ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2266/2021

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței următoarele: constatarea simulației contractului de vânzare-cumpărare din 23.08.2018, având ca obiect imobilul situat în Mun. Timișoara, Str. x, ap .8, înscris în Cartea Funciară nr. x, având nr. cadastral x, contract încheiat între reclamantă și pârâtul B.; să se constatate că între reclamantă și pârât nu s-a desfășurat în realitate nicio operațiune juridică; să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună înscrierea reclamantei ca proprietar asupra imobilului situat în Mun. Timișoara, Str. x, ap .8; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 464 PI din 17 iunie 2020, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a promovat apel.

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 65 din 22 aprilie 2021, a admis excepția tardivității formulării apelului și a respins, ca tardivă, calea de atac introdusă de apelanta reclamantă A..

Hotărârea instanței de apel a fost atacată cu recurs de reclamanta A..

Din motivarea cererii de recurs se desprinde o singură critică, grefată pe ideea că, în mod greșit, a fost admisă excepția tardivității apelului, cu consecința respingerii căii de atac ca tardiv introdusă. Recurenta a susținut că hotărârea tribunalului i s-a comunicat în condiții neprocedurale, la sediul apărătorului ales să o reprezinte în cauză, deși la primul termen de judecată din apel, 17 februarie 2021, acesta încunoștiințase instanța despre retragerea mandatului ca urmare a încetării contractului de asistență juridică pe fondul neînțelegerilor cu privire la termenul de declarare a căii de atac.

În temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea pricinii spre rejudecare la instanța de apel.

Intimatul B. a invocat, prin întâmpinare, excepția de nulitate a recursului din perspectiva lipsei criticilor care să poată fi circumscrise ipotezei de nelegalitate pretinse, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În măsura în care instanța va trece peste această excepție, a apreciat că recursul este nefondat. În speță, hotărârea a fost comunicată la domiciliul ales al reclamantei, la 1 iulie 2020, așa cum s-a indicat în fața primei instanțe, iar apelul promovat la 10 august 2020 s-a situat în afara termenului de 30 de zile stipulat prin art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

Această parte a solicitat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, fără a depune dovezi în acest sens.

În cauză nu a fost realizată procedura de filtru, data inițială a dosarului fiind 24 aprilie 2019, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru.

Prin rezoluția din 22 septembrie 2021 s-a stabilit termen la 28 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că recursul exercitat de reclamanta A. este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Susținerile evocate în cadrul criticii pe aspectul tardivității apelului pun în discuție nelegalitatea procedurii de comunicare a hotărârii de primă instanță, recurenta afirmând că a fost îndeplinită la sediul reprezentantului convențional cu care a încheiat contractul de asistență juridică, însă, pe parcursul judecății în apel, acesta a renunțat la mandat.

Raportat la chestiunea supusă dezbaterii, este de relevat că actul de procedură al comunicării hotărârii are aptitudinea de a declanșa curgerea termenului de apel atunci când este efectuat față de partea care exercită apelul sau față de reprezentantul său în proces, dacă limitele reprezentării includ și primirea actelor de procedură. Efectuarea unei comunicări nelegale nu va putea declanșa curgerea termenului de apel, astfel încât apelul declarat de partea interesată va putea fi formulat oricând până la momentul realizării unei comunicări valabile.

Or, această ipoteză este semnalată și prin motivul de recurs, care deși încadrabil în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prezintă un caracter neîntemeiat.

Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, recurenta reclamantă și-a ales, în vederea comunicării actelor de procedură în litigiu, domiciliul procesual la sediul cabinetului de avocat cu care a încheiat contract de asistență juridică, respectiv str. x, localitatea Timișoara, județ Timiș. Sentința primei instanțe, nr. 464/17.06.2020, a fost comunicată la această adresă la 1 iulie 2020, potrivit procesului-verbal de înmânare de la dosarul Curții de Apel, iar apelul împotriva hotărârii a fost exercitat de apelanta reclamantă la 10 august 2020, conform mențiunii de pe plicul expediat prin serviciul poștal .

La termenul de judecată din 17 februarie 2021, fixat în vederea soluționării apelului s-a adus la cunoștința instanței renunțarea la mandat de către apărătorul ales al apelantei reclamante, același avocat care a reprezentat-o și în fața primei instanțe.

Înalta Curte constată că sistarea raporturilor dintre partea reclamantă și apărător (pe fondul discuțiilor intervenite cu privire la termenul de declarare a apelului, cum se susține în cererea de recurs) nu este de natură să afecteze valabilitatea actului procedural al comunicării sentinței primei instanțe, aceasta fiind realizată la alegerea de domiciliu a părții, anume la sediul Cabinetului de avocat C. din str. x, localitatea Timișoara, județ Timiș, în conformitate cu prevederile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., care prescriu:, În caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156.’’

În acest punct al analizei, relevante sunt și dispozițiile art. 172 C. proc. civ., potrivit cărora "Dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare.’’ Chiar dacă textul nu face referire decât la procedura de citare, iar nu și la aceea de comunicare a actelor de procedură, trebuie interpretat extensiv în sensul că acoperă și comunicarea.

În speță, recurenta reclamantă nu a adus la cunoștința instanței o schimbare a domiciliului în sensul normei citate, care să fie materializată printr-o cerere depusă la dosar, iar părții adverse prin scrisoare recomandată, prin urmare, comunicarea sentinței primei instanțe la sediul cabinetului de avocat se va considera legal îndeplinită, urmând a constitui punct de plecare în calcularea termenului defipt de art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, conform modalității de calcul reglementate de art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., termenul de 30 de zile pentru exercitarea apelului a început să curgă din 2 iulie 2020 (hotărârea fiind comunicată la 1 iulie 2020) și s-a împlinit la 3 august 2020, elemente în raport de care cererea de apel expediată la 10 august 2020, prin serviciul poștal, apare ca tardiv formulată.

Constatând că instanța de apel a pronunțat o soluție legală pe aspectul tardivității căii de atac a apelului, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul exercitat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 65 din 22 aprilie 2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 65 din 22 aprilie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2021.