ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2098/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 2 octombrie 2018, A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu B., C. și D., anularea actului juridic translativ de proprietate încheiat între primii doi pârâți, în calitate de vânzători, pe de o parte și cel de-al treilea pârât, pe de altă parte, prin care s-a transferat dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în Cluj Napoca, str. x, corp A, înscris în CF nr. x Cluj Napoca, având număr cadastral x, în componența indicată, în suprafață utilă de 162,90 mp cu p.i.c. 7,63/100 în cf. col x.

Subsecvent, reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, respectiv contract de vânzare-cumpărare pentru dobândirea de către societate a proprietății asupra cotei de 1/2 parte din imobilul menționat, ce face obiectul promisiunii de vânzare încheiate la data de 22 decembrie 2017, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea adițională din 31 ianuarie 2019, reclamanta a înțeles a formula cererea de chemare în judecată exclusiv cu pârâta B., modificând și obiectul acesteia. A solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună rezoluțiunea Promisiunii de vânzare din data de 22 decembrie 2017 încheiată între pârâtă, în calitate de promitentă vânzătoare și reclamantă, în calitate de promitentă cumpărătoare; repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 75.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR valabil la data plății, sumă cu titlu de preț al promisiunii de vânzare; obligarea pârâtei la plata sumei de 10.797,59 RON reprezentând daune interese moratorii la nivelul dobânzii legale, calculate de la momentul refuzului îndeplinirii obligației de semnare a contractului de vânzare în formă autentică (13 august 2018) și până la momentul formulării acțiunii, precum și obligarea la plata dobânzii legale calculate în continuare până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 125 din 8 martie 2019, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale. A declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentința civilă nr. 936 din 22 mai 2019, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu. A declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, având ca obiect rezoluțiune antecontract de vânzare-cumpărare, în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus transmiterea cauzei Curții de Apel Cluj, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Prin sentința nr. 60 din 18 iunie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, constatând, raportat la obiectul și natura cauzei, că între părți nu există un raport care să vizeze activitatea sau întreprinderea uneia dintre acestea, fiind un act civil.

Prin încheierea din 22 ianuarie 2021, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins cererile în probațiune formulate și a amânat pronunțarea în cauză.

Prin sentința nr. 84 din 8 februarie 2021, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins excepția nulității înscrisului sub semnătură privată invocată de pârâta B. și, în consecință, a admis acțiunea civilă modificată formulată de reclamanta A. S.A. împotriva acestei pârâte. A dispus rezoluțiunea Promisiunii de vânzare din data de 22 decembrie 2017 încheiată între pârâtă, în calitate de promitentă vânzătoare și reclamantă, în calitate de promitentă cumpărătoare, privind cota de 1/2 parte din ap. nr. 9 situat în imobilul din Calea x, corp A, Cluj-Napoca, înscris în CF x Cluj Napoca, nr. cadastral x CF vechi x nr. top x. A dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei să achite reclamantei suma de 75.000 euro în echivalent RON la cursul BNR de la momentul plății, cu titlu de preț. A obligat-o pe pârâtă să achite reclamantei suma de 10.797,59 RON reprezentând daune moratorii la nivelul dobânzii legale, calculate de la momentul 13 august 2018 și până la momentul 31 ianuarie 2019, obligând-o, în continuare, pe aceasta să plătească dobânda legală până la momentul achitării în întregime a prețului încasat. A obligat-o pe pârâtă să achite reclamantei suma de 14.247,28 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. A constatat că reclamanta a renunțat la judecata cererii formulate împotriva pârâților C. și D.. A obligat-o pe reclamantă să achite pârâtului C. suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Prin decizia nr. 225/A din 15 septembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins excepția lipsei de interes în promovarea apelului, invocată prin întâmpinare. A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta B. împotriva încheierii din 22 ianuarie 2021 și sentinței tribunalului. A obligat-o pe apelantă să plătească intimatei A. S.A. suma de 5.853,61 cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. și a solicitat, prin prisma art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

A apreciat că efectuarea unui nou raport de expertiză care să stabilească dacă semnătura de pe înscrisul intitulat promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare îi aparține se impune în considerarea respectării principiului aflării adevărului și mai ales în raport de poziția sa neechivocă prin care a arătat că niciodată nu și-a pus semnătura pe un astfel de înscris.

Recurenta a criticat și susținerea instanței de apel potrivit căreia a solicitat 4 termene pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, arătând că, dimpotrivă, această chestiune a fost ridicată din oficiu de prima instanță.

A mai susținut că instanța de apel, în mod greșit, a considerat că nu a contestat semnătura, pe care a recunoscut-o. Or, în realitate, răspunzând solicitării instanței, a arătat că semnătura de pe înscris seamănă cu a sa, însă nu a semnat niciodată acel act și a presupus că a fost preluată de pe un alt act și aplicată, prin diverse mijloace, pe cel care face obiectul litigiului.

Recurenta a considerat că în aceste condiții curtea de apel a făcut o greșită aplicare a normei de drept material, respectiv nu a aplicat norma de drept material care impunea cu necesitate încuviințarea expertizei grafologice. A precizat că prin expertiza efectuată în fața instanței de fond s-a stabilit faptul că semnătura de pe înscris a fost aplicată în original, fără însă a se stabili dacă semnătura a fost realizată de recurentă.

A apreciat că încuviințarea acestui obiectiv suplimentar se impune și prin prisma art. 22 alin. (2) C. proc. civ., care instituie principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Astfel, în condițiile în care semnătura sa a fost contestată în termenul impus de art. 301 și art. 304 C. proc. civ., iar proba cu expertiza tehnică a fost solicitată, de asemenea, în termenul procedural, se impune încuviințarea probei, instanța de apel încălcând, prin respingere, dispozițiile art. 478 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Potrivit recurentei, nu mai puțin important este și faptul că raportul de expertiză nu lămurește aspectele asupra cărora există incertitudini, pe care le evidențiază.

În continuare, prevalându-se de principiul forței obligatorii a contractului, consacrat prin art. 1270 alin. (1) C. civ., recurenta a susținut eronata sa obligare la plata daunelor interese, având în vedere că actul numit promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare cuprinde o clauză de limitare a răspunderii părților, în situația neîndeplinirii de către oricare din ele a obligației de a se prezenta la notar pentru încheierea contractului în formă autentică (art. 3).

Recurenta a arătat că forța obligatorie a contractului este aceeași și pentru instanțele de judecată, care au sarcina de a asigura executarea lui, neavând dreptul să intervină în sensul modificării acestuia, fiind chemate să procedeze la interpretarea lui în spiritul voinței părților.

Urmare a comunicării recursului, intimata-reclamantă A. S.A., societate în insolvență, a formulat întâmpinare, înregistrată la 25 ianuarie 2022, prin care, pe cale de excepție, a solicitat admiterea excepției nulității recursului, iar pe fond, respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că în dezvoltarea motivului de recurs, singurul argument al recurentei vizează respingerea eronată a solicitării de efectuare a unei expertize grafologice pentru stabilirea veridicității semnăturii.

Or, dincolo de faptul că această probă era inutilă, aspectul invocat nu constituie o încălcare a normelor de drept material.

Pe fondul recursului, intimata a arătat că în mod corect instanța de apel a respins cererea în probațiune formulată, în condițiile în care recurenta și-a schimbat apărarea pe parcursul litigiului, în funcție de concluziile rapoartelor de expertiză efectuate.

Cu privire la sancțiunea contractuală, intimata a precizat că recursul preia cererea de apel, reiterând susținerea că nu poate fi obligată la daune-interese, întrucât contractul prevede sancțiunea aplicabilă neexecutării.

Or, clauza la care face referire recurenta, art. 3, nu este altceva decât o reiterare a art. 1669 C. civ. care prevede ca o alternativă de executare silită a promisiunii de vânzare pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, în niciun caz intenția părților nefiind aceea de a înlătura dreptul la rezoluțiune și daune-interese.

Recurenta – pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.

În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia reținându-se că se pune problema nulității recursului, excepția nulității pentru neîncadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. fiind invocată de intimata-reclamantă.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen, în complet de filtru, fără citarea părților, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată de intimata-reclamantă, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs, se constată că criticile formulate, deși circumscrise formal motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi primite având în vedere că în dezvoltarea acestora recurenta s-a limitat la a susține eronata respingere de către curtea de apel a suplimentării probatoriului administrat în cauză cu proba cu expertiza grafoscopică.

Nici criticile privind încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 478 alin. (2) teza finală și art. 22 alin. (2) C. proc. civ. nu pot fi circumscrise pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., în condițiile în care, în susținerea acestora, recurenta face trimitere la aceeași situație de fapt privitoare la veridicitatea semnăturii sale.

Pe de altă parte, criticile privind aplicarea greșită a art. 1270 alin. (1) C. civ. nu combat dezlegările instanței de apel, ci reprezintă reiterări ale motivelor de apel, recurenta ignorând astfel judecata anterioară și nearătând în ce mod instanța de apel a procedat eronat în analiza principiului forței obligatorii a contractului.

Prin urmare, criticile formulate de recurenta-pârâtă referitoare la stabilirea situației de fapt și la probatoriul administrat în cauză nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei-pârâte din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părților, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege

În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea deciziei civile nr. 255/A din 15 septembrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Având în vedere considerentele expuse, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 255/A din 15 septembrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2022.