ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1674/2021

Ședința publică din data de 21 septembrie 2021

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 20.03.2019 sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună înscrierea drepturilor reale în cazul actelor juridice succesive.

Conform 894 C. civ., au solicitat să se dispună înscrierea în Cartea funciară nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x A+14 a terenului neîmprejmuit în suprafața de 8.440 mp, a dreptului de proprietate al pârâtului C., conform înscrisului numit "Promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare", certificată de Cab av. P. prin încheierea nr. 13 din data de 13.05.2016, respectiv înscrierea pe numele reclamantului, ca bun comun în devălmășie, a dreptului de proprietate din Cartea funciară nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x A+14 a terenului neîmprejmuit în suprafața de 8.440 mp, conform actului numit "Antecontract de vânzare-cumpărare", certificat prin încheierea nr. 025 din 07.06.2017. De asemenea, reclamanții solicită obligarea pârâților care se opun admiterii cererii, la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 263 din 26 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția nelegalei timbrări privind capătul de cerere referitor la validarea antecontractului de vânzare-cumpărare, încheiat în data de 13.05.2016, atestat de către avocat P. și, în consecință:

S-a anulat cererea formulată având ca obiect validarea promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărarea menționate anterior.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și, în consecință:

S-a respins capătul de cerere formulat de către reclamanți împotriva pârâților menționați anterior având ca obiect validarea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 7.06.2016, certificat de către Q. cu răspundere limitată, ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesuală.

S-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere formulat de către reclamanți având ca obiect validarea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 7.06.2016, certificat de către Q. cu răspundere limitată și, în consecință:

S-a respins cererea formulată de către reclamanți împotriva pârâtului C. având ca obiect validarea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 7.06.2016, certificat de către Q. cu răspundere limitată.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin 217 A din 27 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 263 din 26.06.2020 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. x/2019.

Apelanții-reclamanți au fost obligați să plătească intimatului I. suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 217 A din 27 octombrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă au declarat recurs reclamanții A. și B..

II.1. Motivele de recurs

Recurenții-reclamanți s-au prevalat de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, deoarece ambele instanțe de fond au soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, anulând ca netimbrată o cerere corect timbrată cu suma de 9.312,68 RON, achitată integral, în mod eșalonat.

Procedând la o sintetizare și sistematizare a criticilor susținute prin memoriul de recurs, Înalta Curte reține că recurenții pretind că soluția a fost pronunțată fără a se ține cont de cererea de ajutor judiciar formulată inițial pentru întreaga procedură și precizată în acest sens, după dispoziția nelegală de dublare a taxei judiciare de timbru datorate.

Se susține că instanțele anterioare au constatat, în principal, că prin cererea de chemare în judecată se tinde la validarea a două antecontracte de vânzare-cumpărare succesive, deși reclamanții au precizat că nu urmăresc acest dublu transfer de proprietate fictiv, întrucât în cauză nu este vorba despre un transfer succesiv de drepturi reale, ci despre un transfer succesiv de drepturi de creanță.

Pe de altă parte, recurenții învederează că instanța de apel a reținut că nu pot fi formulate critici privitoare modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru pe calea apelului, excluzând în mod eronat acest aspect din sfera controlului instanțelor superioare.

Se mai arată că Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, sub imperiul legii vechi (Legea nr. 146/1997), s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

În opinia recurenților, această dezlegarea dată prin această decizie de unificare a practicii judiciare nu este incidentă în cauză, astfel cum a reținut instanța de apel, întrucât ei nu au susținut că au formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, ci o cerere de ajutor public judiciar, care nu a fost corect soluționată.

Instanța de apel a apreciat că, prin motivele de apel, apelanții-reclamanți, practic, contestă modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, invocând aspecte ce puteau fi invocate doar în cadrul unei cereri de reexaminare, ce intra în competența de soluționare a unui alt complet al primei instanțe.

În consecință, în mod nelegal s-a reținut că apelanții nu mai pot pune în discuție cele dezlegate în mod definitiv de prima instanță, în condițiile în care cererea de ajutor public judiciar (extindere ajutor) nu a fost soluționată de prima instanță.

În speță, au formulat cerere de chemare în judecată prin care au solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, iar nu "validarea" a două antecontracte de vânzare-cumpărare, cum au reținut instanțele anterioare.

Se arată că cererea a fost anulată pentru neplata integrală a taxei judiciare de timbru, deși recurenții-reclamanți au solicitat acordarea de ajutor public judiciar pentru toate petitele cererii, în dosar nr. x/2019 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Cererea de ajutor public judiciar a fost admisă în parte, dispunându-se eșalonarea plății taxei judiciare de 9.312,68 RON, în 12 rate lunare, în cuantum de 776 RON fiecare, cu scadentă în ultima zi a lunii. Această taxă de 9.312,68 RON, între timp, a fost achitată integral la termenele succesive stabilite de instanță.

Se mai învederează că în ședința Tribunalului Cluj din data de 26 iunie 2020 (prima instanță după regulatorul de competență), au formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar pentru noua taxă ce le-a fost pusă în sarcină, sens în care s-a reținut în cuprinsul sentinței (alin. (8), pag. 1).

Această solicitare insistentă adresată primei instanțe (de eșalonare a plății taxei judiciare de timbru suplimentar stabilite) nu a fost luată în seamă, deși actele doveditoare a lipsei de venituri existau la dosar și, anterior, în baza acestora, se acordase eșalonarea taxei judiciare de timbru inițiale.

Or, conform prevederilor legale, ajutorul public judiciar putea fi formulat, menținut, completat, chiar în cursul unui proces, deoarece chiar taxa judiciară de timbru a fost stabilită în cursul procedurilor, chiar după citarea părților la un al doilea termen de judecată.

Recurenții mai susțin că procedând la anularea în integralitate a cererii de chemare în judecată, instanțele anterioare le-au îngrădit accesul la justiție.

De asemenea, mai arată recurenții, curtea de apel a considerat motivele de apel referitoare la calificarea capetelor cererii de chemare în judecată, ca fiind simple considerații de ordin teoretic, anume cele privitoare la distincția dintre dreptul real și dreptul de creanță, prin raportare la prevederile art. 555, 896 și 1481 din noul C. civ., concluzionând că susținerile menționate nu pot conduce la schimbarea soluției apelate, întrucât sunt "lipsite de relevanță, în contextul anulării ca netimbrat a petitului privind validarea antecontractului din 13.05.2016."

În continuarea memoriului de recurs, recurenții-reclamanți indică și citează normele legale din cuprinsul O.U.G. nr. 51/2008 care ar fi fost incidente pentru soluționarea pretinsei cereri lor de acordare a ajutorului public judiciar (art. 7, 12, 15), precum și cele de la art. 90 și urm. din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii de recurs aceștia procedează și la reluarea întregii motivări expuse în cererea de chemare în judecată, precum și la invocarea unor chestiuni referitoare la fondul capetelor de cerere formulate prin acțiunea introductivă.

Cum hotărârile pronunțate în cauza de față nu au dat o dezlegare pe fond raportului juridic litigios (soluția primei instanțe pronunțată pe calea unor excepții procesuale fiind confirmată de instanța de apel), Înalta Curte apreciază că nu este necesară redarea celor arătate prin motivele de recurs pentru expunerea contextului factual la cauzei, având în vedere că acestea nu ar putea fi evaluate în această etapă procesuală, întrucât, în recurs, se realizează exclusiv un control legalitate al hotărârii recurate.

Cu titlu de motiv de recurs subsidiar, recurenții susțin că decizia atacată a fost pronunțată în lipsa intimaților L., M., N., O., aceștia nefiind legal citați cu mențiunea de a prezenta certificatul de moștenitor în vederea stabilirii calității lor procesuale pasive, astfel cum ei au solicitat.

Recurenții învederează că prima instanță nu a stabilit anticipat cadrul procesual.

Astfel, deși la data de 04.07.2019 pârâtul intimat C. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei B., instanța nu s-a pronunțat asupra acestei excepții, nefiind solicitată dovada căsătoriei acesteia cu reclamantul A..

Totodată, aceiași recurenți învederează că prin cererea introductivă au solicitat citarea prin publicitate a pârâților L., M., N. și O., cu mențiunea de a prezenta certificatul de moștenitor, având în vedere că aceștia figurează ca proprietari în extrasul de carte funciară și, prin urmare, au calitate procesuală pasivă; prima instanță nu a dispus în niciun fel asupra acestei cereri, deși pârâții au fost citați pentru termenul din 3.09.2019.

Dintr-o altă perspectivă, recurenții susțin că au timbrat în mod corespunzător cererea de chemare în judecată, întrucât în cauză taxa judiciară de timbru nu se calcula în temeiul art. 3 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, ci potrivit art. 20 din același act normativ, fiind o simplă cerere în materie de carte funciară, întrucât, prin cele două acte încheiate nu s-a transferat un drept de proprietate, ci, succesiv, a avut loc transferul unui drept de creanță: de la proprietarii din titlul de proprietate la intimatul C. și apoi de la acesta la recurenții reclamanți.

Recurenții-reclamanți critică și din punct de vedere terminologic hotărârea instanței de fond, în care s-a reținut că aceștia urmăresc "validarea" antecontractului de vânzare-cumpărare, reținându-se că, aceștia în prealabil ar trebui să obțină valorificarea antecontractului de vânzare-cumpărare prin care proprietarii din titlul de proprietate au promis înstrăinarea către C., întrucât, în regim de carte funciară, înscrierea drepturilor reale în cazul actelor juridice de transmisiuni succesive, este admisibilă doar dacă se solicită înscrierea tuturor dobândirilor succesive, sens în care s-a făcut trimitere la prevederile art. 894 C. civ.

Or, "validarea" antecontractului, așa cum a reținut instanța de fond, presupune a se stabili recunoașterea legalității actului juridic. Drept urmare, din acest punct de vedere, aceasta ar presupune învestirea instanței cu o acțiune în constatarea existenței actului juridic, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

Recurenții-reclamanți apreciază că, din această perspectivă, este mai corect termenul reținut în hotărârile Înaltei Curți de Casație și Justiție, acela de a "valorifica" antecontractul, deși și această formulare suportă numeroase critici.

Aceiași recurenți susțin că este importantă distincția dintre dreptul real și dreptul de creanță din perspectiva normelor de drept material aplicabile.

Astfel, conform art. 896 C. civ., acțiunea în prestație tabulară este procedura prin care, în cazurile în care cel obligat să transmită în folosul altuia un drept real asupra unui imobil nu își execută obligațiile necesare pentru înscrierea în cartea funciară, va putea cere instanței judecătorești să dispună înscrierea.

Promitentul-cumpărător deține numai un drept de creanță, prin care poate obliga la transmiterea dreptului real, iar transmisiunea se realizează de cel ce deține titlul de proprietate asupra bunului.

În cazul promisiunilor sinalagmatice de vânzare-cumpărare, promitentul cumpărător nu deține în patrimoniu un drept real, printr-un act juridic care trebuie "validat", ci un drept de creanță, prin care poate obține transferul unui drept real.

Referitor la preemțiune, recurenții precizează că cererea poate fi admisă numai după îndeplinirea și în măsura neexercitării dreptului de către un preemtor. Cu toate acestea, instanța poate acorda mai puțin decât s-a cerut, respectiv, dacă nu a fost desfășurată procedura pentru exercitarea dreptului de preemțiune, poate dispune înscrierea dreptului numai sub condiția îndeplinirii respectivei proceduri.

Este de precizat că la data de 25.08.2021, recurenții-reclamanți au depus la dosar un înscris intitulat "Memoriu recurs. Dezvoltare motive nelegalitate" în cuprinsul căruia dezvoltă argumente pe care le-au încadrat în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatul-pârât I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului pentru lipsa semnăturii valabile a recurenților, învederându-se că cererea de recurs a fost semnată prin avocat, însă, din cuprinsul împuternicii avocațiale a apărătorului acestora, avocat R. rezultă, pe de o parte, că acesta a fost împuternicit doar de către recurentul A., nu și de către recurenta B., iar pe de altă parte, că împuternicirea a fost dată numai pentru redactarea cererii de recurs, nu și pentru semnarea acesteia.

Prin întâmpinare, același intimat-pârât a combătut susținerile recurenților din memoriul de recurs și, în consecință, a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat, cu obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

La dosar recurs, în termen legal, a formulat întâmpinare și intimatul-pârât C., solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamanții A. și B. este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Prealabil, cu referire la cererea depusă de către recurenți la 25.08.2021 prin care au invocat motive de recurs suplimentare, Înalta Curte constată că aceste susțineri au fost formulate cu depășirea termenului prevăzut de lege pentru motivarea recursului - art. 487 alin. (1) rap la art. 485 din C. proc. civ. -, situație în care, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., operează decăderea recurenților din dreptul de motiva cererea de recurs.

Drept urmare, în aplicarea prevederilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. intervine sancțiunea nulității pentru cererea de completare a motivelor de recurs, ca act de procedură efectuat după împlinirea termenului legal imperativ de motivare a recursului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte nu va analiza susținerile recurenților din cererea menționată, dezvoltate cu titlu de motive de recurs din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiată și excepția invocată de către intimatul-pârât I. prin care a susținut că cererea de recurs nu este semnată de către recurenți, întrucât, pe de o parte, poartă semnătura avocatului, care a prezentat împuternicire doar pentru redactarea cererii de recurs, nu și pentru semnare, iar pe de altă parte, împuternicirea a fost acordată avocatului numai de către recurentul-reclamant A., nu și de recurenta B..

Având în vedere dispozițiile art. 82 din C. proc. civ., excepția invocată va fi calificată ca vizând lipsa dovezii calității de reprezentant al recurenților-reclamanți pentru apărătorul care a semnat recursul în numele acestora, în condițiile în care cererea de recurs este semnată de avocat, nefiind vorba despre o cerere care nu poartă nicio semnătură, pentru a fi evaluată ab initio din perspectiva excepției nesemnării.

Înalta Curte reține că în acești termeni intimatul-pârât a susținut că cererea de recurs nu poartă semnătura recurenților înșiși, însă excepția nesemnării ar putea deveni actuală în ipoteza în care nu se reține dovada calității de reprezentant pentru apărătorul care a semnat cererea de recurs în numele recurenților, având în vedere că lipsa calității de reprezentant este susceptibilă de acoperire în condițiile art. 82 din C. proc. civ.

Astfel cum reiese din împuternicirea depusă la dosar, recurentul A. l-a împuternicit pe dl. avocat R. prin contractul de asistență x/2019 pentru redactarea cererii de recurs, precum și pentru asistare/reprezentare în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că apărătorul recurenților a făcut dovada împuternicirii de a-i reprezenta pe recurenți în fața instanței de recurs, în conformitate cu art. 83 alin. (1) și art. 151 alin. (2) din C. proc. civ., limitele împuternicirii acoperind și semnarea cererii de recurs în numele acestora, având în vedere prezumția legală ce funcționează în baza art. 87 alin. (1) din C. proc. civ. coroborată cu absența unei excluderi explicite a acestui drept din puterile conferite prin mandatul acordat în condițiile legii de organizare și exercitare a profesiei de avocat.

Înalta Curte apreciază că menționarea doar a recurentului A. în cuprinsul împuternicirii avocațiale nu reprezintă un argument pentru negarea calității de reprezentant al apărătorului și pentru recurenta-reclamantă B., având în vedere poziția procesuală identică a reclamanților în acest litigiu și date fiind dispozițiile art. 60 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la regimul juridic al coparticipării procesuale forțate, întrucât în cauza de față s-au dedus judecății raporturi juridice ale căror efecte se întind asupra ambilor reclamanți.

În ceea ce privește fondul recursului declarat, se constată că recurenții s-au prevalat de motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Înainte de evaluarea criticilor formulate este necesar a se observa că sentința pronunțată de tribunal a fost dată pe calea unor excepții procesuale.

Astfel, primul capăt de cerere având ca obiect valorificarea promisiunii sinalagmatice de vânzare cumpărare, certificată de avocat P. la 13.05.2016, a fost anulat ca netimbrat.

Cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect valorificarea antecontractului de vânzare-cumpărare, certificat la data de 7.06.2016 de către Q. cu răspundere limitată, a fost respins pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O.

Același capăt de cerere, analizat în contradictoriu cu pârâtul C. (cu privire la care s-a reținut calitatea procesuală pasivă), a fost respins ca inadmisibil.

Având în vedere limitele în care s-a derulat judecata la prima instanță, ținând cont de principiul limitelor devoluțiunii ce a operat în apel, conturat prin dispozițiile art. 477 și 478 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în recurs, nu este posibilă evaluarea acelor critici prin care se tinde la depășirea celor analizate de instanța de apel, soluție ce decurge din prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

Ca atare, cum instanța de apel nu a făcut aplicarea normelor de drept material pentru dezlegarea pe fond a raportului juridic litigios, Înalta Curte nu va analiza motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind întrunită premisa acestuia, anume aplicarea normelor de drept material, norme care, prin ipoteză, ar fi fost încălcate sau greșit aplicate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se constată că recurenții susțin cu titlu de motive de recurs subsidiare împrejurarea că decizia atacată a fost pronunțată în lipsa intimaților L., M., N., O., aceștia nefiind legal citați cu mențiunea de a prezenta certificatul de moștenitor în vederea stabilirii calității lor procesuale pasive, astfel cum ei au solicitat prin cererea introductivă.

Cu privire la acest motiv, se reține că recurenții au dedus spre analiză acest aspect și instanței de apel, fiind neregularități imputate primei instanțe, iar curtea de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 160 alin. (3) din C. proc. civ., reclamanții erau decăzuți din dreptul de a invoca neregularități privind procedura de citare cu pârâții, concluzionând că eventuala nelegală citare a intimaților nu poate fi invocată de către reclamanți direct în apel.

În prezentul recurs, reclamanții nu se raportează la această analiză realizată de instanța de apel, ci, practic, reiterează pretinsa neregularitate de ordin procedural de la prima instanță (de la termenul din 3.09.2019), ceea ce nu poate fi invocat omisso medio, respectiv fără ca recurenții să se raporteze la analiza instanței de apel, având în vedere că obiectul recursului îl constituie procedura derulată în fața instanței anterioare, finalizată prin hotărârea atacată cu recurs.

Înalta Curte apreciază că aceeași dezlegare se impune și cu privire la chestiunea neanalizării calității procesuale active a reclamantei B., invocată, de asemenea, la prima instanță de către intimatul pârât C..

Pe lângă împrejurarea că titularul excepției era partea potențial vătămată prin eventuala nesoluționare a excepției menționate (intimatul-pârât menționat), situație în care acesta ar fi avut vocația legală a invocării acestei neregularități, în temeiul art. 178 alin. (2) din C. proc. civ., se reține că în cauză nu este vorba despre o nulitate absolută care să poată fi invocată și de către reclamanții înșiși sau de alte părți decât titularul excepției ori de instanță, din oficiu.

Mai mult decât atât, se constată că o atare neregularitate vizează, din nou, procedura derulată la prima instanță și aceasta nu a fost invocată prin motivele de apel.

Ca atare, rezultă că recurenții au invocat această critică direct prin motivele de recurs și fără justificarea vreunui interes procesual, câtă vreme titularul excepției nu a formulat apel pentru un astfel de motiv, iar, în cauză, instanțele de fond nu au infirmat, prin soluțiile pronunțate, calitatea procesuală activă a reclamantei B..

Luând în considerare că problema nelegalei citări a intimaților pârâți pentru care prima instanță a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive pentru cel de-al doilea capăt de cerere a fost invocată pentru a se susține nelegalitatea soluției pe acest capăt de cerere, Înalta Curte constată că în modalitatea în care au conceput această critică recurenții tind să deplaseze sarcina probei ce le revenea potrivit art. 249 din C. proc. civ. către pârâții înșiși, ceea ce nu poate fi primit, întrucât reclamanții, ca titulari ai cererii de chemare în judecată, sunt ținuți să justifice și să dovedească și calitatea procesuală a părților, în termenii art. 36 teza I din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că tot pe temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 se impun a fi analizate și criticile privind soluția dată de prima instanță primului capăt de cerere, care a fost anulat ca netimbrat, pe baza celor reținute și apreciate de instanța de apel relativ la acest aspect.

În primul rând, se constată că invocând pretinse motive susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții readuc în discuție calificarea juridică dată de prima instanță cererii de chemare în judecată, atât din punct de vedere formal (prin criticarea termenilor folosiți de către tribunal), cât și din punct de vedere al consecinței antrenate de această calificare juridică, respectiv în ceea ce privește stabilirea taxei judiciare de timbru, susțineri pe care le-au adus spre analiză și curții de apel, prin intermediul motivelor de apel.

Având în vedere contextul descris, Înalta Curte reține că nu pot fi analizate criticile formulate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât calificarea dată de prima instanță cererii de chemare în judecată este un aspect ce nu poate fi evaluat, față de prioritatea chestiunii timbrajului.

Or, astfel cum corect a observat și instanța de apel, problema calificării juridice a cererii de chemare în judecată reprezintă premisa stabilirii taxei judiciare de timbru, iar nemulțumirile părții cu privire la stabilirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru sunt susceptibile de valorificare pe calea procedurală specială a reexaminării, reglementate de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

Dacă partea nu a făcut uz de această cale specifică pentru a contesta caracterul timbrabil al cererii sau o anumită calificare dată de prima instanță cererii de chemare în judecată, în raport de categoriile reglementate de O.U.G. nr. 80/2013, chestiunea încadrării cererii într-o anumită dispoziție a actului normativ menționat nu poate fi dedusă controlului judiciar pe calea apelului.

Este o concluzie ce corespunde dezlegării obligatorii date prin Decizia nr. 7/2014 de instanța supremă în mecanismul de unificare al recursului în interesul legii, chiar dacă sub imperiul legii vechi (cu referire la art. 18 din Legea nr. 146/1997), aplicabil însă, mutatis mutandis și sub imperiul O.U.G. nr. 80/2013 și al noului C. proc. civ., principiile statornicite prin normele anterioare nefiind modificate, din acest punct de vedere, de noile reglementări.

În ceea ce privește celălalt remediu procedural prin intermediul căruia reclamanții puteau supune controlului judiciar chestiuni legate de îndeplinirea sau neîndeplinirea obligației de timbrare - cerere de ajutor public judiciar formulată în temeiul O.U.G. nr. 51/2008 -, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a reținut limitele în care acesta a fost solicitat, ca și modalitatea în care a fost acordat de prima instanță, cu observarea parcursului procesual al pricinii.

Astfel, Înalta Curte constată că după declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, constatându-se că reclamanților nu li s-a pus în vedere de către instanța inițial învestită (Judecătoria Cluj-Napoca) obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și pentru petitul de valorificare a antecontractului din data de 13.05.2016, la termenul din 6.03.2020, s-a dispus citarea acestora pentru termenul următor din data de 13.05.2020, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 8.365,7 RON și pentru acest petit, cu precizarea remediilor procedurale ale reexaminării și ajutorului public judiciar și pentru aceasta obligație suplimentară de timbrare (determinată pentru primul capăt de cerere), distinctă de cea stabilită inițial de către Judecătoria Cluj-Napoca, care procedase la determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru doar pentru al doilea capăt de cerere.

La termenul următor, contrar susținerilor din motivele de recurs, reclamanții nu au formulat cerere de ajutor public judiciar și pentru această obligație de timbrare ce le-a fost pusă în vedere în condițiile legii de către instanța legal învestită după declinarea competenței (Tribunalul Cluj), conform mențiunilor din practicaua sentinței .

Totodată, Înalta Curte constată că nu poate fi luată în considerare poziția recurenților privitoare la extinderea efectelor cererii de ajutor public judiciar inițial formulată, adresată Judecătoriei Cluj-Napoca, cerere care a vizat taxa judiciară de timbru în cuantum de 9.312,68, RON stabilită de acea instanță, în considerarea unuia dintre cele două capete de cerere supuse regulii timbrării la valoare și care, prin încheierea din 9.05.2019 din camera de consiliu, a fost admisă, în sensul acordării ajutorului public judiciar sub forma achitării eșalonate a acesteia, în 12 rate lunare.

Nu există nicio dispoziție legală care să permită un astfel de efect cu privire la cererea inițială de ajutor public judiciar, vizând o taxă judiciară de timbru pentru un alt capăt de cerere, câtă vreme obligația timbrării unuia dintre cele două capete de cerere a fost stabilită ulterior soluționării cererii de ajutor public judiciar formulată pentru un alt petit al cererii de chemare în judecată.

În plus, în privința acestei obligații suplimentare de a achita taxa judiciară de timbru, recurenții-reclamanți au beneficiat de toate garanțiile procedurale pentru a putea face uz de o nouă cerere de ajutor public judiciar, întrucât tribunalul a dispus citarea acestora cu mențiunile corespunzătoare privitoare la timbrare, precum și la posibilitatea prevăzută de lege de a formula cerere de reexaminare și/sau pentru acordarea ajutorului public judiciar.

Or, la termenul din 26.06.2020 (pentru care, prin rezoluția din 25.05.2020, s-a dispus preschimbarea celui stabilit pentru 13.05.2020, plasat în interiorul stării de urgență) reclamanții nu au făcut dovada formulării unei cereri de ajutor public judiciar.

În aceste condiții, se constată că instanța de apel în mod corect a reținut că tribunalul, într-o corectă aplicare a dispozițiilor legale, a dispus anularea celui de-al doilea capăt de cerere ca netimbrat, având în vedere că obligația de timbrare nu a făcut obiectul unei cereri de reexaminare sau de ajutor public judiciar, care să fi anihilat ori care să fi condus la temporizarea obligației de timbrare și a celuilalt capăt de cerere, evaluabil în bani.

În ceea ce privește cel de-al treilea capăt de cerere care a fost respins ca inadmisibil pentru neîndeplinirea procedurii de exercitarea a dreptului de preemțiune, în baza art. 4 și urm. din Legea nr. 17/2004, Înalta Curte constată că recurenții nu critică modalitatea în care instanța de apel a răspuns acestei critici pe care au susținut-o și prin motivele de apel, ci, practic, o reiterează și în această etapă procesuală întocmai ca în motivele de apel.

Drept urmare, Înalta Curte apreciază că aceste susțineri nu pot fi analizate, întrucât nu vizează raționamentul expus de curtea de apel în înlăturarea ca nefondată a acestei critici din apel.

Mai mult decât atât, se constată că modalitatea de soluționare a ultimului capăt de cerere, la acest moment procesual, reprezintă o chestiune fără interes procesual actual față de neanalizarea pe fond a primelor două capete de cerere sau fără a se pune problema vreunui transfer al dreptului de proprietate, ca efect al eventualei admiteri a cererii de a se pronunța hotărâre care să țină loc de acte de vânzare în baza antecontractelor succesive.

Înalta Curte constată că deși recurenții-reclamanți au indicat ca temei al recursului și teza de la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în cuprinsul memoriului de recurs nu au putut fi identificate critici susceptibile de încadrare în acest motiv de casare; în plus, neanalizarea fondului raportului juridic litigios nu este rezultatul unei omisiuni a instanței, ci reprezintă efectul legal la priorității soluționării excepțiilor procesuale absolute, dirimante, al căror caracter întemeiat au făcut de prisos sau au împiedicat analizarea pe fond a pretențiilor deduse judecății, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți, în cauză neputând fi reținută incidența niciunuia dintre motivele de casare invocate - art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 din același cod, invocate prin memoriul de recurs

În aplicarea dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ., se va dispune obligarea recurenților la achitarea sumei de 3.570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât C., având în vedere solicitarea formulată de acesta de acordare a cheltuielilor efectuate în această etapă procesuală, cheltuieli dovedite prin înscrisurile depuse la dosar .

Înalta Curte constată că deși prin întâmpinarea depusă la dosar și intimatul-pârât I. a solicitat obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a efectuat în recurs, nu a atașat la dosar dovezi în acest sens, astfel cum prevede art. 452 din C. proc. civ., motiv pentru care nu pot fi acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al recurenților-reclamanți, invocată de intimatul-pârât I..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 217 A din 27 octombrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe recurenții-reclamanți A. și B. la plata către intimatul-pârât C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2021.