ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1529/2023

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la data de 24 mai 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C. a solicitat instanței, în principal, să constate încetarea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 14 ianuarie 2021, din motive neimputabile părților, și să dispună repunerea părților în situația anterioară cu obligarea pârâților la restituirea avansului primit în cuantum de 19.200 euro.

În subsidiar, reclamanta a solicitat reducerea daunelor-interese prevăzute în antecontractul de vânzare-cumpărare, față de imposibilitatea de a încheia contractual de vânzare-cumpărare, la suma de 4.200 euro, restul de preț achitat în avans urmând a fi restituit.

I.2. Sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București

Prin sentința civilă nr. 9524 din data de 22 septembrie 2021, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

I.3. Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă

Prin sentința civilă nr. 1659 din data de 2 decembrie 2021, Tribunalul București, secția a IV a civilă a respins cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C., ca neîntemeiată.

I.4. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 1697A din data de 14 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1659 din data de 2 decembrie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2021 de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. și C., ca nefondat.

A admis în parte cererea intimaților-pârâți de obligare a apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată și a obligat-o pe aceasta la plata către intimații-pârâți a sumei de 1.761,8 RON, cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Cerea de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 1697A din data de 14 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta A. S.R.L.

Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei către Curtea de Apel București în vederea rejudecării litigiului, în temeiul art. 497 C. proc. civ.

Cu referire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut încălcarea au aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul în care a înțeles instanța să pronunțe hotărârea, prin prisma art. 1345, art. 1541 și art. 1554 C. civ., invocate în cererea de chemare în judecată inițială.

În susținerea incidenței art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel nu a motivat hotărârea, procedând la o achiesare la considerentele sentinței tribunalului, analiza fiind una formală și nu efectivă a cererii de apel.

A precizat că, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

În opinia recurentei-reclamante, instanța, în considerentele hotărârii recurate, a preluat aproape integral argumente din întâmpinările intimaților-pârâți și hotărârea tribunalului, fără prezentarea considerentelor logice și juridice ce au fundamentat soluția din dispozitivul hotărârii, astfel că nu se poate considera că răspunde cerinței privind motivarea soluțiilor pronunțate de către instanțele judecătorești.

A subliniat că motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Recurenta-reclamantă a învederat că, în acest sens s-a pronunțat și instanța supremă, prin decizia nr. 4029 din data de 30 iulie 2020, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

A precizat că a solicitat primei instanțe de fond, în principal, să constate încetarea antecontractului de vânzare nr. x din data de 14 ianuarie 2021, din cauze obiective, neimputabile părților, și să dispună repunerea părților în situația anterioară cu obligarea pârâților la restituirea avansului primit în cuantum de 19.200 de euro, iar, în subsidiar, reducerea daunelor-interese prevăzute în antecontract la suma de 4.200 euro, restul de preț achitat în avans urmând a fi restituit.

A menționat că a arătat instanței de fond, în esență, că este în imposibilitatea de încheiere a unui contract pentru achiziția apartamentelor ca urmare a neobținerii unei linii de credit de la o instituție bancară.

Recurenta-reclamantă a apreciat că instanțele de fond au reținut în mod greșit culpa sa exclusivă, în condițiile în care a depus toate diligențele posibile în vederea obținerii fondurilor necesare pentru achiziția imobilelor, inclusiv angajarea unei firme de consultanță privind întocmirea unei documentații financiare.

Totodată, a arătat că denunțarea unilaterală trebuie să fie permisă expres de lege sau să rezulte din convenția părților (așa cum s-a reținut și prin decizia nr. 921A din data de 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă), iar dispozițiile art. 1276 C. civ. prevăd că:

"Dacă dreptul de a denunța contractul este recunoscut uneia dintre părți, acesta poate fi exercitat atât timp cât executarea contractului nu a început."

A susținut și că, antecontractul de vânzare-cumpărare, contrar celor reținute de ambele instanțe de fond, nu cunoaște o reglementare proprie ca titlu executoriu, astfel că poate constitui titlu executoriu pentru creanța solicitată, întrucât antecontractul nu constată neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de părți, pentru aceasta fiind nevoie de angajarea răspunderii contractuale pe cale judecătorească, într-o acțiune de rezoluțiune a respectivului antecontract, cu obligarea la restituirea prestațiilor efectuate și cu plata eventualelor daune-interese; din această perspectivă acțiunea sa este întemeiată.

De asemenea, a arătat și că, în cazul întârzierii executării obligației, are dreptul la un interval de timp suplimentar pentru îndeplinirea acesteia (suspendarea efectelor contractului), refuzul explicit al intimaților-pârâți situându-se în afara ariei de acoperire a situațiilor izvorâte din antecontract care, în final, au condus la imposibilitatea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, fiind evident că aceștia din urmă urmăresc cu rea-credință obținerea unor foloase ce nu pot fi acceptate în situația circumscrisă cauzei.

Recurenta-reclamantă a subliniat că a învederat faptul că a investigat orice altă posibilitate de a-și îndeplini obligațiile, chiar și cu suportarea unor costuri suplimentare, însă, datorită existenței riscului seismic, eforturile sale au fost zădărnicite; imposibilitatea de executare a apărut ulterior momentului încheierii contractului, este definitivă și nu este cauzată din vinovăția sa, devenind aplicabile prevederile art. 1557 C. civ., contractul fiind desființat de drept, fără alte formalități prealabile, chiar din momentul producerii evenimentului care a cauzat imposibilitatea executării.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimații-pârâți C. și B., în termen legal, au depus întâmpinare prin care, pe cale de excepție, au invocat nulitatea recursului pentru nesemnarea cererii de recurs, iar, pe fondul căii de atac, combătând cele arătate prin cererea de recurs, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Totodată, au solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu a depus răspuns la întâmpinare.

I.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2021, la data de 9 martie 2023, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare completului nr. 2.

După efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 23 mai 2023, în temeiul art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., a fost stabilit termen de judecată la data de 10 octombrie 2023, când Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra recursului, cu prioritate prin prisma excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocate din oficiu.

La același termen de judecată intimații-pârâți C. și B., prin avocat, au arătat că nu mai susțin nulitatea recursului pentru nesemnarea cererii de recurs, având în vedere că partea adversă a depus la dosar o cerere de recurs semnată.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

În condițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, recurenta-reclamantă a susținut incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., însă această invocare este una formală, întrucât, prin dezvoltarea motivelor de recurs, partea nu a adus critici concrete de nelegalitate deciziei recurate, ci a formulat susțineri care vizează situația de fapt a speței și a făcut referire la aspecte ce rezultă din doctrina și jurisprudența în materie, fără a arăta în ce mod au fost nesocotite normele de drept material pretins a fi interpretate sau aplicate greșit și care sunt chestiunile care nu au fost analizate de către instanța de apel.

Astfel, recurenta-reclamantă a afirmat că este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă, în dezvoltarea acestei susțineri, a redat aspecte teoretice privind rigorile impuse motivării unei hotărâri judecătorești de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a arătat că instanța de apel nu a prezentat considerentele logice și juridice ce au fundamentat soluția pronunțată.

Pentru a genera o analiză a deciziei recurate din perspectiva motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă trebuia să indice punctual care sunt aspectele speței pe care instanța de apel nu le-a analizat, or, aceasta nu a procedat ca atare, ci, în realitate, și-a exprimat nemulțumirea față de validarea de către instanța de apel a argumentelor reținute de către tribunal în motivarea sentinței apelate și față de valoarea dată apărărilor formulate de către părțile adverse.

Nici în dezvoltarea motivului de recurs formulat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă nu a adus critici care să poate fi supuse analizei instanței de recurs, în contextul în care, deși a făcut referire la mai multe dispoziții din C. civ. (art. 1276, art. 1345, art. 1541, art. 1554 și art. 1557), nu a arătat în ce constă interpretarea, aplicarea greșită sau nesocotirea acestora de către instanța de apel, prin raționamentul care a dus la respingerea apelului.

În plus, redarea unor aspecte teoretice sau jurisprudențiale, precum și enunțarea unor dispoziții legale nu pot fi apreciate ca reprezentând critici de nelegalitate cu privire la decizia recurată, după cum nici chestiunile ce vizează situația de fapt nu pot fi convertite în vreunul dintre motivele de casare prevăzute lege, reprezentând critici ce privesc temeinicia hotărârii atacate.

Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate. Cu alte cuvinte, criticile recurentei-reclamante vizând de fapt, în ceea ce privește reținerea culpei sale, nu se încadrează în niciun motiv de nelegalitate, și nu doar în cel invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar, în cauză, instanța de apel a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute.

O atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) Cod procedură, cele susținute prin cererea de recurs neputând fi circumscrise vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de acesta, întrucât nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii recurate.

Totodată, Înalta Curte reține că pot forma obiect al cercetării judecătorești în recurs doar criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecății în recurs rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, și din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din același cod, potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Prin urmare, cum calea de atac a recursului este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalității acesteia, o atare analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării unor motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Ca atare, cum recurenta-reclamantă nu a adus critici apte de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ. teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor formulate prin cererea de recurs.

Reținând culpa procesuală a recurentei-reclamante, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata către intimatul-pârât B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.761,37 RON, dovedite prin înscrisurile aflate la dosarul de recurs, cuantum apreciat a fi justificat în raport de munca depusă de avocatul ales al intimaților-pârâți (formularea întâmpinării și susținerile formulate în fața instanței), de circumstanțele și complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de către reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1697A din 14 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.761,37 RON, către intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2023.