Decizia nr. 523/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva încheierii nr. 11279/2021 a Judecătoriei Timișoara

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin actiunea înregistrată în data de 22 iunie 2021, pe rolul Judecătoriei Timișoara, Secția a II- a civilă, reclamanții A și B au chemat în judecată pe pârâtul C solicitând instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să dispună constatarea stării de fapt a spațiului de locuit, situat în Timișoara, str. (...), județ Timiș, CF nr. (...), supus Contractului de comodat din data de 1 martie 2020 încheiat cu C.

Încheierea pronunțată de Judecătoria Timișoara: Prin încheierea civilă nr. 11279 din 05 octombrie 2021, pronunțată de Judecătoria Timișoara, Secția a II- a civilă, în dosarul nr. x/325/2021, a fost respinsă cererea formulată de reclamanții A și B, având ca obiect asigurare dovezi.

Decizia civilă pronunțată de Tribunalul Timiș: Prin decizia civilă nr. 1319/A din 14 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Timiș, Secția I civilă, în dosarul nr. x/325/2021, a fost admisă excepția de perimare a cererii de apel invocată din oficiu; s-a constatat perimată cererea de apel formulată de apelanții A și B, împotriva încheierii civile nr. 11279 din 5 octombrie 2021, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/325/2021, în contradictoriu cu intimatul C, fără cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul C, prin care a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate.

Decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă: Prin decizia civilă nr. 43 din 14 februarie 2024, Curtea de Apel Timișoara Secția I civilă a respins recursul declarat de recurentul-pârât C împotriva deciziei civile nr. 1319/A din 14 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/325/2021, ca fiind lipsit de interes.

Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă: Prin încheierea din 1 februarie 2024, a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petentul C împotriva doamnelor judecător D, E și F (membrele completului de recurs x) în dosarul nr. x/325/2021 al Curții de Apel Timișoara.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 43 din 14 februarie 2024 și a încheierii de ședință din data de 1 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă, a declarat recurs pârâtul C.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă la data de 9 octombrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. y; prin rezoluția din data de 17 octombrie 2024, s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., iar prin rezoluția din 11 decembrie 2024 s-a fixat termen pentru judecarea recursului în ședință publică la 4 martie 2025.

Motivele de recurs: În susținerea motivelor de recurs, C a învederat că înțelege să atace pe calea prezentului demers judiciar decizia civilă nr. 43 din 14 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe. A precizat că demersul de față este susținut de faptul că, în opinia sa, decizia recurată nu menționează nici o convenție sau act juridic unilateral care interesează cauza, iar invocarea de către complet a lipsei de legitimitate a căii de atac a recursului pe care l-a declarat cu privire la decizia civilă nr. 43 din 14 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă, este nejustificată și reprezintă o faptă de natură penală, art. 321 C. pen. Cu privire la încheierea din 1 februarie 2024, a susținut că prin recursul declarat aduce la cunoștința instanței supreme, infracțiunile de fals intelectual săvârșite de membrii completului de judecată x, din dosarul nr. x/325/2021 al Curții de Apel Timișoara.

Apărările formulate în cauză: Intimații nu au formulat întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 1 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă: Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția netimbrării căii de atac, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în respectiva ordonanță de urgență. De asemenea, potrivit art. 24 alin. (1) din OUG nr. 80/2013, recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 lei dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 C. proc. civ., iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 lei; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 lei. Totodată, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar alin. (3) al aceluiași text de lege statuează că neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea. În speță, prin rezoluția din data de 17 octombrie 2024 s-a stabilit că recurentul datorează, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza finală din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, cu privire la recursul declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare. Această obligație procesuală a fost comunicată recurentului în data de 17 octombrie 2024 (fila 400 ds. recurs, vol. II), prin e-mail, la adresa indicată de acesta prin motivele de recurs. Totodată, prin aceeași adresă s-a pus în vedere recurentului posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru precum și cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în condițiile dispozițiilor O.U.G nr. 80/2013. Obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantumul indicat a fost reiterată o dată cu citația privind termenul de judecată din data de 4 martie 2025, comunicată recurentului la data de 3 ianuarie 2025, astfel cum rezultă din citativul aflat la fila 477 și a dovezilor de înmânare aflate la fila 478 din dosar. Cu toate acestea, recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici nu a formulat cerere de ajutor public judiciar ori cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanță, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (1) și alin. (2) teza I din OUG nr. 80/2013, coroborate cu art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este legal timbrat, astfel încât se impune sancțiunea anulării acestuia. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului pentru netimbrare, invocată din oficiu, și va anula, ca netimbrat, recursul declarat împotriva încheierii din 1 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă, împrejurare față de care nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate în cauză. Cu privire la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 43 din 14 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă: Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. pr. civ., excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Prezentul recurs este îndreptat împotriva deciziei civile nr. 43 din 14 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă. Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României stipulând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.” Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul cauzei.” Se constată că, în speță, recurentul-pârât supune căii extraordinare de atac a recursului decizia nr. 43 din 14 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă, hotărâre prin care a fost respins ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul-pârât C împotriva deciziei civile nr. 1319/A din 14 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/325/2021. Pe cale de consecință, din moment ce decizia atacată are caracter definitiv, fiind pronunțată în recurs, aceasta nu mai poate forma obiectul analizei unui nou recurs, întrucât părțile nu pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, în afară de căile de atac prevăzute de lege. Înalta Curte reține că exercitarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. O atare concluzie nu prejudiciază drepturile părților, ci dimpotrivă, acestea au posibilitatea de a-și adapta conduita procesuală la dispozițiile legii, ceea ce răspunde rigorilor unei proceduri echitabile. Deopotrivă, nu se poate aprecia că respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă ar fi de natură să încalce dreptul de acces la justiție al recurentului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând în Cauza Botten împotriva Norvegiei că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiție, de întreaga procedură internă și de rolul cuvenit instanțelor în ordinea juridică internă, urmând să se țină seama de natura situației de drept intern, de competența instanțelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse și prezentate în fața instanței și, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluționeze. Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă prin lege cenzurii acestei căi de atac, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.