ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2004/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 20 noiembrie 2019, reclamantul Municipiul Cluj-Napoca prin Primar a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtele Compania de Apă Someș S.A. și A. S.R.L. să constate că Municipiul Cluj-Napoca are calitate de proprietar asupra imobilului teren și parte a construcțiilor aflate în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris inițial în CF x Cluj, nr. top. x și y, actualmente înscris în CF nr. x Cluj-Napoca nr. cadastral x (doar teren) și CF nr. x Cluj-Napoca nr. cadastral x (teren și construcții: C1, C2), să dispună intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus amintite în favoarea Municipiului Cluj-Napoca, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 89, art. 555 C. civ., art. 35 C. proc. civ. și în subsidiar art. 563 C. civ.

I.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 294 din 04.05.2021 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă modificată formulată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele Compania Națională de Apă Someș S.A., și A. S.R.L.

I.3. Decizia instanței de apel

Prin decizia nr. 272 din 7 octombrie 2021, Curtea de apel Cluj, secția I civilă a admis în parte apelul declarat de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca prin primar împotriva sentinței civile nr. 294 din 04.05.2021 a Tribunalului Cluj.

A schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca.

A constatat că Municipiul Cluj-Napoca are calitatea de proprietar asupra imobilului teren și asupra a o parte din construcțiile aflate în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, imobil înscris inițial în C.F. nr. x Cluj, nr. top. x și y, actualmente înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca nr. cadastral x (doar teren) și C.F. nr. x Cluj-Napoca nr. cadastral x (teren și construcții: C1, C2).

A dispus întabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus amintite în Favoarea Municipiului Cluj-Napoca cu titlu de preluare în temeiul Legii nr. 119/1948.

A menținut dispozițiile sentinței atacate cu privire la respingerea petitului privind obligarea pârâtei Compania de Apă Someș S.A. să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul de mai sus.

A obligat pârâții Compania de Apă Someș S.A. și A. S.R.L. să achite reclamantului Municipiul Cluj-Napoca suma de 21.531,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale la fond și pe intimații pârâți Compania de Apă Someș S.A. și A. S.R.L. să achite apelantului reclamant Municipiul Cluj-Napoca suma de 10.765,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

I.4. Recursurile principale și recursul incident

Împotriva acestei decizii, pârâții A. și Compania Națională de Apă Someș au formulat, fiecare, recurs principal.

I.4.1. Recursul pârâtului A. SRL

Recursul formulat de acest pârât cuprinde o singură critică, referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, recurentul A. a arătat că reclamantul Municipiul Cluj Napoca a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată numai în caz de opunere; or, pârâtul nu s-ar fi opus admiterii acțiunii, neexistând la dosar poziție procesuală în acest sens, ca urmare, nu i se poate imputa culpă procesuală.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

I.4.2 Recursul declarat de pârâta Compania Națională de Apă Someș SA

Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată a apelului.

Printr-o primă critică, a susținut incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât decizia recurată este insuficient și superficial motivată și nu răspunde criticilor formulate de pârâtă.

Pârâta susține că ar fi argumentat că apelul Municipiului ar fi neîntemeiat pe aspectul preluării abuzive, iar instanța nu a analizat caracterul preluării și nu a arătat de ce ar fi înlăturat susținerile pârâtei.

De asemenea, instanța de apel nu a argumentat în nici un fel, nici măcar superficial, motivele pentru care a înlăturat apărările pârâtei, referitoare la faptul că apelantul Municipiul Cluj-Napoca nu este proprietarul imobilului care face obiectul prezentei cauze, întrucât nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului printr-una dintre modalitățile prevăzute de art. 557 C. civ.

Recurenta pârâtă a mai arătat și că instanța nu a menționat măcar argumentele pentru care a înlăturat apărările sale referitoare la neaplicarea prevederilor Legii nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 834/1991, care nu sunt incidente imobilelor de pe str. x.

A arătat că Regia Autonomă de Apă-Canal Cluj s-a înființat ca urmare a divizării unităților Grupului întreprinderilor de gospodărie comunală și locativă a județului Cluj (GIGCL) și a desființării serviciilor de gospodărie comunală organizate în directa subordine a primăriilor municipale și orășenești, prin Decizia nr. 510 din 16.11.1990 a Prefecturii Județului Cluj, emisă în baza prevederilor Legii nr. 15/1990.

Or, în doctrina și practica judiciară s-a reliefat faptul că Legea nr. 15/1990 reprezintă în sine un mijloc de transfer al dreptului de proprietate asupra întregului patrimoniu pe care 1-a avut în administrare unitatea de stat transformată în regie autonomă; transferul proprietății întregului patrimoniu s-a realizat odată cu legea prin care s-a înființat regia autonomă sau societatea comercială (unitatea de stat încetându-și existența), fără a exista condițiuni sau obligații de îndeplinire ulterioară a unor proceduri de publicitate, contabile sau administrative, toate documentele emise în procedurile mai sus amintite având doar caracter contabil, administrativ sau de publicitate față de terți, iar îndeplinirea sau neîndeplinirea lor nu a afectat cu nimic transferul dreptului de proprietate.

A invocat practica ÎCCJ, care a stabilit că în situația în care considerentele instanței de apel nu cuprind analiza criticilor concrete formulate de apelantă, sunt încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., care stabilesc obligația instanței de a preciza motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Printr-un al doilea motiv de recurs s-a susținut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta pârâtă Compania Națională de Apă Someș S.A. a susținut că Municipiul Cluj Napoca nu a făcut dovada posesiei, câtă vreme spațiul cu altă destinație situat în Cluj-Napoca, str. x (166,59 mp) și terenul în suprafață de 1380 mp au făcut obiectul contractului de închiriere dintre Grupul întreprinderilor de Gospodărie Comunală și Locativă a Județului Cluj și I.J.E.C.O.O.P Cluj; în ciuda acestei situații de fapt, probată, instanța de apel a reținut că Municipiul Cluj-Napoca ar avea posesia imobilului.

De altfel, recurenta pârâtă a susținut că Municipiul Cluj-Napoca nu este proprietarul imobilului care face obiectul prezentei cauze, întrucât nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului printr-una dintre modalitățile prevăzute de vechiul C. civ.

Cu privire la acest aspect, a arătat că Municipiul Cluj-Napoca nu a dovedit în nicio altă modalitate că ar fi proprietar al imobilelor în litigiu, afirmând doar că acest imobil este proprietatea municipiului Cluj-Napoca, fără a indica și dovedi dacă imobilul terenul și parte a construcțiilor a intrat în domeniul public sau privat al U.A.T. Cluj-Napoca, la ce dată și prin ce modalitate.

Referitor la aplicarea Legii nr. 119/1948, recurenta a invocat jurisprudență, cum ar fi deciziile nr. 456/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, precum și nr. 1343 din 21 noiembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, susținând că naționalizarea constituie titlu valabil al statului dacă au fost respectate întocmai dispozițiile acestei legi și nu reprezintă titlu valabil când au fost încălcate înseși prevederile acesteia; în cazul preluării abuzive fără titlu valabil, persoanele fizice sau juridice proprietare își păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării.

Cum legea prevedea în mod expres obligativitatea întocmirii unui proces-verbal de preluare care trebuia să fie însoțit de copie a inventarului, a apreciat că, în lipsa acestuia, una dintre cerințele legii nu a fost îndeplinită, imobilul în litigiu fiind preluat de stat fără titlu valabil deoarece actul de preluare a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, pe care titlu respectiv trebuia să le respecte.

Consideră că prevederile Legii nr. 50/1991 și H.G. nr. 834/1991 sunt pe deplin aplicabile în speță, cu argumentul că, în doctrina și practica judiciară, s-a reliefat faptul că Legea nr. 15/1990 reprezintă în sine un mijloc de transfer al dreptului de proprietate asupra întregului patrimoniu pe care 1-a avut în administrare unitatea de stat transformată în regie autonomă; transferul proprietății întregului patrimoniu s-a realizat odată cu legea prin care s-a înființat regia autonomă sau societatea comercială (unitatea de stat încetându-și existența), fără a exista condițiuni sau obligații de îndeplinire ulterioară a unor proceduri de publicitate, contabile sau administrative, toate documentele emise în procedurile mai sus amintite având doar caracter contabil, administrativ sau de publicitate față de terți, iar îndeplinirea sau neîndeplinirea nu a afectat cu nimic transferul dreptului de proprietate.

I.4.3. Recursul incident al reclamantului Municipiul Cluj Napoca

Reclamantul a arătat că înțelege să formuleze recurs incident doar pentru situația în care instanța de recurs ar primi criticile Companiei de Apă Someș cu privire la nedovedirea posesiei.

Reclamantul a invocat practica judecătorească, respectiv decizia nr. 4580 din 16 octombrie 2013 pronunțată în recurs de secția I Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a hotărât că, față de împrejurarea că ambele părți au exhibat titluri de proprietate asupra unui teren în litigiu, iar reclamanta deține posesia bunului însă dreptul său este contestat de pârâtă, reclamanta justifică un interes în promovarea cererii de constatare a dreptului său de proprietate, cererea fiind admisibilă, în condițiile dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. (art. 35 noul C. proc. civ.).

Prin urmare, în situația în care partea care deține posesia terenului, urmărind deci confirmarea dreptului său de proprietate, ea nu are posibilitatea de a exercita acțiunea în revendicare ori o altă acțiune în realizarea dreptului de proprietate.

Recurentul-reclamant a invocat ca temei de drept al acțiunii în revendicare și art. 563 C. civ., petitul nr. 1 al acțiunii introductive modificându-se în subsidiar, în sensul ca instanța de judecată să dispună obligarea pârâtului de rândul 1 ca acesta să ne lase în deplină proprietate și posesie imobilul în discuție.

I.5. Apărările părților

Recurentul-reclamant Municipiul Cluj-Napoca a depus întâmpinare la recursul formulat de pârâta Compania Națională de Apă Someș, prin care a solicitat respingerea căii de atac; a invoct excepția tardivității, excepția insuficientei timbrări și excepția nulității motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă Compania Națională de Apă Someș S.A. a depus întâmpinare la recursul depus de pârâta A. S.R.L., prin care a invocat excepția nulității pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondat.

Recurenta-pârâtă Compania Națională de Apă Someș S.A. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de Municipiul Cluj și întâmpinare la recursul incident depus de Municipiul Cluj, invocând excepția inadmisibilității recursului, fiind formulat de o persoană care nu justifică interes, iar în subsidiar a solicitat respingerea sa ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând motivele de recurs dezvoltate prin prisma cazurilor de casare cărora aceste critici li se circumscriu, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru motivele ce urmează a fi arătate.

În cauza de față, reclamantul Municipiul Cluj a solicitat instanței să constate existența dreptului său de proprietate cu privire la un imobil compus din teren și construcție, situat în Municipiul Cluj, str. x și să dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului astfel constatat, acțiu7nea fiind întemeiată pe art. 35 C. proc. civ. și art. 893 și art. 555 C. civ. subsidiar, reclamantul a cerut ca acțiunea sa să fie analizată în coordonatele art. 563 C. civ., ca o revendicare, pentru ipoteza în care s-a considera că el nu are în prezent posesia asupra bunului indicat în acțiune.

Respingând acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, Tribunalul a reținut, în esență, pe de-o parte că proprietarul tabular al imobilului ce face obiectul acțiunii este pârâta Compania de Apă Someș S.A., care este continuatoarea fostului proprietar tabular Uzinele de Apă și Canalizare ale Municipiului Cluj; la rândul său, această entitate a devenit proprietarul imobilului în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990, izvorul dreptului de proprietate fiind legea.

Pe de altă parte, s-a constatat că sentința civilă nr. 3507/2006, pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca în dosarul nr. x/2005, prin care s-a constatat, la solicitarea municipalității reclamante, că imobilul teren din Municipiul Cluj, str. x este proprietatea reclamantului (hotărâre invocată prin cererea de chemare în judecată) nu a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâta proprietar tabular; de aceea, față de aceasta nu operează efectul autorității de lucru judecat prevăzut de art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Dimpotrivă, s-a considerat că, în coordonatele art. 435 C. proc. civ., reclamanta nu a răsturnat prin probele administrate – sentința evocată – prezumția rezultată din înscrierea dreptului pârâtei în cartea funciară, astfel că acțiunea a fost considerată ca neîntemeiată.

Admițând apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe, Curtea de Apel a considerat întemeiată acțiunea în partea referitoare la constatarea existenței dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului teren și parțial construcție aflat în litigiu, păstrând sentința exclusiv sub aspectul respingerii cererii subsidiare de revendicare a imobilului.

Instanța de apel, deși a validat aprecierile primei instanțe referitoare la calitatea de proprietar tabular a pârâtei și la calitatea sa de continuator al fostei proprietare tabulare, precum și la împrejurarea că sentința nr. 3507/2006 nu este opozabilă pârâtei Compania de Apă Someș S.A., a consemnat că, ulterior intabulării dreptului de proprietate a pârâtei, imobilul a intrat în patrimoniul Municipiului Cluj Napoca, ceea ce a justificat admiterea acțiunii și constatarea dreptului de proprietate al reclamantului, precum și înscrierea acestuia în cartea funciară.

În continuare, considerentele deciziei recurate se referă la dobândirea dreptului de proprietate de către reclamant în temeiul Legii nr. 119/1948 privind naționalizarea întreprinderilor, observându-se că imobilul în litigiu cuprindea la data intrării în vigoare a acestui act normativ două mori, vizate de legea de naționalizare, astfel că reclamantul a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate cu privire la acest imobil.

Curtea de apel a apreciat că apărările pârâtei referitoare la caracterul abuziv sau nelegal al preluării imobilului, formulate de pârâta Compania de Apă, nu pot fi analizate în acest context procesual, ele fiind specifice numai unei acțiuni formulată conform legii speciale sau dreptului comun, dar unei cereri de restituire, nu unei cereri de păstrare a bunului, cum este cea din cauză.

Față de aceste împrejurări, se constată fondată critica recurentei pârâte Compania de Apă Someș S.A. referitoare la incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, în primul rând se impune a constata că, deși instanța de apel consideră că prezumția de proprietate rezultată din înscrierea dreptului pârâtei în cartea funciară a fost răsturnată de dovada dobândirii ulterioare de către reclamantă a dreptului, argumentarea ce însoțește această statuare face referire la trecerea imobilului în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 119/1948 privind naționalizarea întreprinderilor.

Or, nu rezultă din considerentele deciziei recurate când a avut loc înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei (sau, eventual, a antecesoarei acesteia), pentru a se putea considera că modul de dobândire a dreptului de proprietate al reclamantei (naționalizarea, invocată, de altfel, direct prin motivarea cererii de apel), a avut loc ulterior înscrierii dreptului pârâtei.

Dimpotrivă, din cele reținute de prima instanță și reluate (incomplet) de instanța de apel, rezultă că înscrierea în cartea funciară a dreptului pârâtei a fost realizată cu caracter final după pronunțarea sentinței civile nr. 8504/2012 a Judecătoriei Cluj Napoca.

În aceste coordonate, menționarea dobândirii ulterioare a dreptului de către reclamant (în anul 1948) apare ca cel puțin contradictorie cu celelalte constatări.

Aceste împrejurări relevă insuficienta stabilire a faptelor, care cad exclusiv în sarcina instanțelor de fond, viciu ce atrage după sine imposibilitatea realizării controlului judiciar de către instanța de recurs, care nu poate verifica dacă dispozițiile de drept substanțial au fost corect aplicate de instanța de apel în analiza cauzei.

În același context, al motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Compania de Apă Someș S.A. a susținut absența oricărei argumentări a instanței de apel cu privire la legalitatea dobândirii de către aceasta a dreptului de proprietate.

Se observă în această privință că prima instanță a statuat în sensul dobândirii dreptului de proprietate de către pârâta Compania de Apă în temeiul Legii nr. 15/1990, aspect criticat de reclamant prin apelul său și susținut în cuprinsul întâmpinării pârâtei depusă la instanța de apel.

Or, chiar în logica dobândirii imobilului de către reclamant în temeiul legii naționalizării, dacă dreptul înscris în cartea funciară în beneficiul pârâtei a avut ca izvor aplicarea legii privind privatizarea (ulterioară anului 1990), soluționarea acțiunii de față necesita verificarea susținerilor părților care se plasau în registrul existenței sau nu a unui drept de proprietate al pârâtei.

Aceasta întrucât, pe de-o parte existența dreptului pârâtei asupra imobilului în temeiul Legii nr. 15/1990 fusese deja reținută de tribunal ca unul dintre motivele respingerii acțiunii, iar schimbarea soluției de către instanța de apel presupunea, între altele, ca în cadrul motivării hotărârii sale, să se găsească invalidarea acestui argument.

Pe de altă parte, chestiunea existenței și validității dreptului pârâtei pretins dobândit în temeiul legii făcea obiectul învestirii instanței de apel cu și mai multă măsură din perspectiva motivelor concrete ale căii de atac și a apărărilor formulate prin întâmpinare.

Suplimentar, dacă pârâta a dobândit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 15/1990, o asemenea operațiune a cuprins transferul dreptului de la stat (titularul proprietății publice la data schimbării regimului politic, în anul 1989) către noua înființată entitate de drept privat, împrejurare ce necesita un răspuns dat apărărilor pârâtei în sensul că dreptul de proprietate nu mai poate aparține în prezent municipalității (știut fiind că, anterior anului 1990, nu exista distincție în ceea ce privește regimul juridic al proprietății statului, care aparținea statului în general și nu unei entități a statului în particular).

Aceste constatări relevă că motivul de nelegalitate analizat (absența oricăror dezlegări referitoare la existența și legalitatea dobândirii dreptului înscris în cartea funciară în beneficiul pârâtei) poate fi examinat și prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanța de apel era ținută de art. 9 alin. (2), de art. 22 alin. (6) și respectiv de art. 476 alin. (1) și art. 477 alin. (1) C. proc. civ. să analizeze aceste chestiuni.

De aceea, motivul de recurs ce privește omisiunea de analiză a susținerilor și apărărilor părților relevante pentru soluționarea căii de atac devolutive a apelului este găsit fondat, atât prin prisma art. 488 pct. 5, cât și a art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Aceste împrejurări atrag incidența art. 497 C. proc. civ., respectiv admiterea recursului declarat de pârâta Compania de Apă Someș S.A., casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare, cu observația că motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ. – legat de greșita aplicare a normelor de drept substanțial – nu poate fi analizat pentru că lipsește suportul unei situații de fapt complet stabilite de instanțele de fond.

Va fi admis și recursul declarat de pârâta A., deoarece rejudecarea cauzei în apel – și reevaluarea corespunzătoare a temeiniciei cererii de chemare în judecată – implică a se avea în vedere și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor, cerere accesorie, urmând ca la rejudecare o eventuală admitere a acțiunii la instanța de apel să aibă în vedere și cele susținute de recurenta A. referitoare la poziția sa procesuală și la aplicarea prevederilor art. 454 C. proc. civ.

De asemenea, va fi admis și recursul incident declarat de reclamant, care are scop conservator și care a vizat exclusiv păstrarea în dezbatere a cererii sale subsidiare de revendicare, având în vedere respingerea în tot a acțiunii sale de către prima instanță și contestarea acestei soluții prin cererea de apel a acestei părți (împrejurare prin prisma căreia se consideră că această cale de atac nu este inadmisibilă, de vreme ce instanța de apel a păstrat respingerea cererii sale subsidiare de către tribunal, iar partea era interesată în a contesta inclusiv această soluție, pentru ipoteza admiterii apărărilor părții adverse referitoare la inadmisibilitatea acțiunii din petitul principal).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant Municipiul Cluj Napoca, de recurentul-pârât A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă Compania Națională de Apă Someș S.A. împotriva deciziei nr. 272 din 7 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2022.