ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 803/2025

Ședința publică din data de 26 martie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 27.03.2023, pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților, să se dispună: obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 216.168,89 RON compusă din: suma de 101.634,724 RON, reprezentând actualizarea cu inflația pentru suma de 661.684,4 RON începând cu data de 14.05.2021 (data virării primei transe) și până la 07.12.2022, la care se adaugă suma de 114.534,17 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare (conform Ordonanței nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, art. 3 alin. (2)

1

este dobânda remuneratorie + 8%) pentru suma de 661.684,4 RON începând cu data de 14.05.2021 (data virării primei transe) și până la 07.12.2022, obligarea la actualizarea cu inflația la care se adaugă și dobânda legală penalizatoare (conform Ordonanței nr. 13/2011, art. 3 alin. (2)

1

) pentru suma de 2.028.775 RON (restul de plată, confirmat prin Decizia de compensare nr. 50340/08.07.2022) începând cu data de 14.05.2021 (data virării primei tranșe) și până la plata efectivă, integrală, a acestei sume.

De asemenea, a solicitat și obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, onorariu avocațial de 20.000 RON.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a invocat excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 704/25.10.2021 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 269/21.06.2022 a Curții de Apel Cluj, și respingerea cererii ca inadmisibilă, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Reclamanta a depus note de ședință privind cuantificarea finală a prejudiciului, raportat la momentul îndeplinirii de către pârâte a tuturor obligațiilor stabilite anterior de instanță, la suma de 1.306.402 RON.

Prin sentința nr. 431/05.10.2023, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 122/A/16.04.2024, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 7, 8 C. proc. civ., reclamanta A., învederând următoarele aspecte:

I. Instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2015 (sentința nr. 225F/25.04.2019 a Tribunalului Cluj, secția civilă, respectiv decizia nr. 178/A/30.09.2020 și încheierea din 12.10.2022 ale Curții de Apel Cluj, secția I civilă), a hotărârilor pronunțate în dosar nr. x/2021 (sentința nr. 704/25.10.2021 a Tribunalului Cluj, secția civilă și decizia nr. 269/A/21.06.2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă), a sentinței nr. 81/13.02.2023 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă în dosarul nr. x/2022 (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.).

În susținerea acestei critici, recurenta a expus soluțiile pronunțate în dosarele anterior menționate și a arătat că, în urma acestor litigii (în cadrul cărora s-a dezbătut cererea recurentei de acordare despăgubiri în temeiul legilor speciale de reparație și plângerile formulate împotriva modalității în care au fost acordate punctele în compensare) pârâta ANRP a fost obligată să emită un titlu de plată pentru suma corespunzătoare celor 2.954.212 puncte acordate în compensare pentru imobilele solicitate și nerestituite.

Recurenta învederează că prin decizia recurată sunt expuse în mod trunchiat extrase din aceste hotărâri, de natură să încalce autoritatea de lucru judecat a dispozitivului titlurilor executorii în sensul aplicării art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, reținându-se că aceasta nu ar fi îndreptățită la un asemenea tratament juridic.

Totodată, prin decizia recurată, deși se face vorbire despre respingerea cererii de lămurire dispozitiv formulată de recurentă în cadrul dosarului nr. x/2015, nu sunt expuse considerentele decizorii reținute de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă prin încheierea din 12.10.2022, prin care s-a statuat că dispozitivul este suficient de clar, în sensul emiterii unui singur titlu de plată, de îndată, și că nu se justifică lămuriri suplimentare.

Dispozitivul titlurilor executorii inițiale nu este susceptibil de mai multe înțelesuri, pentru a trebui să se recurgă la interpretarea lingvistică sau gramaticală sau să se caute sensurile prin prisma cererilor formulate, a considerentelor decisive sau decizorii, astfel încât cele reținute în decizia criticată sunt de neînțeles.

Este nelegal ca instanța să atribuie alt sens decât cel care reiese din text, pentru a forța o anumită interpretare, cu totul străină autorului, înfrângând astfel și denaturând sever conținutul titlului executoriu.

Astfel, ulterior redării considerentelor sentinței nr. 704/25.10.2021 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă în dosarul nr. x/2021 și cele ale sentinței nr. 81/13.02.2023 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă în dosarul nr. x/2022, recurenta afirmă că temeiul admiterii recursului declarat se regăsește în limpezimea dispozitivului titlurilor executorii inițiale și a considerentelor decisive ale hotărârilor ulterioare.

Nu se poate relua judecarea în fond a dosarului nr. x/2015 (cum au procedat practic instanțele fondului), dispozitivul deciziei pronunțate în dosarul nr. x/2015 trebuind a fi pus în executare ca atare, pentru că altfel s-ar înfrânge brutal autoritatea de lucru judecat, cu reiterarea împrejurării că emiterea ultimului titlu de plată (nr. x/13.03.2023, pentru tranșele 3, 4 și 5 din despăgubirile stabilite prin titlurile executorii) reprezintă o peremptorie recunoaștere a încălcării de către pârâte a obligației de plată uno ictu a sumei la care este îndreptățită.

Este evident că cele reținute prin decizia recurată contrazic statuările (considerentele decisive) intrate în puterea lucrului judecat, respectiv dispozitivul din deciziile anterioare, emiterea neconformă a deciziei de compensare de către CNCI fiind incompatibilă cu inexistența faptei ilicite stabilite prin decizia recurată, încălcându-se astfel în mod evident autoritatea de lucru judecat a hotărârilor anterior menționate, dat fiind că autoritatea de lucru judecat interzice reluarea dezbaterilor asupra a ceea ce s-a tranșat deja jurisdicțional.

Mai arată recurenta că, după ce constată cele reținute în dispozitivul titlurilor executorii inițiale, decizia recurată infirmă statuările deja dezlegate prin hotărârile anterioare, sugerând că dispozitivul titlurilor executorii nu este susținut de considerente, fiind de preferat considerentele dispozitivului .

Apoi, sfidând realitatea, instanța de apel constată, în acord cu prima instanță, că în sarcina pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu se poate reține existența obligației de a emite un singur titlu de plată pentru achitarea întregii sume printr-o tranșă unică, aceasta nefiind stabilită în acest fel în litigiul anterior.

Arată că cele stabilite de instanța de apel intră în coliziune directă cu încheierea civilă din data de 12 octombrie 2022, pronunțată de a Curtea de Apel Cluj, secția I civilă în dosarul nr. x/2015, cu referire la cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 178/A/30.09.2020 a aceleiași instanțe, prin care s-a statuat că este extrem de clar dispozitivul în ceea ce privește modalitatea de emitere a titlului de plată de către ANRP, anume de îndată după ce hotărârea pronunțată a rămas definitivă.

II. Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit normele de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală prin reținerea inexistenței faptei ilicite, hotărârea pronunțată conținând, totodată, motive contradictorii și străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.).

Prin decizia recurată s-a reținut inexistența faptei ilicite, fără a se mai cerceta in concreto liceitatea și conformitatea stabilirii de către pârâta CNCI, prin Deciziile de compensare nr. 39113/16.02.2021 și nr. 50340/08.07.2022, emise în executarea hotărârilor judecătorești, ca modalitatea de plată a sumei să fie în condițiile art. 31 din Legea nr. 165/2013, în cinci tranșe anuale, în ciuda mențiunilor exprese din titlurile executorii privind emiterea de îndată a titlului de plată și aplicabilitatea art. 41 din Legea nr. 165/2013 reținută în titlurile executorii mai sus expuse (care presupune plata tuturor tranșelor până la 1 ianuarie 2019).

De asemenea s-a făcut abstracție de dispozitivul sentinței nr. 225/F/25.04.2019 pronunțate de Tribunalul Cluj, secția civilă în dosarul nr. x/2015 și a deciziei nr. 178/A/30.09.2020 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, pronunțată în același dosar, precum și de considerentele decisive ale încheierii din 12.10.2022 cu referire la cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 178/A/30.09.2020, sentinței nr. 704/25.10.2021 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia nr. 269/A/21.06.2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, și a sentinței nr. 81/13.02.2023 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă în dosarul nr. x/2022, prin care s-a stabilit în mod consecvent în ceea ce privește modalitatea de emitere a titlului de plată de către ANRP.

Astfel, această pârâtă trebuia să emită titlul de plată pentru suma corespunzătoare celor 2.954.212 puncte de îndată ce hotărârea pronunțată a rămas definitivă.

Nu se poate reține nici vreo atitudine pasivă, culpabilă a recurentei, care să știrbească dreptul de a obține daune-interese, câtă vreme a formulat cereri de executare voluntară conformă a obligațiilor, respectiv cerere de executare silită împotriva debitoarelor.

În concluzie, dacă pârâtele-intimate și-ar fi îndeplinit conform și la timp obligațiile stabilite în titlul executoriu, CNCI emițând dispoziția de compensare pentru suma corectă și cu mențiunea plății în condițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, respectiv ANRP emițând un singur titlu de plată pentru întreaga sumă datorată (sau cinci titluri de plată, concomitent, care să acopere întreaga sumă), recurenta ar fi încasat la 14.05.2021 (data virării primei transe) întreaga sumă datorată, iar nu doar o tranșă de 1/5 din aceasta și astfel nu ar mai fi suferit un prejudiciu.

Față de îndeplinirea defectuoasă și cu întârziere a acestor obligații de către pârâtele-intimate, recurenta a încasat la data de 14.05.2021 doar o cotă de 1/5 din suma prevăzută în titlurile executorii, în loc să încaseze întreaga sumă, prejudiciul fiind cuantificabil în condițiile art. 1.530 și urm. C. civ.

Prejudiciul produs recurentei este cert, lichid și exigibil, fiind echivalentul devalorizării sumei ce i se cuvine, precum și plata dobânzilor legale penalizatoare, consecință imediată a îndeplinirii defectuoase a obligațiilor de către pârâtele-intimate.

Raportat la stare de fapt expusă, precizează că în cauză există o faptă ilicită, constatată prin hotărârile la care a făcut trimitere, modul defectuos și întârziat de punere în aplicare a titlurilor executorii obținute de recurentă împotriva pârâtelor generându-i un prejudiciu prezumat irefragabil de art. 1.535 C. civ.

Mai arată că, prin titlurile executorii antemenționate, a dobândit un bun, în sensul art. 1

din Primul Protocol adițional la CEDO, aceasta fiind titulara unui drept de creanță, așadar a unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene, având o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1.

Pe cale de consecință, întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea debitoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al creditorului, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.

O apreciere contrară ar însemna golirea de conținut a dreptului creditorului, acesta fiind expus unui abuz din partea debitorului, cu consecința prelungirii la infinit a termenului de plată, fără vreun remediu legal.

Astfel, dreptul recurentei ar fi iluzoriu dacă s-ar permite ca o hotărâre executorie și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părți, motiv pentru care se impunea ca pârâtele să depună toate diligențele pentru a executa obligația de bunăvoie și conform.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor necesare antrenării răspunderii delictuale, reiterează împrejurarea că emiterea titlului de plată pentru tranșele 3, 4 și 5 din despăgubirile stabilite prin titlurile executorii reprezintă o peremptorie recunoaștere a faptei ilicite anterioare, a încălcării de către pârâte a obligației de plată uno ictu a sumei la care este îndreptățită recurenta.

În acest sens, recurenta face trimitere la dispozițiile art. 1.516 C. civ., al căror conținut îl redă, indicând, totodată că acestea se completează cu dispozițiile art. 1.527 C. civ. (atunci când se impune executarea silită în natură a unei obligații), art. 1.528 C. civ. (atunci când este vorba de executarea obligației de a face) și art. 1.529 C. civ. (atunci se impune executarea silită a obligației de a nu face), precum și cu textele art. 1.530-1.535 C. civ., art. 1.349 (răspunderea delictuală), art. 1.385 (întinderea reparației), art. 1.386 (formele reparației) și 1.370 din același cod (solidaritatea).

Încălcând obligația de emitere conformă a Deciziei de compensare, neindicând aplicabilitatea art. 41 din Legea nr. 165/2013 (și nu art. 31, așa cum eronat a procedat CNCI), apoi ANRP încălcând obligația de emitere a titlului de plată pentru întreaga sumă de 885.425,49 RON (ci doar pentru fracțiunea de 1/5 a parte din suma de mai sus), în sarcina pârâților, care aveau obligațiile mai sus indicate a izvorât obligația, prevăzută în art. 1.357 alin. (1) C. civ., aceea de a repara prejudiciul produs.

Acestei obligații îi corespunde dreptul de creanță al reclamantei de a obține despăgubiri care să compenseze prejudiciul produs în patrimoniul său.

În analiza vinovăției pârâtelor, arată că pe lângă dispozițiile art. 1.357 alin. (2) C. civ., potrivit cărora autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă, sunt relevante și dezlegările Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza Văleanu și alții împotriva României, redând conținutul acesteia.

III. Hotărârea instanței de apel este pronunțată de un complet nelegal constituit (art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ.), cu încălcarea art. 389 C. proc. civ. și art. 59 alin. (3) din Legea nr. 340/2022.

Având în vedere obiectul învestirii instanței (răspundere civilă delictuală) și criticile punctuale formulate în apel, raportat la dispozițiile art. 399 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel avea obligația să indice în concret care sunt chestiunile care au generat divergența (care din criticile din apel au dus la scindarea opiniilor, respectiv care din elementele răspunderii civile delictuale ar lipsi).

Este de neconceput că toate chestiunile deduse judecății (autoritatea de lucru judecat, îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale, interpretarea titlurilor executorii inițiale) au rămas în divergență.

Indicând doar generic și formal existența divergenței cu privire la soluția asupra apelului, fără a indica punctual chestiunea aflată în divergență, instanța a eludat practic dispozițiile procedurale sus amintite, ajungând să pronunțe soluția asupra apelului în complet de 3 judecători, cu încălcarea dispozițiilor art. 399 alin. (2) C. proc. civ. și a art. 59 alin. (3) din Legea nr. 340/2022.

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinări, cu un conținut identic, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Menționează, cu privire la critica întemeiată pe pct. 7 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2015, că în mod corect a stabilit instanța de prim control judiciar că în sarcina intimatei-pârâte ANRP nu se poate reține existența obligației de a emite un singur titlu de plată pentru achitarea întregii sume printr-o tranșă unică, aceasta nefiind stabilită în acest fel în litigiul anterior.

De asemenea, întrucât intimata-pârâtă CNCI și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa, întreaga suma cuvenită recurentei, stabilită prin Decizia de compensare nr. 50340/08.07.2022, fiind achitată integral, intimatele consideră că acțiunea reclamantei a rămas fără obiect.

Referitor la critica întemeiată pe pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., au arătat că nu este suficientă, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, dovada săvârșirii unei fapte ilicite, ci este necesar să se facă dovada producerii unui prejudiciu și a raportului de cauzalitate al acestuia cu fapta ilicită astfel săvârșită.

La rândul său, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinările intimatelor-pârâte, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor acestora și admiterea căii de atac formulate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând încheierea și decizia recurate, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

II.1. Asupra legalității încheierii atacate

Recursul reclamantei a fost întemeiat pe motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 din C. proc. civ.

Prin criticile concrete de nelegalitate, în esență, recurenta a invocat pronunțarea deciziei atacate, de către un complet de apel compus în mod nelegal din 3 judecători, cu încălcarea regulilor de judecată în complet de divergență prevăzute de art. 399 alin. (2) din C. proc. civ. și art. 59 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, întrucât în încheierea de ședință din 02.04.2024 s-a indicat generic și formal existența divergenței cu privire la soluția asupra apelului, iar nu punctual chestiunea aflată în divergență, fiind de neconceput ca toate chestiunile deduse judecății să fi rămas în divergență.

Criticile sunt nefondate.

Parcursul procedural al litigiului pendinte, în faza de judecată a apelului, din perspectiva etapei judecării divergenței, vizată de critica de nelegalitate, evidențiază că la termenul de judecată din 19.03.2024, instanța de apel - în compunerea de 2 judecători, prevăzută de art. 59 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, în vigoare la data pornirii procesului, 27.03.2023 - a închis dezbaterile în fond și a reținut cauza pentru deliberare și pronunțarea hotărârii, iar după amânarea de pronunțare asupra cauzei, a dispus repunerea cauzei pe rol prin încheierea de ședință din 02.04.2024, constatând ivită divergența "în privința soluției apelului".

La termenul de judecată din 16.04.2024, fixat în acest scop, au fost reluate dezbaterile în fața completului de divergență, în compunerea de 3 judecători, constituit conform art. 398 alin. (3) din C. proc. civ., consemnate în partea introductivă a deciziei instanței de apel, în cuprinsul căreia s-a menționat că pricina "s-a repus pe rol, pentru soluționarea acesteia în complet de divergență, întrucât nu a putut fi realizată unanimitatea în luarea hotărârii", că la data de 03.04.2024 s-au depus concluzii scrise de către apelanta-reclamantă și că, în cadrul susținerilor prezentate oral, reprezentantul convențional al acesteia "reiterează concluziile formulate la data de 19.03.2024", pe care le-a arătat în detaliu, făcând trimitere și la argumentele expuse "pe larg în concluziile scrise depuse la dosar".

Înalta Curte are în vedere că, potrivit normei de ordine publică consacrate de art. 399 alin. (2) din Codul de procedură, "Dezbaterile vor fi reluate asupra chestiunilor rămase în divergență și care se anunță părților în ședință, instanța fiind îndreptățită, atunci când apreciază că este necesar, să administreze noi dovezi și să ordone orice alte măsuri îngăduite de lege".

În cauza de față, chestiunea rămasă în divergență, în accepțiunea normei anterior redate, și care a fost anunțată părților atât în ședință publică, cât și anterior prin încheierea de repunere pe rol, a vizat însăși soluția asupra apelului exercitat de reclamantă.

Este adevărat că obiectul divergenței poate purta asupra anumitor împrejurări, cereri, excepții; în egală măsură, însă, membrii completului inițial învestit pot avea opinii diferite asupra soluției în ansamblu, rațiunea normei edictate pentru judecarea divergenței fiind aceea ca părțile să nu fie luate prin surprindere în privința oricărei dezbateri purtate în ședință publică, numai astfel putându-se considerat a fi satisfăcut imperativul garantării efectivității principiilor fundamentale ale procesului civil, precum dreptul la apărare, contradictorialitatea, publicitatea și rolul judecătorului în aflarea adevărului, consacrate de art. 13, art. 14, art. 17 și art. 22 din C. proc. civ.

Or, se cuvine observat că, în cauză, atât cu prilejul dezbaterilor în fața completului de divergență purtate la termenul din 16.04.2024 când s-a pronunțat decizia din apel, cât și anterior, în cuprinsul încheierii de repunere pe rol din 02.04.2024, instanța de apel a încunoștințat părțile asupra chestiunii care a generat divergența de opinii, adică soluția globală asupra apelului.

În consecință, recurenta a avut posibilitatea concretă și efectivă de a depune în timp util note scrise, cu argumente amplu detaliate, și de a dezbate oral aspectele esențiale ale căii de atac în fața completului de divergență, precum și de a reitera chestiunile și argumentele dezbătute în fața completului inițial de apel, toate aceste elemente demonstrând faptul că aceasta a beneficiat de dezbaterea "chestiunilor rămase în divergență" cu asigurarea plenară a garanțiilor dreptului la un proces echitabil.

Contrar susținerilor recurentei, părțile nu au fost informate "generic și formal" ci, dimpotrivă, dreptul lor la judecata în fața unui complet de divergență a dobândit efectivitate, întrucât a fost însoțit de posibilitatea reală de a aduce argumente, susțineri, clarificări, în deplină cunoștință asupra chestiunii rămase în divergență (soluția în întregul ei). În acest mod, toți membrii completului de divergență au putut hotărî într-o cauză la dezbaterile căreia au participat, iar soluția pronunțată în unanimitate de către cei 3 judecători, ce evidențiază reconsiderarea opiniei unui membru al completului inițial, se încadrează în ipoteza normei înscrise în art. 399 alin. (4) din C. proc. civ., în sensul că judecătorii au dreptul de a reveni asupra părerii lor care a provocat divergența.

Așadar, informarea părților, în maniera anterior prezentată, satisface exigențele normei de ordine publică cuprinse în art. 399 alin. (2) din C. proc. civ., neputându-se susține, cu temei, că ar fi vorba despre vreun drept golit de conținut, motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 1 și 5 din același cod fiind nefondate.

II.2. Asupra legalității deciziei atacate

II.2.1. Principalul motiv de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., vizează fie ignorarea, fie greșita valorificare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în dosarele nr. x/2015, nr. y/2021 și nr. 4165/117/2022, cu privire specială asupra dispozitivului sentinței civile nr. 225/F din 25.04.2019 a Tribunalului Cluj și a considerentelor decisive ale încheierii de lămurire din 12.10.2022 a Curții de Apel Cluj, prin care, în opinia recurentei, s-a tranșat chestiunea litigioasă referitoare la obligația de plată uno ictu conform dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, iar nu în tranșe anuale, a sumelor de bani reprezentând măsuri compensatorii sub formă de puncte.

În esență, recurenta susține că, prin dispozitivul titlului executoriu inițial, pârâta ANRP a fost obligată să emită un titlu de plată pentru suma corespunzătoare celor 2.954.212 puncte acordate în compensare pentru imobilele solicitate și nerestituite, iar prin încheierea de respingere a cererii de lămurire dispozitiv s-a statuat că acesta este extrem de clar în ceea ce privește modalitatea de emitere a titlului de plată, și anume de îndată după ce hotărârea pronunțată a rămas definitivă, astfel că, prin interpretarea trunchiată și contrară dezlegărilor jurisdicționale anterioare, instanța de apel a realizat o analiză greșită asupra condițiilor răspunderii civile delictuale și, implicit, asupra pretențiilor deduse judecății în actualul proces.

Criticile sunt nefondate.

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, că obiectul litigiului pendinte declanșat de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), astfel cum a fost supus judecății prin elementele cererii introductive și analizat de instanțele de fond, îl reprezintă obligarea pe temeiul răspunderii civile delictuale la despăgubiri civile, cu titlu de actualizare cu rata inflației și dobândă legală penalizatoare, aferente sumelor de bani corespunzătoare măsurilor compensatorii sub formă de puncte; faptele ilicite imputate pârâtelor constau în nerespectarea hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2015, în sensul că CNCI ar fi emis în mod neconform decizia de compensare, cu neindicarea aplicabilității art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, iar ANRP nu ar fi respectat obligația de emitere a unui singur titlu de plată de îndată pentru întreaga sumă, iar nu pe parcursul a 5 ani.

Instanța devolutivă de control judiciar a păstrat ca fiind legală și temeinică soluția de respingere a acțiunii reclamantei, argumentația vizând, în esență, împrejurarea că, deși au existat mai multe litigii privind modalitatea de plată, niciuna dintre hotărârile pronunțate nu a stabilit obligația de plată într-o singură tranșă cum pretinde reclamanta, ci s-a dispus ca ANRP să procedeze de îndată la emiterea titlului de plată, aceasta urmând să se facă potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, adică în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale. Ca atare, nu se poate reține existența unei fapte ilicite de natură a atrage răspunderea delictuală, câtă vreme în dosarul nr. x/2015 nu au fost impuse în sarcina pârâtelor obligațiile a căror neîndeplinire o pretinde reclamanta.

Pe de altă parte, fiind necesar a se proceda la identificarea elementelor raportului juridic litigios dezbătute și definitivate în cele 3 procese anterioare și a chestiunilor tranșate în realitate, cu autoritate de lucru judecat, se cuvine a fi evidențiate următoarele aspecte relevante, ce interesează analiza motivului de casare evocat în memoriul de recurs:

Cu referire la dosarul nr. x/2015 (litigiul primar) al Tribunalului Cluj, guvernat de Legea nr. 165/2013, este de observat că prin sentința civilă nr. 225/F din 25.04.2019 s-a dispus, conform pct. VI, VII și VIII din dispozitiv, "acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei A. prin compensare cu 5.986.315 puncte, pentru terenurile și construcțiile imposibil de restituit în natură sau prin compensare cu bunuri oferite în echivalent", obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor "la emiterea deciziei de compensare prin 5.986.315 puncte pentru imobilele preluate și imposibil de restituit în natură sau prin compensare cu bunuri oferite în echivalent", precum și obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților "să procedeze de îndată la emiterea titlului de plată pentru suma corespunzătoare celor 5.986.315 puncte de mai sus". Sentința primei instanțe a fost schimbată în parte prin decizia civilă nr. 178/A din 30.09.2020 a Curții de Apel Cluj, fiind diminuat doar numărul de puncte la 2.954.212 și păstrate dispozițiile referitoare la acordarea de măsuri reparatorii și obligarea la emiterea deciziei de compensare și a titlului de plată.

Cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 178/A din 30.09.2020, formulată de reclamantă, "în sensul indicării în concret a modului în care vor fi emise titlurile de plată pentru suma de 2.954.212 puncte (...) în condițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013, într-o singură tranșă", a fost respinsă ca nefondată prin încheierea civilă din 12.10.2022 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Considerentul decisiv care fundamentează soluția de respingere a cererii de lămurire are următorul conținut:

"După cum întemeiat au susținut pârâții, dispozitivul deciziei civile nr. 178/A/2020 a Curții de Apel Cluj este extrem de clar în ceea ce privește modalitatea de emitere a titlului de plată de către ANRP. Astfel, această pârâtă trebuie să emită titlul de plată pentru suma corespunzătoare celor 2.954.212 puncte de îndată după ce hotărârea pronunțată a rămas definitivă".

Cu referire la dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Cluj, având ca obiect contestație împotriva deciziei de compensare nr. 39113/2021 (emisă în executarea hotărârilor din primul dosar), formulată în temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, este de observat că prin sentința civilă nr. 704 din 25.10.2021, păstrată prin decizia civilă nr. 269/A din 21.06.2022 a Curții de Apel Cluj, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că a fost acordată actualizarea cu indicele de creștere a prețurilor de consum (3.352.144 puncte) și a fost respinsă solicitarea de obligare a ANRP să emită titlul de plată în condițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 într-o singură tranșă, reținându-se autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în primul dosar, nr. x/2015

În fine, cu referire la dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Cluj, este de observat că are ca obiect o nouă contestație de același tip, formulată împotriva deciziei de compensare nr. 50340/2022 (emisă în executarea hotărârilor din cel de-al doilea dosar), prin care s-a solicitat modificarea art. 3 (modalitatea de plată în condițiile art. 31 din Legea nr. 165/2013, în 5 tranșe anuale) și obligarea ANRP să emită titlul de plată în condițiile art. 41 din aceeași lege, într-o singură tranșă.

Prin sentința civilă nr. 81 din 13.02.2023 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei, fiind valorificat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive din procesele anterioare, cu argumentul că a fost tranșată deja modalitatea de aplicare a prevederilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, iar instanțele anterioare "s-au pronunțat explicit asupra cadrului în care se va emite titlul de plată".

În privința temeiului de drept indicat la art. 3 din decizia de compensare contestată, s-a subliniat aspectul că, deși aceasta face trimitere la prevederile art. 31 din Legea nr. 165/2013, totuși cadrul în care ANRP urmează să-și execute obligația emiterii titlului de plată nu poate fi decât cel evidențiat prin sentința civilă nr. 225/F/2019 a Tribunalului Cluj, decizia civilă nr. 178/A/2020 a Curții de Apel Cluj și încheierea dată în cererea de lămurire dispozitiv din 12.10.2022, toate pronunțate în dosarul nr. x/2015.

Or, "împrejurarea esențială în cauză" pe care a fost construit și în jurul căreia a fost dezvoltat întreg raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul sentinței civile nr. 81 din 13.02.2023 este tocmai dezlegarea jurisdicțională anterioară, dată modalității de executare a obligației de emitere a titlului de plată, conform statuărilor definitivate în chiar primul proces purtat între părți, în care a fost disputată și chestiunea aplicabilității normei tranzitorii consacrate de art. 41 din Legea nr. 165/2013.

În acest punct al analizei, Înalta Curte notează că scopul adoptării Legii nr. 165/2013, așa cum rezultă din expunerea de motive, corespunde transpunerii în dreptul intern a exigențelor și recomandărilor Curții Europene a Drepturilor Omului în materia restituirii proprietăților, în urma pronunțării hotărârii-pilot în cauza B. și alții împotriva României, fiind stabilite măsuri simplificate și un sistem de despăgubiri cu o previzibilitate sporită.

Instanța de contencios constituțional este constantă în a statua, în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, prevăzută de Legea nr. 165/2013, că modul de reparare a injustițiilor și a abuzurilor din legislația trecută ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile legale sunt în acord cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 202/2013 și nr. 74/2021).

Norma tranzitorie stipulată în art. 41 din lege, pretins a fi fost greșit aplicată de instanțele de fond, în contra unor statuări anterioare favorabile recurentei, reglementează modalitatea concretă de plată a sumelor de bani reprezentând despăgubiri aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea legilor reparatorii, în ipotezele arătate de textul de lege.

Astfel, potrivit alin. (1) al articolului precitat, "Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014", iar conform alin. (4), "Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere".

În acest context normativ, apare lipsită de orice suport juridic critica recurentei potrivit căreia modalitatea de executare a obligației ANRP este nelegală, sub motiv că plata nu s-a efectuat integral, uno ictu, prin emiterea titlului de plată pentru întreaga sumă de bani corespunzătoare punctelor acordate prin decizia de compensare, ci în tranșe anuale.

În realitate, în calitatea, necontestată, de creditoare a unui titlu de plată emis în procedura Legii nr. 165/2013, recurenta nu este și titulara unei creanțe (corelative obligației stabilite în sarcina ANRP) a cărei modalitate concretă de executare să fi fost stabilită, fie prin hotărâre judecătorească, fie prin lege, în maniera afirmată de aceasta, adică dintr-o dată, într-o singură tranșă.

Susținerea recurentei, de fapt, nu face decât să adauge elemente străine de conținutul obligației stabilite prin hotărâre judecătorească în sarcina ANRP, care îi denaturează fizionomia juridică și o îndepărtează de la cadrul configurat prin titlul executoriu, ce constituie sursa acestei obligații.

Or, modalitatea concretă de realizare a obligației de emitere a titlului de plată a fost dezbătută în chiar primul proces purtat între părți, în care a fost disputată și chestiunea aplicabilității normei tranzitorii consacrate de art. 41 din Legea nr. 165/2013, cum, de altfel, au argumentat și instanțele anterioare (hotărârile din dosarele nr. x/2021 și nr. y/2022), care și-au fundamentat soluțiile de respingere a pretențiilor de plată într-o singură tranșă, pe valorificarea efectului pozitiv al lucrului judecat în procesele anterior purtate între părți.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte observă că, niciunde în hotărârile judecătorești definitive pronunțate în procesele în care părțile și-au disputat prestația/conduita la care era ținută debitoarea și în care instanțele au tranșat cu suficientă claritate și precizie asupra obligației stabilite în sarcina ANRP și a modului concret de aducere a ei la îndeplinire, nu s-a stabilit o modalitate de plată integrală, într-o singură tranșă, a sumei de bani prin care sunt valorificate punctele acordate recurentei.

Este, așadar, corect raționamentul instanței de apel care a subliniat că, deși în dispozitivul sentinței civile nr. 225/F/2019 s-a dispus obligarea ANRP "să procedeze de îndată la emiterea titlului de plată pentru suma corespunzătoare" numărului de puncte cuvenite reclamantei, dispoziție reluată în cuprinsul deciziei din apel, nr. 178/A/2020, totuși această împrejurare nu este de natură să conducă la ideea că debitoarea ar fi fost obligată să emită un singur titlu, plătibil într-o unică tranșă, aferent numărului total de puncte cuvenit ca măsură compensatorie.

Se cuvine reiterat considerentul decisiv al încheierii de respingere a cererii de lămurire, în care s-a reținut că dispozitivul hotărârii - adică sursa obligației contestate din perspectiva manierei de executare - este unul "extrem de clar în ceea ce privește modalitatea de emitere a titlului de plată de către ANRP", adică "de îndată după ce hotărârea pronunțată a rămas definitivă".

În contextul expus, apare evidentă concluzia că, în realitate, critica recurentei tinde să extindă în mod nepermis procedural sfera de acțiune a obligației debitoarei, dincolo de limitele clar conturate în cuprinsul dispozitivului și a considerentelor hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2015, așa încât nu i se poate reproșa instanței de apel vreo ignorare, repunere în discuție ori contrazicere a unei dezlegări jurisdicționale definitive în chestiunea controversată privind plata sumei de bani în tranșe anuale.

Concluziv, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 este nefondat.

II.2.2. Prin următoarele două motive de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., ce se impun a fi grupate și abordate unitar, recurenta susține, în esență, că decizia atacată este, pe de o parte, motivată contradictoriu, iar, pe de altă parte, rezultatul aplicării greșite a normelor generale ale C. civ. în materie de răspundere delictuală și a normei speciale din Legea nr. 165/2013, art. 41 alin. (1).

Criticile sunt nefondate.

Contrar susținerilor recurentei, considerentele vizate de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6, și anume, ultimele două paragrafe de la pagina 5 și primul paragraf de la pagina 6 din cuprinsul deciziei atacate, sunt caracterizate de atributele clarității, coerenței și preciziei, nefiind nicidecum contradictorii.

Astfel, răspunzând criticii apelantei-reclamante referitoare la nesocotirea autorității de lucru judecat din perspectiva pretinsei obligații de plată uno ictu, instanța de apel a subliniat corect reperele obligației stabilite în primul proces în sarcina ANRP, arătând că prin decizia nr. 178/A/2020 a fost diminuat doar numărul de puncte, fiind păstrate dispozițiile sentinței nr. 225/F/2019 referitoare la acordarea de măsuri reparatorii și obligarea la emiterea deciziei de compensare și a titlului de plată, pentru ca, mai apoi, să justifice, cu argumente specifice, explicite și cuprinzătoare, concluzia potrivit căreia, deși au existat mai multe litigii privind emiterea titlului de plată, niciuna dintre hotărârile pronunțate nu a stabilit, ca mod de executare, plata într-o singură tranșă cum pretinde reclamanta.

Critica expusă denotă, mai degrabă, dezacordul recurentei în raport cu soluția pronunțată, aspect ce-i plasează demersul în afara limitelor stabilite de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu referire la criticile subsumate punctului 8 al art. 488, se impune a fi remarcată construcția argumentativă a instanței de apel care, reținând inexistența faptei ilicite, similar primei instanțe, a apreciat corect asupra caracterului nerelevant juridic al aspectelor privitoare la restul condițiilor legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, dată fiind cerința întrunirii lor cumulative.

Mai mult decât atât, validând raționamentul judecătorului fondului cu privire la inexistența faptelor ilicite imputate pârâtelor CNCI și ANRP, instanța de apel a cercetat tocmai elementele litigioase în care se obiectivează, în opinia recurentei, ilicitatea conduitei acestora, mai exact pretinsa nerespectare a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2015, prin emiterea de către CNCI, în mod neconform, a deciziei de compensare și, respectiv, prin neemiterea de către ANRP a titlului de valorificare uno ictu (dintr-o dată), și nu în tranșe anuale, a punctelor acordate ca măsură reparatorie.

Însă, modul de executare - în tranșe, iar nu dintr-o dată - a plății sumei de bani, reprezentând despăgubiri aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, a fost tranșat definitiv în procesele anterioare purtate între părți, în care a fost disputată și chestiunea aplicabilității normei tranzitorii consacrate de art. 41 din Legea nr. 165/2013, o analiză detaliată și răspunsul la aspectele esențiale aduse în discuție prin memoriul de recurs regăsindu-se în cele ce precedă, în corpul de considerente dedicate primului motiv de casare examinat.

Nu în ultimul rând, susținerile recurentei cu trimitere generică la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 1 din Primul Protocol adițional) și la jurisprudența CEDO nu se grefează pe raționamentul instanței de apel și nu combat de o manieră efectivă considerentele deciziei atacate, or, este știut că instanța de recurs judecă hotărârea instanței de apel, iar nu procesul, scopul recursului fiind verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse, reținând că sunt neîntemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ., în baza art. 496 din același cod, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din data de 2 aprilie 2024 și a deciziei nr. 122/A/2024 din data de 16 aprilie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.