ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2629/2021

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1349 și art. 1357 C. civ. și ale art. 192 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință de la 26 septembrie 2019, în temeiul art. 136 alin. (1) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței funcționale a secției Civile I a Tribunalului Timiș, invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției a II - a civilă a Tribunalului Timiș.

Urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019*, iar prin încheierea din 04 noiembrie 2019, instanța a admis excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Timiș, secția a II - a civilă, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei către secția I Civilă a Tribunalului Timiș și constatând ivit conflictul negativ de competență între secția a II-a civilă și secția a I Civilă a Tribunalului Timiș, a sesizat Curtea de Apel Timișoara, în vederea soluționării conflictului de competență.

Prin sentința civilă nr. 430 din 16 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a stabilit competența funcțională de soluționare a cererii în favoarea secției a II-a Civilă a Tribunalului Timiș.

Cauza a fost înregistrată la 20 ianuarie 2020 pe rolul secției a II-a Civilă a Tribunalului Timiș, sub nr. x/2019**.

Prin sentința civilă nr. 446/NLP/PI din 7 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, s-a respins cererea formulată de reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 198/A din 12 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a respins apelul.

Recurenta susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în concret a art. 1270, art. 1349 și art. 1350 C. civ. precum și a art. 430 C. proc. civ.

Potrivit recurentei instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile referitoare la răspunderea civilă delictuală și nu a reținut îndeplinirea condițiilor acestei răspunderi.

La 8 septembrie 2021, intimații-pârâți Municipiul Timișoara, prin primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au depus întâmpinare, prin care au invocat, în principal, excepția nulității recursului, nefiind formulate critici de nelegalitate care să se circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, au solicitat respingerea căii de atac.

La 22 septembrie 2021, intimatul-pârât Sport Club Municipal Timișoara a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității căii extraordinare de atac pentru nemotivare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia.

Cauza a fost înregistrată la 9 august 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 18 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată la 7 decembrie 2021.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimații-pârâți, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, Înalta Curte constată că motivul de casare invocat de reclamantă este întemeiat doar formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile recurentei privind încălcarea și aplicarea greșită de către instanța de prim control judiciar a dispozițiilor art. 1270 și art. 1350 C. civ. precum și art. 430 C. proc. civ. nu pot fi analizate, întrucât sunt invocate omisso medio, fiind formulate pentru prima oară în recurs, cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă o aplicare a principiului înscris în art. 459 alin. (1) din același cod, conform căruia o cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată omisso medio, nefiind nici cazul unei excepții de la această regulă în cauză.

Prima instanță care a respins cererea de chemare în judecată a recurentei-reclamante și-a motivat soluția prin neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

În prima cale de atac devolutivă a reclamantei, cu privire la respingerea celui de-al doilea petit al acțiunii introductive au fost invocate în principal dispoziții din statutul federației și din regulamentul general de organizare al competițiilor de baschet cu privire la obligația legală de suportare a datoriilor fostei competitoare.

Apelanta a făcut referire și la actul adițional nr. x/12.05.2016, la acordul de asociere nr. 1/06.11.2015, în legătură cu acestea din urmă invocându-se puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 3225/2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, al Tribunalului Timiș, argumente în dovedirea faptei ilicite a pârâtei care a continuat să se folosească de locul reclamantei în Liga Națională de Baschet Masculin și după încetarea raporturilor contractuale, fiind reiterate în apel dispozițiile art. 1349 și art. 1357 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Instanța de apel a confirmat raționamentul logico-juridic al primei instanțe în sensul că prejudiciul nu era cert sub aspectul existenței și al întinderii acestuia și nu era dovedită nici legătura de cauzalitate, cererea de preluare a datoriilor fiind neîntemeiată.

În schimb, în recurs reclamanta modifică conținutul și natura criticilor valorificate în apel și deduce instanței de casare o solicitare nouă și anume, de a se cerceta încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1270 C. civ. privind forța obligatorie a contractului și a art. 1350 C. civ. privind răspunderea contractuală, invocând o hotărâre judecătorească care ar fi analizat raporturile convenționale dintre părți.

Acest motiv de recurs este inadmisibil, cu consecința imposibilității analizei acestuia, întrucât nu poate fi valorificat direct în calea extraordinară de atac, fără ca temeiul răspunderii contractuale să fi fost supus analizei instanțelor de fond, în raport cu dispozițiile imperative ale art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În calea de atac devolutivă nu s-a solicitat anularea sentinței în legătură cu eventuala nerespectare a limitelor învestirii de către instanțele fondului sub aspectul temeiurilor juridice și cauzei acțiunii introductive circumscrise răspunderii civile delictuale.

Totodată, prin cererea de recurs nu s-au formulat critici încadrate în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privind eventuala aplicare greșită de către instanța de apel a regulii procedurale instituite prin dispozițiile art. 478 alin (3) C. proc. civ., privind limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, motivarea căii extraordinare de atac neputând fi dedusă ori completată deductiv de către instanța de recurs.

Prin restul criticilor invocate în calea extraordinară de atac privind aplicarea art. 1349 C. civ. sunt reluate fidel apărările de la prima instanță și din apel, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate normele de drept material în ceea ce privește răspunderea civilă delictuală.

Instanța de prim control judiciar a reținut ca argumente pentru respingerea apelului formulat de reclamantă faptul că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv că nu se poate reține vreo faptă ilicită în sarcina intimatei-pârâte, nefiind dovedită uzurparea dreptului de a participa în competițiile sportive, iar prejudiciul afirmat nu a fost probat și nici circumstanțiat pretinsei fapte ilicite, prin justificarea limitelor acestuia în considerarea raportului de cauzalitate cu fapta ilicită invocată.

Astfel, reiterarea apărărilor formulate și la instanțele de fond, privind îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea criticilor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare și aplicare.

Mai mult, toate aceste critici reprezintă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanțele de fond, prin prisma probatoriului administrat. În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat reclamanta A., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 198/A din 12 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 198/A din 12 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2021.