ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2176/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr. x/2019 la data de 26.07.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D. și, pentru opozabilitate, în contradictoriu și cu S.C. E. S.R.L. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună în principal, constatarea caracterului simulat al promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare nr. x/29.11.2016 cu încheiere de autentificare x, precum și în parte constatarea caracterului simulat a contractului de vânzare-cumpărare cu încheiere de autentificare x/14.03.2019 BNP F. și, pe cale de consecință să se constate calitatea de proprietar în cotă de 1/2 a reclamantului cu privire la imobilul situat în Oradea, str. x înscris în CF x, precum și constatarea caracterului simulat al promisiunii de vânzare-cumpărare nr. x/22.09.2016 cu încheiere de autentificare nr. 3449/22.09.2016 BNP F., și pe cale de consecință, constatarea calității de promitent cumpărător, preluarea tuturor drepturilor și obligațiilor ce rezultă din promisiune, inclusiv încheierea actului autentic final de vânzare pe seama sa; În subsidiar, a solicitat obligarea pârâților de rândul 2, 3 la restituirea sumei de 164.251,36 RON reprezentând suma achitată cu titlu de preț al antecontractului mai sus menționat și obligarea pârâtei de rândul 1 la restituirea sumei de 228.966,7 RON achitate cu titlu de preț al antecontractului mai sus menționat. Prin sentința civilă nr. 6914 din 11 decembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost admisă excepția necompetenței materiale, fiind declinată cauza în favoarea Tribunalului Bihor. Ulterior înregistrării dosarului pe rolul Tribunalului Bihor, s-a pus în vedere reclamantului să precizeze temeiul de drept al pretențiilor formulate în subsidiar, având în vedere că instituțiile juridice indicate - plata nedatorată și îmbogățire fără justă cauză nu pot coexista. De asemenea, s-a pus în vedere reclamantului să motiveze în fapt cererile subsidiare, în cuprinsul cererii de chemare în judecată neregăsindu-se o astfel de motivare. Conform precizărilor depuse la dosar - fila x și urm. s-a arătat că, în condițiile în care se va aprecia că nu sunt întrunite condițiile necesare intervenției mecanismului simulator, în principal, corelativ lipsei oricărui raport juridic existent între el și S.C. E. S.R.L. coroborat cu calitatea de dobânditor a pârâților, plata efectuată de el corespunde unei plăți nedatorate în condițiile în care a plătit suma de bani fără a o datora. În mod subsidiar, în condițiile în care se va aprecia că există incongruențe cu privire la aplicabilitatea intervenției instituției plății nedatorate, ultima ratio, înțelege reclamantul să-și îndrepte atenția asupra instituției îmbogățirii fără justă cauză.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 54/C din data de 9 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și S.C. E. S.R.L. Au fost respinse capetele de cerere cu privire la constatarea caracterului simulat al promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare nr. x/29.11.2016 cu încheiere de autentificare x, a contractului de vânzare-cumpărare cu încheiere de autentificare x/14.03.2019 BNP F. și a promisiunii de vânzare-cumpărare nr. x/22.09.2016 cu încheiere de autentificare nr. x/22.09.2016 BNP F., ca neîntemeiate. A fost respinsă cererea privind obligarea pârâților C. și D. la restituirea sumei de 164.251,36 RON în temeiul plății nedatorate, respectiv a îmbogățirii fără justă cauză ca neîntemeiată. A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei B. la restituirea sumei de 228.966,7 RON în temeiul plății nedatorate ca neîntemeiată. A fost obligată pârâta B. la restituirea către reclamant a sumei de 23.179 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății în temeiul îmbogățirii fără justă cauză. A fost obligată pârâta B. la plata către reclamant a sumei de 4483,08 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (3293,08 RON taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise și 1190 RON onorariu avocat parțial). A fost obligat reclamantul la plata către pârâții C. și D. a sumei de 5000 RON cu titlu de onorariu avocat parțial.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 228/A/din data de 15 februarie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelul declarat de apelantul - reclamant A., în contradictoriu cu apelanții-pârâți B., C. și D. și cu intimata S.C. E. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 54/C din data de 9 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: A obligat pe pârâții C. și D. la plata către reclamantul A. a sumei de 164.251,26 RON, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză. A obligat pe pârâta B. la plata către reclamantul A. a sumei de 151.330,60 RON și a sumei de 137.636,10 RON, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză. A înlăturat dispoziția privind obligarea reclamantului la plata către pârâții C. și D. a sumei de 5000 RON cu titlu de onorariu avocațial parțial. A obligat pe pârâții B., C. și D. la plata către reclamantul A. a sumei de 18.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță și în apel. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii. A respins ca nefondat apelul declarat de apelanții - pârâți B., C. și D. împotriva aceleiași sentințe.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 228/A/din data de 15 februarie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă au declarat recurs pârâtele D. și B.. Prin cererea de recurs, pârâtele au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 228/A/din data de 15 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pentru ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Oradea. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtele au solicitat casarea deciziei atacate raportat la împrejurarea că aceasta a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană decedată, lipsită așadar de capacitatea de folosință a drepturilor civile, fiind încălcate de către instanța de apel normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct5 din C. proc. civ.). Sub acest aspect, au învederat că, pe parcursul soluționării apelului, pârâtul-intimat C. a decedat la data de 24 iunie 2021, potrivit certificatului de deces din 25 iunie 2021 anexat la memoriul de recurs. Cu ocazia dezbaterii succesiunii după defunctul C. s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. x/09.05.2022 de către G., prin care s-a stabilit calitatea de unică moștenitoare a numitei H.. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, pârâtele au solicitat casarea hotărârii invocând încălcarea de către instanța de apel a principiului disponibilității. Sub acest aspect, pârâtele au susținut că prin decizia atacată s-au păstrat dispozițiile sentinței pronunțate de tribunal care nu contravin celor hotărâte de instanța de apel. Or, arată că prin sentința civilă nr. 54/C din data de 09 martie 2021, Tribunalul Bihor a dispus obligarea pârâtei B. la restituirea către reclamant a sumei de 23.179 euro - în echivalentul în RON la data plății în temeiul îmbogățirii fără justă cauză. Totodată, prin decizia civilă nr. 228/A/15.02.2022, Curtea de Apel Oradea a admis în integralitate pretențiile formulate în terțiar de către reclamantul-intimat, respectiv a dispus obligarea la restituire pentru toate cele 3 sume pretinse prin cererea de chemare în judecată (164.251,26 RON + 151.330,60 RON + 137.636,10 RON), iar în dispozitivul și în considerentele hotărârii atacate nu se face nicio mențiune cu privire la înlăturarea dispoziției de obligare a pârâtei B. la restituirea către reclamantul a sumei de 23.179. Au apreciat că se impunea ca instanța de apel, fie să dispună în mod expres înlăturarea acestei dispoziții din cuprinsul sentinței civile nr. 54/C/09.03.2021, fie să scadă valoarea de 23.179 euro (care fusese acordată de prima instanță) din contravaloarea pretențiilor solicitate de reclamant și acordate de instanța de apel. Neprocedând în acest fel, se ajunge la concluzia că, prin decizia pronunțată, Curtea de Apel Oradea a dat mai mult decât s-a cerut, încălcând astfel principiul disponibilității care guvernează procesul civil, fapt de natură să atragă sancțiunea nulității. Prin cel de-al treilea motiv de recurs, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtele au susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material, respectiv ale art. 1345. 1346 si art. 1348 C. civ., în conformitate cu care acțiunea în îmbogățire fără justă cauză are caracter subsidiar și este admisibilă doar în absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea prejudiciului de către cel care pretinde o micșorare a patrimoniului său în detrimentul altei persoane. Totodată, au arătat că, prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a încălcat dispozițiile de drept material referitoare la regimul comunității legale al soților (art. 339 -359 C. civ.) și la mandat (art. 2009-2038 C. civ.), și a făcut o greșită interpretare și aplicare a normelor legale referitoare la împrumut și compensația legală. Mai mult, au apreciat, din această perspectivă, că acțiunea reclamantului-intimat apare și ca prematur introdusă, aceasta putând fi promovată doar după lămurirea caracterului de bun propriu sau bun comun al banilor aflați în conturile reclamantului-intimat sub durata căsătoriei sale, aspect ce se poate realiza în cadrul unui partaj voluntar sau judiciar cu fosta sa soție, cu stabilirea cotelor părți ce le-ar reveni fiecăruia. Din această perspectivă, au înțeles să invoce și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A. în susținerea cererilor pecuniare formulate în prezentul dosar, ca urmare a faptului că acesta a solicitat exclusiv în nume propriu sumele indicate în cuprinsul acțiunii introductive, fără să existe un act de cesiune de creanță, de lichidare și partaj sau mandat din partea fostei sale soții. Or, prezumția de comunitate a banilor existenți în conturile reclamantului în perioada 14.02.2016-25.10.2017 (durata căsătoriei sale) poate fi înlăturată doar în urma unui proces de lichidare a regimului matrimonial și de partaj purtat cu numita H.. O altă eroare comisă de instanța de apel, în opinia pârâtelor constă în greșita aplicare a normelor materiale referitoare la mandat (cuprinse în art. 2009-2038 C. civ.), acestea arătând că instanța de apel nu a analizat ansamblul raporturilor juridice din prezenta cauză și nu a aplicat normele de drept material fiecărui raport juridic, ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții greșite și nelegale. Au apreciat că instanța trebuia să lămurească, mai întâi, pe deplin natura raporturilor juridice dintre părți și asta cu atât mai mult cu cât acțiunea în îmbogățire fără justă cauză este admisibilă doar în situația în care nu există o altă cale juridică pusă la îndemâna reclamantului. Totodată, au considerat că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a art. 1345, art. 1346 și art. 1348 C. civ. Pârâtele au arătat că atâta vreme cât raporturile juridice au fost mult mai complexe, îmbinând elemente de la mandat de împrumut și la comunitatea de bunuri, iar plățile în legătură cu care a fost admisă acțiunea reclamantului au constituit o desocotire între mandanți și mandatari și o plată a unor datorii, nu este admisibilă o acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Cu privire la primul motiv de recurs, reclamantul a susținut că este nefondat, având în vedere că într-adevăr, din actele depuse, reiese că pârâtul C. a decedat înainte de pronunțarea hotărârii instanței de apel, această hotărâre fiind dată în contradictoriu cu o persoană decedată, însă arată că nici instanța, și nici partea reclamantă nu au cunoscut această împrejurare, pârâtele neaducând la cunoștința instanței decesul pârâtului. Astfel, a considerat că pârâtele și-au exercitat drepturile și obligațiile procesuale cu încălcarea prevederilor art. 10 și 12 din C. proc. civ. În ceea ce privește restul motivelor de recurs, a solicitat respingerea acestora ca nefondate, susținând că instanța de apel a făcut o aplicare și o interpretare corectă a normelor legale incidente în speță. Referitor la încălcarea principiului disponibilității, a apreciat că nu se susține acest motiv, întrucât hotărârea recurată este clară și precisă, fiind admisă cererea de chemare în judecată și înlăturate orice alte dispoziții contrare. Cât privește sumele de bani comune ale celor doi soți, dar și încălcarea de către instanța de apel a regimului bunurilor, așa cum a susținut în cuprinsul întâmpinării, apreciază că acestea au fost dezlegate de către instanța de apel în mod corect. Recurentele-pârâte au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat înlăturarea apărărilor formulate și admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin primul motiv de recurs, pârâtele au solicitat casarea deciziei atacate, pentru ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., raportat la împrejurarea că aceasta a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană decedată, lipsită așadar de capacitatea de folosință a drepturilor civile, fiind încălcate, de către instanța de apel, normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Nulitatea actului de procedură este sancțiunea procedurală care intervine în cazul actului de procedură ce nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l total sau parțial de efectele firești. Prin decizia nr. 228/A/2022 din 15 februarie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, examinând hotărârea atacată, în limitele devoluțiunii fixate prin motivele de apel, a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat sentința în parte, în sensul că: a obligat pe pârâții C. și D. la plata către reclamantul A. a sumei de 164.251,26 RON, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză; a obligat pe pârâta B. la plata către reclamantul A. a sumei de 151.330,60 RON și a sumei de 137.636,10 RON, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii și a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții B., C. și D. împotriva aceleiași sentințe. În speță, nulitatea hotărârii instanței de apel a fost invocată de recurentele-pârâte B. și D. în faza procesuală a recursului, acestea anexând la memoriul de recurs dovezi cu privire la decesul pârâtului C., împrejurare care a survenit pe parcursul judecății căii de atac a apelului, respectiv la data de 24.06.2021, așa cum rezultă din certificatul de deces Seria x nr. x și certificatul de moștenitor nr. x din 09.05.2022 autentificat de Societatea Profesională Notarială "G.". Astfel cum rezultă din înscrisurile menționate, decesul pârâtului C. a survenit la data de 24.06.2021, anterior atât închiderii dezbaterilor din apel, cât pronunțării deciziei atacate. Conform dispozițiilor art. 40 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorului acesteia are capacitate procesuală, în condițiile legii, iar potrivit alin. (2) din același articol "Dispozițiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, și în cazul apărărilor." Deopotrivă, art. 56 C. proc. civ. prevede că: "(1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile (…) (3) Lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută." Capacitatea procesuală de folosință, constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual, reprezintă aplicarea în plan procesual a capacității civile și presupune ca partea să fie în viață pe tot parcursul procesului. Potrivit dispozițiilor art. 35 din C. civ., în cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință începe la nașterea lor și încetează la moartea acestora. Astfel, intimatul-pârât C. a pierdut, prin deces capacitatea de folosință. Cum, în speță, una dintre părți a decedat anterior momentului închiderii dezbaterilor la instanța de apel, ceea ce face inaplicabile dispozițiile art. 412 alin. final C. proc. civ., conform cărora, decesul părții nu împiedică pronunțarea hotărârii, dacă a intervenit ulterior închiderii dezbaterilor în dosarul respectiv, hotărârea instanței de apel, precum și toate actele de procedură săvârșite ulterior decesului părții și în legătură cu aceasta, sunt lovite de nulitate absolută, conform dispozițiilor art. 56 alin. (3) C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea acestui motiv de recurs, argumentele sale fiind structurate pe două paliere. Pe de o parte, a arătat că recurentele-pârâte deși au cunoscut împrejurarea decesului tatălui, respectiv a soțului, nu au înțeles să încunoștințeze instanța de apel cu privire la această împrejurare, iar, pe de altă parte, a susținut că, în cauză au figurat soția și fiica intimatului, reprezentate de același apărător ales, ce au putut să acționeze inclusiv în numele părții decedate pentru exercitarea drepturilor de care ar fi dispus, astfel că recurentele au avut posibilitatea de a-și apăra moștenirea de care dispuneau, drept urmare nu se impune casarea deciziei. Cu referire la aceste apărări, Înalta Curte constată că, într-adevăr, împrejurarea decesului intimatului-pârât C., deși cunoscută de recurente, nu a fost adusă la cunoștința instanței de apel. Acest argument este însă lipsit de relevanță juridică din perspectiva motivului de nelegalitate invocat în speță, întrucât lipsa capacității procesuale de folosință atrage nulitatea actului de procedură, nulitate necondiționată de existența vreunei vătămări și indiferent de vreo culpă, această nulitate fiind expres prevăzută de dispozițiile art. 56 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 176 alin. (1) pct. 1 din același cod. Totodată, se reține că, din certificatul de moștenitor nr. x din 09.05.2022 autentificat de Societatea Profesională Notarială "G." rezultă că recurentele au renunțat la moștenirea cuvenită după defunctul C., singura moștenitoare fiind H., în calitate de fiică, care nu are calitatea de parte în prezenta cauză, hotărârea instanței de apel nefiind, așadar, pronunțată în contradictoriu cu unica moștenitoare a părții decedate. Or, în situația în care, pe parcursul soluționării cauzei intervine decesul uneia dintre părțile din litigiu, judecata trebuie să continue cu moștenitorii acesteia, așa cum rezultă din dispozițiile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. care dobândesc calitatea procesuală pe care a avut-o autorul lor. Cum în cauză s-a făcut dovada intervenirii decesului intimatului-pârât C., anterior închiderii dezbaterilor din apel, fără ca moștenitoarea acestuia să fie atrasă în proces, critica invocată de către recurente este fondată, hotărârea pronunțată în asemenea condiții fiind lovită de nulitate absolută, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentele-pârâte B. și D. împotriva deciziei nr. 228/A/2022 din 15 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că a devenit inutilă examinarea celorlalte critici dezvoltate prin memoriul de recurs, ce vizează fondul raportului juridic litigios. Relativ la cheltuielile de judecată aferente prezentului recurs, solicitate de recurentele-pârâte, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu se poate dispune asupra acestora, neputând fi stabilită partea câștigătoare, pentru a se putea determina culpa procesuală.