ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 678/2024

Ședința publică din data de 7 martie 2024

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 iulie 2020 pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A. augustin a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru prejudiciul produs ca urmare a omisiunii de a transcrie în cartea funciară de pe hârtie x Cluj-Napoca, trecută în identificatorul electronic CF nr. x, a acțiunii civile notate prin încheierea nr. 12124/30.06.1999 în CF nr. x Cluj-Napoca, trecută în identificatorul electronic CF nr. x, ambele deschise pentru apartamentul nr. x situat în Cluj-Napoca str. x, în cuantum echivalent valorii de piață la data de 16 octombrie 2019 a imobilului menționat, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. cadastral x, astfel cum urma a fi determinată printr-un raport de expertiză judiciară imobiliară, valoarea estimată fiind de 371.910 RON. Reclamantul a solicitat, totodată, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1000 alin. (1) și (3) din C. civ. de la 1864, ale art. 44 din Constituția României, și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Prin întâmpinare, pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

La data de 26 octombrie 2020, reclamantul a modificat acțiunea, înțelegând să se judece în contradictoriu și cu pârâții Ministerul Justiției și Agenția Națională de Cadastru și Publicitare Imobiliară, iar la data de 24 noiembrie 2020 și cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin precizarea de acțiune formulată la 25 noiembrie 2020, reclamantul a solicitat, în principal, obligarea pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, iar în subsidiar a pârâților Agenția Națională de Cadastru și Publicitare Imobiliară, Ministerul Justiției și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, la plata despăgubirilor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitare Imobiliară a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 7/1996.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive față de prevederile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 și art. 224 C. civ.

Prin încheierea din 2 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Cluj, secția civilă a unit cu fondul excepțiile lipsei calității procesuale pasive ale pârâților Agenția Națională de Cadastru și Publicitare Imobiliară și Ministerul Justiției. Aceeași măsură a fost dispusă și în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj prin încheierea din 25 mai 2021, prin care a tribunalul a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

Prin sentința nr. 93 din 22 februarie 2022, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Ministerul Justiției. A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Ministerul Justiției, ca fiind introdusă față de persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, ca neîntemeiată. A respins excepția prescripției dreptului la acțiune, ca neîntemeiată. A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată și modificată de reclamantul A. augustin, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj și cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor. A respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 59/A din 16 februarie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelul declarat de reclamantul A. augustin, precum și apelurile incidente formulate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj împotriva sentinței nr. 93 din 22 februarie 2022 pronunțate de Tribunalul Cluj, secția civilă.

Împotriva deciziei nr. 59/A din 16 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă au declarat recurs reclamantul A. augustin și pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, precum și recurs incident pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

4.1 Recursul reclamantului A. augustin

Prin criticile subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că, deși decizia recurată creează aparența unei motivări corespunzătoare dispozițiilor art. 425 din acest act normativ, în realitate cuprinde expuneri ale situației de fapt, instanța de apel limitându-se să rețină că, în lipsa unui raport de cauzalitate direct între fapta intimatului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj și prejudiciul reclamat, în mod corect a constatat tribunalul că cerințele impuse de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale a intimatului nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.

Recurentul a afirmat că instanța de apel nu a expus un raționament propriu și argumentat și nici nu a răspuns criticilor formulate în apel, rezumându-se să infirme motivele expuse de parte în susținerea unei soluții de admitere a cererii de chemare în judecată.

Invocând motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a învederat că, prin decizia recurată, în mod greșit curtea nu a reținut îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, în temeiul art. 1000 alin. (1) și (3) C. civ.

A susținut că instanța de apel a apreciat că fapta omisivă de a nu transcrie în CF nr. x Cluj acțiunea formulată de foștii proprietari de la care imobilul a fost preluat de stat, a determinat, în mod nemijlocit și prin ea însăși, independent de alte cauze și circumstanțe, prejudicierea patrimoniului recurentului.

Față de aceste aspecte reținute, recurentul a precizat că raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din împrejurarea că evidențele de carte funciară au ca scop asigurarea publicității și opozabilității notărilor efectuate față de toți terții interesați de situația juridică a imobilului.

Astfel, nu există o justificare obiectivă de restrângere a dreptului său de proprietate, dobândit în mod legal, în temeiul unei hotărâri judecătorești.

A apreciat că lipsirea sa de acest drept este consecința culpei funcționarilor pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, de a omite să transcrie acțiunea în revendicare în cartea funciară individuală nou formată a imobilului, nr. x Cluj-Napoca, ce se impune a fi sancționată corespunzător.

Recurentul a menționat că efectele înstrăinării de către Consiliul Local Cluj-Napoca către chiriași a imobilelor preluate fără drept de Statul Român și fără a se ține cont că acestea erau revendicate de foștii proprietari în instanță puteau fi stopate printr-o gestionare corectă a cărții funciare.

A arătat că, deși a beneficiat de asistență juridică în procedura de achiziție a imobilului (atât pentru analiza situației juridice a acestuia, cât și pentru redactarea documentelor necesare), nu a cunoscut faptul că apartamentul litigios constituie obiect al unei acțiuni în revendicare. Deși a depus diligențe pentru a se asigura de legalitatea operațiunii juridice încheiate cu vânzătoarea B., omisiunea pârâtului de a ține o corectă evidență a cărții funciare a determinat prejudicierea sa, prin pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului.

În ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj și prejudiciul cauzat, recurentul a susținut că este relevantă teoria sau sistemul unității indivizibile dintre cauză și condiții, fundamentată pe ideea că fenomenul-cauză nu acționează în mod izolat, ci corelativ unor condiții externe, care au favorizat producerea efectului păgubitor, înlesnind nașterea acestuia, grăbind dezvoltarea sa sau agravându-i rezultatele negative.

Chiar dacă s-ar aprecia că manifestarea de voință a recurentului, în sensul de a învesti instanța cu o cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, este cauza necesară și directă, condiția cauzală, care concură ca un tot unitar împreună cu cauza necesară și directă la producerea prejudiciului este reprezentată de omisiunea de a transcrie în cuprinsul cărții funciare noi, nr. x, notarea acțiunii în revendicare a foștilor proprietari ai imobilului, deposedați abuziv de stat.

Recurentul a arătat că s-a reținut cu putere de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 184/2012, că a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu numita B., întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare nou deschise, nr. x, în care a fost omisă notarea acțiunii numiților C. și D. dintr-o eroare a reprezentaților cărții funciare, însă, instanța de apel, trecând peste acest aspect, a reținut că ar fi trebuit să depună diligențe pentru a afla conținutul cărții funciare inițiale.

Referitor la momentul la care recurentul, în viziunea instanțelor, ar fi trebuit să cunoască cuprinsul cărții funciare nr. x, s-a reținut, fără nicio relevanță, faptul că, cel mai târziu la momentul promovării acțiunii având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, înregistrată sub nr. x/2010 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, recurentul putea să ia cunoștință de situația juridică a imobilului (de notare a acțiunii civile), deoarece acesta a anexat cererii sale de chemare în judecată cele trei extrase de carte funciară ale imobilului (CF nr. x, nr. x și nr. x).

Raportându-se la decizia civilă nr. x din 23 februarie 2012 a Tribunalului Cluj, ale cărei susțineri au fost apreciate că se impun cu autoritate de lucru judecat, recurentul a arătat că, din perspectivă temporală, momentul la care trebuie analizată poziția sa subiectivă față de necunoașterea existenței acțiunii în revendicare, este 22 decembrie 1999, respectiv cel al semnării antecontractului de vânzare-cumpărare cu numita B., iar nu la un moment ulterior la care acesta a formulat acțiunea având ca obiect pronunțarea hotărârii care să țină loc de act autentic. Or, la momentul formulării acelei acțiuni, recurentul se comporta ca un adevărat proprietar, achitând integral prețul vânzării și deținând posesia bunului de mai bine de 10 ani.

A invocat jurisprudența comunitară în materie (cauzele Marckx împotriva Belgiei/Anheuser-Busch Inc. împotriva Portugaliei),prin care a susținut că s-a statuat că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție se aplică numai bunurilor actuale ale unei persoane, un reclamant putând pretinde o încălcare a articolului menționat doar în măsura în care deciziile contestate se referă la bunurile sale în sensul acestei dispoziții, bunurile putând fi actuale sau active, inclusiv creanțe, în privința cărora există cel puțin o așteptare legitimă de a obține exercitarea efectivă a unui drept de proprietate (cauzele Pressos Compania Naviera S.A. și alții împotriva Belgiei/Pye (Oxford) Ltd și J.A. Pye (Oxford) Land Ltd împotriva Regatului Unit/Von Maltzan și alții împotriva Germaniei/Kopecky împotriva Slovaciei).

A apreciat că este relevantă în speță cauza Ceni împotriva Italiei, în care Curtea Europeană a apreciat că așteptarea legitimă ocrotită de art. 1 Protocolul 1 la Convenție este întemeiată pe o invocare justificată, în mod rezonabil, a unui act juridic care are un temei legal solid și care implică dreptul de proprietate (idem cauza Kopecky împotriva Slovaciei).

Referitor la vinovăție, ca element al răspunderii civile delictuale, recurentul a susținut că aceasta rezidă în atitudinea subiectivă a registratorului/funcționarului față de fapta săvârșită/omisă a o săvârși, precum și de urmările acesteia. A invocat dispozițiile art. 999 C. civ., potrivit cărora răspunderea delictuală este antrenată și de neglijență sau imprudență, practica judiciară conturată în ceea ce privește răspunderea civilă delictuală fiind constantă în a sancționa și cea mai ușoară culpă.

A arătat că vinovăția prepusului care a acționat în exercitarea atribuțiilor de serviciu la momentul faptei ilicite reiese cu putere de lucru judecat din decizia civilă nr. 5129/2012 pronunțată în dosarul nr. x/2007 de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în care s-a reținut neechivoc omisiunea de transcriere în cartea funciară nou formată a acțiunii în revendicare.

4.2 Recursul pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj

Invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a criticat soluția pronunțată de instanța de apel asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive, prin care s-a reținut că este continuatorul în drepturi al fostului birou de carte funciară al judecătoriei, preluându-i toate drepturile și obligațiile, și, implicit, instituția responsabilă de presupusa omisiune a transcrierii acțiunii civile nr. 5620/1999 de la data de 26 iunie 2000, în cartea funciară nr. x UAT Cluj-Napoca.

A învederat că Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și oficiile teritoriale, precum și Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Cluj, au fost înființate în anul 2004, prin reorganizarea Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie și preluarea birourilor de carte funciară de la Ministerul Justiției, care funcționau în aria teritorială a judecătoriilor din fiecare județ.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, potrivit art. 3 alin. (1) și (2), s-a înființat Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie și nu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cum eronat s-a reținut.

Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, care a existat până în anul 2004, când s-a reorganizat, prin preluarea activității de publicitate imobiliară de la judecătorii, avea atribuții doar în domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei, iar nu în cel al publicității imobiliare.

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară s-a înființat în anul 2004, în subordinea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, unica autoritate în domeniu aflată în subordinea Ministerului Administrației și Internelor.

A enunțat dispozițiile art. 3 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, în forma aplicabilă la 24 iunie 1996, susținând că, atât Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cât și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj s-au înființat în anul 2004, acesta din urmă nefiind răspunzător de presupusa omisiune de transcriere a acțiunii civile nr. 5620/1999 de la data de 26 iunie 2000.

A precizat că nici funcția de registrator de carte funciară nu era înființată la acea dată, fiind introdusă pentru prima dată în legislația specifică în anul 2004, prin modificarea Legii nr. 7/1996 prin O.U.G. nr. 41/2004.

A apreciat că nu poate fi reținută ca fiind îndeplinită condiția existenței raportului de prepușenie între Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj și lucrătorul de carte funciară, căruia i s-a imputat omisiunea de transcriere a acțiunii civile nr. 5620/1999 în cartea funciară nr. x UAT Cluj-Napoca, deoarece, la data de 26 iunie 2000, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj nu era înființat.

Ca atare, a apreciat că nu poate să răspundă pentru fapta unui salariat care nu a fost niciodată angajat al acestei instituții.

Recurentul a considerat că este lipsit de temei legal aspectul reținut de instanța de apel potrivit căruia, în anul 2004, când Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj a preluat birourile de carte funciară de la Judecătoria Cluj-Napoca, a preluat și activitatea de publicitate imobiliară cu toate drepturile și obligațiile care le implica, instituția nefiind responsabilă pentru toate greșelile efectuate în timp de cei care au operat înscrierile în cartea funciară, indiferent de perioada în care acestea s-au produs.

4.3 Recursul incident al pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Prin motivele de recurs circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că, prin modificarea de acțiune formulată de recurent la termenul de judecată din 24 noiembrie 2020, a arătat în mod expres că a extins acțiunea față de Statul Român, în considerarea faptului că se poate extrapola răspunderea magistraților pentru erori judiciare și la judecătorul delegat la cartea funciară, existând, în acest sens, nu doar o răspundere a magistratului care prestează serviciul public de înfăptuire a justiției, ci și a personalului auxiliar implicat în această activitate.

Or, de vreme ce recurentul a chemat în judecată Statul Român pentru presupuse erori judiciare ale magistratului delegat la cartea funciară sau a altor persoane aflate în subordinea Ministerului Justiției, excepția trebuia unită cu fondul, astfel cum s-a procedat și cu excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Justiției. Similar, pentru aceleași motive pentru care a fost admisă lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, se impunea și admiterea excepției invocate de către recurent.

A arătat că invocă aceste susțineri și prin raportare la art. 224 C. civ. în temeiul căruia instanța de apel a motivat soluția de respingere a apelului incident, întrucât, în situația admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și a Ministerului Justiției, o soluție identică se impunea adoptată și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului, chemat în judecată subsidiar acestora.

Astfel, dacă Ministerul Justiției nu justifică, în cauză, calitate procesuală pasivă, atunci nici răspunderea Statului pentru erorile magistraților sau ale personalului auxiliar în activitatea lor nu putea fi reținută.

În ipoteza admiterii recursului principal și respingerii recursului incident, a solicitat cenzurarea onorariul avocațial pentru toate etapele procesuale, în considerarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 5 iulie 2023, recurentul-reclamant A. augustin a depus întâmpinare la recursul pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată la 10 iulie 2023, la recursul reclamantului, recurentul-pârât Statul Român a solicitat respingerea, ca nefondat, a acestuia.

La data de 17 iulie 2023, recurentul-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj a depus întâmpinare la recursul reclamantului, solicitând respingerea acestuia și menținerea deciziei recurate, ca fiind legală și temeinică.

La aceeași dată, intimata Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a depus întâmpinare la recursul pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei părți și respingerea acțiunii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin întâmpinarea formulată la recursul reclamantului, intimata Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

La data de 31 iulie 2023, recurentul-pârât Statul Român a depus răspuns la întâmpinarea recurentului-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj. Același act de procedură a fost efectuat și de intimata Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară cu privire la întâmpinarea depusă de pârâtul Statul Român.

6.1 Examinând recursul reclamantului A. augustin prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

6.1.1 Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut, în esență, că motivele sale de apel nu au fost analizate, hotărârea instanței de apel nerespectând cerințele legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) ale aceluiași act normativ, din conținutul acesteia lipsind expunerea raționamentului și a argumentelor pe baza cărora s-a statuat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților.

Analizate din perspectiva cazului de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - criticile nu sunt fondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Reprezentând o sinteză a judecății efectuate, hotărârea judecătorească este rezultatul unui proces de analiză a susținerilor părților și a probelor administrate, motivarea acesteia constând într-o argumentare în scris a rațiunii care a condus la adoptarea soluției dispuse în cauză.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de părți în cererile deduse judecății, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept expuse, putând să răspundă acestora prin considerente comune. Astfel, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc toate susținerile invocate de părți, hotărârea nu este susceptibilă de reformare prin prisma motivului de recurs cercetat.

Raportat la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din examinarea modului în care instanța de apel a analizat apelul dedus judecății, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului, că hotărârea atacată respectă cerințele legale de motivare anterior evocate, cuprinzând expunerea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția.

Astfel, procedând la examinarea apelului recurentului, curtea a reținut, în esență, că motivele de critică formulate de această parte în etapa procesuală anterioară au vizat pretinsa constatare greșită a instanței de fond cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților pentru fapta ilicită reclamată, precum și modalitatea de analiză a fondului cauzei, limitată, în opinia sa, la preluarea unor argumente expuse de Curtea de Apel Cluj în decizia nr. 481/R din 16 octombrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2017 (având ca obiect acțiunea în revendicare a numiților C. și D. împotriva sa), prin care s-a reținut nedepunerea diligențelor necesare în scopul aflării conținutului cărții funciare nr. x a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x, în care era notată acțiunea civilă a foștilor proprietari menționați, ce privea restituirea acestuia.

Curtea a mai reținut că prin apelul formulat, recurentul a învederat achitarea integrală a prețului imobilului încă din anul 2000, când a încheiat cu numita B. cel de-al doilea antecontract de vânzare-cumpărare, întemeindu-se, cu bună-credință pe cuprinsul cărții funciare noi, nr. x, în care s-a omis transcrierea notării acțiunii în revendicare care a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Cluj.

Referitor la momentul la care ar fi trebuit să cunoască cuprinsul cărții funciare vechi a imobilului, nr. x, curtea a reținut că recurentul a susținut în apel că acesta se situează, din punct de vedere temporal, la momentul încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare cu numita B., iar nu la cel reținut de instanța de fond, respectiv la data promovării acțiunii în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca (având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic), la care anexase extrasele de carte funciară considerate relevante, nr. x, nr. x, nr. x și nr. x.

Instanța de apel a constatat că prin motivele de apel a combătut argumentul tribunalului prin care s-a apreciat că, la momentul promovării acțiunii în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, acesta ar fi trebuit să cunoască situația juridică a imobilului, respectiv notarea acțiunii civile a foștilor proprietari ai imobilului ca urmare a anexării extraselor de carte funciară anterior menționate.

Curtea a mai reținut că recurentul a invocat în apel dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 7/1996, care reglementează scopul evidenței de carte funciară (de asigurare a publicității imobiliare), susținând că nu avea posibilitatea de a cunoaște deficiențele acesteia, de vreme ce, cu bună-credință, s-a prevalat de cuprinsul cărții funciare noi, nr. x, deschise ulterior celei inițiale, având nr. x, din care s-a omis transcrierea notării acțiunii numiților C. și D., care a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Cluj.

Cu privire la fapta ilicită, instanța de apel a remarcat că, în opinia recurentului, aceasta a constat în omisiunea de transcriere în cartea funciară nr. x a notării privind acțiunea în revendicare a foștilor proprietari din cartea funciară nr. x, în vederea asigurării publicității și opozabilității față de terții interesați a situației juridice a imobilului. Referitor la prejudiciul reclamat, a observat că acesta a constat în pierderea dreptului de proprietate ca urmare a neglijenței funcționarilor din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj de a transcrie acțiunea care a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Cluj, din cartea funciară nr. x în cartea funciară nr. x Curtea a reținut că recurentul a invocat în apel faptul că lipsirea sa de dreptul de proprietate a fost consecința directă a neglijenței funcționarilor din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj de a omite transcrierea acțiunii în revendicare în cartea funciară individual nou formată. În ceea ce privește vinovăția prepusului, care a acționat în exercitarea atribuțiilor de serviciu la momentul săvârșirii faptei ilicite, instanța de apel a constatat că s-a susținut că aceasta reiese cu putere de lucru judecat din decizia civilă nr. 5129/2012 pronunțată în dosarul nr. x/2007, în care s-a reținut, în mod neechivoc, omisiunea de transcriere în cartea funciară nou formată a acțiunii în revendicare a foștilor proprietari.

Existența raportului de prepușenie a fost reținută că a fost invocată față de atribuțiile de gestiune a cărții funciare, apreciindu-se că acestea au caracter exclusiv și că omisiunea de notare constituie o faptă ilicită, de natură să declanșeze răspunderea civilă delictuală a unui angajat (prepus) al oficiului de cadastru și publicitate imobiliară.

Analizate strict sub aspectul motivării, contrar susținerilor recurentului, considerentele hotărârii recurate sunt rezultatul examinării riguroase a criticilor invocate în apel, motivarea acesteia circumscriindu-se exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Evocând situația de fapt dedusă judecății, în sensul menționării actelor translative de proprietate/promisiunilor de vânzare-cumpărare al căror obiect l-a format imobilul în litigiu (apartamentul nr. x, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj), modalitatea de transcriere a acestora în cărțile funciare, precum și litigiile referitoare la bun (care au format obiectele dosarelor nr. x/1999 al Tribunalului Cluj, nr. x ale Judecătoriei Cluj-Napoca), curtea a reținut că fapta ilicită în temeiul căreia recurentul a invocat un drept la reparație în temeiul dispozițiilor art. 998, art. 999 și art. 1000 alin. (1) și (3) C. civ., constă în omisiunea transcrierii în cartea funciară nr. x Cluj-Napoca a notării acțiunii civile care a făcut obiectul dosarului nr. x/1999 al Tribunalului Cluj, promovate cu succes de foștii proprietari ai imobilului, deposedați în mod abuziv de stat, care a condus la pierderea dreptului de proprietate al recurentului asupra imobilului menționat.

Raportându-se la dispozițiile legale menționate în examinarea răspunderii pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, instanța de apel a reținut că omiterea transcrierii în noua carte funciară deschisă pentru apartamentul nr. x, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, a acțiunii formulate de foștii proprietari de la care acesta a fost preluat (C. și D.), nu se circumscrie sferei cauzalității dintre fapta ilicită și prejudiciu pentru se putea dispune atragerea răspunderii civile delictuale.

Instanța de apel a reținut că în cuprinsul promisiunii de vânzare-cumpărare din 28 iunie 2000, încheiate de recurent cu numita B., s-a menționat că imobilul este înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, cu părțile comune indivize înscrise în CF colectivă nr. x, bunul fiind dobândit de promitenta-vânzătoare în baza Legii nr. 112/1995.

Deși în cartea funciară nouă, nr. x Cluj-Napoca, această acțiune nu fusese transcrisă din cartea funciară veche, nr. x, curtea a constatat că figura în foaia colectivă a imobilului, nr. x Cluj, la care s-a făcut referire în cuprinsul promisiunii de vânzare-cumpărare din 28 iunie 2000.

Examinând copia cărții funciare nr. x Cluj-Napoca, curtea a remarcat că părțile indivize comune ale imobilului au rămas înscrise în cartea funciară colectivă nr. x, în care era notată, încă de la 30 iunie 1999, acțiunea civilă promovată de foștii proprietari ai imobilului în dosarul nr. x/1999 al Tribunalului Cluj, în scopul recunoașterii dreptului lor de proprietate.

Raportându-se la aspectele relevate de probațiunea administrată, instanța de apel a concluzionat că recurentul a avut posibilitatea de a afla, cu depunerea unor minime diligențe, încă de la momentul încheierii convenției sub semnătură privată cu numita B., situația juridică a imobilului, mai ales că aceasta a vizat un bun naționalizat, supus unor interdicții specifice de înstrăinare.

În susținerea acestui argument, curtea a făcut referire la decizia nr. 481/R din 16 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017, prin care recurentul a fost obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților D. și C. apartamentului nr. x, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, și s-a dispus rectificarea cărții funciare prin radierea dreptului de proprietate său asupra imobilului, care cuprinde statuări similare concluziilor sale.

Raționamentul instanței de apel s-a întemeiat și pe considerentele sentinței civile irevocabile nr. x din 3 octombrie 2011 pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2007, prin care s-a constatat că dreptul fostului proprietar, E., asupra imobilului este preferabil față de cel al promitentei-vânzătoare B., cererea de intervenție accesorie formulată în acest dosar de către recurent fiind respinsă pentru lipsa bunei credințe a autoarei sale, constatându-se că acțiunea foștilor proprietari era notată în cartea funciară a imobilului la data când aceasta a contractat, în baza Legii nr. 112/1995.

Față de aceste aspecte reținute, curtea a apreciat că recurentul a rămas în pasivitate și doar la data de 20 decembrie 2010 a inițiat, în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, acțiunea civilă prin care a solicitat recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilului, în susținerea cereri sale depunând extrase din cărțile funciare nr. x, nr. x și nr. x Cluj-Napoca, precum și o copie a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 19 aprilie 2000, prin care autoarea sa, B., a dobândit imobilul de la Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca în baza Legii nr. 112/1995, în care era inserată mențiunea identificării imobilului sub nr. topografic x din CF x", acesta fiind numărul cărții funciare în care fusese inițial înscris imobilul și notată acțiunea civilă nr. 5620/1999 a Tribunalului Cluj.

În aceste condiții, instanța de apel a reținut că fapta omisivă de a nu transcrie în CF nr. x Cluj acțiunea formulată de foștii proprietari de la care imobilul a fost preluat de stat, nu a determinat, în mod nemijlocit și prin ea însăși, independent de alte cauze și circumstanțe, prejudicierea patrimoniului recurentului, în sensul invocat de acesta, iar, în lipsa unui raport de cauzalitate direct între fapta intimatului și prejudiciu, a apreciat că în mod corect a constatat prima instanța că cerințele impuse de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.

Înalta Curte, raportând analiza instanței de apel la ipoteza de nelegalitate a deciziei recurate, invocată de recurent din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că soluția de respingere a apelului declarat împotriva hotărârii de primă instanță se fundamentează pe o examinare judicioasă a criticilor deduse judecății, prin prisma probațiunii administrate și a normelor legale aplicabile.

Astfel, concluzia instanței de apel cu privire la neîndeplinirea cumulativă a prescripțiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului Oficiul Național de Cadastru și Publicitate Imobiliară este rezultatul unui raționament clar și coerent expus, de natură să reflecte o proprie analiză asupra circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei și să sprijine soluția pronunțată asupra apelului cu soluționarea căruia a fost învestită.

Ca atare, hotărârea instanței de apel îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nefiind incident.

6.1.2 În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, recurentul a învestit instanța de fond cu soluționarea unei cereri prin care a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, în baza dispozițiilor art. 998, art. 999 și art. 1000 alin. (1) și (3) C. civ., pentru săvârșirea faptei ilicite constând în omisiunea de a transcrie în cartea funciară nr. x Cluj-Napoca a notării acțiunii în revendicare a apartamentului nr. x, situat în Cluj-Napoca, str. x, înscris în cartea funciară nr. x a acestei localități, care a format obiectul dosarului nr. x/1999 al Tribunalului Cluj.

În ceea ce privește prejudiciul, recurentul a susținut că acesta rezidă în pierderea dreptului său de proprietate asupra imobilului menționat, garantat prin art. 44 din Constituția României și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și în suprimarea speranței sale legitime de a beneficia de un bun în sensul convenției, deși l-a dobândit prin hotărâre judecătorească, respectiv prin sentința civilă nr. 19550/2011 pronunțată de Judecătoria Cluj în dosarul nr. x/2010, dreptul său de proprietate fiind înscris în cartea funciară x, provenită din conversia pe hârtie a CF x Cluj.

Prin sentința nr. 93 din 22 februarie 2022, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins acțiunea, reținând că, în lipsa raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul reclamat, nu se poate reține îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, întrucât nu se poate atribui valoare cauzală lipsei transcrierii notării acțiunii civile ce a format obiectul dosarului nr. x/1999 al Tribunalului Cluj, în cartea funciară x Cluj-Napoca, de vreme ce recurentul se putea afla în posesia acestor informații, conform dovezilor reprezentate de cererea de chemare în judecată promovată în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, a celor susținute în cuprinsul cererii și a înscrisurilor anexate cererii.

Soluția instanței de fond a fost validată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă prin decizia nr. 59/A din 16 februarie 2023, apelul declarat de recurent împotriva hotărârii de primă instanță fiind respins în considerarea acelorași argumente, respectiv a lipsei raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, în esență reținându-se că fapta omisivă de a nu transcrie în cartea funciară nr. x Cluj acțiunea formulată de foștii proprietari de la care imobilul a fost preluat de către stat, nu a determinat prin ea însăși, independent de alte cauze și circumstanțe, prejudicierea patrimoniului recurentului, de vreme ce, la cererea de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca (prin care a solicitat recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilului) acesta a anexat extrase ale cărților funciare nr. x, x și x Cluj, precum și contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.04.2000, prin care autoarea sa, B., a dobândit, în baza Legii nr. 112/1995, apartamentul de Consiliul Local al Municipiului Cluj.

Examinând modalitatea de soluționare a cauzei prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul a susținut că a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. x, situat în Cluj-Napoca, str. x, prin sentința civilă nr. 19550 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu pârâta B. și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, dreptul său fiind înscris în cartea funciară prin încheierea nr. 10057/31.01.2012.

Probațiunea administrată în cauză, potrivit evaluării realizate de instanța de apel, a relevat faptul că numita B. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului de la Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat conform Legii nr. 112/1995, în cuprinsul acestuia menționându-se că bunul se identifică sub nr. topografic x din CF x, acesta fiind și numărul cărții funciare în care fusese inițial înscris imobilul și notată acțiunea civilă a foștilor proprietari, înregistrată sub nr. x/1999 pe rolul Tribunalului Cluj.

Curtea a remarcat că în cuprinsul promisiunii de vânzare-cumpărare din 28 iunie 2000, încheiate de recurent cu numita B., a fost inserată mențiunea potrivit căreia imobilul în discuție figurează înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, având nr. top. xII și x/II, cu părțile comune indivize înscrise în CF colectivă x.

Totodată, a reținut că, deși în cartea funciară nouă, având nr. x, acțiunea foștilor proprietari nu a fost transcrisă din CF vechi x, notarea a fost menținută în coala colectivă a imobilului, respectiv în CF nr. x Cluj, la care s-a făcut mențiune în cuprinsul promisiunii de vânzare-cumpărare din 28 iunie 2000. De asemenea, a constatat că din copia CF nr. x rezultă că părțile indivize comune au rămas înscrise în CF nr. x Cluj, în care era notată, din 30 iunie 1999, acțiunea care a format obiectul dosarului nr. x/1999 al Tribunalului Cluj, inițiată de foștii proprietari ai imobilului în vederea recunoașterii dreptului lor de proprietate.

Curtea a coroborat aceste aspecte de fapt cu susținerile recurentului din cuprinsul acțiunii care a format obiectul dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Cluj-Napoca (în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 19550/12.12.2011, ce reprezintă titlul său asupra imobilului), precum și cu înscrisurile depuse în dovedirea acestora, și a constatat că întreaga sa argumentare în obținerea unei soluții favorabile s-a fundamentat pe promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată cu numita B., înscrisă în CF nr. x Cluj, pe extrasele de carte funciară x, x și x, precum și pe expunerea modalității de dobândire a dreptul de proprietate de către pârâtă, prin încheierea cu Consiliul Local Cluj-Napoca a unui contract de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995.

În raport de aceste constatări, Înalta Curte constată că este corectă aprecierea instanței de apel potrivit căreia, deși acțiunea civilă a foștilor proprietari nu a fost notată în cartea funciară nou deschisă, sub nr. x, recurentul, putea afla, prin depunerea unor minime diligențe, încă de la momentul încheierii convenției sub semnătură privată cu numita B., situația juridică a imobilului, cu atât mai mult cu cât aceasta viza un bun naționalizat, supus unor interdicții de înstrăinare, iar în cărțile funciare vechi, individuală și colectivă nr. x și nr. x, despre care s-a făcut mențiune în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de promitenta vânzătoare în baza Legii nr. 112/1995, care a precedat acțiunii civile ce a format obiectul dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a făcut referire la acestea.

În atare condiții, sunt nefondate susținerile recurentului în sensul că prejudiciul suferit este consecința omisiunii prepușilor pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj de a transcrie în cartea funciară nouă, deschisă sub nr. x, a notării acțiunii civile a foștilor proprietari ai imobilului din cărțile funciare vechi, de vreme ce, atât conținutul acestora, cât și contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost invocate în litigiul inițial în vederea obținerii unui titlu asupra bunului litigios.

Astfel cum corect a remarcat curtea de apel, elocvente în acest sens sunt statuările Curții de Apel Cluj din cuprinsul deciziei definitive nr. 481R din 16 octombrie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2017 (care a avut ca obiect acțiunea în revendicare formulată cu succes de foștii proprietari ai imobilului împotriva recurentului), în sensul că acestuia îi pot fi opuse cărțile funciare vechi, colectivă, nr. x, și individuală, nr. x, cât timp antecontractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu numita B. în perioada în care era în vigoare interdicția de înstrăinare prevăzută de art. 9 din Legea nr. 112/1995, iar în aceste condiții, era rezonabilă întreprinderea unor demersuri în scopul aflării situației juridice a imobilului naționalizat.

Relevante sunt, totodată, aspectele reținute de aceeași instanță în cuprinsul deciziei irevocabile nr. 5129/17.12.2012, pronunțate în dosarul nr. x/2007 (având ca obiect cererea foștilor proprietari ai imobilului privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.04.2000, încheiat între B. și Consiliul Local al Municipiului Cluj), în care, ca urmare a comparării titlurilor exhibate de părți, s-a apreciat că nu se poate reține buna credință a cumpărătoarei în baza Legii nr. 112/1995, câtă vreme acțiunea foștilor proprietari era notată în cartea funciară a imobilului la data când aceasta a contractat și, deși intervenientul accesoriu A. augustin a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare noi, nr. x, dreptul foștilor proprietari era conservat prin notarea acțiunii lor.

Se remarcă, astfel, că toate chestiunile redate în cele ce preced nu au relevat existența raportului de cauzalitate între faptele imputate prepușilor pârâtului și prejudiciul reclamat de către recurent, impus de art. 1000 alin. (1) și (3) C. civ. pentru atragerea răspunderii civile delictuale, de vreme ce aspectele analizate denotă faptul că acestuia îi revenea, în calitate de cumpărător al unui bun supus unui regim juridic special de înstrăinare, diligența de a cerceta conținutul cărților funciare ale imobilului pentru o corectă identificare a situației juridice.

Deși fapta funcționarilor de carte funciară are caracter ilicit, derivând din îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, iar pierderea dreptului de proprietate al recurentului este reală, acest prejudiciu nu este consecința directă a omisiunii de transcriere a notării acțiunii foștilor proprietari în cartea funciară deschisă ca urmare a dobândirii bunului de către autoarea sa de la Consiliul Local al Municipiului Cluj, ci a lipsei sale de diligență în efectuarea unor verificări riguroase a situației juridice a unui imobil ce fusese naționalizat, supus unui regim special de înstrăinare prin actul normativ căruia acesta i se substituia (Legea nr. 112/1995).

Pe cale de consecință, fapta ilicită invocată nu se află într-un raport de cauzalitate suficient de caracterizat cu prejudiciul suferit de către recurent, pentru a fi reținută în plan cauzal și a conduce la angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului în temeiul dispozițiilor art. 998, 999 și 1000 alin. (1) și (3) C. civ.

În raport de aceste argumente, nu se poate constata o încălcare a dreptului de proprietate garantat de dispozițiile art. 44 din Constituția României și de art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, de vreme ce recurentul l-a pierdut ca urmare a promovării în justiție, de către foștii proprietari ai imobilului, deposedați în mod abuziv de stat, a acțiunilor specifice apărării dreptului lor de proprietate.

Deși, potrivit art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, "Orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale", aceste dispoziții vizează protejarea unor drepturi concrete și efective, iar ceea ce se impune a se analiza este dacă circumstanțele cauzei, considerate în ansamblu, conduc la concluzia că recurent este titularul unui drept substanțial protejat de acest articol.

Este real că notarea unui litigiu în cartea funciară are ca scop aducerea la cunoștința terților a situației litigioase existente cu privire la un imobil. Însă, astfel cum s-a arătat, recurentul a beneficiat de mijloacele necesare identificării situației juridice concrete a imobilului, motiv pentru care pierderea dreptului său de proprietate este consecința propriei pasivități în efectuarea unor cercetări riguroase asupra acestei chestiuni.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat că un reclamant poate pretinde o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 numai în măsura în care deciziile contestate se referă la "bunurile" sale în sensul acestei dispoziții legale.

Curtea a arătat că bunurile pot fi "bunuri actuale" sau active, inclusiv creanțe, în privința cărora reclamantul poate susține că are cel puțin o "așteptare legitimă" de a obține exercitarea efectivă a unui drept de proprietate (cauzele Pressos Compania Naviera S.A. ș.a. împotriva Belgiei, JA Pye (Oxford) Ltd și JA Pye (Oxford) Land Ltd împotriva Regatului Unit, Von Maltzan ș.a. împotriva Germaniei, Kopecký împotriva Slovaciei). Prin contrast, Curtea a statuat că speranța recunoașterii supraviețuirii unui drept de proprietate care nu a putut fi exercitat nu poate fi considerată a fi un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, ca de altfel nicio creanță condiționată care a devenit caducă urmare neîndeplinirii condiției (Prințul Hans-Adam II al Liechtensteinului împotriva Germaniei, Gratzinger și Gratzingerova împotriva Republicii Cehe, Kopecký împotriva Slovaciei, Malhous împotriva Republicii Cehe, Nerva și alții împotriva Regatului Unit).

Pentru ca o "așteptare" să fie "legitimă", Curtea a arătat că aceasta trebuie să aibă o natură mai concretă decât o simplă speranță și să se bazeze pe o prevedere legală sau pe un act juridic, precum o hotărâre judecătorească, care să aibă legătură cu dreptul patrimonial în cauză (cauzele Kopecký împotriva Slovaciei, Centro Europa 7 S.R.L. și di Stefano împotriva Italiei).

Or, deși recurentul a dobândit dreptul de proprietate în baza unei hotărâri judecătorești (sentința civilă nr. 19550 din 12 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2010), acesta a pierdut dreptul ca urmare a promovării cu succes în justiție a acțiunii în revendicare de către foștii proprietari deposedați în mod abuziv de către stat, prin decizia nr. 803A din 16 mai 2019 a Tribunalului Cluj, secția civilă, definitivă prin decizia nr. 481R din 16 octombrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă).

Raportat la această împrejurare, în mod judicios s-a stabilit că nu se poate reține existența raportului de cauzalitate între fapta funcționarilor de carte funciară și prejudiciul reclamat de recurent.

Din această perspectivă, nu pot fi reținute nici susținerile recurentului referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al considerentelor deciziei civile nr. 184/2012, conform cărora a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu numita B., întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare nou deschise, nr. x, de vreme ce această prezumție judiciară a fost înlăturată de instanța de apel care a reținut existența elementelor factuale rezultate din pasivitatea reclamantului care ar fi trebuit să depună diligențe pentru a afla conținutul cărții funciare inițiale, pentru a reține neîndeplinirea condiției privind lipsa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită imputată și prejudiciul pretins în cauză.

Având în vedere că nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor art. 998, art. 999 și art. 1000 alin. (1) și (3) C. civ., pentru considerentele expuse, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

6.2 Asupra recursului pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile formulate în recurs de pârât vizează, în esență, soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive de către instanța de fond, menținute prin decizia recurată, ca efect - conform opiniei recu