ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4552/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursului de față din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Cluj la 13 noiembrie 2002 reclamantele C.I.(C.), M.A. și M.M. au

formulat o plângere împotriva hotărârii nr. 7596 din 24 octombrie 2002 emisă de

SC P. SA, pentru a se constata că titlul pârâtei, (certificatul de obținere a

dreptului de proprietate seria M. Of. nr. 0521) prin care a intrat în

proprietatea suprafeței de 266 mp teren situat în Cluj Napoca înscris în 115419

Cluj Napoca A + 1 cu top 9718/2 este lovit de nulitate absolută. S-a solicitat

refacerea situației anterioare în favoarea antecesorilor reclamantelor și

reînscrierea în C.F. a dreptului acestora de proprietate.

Tribunalul Cluj prin sentința civilă

nr. 210 A din 4 martie 2003 a respins acțiunea.

În motivarea acestei hotărâri

Tribunalul a reținut că parcela cu nr. 9778 C.F. 3093 Cluj-Napoca a fost

proprietatea tabulară sub B 2, 3 a soților T.M. și M.M. născută C. Succesorii

acestora sunt reclamantele. Imobilul a fost preluat de Statul Român în baza

Decretului nr. 92/1950 (conform poziției nr. 339 din anexa la acest decret).

S-a reținut că această parcelă a

fost împărțită în 1995 în baza încheierii nr. 1871 din 1 noiembrie 1997 în trei

parcele cu numere topografice noi. Din cele trei parcele, cea cu nr. top. nou

9778/2, teren de 266 mp cu construcție a fost transcrisă în C.F. nou înființată

115419 Cluj în favoarea pârâtei în baza certificatului obținut de aceasta de la

Ministerul Agriculturii și Alimentației, M. Of. nr. 0521.

S-a reținut că pârâta este o

societate care a fost privatizată integral încă din 1999 conform celor

menționate în adresa A.P.A.P.S., 305 din 29 ianuarie 2003 și acesta a fost

criteriul pentru care s-a respins notificarea reclamantelor de restituire a

terenului în natură, acestea putând beneficia numai de măsuri reparatorii prin

echivalent care ar urma să se negocieze cu instituția implicată în privatizare.

Instanța a constatat că potrivit

art. 46 din Legea nr. 10/2001 dreptul la acțiune în constatarea nulității

actelor publice de înstrăinare a imobilelor ce cad sub incidența acestei legi,

inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, se prescrie în termen

de un an de la data intrării în vigoare a legii, termen prelungit pe două etape

cu câte trei luni și împlinit la 14 august 2002.

În aceste condiții s-a constatat că

dreptul la acțiunea introdusă la 13 noiembrie 2002 este prescris.

S-a apreciat totodată irelevant

faptul că nu a fost chemat în judecată organul emitent al actului ce se cere a

fi anulat din perspectiva prescripției dreptului la acțiune pentru constatarea

acestei prescripții.

Curtea de Apel Cluj prin decizia nr.

105 din 19 iunie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantelor.

Instanța de apel a reținut că sunt

neîntemeiate criticile reclamantelor-apelante pentru următoarele considerente:

Nici minuta, nici dispozitivul

hotărârii nu atestă respingerea acțiunii pe excepția prescripției acțiunii.

Reclamantele au formulat o plângere

prin care au solicitat desființarea hotărârii atacate și constatarea nulității

absolute a preluării imobilului și a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate al pârâtei.

Ca urmare, acțiunii i se aplică

dispozițiile Legii nr. 10/2001, care reglementează procedura acordării

măsurilor reparatorii, procedură care din 14 februarie 2001 impune solicitarea

prin notificare care se soluționează printr-o hotărâre sau dispoziție motivată,

supusă acesteia din urmă conform art. 2 alin. (2), art. 21 alin. (1), art. 23

alin. (3) și art. 24 alin. (7) și (89 din lege.

Instanța a mai reținut că

certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei este un act

civil dobânditor al dreptului de proprietate conform art. 20 din Legea nr.

15/1990 care a conferit titlu de proprietar pârâtei pentru terenul în discuție.

În procedura Legii nr. 10/2001 conform art. 46 alin. (4), pe calea unei acțiuni

în nulitate absolută a actului juridic de înstrăinare prin privatizare,

instanța a reținut că este posibil să se verifice încălcarea prevederilor art.

20 din Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991 și ale Legii nr. 55/1995 și nu pe

calea acțiunilor civile în nulitatea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate.

S-a mai reținut totodată că pârâta a

acceptat dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a făcut acestora o ofertă în acest

sens invitându-le la 13 iulie 2001 la sediul societății în vederea stabilirii

sumei ce li se cuvine pentru terenul de 226 mp.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamantele, la 28 iulie 2003.

Recursul a fost motivat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

În fapt, în esență, reclamantele au

criticat soluția instanței, pentru că în realitate cauza s-a judecat pe o

excepție nefondată deși nu se atestă respingerea pe excepție. S-a solicitat

trimiterea cauzei, spre rejudecare la instanța de fond.

S-a criticat faptul că instanțele au

interpretat greșit dispozițiile art. 296 alin. ultim și alin. (4) din Legea nr.

10/2001. Titlul pârâtei nu se încadrează în cele la care se referă art. 46

alin. (4) [nefiind un act de înstrăinare în sensul vizat de articolul citat

deci el nu putea fi supus nici dispozițiilor din alin. (5) al art. 46].

S-a mai arătat că reclamantelor nu

li s-a făcut nici o ofertă de despăgubiri și că li s-a indicat că trebuiau să

ceară despăgubiri de la A.P.A.P.S.. S-a mai arătat că declararea ca

neconstituțional a Decretului nr. 92/1950 nu este de atributul instanțelor

judecătorești.

Recursul este nefondat și se va

respinge pentru considerentele ce succed:

Instanța de apel a calificat corect

acțiunea reclamantelor de plângere la hotărârea prin care li s-a respins

cererea de restituire în natură.

În procedura Legii nr. 10/2001

atacarea cu acțiune în nulitate absolută a titlului opus de pârâtă este

circumscrisă condițiilor prevăzute de art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Ca urmare, această cerere formulată

de reclamante în cadrul plângerii la hotărârea de respingere a notificării nu

poate fi făcută la 13 noiembrie 2002, deci peste un an de la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001.

Instanța de fond nu a respins ca

prescrisă acțiunea reclamantelor care este o plângere la hotărârea emisă de

pârâtă ci a constatat corect că nu se mai poate cere constatarea nulității

absolute a titlului de proprietate.

S-a apreciat corect că art. 46 alin.

(4) este aplicabil fiind vorba de un act de înstrăinare din patrimoniul de stat

în patrimoniul privat al societății comerciale.

În mod corect instanța a constatat

că pârâta P. a trimis reclamantelor o înștiințare să se prezinte la sediu la 13

iulie 2001, ora 12 în vederea soluționării cererii privind restituirea

terenului de 226 mp (adresa nr. 4320 din 20 iulie 2001 aflată la fila 42 în

dosarul de fond).

Ca urmare, constatându-se că în

cauză soluția dată de pârâtă la notificarea reclamantelor este corectă și că

instanțele au dat o legală rezolvare plângerii formulate de reclamante

împotriva acesteia se apreciază că în cauză soluțiile au fost date prin corecta

interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente.

Cât privește pct. 10 al art. 304

invocat în recurs în sensul că nu s-a analizat hotărârea nr. 96/2002 emisă de

SC P. SA nici această critică nu se poate primi.

Acțiunea a avut ca obiect plângerea

împotriva acestei hotărâri și instanțele, în mod necesar, s-au referit la

cuprinsul și la dispozițiile acesteia.

Criticile referitoare la negocierea

despăgubirilor sunt irelevante după apariția prevederii speciale prevăzută la

Titlu VII al Legii nr. 247/2005. Art. 16 al acestui titlu instituie reguli

precise de urmat pentru stabilirea și acordarea despăgubirilor care cad în

sarcina Comisiei Centrale instituite de lege.

Constatând că nu sunt dovedite

motive de modificare sau casare a deciziilor atacate văzând și dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., pentru considerentele mai sus arătate, se va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantele C.C.I., M.M., M.A. și M.M. împotriva deciziei nr. 105

din 19 iunie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2007.