ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2773/2024

Ședința publică din data de 3 decembrie 2024

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 20 noiembrie 2019, reclamantul Municipiul Cluj-Napoca prin Primar a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele Compania de Apă Someș S.A. și A. S.R.L. să constate că Municipiul Cluj-Napoca are calitatea de proprietar asupra imobilului teren și parte a construcțiilor aflate în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris inițial în CF x Cluj, nr. top. x și y, actualmente înscris în CF nr. x Cluj-Napoca nr. cadastral x (doar teren) și CF nr. x Cluj-Napoca nr. cadastral x (teren și construcții: C1, C2), să dispună intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus amintite în favoarea Municipiului Cluj-Napoca, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 89, art. 555 din C. civ., art. 35 din C. proc. civ.. Reclamantul a arătat că, în subsidiar, invocă și art. 563 din C. civ. ca temei de drept al acțiunii în revendicare, petitul nr. 1 al acțiunii introductive modificându-se în subsidiar în sensul ca instanța de judecată să dispună obligarea pârâtului de rândul 1 ca acesta să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul în discuție.

Prin sentința civilă nr. 294 din 04.05.2021 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă modificată formulată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele Compania Națională de Apă Someș S.A. și A. S.R.L.

Prin decizia nr. 272 din 7 octombrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis în parte apelul declarat de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca prin primar împotriva sentinței civile nr. 294 din 04.05.2021 a Tribunalului Cluj.

A schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca.

A constatat că Municipiul Cluj-Napoca are calitatea de proprietar asupra imobilului teren și asupra a o parte din construcțiile aflate în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, imobil înscris inițial în C.F. nr. x Cluj, nr. top. x și y, actualmente înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca nr. cadastral x (doar teren) și C.F. nr. x Cluj-Napoca nr. cadastral x (teren și construcții: C1, C2).

A dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus amintite în favoarea Municipiului Cluj-Napoca cu titlu de preluare în temeiul Legii nr. 119/1948.

A menținut dispozițiile sentinței atacate cu privire la respingerea petitului privind obligarea pârâtei Compania de Apă Someș S.A. să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul de mai sus.

A obligat pârâții Compania de Apă Someș S.A. și A. S.R.L. să achite reclamantului Municipiul Cluj-Napoca suma de 21.531,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale la fond și pe intimații pârâți Compania de Apă Someș S.A. și A. S.R.L. să achite apelantului reclamant Municipiul Cluj-Napoca suma de 10.765,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia nr. 2004 din 25 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de recurentul-reclamant Municipiul Cluj Napoca, de recurentul-pârât A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă Compania Națională de Apă Someș S.A. împotriva deciziei nr. 272 din 7 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Prin decizia nr. 267A din 12 octombrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă:

A admis în parte apelul declarat de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca prin primar împotriva sentinței civile nr. 294 din 04.05.2021 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/2019, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâții Compania de Apă Someș S.A. și A. S.R.L. și, în consecință:

A constatat că Municipiul Cluj-Napoca are calitatea de proprietar asupra imobilului teren și asupra a o parte din construcțiile aflate în Cluj-Napoca, str. x jud. Cluj, imobil înscris inițial în C.F. nr. x Cluj, nr. top. x și y, actualmente înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. cadastral x (doar teren) și C.F. nr. x Cluj Napoca nr. cadastral x (teren și construcții: C1, C2).

A dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus amintite în favoarea Municipiului Cluj Napoca cu titlu de preluare în temeiul Legii nr. 119/1948.

A menținut dispozițiile sentinței atacate cu privire la respingerea petitului privind obligarea pârâtei Compania de Apă Someș S.A. să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul.

A obligat pârâta Compania de Apă Someș S.A. să achite reclamantului Municipiul Cluj Napoca suma de 21.531,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale la fond.

A obligat intimata pârâta Compania de Apă Someș S.A. să achite apelantului reclamant Municipiul Cluj Napoca suma de 10.765,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Recurenta pârâtă Compania de Apă Someș S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 267/A/12.10.2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019, solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei atacate cu consecința respingerii apelului formulat de Municipiul Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 294/2021 a Tribunalul Cluj și menținerea acesteia ca temeinică și legală; obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul recurs.

În motivarea recursului, recurenta pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., arătând că instanța de apel a depășit limitele efectului devolutiv al apelului, încălcând art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.. Recurenta pârâtă a invocat în acest sens considerentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei civile de casare nr. 2004/25.10.2022; cauza cererii de chemare în judecată este constituită de sentința civilă nr. 3507/2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2005, prin care s-a constatat că imobilul teren, împreună cu o parte a construcțiilor, aflat în Cluj-Napoca, str. x, înscris în CF x nr. top x este proprietatea municipiului Cluj-Napoca.

Pentru prima dată, în motivarea apelului, apelantul-reclamant Municipiul Cluj-Napoca a invocat naționalizarea imobilului din litigiu în temeiul Legii nr. 119/1948, depunând înscrisuri în probațiune. Față de această împrejurare, recurenta pârâtă a apreciat că, în apel, apelantul reclamant a schimbat cauza cererii de chemare în judecată.

Astfel, cauza cererii de chemare în judecată, respectiv fundamentul raportului juridic dedus judecății, a constituit-o sentința civilă nr. 3507/2006, doar prin motivarea apelului fiind invocată naționalizarea imobilului în litigiu în baza Legii nr. 119/1948, astfel că se tinde la schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată direct în apel.

În consecință, motivul din apel privind naționalizarea imobilului în litigiu nu putea face obiect de analiză în apel, întrucât trebuiau respectate prevederile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv limitele efectului devolutiv determinate de ceea s-a supus judecății în primă instanță. Totodată, din perspectiva limitelor efectului devolutiv al apelului, se impun a fi evocate și dispozițiile art. 478 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta a invocat, în susținerea chestiunilor referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului, decizia nr. 9/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 470, art. 478 alin. (2) și a art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., prin raportare la art. 254 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.. În consecință, recurenta pârâtă a considerat că motivul din apel privind naționalizarea imobilului în litigiu nu putea face obiect de analiză în apel, întrucât trebuiau respectate prevederile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv limitele efectului devolutiv determinat de ceea s-a supus judecății în primă instanță.

Cu toate acestea, instanța de apel, în rejudecarea apelului, a apreciat că o atare excepție este nefondată acreditând în mod eronat ideea că reclamantul Municipiul Cluj-Napoca nu a făcut decât să conteste apărările pârâtei, în primă instanță, susținând că aceasta a pierdut dreptul de proprietate urmare a naționalizării. Astfel, instanța de apel a apreciat greșit că naționalizarea invocată de Municipiul Cluj-Napoca constituie o simplă apărare, față de apărările pârâtei.

Recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 din C. proc. civ., susținând că, prin decizia recurată, Curtea de Apel a încălcat autoritatea de lucru judecat. În acest sens, recurenta a arătat că, în vederea punerii în aplicare a sentinței civile nr. 8504/2012, Cf nr. x a fost sistat și s-au deschis două cărți funciare noi: CF nr. x și CF nr. x, care redau cele dispuse prin această hotărâre judecătorească, respectiv intabularea dreptului de proprietate cu titlu de comasație, redistribuire și partaj, într-un CF, ca bun propriu, în favoarea Uzinelor de Apă și Canalizare ale Mun. Cluj - Regie Publică Comercială în Cluj.

Prin urmare, calitatea sa de proprietară a imobilului în litigiu a fost confirmată prin sentința civilă nr. 8504/2012. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 2004/2022, a reținut: "rezultă că înscrierea în cartea funciară a dreptului pârâtei a fost realizată cu caracter final după pronunțarea sentinței civile nr. 8504/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Recurenta a susținut că este proprietar tabular al imobilelor din litigiu conform cărților funciare arătate mai sus, fiind relevante din perspectiva titlului deținut de Compania de Apă Someș S.A. statuările exprimate de Judecătoria Cluj-Napoca în considerentele sentinței civile nr. 8504/2012 pronunțate în dosarul civil nr. x/2009, sentință definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 406/A/2012 a Tribunalului Cluj, respectiv decizia civilă nr. 154/R/2012 a Curții de Apel Cluj.

Recurenta a susținut că este proprietarul actual al imobilelor în litigiu, în calitatea sa de continuator al vechiului proprietar tabular, fosta Uzinele de Apă și de Canalizare ale Municipiului Cluj - Regie Publică Comercială în Cluj, așa cum rezultă din extrasele de Carte Funciară.

Autoritatea de lucru judecat a aspectelor și chestiunilor litigioase reținute ca atare în dispozitivul și considerentele din sentința civilă nr. 8504/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2009 (rămasă definitivă) asupra unor chestiuni judiciare determinante și în pricina de față, privitoare la dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, urmează a fi analizată prin prisma considerentelor Deciziei Curții Constituționale a României nr. 102 din 17 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 357 din 07.04.2021.

Recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., susținând că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât a apreciat, referitor la caracterul preluării: "cu privire la apărările formulate de Compania de Apă Someș S.A. prin care se invocă nelegalitatea preluării pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 119/1948, Curtea apreciază că aspectele de nelegalitate a preluării, respectiv preluare abuzivă puteau fi invocate doar în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, nu și în cadrul acțiunilor de drept comun formulate ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ."

Analizând argumentul instanței de apel mai sus citat, rezultă că, în prezentul litigiu nu ar fi putut fi analizat caracterul preluării, ceea ce este eronat deoarece, pe de o parte, susținerile apelantului potrivit cărora ar fi incidente în cauză prevederile Legii nr. 10/2001, context în care recurenta ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de această lege, sunt contrazise de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: "Ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societățile naționale, societățile comerciale cu capital de stat, precum și cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi."

Conform Deciziei nr. 510 din 16.11.1990 a Prefecturii Județului Cluj, emisă în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale, a avut loc reorganizarea B. și transformarea/reorganizarea în Regia Autonomă Județeană de Apă-Canal. Prin urmare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, recurenta era constituită ca regie autonomă.

Pe de altă parte, în condițiile în care Compania de Apă Someș S.A., respectiv antecesoarea acesteia C., nu a putut formula notificare/cerere de restituire în baza Legii nr. 10/2001, analiza caracterul abuziv al preluării imobilului în baza Legii nr. 119/1948 se poate analiza în cadrul unei acțiuni în condițiile dreptului comun, respectiv în prezenta cauză, care este o acțiune în revendicare întemeiată pe prevederile art. 563 din C. civ. prin care Municipiul Cluj-Napoca a solicitat practic ca imobilul în litigiu să îi fie restituit.

Instanța de apel, cu aplicarea greșită a normelor de drept material, a reținut că "efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al sentinței civile nr. 3507/2006 se impune în prezenta cauză". Apelantul reclamant s-a prevalat de hotărâri judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2005 (sentința civilă nr. 3507/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 469/A/2007 a Tribunalului Cluj și respectiv decizia nr. 760/R/2008 a Curții de Apel Cluj) care, așa cum arată chiar apelantul reclamant, nu au fost pronunțate în contradictoriu cu proprietarul tabular al terenurilor în litigiu (cu recurenta).

Potrivit prevederilor art. 33 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare nu pot fi rectificate/modificate decât cu acordul titularului tabular/titularul din cartea funciară sau în contradictoriu cu acesta, precum și în baza unei documentații cadastrale în acest sens. Pentru ca o hotărâre judecătorească să constituie o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate aceasta trebuie să fie o hotărâre constitutivă sau atributivă de drepturi. De asemenea, pentru a putea invoca autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești cu privire la stabilirea dreptului de proprietate asupra unui imobil teren, în primul rând este necesar ca o atare hotărâre să fi fost pronunțată în contradictoriu cu titularul tabular/titularul din cartea funciară.

Din acest punct de vedere, având în vedere faptul că recurenta este continuatoarea vechiului proprietar tabular, fosta Uzinele de Apă și de Canalizare ale Municipiului Cluj - Regie Publică Comercială în Cluj, raportat la faptul că hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2005 nu au fost pronunțate în contradictoriu cu proprietarul tabular al terenurilor în litigiu (cu recurenta), urmează a reține că îi sunt inopozabile acele considerente și dispoziții privitoare la dreptul de proprietate asupra terenului care face obiectul pricinii de față.

În conformitate cu prevederile art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938, Statul Român dobândește dreptul de proprietate fără înscriere în cartea funciară doar în cazurile prevăzute de textul legal, respectiv prin expropriere, nu și prin naționalizare. Așa cum rezultă din cărțile funciare depuse la dosarul cauzei, dreptul de proprietate al municipiului dobândit prin naționalizare nu a fost înscris în cartea funciară și, prin urmare, nu are efect constitutiv de drepturi.

Textul de lege citat reglementează excepțiile de la regula instituită de art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938, astfel că este de strictă interpretare și aplicare.

Tot raționamentul instanței de apel s-a construit în jurul ideii că reclamantul-apelant a făcut dovada preluării de către stat a imobilului în litigiu în temeiul Legii nr. 119/1948 iar o atare preluare echivalează cu o expropriere exceptată de la întabularea în cartea funciară potrivit Decretului lege nr. 115/1938, cât și C. civ.

Recurenta a apreciat că instanța de apel a echivalat în mod greșit două complet diferite: naționalizarea și exproprierea. Exproprierea, conform prevederilor din vechiul C. civ. (art. 481) cât și noul C. civ. (art. 562 alin. (3) se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică, cu justă și prealabilă despăgubire. Pe de altă parte, naționalizarea bunurilor potrivit Legii nr. 119/1948 a presupus preluarea de către stat a acestora, fără a exista o cauză de utilitate publică și nici vreo dreaptă și prealabilă despăgubire acordată vechilor proprietari.

Cu toate acestea, prin greșita aplicare a normelor de drept material, instanța de apel a reținut că în speță, preluarea în baza Legii nr. 119/1948, este o expropriere exceptată de la întabulare, încălcând prevederile legale referitoare la excepțiile de la întabularea în carte funciară.

În consecință, raportat la prevederile art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938 (în vigoare la data naționalizării), precum și la dispozițiile art. 885, 887 și 900 din C. civ. actual, înscrierea în cartea funciară are caracter constitutiv de drepturi, iar titularul dreptului real imobiliar este persoana în folosul căreia dreptul a fost înscris, în speță Compania de Apă Someș S.A. și nu municipiul Cluj-Napoca.

Recurenta a arătat că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 15/1990: prin Decizia nr. 510 din 16.11.1990 a Prefecturii Județului Cluj, s-a înființat Regia Autonomă de Apă-Canal Cluj, ca urmare a divizării unităților Grupului întreprinderilor de gospodărie comunală și locativă a județului Cluj(B.) și a desființării servicilor de gospodărie comunală organizate în directa subordine a primăriilor municipale și orășenești.

Decizia a fost emisă în baza prevederilor Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale. Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) și (2) din această lege, regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său iar în exercitarea dreptului de proprietate, regia autonomă posedă, folosește și dispune, în mod autonom de bunurile pe care le are în proprietate, sau le culege fructele, după caz, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită.

Legea nr. 15/1990 a schimbat natura juridică a unităților economice de stat care, în baza acestui act normativ, au devenit societăți comerciale sau regii autonome.

Practic, în același moment, încetează dreptul statului de proprietate, drept care, în același moment, se constituie în dreptul societății comerciale și regiei autonome ce s-a creat și care a preluat întregul patrimoniu constituit din bunuri mobile și imobile pe care le-a avut în administrare unitatea economică de stat, unitate a cărei existență încetează cu acest prilej.

Legea nr. 15/1990 reprezintă în sine un mijloc de transfer al dreptului de proprietate asupra întregului patrimoniu pe care 1-a avut în administrare unitatea de stat transformată în regie autonomă; transferul proprietății întregului patrimoniu s-a realizat odată cu legea prin care s-a înființat regia autonomă sau societatea comercială (unitatea de stat încetându-și existenta), fără a exista condițiuni sau obligații de îndeplinire ulterioară a unor proceduri de publicitate, contabile sau administrative, toate documentele emise în procedurile mai sus amintite având doar caracter contabil, administrativ sau de publicitate față de terți, iar îndeplinirea sau neîndeplinirea nu a afectat cu nimic transferul dreptului de proprietate.

De altfel, Curtea Constituțională a României, a stabilit fără echivoc, plecând de la textul art. 20 din Legea nr. 15/1990 că "bunurile din patrimoniul societăților comerciale sunt proprietatea acestora". De altfel, toate celelalte proceduri prevăzute de lege, precum emiterea de acte administrative, de certificare, de inventariere sau evaluare, au un caracter tehnic" și nu aduc atingere garanțiilor constituționale a dreptului de proprietate" (Decizia Curții Constituționale a României nr. 250/2001). Concluziile deciziei menționate sunt aplicabile și în cazul regiilor autonome, având în vedere dispozițiile similare referitoare la patrimoniu, cuprinse în art. 5 și respectiv art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.

Referitor la patrimoniul regiilor autonome și societăților comerciale cu capital de stat, așa cum erau ele reglementate prin Legea nr. 15/1990, se poate spune că dispozițiile legale adoptate au clarificat conținutul "dreptului de proprietate" al regiilor autonome și societăților comerciale cu capital de stat. Aceste regii autonome și societăți comerciale cu capital de stat, au dobândit în proprietatea lor privată bunuri imobile, care au intrat în patrimoniul acestora potrivit Legii nr. 15/1990 reprezentând proprietatea privată a acestor entități.

Aceste bunuri "transferate" nu intră în domeniul privat al Statului, Curtea Constituțională pronunțându-se în acest sens prin Decizia nr. 1 din 07.03.1993, decizie în care se arată că "bunurile regiilor autonome și ale societăților comerciale nu constituie proprietate de stat, ci proprietate privată, chiar dacă Statul deține la societățile comerciale majoritatea capitalului social".

Aceasta, în condițiile în care printr-o altă decizie, respectiv Decizia nr. 33 din 26.05.1993 Curtea Constituțională stabilea că "potrivit art. 5 și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 5/1990, regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat sunt proprietare asupra bunurilor ce fac parte din patrimoniul lor, cu excepția celor care au intrat în acest patrimoniu cu un alt titlu juridic".

Intimatul-reclamant Municipiul Cluj Napoca prin primar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a deciziei civile nr. 267/2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj.

În motivarea întâmpinării, intimatul reclamant a arătat că, în ceea ce privește prima critică referitoare la intervenirea schimbării temeiului de drept al acțiunii în apel, ceea ce contravine în susținerea pârâtei articolului 478 alin. (3) din C. proc. civ., înțelege să invoce art. 501 alin. (3) din C. proc. civ., arătând că nu rezultă că ar fi fost invocată încălcarea art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. de către pârâtă în faza procesuală a apelului, dar nici în recurs, dar nici de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că analiza acestui motiv la acest moment procedural este inadmisibil. Această invocare a fost inadmisibilă deja în faza rejudecării apelului, cu atât mai mult este în faza recursului împotriva deciziei date în rejudecarea apelului.

Intimatul reclamant a arătat că, și în fața instanței de fond, a susținut că spațiul cu altă destinație susmenționat, în suprafață de 165,35 mp și terenul aferent în suprafață de 1380 mp, a făcut succesiv obiectul unor contracte de închiriere respectiv contractul de închiriere nr. x/01.11.1973 între B. și IJECOOP Cluj, contractul de închiriere nr. x/16.06.1995 între Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și S.C. D. S.A. și contractul de asociere nr. x/13.05.2004 cu S.C. E. S.R.L., predat de către reprezentantul societății la data de 17.07.2012. De asemenea, conform balanței analitice a imobilelor aparținând fondului locativ de stat întocmită la 23.12.1997 de către D.A.F.I.S., imobilul de pe str. x figurează în proprietatea privată a municipiului. Din extrasul de pe Comitetul Regional PMR Cluj, secția economică, din anul 1948, rezultă că Uzinele de apă și canalizare se aflau în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca. În acest context, Deciziunea Consiliului de Miniștri al Ministerului Afacerilor Interne din data de 15.09.1948 vine și confirmă cele anterior arătate.

Intimatul reclamant a susținut că municipiul era în imposibilitatea înscrierii dreptului său de proprietate chiar și în condițiile în care sentința civilă nr. 3507/2006 dispune constatarea dreptului de proprietate, având în vedere lipsa de opozabilitate față de proprietarul tabular.

Problematica identității titularului dreptului de proprietate nu a reprezentat obiectul cercetării judecătorești în cadrul dosarului nr. x/2009, motiv pentru care aceasta nu reprezintă o chestiune litigioasă care să se bucure de putere de lucru judecat.

Intimatul reclamant a considerat că susținerile recurentei în sensul că nu a fost respectată Legea nr. 119/1948 și concluzia acesteia că preluarea imobilului în litigiu s-a realizat fără titlu valabil nu sunt corecte din punct de vedere juridic întrucât ignoră dispozițiile Legii nr. 10/2001. Intimatul reclamant a invocat art. 3 alin. (2) din această lege, a arătat că entitățile prevăzute în acest articol nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul legii, însă acest text legal a fost explicat prin normele metodologice aferente Legii nr. 10/2001, pct. 3.3.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia, în lipsa înscrierii în cartea funciară, nu a avut loc dobândirea dreptului de proprietate în condițiile principiului efectului constitutiv al înscrierii sub regimul Decretului-Lege nr. 115/1938, intimatul reclamant a arătat că preluarea morii în discuție a avut loc în baza unei legi speciale de naționalizare, astfel că nu se poate susține că, în condițiile regimului comunist, trecerea dreptului de proprietate nu ar fi avut loc.

Decizia nr. 510/16.11.1990 arată doar faptul că are loc înființarea regiilor economice și a societăților comerciale cuprinse în anexa nr. 1 ca urmare a divizării unităților Grupului întreprinderilor de gospodărie comunală. Deși prin această decizie se arată că patrimoniul regiilor autonome nou înființate va fi stabilit după efectuarea operațiunilor de inventariere, nu există nicio dovadă a componenței acestui patrimoniu. Or, nu se poate presupune nici faptul că întregul patrimoniul al B. ar fi trecut la Compania de Apă.

Acest imobil figura deja în inventarul Sfatului popular al orașului Cluj - întreprinderea de locuințe și localuri Cluj, sub nr. de inventar 1305 din data de 20.04.1958.

Din extrasul de pe Comitetul Regional PMR Cluj, secția economică, din anul 1948, rezultă că Uzinele de apă și canalizare se aflau în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca.

Intimatul reclamant a considerat că, din actele mai sus prezentate, rezultă că, în toată această perioadă, instituția sa s-a comportat ca și un proprietar, și aceasta deoarece, astfel cum rezultă din Deciziunea Consiliului de Miniștri al Ministerului Afacerilor Interne din data de 15.09.1948, întreprinderile naționalizate în baza Legii nr. 119/1948 din tabloul anexat, printre care figurează și moara nr. 5 din fosta str. x, actuala str. x același număr, au trecut pe data preluării lor în patrimoniul comunelor pe al căror teritoriu se regăsesc, adică în patrimoniul municipiului Cluj-Napoca în prezenta speță.

Înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei din 1938 nu este suficientă întrucât, având în vedere intervalul mare de timp până în anul 1990 și până azi, trebuie avute în vedere schimbările istorice ale regimului politic, context în care a dovedit dobândirea dreptului de proprietate prin Legea nr. 119/1948.

Actele normative constând în Legea nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991 nu sunt aplicabile imobilelor de pe str. x, întrucât la data intrării acestora în vigoare, obiectul prezentului litigiu nu se mai afla în patrimoniul Uzinelor de Apă și Canalizare, întrucât imobilul obiect al prezentei cauze a trecut în proprietatea municipiului Cluj-Napoca, astfel cum a arătat mai sus.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Primul motiv de casare, încadrat în dispozițiile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., prin care recurenta pârâtă a susținut că instanța de apel ar fi depășit limitele efectului devolutiv al apelului, încălcând art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., nu este întemeiat. Recurenta pârâtă a invocat în acest sens considerentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei de casare nr. 2004/25.10.2022 și a arătat că, în opinia sa, cauza cererii de chemare în judecată este constituită de sentința civilă nr. 3507/2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2005, prin care s-a constatat că imobilul teren, împreună cu o parte a construcțiilor, aflat în Cluj-Napoca, str. x, înscris în CF x nr. top x este proprietatea municipiului Cluj-Napoca; de asemenea, recurenta a arătat că naționalizarea imobilului din litigiu în temeiul Legii nr. 119/1948 a fost invocată pentru prima dată în motivarea apelului, reclamantul schimbând astfel cauza cererii de chemare în judecată, încălcând limitele efectului devolutiv determinate de ceea s-a supus judecății în primă instanță.

Apărarea intimatului reclamant în privința acestui motiv de recurs este circumscrisă inadmisibilității invocării acestei chestiuni în prezenta fază procesuală.

În acest sens, se observă că, prin întâmpinarea formulată de intimata pârâta Compania de Apă Someș S.A. la apelul declarat de reclamantul Municipiul Cluj, nu a fost invocată o eventuală schimbare a cauzei în apel cu încălcarea art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., intimata pârâtă formulând concluzii prin care a combătut pe fond susținerile reclamantului vizând preluarea imobilului în temeiul Legii nr. 119/1948, analizând probele administrate în acest sens și concluzionând că preluarea imobilului în temeiul legii menționate s-a realizat fără un titlu valabil.

În consecință, această chestiune nu a format obiectul analizei instanței de apel; de asemenea, în recursul declarat împotriva deciziei pronunțate în apel în primul ciclu procesual, nu a fost invocată problema schimbării cauzei cererii de chemare în judecată în apel.

Astfel, eventuala schimbare a cauzei cu încălcarea art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. nu a format obiect de judecată în recurs. Instanța de recurs a examinat legalitatea deciziei recurate prin prisma modului în care aceasta a statuat asupra dreptului de proprietate invocat în cauză, constatând că, "din cele reținute de prima instanță și reluate (incomplet) de instanța de apel, rezultă că înscrierea în cartea funciară a dreptului pârâtei a fost realizată cu caracter final după pronunțarea sentinței civile nr. 8504/2012 a Judecătoriei Cluj Napoca", că "menționarea dobândirii ulterioare a dreptului de către reclamant (în anul 1948) apare ca cel puțin contradictorie cu celelalte constatări", și că "aceste împrejurări relevă insuficienta stabilire a faptelor, care cad exclusiv în sarcina instanțelor de fond, fiind considerat întemeiat motivul de nelegalitate analizat (absența oricăror dezlegări referitoare la existența și legalitatea dobândirii dreptului înscris în cartea funciară în beneficiul pârâtei)".

De asemenea, instanța de recurs a statuat că "în logica dobândirii imobilului de către reclamant în temeiul legii naționalizării, dacă dreptul înscris în cartea funciară în beneficiul pârâtei a avut ca izvor aplicarea legii privind privatizarea (ulterioară anului 1990), soluționarea acțiunii de față necesita verificarea susținerilor părților care se plasau în registrul existenței sau nu a unui drept de proprietate al pârâtei".

Din aceste considerente rezultă că rejudecarea urma să poarte asupra dreptului de proprietate invocat de pârâtă, în situația în care reclamantul a susținut dobândirea acestui drept în temeiul naționalizării, deci asupra unor chestiuni de fond, fără a fi impuse verificări, prin prisma normelor de drept procesual, asupra modului în care, astfel cum pretinde recurenta, ar fi fost schimbată în apel cauza cererii de chemare în judecată.

Astfel, conform regulii care guvernează judecarea fondului după casare, potrivit căreia instanța de rejudecare trebuie să soluționeze pricina în cadrul celor stabilite în decizia de casare, și întrucât controlul instanței de recurs nu a purtat asupra asupra chestiunii de ordin procesual menționate, în mod corect instanța căreia i s-a trimis cauza a rejudecat numai în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare, rejudecarea după casare fiind limitată, pe de o parte, de partea din hotărâre recurată, iar pe de altă parte, de motivele de recurs considerate fondate.

Cele expuse mai sus au fost relevate pentru a oferi un răspuns apărării intimatului reclamant care a susținut că "analiza acestui motiv la acest moment procesual este inadmisibilă"; considerentele expuse determină caracterul neîntemeiat al motivului de recurs analizat.

Este de observat că, în realitate, ceea ce a invocat recurenta pârâtă nu semnifică o schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată, paragraful din decizia de casare invocat de recurentă nerelevând o astfel de situație. În decizia de casare s-a arătat că "nu rezultă din considerentele deciziei recurate când a avut loc înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei (sau, eventual, a antecesoarei acesteia), pentru a se putea considera că modul de dobândire a dreptului de proprietate al reclamantei (naționalizarea, invocată, de altfel, direct prin motivarea cererii de apel), a avut loc ulterior înscrierii dreptului pârâtei."

Astfel cum s-a arătat mai sus, această constatare relevă insuficienta stabilire a faptelor, instanța de recurs considerând că menționarea dobândirii ulterioare a dreptului de către reclamant (în anul 1948) este contradictorie cu celelalte constatări.

Intanța de recurs nu a arătat că este în discuție o schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată sau că ar fi fost încălcate dispozițiile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. iar casarea nu a privit acest aspect, care, astfel cum s-a arătat mai sus, nu a fost supus analizei sale.

În privința acestei chestiuni, în rejudecare, Curtea de Apel Cluj a reținut că "deși Compania de Apă Someș S.A. a susținut că reclamantul a invocat pentru prima oară în calea de atac a apelului naționalizarea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, ceea ce este inadmisibil schimbând cauza cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază că o atare exceptie este nefondată. Astfel, în primă instanță, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a formulat o acțiune în constatare, solicitând instanței să constate ceea ce s-a statuat prin sentința civilă nr. 3507/2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 03.05.2006 în dosarul civil nr. x/2005, susținând că înscrierea în CF a pârâtei datează din anul 1938, ori ulterior acestei date uzinele de apă se aflau în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca și în raport de acest cadru procesual pârâta Compania de Apă Someș S.A. putea și trebuia să facă dovada contrară. Or, aceasta a înțeles să se prevaleze de înscrierea din cartea funciară din anul 1938 și de reorganizarea în temeiul Legii nr. 15/1990 în raport de care reclamantul nu a făcut decât să conteste susținând că pârâta a pierdut dreptul de proprietate urmare a naționalizării, ceea ce nu reprezintă o schimbare a cauzei."

Într-adevăr, conform art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

Cauza cererii de chemare în judecată reprezintă temeiul juridic al cererii, fundamentul raportului litigios iar în cazul acțiunii în constatarea dreptului de proprietate, cauza unei astfel de cereri de chemare în judecată este titlul de proprietate al reclamantului, acesta putând consta într-un contract, o uzucapiune sau, după cum este situația în prezenta speță, se pune în discuție dobândirea bunului ca efect al naționalizării. În acest sens, în cererea de chemare în judecată, s-a precizat că reclamantul înțelege să se folosească de autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 3507/2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, însă din această afirmație nu rezultă concluzia că respectiva sentință constituie cauza cererii de chemare în judecată, ci o probă a dreptului invocat. În același sens, reclamantul a invocat și faptul că, în anul 1948, uzinele de apă și canalizare de aflau în proprietatea sa, invocând în acest sens o altă probă, și anume, extrasul de pe înscrisul emis de Comitetul Regional PMR Cluj, secția economică.

Într-adevăr, reclamantul nu a enumerat, printre temeiurile de drept invocate, Legea nr. 119/1948, dar instanța era obligată să dea o încadrare juridică aspectelor expuse în cererea de chemare în judecată, calificând actele și faptele expuse de reclamant. Astfel, partea nu este obligată să indice chiar textele de lege corespunzătoare pretenției deduse judecății, fiind suficientă enunțarea fundamentului juridic al cererii or, astfel cum s-a arătat mai sus, reclamantul a dedus judecății situația juridică a imobilului cu privire la care a pretins că are un drept de proprietate, a expus probele care, în opinia sa, justifică acest drept, iar cauza cererii de chemare în judecată nu trebuie confundată cu temeiul care servește la justificarea cauzei, cu mijlocul de dovedire a cauzei.

Motivul de recurs invocat de recurenta pârâtă, prevăzut de art. 488 pct. 7 din C. proc. civ., în sensul că, prin decizia recurată, Curtea de Apel a încălcat autoritatea de lucru judecat, calitatea sa de proprietară a imobilului în litigiu fiind confirmată prin sentința civilă nr. 8504/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, nu este întemeiat.

Prin sentința civilă nr. 8504/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2009, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. S.A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca prin primar și Compania de Apă Someș S.A. și s-a constatat că reclamanta are un drept de proprietate asupra construcției în suprafață de 434 mp, edificată în baza autorizației nr. x/1968 în Cluj-Napoca, pe str. x pe terenul înscris în CF x Cluj, sub nr. top. x, top. x și are un drept de superficie asupra terenului necesar folosinței construcției, parte din cele două numere topografice menționate. S-a dispus alipirea celor două terenuri cu nr. top. x și top. x într-un singur corp funciar în suprafață de 1734 mp și s-a dispus modificarea suprafeței terenului de la 1693 mp la 1734 mp cât era în realitate. S-a dispus, de asemenea, dezmembrarea terenului și s-au format două parcele, una cu nr. top. x teren în suprafață de 1028 mp, pe care se află înscrisă construcția în suprafață de 434 mp, și o altă parcelă cu nr. top. x, teren în suprafață de 665 mp. Pe prima parcelă s-a înscris dreptul reclamantei asupra construcției și drept de superficie asupra terenului, asupra ambelor parcele fiind intabulat dreptul de proprietate în favoarea vechiului proprietar tabular.

Considerentele invocate de recurenta pârâtă ca având autoritate de lucru judecat în prezenta cauză sunt următoarele "Considerentele expuse sunt incidente și în prezentul litigiu. Astfel, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2005 al Judecătoriei Cluj Napoca, s-a stabilit ca reclamanta este proprietara construcției edificate în baza autorizației de construire nr. x/22.02.1968 pe terenul înscris în CF nr. x Cluj Napoca, nr. top. x. Această statuare a instanței se opune și proprietarului tabular înscris în cartea funciară menționată, atâta timp cât acesta, respectiv continuatorul său juridic - pârâta Compania de Apă Someș S.A. nu a dovedit contrariul, răsturnând prezumția relativă invocată de reclamantă. Dimpotrivă, pârâta a recunoscut atât împrejurarea că este continuatorul proprietarului tabular Uzinele de Apă și Canalizare ale Municipiului Cluj cât și dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la construcția menționată și dreptul de folosință cu privire la teren, arătând că nu se opune intabulării acestor drepturi în cartea funciară. Ca urmare, în temeiul art. 111 C. proc. civ., instanța va admite primul capăt de cerere din acțiune, așa cum a fost precizată.

Cu privire la următoarele petite ale acțiunii precizate, în baza raportului de expertiză topografică întocmit de exp. F., instanța va dispune alipirea imobilelor - terenuri înscrise în CF nr. x Cluj-Napoca sub nr. A+l, având numărul topografic x și A+2 având nr. topografic x prin formarea unui singur corp de proprietate - teren în suprafață de 1734 mp având nr. top. x și y cu construcțiile aferente.

În baza dispozițiilor art. 33 alin. (1) și (3) din Legea nr. 7/1996, va dispune, în temeiul aceluiași raport de expertiză, modificarea suprafeței imobilului - teren din CF nr. x Cluj Napoca de la 1734 mp la 1693 mp cât există în realitate, reținând totodată că în speță este vorba despre o modificare, și nu o rectificare de carte funciară așa cum s-a solicitat de reclamantă, în mod impropriu sub aspectul terminologiei juridice.

În temeiul art. 42 din Legea nr. 7/1996, instanța va dispune dezmembrarea terenului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, în suprafață de 1693 mp, în două loturi după cum urmează: lotul x, teren în suprafață de 1028 mp, având nr. top. x și y, lot pe care se găsesc construcțiile ce aparțin reclamantei, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, și lotul x, teren în suprafața de 665 mp, având nr. top. x și y, care se va reînscrie în favoarea vechiului proprietar tabular în CF nr. x Cluj Napoca, împreună cu construcțiile existente pe teren. Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere faptul că, prin decizia civilă nr. 469/21.09.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a recunoscut în favoarea reclamantei un drept de folosință cu privire la terenul necesar folosinței normale a construcției edificate de reclamantă, fără însă să se specifice suprafața terenului menționat ori să se facă identificarea strictă a acestuia. Această parcelă de teren a fost identificată de exp. F. prin raportul de expertiză întocmit în cauză, stabilindu-se că are o suprafață de 1028 mp, conform planului de situație anexa nr. 3 la raportul de expertiză."

Din aceste considerente rezultă că instanța a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea vechiului proprietar tabular asupra imobilului cu privire la care reclamanta nu a invocat un drept de proprietate, fără a se pronunța asupra situației litigioase din prezenta cauză.

Astfel, obiectul judecății din dosarul nr. x/2009 constă în dreptul de proprietate invocat de reclamanta din acel dosar, D. S.A., asupra construcției edificate în baza autorizației de construire nr. x/22.02.1968 pe terenul înscris în CF nr. x Cluj Napoca, nr. top. x, or nu acesta este obiectul prezentei judecăți.

În considerentele sentinței nr. 8504/2012, instanța a explicat că, în procesul anterior, în dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Cluj Napoca, s-a stabilit ca reclamanta D. S.A. este proprietara construcției edificate în baza autorizației de construire nr. x/22.02.1968 pe terenul înscris în CF nr. x Cluj Napoca, nr. top. x iar această statuare a instanței se opune și proprietarului tabular înscris în cartea funciară menționată, atâta timp cât acesta, nu a dovedit contrariul, răsturnând prezumția relativă invocată de reclamantă.

Astfel, instanța a reținut că recurenta din prezentul proces, Compania de Apă Someș S.A., terț față de acel proces, nu a făcut proba contrară sentinței civile nr. 3507/2006 pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, invocată și în prezentul proces de reclamantul Municipiul Cluj pentru a-și dovedi dreptul invocat, sentință în care s-a stabilit existența dreptului de proprietate în favoarea D. S.A.

Sentința civilă nr. 3507/2006 a fost pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în procesul având ca obiect acțiunea civilă formulată de către Consiliul local Cluj-Napoca și înregistrată sub nr. x/2005 împotriva pârâților D. S.A. și G. S.R.L. Prin această sentință s-a stabilit că imobilul teren, împreună cu o parte a construcțiilor, aflat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris în CF x Cluj, nr. top. x și y este proprietatea Municipiului Cluj-Napoca. De asemenea, s-a constatat și dreptul de proprietate al societății D. S.A. asupra a unei părți a construcțiilor în suprafață de 434 mp, actualmente înscrisă în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. cadastral x - Cl, precum și drept de superficie asupra terenului.

Sentința civilă nr. 8504/2012 a fost pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2009, în procesul declanșat de D. S.A. pentru a obține recunoașterea dreptului său de proprietate în contradictoriu cu proprietarul tabular, recurenta pârâtă. Astfel, dreptul de proprietate al recurentei pârâte asupra părții din imobil cu privire la care D. S.A. nu a formulat pretenții în dosarul nr. x/2009 nu a făcut obiectul acelui proces, instanța nefiind învestită cu o cerere în acest sens.

În urma stabilirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei D. S.A., Judecătoria Cluj-Napoca a dispus efectuarea unor operațiuni tehnice în cartea funciară, în baza raportului de expertiză topografică: alipirea imobilelor - terenuri prin formarea unui singur corp de proprietate, modificarea suprafeței imobilului - teren din CF nr. x Cluj Napoca de la 1734 mp la 1693 mp, dezmembrarea terenului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, în suprafață de 1693 mp, în două loturi, reînscrierea dreptului în favoarea vechiului proprietar tabular în CF nr. x Cluj Napoca, asupra lotului cu privire la care reclamanta nu a formulat pretenții. Considerentele prin care instanța a justificat aceste dispoziții nu conțin statuări asupra dreptului de proprietate al Companiei de Apă Someș S.A., care nu forma obiectul învestirii sale.

Motivele de recurs încadrate de recurenta pârâtă în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt întemeiate în sensul considerentelor ce urmează a fi expuse.

Analizând modul în care a operat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în temeiul Legii nr. 119/1948, instanța de apel a arătat că, la momentul 21.11.1948, în materie de carte funciară, erau în vigoare, în Transilvania, dispozițiile Decretului lege nr. 115/1938 și că, potrivit dispozițiilor art. 17 - 18 din acest act normativ, drepturile reale cu privire la imobile pot fi constituite, modificate sau stinse numai prin înscriere în cartea funciară.

De asemenea, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 26 din Decretul lege nr. 115/1938, care prevăd că "Drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauza de moarte, accesiune, vânzare silită, și expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea". În raport cu aceste dispoziții, instanța de apel a concluzionat că exproprierea a constituit un mod de dobândire a dreptului de proprietate, fără înscriere în cartea funciară.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate la situația din speță, instanța de apel a constatat că municipiul Cluj-Napoca a devenit proprietarul imobilului cu nr. top. inițial x și 5879, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, la momentul la care a operat naționalizarea, adică în noiembrie 1948, preluare opozabilă pârâtei chiar și fără înscriere în cartea funciară, conform dispozițiilor Decretului lege nr. 115/1938.

În raport cu aceste statuări, instanța de apel a concluzionat că, ulterior intabulării dreptului de proprietate al antecesoarei pârâtei la 8 martie 1938, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate, prin naționalizare, în baza Legii nr. 119/1948.

Art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 reglementează în mod limitativ cazurile în care un drept real imobiliar poate fi dobândit fără înscriere în cartea funciară. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 26 din Decretul-lege 115/1938, drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită și expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea.

Textul de lege citat reglementează excepțiile de la regula instituită de art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, astfel că este de strictă interpretare și aplicare iar, din modul său de redactare, rezultă că Statul Român dobândește dreptul de proprietate fără înscriere în cartea funciară doar în cazurile mai sus enunțate, respectiv prin expropriere, nu și prin naționalizare.

În consecință, concluzia instanței se apel în sensul că "exproprierea a constituit un mod de dobândire a dreptului de proprietate, fără înscriere în cartea funciară" este corectă însă nu își găsește corespondent în situația de fapt a speței, în condițiile inexistenței unor argumente care să explice raționamentul în urma căruia instanța de apel a considerat că măsura naționalizării, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate de către stat, conduce la dobândirea dreptului real fără înscriere în cartea funciară, argumente care să poată fi supuse controlului judiciar.

Pe de altă parte, instanța de apel a reținut că "înscrierea dreptului de proprietate al antecesoarei pârâtei, Uzinele de Apă și Canalizare ale Municipiului Cluj-Napoca - Regie Publică Comercială s-a făcut prin încheierea nr. 3640/8 martie 1938" și că "la momentul naționalizării morii, prin înscrierea imobilului în litigiu în patrimoniul Morilor Municipale la data de 21.11.1948, acesta a ieșit din patrimoniul Uzinelor de Apă și Canalizare ale Municipiului Cluj - Regie Publică Comercială