ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1145/2024

Ședința publică din data de 23 mai 2024

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 24 iunie 2021, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriul cu pârâtul Județul Cluj a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 276.478,96 RON compusă din 54.230,47 RON reprezentând actualizarea creanței în sumă totală de 764.886,83 RON cu rata inflației și suma de 222.248,49 RON reprezentând dobânda legală, calculată pentru întârzierea la plată a debitului principal în sumă totală de 764.886,83 RON, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1726 din 21 septembrie 2021, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la solicitarea de actualizare cu rata inflației și plată a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal în sumă de 535.961,50 RON, invocată de pârâtul Județul Cluj; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Județul Cluj și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 59.626,4 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 228.925,33 RON, calculată pentru perioada 29 septembrie 2018 - 27 aprilie 2021 și a sumei rezultată din actualizarea creanței în valoare de 228.925,33 RON cu rata inflației și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5750 RON.

C. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Județul Cluj, solicitând modificarea în parte a sentinței apelate și rejudecând cauza, respingerea în întregime a cererii introductive de instanță formulată de intimatul-reclamant.

De asemenea, împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și A. S.R.L., solicitând în principal anularea în parte, iar în subsidiar schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și cu privire la solicitarea de actualizare cu rata inflației și plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal în sumă de 535.961,50 RON și obligarea apelantului Județul Cluj la cheltuieli de judecată integrale în fond și în apel.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 211 din 31 martie 2023 Curtea de Apel Cluj a respins apelurile declarate de apelanții Județul Cluj și S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1726 din 21 septembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj.

E. Calea de atac împotriva deciziei Curții de Apel Cluj și decizia instanței de recurs.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți, iar prin decizia nr. 2564 din 6 decembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 211 din 31 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și a admis recursul declarat de pârâtul Județul Cluj împotriva aceleiași decizii, pe care a casat-o în parte și a trimis cauza aceleiași instanțe, pentru judecarea apelului pârâtului, fiind menținute în rest celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

F. Hotărârea Curții de Apel Cluj după casare.

Prin decizia nr. 487 din 2 octombrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de Județul Cluj împotriva sentinței civile nr. 1726/2021 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Județul Cluj și a obligat pârâtul la actualizarea creanței în valoare de 228.925,33 RON cu rata inflației la momentul plății, precum și la plata dobânzii penalizatoare aferente sumei de 228.925,33 RON pentru perioada 8 septembrie 2020 - 27 aprilie 2021; a obligat pârâtul să achite suma de 3210 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru aferentă pretențiilor admise - 1210 RON și onorariu avocațial parțial - 2000 RON; a respins cererea intimatei de obligare a apelantei la cheltuieli de judecată în apel.

G. Considerentele deciziei Curții de Apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Curtea a avut în vedere că prin decizia de casare au fost date dezlegări de principiu și concrete referitoare la capetele de cerere deduse judecății, care se impune a fi reținute și aplicate ca atare în soluționarea cauzei. În acest sens sunt dispozițiile exprese ale art. 501 din C. proc. civ., care reglementează efectul obligatoriu al statuărilor instanței de casare asupra problemelor de drept dezlegate.

Urmare a deciziei pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursurilor declarate de părți, soluția de admitere a excepției de prescripție a dreptului la acțiune în ceea ce privește pretențiile constând în actualizarea cu rata inflației și plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal în cuantum de 535.961,50 RON, a rămas definitivă.

Înalta Curtea stabilit astfel că, în vederea rejudecării apelului declarat de către pârâtul Județul Cluj, instanța de apel va analiza îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 1645 C. civ. pentru plata accesoriilor de la data de 29 septembrie 2018 până la data la care sentința civilă nr. 156 din 29 ianuarie 2020 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2019 a devenit definitivă, având în vedere buna-credință a pârâtului Județul Cluj precum și faptul că despăgubirile solicitate cu titlu de dobândă legală penalizatoare și actualizarea cu indicele de inflație nu reprezintă fructe civile, precum și dacă după ce a devenit executorie sentința civilă nr. 156 din 29 ianuarie 2020, accesoriile solicitate de reclamantă sunt întemeiate, având în vedere efectuarea plăți debitului principal cu întârziere la 27 aprilie 2021.

Pretențiile solicitate în prezenta cauză reprezintă accesorii constând în actualizarea cu rata inflației și dobândă legală penalizatoare, cu privire la care corect s-a reținut de către prima instanță că sunt incidente dispozițiile art. 1645 C. civ., care stabilește că "(1) Dacă a fost de bună-credință, cel obligat la restituire dobândește fructele produse de bunul supus restituirii și suportă cheltuielile angajate cu producerea lor. El nu datorează nicio indemnizație pentru folosința bunului, cu excepția cazului în care această folosință a fost obiectul principal al prestației și a cazului în care bunul era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide. (2) Atunci când cel obligat la restituire a fost de rea-credință ori când cauza restituirii îi este imputabilă, el este ținut, după compensarea cheltuielilor angajate cu producerea lor, să restituie fructele pe care le-a dobândit sau putea să le dobândească și să îl indemnizeze pe creditor pentru folosința pe care bunul i-a putut-o procura".

Aplicând corespunzător dispozițiile alin. (1) din art. 1645 C. civ., Curtea reține că reclamanta nu este îndreptățită la acordarea unei indemnizații pentru folosința bunului decât în cazul în care această folosință a fost obiectul principal al prestației sau a cazului în care bunul era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide. Or în cauză nu este incidentă niciuna dintre cele două ipoteze prevăzute de textul legal, întrucât lipsa de folosință este invocată în legătură sumele de bani la restituirea cărora a fost obligat pârâtul, sume care reprezintă contravaloarea lucrărilor realizate suplimentar de către reclamantă, astfel încât se poate lesne constata că folosința acestora nu a fost obiectul principal al prestațiilor în discuție și, în plus, nu este vorba despre bunuri supuse deprecierii rapide, ci despre sume de bani.

Prin urmare, acțiunea reclamantei apare a fi neîntemeiată pentru sumele ce reprezintă despăgubiri pentru lipsa de folosință - actualizare și dobândă legală penalizatoare - a sumei de 228.925,33 RON în perioada 29 septembrie 2018 -8 septembrie 2020.

Curtea constată că pârâtul nu a oferit nicio justificare rezonabilă pentru care nu a procedat la restituirea sumei de 228.925,33 RON în favoarea reclamantei vreme de un an și 4 luni, în condițiile în care nu se poate constata existența vreunui impediment la punerea în executare a obligației de plată stabilite în sarcina sa prin hotărâre judecătorească executorie, iar argumentele referitoare la regimul decontării cheltuielilor bugetare nu pot servi drept justificare pentru neexecutarea unei obligații stabilite printr-o hotărâre judecătorească, cu atât mai mult cu cât nici nu s-a probat, nici nu s-a susținut măcar că temporizarea plății s-ar fi datorat efectuării unor demersuri în acest scop. Apărările întemeiate pe lipsa disponibilităților bănești alocate cu acest scop nu poate fi reținută drept o cauză de înlăturare a obligației pârâtului, principiul de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans opunându-se la aceasta.

Curtea constată că nici reclamanta nu era datoare să notifice pârâtului executarea obligației, nici pârâtul nu era îndreptățit să aștepte rămânerea definitivă a acesteia.

După data de 8 septembrie 2020, și până la data efectuării plății, respectiv 27 aprilie 2021, reaua-credință a pârâtului este dovedită, pentru pretențiile aferente acestei perioade fiind incidente prevederile alin. (2) din art. 1645 C. civ., astfel încât obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință este nu doar legală, dar și temeinică.

Curtea constată că prin refuzul restituirii sumei de bani la plata căreia a fost obligat prin sentința civilă nr. 156/2020 a Tribunalului Specializat Cluj, respectiv prin lipsirea reclamantei de folosința acestei sume, pârâtul a cauzat un prejudiciu la repararea căruia trebuie ținut, prejudiciu constând atât în pierderea efectivă, damnum emergens, ca urmare a fluctuațiilor monetare ce s-au produs după expirarea scadenței obligației de plată și care reprezentând o daună efectivă produsă patrimoniului reclamantei, cât și în beneficiul nerealizat, lucrum cessans, constând în valoarea ce ar fi fost produsă de suma de bani de care a fost lipsită reclamanta, pe un anumit interval de timp, respectiv dobânda.

Actualizarea creanței constituie acoperirea pierderii patrimoniale suferite, în vreme ce beneficiul nerealizat constă din lipsirea activului patrimonial de o sporire care ar fi intervenit, astfel încât dată fiind natura juridică diferită a celor două elemente, ele nu acoperă aceeași pagubă, ci prejudicii distincte, motiv pentru care în mod corect s-a reținut în sarcina pârâtului, de către prima instanță, obligația de a le acoperi pe amândouă.

H. Calea de atac împotriva deciziei Curții de Apel Cluj.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Chiar dacă a fost reținută de către Curtea de Apel dezlegarea de principiu dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare privind faptul că Județul Cluj a fost de bună-credință în perioada 29 septembrie 2018 - 8 septembrie 2020, pârâtul datorează pretențiile accesorii solicitate de reclamantă pentru această perioadă potrivit art. 1645 alin. (1) C. civ.

S-a reținut în mod eronat faptul că în cauză nu ar fi incidentă niciuna dintre cele două ipoteze prevăzute de lege.

În realitate, potrivit art. 1645 alin. (1) teza a II-a C. civ., prin excepție, cel obligat la restituire, chiar dacă a fost de bună-credință, datorează indemnizație pentru folosința bunului dacă această folosință a fost obiectul principal al prestației și a cazului în care bunul era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide.

Inflația afectează puterea de cumpărare a banilor pe termen lung, ceea ce înseamnă că o sumă fixă de bani poate cumpăra mai puține bunuri sau servicii în viitor.

Prin urmare, pretenția formulată de S.C. A. S.R.L. prin care solicită ca Județul Cluj să fie obligat la plata sumei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință-actualizare și dobândă legală penalizatoare calculată asupra sumei de 228.925,33 RON pentru perioada 29 septembrie 2018 - 8 septembrie 2020 este întemeiată. Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, cu consecința rejudecării apelului și respingerea în totalitate a apelului declarat de Județul Cluj împotriva sentinței civile nr. 1726/2021 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj.

Pârâtul Județul Cluj critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanța de apel a statuat greșit că dispozițiile art. 1645 alin. (2) C. civ. sunt incidente pentru perioada 8 septembrie 2020 - 27 aprilie 2021, UAT Județul Cluj fiind de rea-credință.

În conformitate cu art. 637 alin. (1) C. proc. civ., punerea în executare a unei hotărâri judecătorești care constituie titlu executoriu se poate face numai pe riscul creditorului dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau recurs.

Contrar celor reținute de instanța de apel în rejudecare, era necesară o notificare din partea reclamantei sau orice altă modalitate prin care să-și exprime asumarea riscului pentru executarea hotărârii supuse controlului judiciar, în speță recursului.

Reaua-credință a UAT Județul Cluj nu poate fi reținută în cauză și din perspectiva dispozițiilor legale care reglementează angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice.

Instanța de apel a statuat greșit că despăgubirile solicitate de reclamantă pentru perioada 8 septembrie 2020 - 27 aprilie 2021, se compun atât din suma rezultată din actualizarea cu rată a inflației - pierderea efectivă, cât și dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal - beneficiul nerealizat.

Conform art. 548 C. civ. dobânzile sunt incluse în categoria fructelor civile, însă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că despăgubirile solicitate cu titlul de dobândă legală penalizatoare și actualizarea cu indicele de inflație nu reprezintă fructe civile.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța a admis doar în parte apelul, însă în dispozitivul sentinței instanța admite apelul lipsind de claritate soluția pronunțată de instanță.

Decizia recurată nu oferă precizia și claritatea necesare pentru a înțelege obligațiile stabilite în sarcina părților.

Sunt invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și se solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, admiterea apelului formulat de Județul Cluj și respingerea în întregime a cererii introductive formulate de reclamantă.

I. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursurile ca fiind nefondate și acestea urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Decizia recurată respectă dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. care instituie regula potrivit căreia dezlegarea dată de instanța de recurs problemelor de drept este obligatorie pentru instanța de fond care rejudecă procesul.

Hotărârea instanței de recurs este obligatorie doar cu privire la problemele de drept dezlegate, iar nerespectarea dezlegării date de instanța de recurs unei probleme de drept poate atrage o casare a hotărârii pronunțate cu încălcarea reguli edictate de art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia recurată, instanța de apel în deplin acord cu dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, a statuat că pretențiile solicitate de recurent a reclamantă sunt accesorii ale debitului principal rezultat din îmbogățirea fără justă cauză, iar acestea constau în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare.

Așadar, s-a stabilit în mod corect faptul că prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut buna-credință a pârâtului Județul Cluj în perioada 29 septembrie 2018 - 8 septembrie 2020 și faptul că despăgubirile solicitate cu titlu de dobândă legală penalizatoare și actualizarea cu rata inflației nu reprezintă fructe civile, ci despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin lipsa folosinței bunului.

Având în vedere dispozițiile art. 1645 alin. (1) C. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. nu este îndreptățită la acordarea unei indemnizații pentru folosința bunului decât în cazul în care această folosință a fost obiectul principal al prestației sau în cazul în care bunul era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide.

Niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 1645 alin. (1) C. civ., nu este întrunită în cauză, astfel cum în mod corect s-a reținut de instanța de apel, deoarece lipsa de folosință este invocată în legătură cu sumele de bani la restituirea cărora a fost obligat pârâtul Județul Cluj, sume care reprezintă contravaloarea lucrărilor realizate suplimentar de reclamantă, astfel că folosința acestora nu a fost obiectul principal al prestațiilor în discuție. Pe de altă parte, nu este vorba despre bunuri supuse deprecierii rapide, ci despre sume de bani.

Potrivit dispozițiilor art. 622 alin. (1) C. proc. civ.:

"Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie".

Dispozițiile art. 637 alin. (1) C. proc. civ. nu stabilesc nici o obligație pentru creditor de a formula o solicitare de plată sau de a-și asuma într-un anume mod riscul executării unei hotărâri judecătorești care constituie titlu executoriu, dacă hotărârea poate fi atacată cu recurs, astfel cum susține recurentul-pârât.

Potrivit dispozițiilor art. 1645 alin. (2) C. civ.:

"Atunci când cel obligat la restituire a fost de rea-credință ori când cauza restituirii îi este imputabilă, el este ținut, după compensarea cheltuielilor făcute pentru producerea lor, să restituie fructele pe care le-a dobândit sau putea să le dobândească și să-l indemnizeze pe creditor pentru folosința pe care bunul i-a putut-o procura".

Întrucât pârâtul Județul Cluj nu a executat de bunăvoie hotărârea judecătorească definitivă decât la 27 aprilie 2021, reaua-credință, astfel cum a reținut instanța de apel este dovedită, iar pentru perioada 8 septembrie 2020 - 27 aprilie 2021 sunt incidente prevederile art. 1645 alin. (2) C. civ.

Hotărârea recurată respectă cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât cuprinde în considerente motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care au fost respinse solicitările părților.

Criticile privind lipsa de claritate și concizie a hotărârii recurate sunt nefondate, neexistând nici o contradicție între considerente și dispozitiv, astfel cum susține pârâtul-recurent.

Prin motivele de recurs nu se pot aduce critici ce vizează dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, hotărârea recurată respectând întocmai cele dispuse anterior și anume prin analiza îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 1645 C. civ. pentru plata accesoriilor de la data de 29 septembrie 2018 până când sentința a devenit definitivă, precum și dacă după ce a devenit executorie sentința civilă nr. 156/2020, accesoriile solicitate de reclamantă sunt întemeiate, față de plata debitului principal cu întârziere la 27 aprilie 2021.

Este nefondată și critica privind faptul că nu poate fi reținută în sarcina pârâtului Județul Cluj reaua-credință datorită dispozițiilor legale care reglementează procedura de angajare, lichidare, ordonanțare și plata cheltuielilor instituțiilor publice. Aceste dispoziții legale nu pot justifica neexecutarea unei obligații stabilite printr-o hotărâre judecătorească executorie.

Principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans determină netemeinicia apărărilor cu privire la lipsa disponibilităților bănești alocate cu acest scop.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurentul-pârât JUDEȚUL CLUJ împotriva deciziei civile nr. 487 din 2 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 23 mai 2024.