ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1280/2025

Ședința publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 22 februarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 26.03.2018 și autentificat sub nr. x/26.03.2018 de BNP D., solicitând totodată, repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 41.600 euro reprezentând avans preț, achitat la data încheierii contractului și a sumei de 5000 euro reprezentând daune-interese.

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 1544, art. 1549 și art. 1550 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 8888/13.09.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția Civilă.

Prin sentința civilă nr. 601/21.04.2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L.; a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/26.03.2018; a dispus repunerea părților în situația anterioară; a obligat pârâta să restituie suma de 41600 RON avans preț și 5000 Euro daune-interese, precum și la cheltuieli de judecată de 5160 RON taxă de timbru.

Prin încheierea din data de 30.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanții B. și A. și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 601/21.04.2022, în sensul că, în mod eronat, s-a consemnat obligația de restituire a sumei de 41.600 RON avans preț, corect fiind 41.600 euro.

Prin încheierea de ședință din data de 17 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins ca inadmisibile cererile de intervenție accesorie formulate în interesul apelantei-pârâte de către numiții E., F., G., H. și, constatându-se că numita I. a formulat cerere de intervenție accesorie, a dispus citarea acesteia și prorogarea discutării admisibilității în principiu a acestei cereri de intervenție, fiind acordat termen la data de 21.02.2024.

Prin decizia civilă nr. 158A din 21 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis excepția netimbrării apelului formulat de apelanții-reclamanți, fiind anulat ca netimbrat apelul formulat de apelanții - reclamanți B. și A. împotriva sentinței civile nr. 601/21.04.2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

A fost respins apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L., împotriva încheierii de ședință din data de 30.06.2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimații- reclamanți B. și A., ca neîntemeiat.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri intervenienții accesorii H., J., I. și pârâta S.C. C. S.R.L., căi de atac cu a căror soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în prezenta cauză.

Prin cele trei cereri de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-intervenienți au formulat argumente comune și au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare instanței de apel, având în vedere că aceasta a încălcat prevederile art. 64 alin. (2) și art. 153 alin. (1) C. proc. civ., judecând cauza fără a comunica părților cererile de intervenție voluntară accesorie formulate de recurenți și fără citarea și ascultarea părților la termenul pentru care se va pune în discuție admisibilitatea în principiu.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenții au arătat, în esență, că instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative ale art. 64 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a dispus comunicarea către părți a cererilor de intervenție și fie nu s-a pronunțat pe această cerere, fie, dacă s-a pronunțat, această soluție este nelegală, cererea nefiind comunicată părților, intervenientul H. nefiind citat la adresa indicată în cererea de intervenție; a fost încălcat astfel dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ. și de art. 6 din CEDO.

Precizează că nu li s-a comunicat decizia recurată, iar soluția au aflat-o de pe portalul instanțelor.

Recurentul H. a arătat că formulează recurs pentru considerentele enunțate și împotriva încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Pârâta S.C. C. S.R.L. a declarat recurs încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2024 și a deciziei nr. 158A din 21 februarie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

A solicitat admiterea recursului, casarea și trimiterea spre rejudecare a cauzei, întrucât soluția a fost pronunțată cu încălcarea art. 5, art. 64 alin. (1) și alin. (2), art. 153 alin. (1) și art. 164 din C. proc. civ., ceea ce atrage motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce îl privește pe intervenientul H., arată că instanța de apel nu l-a citat în mod legal la domiciliul indicat în cererea de intervenție, conform art. 155 și 156 C. proc. civ., deoarece confirmarea de primire a fost restituită la dosar necompletată; deși a înevederat instanței aspectul nelegalei citări, prin încheierea recurată instanța de apel a considerat în mod nelegal, că procedura de citare este legal îndeplinită.

Susține că prin decizia recurată instanța de apel nu s-a pronunțat "cu desăvârșire" pe cererea de intervenție formulată de intervenienta I., încălcând astfel prevederile art. 64 alin. (2) și art. 5 C. proc. civ., iar în ceea ce o privește pe intervenienta J. arată că instanța de apel nu a comunicat cererea sa de intervenție către părți, încălcând astfel prevederile art. 64 alin. (1) și (2) din același cod.

Consideră că se impune casarea deciziei recurate, având în vedere că în mod greșit instanța de apel a statuat că tribunalul a dispus corect îndreptarea erorii materiale prin încheierea din 30.06.2022; a fost încălcat principiul disponibilității procesului civil stabilit de art. 9 C. proc. civ., având în vedere că prin sentință prima instanță s-a pronunțat pe cererea intimaților K. astfel cum a fost învestită, adică a dat așa cum s-a cerut, suma în RON și nu în euro.

Mai susține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că în mod greșit s-a dispus rezoluțiunea antecontractului.

În considerarea dispozițiilor art. 1351 și art. 1352 C. civ., arată că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, întrucât nu este în culpă pentru neperfectarea contractului, câtă vreme executarea obligației de vânzare din partea sa a fost împiedicată de litigiul promovat împotriva societății, autorizația de construire fiind suspendată până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2018, recurenta fiind în imposibilitate de executare a obligației, în sensul art. 1634 alin. (3) C. civ. consideră că a răsturnat prezumția de culpă instituită prin art. 1544 alin. (2) C. civ., astfel că nu se impune rezoluțiunea promisiunii de vânzare.

Mai arată că în mod greșit s-a dispus obligarea sa la plata daunelor-interese de 5000 euro având în vedere că, pe de o parte, promisiunea nu îi este opozabilă, semnatarul actului nefiind împuternicit în acest sens de către societate, susținere întemeiată pe art. 1309 alin. (1) C. civ., iar, pe de altă parte, recurenta nu a refuzat perfectarea contractului "fără justificare", din cauze imputabile, astfel că se impunea doar restituirea arvunei, fără plata vreunei penalități; de asemenea, reclamanții nu au suferit niciun prejudiciu, întrucât au locuit și locuiesc în continuare în apartament, iar suma stabilită cu titlu de sancțiune este excesivă, în condițiile în care nu se face vinovată din culpa proprie, ceea ce intră sub incidența art. 1541 alin. (1) C. civ.

Concluzionând, solicită admiterea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză nu au fost depuse întâmpinări.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursurile declarate, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu prioritate, față de conținutul expunerii de motive a cererilor de recurs, redate anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate în această cale extraordinară de atac să fie precedată de considerații preliminare privind cauza recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural și/sau substanțial).

Pe de altă parte, principiul legalității căilor de atac impune a se reține că asemenea demersuri procedurale trebuie exercitate în coordonatele pe care legea le-a conferit acestora, nici părțile și nici instanțele de control judiciar nefiind îndreptățite să invoce, respectiv să analizeze aspecte care nu respectă condițiile pe care legea le-a stabilit relativ la exercitarea și judecata căilor de atac efectiv promovate.

Înainte de a analiza cererile de recurs deduse judecății, se reține că situația de fapt conturată de instanțele de fond relevă că reclamanții au solicitat rezoluțiunea unei promisiuni de vânzare-cumpărare, solicitând totodată repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 41.600 euro reprezentând avans preț, achitat la data încheierii contractului și a sumei de 5000 euro reprezentând daune-interese.

Tribunalul a admis cererea reclamanților și a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, a dispus repunerea părților în situația anterioară, a obligat pârâta să restituie suma de 41600 RON avans preț și 5000 Euro daune-interese, precum și la cheltuieli de judecată de 5160 RON taxă de timbru, iar prin încheierea din data de 30.06.2022, prima instanță a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanți și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței, în sensul că în mod eronat, s-a consemnat obligația de restituire a sumei de 41.600 RON avans preț, corect fiind 41.600 euro.

Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță au declarat apel reclamanții, iar împotriva încheierii de îndreptare eroare materială a declarat apel pârâta, în această secundă fază procesuală fiind formulate mai multe cereri de intervenție accesorie în favoarea apelantei-pârâte.

Având în vedere rigorile legale expuse în partea incipientă a acestei analize, ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte reține așadar că în speță, recurenta-pârâtă a declarat apel doar împotriva încheierii de îndreptare eroare materială, nu și împotriva sentinței prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată, aspect reținut și de instanța de apel în decizia recurată, astfel că toate criticile formulate cu privire la fondul raportului juridic sunt străine limitelor judecății prezente, date fiind prevederile art. 494 în referire la art. 477 C. proc. civ. de altfel, nici nu este posibil a fi reevaluat probatoriul ce a fost analizat de instanțele ierarhic inferioare, după cum nu este posibilă nici reevaluarea situației de fapt ce a fost stabilită ca urmare a analizei astfel făcute în privința probelor administrate la judecata în fond, date fiind limitele exclusiv de legalitate ale prezentei căi de atac, configurate de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Împrejurarea că recurenta-pârâtă a formulat critici ce vizează rezoluțiunea eronată a antecontractului de vânzare-cumpărare, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu poate determina legala învestire a instanței de recurs spre a proceda la analiza acestora, pentru că respectivele critici au fost formulate cu neobservarea limitelor ce sunt impuse prin normele procedurale enunțate în precedent, în condițiile în care pârâta a atacat cu apel exclusiv încheierea de îndreptare a erorii materiale și nu și sentința pronunțată în cauză.

În schimb, critica pârâtei referitoare la reținerile deciziei recurate cu privire la modalitatea de soluționare a cererii de îndreptare eroare materială este nefondată.

Astfel cum s-a arătat anterior, prin demersul judiciar, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 26.03.2018 și autentificat sub nr. x/26.03.2018 de BNP D., repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 41.600 euro reprezentând avans preț, achitat la data încheierii contractului și a sumei de 5000 euro reprezentând daune-interese.

Instanțele de fond au reținut că prețul imobilului stabilit de părțile antecontractului a fost de 52.000 euro, din care suma de 41.600 euro a fost achitată cu titlu de avans la data încheierii antecontractului, 26.03.2018, iar diferența de 10.400 euro, urma să fie achitată la data autentificării contractului.

Din dispozitivul sentinței civile nr. 601/21.04.2022 rezultă că prima instanță, admițând acțiunea reclamanților, a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare și repunerea părților în situația anterioară, dar, din eroare a obligat pârâta să restituie suma de 41.600 RON avans preț, în loc de 41.600 Euro avans preț, eroare rectificată prin încheierea din 30.06.2022.

Instanța de apel a constatat că "pârâta nu a formulat apel împotriva considerentelor sentinței civile nr. 601/21.04.2022, considerente în care prima instanță, analizând cererea reclamanților, în limitele învestirii, și în baza probatoriului administrat, a reținut că suma achitată de reclamanți ca avans din prețul convenit cu pârâta prin antecontractul de vânzare-cumpărare a cărui rezoluțiune s-a solicitat a fost de 41.600 Euro".

Nu se poate considera, în consecință, că instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut de către reclamanți, obiectul pretențiilor lor formându-l, astfel cum s-a arătat, "repunerea părților în situația anterioară, prin obligarea pârâtei să restituie suma de 41.600 euro".

Având în vedere aceste repere, Înalta Curte constată că în mod just Curtea de apel a reținut că au fost respectate obiectul și limitele cererii introductive de instanță, judecătorul care a soluționat fondul pricinii prin sentința astfel îndreptată neacordând plus petita, astfel cum în mod tendențios pretinde pârâta.

În egală măsură, Înalta Curte constată și faptul că statuarea instanței de apel asupra săvârșirii de către tribunal a unei erori materiale evidente reprezintă un aspect factual, care, date fiind limitele exclusiv de legalitate ale prezentului control jurisicțional, reglementate de dispozițiile art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reprezintă o premisă a controlului de legalitate prezent asupra corectei aplicări în cauză a prevederilor art. 442 C. proc. civ.

Urmare a tuturor argumentelor expuse, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., indicat de către pârâtă cu privire la pretinsa încălcare a principiului disponibilității procesului civil stipulat de art. 9 C. proc. civ., este nefondat.

Analizând, în continuare, cererea de recurs formulată de către pârâtă împotriva încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2024 a Curții de Apel București, se observă că alegațiile referitoare la cererile de intervenție accesorie nu pot fi primite, Înalta Curte neputând decela care este interesul societății recurente în invocarea lipsei de procedură cu titularul cererii de intervenție, H., a necomunicării unei alte cereri de intervenție accesorie sau în nepronunțarea de către instanța de apel "cu desăvârșire" asupra cererii de intervenție formulate de I., atât timp cât drepturile procesuale a căror încălcare o pretinde sunt de ordine privată, ansamblul acestor critici neputând așadar, constitui motive de ordine publică, cum greșit a invocat recurenta pârâtă, criticile urmând a fi examinate în cadrul recursurilor formulate de către intervenienți unde se regăsesc.

Față de aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de către pârâtă împotriva încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2024 și a deciziei nr. 158A din 21 februarie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

În analiza recursurilor declarate de către intervenienții accesorii în interesul pârâtei, ale căror critici sunt comune, urmând a fi examinate unitar, Înalta Curte arată că este esențial de subliniat faptul că apelul formulat de către pârâtă a vizat doar încheierea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 601/21.04.2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, cu privire la moneda în care trebuie plătite despăgubirile - RON/euro, calea de atac fiind respinsă ca neîntemeiată.

În primul rând, pentru a aprecia cu privire la legalitatea citării recurentului H. pentru termenul când a avut loc judecata cererii de intervenție accesorie formulate de acesta, Înalta Curte observă că viciul invocat constă în necitarea sa la domiciliul indicat în cererea de intervenție accesorie.

Or, din cuprinsul cererii de intervenție accesorie în favoarea pârâtei S.C. C. S.R.L., aflate la dosarul de apel, reiese că numitul H. a menționat că dorește să fie citat la domiciliul din Italia, respectiv Provincia Pavia, oraș Vidigulfo, Via Leopoldo Manenti nr. 29, CAP 27018, astfel că pentru termenul din 17 ianuarie 2024, la care s-a discutat admisibilitatea cererii sale de intervenție, instanța a procedat la citarea acestuia la adresa indicată, astfel cum rezultă din dovada Avis de reception aflată la fila x, plicul transmis prin oficiul poștal purtând mențiunea sconosciuto/inconnu (domiciliu necunoscut).

Împrejurarea că intervenientul a indicat un domiciliu eronat sau necunoscut nu poate atrage pretinsa viciere a procedurii de citare, în mod corect instanța de apel reținând că este culpa părții care a indicat o adresă care nu corespunde realității; pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurentul nici nu a încunoștiințat instanța și părțile adverse despre o eventuală schimbare a locului citării, astfel cum prevăd dispozițiile art. 172 C. proc. civ., la dosarul cauzei neexistând niciun înscris în acest sens.

Dintr-o altă perspectivă a chestiunii vătămării suferite prin pretinsa nelegalitate cauzată recurenților prin nelegală citare a părților, necomunicarea cererii de intervenție formulate (în mod repetitiv) de către numita J. sau nesoluționarea "cu desăvârșire" a cererii de intervenție formulate de intervenienta I., Înalta Curte observă că poziția procesuală a intervenientului accesoriu este subordonată celei a părții pentru care acesta intervine, aspect susținut de reglementarea art. 67 C. proc. civ.

Astfel, soluția ce va fi dată cererii de intervenție accesorie este direct dependentă de soarta poziției procesuale a părții în favoarea căreia s-a formulat intervenția, în sensul în care dispozitivul hotărârii va conține, alături de soluția dată cererilor principale și pe cea a cererii de intervenție, corespunzător (e.g., în cazul intervenției accesorii în favoarea reclamantului, admiterea acțiunii va fi însoțită de admiterea cererii de intervenție iar în cazul respingerii acestei acțiuni, la fel se va proceda și cu privire la cererea de intervenție, etc.).

De aceea, este relevantă pentru cauza de față împrejurarea că apelul părții pârâte (exercitat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială) pentru care recurenții de față au intervenit, a fost respins ca neîntemeiat prin decizia recurată, iar dispozițiile legale aplicabile intervenției accesorii excludeau o altă soluție în privința cererilor de intervenție accesorie formulate.

De altfel, se reține că intervenientul accesoriu poate susține acțiunea formulată de reclamant (atunci când intervine pentru acesta) sau respectiv apărarea pârâtului (dacă intervenția se face în sprijinul pârâtului), atât apărările, cât și probatoriile ce pot fi realizate de un asemenea intervenient fiind subsumate poziției procesuale a părții principale corespunzătoare.

Mutatis mutandis, în cazul intervenției accesorii în etapa apelului, formulate în favoarea părții care a declarat calea de atac, intervenientul accesoriu nu poate invoca alte motive de apel - nici măcar de ordine publică - decât cele invocate în interiorul termenului legal de motivare a apelului, acesta fiind și unul dintre efectele art. 65 alin. (2) C. proc. civ. pentru ipoteza analizată ("Intervenientul va prelua procedura în starea în care se află la momentul intervenției").

Acest intervenient poate doar să susțină și să dezvolte motivele de apel cu care instanța de control judiciar a fost legal învestită.

În consecință, într-o atare situație, se observă că în cauza în care s-a pronunțat decizia atacată cu prezentul recurs, apelul părții principale în favoarea căreia s-a intervenit a fost respins ca nefondat, soarta cererilor de intervenție neputând fi diferită; față de aceste împrejurări, nu se identifică o vătămare care să fundamenteze calea extraordinară de atac declarată de intervenienții accesorii.

O anulare a deciziei atacate, pentru motivul contestării ei de către recurenții-intervenienți de față în circumstanțele deja expuse, ar reprezenta în acest context, o măsură de un formalism excesiv, incompatibilă cu rigorile procesului civil din perspectiva previzibilității soluțiilor.

De aceea, și acest argument justifică respingerea recursurilor exercitate de către intervenienți, având în vedere caracterul subordonat al tuturor actelor de procedură pe care le poate realiza intervenientul accesoriu și soluția dată apelului declarat de partea principală, soluție menținută de prezenta instanță de recurs, potrivit celor expuse supra.

În fine, Înalta Curte mai observă că în faza procesuală a apelului au fost formulate, în mod succesiv, mai multe cereri similare, de intervenție accesorie în interesul societății pârâte (ale căror argumente nu vizau motivele de apel formulate de către pârâtă împotriva încheierii de îndreptare eroare materială) de natură a împiedica soluționarea cu celeritate a cauzei, dosarul fiind amânat de mai multe ori din acest motiv, împrejurare datorită căreia la termenul de judecată din 25.10.2023, instanța de apel a pus în vedere apărătorului pârâtei faptul că "abuzul de drept este din partea persoanelor care formulează în timpul ședinței de judecată cereri de intervenție accesorie în interesul apelantei-pârâte, acest proces fiind blocat de aceste cereri de intervenție care se depun în timpul ședinței", iar la termenul din 21.02.2024, când a pronunțat decizia recurată, instanța de apel a constatat că orice cerere de intervenție accesorie formulată ulterior respingerii, ca inadmisibile, a cererilor de intervenție prin încheierea din 17.01.2024, deci inclusiv cea formulată de numita J. la 19.02.2024, "este considerată de către Curte ca fiind formulată cu rea-credință, motiv pentru care nu se va mai face aplicarea dispozițiilor C. proc. civ. privind citarea acestor persoane și punerea în discuție a admisibilității în principiu a cererilor lor, soluția asupra acestor cereri fiind deja tranșată cu privire la ceilalți intervenienți aflați într-o situație identică și care au formulat cereri similare".

Instanța de apel a justificat această măsură prin faptul "că după încheierea pronunțată la termenul anterior de judecată din 17.01.2024 asupra admisibilității în principiu asupra cererilor de intervenție accesorie formulate în interesul apelantei-pârâte, orice altă cerere de intervenție formulată în interesul acestei părți este abuziv formulată dată fiind împrejurarea în care acești intervenienți ar lua la cunoștință de acest dosar și faptul că cererile de intervenție formulate de aceste părți sunt identice, astfel că modalitatea în care acești intervenienți au luat la cunoștință de existența dosarului i-a determinat să ia la cunoștință și de soluția dată cererilor de intervenție anterior soluționate, motiv pentru care persistența în formularea unor noi cereri de intervenție, nelimitate ca număr având în vedere numărul mare de apartamente existente în imobilul din care face parte și apartamentul în litigiu, ar duce la amânarea nejustificată a cauzei prin formularea unor cereri de intervenție care nu justifică niciun interes potrivit celor tranșate prin încheierea de ședință din data de 17.01.2024".

Așadar, se constată că instanța de apel a constat realizarea unui abuz de drept procesual prin efectuarea succesivă, la termene consecutive de judecată din faza apelului, de cereri de intervenție accesorii identice, a căror soartă a apreciat că era cunoscută intervenienților succesivi, de vreme ce conținutul cererilor depuse succesiv era unul identic. În acest context, curtea de apel a luat măsurile care se impuneau pentru asigurarea unui termen echitabil, previzibil și optim al procedurii judiciare de apel aflate pe rolul său și pentru preîntâmpinarea amânării nejustificate a cauzei, în acord cu principiile juridice consacrate de dispozițiile art. 6 C. proc. civ. și art. 6 CEDO.

De altfel, chiar dacă, cu ignorarea considerentelor enunțate supra, s-ar aprecia că intervenienta J. ar fi trebuit citată în prealabil respingerii cererii sale de intervenție ca inadmisibilă, chiar și în contextul particular enunțat, cu toate acestea se observă că acestei interveniente nu i s-a cauzat nici o vătămare procesuală concretă, atât timp cât astfel cum s-a arătat anterior, soluția dată apelului principal, declarat de pârâta - parte procesuală în favoarea căreia s-au formulat toate cererile de intervenție respinse ca inadmisibile, deci inclusiv a recurentei prezente J. - a fost respins ca nefondat, cererile identice de intervenție accesorie neputând avea din punct de vedere legal, o altă soartă juridică, astfel cum s-a învederat în precedent.

În egală măsură, instanța de recurs mai constată și faptul că din considerentul instanței de apel din cuprinsul încheierii de ședință din 21.02.2024, referitor la "soluția asupra acestor cereri fiind deja tranșată cu privire la ceilalți intervenienți aflați într-o situație identică și care au formulat cereri similare", rezultă că inclusiv cererea de intervenție a recurentei I. și-a găsit aceeași rezolvare de respingere ca inadmisibilă, chiar dacă ea nu a fost individualizată în mod expres.

Raportat la ansamblul acestor considerente conjugate, Înalta Curte conchide în sensul că nici una dintre dispozițiile legale invocate de cei trei intervenienți, respectiv art. 156 C. proc. civ., art. 164, art. 13 C. proc. civ., art. 6 CEDO, art. 64 C. proc. civ., art. 5, art. 123, art. 153 alin. (1) C. proc. civ., art. 254 alin. (3) Cod Procedură, nu au fost aplicate eronat de către instanța de apel, nefiind așadar incident motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. invocat de cei trei recurenți.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondate, și recursurile declarate de intervenienți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate, recursurile declarate de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. și de recurentul-intervenient H., împotriva încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2024 și a deciziei nr. 158A din 21 februarie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, precum și recursurile declarate de recurentele-interveniente I. și J. împotriva deciziei nr. 158A din 21 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 iunie 2025.