ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2287/2024

Ședința publică din data de 29 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 18 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, să se constate că, în calitate de succesoare prin reorganizare a fostului Oficiu Farmaceutic Cluj, este titulară a dreptului de proprietate asupra unei cote părți de 17/20 din imobilul teren în suprafață de 216 mp înscris sub Al în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x (C.F. vechi x, nr. top. x), teren aferent unității locative individuale apartament nr. x, înscris în C.F. nr. x-C1-U2 Cluj-Napoca, nr. top. xII (C.F. vechi nr. x); să se dispună intabularea în Cartea Funciară nr. x Cluj Napoca în favoarea sa a dreptului de proprietate sus indicat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

Prin sentința civilă nr. 251 din 12.05.2023, Tribunalul Cluj a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Municipiul Cluj-Napoca, a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Cluj-Napoca și, în consecință, a constatat că reclamanta A. S.A., în calitate de succesoare prin reorganizare a fostului Oficiu Farmaceutic Cluj, este titulara dreptului de proprietate asupra unei cote-părți de 17/20 din imobilul teren în suprafață de 216 m.p. înscris sub A1 în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x (C.F. vechi x, nr. top. x), teren aferent unității locative individuale apartament nr. x, înscris sub A1 în C.F. nr. x-C1-U2 Cluj-Napoca, nr. top. xII (C.F. vechi nr. x), a dispus înscrierea în C.F. nr. x Cluj-Napoca, în favoarea reclamantei, a dreptului de proprietate asupra cotei-părți de 17/20 din imobilul teren în suprafață de 216 m.p. înscris sub A1 în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x (C.F. vechi x, nr. top. x), teren aferent unității locative individuale apartament nr. x, înscris sub A1 în C.F. nr. x-C1-U2 Cluj-Napoca, nr. top. xII (C.F. vechi nr. x), a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta B. în favoarea reclamantei, a respins, ca nefondată, cererea de intervenție principală formulată de intervenienta B. în contradictoriu cu reclamanta A. S.A. și pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Cluj-Napoca și a obligat pârâții să achite reclamantei suma de 6817 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin decizia civilă nr. 308A/2023 din 09 noiembrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Cluj-Napoca prin primar împotriva sentinței civile nr. 251 din 12.05.2023 a Tribunalului Cluj, pe care a menținut-o și a respins, ca nedovedită, cererea intimatei A. S.A. și ca nefondată cererea intimatei B. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

La 20 decembrie 2023, respectiv la 28 decembrie 2023, împotriva deciziei civile nr. 308A/2023 din 09 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, au declarat recurs pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Cluj-Napoca prin primar, înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 25 ianuarie 2024 și repartizate aleatoriu, spre competentă soluționare completului nr. 5.

4.1. Recursul exercitat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj

Prin cererea de recurs, întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei curții de apel și în rejudecare, admiterea apelului exercitat împotriva sentinței civile nr. 251/12.05.2023 pronunțate de tribunal și schimbarea, în tot, a sentinței apelate, și constarea gresitei aplicări a normelor de drept material.

Printr-o primă critică, recurentul a invocat că soluția instanței de apel a fost dată cu interpretarea eronată a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor Decretului nr. 134/1949.

În dezvoltarea acestei critici, recurentul a arătat că față de reținerile curții de apel conform cărora imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris în CF x Cluj a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului nr. 134/19491, se impune a decela dacă în baza aceluiași decret, se poate reține că a fost dispusă preluarea abuzivă și a terenului aferent acestei construcții, în suprafață de 216 mp înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca (nr. CF vechi x nr. topografic x) sub Al nr. cadastral x, situat în Mun. Cluj-Napoca, județul Cluj.

În acest sens, a arătat că instanțele de fond, pornind de la prevederile legale cuprinse în art. 6 din Decretul nr. 134/1949, au reținut că prin efectul naționalizării au trecut în proprietatea Statului, inclusiv terenurile ce intrau în activul unităților sanitare naționalizate, respectiv că a fost naționalizată unitatea sanitară de pe str. x, inclusiv terenul, considerând că dovadă a faptului că naționalizarea în temeiul Decretului nr. 134/1949 a vizat și terenul în litigiu sunt și înscrierile de carte funciară colective vechi nr. 493 Cluj vizând proprietatea individuală pe apartamente, casă situată în str. x (actual 18), parcela cu nr. top. x, părțile comune indivize pentru cele două unități locative descrise în Foaia de avere fiind terenul, fundațiile, poarta și curtea.

Contrar reținerilor curții de apel, potrivit înscrierii de carte funciară de sub B2 din CF nr. x Cluj-Napoca (înscrierea nr. 4863/158.12.1962) intabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român în administrarea operativă a Sfatului Popular al Orașului Cluj asupra cotei de 17/20 din teren s-a realizat în baza sentinței civile nr. 6675/15.11.1962 pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Cluj în dosarul nr. x/1962, în temeiul prevederilor Decretului nr. 111 din 14 iulie 1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare.

Astfel, dreptul de proprietate al statului a fost dobândit printr-o hotărâre judecătorească, și nu ca urmare a decretului de naționalizare, obiect al naționalizării prin Decretul nr. 134/1949 fiind doar imobilul clădire.

De asemenea, potrivit înscrisurilor depuse de reclamantă, la nr. de inventar 10024 din Registrul mijloacelor fixe nu figurează înscris teren/cota-parte de teren, mențiunile din registru vizând doar "Clădirea farmaciei nr. 7" și descrierea acesteia.

În ceea ce privește susținerea instanței potrivit căreia apelantului Statul Român i se opun cu putere de lucru judecat considerentele deciziei civile nr. 368/A/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/2006, dispozitivul deciziei constată dreptul de proprietate a S.C. A. S.A. doar asupra apartamentului nr. x situat în municipiul Cluj-Napoca, str. x, înscris în CF x Cluj, iar potrivit înscrierilor din CF x, la parcela x figurează exclusiv apartamentul nr. x parter, compus din 1 local farmacie, 1 cameră pentru laborator, cameră, 2 wc și o cotă parte de 85/100 din părțile indivize comune reprezentate de 1 coridor și pivniță.

Conform înscrisurilor de la dosar, proprietar asupra imobilului ce a făcut obiectul Decretului nr. 134/1949 a fost C., care a închiriat farmacia tatălui intervenientei, B. lldiko, în prezent, moștenitoare a unchiului C. și a tatălui acesteia, potrivit Certificatului de moștenitor nr. x/2003 eliberat de BNP D. în dosarul succesoral nr. x/2003 care, în temeiul Legii nr. 10/2001, a formulat notificarea nr. x/13.02.2002, înregistrată pe rolul Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca sub nr. x/15.02.2002, iar prin dispoziția nr. x/31.05.2011 Municipiul Cluj-Napoca prin primar, a declinat competența de soluționare a notificării în favoarea S.C. A. S.A., în calitate de unitate deținătoare.

Între reclamanta S.C. A. S.A. și intervenienta B. lldiko a intervenit contractul de tranzacție autentificat sub nr. x/28.02.2023 de către E., prin care S.C. A. S.A. se obligă să achite intervenientei B. lldiko suma de 40000 euro, reprezentând valoarea terenului aferent imobilului, împrejurare care confirmă că predecesoarea reclamantei S.C. A. S.A. nu a deținut în proprietate terenul ce face obiectul dosarului nr. x/2019

Altă critică a vizat aplicarea greșită de către instanța de apel a efectului puterii de lucru judecat și opozabilitatea acestuia, reglementate de art. 431 și art. 435 C. proc. civ.

În acest sens, recurentul-pârât a învederat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat rezultat din considerentele deciziei civile nr. 368/A/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj Potrivit acestor considerente, în cartea funciară, este intabulat dreptul de proprietate al Statului Român în temeiul unei sentințe civile pronunțate în 1962 de Tribunalul Orașului Cluj, sentință care însă nu a putut fi depusă la dosar, respectiv că, întrucât imobilul nu s-a aflat, în mod legal, în administrarea Sfatului Popular al Orașului Cluj, ci în administrarea antecesoarelor reclamantei, imobilul nu putea intra în patrimoniul unității administrativ teritoriale, nici în temeiul Legii nr. 215/2001 și nici în temeiul Legii nr. 213/1998, fiind întrunite cerințele art. 34 lit. a) din Decretul - lege nr. 115/1938, înscrierile efectuate sub B5 și B6 realizându-se în temeiul unui titlu nevalabil, respectiv, contrar realității juridice sus menționate.

Sub un prim aspect, a susținut că decizia civilă nr. 368/A/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2006 care, potrivit reținerilor curții de apel se opun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, s-a purtat între S.C. A. S.A. și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca. Prin urmare, recurentul pârât, nefiind parte în respectivul dosar, nu îi poate fi reținută opozabilitatea, așa cum reiese din art. 435 din C. proc. civ.

Prin urmare, în mod eronat, instanța de apel nu a înlăturat opozabilitatea considerentelor deciziei civile nr. 368/A/2007, pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2006, recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj având calitate de terț față de aceasta decizie, autoritatea de lucru judecat pe care instanța de apel a opus-o nu se poate referi decât la părțile între care s-a purtat litigiul, recurentul pârât având calitate de terț față, împrejurare în raport de care extinderea efectelor acestei hotărâri judecătorești asupra sa nu poate fi justificată.

Legiuitorul, prin sintagma "dovadă contrară", nu a intenționat să instituie o nouă modalitate de înlăturare a opozabilității unor drepturi subiective sau situații juridice în ipoteza în care opozabilitatea acestora are un regim derogatoriu, ci doar a dorit să nuanțeze diferența față de autoritatea de lucru judecat.

Un alt argument, subsumat aceleiași critici de nelegalitate, a vizat greșita reține de către instanța de apel a puterii de lucru judecat invocată de reclamantă în privința statuărilor instanțelor de judecată în soluționarea dosarului nr. x/2006 al Tribunalului Cluj având în vedere că respectivul litigiu s-a purtat asupra unui alt imobil, respectiv asupra construcției edificate pe terenul care face obiectul prezentului litigiu.

4.2. Recursul exercitat de pârâtul Municipiul Cluj, prin primar

Prevalându-se de motivele de casare reglementate prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., recurentul pârât a învederat următoarele:

Instanța de apel a nesocotit prevederile art. 430 C. proc. civ., ale art. 329 C. proc. civ. precum și cele ale art. 22 din același cod, ceea ce atrage casarea deciziei în temeiul prevederilor art. . 488 pct. 5 C. proc. civ.

În argumentarea criticii privitoare la nesocotirea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 430 din C. proc. civ., recurentul pârât a arătat că, în spetă, nu poate fi reținută puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 368/A/2007 pronunțată în dosarul nr. x/2006 al Tribunalului Cluj având în vedere că respectivul litigiu a adus spre analiză dreptul de proprietate referitor la construcție (apartament nr. x), context în care considerentele respectivei hotărâri judecătorești nu pot fi valabile și în privința imobilului teren pe care este amplasată respectiva construcție, existând reglementări specifice pentru fiecare categorie de imobil -teren și contrsucție.

În acest sens, a susținut că se impunea ca, în respectarea prevederilor art. 22 din C. proc. civ., instanța de apel să efectueze cercetarea judecătorească în mod separat, în raport de obiectul litigiului care viza imobilul teren, raportânu-se, în mod greșit, prin prezumții, la considerentele deciziei civile nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 pronunșate de Tribunalul Cluj, secția civilă.

Pe cale de consecință, reținerea instanței de apel potrivit căreia nu se mai impune analiza, pe fond, a condițiilor preluării imobilelor în temeiul Decretului nr. 134/1949 este nelegală, ca și reținerea prezumției că terenul aferent construcției ar intra, în întregime, sub incidența naționalizăii care contravine art. 1 și art. 2 din Decretul nr. 134 din 2 aprilie 1949.

Or, în cadrul anexei la decret, la rubrica "Farmaciile particulare din Județul Cluj" este menționat "F., Cluj, str. x", de unde reiese însă că această persoană nu a deținut și calitatea de proprietar al imobilului identificat în C.F. nr. x Cluj de sub PI, nr. top. x.

Raportat la această împrejurare, nu se poate reține că la data emiterii Decretului nr. 134 din 2 aprilie 1949, farmacia ar fi deținut în patrimoniu imobilul teren, astfel că prevederile art. 2 din Decretul nr. 134/1949 nu sunt aplicabile.

În lista "anexă" a decretului Decretul nr. 134/1949 nu au fost identificate imobile, aspect ignorat de instanțe prin prezumțiile care au fost aplicate, această anexă cuprinzând doar o enumerare a unităților sanitare obiect al naționalizării. Mai mult de atât, în cadrul extrasului din registru, depus la dosar de reclamantă, la nr. de inventar 10024 nu figurează înscris teren/cota de teren a imobilului, mențiunile din registru vizând doar "Clădirea farmaciei 7" și descrierea acesteia (construcție din cărămidă, acoperiș din tablă, planseu din lemn, supraf. 60 mp., parter).

Rezultă, deci, că reclamanta, în calitate de succesoare, prin reorganizare, a fostului Oficiu Farmaceutic Cluj, nu a dobândit, în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990 și a art. 2 din H.G. nr. 15/1991, dreptul de proprietate asupra cotei de 17/20 părți din imobilul teren, în condițiile în care acest imobil nu a făcut obiectul preluării de active de la fostul Oficiu Farmaceutic Cluj. naționalizarea în temeiul Decretului nr. 134/1949 nevizând imobilul teren (cota indiviză comună), dispoziții legale fiind, în mod greșit, aplicate de către curtea de apel.

În dezvoltarea criticii privitoare la nesocotirea prevederilor art. 329 din C. proc. civ., recurentul pârât Municipiul Cluj Napoca a arătat că, în materie imobiliară, nu poate fi administrată proba cu martori.

În continuare, a învederat că prima instanță a ignorat împrejurarea că în conformitate cu înscrierile din C.F. x Cluj, obiectul preluării prin Decretul nr. 134/1949 l-a constituit doar o parte din apartament, considerând, în mod eronat și fără nicio dovadă concretă, că toate părțile indivize comune aferente de sub PI ar fi făcut obiectul naționalizării. Or, acest raționament juridic în mod greșit a fost validat de curtea de apel, întrucât, chiar și în condițiile acceptării ipotezei că preluarea de către Statul Român ar fi vizat și părțile indivize comune, în atare situație obiectul naționalizării nu putea să-l constituie decât părțile indivize comune aferente încăperilor ce au fost folosite pentru nevoile farmaciei, și nu întregul apartament.

Pe de altă parte, potrivit înscrierii de carte funciară de sub B2 din C.F. nr. x Cluj-Napoca (încheierea nr. 4863/15.12.19620), intabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român în administrarea operativă directă a Sfatului Popular al Orașului Cluj asupra cotei de 17/20 din teren, s-a realizat în baza sentinței civile nr. 6675/1962. Așadar, dreptul de proprietate a statului a fost dobândit printr-o hotărâre judecătorească, în cartea funciară neexistând înscrieri din care să rezulte că dobândirea acestui imobil teren s-ar fi realizat cu titlu de naționalizare.

În mod greșit, curtea de apel a reținut cu putere de lucru judecat, considerentele deciziei civile nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 pronunțată de secția civilă a Tribunalului Cluj cu privire la nevalabilitatea sentinței civile nr. 6675/1962, având în vedere că această din urmă hotărâre se bucură de autoritate de lucru judecat, iar efectele acesteia nu pot fi modificate decât prin căile de atac exercitate conform legii. Ca atare, decizia civilă nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 pronunțată de secția civilă a Tribunalului Cluj, care nu reprezintă rezultatul unei căi de atac exercitate împotriva sentinței civile nr. 6675/962, nu poate înlătura caracterul obligatoriu și autoritatea de lucru judecat a acesteia.

În cauza pendinte, au fost nesocotite prevederile art. 430 și art. 457 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 7 C. proc. civ. precum și cele care reglementează rectificarea de carte funciară, având în vedere că înscrierea din cartea funciară cu privire la sentința civilă nr. 6675/962 nu a fost rectificată, aceasta producând, în continuare, efecte.

Pe de altă parte, dosarul nr. x/2006 nu a avut ca obiect constatarea valabilității înscrierii în cartea funciară, și nici rectificarea, astfel că instanțele de judecată au procedat în mod nelegal atunci când au reținut efectele hotărârilor judecătorești pronunțate în cadrul acestuia.

La 16 aprilie 2024, intimata-intervenientă în nume propriu B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursurilor exercitate în cauză, în condițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat, respingerea acestora, ca nefondate.

La 29 aprilie 2024, intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor, și menținerea, ca temeinică și legală a deciziei curții de apel.

În cauză, nu au fost depuse răspunsuri la întâmpinările formulate.

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din 23 mai 2024, în temeiul art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 29 octombrie 2024, în ședință publică, când Înalta Curte, constatând că din cuprinsul cererilor de recurs pot fi decelate critici care se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității recursurilor, invocată, prin întâmpinare de către intimata-intevenientă, și a reținut cauza în pronunțare asupra recursurilor formulate în cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele expuse în continuare.

Prioritar, Înalta Curte reține că întrucât unele dintre criticile formulate prin intermediul celor două memorii de recurs vizează aspecte comune acestea urmează a fi supuse unei analize și argumentare comună, urmând ca ulterior să fie analizate separat motivele de nelegalitate invocate în mod distinct, prin căile de atac exercitate de cei doi pârâți.

Prealabil examinării propriu-zise a motivelor de recurs, Înalta Curte are în vedere că obiectul litigiului pendinte, astfel cum a fost supus judecății prin elementele cererii introductive și analizat de către instanțele de fond, îl reprezintă constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de 17/20 parte din terenul în suprafață de 216 m.p. înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca (nr. C.F. vechi x nr. topografic x), sens în care reclamanta a solicitat instanței să constate că acesta este proprietara asupra acestui imobil având în vedere în esență dispozițiile Legii nr. 15/1990, a art. 2 din H.G. nr. 15/1991, precum și prevederile Decretului nr. 134/1949.

Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de prima instanță și confirmată de instanța de apel pe baza probelor administrate în proces - care nu mai poate fi reexaminată în calea de atac a recursului în care se exercită exclusiv un control de legalitate al hotărârii recurate - relevă, într-o succintă prezentare, următoarele aspecte:

Terenul intravilan, înscris în CF nr. x Cluj Napoca (în CF vechi x nr. topografic x) sub A1 nr. cadastral x, în suprafață de 216 mp, situat în Municipiul Cluj Napoca str. x, județul Cluj, a fost intabulat în favoarea Statului Român, în administrarea operativă directă a Sfatului Popular al Orașului Cluj asupra cotei de 17/20, de sub B2, terenul în litigiu, și numiții G. și H. asupra cotei de 3/20 (de sub B3).

Prin sentința civilă nr. 1619/2004 pronunțată la 24 august 2004 de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2004 (dosar format nou nr. x/2006), rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 368/A/2007 din 14.06.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2187/R2007 din 29.10.2007 a Curții de Apel Cluj, în favoarea reclamantei s-a constatat dreptul de proprietate, în calitate de succesoare prin reorganizare a fostului Oficiu Farmaceutic Cluj, asupra imobilului situat în Cluj Napoca, str. x, apartament nr. x, înscris în CF individual 5916 cu nr. topografic xII, actual CF. x-c1-U2 Cluj Napoca, nr. topografic xII.

Așadar, prin intermediul acțiunii pendinte, reclamanta S.C. A. S.A., în calitate de proprietar tabular în temeiul deciziei civile nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj, asupra construcției situate în Cluj Napoca, str. x, apartament nr. x, înscris în CF individual 5916 cu nr. topografic xII, actual CF. x-c1-U2 Cluj Napoca, nr. topografic xII, a solicitat instanței să se constate dreptul de proprietate și asupra imobilului, în suprafață de 216 mp înscris sub Al în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x (C.F. vechi x, nr. top. x), teren aferent unității locative individuale apartament nr. x, mai sus individualizat.

Luând în examinare o primă critică a recurenților-pârâți ce se arată a fi comună, circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se reține că aceasta face referire la aplicarea și interpretarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor din cuprinsul Decretului nr. 134/1949.

În dezvoltarea acestei critici de nelegalitate, în esență, s-a arătat că este greșită reținerea curții de apel cu privire la preluarea abuzivă, de către Stat, în temeiul Decretului nr. 134/1949, a terenului în suprafață de 216 mp înscris în CF nr. x Cluj Napoca (nr. CF vechi x nr. topografic x) nr. cadastral x situat în Municipiul Cluj Napoca, județul Cluj, susținând că naționalizarea a vizat doar construcția situată în Cluj Napoca, județul Cluj, înscris în CF x Cluj, astfel cum s-a statuat cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 368/A/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2006, fără a fi naționalizată și suprafața situată sub construcție.

Un alt argument, subsumat aceleiași critici, a vizat împrejurarea că notificarea nr. x/13.02.2002, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, de intervenienta B. lldiko, moștenitoare a fostului proprietar al imobilului, înregistrată pe rolul Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca sub nr. x/15.02.2002, prin dispoziția nr. x/31.05.2011 a Municipiului Cluj-Napoca, prin primar, a fost declinată, spre competentă soluționare, S.C. A. S.A., în calitate de unitate deținătoare, care, prin contractul de tranzacție autentificat sub nr. x/28.02.2023 de către E., s-a obligat să achite intervenientei B. lldiko suma de 40000 euro, reprezentând valoarea terenului aferent imobilului, ceea ce demonstrează că predecesoarea reclamantei S.C. A. S.A. nu a deținut în proprietate terenul ce face obiectul dosarului pendinte.

Critica este nefondată.

Conform art. 2 și 6 pct. a) ale Decretului nr. 134/1949, odată cu unitățile sanitare au fost naționalizate toate bunurile care au servit activității sanitare, indiferent dacă aparțineau proprietarului unității sanitare naționalizate sau oricărui alt proprietar, fiind naționalizate toate bunurile imobile și mobile, corporale și incorporale, precum terenuri, clădiri și alte bunuri.

În consecință, naționalizarea farmaciei a presupus și naționalizarea și trecerea în patrimoniul statului a suprafeței de teren situată sub construcție și a cotei indivize de 17/20 din părțile aflate în folosință comună ale imobilului.

Terenul aflat sub întregul imobil și părțile aflate în folosință comună ale imobilului reprezintă o proprietate comună pe cote-părți stabilă și forțată. Ceea ce este caracteristic acestei proprietăți este că întotdeauna bunurile obiect al proprietății comune stabile și forțate sunt bunuri accesorii pe lângă alte bunuri socotite ca principale și care sunt în proprietate exclusivă, fiecare coproprietar fiind titularul exclusiv asupra cotei-părți ideale și abstracte din dreptul său, neputând înstrăina cota sa parte din drept în mod separat, ci numai odată cu înstrăinarea bunului principal.

În consecință, odată cu trecerea în patrimoniul statului a dreptului de proprietate asupra bunului principal, respectiv a apartamentului nr. x situat în Cluj Napoca, str. x nr. 18, județul Cluj, înscris în CF x Cluj, aspect tranșat, definitiv și irevocabil, prin decizia civilă nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă în dosarul nr. x/2006, aspect necontestat de către recurenții-pârâți, și care se opune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, au trecut în proprietatea statului și bunurile accesorii, bunurile obiect al proprietății comune stabile și forțate, respectiv suprafața de teren de 216 mp, situată sub construcție și deci, cota indiviză de 17/20 din părțile aflate în folosință comună ale imobilului.

Față de această împrejurare, în mod corect, curtea de apel a reținut că a făcut obiectul naționalizării, în temeiul Decretului nr. 134/1949 și a trecut în proprietatea de stat, și terenul aferent unității sanitare - farmacie, parte din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x, și că, drept consecință, reclamanta a dobândit, în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990 și a art. 2 din H.G. nr. 15/1991, în calitate de succesoare prin reorganizarea a fostului Oficiu Farmaceutic Cluj, dreptul de proprietate asupra cotei de 17/20 parte din imobilul teren în cotă de 17/20 situat în Cluj-Napoca, str. x, înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x, provenit din C.F. vechi x, nr. top. xII.

Atât timp cât reclamanta are un drept de proprietate cu privire la bunul principal, respectiv apartamentul nr. x situat în Cluj Napoca, județul Cluj, înscris în CF x Cluj, aceasta este titulara dreptului de proprietate și asupra bunurilor, care, astfel cum s-a arătat, sunt accesorii bunului principal.

În privința susținerii conform căreia încheierea contractului de tranzacție autentificat sub nr. x din 28 februarie 2023 de către E., prin care reclamanta A. S.A. se obligă să achite intervenientei B. suma de 40000 euro, reprezentând valoarea terenului aferent imobilului, demonstrează că predecesoarea reclamantei nu a deținut în proprietate terenul ce face obiectul dosarului de față, Înalta Curte reține că aceasta rămâne o simplă alegație. Aceasta întrucât tranzacția este definită ca reprezentând un act juridic bilateral prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă, în sensul că acestea nu mai pot să formuleze pretenții legale legate de drepturile care au format obiectul tranzacției, fără a consfinți temeinicia pretențiilor alegate de părți.

Prin urmare, împrejurarea că, în cadrul soluționării notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, înaintate spre soluționare reclamantei A. S.A., în calitate de unitate deținătoare, intervenienta B. a consimțit la perfectarea unei tranzacții cu privire la imobilul care face obiectul revendicării, nu poate duce la concluzia că autoarea reclamantei nu a deținut în proprietate imobilul teren obiect al prezentului litigiu, așa cum, în mod nefondat, se afirmă prin memoriul de recurs, ci doar faptul că a fost de acord ca în schimbul renunțării intervenientei B. la dreptul pretins, să achite suma de 40000 de euro.

În continuare, recurentul-pârât Statul român prin Ministerul Finanțelor a mai criticat decizia curții de apel din perspectiva în care a susținut că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, l-a dobândit în temeiul sentinței civile nr. 6675/1962 a Tribunalului Popular al orașului Cluj, în dosarul nr. x/1962, conform prevederilor din Decretul nr. 111 din 14 iulie 2951 privind reglementarea situației terenurilor de orice fel suspuse confiscării, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, în mod greșit, fiind reținut că dreptul de proprietate a fost dobândit ca urmare a decretului de naționalizare care a vizat doar imobilul clădire (apartamentul nr. x).

Printr-o altă critică, ce se vădește a fi comună ambelor recursuri, s-a invocat nesocotirea prevederilor art. 430, art. 431 alin. (2) și art. 435 din C. proc. civ. din perspectiva reținerii efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul civil nr. x/2006 al Curții de Apel Cluj, în susținerea căreia se invocă, pe de o parte, că litigiul s-a purtat între alte părți, în care Statul Român nu a figurat ca parte, iar pe de altă parte, că acțiunea a purtat asupra unui alt imobil.

Examinând aceste critici, Înalta Curte constată că, în esență, se contestă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarele civile nr. x/2006 al Curții de Apel Cluj, și nr. 7348/1962 al Tribunalului Popular al Orașului Cluj, care reclamă analiza din perspectiva nesocotirii normelor de drept procesual regăsite în cuprinsul art. 430, art. 431 alin. (2) și art. 435 din C. proc. civ., circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 din C. proc. civ.

Dinamica raporturilor litigioase relevă că anterior prezentei pricini, s-au purtat mai multe litigii, printre care cel care a făcut obiectul dosarului mai sus evidențiat, nr. 8649/117/2006 al Curții de Apel Cluj.

Astfel, în acest dosar, prin decizia civilă nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis acțiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanta A. S.A și a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului situat în Cluj Napoca str. x, județul Cluj, și a dispus intabularea în CF a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut, prin considerente decizorii, că, deși e de necontestat că dreptul de proprietate al Statului român este intabulat în temeiul unei sentințe civile pronunțate în anul 1962 de Tribunalul Orașului Cluj, respectiv sentința civilă nr. 6675 din 5 noiembrie 1962, fără a nega conținutul acesteia și efectele pe care le produce o înscriere în cartea funciară realizată în temeiul decretului lege nr. 115/1938, la momentul pronunțării sentinței menționate imobilul era deja proprietatea Statului cu titlu de naționalizare, titlul Statului constituit în temeiul decretului nr. 134/1949 fiind unul valabil, având în vedere că până la apariția acestui decret, singurele acte normative de preluare a imobilelor în patrimoniul Statului român au fost cele de rechiziționare și naționalizare a unor imobile având diverse destinații economice. Cum imobilul în litigiu a avut destinația de farmacie fiind menționat în anexa Decretului nr. 134/1949, și cum actul normativ menționat în sentința nr. 6675 din 5 noiembrie 1962 pronunțată de Tribunalul Orașului Cluj, înscrisă sub B4,5 este ulterioară Decretului nr. 134/1949, și având în vedere că pronunțarea unei hotărâri judecătorești de constatare a dreptului de proprietate a Statului se realiza în temeiul Decretului nr. 115/1951, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate, în baza unui alt act normativ, ulterior, că imobilul este proprietatea Statului român și darea lui în administrare unei alte autorități, este lipsită de orice efecte juridice. Prin urmare, s-a statuat că nu era posibil ca sentința nr. 6675 din 5 noiembrie 1962 pronunțată de Tribunalul Orașului Cluj, să constate că imobilul a intrat în proprietatea Statului român, câtă vreme el era deja din anul 1949 în mod valabil în acest patrimoniu.

Tribunalul Cluj a mai reținut că, prin sentința nr. 6675 din 5 noiembrie 1962 pronunțată de Tribunalul Orașului Cluj s-a aplicat un act normativ care prevedea preluarea imobilelor și darea lor în administrare autorității indicate, fără a ține seama de realitate, relevată și de mențiunile existente deja în cartea funciară, aceea că imobilul era deja proprietatea Statului român și era în administrarea antecesoarelor reclamantei, dreptul de administrare de care se prevala Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca începând a fi exercitat abia în anul 2003.

Conchizând, tribunalul a reținut că atâta vreme cât imobilul nu s-a aflat în mod legal, în administrarea Sfatului Popular al Orașului Cluj, ci în administrarea antecesoarelor reclamantei, imobilul nu putea intra în patrimoniul unității administrativ teritoriale nici în temeiul Legii nr. 215/2001, și nici în temeiul Legii nr. 213/1998, în cauză fiind întrunite prevederile art. 34 lit. a) din Decretul lege nr. 115/1938, înscrierile efectuate sub B5 și B6 realizându-se în temeiul unui titlu nevalabil, respectiv contrar realităților juridice de la momentul respectiv.

Revenind la criticile recurentului-pârât, Înalta Curte constată că este de necontestat, că autoritatea de lucru judecat reprezintă principalul efect procesual al unei hotărâri judecătorești definitive, iar încălcarea acesteia constituie un grav motiv de nelegalitate. Aceasta întrucât, fiind expresia puterii judecătorului de a tranșa litigiile, o hotărâre judecătorească definitivă are forța, recunoscută de lege, de a se opune redeschiderii ulterioare a aceleiași judecăți și reluării verificărilor jurisprudențiale asupra aspectelor tranșate, asigurând astfel stabilitatea și securitatea raporturilor juridice.

Art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. consacră efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că aceasta se poate prevala într-o nouă judecată de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca partea adversă sau instanța să mai poată lua în discuție existența dreptului.

Funcțiunea lucrului judecat privește atât dispozitivul, cât și considerentele hotărârii judecătorești, fiind vorba, potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., atât de considerentele decisive, cele care constituie fundamentul hotărârii, explicația soluției din dispozitiv, cât și de considerentele decizorii, care conțin o soluție asupra unei chestiuni litigioase supuse dezbaterii în cursul procesului, tranșând aspecte ale litigiului care, datorită modalității în care sunt supuse dezbaterii, nu-și pot găsi rezolvarea în conținutul dispozitivului decât într-o manieră indirectă.

În speță, a fost reținut că aceeași decizie, nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă a dezlegat și chestiunea privitoare la constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului apartament nr. x situat în Cluj Napoca, str. x, înscris în CF nr. x Cluj, care se opune cu putere de lucru judecat și în prezenta cauză.

Validând raționamentul juridic al instanței de apel, Înalta Curte are în vedere că litigiul anterior, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2007 al Tribunalului Cluj și în care a fost pronunțată decizia nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007, a purtat asupra acțiunii formulate de către reclamanta A. pe tărâmul Legii nr. 15/1991, împotriva Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca și I. S.R.L., având ca obiect constatarea dreptului de proprietate și rectificarea cărții funciare prin anularea intabulării dreptului de proprietate în favoarea Statului Român. Acțiunea civilă a fost admisă, în sensul constatării dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului situat în Cluj Napoca str. x, înscris în CF nr. x Cluj, intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei și obligarea pârâților să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei și să predea reclamantei posesia asupra imobilului.

În motivarea soluției pronunțate, s-a reținut drept argument decizoriu calitatea S.C. A. S.A. de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului, dobândit prin efectul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990; mai mult decât atât, argumentul dobândirii ex lege a dreptului de proprietate a fundamentat și înlăturarea apărării referitoare la intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate a Statului român în temeiul sentinței nr. 7348/1962 al Tribunalului Popular al Orașului Cluj (în considerentele deciziei nr. 68/A/2007 din 14 iunie 2007 s-a reținut că "imobilul în litigiu a trecut în proprietatea antecesoarei S.C. A. S.A. în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990 ca nouă societate comercială, constituită prin reorganizare" și că "pronunțarea unei hotărâri judecătorești (n.n. sentința nr. 6675 din 5 noiembrie 1962 pronunțată de Tribunalul Orașului Cluj,), prin care să se constate, în baza unui alt act normativ, ulterior, că imobilul este proprietatea statului român și darea lui în administrare unei alte autorități, este lipsită de orice efecte juridice, așa cum s-a arătat, imobilul fiind proprietate Statului prin efectul Decretului nr. 134/1949").

Or, considerentele referitoare la constatarea dreptului de proprietate al reclamantei dar și notarea în cartea funciară a dreptului de proprietate a Statului român în temeiul unui titlu nevalabil (n.n sentinței nr. 6675 din 5 noiembrie 1962 pronunțată de Tribunalul Orașului Cluj) redate pe larg în cuprinsul deciziei recurate și doar în rezumat în cele ce preced - evidențiază în chip limpede faptul că a fost dezbătută și tranșată în litigiul anterior atât chestiunea litigioasă privitoare la calitatea de proprietar al imobilului (în favoarea reclamantei) și la modul de dobândire a dreptului de proprietate (prin efectul legii) dar și nevalabilitatea înscrierii, în cartea funciară, a titlului Statului român în temeiul sentinței civile nr. 6675 din 5 noiembrie 1962 pronunțată de Tribunalul Orașului Cluj.

Se cuvine a aminti, în context, faptul că, în momentul în care fostele unități economice de stat au fost transformate, pe temeiul Legii nr. 15/1990, în societăți comerciale cu capital de stat, dreptul de administrare directă s-a transformat în drept de proprietate în patrimoniul acestor societăți comerciale, în acord cu prevederile art. 20 alin. (2) din această lege.

Astfel fiind, chestiunea calității de titular al dreptului de proprietate nu mai putea fi repusă în discuție în litigiul pendinte, decât cu nesocotirea autorității de lucru judecat a ceea ce s-a statuat deja în procesul anterior, pe aspectul tranșat și care a vizat dreptul recunoscut în favoarea reclamantei, argument corect reținut în decizia recurată și, deopotrivă, nevalabilitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate a statului în temeiul unui titlu nevalabil.

În consecință, de vreme ce verificarea jurisdicțională pe aspectul litigios a fost deja realizată, instanței învestite cu noul litigiu nu i se mai putea pretinde să revină asupra ei pentru a ajunge la o altă soluție.

Ca atare, în mod corect, s-a reținut în decizia recurată, că verificarea în litigiul pendinte a modului în care a operat, în temeiul legii, dobândirea dreptului de proprietate al societății reclamante în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 15/1990 dar și analiza Decretului nr. 115/1951 nu mai poate fi realizată fără nesocotirea considerentelor deciziei civile nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, care se opun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.

Înalta Curte mai reține că o examinare a acestor chestiuni în pricina pendinte ar presupune implicit un control asupra legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2004, (dosar nou nr. x/2006) ceea ce nu poate fi realizat decât prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

De altfel, efectul autorității de lucru judecat este atașat hotărârii judecătorești, indiferent de calitatea soluției pronunțate.

Contrar susținerilor recurentului-pârât Statul român, funcțiunea pozitivă a lucrului anterior judecat, în accepțiunea art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., nu este supusă condiției identității de elemente, (identitate de obiect și părți, așa cum se afirmă prin memoriul de recurs) întrucât ceea ce se opune judecății ulterioare, fără posibilitatea contestării, sunt aspectele tranșate deja, și anume titularul și modul de dobândire a dreptului de proprietate.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, nu pot fi reținute nici susținerile recurentului-pârât Municipiul Cluj Napoca prin primar conform cărora considerentele deciziei civile nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 a Tribunalului Cluj în privința nevalabilității sentinței civile nr. 6675/1962 nu poate avea nicio valoare juridică, respectiv că reținerea puterii de lucru judecat în prezenta cauză a celor statuate de decizia nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 a Tribunalului Cluj nesocotește dispozițiile art. 430, art. 457 și art. 7 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, având în vedere natura, obiectul și, deopotrivă, cadrul procesual pasiv configurat în litigiul anterior, supus dispozițiilor speciale ale Legii nr. 15/1990, recurentul Statul Român nu poate pretinde a fi plasat în poziția terțului în raport de care efectele hotărârii anterioare nu se repercutează în vreun fel.

Altfel spus, acesta nu s-ar putea prevala nici de art. 435 alin. (2) din C. proc. civ. care consacră principiul general al opozabilității efectelor hotărârii judecătorești față de terțe persoane (cel puțin până la dovada contrară celor tranșate jurisdicțional), pentru a putea combate cele statuate jurisdicțional anterior și a obține, astfel, posibilitatea reluării dezbaterii și reverificării chestiunii juridice dezlegate definitiv.

În lumina considerentelor expuse, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut corecta aplicabilitate a dispozițiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., fundamentându-și soluția pe efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în chestiunea litigioasă tranșată definitiv.

Pe cale de consecință, aceleași rațiuni, detaliate în cele ce preced, împiedică și instanța de recurs, învestită cu prezentul control de legalitate, a mai examina și restul criticilor din memoriul de recurs, axate pe ideea că reclamanta-intimată nu a dovedit dobândirea unui drept real de proprietate asupra imobilului în litigiu, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) cpt. 8 din C. proc. civ.

Printr-o altă critică, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-pârât Municipiul Cluj Napoca, prin primar, a criticat decizie curții de apel din perspectiva nesocotirii prevederilor art. 329 din C. proc. civ. în contextul reținerii unor prezumții în soluționarea pricinii, în condițiile în care, în materie imobiliară, proba cu martori nu poate fi administrată.

Critica este nefondată.

Acest motiv de recurs vizează neregularități de ordin procedural, care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ., potrivit cu care "(1) Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat."

În esență, se susține că raționamentul instanței de apel a avut la bază o prezumție judiciară care, însă, nu putea fi primită întrucât în materie imobiliară, proba cu martori nu poate este admisibilă.

Înalta Curte reține că puterea lucrului judecat este o prezumție legală, iuris et de iure, în virtutea căreia ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. Elementele statuate în hotărârea inițială nu mai necesită probarea de către cel care invocă opozabilitatea respectivelor efecte.

Potrivit art. 328 din C. proc. civ.:"(1) Prezumția legală scutește de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce privește faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea căreia îi profită prezumția trebuie să dovedească faptul cunoscut, vecin și conex, pe care se întemeiază aceasta. (2) Prezumția legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel", iar conform art. 329 din același act normativ:

"În cazul prezumțiilor lăsate la luminile și înțelepciunea judecătorului, acesta se poate întemeia pe ele numai dacă au greutate și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins; ele, însă, pot fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori."

Prin urmare, în situația invocării prezumției legale a puterii de lucru judecat, nu se impune analiza cerințelor prevăzute de art. 328 alin. (2) din C. proc. civ., așa cum se susține în cererea de recurs.

Circumscris aceluiași motiv de casare, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-pârât Municipiul Cluj-Napoca prin primar a mai invocat nelegalitate deciziei curții din apel și pentru nesocotirea prevederilor art. 22 din C. proc. civ.

În argumentarea acestei critici, recurentul-pârât a arătat că instanței îi incumba obligația de a efectua cercetarea judecătorească în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și care viza constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 216 mp înscris sub Al în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x (C.F. vechi x, nr. top. x), aceasta soluționând pricina în temeiul unor prezumții rezultate în urma pronunțării deciziei nr. 368/A/2007 la 14 iunie 2007 de către secția civilă a Tribunalului Cluj.

Înalta Curte constată că această că și această critică de recurs este nefondată.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", legiuitorul consacrând principiul disponibilității, potrivit căruia reclamantul trasează cadrul procesual, sens în care trebuie să indice, între altele, părțile, pretenția dedusă judecății, motivele de fapt și de drept pe care se fundamentează.

Pe de altă parte, art. 22 din C. proc. civ., care consacră rolul judecătorului în aflarea adevărului, reglementează modalitățile în care judecătorul intervine pe parcursul litigiului: principiul iura novit curia, potrivit căruia judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile; prerogativele judecătorului de a cere părților explicații sau de a pune în dezbaterea lor contradictorie împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă acestea nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare; rolul judecătorului în propunerea probelor, respectiv posibilitatea conferită acestuia de a dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc; obligația judecătorului de a da sau restabili calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, prerogativă limitată de dreptul părților de a stabili o anumită calificare, în cazul drepturilor de care părțile pot să dispună și cu respectarea drepturilor terților.

Având drept etalon adagiul da mihi factum, dabo tibi ius, prerogativa judecătorului de a califica juridic actele și faptele deduse judecății implică, pe de o parte, stabilirea realității faptelor alegate, pe baza mijloacelor de probă administrate în proces, iar, pe de altă parte, încadrarea acestora în ipoteza normei juridice. Aceste două premise ale silogismului judiciar, menționate, în mod expres, la art. 22 alin. (2) teza I din C. proc. civ., sunt apte să genereze calitățile hotărârii judecătorești (temeinicia și legalitatea), ce fundamentează efectele pe care aceasta le va produce.

În cauză, contrar susținerilor recurentului-pârât, instanța de apel nu a încălcat prevederile legale precitate, atunci când a apreciat că analiza pe fond a condițiilor preluării imobilelor în temeiul Decretului nr. 134 din 2 aprilie 1949 nu mai poate fi făcută deoarece puterea de lucru judecat împiedică această analiză, care a fost deja făcută și nu se poate ajunge la o altă concluzie decât cea din analiza deja făcută cu privire la imobil, prin decizia civilă nr. 368/A/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2187/R/2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Dimpotrivă, instanța de apel a reținut, în mod corect, faptul că, potrivit înscrierii de carte funciară de sub B8 - încheierea nr. 4146/3 octombrie 196