Decizia nr. 1342/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 3435/2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 09.10.2018 sub dosar nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea pârâtului la plata sumei de 335.570 ron, sumă pe care a primit-o cu titlu de împrumut la data de 17.07.2013, cu termen de restituire la data de 17.07.2017, conform contractului de împrumut încheiat la data de 17.07.2013, contract prin care a garantat restituirea împrumutului cu trei imobile situate în Cluj-Napoca; a solicitat notarea cererii de chemare în judecată în cărțile funciare nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, nr. cadastral topo x în CF nr. x Cluj, nr. cadastral x, în CF nr. x Cluj, cu nr. cadastral x, nr. y, nr. cadastral x, având ca proprietari pe B. și C.; a solicitat obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru, onorariu avocat precum și alte cheltuieli ocazionate. În drept, a invocat dispozițiile art. 1350, art. 1411, art. 1516 și urm., art. 1527, art. 1530 C. civ. Prin sentința nr. 3435/2019, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă, unde cauza a fost înregistrată la data de 13.05.2019.

Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj Prin sentința nr. 115/24.02.2021, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de 335.570 RON cu titlu de pretenții; a respins cererea de notare în cartea funciară; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 6960 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj Prin decizia nr. 150/R/08.06.2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței și ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva aceleiași sentințe.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamantul A., dar și pârâtul B.. Recurentul-reclamant A. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și a deciziei recurate, în sensul anulării înstrăinărilor făcute de către pârât, pentru a avea posibilitatea executării acestuia prin valorificarea, executarea imobilelor înscrise în cartea funciară. A mai arătat recurentul că persoanele care au cumpărate imobilele au avut cunoștință de faptul că acestea erau gajate printr-un contract de împrumut, situație față de care solicită obligarea cumpărătorilor să plătească sumele pe care trebuia să le înapoieze pârâtul sau să fie anulate contractele de vânzare-cumpărare subsecvente, fiind în prezența unei îmbogățiri fără justă cauză în defavoarea recurentului. Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și judecata în lipsă. Recursul nu a fost încadrat în drept. Recursul pârâtului B. este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4,5,6,7 C. proc. civ., fiind învederate următoarele aspecte: - Prin hotărârea dată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, în sensul că sumele înscrise în prezentul contract apar înscrise și în alte contracte de care reclamantul s-a prevalat în alte litigii, pentru unele din aceste sume existând un titlu executoriu, iar pentru altele soluții care nu sunt definitive. În atare situație, în ipoteza validării acestui presupus contract, instanța ar proceda la încălcarea autorității de lucru judecat deoarece ar obliga pârâtul la plata unor sume la care acesta a fost deja obligat prin alte soluții pronunțate de instanțe; - Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, respectiv instanța de apel nu face nicio referire la criticile aduse de apelantul-pârât și la probele administrate în dosar: înscrisurile privind contractele de împrumut depuse pentru a se face proba existenței în patrimoniul reclamantului a sumei presupus împrumutate, înscrisul depus de acesta la ultimele termene, declarația martorului D. aflată în contradicție cu declarațiile anterioare ale acestuia, recunoașterea făcută de reclamant în înregistrarea audio, în sensul că pârâtul nu datorează sumele de bani solicitate. Nu există o analiză reală a problemelor esențiale aduse în discuție, lucru care echivalează cu o nemotivare a hotărârii. Instanța de apel se limitează la a afirma că instanța de fond a făcut o justă examinare și apreciere a probelor administrate, iar cu excepția pasajului pur teoretic privind nemotivarea hotărârii, copiază considerentele hotărârii atacate fără a răspunde motivelor de apel ale pârâtului. Nu au fost avute în vedere criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 249, art. 275, art. 276, art. 310 C. proc. civ., art. 1269 C. civ. în sensul că orice dubiu se interpretează în favoarea celui care se obligă. Instanța de apel nu a sesizat anumite contradicții în ce privește dovada existenței, în patrimoniul reclamantului, a sumei de bani împrumutată și nu a sesizat existența unor probe contradictorii; - Hotărârea a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv: a soluționat apelul reclamantului deși cererea acestuia nu era legal timbrată, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil al pârâtului; a soluționat cererea de suspendare fără a avea cunoștință de stadiul dosarului de cercetare penală care privește plângerea de mărturie mincinoasă formulată împotriva martorului audiat în dosar; prin respingerea cererii de suspendare cu nesocotirea textului de lege, cerere care viza un mijloc de apărare hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, instanța a comis un exces de putere, favorizând reclamantul. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 02.02.2022, recursul pârâtului B. a fost admis în principiu, iar recursul reclamantului A. fiind constatat nul pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., fiind acordat termen de judecată cu citare părți la data de 15.06.2022.

Apărările formulate în cauză La data de 30.09.2021 (data poștei), în termen legal, recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. A solicitat admiterea recursului propriu și anularea înstrăinărilor făcute de către B., pentru a avea posibilitatea executării acestuia prin valorificarea/executarea respectivelor imobile care au fost înscrise în cartea funciară, acțiunea a fost notată în CF, dar între timp acestea au fost înstrăinate. Se referă recurentul-reclamant la imobilul casă și teren în suprafață de 231 mp, compusă din 3 camere, bucătărie, dependințe, două localuri de prăvălie la parter înscrise în CF nr. x Cluj - Napoca, nr. topo x nr. cadastral x; imobilul situat în Cluj - Napoca, str. x compus din 2 etaje, la etaj 2 camere, bucătărie la parter, o prăvălie o cameră și o bucătărie înscris în CF nr. x Cluj, nr. cadastral x; spațiu comercial situat în Cluj - Napoca Piața Unirii nr. 18 înscris în CF nr. x Cluj - Napoca, nr. cadastral x . A solicitat și judecata în lipsă. În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare. La data de 07.06.2022, recurentul-reclamant a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului pârâtului, admiterea recursului propriu și judecarea în lipsă. La data de 15.06.2022, recurentul-pârât a depus note scrise prin care a solicitat admiterea recursului propriu și a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul reclamantului A. este nul, iar recursul pârâtului B. este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Referitor la recursul reclamantului A., Înalta Curte constată că apărările formulate prin memoriul de recurs nu se circumscriu niciunuia din motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel încât față de acest recurs devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, prin decizia recurată, apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii de primă instanță a fost respins, ca inadmisibil, reținându-se că, în raport cu limitele investirii primei instanțe, solicitarea de anulare a înstrăinărilor făcute de către pârât dedusă judecății în apel nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată. S-a constatat că o astfel de cerere este o cerere nouă, ce schimbă cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe din perspectiva obiectului cauzei, atrăgând, astfel, incidența art. 478 alin. (1) C. proc. civ. Prin recursul declarat, reclamantul a solicitat anularea înstrăinărilor făcute de către pârât, pentru a avea posibilitatea executării acestuia prin valorificarea, executarea imobilelor înscrise în cartea funciară. A mai arătat recurentul că persoanele care au cumpărate imobilele au avut cunoștință de faptul că acestea erau gajate printr-un contract de împrumut, situație față de care solicită obligarea cumpărătorilor să plătească sumele pe care trebuia să le înapoieze pârâtul sau să fie anulate contractele de vânzare-cumpărare subsecvente, fiind în prezența unei îmbogățiri fără justă cauză în defavoarea recurentului. Înalta Curte constată că, fără a se raporta la considerentele pentru care instanța de apel a respins, ca inadmisibil, apelul, respectiv faptul că reclamantul a dedus judecății, în calea de atac, chestiuni care nu au făcut obiectul învestirii prin cererea de chemare în judecată, recurentul expune, prin memoriul de recurs, apărări identice cu cele în raport de care s-a constatat inadmisibilitatea în etapa procesuală anterioară. Astfel, întrucât aspectele învederate pe calea recursului nu răspund considerentelor instanței de apel privind aspectul procedural al inadmisibilității apelului, acestea nu pot fi încadrate în niciunul din cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sancțiunea fiind aceea a nulității căii de atac, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Referitor la recursul pârâtului B., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele argumente: I. Recurentul pretinde că instanța de apel ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești pronunțate în alte litigii derulate între părți, hotărâri ce ar fi avut ca obiect aceleași sume cu cele deduse judecății prin acțiunea de față. Înalta Curte constată că în cauză, prin cererea de chemare în judecată se solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 335.570 ron, sumă pe care acesta ar fi primit-o cu titlu de împrumut la data de 17.07.2013, având termen de restituire la data de 17.07.2017, conform contractului de împrumut încheiat la data de 17.07.2013. În dosarele la care recurentul face referire sunt solicitate însă alte sume de bani, presupus a fi împrumutate în temeiul unor alte înscrisuri, așa cum de altfel precizează și recurentul atunci când le enumeră în memoriul de recurs, astfel încât existența acestor litigii nu poate avea relevanța pretinsă în ceea ce privește soluția din acest dosar. În acest sens, se reține că în cadrul dosarului nr. x/2017, soluționat de către Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința nr. 5803/03.11.2020, au fost solicitate suma de 110.000 ron, presupusă a fi acordată prin înscrisul sub semnătură privată din 05.07.2013, suma de 16.500 dolari, presupus a fi acordată prin înscrisul sub semnătură privată din 05.07.2013 și suma de 21.000 euro. În cadrul dosarului nr. x/2017, soluționat în apel de Tribunalul Cluj prin decizia nr. 1827/13.11.2019, recursul împotriva acestei hotărâri fiind constatat nul prin decizia nr. 139/10.06.2020 a Curții de Apel Cluj, au fost solicitate suma de 3000 euro, presupus a fi acordată în temeiul înscrisului sub semnătură privată din 05.05.2014 și suma de 15.000 euro, presupus acordată în temeiul înscrisului sub semnătură privată din 14.04.2014. Așadar, contrar susținerilor recurentului în sensul că "...sumele înscrise în presupusul contract, apar înscrise și în alte contracte de care reclamantul s-a prevalat în alte litigii, sume pentru care există un titlu executoriu, iar pentru altele, soluții care nu sunt definitive...", din actele dosarului nu rezultă o asemenea situație. Împrejurarea că între părți au existat mai multe litigii cu obiect similar, respectiv solicitarea de restituire a diverse împrumuturi acordate prin încheierea, la diferite date, a mai multor înscrisuri sub semnătură privată, nu este de natură să atragă incidența autorității de lucru judecat din perspectiva motivului de recurs invocat (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.) câtă vreme atât cuantumul acelor sume, cât și actele care au stat la baza acordării lor (deci obiectul și cauza acțiunii) sunt distincte de cele din prezenta pricină, nefiind date elementele autorității de lucru judecat. Prin urmare, critica de nelegalitate vizând încălcarea autorității de lucru nu se justifică și nu poate fi primită. II. În ce privește modalitatea de motivare a hotărârii atacate, contrar susținerilor recurentului, criticile formulate de către acesta prin intermediul căii de atac a apelului au fost examinate punctual, instanța răspunzând tuturor aspectelor cu care a fost investită. Recurentul pretinde că instanța de apel nu face nicio referire la criticile învederate în calea de atac, conține fraze și propoziții neinteligibile, copiază considerentele hotărârii de primă instanță și nu răspunde motivelor de apel. În acest sens, recurentul pretinde că instanța de apel nu se raportează la probele administrate în dosar, "...înscrisurile privind contractele de împrumut depuse pentru a se face proba existenței în patrimoniul reclamantului a sumei presupus împrumutate, înscrisul depus de acesta la ultimele termene, declarația martorului D. aflată în contradicție cu declarațiile anterioare ale acestuia, recunoașterea făcută de reclamant în înregistrarea audio, în sensul că pârâtul nu datorează sumele de bani solicitate, nu există o analiză în mod real a problemelor esențiale aduse în discuție...". Contrar acestor apărări, Înalta Curte constată că instanța anterioară a reținut și analizat întocmai motivele de apel ale pârâtului, respectiv, nelegalitatea hotărârii de primă instanță din perspectiva dispozițiilor art. 264 C. proc. civ. privind aprecierea probelor, a nemotivării, a încălcării dispozițiilor art. 249 (sarcina probei), art. 275 (formalitatea "bun și aprobat"), art. 276 (sancțiunea nerespectării formalităților speciale) și art. 310 (începutul de dovadă scrisă) C. proc. civ. raportate la dispozițiile art. 1269 C. civ. (regulile subsidiare de interpretare). Constatând că în cauză probele administrate au fost corect examinate și apreciate, instanța de apel a făcut referire la interogatoriul pârâtului, din care a rezultat că acesta a primit diverse sume de bani cu titlu de împrumut, la înregistrarea audio (despre care în mod nereal recurentul susține că nu a fost avută în vedere) care a demonstrat acordarea unor sume de bani către pârât, respectiv restituirea acestora către reclamant, la înscrisul apreciat ca fiind început de dovadă scrisă, care a fost coroborat cu restul probelor de la dosar, respectiv declarațiile martorilor D. și E.. De asemenea, instanța de apel a făcut ample considerații cu privire la motivarea hotărârii primei instanțe, apreciind că apelantul nu a indicat "..care anume probe și critici au fost ignorate de judecătorul fondului..." și că "...în cadrul analizei primului motiv de apel, instanța a examinat, punctual, fiecare probă administrată și a coroborat probele, în formarea convingerii că reclamantul a împrumutat pârâtului suma pretinsă prin prezenta acțiune." În ceea ce privește dispozițiile legale din materia probațiunii despre care recurentul pretinde că nu au fost analizate, Înalta Curte constată că nici această susținere nu se confirmă, întrucât instanța de apel a procedat la calificarea înscrisului în temeiul căruia s-a solicitat suma de bani din prezenta cauză ca fiind un început de dovadă scrisă, coroborând atare calificare cu celelalte probatorii administrate și ajungând la concluzia că împrumutul a fost acordat în cuantumul menționat prin înscrisul sub semnătură privată. În opoziție cu susținerile recurentului în sensul că reclamantul nu a dovedit existența unui raport obligațional între părți, în virtutea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. potrivit cărora "Înscrisurile sub semnătură privată pentru care nu s-au îndeplinit cerințele prevăzute la art. 274 și 275 vor putea fi socotite ca început de dovadă scrisă" și prin coroborarea cu celelalte probatorii administrate, instanța de apel a dat eficiență textului legal menționat și a constatat existența împrumutului în această manieră. În această analiză, instanța de apel a avut în vedere tocmai acele dispoziții legale despre care recurentul în mod eronat susține că nu au fost observate, respectiv art. 275, respectiv lipsa mențiunii "bun și aprobat", art. 276 care stipulează că înscrisurile care nu respectă cerințele art. 274 și 275 vor putea fi apreciate drept început de dovadă scrisă și art. 310 C. proc. civ., care reglementează condițiile în care un înscris sub semnătură privată poate fi apreciat ca dovadă scrisă. Împrejurarea că instanța de apel s-a declarat în acord cu statuările primei instanțe nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, întrucât în conturarea soluției adoptate au fost expuse considerente proprii, iar faptul că cele două instanțe au ajuns la aceeași concluzie nu justifică motivul de nelegalitate pretins. De asemenea, faptul că un anumit paragraf din decizia recurată a rămas nefinalizat, nu influențează considerentele formulate și soluția pronunțată, reprezentând, în mod evident, o eroare materială care nu este de natură să conducă la prejudicierea niciuneia dintre părți, întrucât din ansamblul motivării rezultă care sunt argumentele care au fundamentat raționamentul juridic al instanței. Trimiterile pe care recurentul le face la eventuale contradicții între probele administrate, la modalitatea de interpretare a declarațiilor de martori și a înregistrării efectuate în cauză nu pot fi avute în vedere în prezentul recurs, întrucât reprezintă chestiuni de netemeinicie specifice instanței devolutive, care excedează prezentului cadru procesual, în care se dezbat doar aspecte de nelegalitate a hotărârii judecătorești. Față de cele arătate, rezultă că instanța de apel s-a pronunțat asupra aspectelor referitor la care recurentul pretinde că nu au fost avute în vedere, iar faptul că interpretarea dată acestora și concluzia finală adoptată prin soluția pronunțată nu îl mulțumesc pe recurent, nu este de natură să susțină critici de nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme motivarea se circumscrie dispozițiilor legale, cum este cazul în speță. III. Nu poate fi primită nici critica privind faptul că prin modalitatea de soluționare a cererii de suspendare și a aprecierii asupra aspectului procedural al timbrajului apelului părții adverse instanța de apel ar fi săvârșit un exces de putere și ar fi favorizat reclamantul, rezultând astfel o încălcare a dreptului la un proces echitabil al pârâtului. Motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., respectiv depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, vizează săvârșirea unui exces de putere în sensul imixtiunii instanței de judecată în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, cu consecința înfrângerii principiului separației puterilor în stat. Așa cum s-a reținut și prin raportul de admisibilitate, criticile formulate în temeiul acestui motiv de recurs nu se circumscriu cazului de casare invocat, ci, eventual, dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât soluționarea, de către instanță, a unei cereri de suspendare a judecății și a unor excepții procedurale nu depășește sfera competețelor instanței de judecată, dimpotrivă, reprezintă aspecte asupra cărora aceasta trebuie să aprecieze, potrivit prerogativelor prevăzute de lege. Referitor la modalitatea de soluționare a cererii de suspendare a judecății, recurentul arată că instanța s-a pronunțat fără să cunoască stadiul dosarului penal având ca obiect plângerea pentru mărturie mincinoasă formulată împotriva unui martor din dosar, încălcând astfel dreptul al un proces echitabil. Critica nu este fondată. Înalta Curte constată că cererea de suspendare a judecății a fost formulată chiar de către recurent, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora judecata cauzei poate fi suspendată "când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea...". În acest sens, s-a depus la dosar adresa din 18.05.2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, prin care s-a învederat că dosarul penal respectiv se află în lucru la organele de cercetare penală, respectiv la Poliția Municipiului Cluj-Napoca, secția II Poliție. Față de acest înscris, instanța de apel a apreciat că nu se impune suspendarea judecății, nefiind dovedită începerea urmăririi penale împotriva martorului D.. În mod corect instanța de apel a respins solicitarea reprezentantului recurentului de efectuare a unei adrese, către aceeași autoritate a cărei adresă fusese deja depusă la dosar, pentru a se comunica stadiul soluționării cauzei penale, câtă vreme un asemenea demers era inutil, raportat la relațiile existente la dosar și ar fi condus la o întârziere nejustificată a finalizării pricinii. Pe de altă parte, soluția ce s-ar fi putut da în procesul penal nu era de natură să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii din prezenta cauză, întrucât aprecierea asupra înscrisului sub semnătură privată, obiect al litigiului, s-a făcut prin coroborarea tuturor probatoriilor, iar nu exclusiv pe baza declarației martorului față de care s-a constituit dosarul penal în discuție. Ca atare, contrar susținerilor recurentului, prin respingerea cererii de suspendare a judecății în raport cu temeiul de drept invocat chiar de către acesta, nu a fost prejudiciată niciuna din părțile dosarului civil, iar drepturile procesuale fundamentale ale părților, printre care și dreptul la un proces echitabil despre care recurentul pretinde că ar fi fost încălcat, au fost respectate. Mai arată recurentul că instanța de apel a respins, ca inadmisibil, apelul reclamantului, deși calea de atac declarată de acesta nu era timbrată, iar aspectul procedural al timbrajului era prioritar, o asemenea abordare fiind de natură să încalce dreptul la un proces echitabil. Recurentul susține această critică prin aceea că instanța de apel a ignorat dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013, a ignorat faptul că apelul reclamantului trebuia timbrat la valoare și că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil întrucât, în ceea ce-l privește, a timbrat conform legii. Apărările recurentului din această perspectivă sunt nefondate. Excepția de netimbrare a apelului reclamantului a fost pusă în discuția părților cu prioritate, iar instanța de apel a constatat că suma de 25 RON stabilită cu titlu de taxă de timbru în sarcina sa este corectă, raportat la aspectele deduse judecății în calea de atac, iar dovada acesteia se regăsește la dosar. La același termen, întrucât prin întâmpinarea formulată în acel stadiu procesual recurentul a invocat excepția de inadmisibilitate a apelului reclamantului, a fost pusă în discuție și această chestiune, iar cu prilejul pronunțării apelul reclamantului a fost respins, ca inadmisibil. Înalta Curte constată că excepțiile procesuale analizate, atât cea privind netimbrarea, cât și cea privind inadmisibilitatea, ambele invocate de către recurent, au fost corect soluționate, iar faptul că apelul reclamantului a fost respins, ca inadmisibil, iar nu ca netimbrat, nu este de natură să afecteze dreptul la un proces echitabil, cum eronat susține recurentul, astfel încât critica de nelegalitate nu se justifică. Pe de altă parte, așa cum s-a arătat, excepțiile menționate au fost invocate de către recurent (pârât în cauză), însă litigiul nu putea fi soluționat prin admiterea ambelor excepții, situație față de care nemulțumirea recurentului legată de admiterea uneia dintre excepțiile invocate chiar de către acesta, este pur formală și nu poate fi primită. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul promovat de reclamantul A. împotriva împotriva împotriva deciziei nr. 150/R din 8 iunie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă și va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva aceleiași decizii. PENTRU ACESTE MOTIVE,