ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4552/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 13 noiembrie 2002 reclamantele C.I.(C.), M.A. și M.M. au formulat o plângere împotriva hotărârii nr. 7596 din 24 octombrie 2002 emisă de SC P. SA, pentru a se constata că titlul pârâtei, (certificatul de obținere a dreptului de proprietate seria M. Of. nr. 0521) prin care a intrat în proprietatea suprafeței de 266 mp teren situat în Cluj Napoca înscris în 115419 Cluj Napoca A + 1 cu top 9718/2 este lovit de nulitate absolută. S-a solicitat refacerea situației anterioare în favoarea antecesorilor reclamantelor și reînscrierea în C.F.

a dreptului acestora de proprietate. Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr. 210 A din 4 martie 2003 a respins acțiunea. În motivarea acestei hotărâri Tribunalul a reținut că parcela cu nr. 9778 C.F. 3093 Cluj-Napoca a fost proprietatea tabulară sub B 2, 3 a soților T.M. și M.M. născută C. Succesorii acestora sunt reclamantele. Imobilul a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950 (conform poziției nr. 339 din anexa la acest decret). S-a reținut că această parcelă a fost împărțită în 1995 în baza încheierii nr. 1871 din 1 noiembrie 1997 în trei parcele cu numere topografice noi. Din cele trei parcele, cea cu nr. top. nou 9778/2, teren de 266 mp cu construcție a fost transcrisă în C.F.

nou înființată 115419 Cluj în favoarea pârâtei în baza certificatului obținut de aceasta de la Ministerul Agriculturii și Alimentației, M. Of. nr. 0521. S-a reținut că pârâta este o societate care a fost privatizată integral încă din 1999 conform celor menționate în adresa A.P.A.P.S., 305 din 29 ianuarie 2003 și acesta a fost criteriul pentru care s-a respins notificarea reclamantelor de restituire a terenului în natură, acestea putând beneficia numai de măsuri reparatorii prin echivalent care ar urma să se negocieze cu instituția implicată în privatizare.

Instanța a constatat că potrivit art. 46 din Legea nr. 10/2001 dreptul la acțiune în constatarea nulității actelor publice de înstrăinare a imobilelor ce cad sub incidența acestei legi, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii, termen prelungit pe două etape cu câte trei luni și împlinit la 14 august 2002. În aceste condiții s-a constatat că dreptul la acțiunea introdusă la 13 noiembrie 2002 este prescris. S-a apreciat totodată irelevant faptul că nu a fost chemat în judecată organul emitent al actului ce se cere a fi anulat din perspectiva prescripției dreptului la acțiune pentru constatarea acestei prescripții.

Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 105 din 19 iunie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantelor. Instanța de apel a reținut că sunt neîntemeiate criticile reclamantelor-apelante pentru următoarele considerente: Nici minuta, nici dispozitivul hotărârii nu atestă respingerea acțiunii pe excepția prescripției acțiunii. Reclamantele au formulat o plângere prin care au solicitat desființarea hotărârii atacate și constatarea nulității absolute a preluării imobilului și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei. Ca urmare, acțiunii i se aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001, care reglementează procedura acordării măsurilor reparatorii, procedură care din 14 februarie 2001 impune solicitarea prin notificare care se soluționează printr-o hotărâre sau dispoziție motivată, supusă acesteia din urmă conform art. 2 alin. (2), art. 21 alin. (1), art. 23 alin. (3) și art. 24 alin. (7) și (89 din lege.

Instanța a mai reținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei este un act civil dobânditor al dreptului de proprietate conform art. 20 din Legea nr. 15/1990 care a conferit titlu de proprietar pârâtei pentru terenul în discuție. În procedura Legii nr. 10/2001 conform art. 46 alin. (4), pe calea unei acțiuni în nulitate absolută a actului juridic de înstrăinare prin privatizare, instanța a reținut că este posibil să se verifice încălcarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991 și ale Legii nr. 55/1995 și nu pe calea acțiunilor civile în nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. S-a mai reținut totodată că pârâta a acceptat dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a făcut acestora o ofertă în acest sens invitându-le la 13 iulie 2001 la sediul societății în vederea stabilirii sumei ce li se cuvine pentru terenul de 226 mp.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, la 28 iulie 2003. Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. În fapt, în esență, reclamantele au criticat soluția instanței, pentru că în realitate cauza s-a judecat pe o excepție nefondată deși nu se atestă respingerea pe excepție. S-a solicitat trimiterea cauzei, spre rejudecare la instanța de fond. S-a criticat faptul că instanțele au interpretat greșit dispozițiile art. 296 alin. ultim și alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Titlul pârâtei nu se încadrează în cele la care se referă art. 46 alin. (4) [nefiind un act de înstrăinare în sensul vizat de articolul citat deci el nu putea fi supus nici dispozițiilor din alin. (5) al art. 46]. S-a mai arătat că reclamantelor nu li s-a făcut nici o ofertă de despăgubiri și că li s-a indicat că trebuiau să ceară despăgubiri de la A.P.A.P.S..

S-a mai arătat că declararea ca neconstituțional a Decretului nr. 92/1950 nu este de atributul instanțelor judecătorești. Recursul este nefondat și se va respinge pentru considerentele ce succed: Instanța de apel a calificat corect acțiunea reclamantelor de plângere la hotărârea prin care li s-a respins cererea de restituire în natură. În procedura Legii nr. 10/2001 atacarea cu acțiune în nulitate absolută a titlului opus de pârâtă este circumscrisă condițiilor prevăzute de art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Ca urmare, această cerere formulată de reclamante în cadrul plângerii la hotărârea de respingere a notificării nu poate fi făcută la 13 noiembrie 2002, deci peste un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Instanța de fond nu a respins ca prescrisă acțiunea reclamantelor care este o plângere la hotărârea emisă de pârâtă ci a constatat corect că nu se mai poate cere constatarea nulității absolute a titlului de proprietate. S-a apreciat corect că art. 46 alin. (4) este aplicabil fiind vorba de un act de înstrăinare din patrimoniul de stat în patrimoniul privat al societății comerciale. În mod corect instanța a constatat că pârâta P. a trimis reclamantelor o înștiințare să se prezinte la sediu la 13 iulie 2001, ora 12 în vederea soluționării cererii privind restituirea terenului de 226 mp (adresa nr. 4320 din 20 iulie 2001 aflată la fila 42 în dosarul de fond).

Ca urmare, constatându-se că în cauză soluția dată de pârâtă la notificarea reclamantelor este corectă și că instanțele au dat o legală rezolvare plângerii formulate de reclamante împotriva acesteia se apreciază că în cauză soluțiile au fost date prin corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente. Cât privește pct. 10 al art. 304 invocat în recurs în sensul că nu s-a analizat hotărârea nr. 96/2002 emisă de SC P. SA nici această critică nu se poate primi. Acțiunea a avut ca obiect plângerea împotriva acestei hotărâri și instanțele, în mod necesar, s-au referit la cuprinsul și la dispozițiile acesteia. Criticile referitoare la negocierea despăgubirilor sunt irelevante după apariția prevederii speciale prevăzută la Titlu VII al Legii nr. 247/2005.

Art. 16 al acestui titlu instituie reguli precise de urmat pentru stabilirea și acordarea despăgubirilor care cad în sarcina Comisiei Centrale instituite de lege. Constatând că nu sunt dovedite motive de modificare sau casare a deciziilor atacate văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., pentru considerentele mai sus arătate, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele C.C.I., M.M., M.A. și M.M. împotriva deciziei nr. 105 din 19 iunie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2007.