ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 563/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 18 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Arad, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând să se constate simulația contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2004 la BNP C., prin deghizarea unui împrumut cu camătă sub forma vânzării-cumpărării, în temeiul art. 1175 din vechiul C. civ.. Totodată, a solicitat rectificarea CF nr. x Arad, nr. top. x, prin radierea contractului de vânzare din cartea funciară și revenirea la situația anterioară de CF, în temeiul art. 908 pct. 3 C. civ.

La 10 aprilie 2019, reclamanta a formulat, în baza art. 69 alin. (3) raportat la art. 64 alin. (2) C. proc. civ., cerere de introducere în cauză a numitului D., fost semnatar al contractului de vânzare-cumpărare, acesta putând pretinde aceleași drepturi, de revenire la situația anterioară de carte funciară.

Prin sentința civilă nr. 276 din 2 decembrie 2019, Tribunalul Arad a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului B. și a intervenientului D., având ca obiect declararea simulației, și a obligat-o pe reclamantă la plata către pârât a sumei de 8.491,07 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 60 din 22 aprilie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 276 din 2 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Arad.

A fost obligată apelanta la plata către intimatul B. a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 8.600,84 RON, onorariu de avocat.

Împotriva deciziei civile nr. 60 din 22 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A..

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel vizează următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Se sustine că, deși instanța de apel a calificat corect acțiunea reclamantei ca fiind o acțiune în declararea simulației prin fraudă la lege, totuși a apreciat în mod eronat, că sentința civilă nr. 988/2009 a Judecătoriei Arad are putere de lucru judecat în cauză.

Se învederează că instanța de apel a reținut că sentința menționată a avut ca obiect constatarea nulității aceluiași contract, pentru preț neserios, că nu a fost pronunțată între aceleași părți, în aceeași calitate, dar cu toate acestea, reținând considerentele sentinței, au fost încălcate prevederile art. 1201 din vechiul C. civ.

În ceea ce privește dispozițiile art. 1206 alin. (2) din vechiul C. civ., care prevăd revocabilitatea mărturisirii doar pentru eroare de fapt și constrângere, recurenta reclamantă a invocat greșita aplicabilitate a acestora.

În privința prezumțiilor pe care le-a analizat ca mijloace de probă, se susține că au fost încălcate dispozițiile art. 1199 și 1203 din vechiul C. civ., care prevăd ca magistratul trebuie să tragă consecințe de la un fapt cunoscut la unul necunoscut. Or, sustine recurenta, instanța a tras consecințele în sens invers.

Se mai învederează că motivarea deciziei recurate este contradictorie întrucât deși se menționează expres că autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 988/2009 nu este aplicabilă în cauză, totuși, instanța de apel în considerente, acordă eficiență juridică acestei excepții prin raportare la sentința menționată.

În aceeași idee, se mai arată că o altă contradicție ce rezultă din hotărârea recurată o reprezintă constatarea instanței în sensul că vânzarea imobilului la jumătate de preț este justificată de faptul că reclamantei i s-a permis să locuiască în imobil încă 2 ani de la încheierea contractului. Or, din acest considerent, recurenta susține că imobilul trebuia să se vândă la un preț mult mai mare decât cel real, nu mai mic, deoarece trebuia să achite o chirie pentru folosința imobilului, chirie ce ar fi trebuit să fie inclusă în preț.

Din această perspectivă recurenta susține că motivul pentru care imobilul s-a vândut la prețul de doar 60.000 euro constă în faptul că această sumă reprezintă cuantumul împrumutului, ce a fost menționat în contract ca preț.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat în principal excepțiile netimbrării recursului, și a nulității acestuia pentru că din analiza motivelor de recurs rezultă că acestea nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute dev art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei ca temeinică și legală, formulând următoarele apărări:

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimatul a susținut că instanța de apel nu a aplicat greșit dispozițiile art. 1.201 din C. civ. de la 1864 când a concluzionat că analiza scopului mediat al actului, astfel cum a fost efectuată în acțiunea în constatarea nulității contractului se impune cu autoritate de lucru judecat în acțiunea în declararea simulației prin deghizarea naturii aceluiași contract ca fiind unul de împrumut și nu unul de vânzare-cumpărare.

S-a arătat că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 1.201 din C. civ. de la 1864, având în vedere că regula irevocabilității mărturisirii judiciare nu suportă excepțiile de care s-a prevalat reclamanta.

A apreciat că instanța de apel a realizat o analiză amănunțită a prezumțiilor invocate de către recurentă, nefiind aplicate greșit dispozițiile art. 1.199 și art. 1.206 din C. civ. de la 1864.

Cu privire la criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimatul a arătat că acestea reprezintă susțineri fără temei, întrucât instanța a acordat eficiență puterii de lucru judecat, astfel că nu există nici un fel de contradicție.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă este de reținut că acest motiv de recurs consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, la criticile invocate și la obiectul dedus judecății ce vizează acțiunea în simulație a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2004 la BNP C., prin deghizarea unui împrumut cu camătă sub forma vânzării-cumpărării, în temeiul art. 1175 din vechiul C. civ., cu consecința rectificării CF nr. x Arad, nr. top. x, prin radierea contractului de vânzare din cartea funciară și revenirea la situația anterioară de C.F., Înalta Curte reține că motivarea instanței de apel nu respectă exigentele prevăzute de art. 425 lit. b) C. proc. civ.

Cum obiectul litigiului pendinte vizează constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/15.09.2004 la BNP C., ce vizează vânzarea de către A. (reclamanta A.) și soțul ei de la acel moment - intervenientul forțat D., către pârâtul B., pentru prețul de 2.510.000.000 RON (echivalent a 60.000 euro), a imobilului înscris în CF nr. x Aradul Nou, apartament S+P+E în suprafață de 459 mp și teren aferent 1252/1980 mp., Înalta Curte constată că în analiza raporturilor juridice dintre părțile contractante instanța de apel trebuia să se raporteze și la poziția procesuală a intervenientului forțat ce are calitatea de vânzător în contractul de vânzare cumpărare.

Caracterul simulat al contractului de vânzare- cumpărare a fost susținut de reclamantă din perspectiva faptului că, la acel moment părțile ar fi avut în vedere încheierea unui contract de împrumut (cu camătă) pentru suma de 60.000 euro, cu garanție imobiliară, pe care l-au deghizat sub forma unui contract de vânzare cumpărare, că eludarea legii constă tocmai în încheierea unui împrumut cu camătă interzis de lege, fiind de notorietate faptul că se încheiau în fapt contracte de vânzare-cumpărare, urmând ca după achitarea integrală a împrumutului și a dobânzii aferente să se procedeze la o revânzare a imobilului către fostul proprietar.

Din această perspectivă în condițiile în care în contractul de vânzare cumpărare ca vânzător este și numitul D., (soțul reclamantei de la momentul încheierii contractului de vânzare) s-a formulat la 10 aprilie 2019, în baza art. 69 alin. (3) raportat la art. 64 alin. (2) C. proc. civ., o cerere de introducere în cauză a numitului D..

Or, în limitele investirii și a cadrului procesual fixat în cauză, instanța de apel avea obligația de a analiza raporturile juridice dintre părți prin prisma simulației invocate, în condițiile în care simulația este o operațiune juridică cu caracter complex, existența ei presupunând prezența actului public și existența acordului simulatoriu.

Înalta Curte reține că, ceea ce stă la baza simulației, în forma fictivității actului public, este existența unui act aparent în care voința părților este disimulată în totalitate, dublat de actul secret încheiat anterior sau simultan celui public, în care este consemnată inexistența, în realitate, a convenției publice.

Or, ceea ce este de esența simulației este tocmai voința internă, reală a semnatarilor contractului de vânzare-cumpărare, condiție sine qua non pentru existența acestei operațiuni juridice, în condițiile în care unul dintre principiile consacrate în materia actelor juridice, în general, este acela că prioritatea aparține voinței reale a părților.

Pornind de la acest principiu, în materia actelor simulate, potrivit art. 1175 C. civ. din 1864, între părți produce efecte doar vointa reală a părților din raportul juridic secret al părților, de aceea, acțiunea în simulație este deschisă și părților pentru a se dovedi acordul simulatoriu.

Cum simulația presupune existența concomitentă, între aceleași părți, a două contracte: unul public (aparent) prin care se creează o anumită aparență juridică ce nu corespunde realității și altul secret care corespunde voinței reale a părților și prin care acestea anihilează, în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public, simulat, Înalta Curte reține că instanța de apel avea obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Or, instanța de apel deși reține aspecte teoretice legate de acțiunea în simulatie, și anume "că pentru a fi în prezența unei simulații prin deghizare totală (când se urmărește ascunderea a însăși naturii contractului secret) trebuie să existe contractul public, aparent, prin care se creează o aparență juridică ce nu corespunde realității și contractul secret, contraînscrisul care corespunde voinței reale a parților si prin care se anihilează aparența juridică creată prin actul public, acesta trebuind sa fie încheiat concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului public", totuși nu analizează existența sau inexistența voinței reale a părților de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ci analizează alte aspecte ce nu au relevanță în cauză, respectiv se raportează un alt contract de împrumut autentificat sub nr. x/06.08.2002 de BNP E., prin care părinții reclamantei- numiții F. și G. au împrumutat de la pârâtul B. suma de 35.400 euro pe o perioadă de 3 luni fără nici un fel de dobândă.

În acest sens, instanța de apel reține că "pentru garantarea acestui împrumut s-a instituit ipoteca asupra imobilului proprietatea împrumutaților înscris în CF x Aradu Nou, top x-186/I în suprafață de 267 mp precum și interdicție de înstrăinare și grevare"...că "prin actul adițional la contractul de împrumut, autentificat sub nr. x/03.10.2005 la BNP E. întrucât niciuna din ratele fixate prin contractul de împrumut nu au fost achitate părțile au stabilit un nou termen de restituire a împrumutului la data de 01.05.2006.

Prin sentința civilă 2468/29.05.2019 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar x/2019 a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții F. și G. în contradictoriu cu pârâtul B. având ca obiect radiere ipotecă și interdicție de înstrăinare și grevare. S-a dispus radierea interdicției de înstrăinare și grevare înscrisă sub B2 din CF x Arad, nr. top x-186/1, precum și a ipotecii înscrisă sub C1 din aceeași carte funciară. S-a dispus OCPI Arad efectuarea cuvenitelor modificări în x Arad, nr. top x/1".

Din considerentele hotărârii recurate rezultă fără posibilitate de echivoc că instanța în argumentarea soluției adoptate reține aspecte fără nici o relevanță juridică față de obiectul dedus judecății și anume că "în privința contractului de împrumut încheiat de către părinții reclamantei cu pârâtul ipoteca a fost radiată în 2019 ca urmare a prescripției".

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, și cum instanța de apel avea obligația de a arăta argumentele pro și contra, argumente ce trebuiau să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății, Înalta Curte constată că în motivarea hotărârii instanța de apel nu se raportează și la poziția procesuală a celuilalt vânzător, D., deși soții A. și D. sunt vânzătorii imobilului, iar aspectele legate de voința reală a părților contractante nu rezultă a fi analizate și în raport de vânzătorul D..

Or, din această perspectivă Înalta Curte reține că motivarea hotărârii recurate nu se circumscrie exigențelor pevăzute de art. 425 lit. b) C. proc. civ., fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În aceeași idee, Înalta Curte constată că instanța de apel își argumentează/motivează soluția pronunțată nu pe existența sau inexistența voinței interne, reale a părților de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, aspect ce nu a fost analizat, ci pe incidența puterii/autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 988/09.02.2009, irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2008.

Astfel, instanța de apel reține autoritatea de lucru judecat prin prisma dispozițiilor art. 1201 C. civ. de la 1864, în raport de sentința civilă nr. 988/09.02.2009, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2008, prin care s-a respins acțiunea promovată de un terț față de contractul de vânzare-cumpărare, respectiv de numitul H., împotriva pârâților A., (reclamanta din litigiul pendinte) D. (fostul soț al reclamantei) și B., litigiu ce a avut ca obiect constatarea nulității absolute a aceluiași contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/15.09.2004.

Cum în litigiul pendinte instanța a fost investită cu o acțiune în constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/15.09.2004 la BNP C., din perspectiva invocată de reclamantă că, la acel moment părțile au avut în vedere încheierea unui contract de împrumut (cu camătă) pentru suma de 60.000 euro, cu garanție imobiliară, pe care l-au deghizat sub forma unui contract de vânzare cumpărare, Înalta Curte reține că ceea ce se impunea a fi analizată în contractul încheiat era voința internă, reală a părților, analiză ce nu rezultă din considerentele deciziei recurate, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei. Aceasta cu atât mai mult cu cât instanța de apel în argumentarea soluției adoptate reține alte aspecte ce nu aveau relevanță față de obiectul litigiului pendinte, și anume că: "reclamanta nu a depus, dovezi ale provenienței sumelor cu care reclamanta a restituit împrumutul de 204.000 euro. Or, în lipsa oricăror documente sau altor probe directe care să ateste realizarea unor venituri de un nivel care să permită plățile invocate de către reclamantă, existența acestor sume rămâne la nivelul susținerilor reclamantei coroborate cu declarațiile martorei care a intrat în contact direct cu o mică parte a sumelor pe care le-a înmânat pârâtului, sume incerte ca și cuantum total.

Ca în cauza de față s-a făcut dovada contrară de către pârât în sensul art. 328 alin. (2) C. proc. civ., prin puterea de lucru judecat a sentinței pronunțate în dosarul x/2008, calificată ca o prezumție legală, iuris et de iure, în care instanța a reținut drept scop mediat al vânzării imobilului la un preț mult mai mic tocmai împrejurarea că reclamantei i s-a permis a locui în imobil 2 ani. Deși perpetuarea acestei situații până în prezent depășește durata avută în vedere inițial, această împrejurare singură nu este de natură a permite concluzia caracterului simulat prin deghizare a contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat de părți".

Or, în condițiile în care atât obiectul cât și natura juridică celor 2 litigii - cel din prezenta cauză și, respectiv cel soluționat prin sentința pronunțată în dosar nr. x/2008, al Judecătoriei Arad, sunt diferite, au și cauze diferite, precum și în condițiile în care cele două litigii vizează analiza a două instituții juridice cu efecte diferite, respectiv constatarea nulității contractului și respectiv constatarea caracterului simulat al aceluiași contract, Înalta Curte constată că, din perspectiva dispozițiilor art. 1201 C. civ. de la 1864, excepția autorității de lucru judecat nu este incidentă în cauză, pentru următoarele aspecte.

Este real că între părți a existat un litigiu anterior, finalizat prin sentința civilă nr. 988/09.02.2009,pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr. x/2008, irevocabilă, ce a avut ca obiect constatarea pentru preț neserios a nulității aceluiași contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/15.09.2004, acțiune formulată de un terț, respectiv de numitul H..

Însă acțiunea (formulată de un terț) a fost respinsă pentru că "nu subzistă niciunul din motivele de nulitate absolută a contractului de vânzare cunpărare invocate", că "prețul a fost încasat de pârâtă înainte de semnarea contractului autentic și, mai mult, reclamanta a continuat să locuiască în imobil cu acordul cumpărătorului o perioadă relativ mare de timp" .

Din examinarea atât a considerentelor, cât și a dispozitivului sentinței civile nr. 988/09.02.2009, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr. x/2008, Înalta Curte reține că instanța nu a soluționat nici expres și nici distinct caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare, ci contractul a fost analizat din perspectiva faptului că "nu subzistă niciunul din motivele de nulitate absolută a contractului invocate de reclamant".

Prin urmare, în condițiile în care nici din dispozitivul și nici din considerentele sentinței civile nr. 988/09.02.2009, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr. x/2008, nu rezultă că a fost soluționat în tot sau în parte fondul procesului și, nici nu s-a statuat asupra unei excepții procesuale, ori asupra altui incident prin care s-ar fi înlăturat procedeul simulației, Înalta Curte reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 1201 C. proc. civ. ce reglementează autoritatea de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C. civ..vechi și art. 166 C. proc. civ. vechi) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.).

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Este real că ceea ce intră în puterea lucrului judecat vizează și considerentele, dar numai considerentele decizorii cele care tranșează fondul litigiului, nu însă și celelalte considerente ale hotărârii care nu pot dobândi putere de lucru judecat. Raportând cele expuse la litigiul pendinte, la considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 988/09.02.2009, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr. x/2008, Înalta Curte reține că în acel litigiu față de obiectul litigiului ce viza nulitatea absolută a contractului pentru preț neserios, instanța nu a statuat în raporturile juridice dintre părțile litigiului pendinte asupra existenței sau inexistenței caracterului simulat al contractului, în condițiile în care acțiunea a fost respinsă pentru că "nu subzistă niciunul din motivele de nulitate absolută a contractului invocate de reclamant", neexistând considerente decizorii care să dobândească/să intre în puterea lucrului judecat.

Or, în condițiile inexistenței unor considerente decizorii prin care să se fi tranșat fondul litigiului dintre vânzătorii A. și D. și cumpărătorul B., în ce privește voința reală, internă a părților contractante în raport de care poate fi analizată existența/inexistența caracterului simulat al contractului, hotărârea invocată nu poate constitui element al autorității de lucru judecat nici ca exceptie procesuală (conform art. 1201 C. civ..vechi și art. 166 C. proc. civ. vechi) și nici ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.). Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa (cauza Lungoci contra României, hotărârea din 26 ian. 2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 588 din 7 iulie 2006, cauza Caracas contra României, hotărârea din 29 iunie 2006) a statuat că accesul la justiție, numai pentru a se declara o acțiune inadmisibilă ca urmare a reținerii autorității de lucru judecat, nu respectă imperativele art. 6 paragraf 1 din Convenție, persoana fiind astfel lipsită de posibilitatea clară și concretă de a avea acces la o instanță care să statueze asupra contestației sale referitoare la drepturi și obligații cu caracter civil.

Din perspectiva celor expuse, în condițiile în care constatarea simulației contractului de vânzare-cumpărare invocată în litigiul pendinte nu vizează neseriozitatea prețului de vânzare-cumpărare și nici opozabilitatea lui față de terți, ci vizează un alt aspect ce ține de existența/inexistența voinței interne, reale a părților la momentul încheierii contractului în anul 2004, cu atât mai mult cu cât raporturile dintre părți s-au derulat și după anul 2004, precum și în condițiile în care în cauză nu operează puterea lucrului judecat/excepția autorității de lucru judecat față de aspectele expuse deja, Înalta Curte, reținând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (6) și (8) C. proc. civ., ce atrag casarea deciziei recurate, apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate de recurentă.

Ca atare, în temeiul art. 497 C. proc. civ., urmează a fi admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 60 din 22 aprilie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a se casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, urmând a fi analizate condițiile acțiunii în simulație prin raportare la voința internă, reală a părților atât la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în anul 2004, cât și prin prisma raporturilor derulate între părți ulterior, urmând a fi administrate toate probele necesare în vederea aflării adevărului obiectiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 60 din 22 aprilie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2022.

OPINIE CONCURENTĂ

Deși sunt de acord cu soluția adoptată de completul de judecată, consider că motivele care o justifică sunt exclusiv următoarele:

Din punctul meu de vedere, motivul de recurs invocat de recurentă, reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. în referire la greșita aplicare în cauză a art. 1201 C. civ. 1864, relativ puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 988/2009 a Judecătoriei Arad, sentință prin care s-a respins acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare a cărui simulare se solicită a fi constatată în prezent, este fondat.

Apreciez că argumentele respectivei instanțe de judecată ce a constatat valabilitatea contractului juridic încheiat între părțile procesuale prezente, referitor la motivele de nulitate acolo invocate, nu au într-adevăr putere de lucru judecat în prezenta cauză, întrucât ele, deși au reflectat și fundamentat dispozitivul hotărârii judecătorești respective, totuși nu sunt relevante în algoritmul juridic al speței pendinte, din perspectiva expusă de instanța de apel.

Astfel, unul dintre principiile consacrate în materia actelor juridice, în general, este acela că prioritatea aparține voinței reale a părților. Pornind de la acest principiu, în materia actelor simulate, potrivit art. 1175 C. civ. din 1864, între părți produce efecte numai actul secret, în măsura în care acesta este valid sub aspectul condițiilor de fond și de formă. De aceea, acțiunea în simulație este deschisă și părților, pentru că numai ca urmare a devoalării actului secret, care exprimă voința lor reală, partea interesată poate pretinde celeilalte părți să-și respecte obligația asumată.

La baza simulației, în forma fictivității actului public, ipoteză a simulației invocată a fi incidentă în cauză, este existența unui act aparent, public, în care voința părților este disimulată integral, dublată de existența și a unui act secret, încheiat anterior sau simultan celui public, în care este consemnată inexistența, în realitate, a convenției publice și simultan, existența unui alt contract juridic bilateral.

Or, hotărârea judecătorească definitivă anterioară nr. 988/2009 a Judecătoriei Arad nu a făcut decât să confirme, să consolideze convenția publică a părților, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, fără însă, să cerceteze existența și a actului juridic secret invocat în prezent, act juridic distinct de cel public. Hotărârea judecătorească anterioară definitivă s-a grefat și a vizat exclusiv actul juridic public, diferit de cel ascuns invocat în prezent ca fundament al simulației juridice.

Este adevărat că în cadrul instituției juridice a simulației, cele două acte juridice (cel public și cel secret) reprezintă elemente obligatorii, de eșafodaj, ceea ce denotă o anumită interdependență între ele, însă această legătură juridică specifică nu infirmă, nu anulează caracterul independent al acestor acte juridice privite în mod individual, caracter care de altfel, reprezintă o altă trăsătură definitorie a simulației și care permite pe cale de consecință, o verificare și o analiză judiciară distinctă a fiecăruia dintre ele.

Drept urmare, existența sentinței definitive anterioare de cercetare a valabilității exclusiv a contractului public, din perspectiva unor cauze de nulitate, nu este de natură a inhiba juridic cercetarea pe fond, distinctă, ulterioară, în cadrul mecanismului juridic al simulației, a voinței reale, ascunse a părților respective contractante sau a vreunei eventuale modificări ulterioare a acordului de voință secret, ocult, inițial.

Or, în litigiul anterior, nici un element vizând voința concordantă ascunsă, reală a părților contractante nu a făcut obiect al probelor administrate sau al dezbaterilor contradictorii ale părților procesuale, hotărârea judecătorească precedentă neilustrând cercetări judiciare proprii, statuări ale instanței de judecată sub acest aspect concret esențial pentru cauza prezentă.

Drept urmare, considerentele respectivei hotărâri anterioare judiciare nu sunt relevante cauzei din perspectiva ilustrată de curtea de apel, ele privind un alt act juridic decât cel a cărui existență se solicită a fi constatată în prezent.

În aceeași cheie de interpretare trebuie privit și argumentul reținut de instanța de apel (și contestat de asemenea de către recurentă prin motivele de recurs), relativ răspunsului la interogatoriu al reclamantei prezente luat în dosarul precedent (răspuns prin care această parte procesuală nu a devoalat simulația invocată în prezent), atât timp cât dezbaterile și statuările din respectiva cauză a Judecătoriei Arad s-au fundamentat pe actul public dintre părți și nu pe cel invocat a fi fost încheiat în secret.

Așadar, din perspectiva tuturor acestor elemente conjugate, apreciez că în mod eronat instanța de apel a aplicat în cauză prevederile art. 1201 C. civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat în sens pozitiv a sentinței civile nr. 988/2009 a Judecătoriei Arad, fiind așadar incident motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Consecutiv acestei constatări și întrucât hotărârea judiciară recurată s-a fundamentat în mod esențial pe argumentul eronat al autorității de lucru judecat, situația de fapt a cauzei fiind configurată astfel în temeiul statuărilor judiciare definitive anterioare, fără o analiză judiciară proprie, apreciez că astfel, decizia recurată suferă inclusiv de carența unei motivări necorespunzătoare echivalente lipsei cercetării fondului cauzei, din perspectiva dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., fiind incidente așadar inclusiv dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocate de asemenea, de recurentă.

În egală măsură, se constată și o contradictorialitate a considerentelor deciziei recurate, atât timp cât deși argumentul principal și larg dezvoltat al respingerii apelului promovat de reclamantă a fost cel al autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv, cu efectul prohibitiv al reevaluării judiciare proprii, cu toate acestea în continuarea deciziei recurate, instanța de apel procedează totuși la o dezbatere a unor probe administrate, pentru a concluziona însă, în final, din nou, tot din perspectiva pe care a expus-o expres, cea a argumentului puterii de lucru judecat.

Or, acest procedeu concret de motivare a hotărârii este de natură a imprima un caracter pronunțat contradictoriu al raționamentului juridic al instanței de apel, prin afectarea coerenței expunerii sale, procedeu sancționabil din perspectiva aceluiași motiv de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. invocat.

În temeiul ansamblului acestor considerente, am apreciat că în baza art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., se impune așadar admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului cu ansamblul criticilor cuprinse în cadrul său și evident, al apărărilor contrapuse lui de partea procesuală adversă, pentru determinarea de către instanța de apel, pe baza unei evaluări proprii, a voinței reale a părților contractante, element determinant specific impus de obiectul concret al litigiului prezent, voință reală care în principiu, nu exclude nici posibilitatea juridică a unor modificări ulterioare.