu este reglementată de art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, care prevede modalitățile de despăgubire prin echivalent aferente.

2. În ceea ce privește calculul, cuantumul despăgubirilor stabilite, în limitele căreia urmează să se acorde măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, critica este fondată. După cum s-a pronunțat și Înalta Curte, Secții Unite, prin decizia în interesul legii nr. L II (52) din 4 iunie 2007, prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Instanța este competentă, sub aspectul criticii analizate, în condițiile în care dispoziția contestată a fost emisă la data de 18 mai 2005 și a fost atacată în fața instanței în termen legal.

Prin urmare, în cazul notificărilor soluționate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanțele rămân competente să soluționeze contestațiile privind îndreptățirea persoanelor la măsuri reparatorii prin echivalent și, după caz, întinderea acestora, în limitele învestirii lor. În considerarea acestui ultim motiv de recurs, care atrage incidența art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul formulat și să caseze în parte decizia de apel, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceiași curte, cu păstrarea celorlalte dispoziții privind respingerea acțiunii față de ceilalți pârâți decât emitentul dispoziției contestate. Instanța de apel urmează a avea în vedere și ultima critică de recurs formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva deciziei nr. 164/A din 11 mai 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Casează în parte decizia și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel. Păstrează decizia în ceea ce privește menținerea dispozițiilor sentinței primei instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2008.