ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 454/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2019, reclamanții Municipiul Cluj-Napoca, reprezentat prin primarși Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca, reprezentată prin președinte, în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului ADS, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca și A., au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la repararea prejudiciului în cuantum de 449.272 RON reprezentând penalități stabilite sarcina comisiei municipale prin sentința civilă nr. 10427/2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 478 din 16 octombrie 2020 a Tribunalului Cluj, secția Civilă, s-a respins cererea formulată de reclamanții Municipiul Cluj-Napoca și Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca, împotriva pârâților Agenția Domeniului Statului - ADS, Comisia Județeană pentru stabilirea Dreptului de Proprietate private asupra terenurilor Cluj și A., ca neîntemeiată față de pârâții ADS și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj și ca prescrisă față de pârâtul A.. Prin aceeași sentință civilă, a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului A. suma de 900 RON, cheltuieli parțiale de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 155/A/2021 din 16 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă s-a admis apelul declarat de pârâtul A., împotriva sentinței civile nr. 478 din 16 octombrie 2020 a Tribunalului Cluj, secția Civilă, pronunțată în dosar nr. x/2019, care a fost schimbată în parte, respectiv: au fost obligați reclamanții să plătească pârâtului A. suma de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fondului cauzei, în loc de 900 RON cu același titlu și au fost menținute restul dispozițiilor din sentința apelată. Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții Municipiul Cluj-Napoca, reprezentat prin Primar, și Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca, împotriva aceleași sentințe.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 155/A/2021 din 16 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin primar. Printr-un prim motiv de recurs, recurenții critică hotărârea instanței de apel în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii, ca prescrisă, cu privire la pârâtul B.. În dezvoltarea acestui motiv, se susține că recurenții au cunoscut efectiv prejudiciul în data de 30 octombrie 2017, odată cu pronunțarea deciziei civile nr. 1468/A/2017 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă contestația la executare având ca obiect înlăturarea sau reducerea penalităților stabilite prin sentința civilă nr. 10427/2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a Judecătoriei Cluj-Napoca. Astfel, în raport de această dată, susținerea instanței de apel cu privire la împrejurarea că termenul de prescripție este depășit în raport cu data pronunțării încheierii civile nr. 3314/07.04.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunțată în dosarul nr. x/2016 este nelegală, întrucât, în cadrul acestui litigiu, au fost stabilite penalități în cuantum de 1000 RON zi întârziere, prejudiciu incert la data pronunțării, întinderea prejudiciului fiind cunoscută doar la data stabilirii sumei definitive prin sentința civilă nr. 10427/2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca. Totodată, recurenții învederează că hotărârile prin care se stabilesc penalități, în temeiul art. 906 alin. (2) din C. proc. civ., sunt definitive, dar nu sunt susceptibile de executare silită, fiind necesară pronunțarea de către instanță a unei sentințe având ca obiect stabilirea sumei finale. Concluzionând, recurenții arată că prescripția dreptului la acțiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită nu începe să curgă de la data când s-a produs paguba, ci de la data la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea. Totodată, arată că recurenta Comisia Municipală și-a îndeplinit obligația de punere în posesie încă din data de 5 mai 2015 pentru evitarea împovărării bugetului local cu sume de bani reprezentând cheltuieli executare silită și penalități aplicate în temeiul art. 906 din C. proc. civ. Prin cel de al doilea motiv de recurs, recurenții au susținut că aprecierea instanței de apel cu privire la culpa exclusivă a Comisiei Municipale nu este legală, întrucât acest litigiu nu a fost purtat în contradictoriu cu pârâții din prezenta speță, ci cu beneficiarii titlului executoriu, instanța de apel neținând cont de faptul că toate instituțiile implicate în reconstituirea dreptului de proprietate, cărora legiuitorul le-a stabilit atribuții concrete în materia fondului funciar, trebuie sa colaboreze și să conlucreze pentru a se asigura finalitatea urmărită de către legiuitor, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate și emiterea titlurilor de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite. Din cuprinsul dispozițiilor art. 5 și art. 6 din H.G. nr. 890/2005 rezultă că, atât comisiile municipale, cât și comisiile județene, au atribuții concrete în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate. Astfel, pentru finalizarea procedurii de punere în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate persoanelor îndreptățite, este necesar ca aceste atribuții să fie îndeplinite în comun, în sensul că, dacă una dintre aceste comisii nu își îndeplinește atribuțiile, cealaltă este în imposibilitatea continuării procedurii administrative, sens în care nu se asigură finalitatea urmărită de legiuitor. În opinia recurenților, la pronunțarea hotărârii, instanța de fond trebuia să aibă în vedere că, punerea în posesie cu suprafața de 2,10 ha, nu reprezintă o simplă formalitate aflată la îndemâna recurentei Comisia Municipală, ci sunt necesare parcurgerea mai multor etape precum stabilirea amplasamentului, înaintarea propunerii spre validarea comisiei județene, validarea propunerii, punerea la dispoziție a terenurilor validate, semnarea procesului-verbal de către toate instituțiile implicate și de către beneficiari. Or, în cauză, îndeplinirea atribuțiilor cu întârziere de către Comisia Județeană Cluj, precum și susținerile expertului B. au condus, împreună, la prejudiciul în cuantum de 449.272 RON. Recurenta Comisia Municipală a arătat, în susținerea acestui motiv de recurs, că și-a îndeplinit obligația de punere în posesie încă din 5 mai 2015, iar culpa pentru punerea în executare cu întârziere a titlului executoriu, respectiv eliberarea efectivă a titlului de proprietate, îi revine Comisiei Județene de fond funciar, potrivit competențelor atribuite de H.G. nr. 890/2005, de vreme ce procesul-verbal de punere în posesie, împreună cu întreaga documentație, au fost transmise de mai multe ori Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, dar au fost returnate pe considerentul că terenul face parte din domeniul public al statului. S-a susținut, totodată, că în situația în care Comisia Județeană ar fi respectat dispozițiile art. 36 din H.G.890/2005, respectiv documentația ar fi fost verificată de către aceasta, nu s-ar fi ajuns la penalități în cuantum de 431.000 RON. Mai mult decât atât, dacă Comisia județeană și-ar fi îndeplinit obligația de verificare a documentației și înaintarea ei spre scrierea titlului de proprietate Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, așa cum dispune art. 36 din H.G 890/2005, Oficiul de Cadastru nu ar fi putut returna documentația la comisia locală sub diverse pretexte având alte mijloace juridice la dispoziție. Având în vedere că, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are atribuții de verificare și control asupra documentațiilor întocmite de către comisiile locale pentru emiterea titlurilor de proprietate, ci aceste atribuții revin exclusiv comisiilor județene, recurenții susțin că au fost în imposibilitatea demarării vreunui demers judiciar de obligare la punerea în executare a titlului executoriu, iar prin refuzul nejustificat de a emite titlul de proprietate, s-a creat municipalității un prejudiciu de 449.272 RON constând în penalități pe zi de întârziere, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare silită. Concluzionând, recurenții au susținut că, în cauză, sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale.

Apărările formulate în cauză. În termen legal, intimatele-pârâte Agenția Domeniilor Statului și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând legalitatea deciziei recurate, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În ceea ce privește critica vizând soluția de respingere a cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul B., ca prescrisă, recurenții pretind că au cunoscut efectiv prejudiciul în data de 30 octombrie 2017, odată cu pronunțarea deciziei civile nr. 1468/A/2017 a Tribunalului Cluj în dosarul nr. x/2017, iar nu la data pronunțării încheierii civile nr. 3314/07.04.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în dosarul nr. x/2016, întrucât, în cadrul acestui ultim litigiu, a fost stabilit un prejudiciu incert, întinderea prejudiciului fiind cunoscută doar la data stabilirii sumei definitive prin sentința civilă nr. 10427/2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca. Referitor la începutul cursului prescripției extinctive, instanța de recurs reține că potrivit art. 2528 alin. (1) C. civ. prevede că, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei cauzată prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Astfel, în ceea ce privește începutul curgerii termenului de prescripție în situația acțiunilor întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, prescripția nu începe să curgă de la data când s-a produs paguba, deși - în mod obiectiv - dreptul la acțiune trebuie considerat că a luat naștere de la acea dată, ca și dreptul subiectiv la reparație, ci de la data la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea. Regula generală instituită de noul C. civ. privind începutul prescripției extinctive are un caracter mixt, prezentând caracteristica stabilirii - alternativ - a două momente de la care prescripția începe să curgă, și anume: un moment subiectiv, principal, constând în data cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, și un moment obiectiv, subsidiar, constând în data când, după împrejurări, trebuiau cunoscute atât paguba, cât și autorul faptei ilicite. Prin urmare, simpla încălcare a dreptului subiectiv, deși implică nașterea dreptului la acțiune, nu atrage și începutul prescripției extinctive, dacă titularul dreptului la acțiune nu a cunoscut, în mod efectiv, actele sau faptele de care legea leagă nașterea dreptului la acțiune și nici, după împrejurări, nu trebuia să le cunoască. În consecință, împrejurarea că legiuitorul a înțeles să stabilească un moment subiectiv, ulterior creării prejudiciului, de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă, stabilind că prescripția începe să curgă numai de la data când victima a cunoscut atât paguba, cât și pe cel răspunzător de ea, impune ca, într-o atare ipoteză, cel păgubit să fie chemat să probeze imposibilitatea identificării prejudiciului și a celui care răspunde de acesta în termenul prescris de lege, în caz contrar, operând prezumția de culpă - de a nu fi depus toate diligențele necesare pentru descoperirea pagubei și a celui chemat să răspundă de ea - în sarcina acestuia. În speță, reclamanții au învestit prima instanță cu o acțiune prin care au solicitat obligarea pârâților Agenția Domeniului Statului - ADS, Comisia Județeană pentru stabilirea Dreptului de Proprietate private asupra terenurilor Cluj și A. la plata sumei de 449.272 RON, reprezentând penalități de întârziere, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare silită stabilite în sarcina Comisiei municipale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca în legătură cu punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunțată în dosarul nr. x/2009. În esență, reclamanții au susținut că, punerea în executare a acestei hotărâri judecătorești, s-a realizat cu mare dificultate întrucât terenul pentru care instanța a dispus punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate nu se afla la dispoziția comisiei locale, ci în domeniul public al statului, fapta ilicită imputată pârâtului A., constând în identificarea eronată, prin expertiză, a terenului (acesta fiind, în realitate, amplasat în tarlaua x, aflată în domeniul public al statului, iar nu în tarlaua x cum a concluzionat pârâtul care a avut calitatea de expert în dosarul nr. x/2009, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca). Prin decizia civilă recurată, s-a statuat că recurenții reclamanți au cunoscut cu mai mult de 3 ani, anterior promovării cererii de chemare în judecată din prezentul dosar, atât paguba ce le-a fost cauzată prin pretinsa identificare eronată a terenului pentru care au fost obligați la punerea în posesie, cât și pe cel răspunzător de producerea pagubei. În acest sens, s-a constatat că reclamanții s-au apărat în tot cursul litigiului ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2009 al Judecătoriei Cluj Napoca în sensul că terenul a fost identificat eronat de către expertul A., fiind amplasat în tarlaua x, respectiv au susținut că acesta nu se află la dispoziția Comisiei Municipale, chestiune litigioasă care a fost însă tranșată jurisdicțional, fiind înlăturată de către instanțele învestite cu soluționarea litigiilor anterioare. De asemenea, s-a reținut că sentința civilă nr. 10427/2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca doar a cuantificat penalitățile datorate de reclamantă pentru neexecutarea sentinței civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca pentru perioada 05.10.2015 - 08.12.2016, obligarea reclamanților la plata de penalități în cuantum de 1.000 RON pe zi pentru nepunerea în executare a sentinței civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca fiind dispusă prin încheierea civilă nr. 3314/07.04.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul nr. x/2016. Așadar, s-a apreciat, în urma analizei circumstanțelor factuale ale cauzei, că cel pretins vinovat de producerea prejudiciului a fost efectiv cunoscut de titularii dreptului dedus judecății încă de la momentul la care aceștia au cunoscut săvârșirea faptei ilicite imputate pârâtului A., formulând apărări cu același obiect în cadrul litigiului în care a fost emis titlul executoriu - apărări reiterate în cadrul litigiilor legate de punerea în executare a sentinței civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca (în care Comisia municipală le-a invocat drept impedimente temeinice care au justificat întârzierea executării), respectiv că recurenții au cunoscut prejudiciul și nu s-au regăsit într-o imposibilitate fizică sau juridică de a acționa imediat după pronunțarea încheierii civile nr. 3314/07.04.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2016. Deși recurenții pretind că o atare statuare este eronată, întrucât încheierea civilă nr. 3314/07.04.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, deși este definitivă, nu era susceptibilă de executare silită, cuantumul penalităților fiind stabilit prin sentința civilă nr. 10427/2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca (în raport de care dreptul la acțiune nu era prescris), instanța de recurs, răspunzând argumentelor critice deduse analizei prin cererea de recurs, constată caracterul nefondat al acestora. Astfel, plecând de la premisa că debitorul este dator să execute obligația stabilită prin titlul executoriu, prevederile art. 906 din C. proc. civ., consacră un mijloc de constrângere indirectă a debitorului la executarea obligației de a face ce îi incumbă, în vederea executării hotărârilor judecătorești care dispun cu privire la o anumită acțiune a celui obligat (în speță, să efectueze operațiunile administrative necesare punerii în posesia unui teren). Legiuitorul a considerat necesar să instituie un astfel de mijloc de constrângere pentru a conferi eficacitate hotărârilor judecătorești care stabilesc obligații de a face, o asemenea măsură legislativă având menirea să asigure, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, realizarea întocmai a actului de justiție într-un stat care respectă preeminența dreptului, în sensul că executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți, în caz contrar, finalitatea actului jurisdicțional rămânând iluzorie în absența unei sancțiuni pentru neexecutarea voluntară a hotărârilor judecătorești pronunțate în această materie. Aplicarea penalităților reprezintă, așadar, o sancțiune pecuniară, care constă în obligarea debitorului la plata unei sume fixe sau procentuale (după distincțiile cuprinse în art. 906 alin. (2) și (3) din C. proc. civ.) în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, până la executarea obligației de a face ce implică un fapt personal, menționate în titlul executoriu și care are rolul de a crea debitorului obligației o presiune suplimentară, în vederea aducerii la îndeplinire a obligației stabilite prin titlul executoriu. Este real că dreptul de acces la un tribunal nu poate obliga un stat la executarea oricărei hotărâri, indiferent de circumstanțe, fiind acceptată (așa cum rezultă din prevederile art. 906 alin. (4) și (5) din C. proc. civ.) posibilitatea intervenirii unor împrejurări de fapt sau de drept care să aibă ca efect temporizarea sau chiar imposibilitatea aducerii la îndeplinire a titlului executoriu. Ca atare, ceea ce se sancționează prin stabilirea penalităților de întârziere este inerția, pasivitatea debitorului. În speță, deși recurenții afirmă necunoașterea cuantumului penalităților datorate creditorului obligației de a face la data pronunțării încheierii nr. 3314/07.04.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, ignoră faptul că prin această hotărâre definitivă a fost reținută culpa Comisiei Municipale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca în executarea cu întârziere a titlului executoriu, ceea ce are drept semnificație că încă de la acest moment puteau să cunoască faptele de care legea leagă nașterea dreptului la acțiune. Împrejurarea că prin sentința civilă nr. 10427/2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca au fost cuantificate definitiv penalitățile datorate de reclamantă pentru executarea cu întârziere a sentinței civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca pentru perioada 05.10.2015 - 08.12.2016 nu poate avea semnificația pretinsă de recurenți, aceea că doar de la data individualizării acestor penalități curge termenul de prescripție. Aceasta întrucât validarea construcției juridice recurenților ar însemna să se accepte că pasivitatea Comisiei municipale și prezumția de culpă în executarea cu întârziere a titlului executoriu reținută în sarcina acesteia prin încheierea civilă nr. 3314/07.04.2016, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2016, nu ar fi operat, și corelativ îndreptățirea creditorului de a obține sancționarea debitorului aflat în culpă pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, nu ar fi putut fi cunoscută, deși, încă de la acel moment s-a tranșat jurisdicțional, printr-o încheiere definitivă, că a existat o neexecutare culpabilă de către această comisie a obligației stabilite prin titlul executoriu și s-a reținut îndreptățirea creditorului la penalități. Totodată, nu se poate ignora faptul că această statuare jurisdicțională a fost menținută prin pronunțarea sentinței civile nr. 10427/2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, respectiv prin respingerea prin hotărâre definitivă a contestației la executare formulată de Comisia municipală pentru Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj-Napoca, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Cluj - Napoca și nici faptul că, în speță, în susținerea existenței unei temporizări obiective, justificate a executării voluntare a titlului executoriu, cu referire la conduită ilicită imputată pârâtului A., Comisia municipală a invocat, în litigiul soluționat prin decizia civilă nr. 1468/A/2017 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2017, aceeași chestiune litigioasă tranșată deja în litigiul de fond (fiind apreciată ca fiind nefondată) ce viza greșita identificare a terenului în privința căruia s-a dispus punerea în posesie a creditorului. Ca atare, autoritatea de lucru judecat provizorie de care s-a bucurat încheierea pronunțată în condițiile art. 906 alin. (4) din C. proc. civ. în ceea ce privește culpa debitorului în executarea obligației de a face stabilită prin sentința civilă nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca și dreptul creditorului acestei obligații de a obține executarea acestui titlu executoriu și penalități pentru executarea cu întârziere a titlului executoriu a fost consolidată. Raportat la aceste circumstanțe factuale particulare, recurenții induc o nepermisă distincție între momentul recunoașterii dreptului creditorului de a pretinde penalități pentru executarea cu întârziere a hotărârii judecătorești și cel al individualizării întinderii acestui drept. În consecință, în mod corect, s-a reținut, în speță, că data pronunțării încheierii civile nr. 3314/07.04.2016 de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2016 marchează momentul nașterii dreptului creditorului din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, de a pretinde penalități de întârziere pentru executarea cu întârziere a acestei hotărâri judecătorești, și, pe cale de consecință, s-a apreciat că de la această dată, reclamanții din prezenta pricină, au putut cunoaște prejudiciul imputat pârâtului A. în cauză. Ca urmare, în mod nefondat recurenții pretind că, în cauză, în determinarea momentului de început al termenului de prescripție, au fost aplicate eronat prin decizia civilă recurată criteriile instituite prin art. 2528 alin. (1) C. civ. Nici critica vizând greșita statuare a instanței de apel cu privire la culpa Comisiei Municipale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca nu este fondată. Ceea ce pretind recurenții este a fi exonerată Comisia municipală (și implicit Municipiul Cluj Napoca, care, în lipsa unui patrimoniu propriu al Comisiei a suportat plata penalităților stabilite prin sentința civilă nr. 10427/2016 a Judecătoriei Cluj Napoca) de la plata penalităților de întârziere, a cheltuielilor de judecată și a cheltuielilor de executare stabilite definitiv prin sentința civilă anterior menționată sub motiv că intimatele pârâte Agenția Domeniilor Statului - ADS și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca sunt cele care, prin atitudinea lor, au generat întârzierea în executarea sentinței civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj Napoca. Recurenții susțin, în acest sens, că litigiile în care au fost pronunțate sentința civilă nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj Napoca și sentința civilă nr. 10427/2016 a Judecătoriei Cluj Napoca, nu au fost purtate în contradictoriu cu pârâtele din prezenta cauză, respectiv că instanța de apel ar fi ignorat faptul că toate instituțiile implicate în reconstituirea dreptului de proprietate, cărora legiuitorul le-a stabilit, în conformitate cu prevederile art. 5, 6, 36 din H.G. nr. 890/2015, atribuții concrete în materia fondului funciar, trebuiau să colaboreze și să conlucreze pentru a se asigura finalitatea urmărită, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate și emiterea titlurilor de proprietate persoanelor îndreptățite. Sub acest ultim aspect, ceea ce se invocă este îndeplinirea obligației de punere în posesie stabilite în sarcina Comisiei municipale încă din 5 mai 2015, susținându-se că, întârzierea în eliberarea titlului de proprietate, se datorează conduitei culpabile a pârâtei ADS, ca urmare a nepredării terenului și identificării lui eronate, respectiv a pârâtei Comisiei Județene de fond funciar, ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 36 din H.G. nr. 890/2005, mai exact a obligației de întocmire și verificare a documentației necesare scrierii titlului de proprietate Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, invocată de această autoritate la momentul returnării dosarului ce îi fusese înaintat de către recurentă. Procedând la verificarea considerentelor deciziei recurate care au fost subsumate analizei motivului de apel care a vizat aceeași chestiune litigioasă, instanța de recurs constată că prin decizia civilă recurată s-a reținut că aspectele de care se prevalează reclamanții în prezenta cauză în demonstrarea faptelor ilicite imputate pârâților și a culpei acestora au fost tranșate cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj Napoca, respectiv, prin decizia civilă nr. 1468/A/2017 a Tribunalului Cluj. Consecutiv acestor considerente cu caracter decizoriu, care au fundamentat soluția supusă cenzurii în recurs, recurenții s-au limitat la a invoca în prezenta cale de atac faptul că în aceste litigii, intimații din prezenta cauză nu au avut calitatea de părți. Subsumat analizei concrete a acestei critici, instanța de recurs constată că utilizarea de către instanța de apel în considerentele deciziei recurate a sintagmei autoritate de lucru judecat, relevă cu evidență că, în acest plan, a fost avut în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat sau funcția pozitivă a autorității de lucru judecat, în sensul celor reglementate de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. Astfel, potrivit considerentelor deciziei din apel - reflectate în soluția din dispozitiv - ceea ce s-a reținut a fost efectul pozitiv al judecății anterioare, conținute în sentința civilă nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj Napoca, cea care a dat dezlegare definitivă litigiului de fond funciar, prin care Comisia municipală a fost obligată la punerea reclamanților din acea cauză în posesie asupra suprafeței de teren de 2,10 ha, litigiu în care s-a statuat și asupra apărării recurenților vizând identificarea terenului menționat. De asemenea, s-a reținut efectul pozitiv al deciziei civile nr. 1468/A/2017 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2017, în care s-a statuat asupra caracterului nefondat al contestației la executare formulate de către reclamanți, în temeiul dispozițiilor art. 906 alin. (5) C. proc. civ.., hotărâre prin care instanțele au concluzionat că apărările recurenților privind existența unui impediment obiectiv la executare și greșita returnare de către O.C.P.I. a documentației necesare pentru eliberarea titlului de proprietate către aceștia nu pot fi primite, reținându-se că "din probațiunea administrată în cauză a rezultat că apelanta s-a aflat în culpă pentru îndeplinirea cu întârziere a obligațiilor stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu." Or, așa cum rezultă din art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este atașată și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii. Astfel, noul C. proc. civ. a recunoscut, în mod explicit, autoritate de lucru judecat, alături de dispozitiv, considerentelor pe care se sprijină soluția din dispozitiv, aceasta putând a fi înțeleasă numai prin prisma rațiunilor de drept și de fapt care au condus la adoptarea respectivei soluții. În acest mod legiuitorul a consacrat efectul pozitiv al lucrului judecat cu privire la chestiunile litigioase, deduse judecății în mod incidental și dezlegate în cadrul unui proces, a căror rezolvare deși nu se regăsește în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită sau contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur). Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză). În consecință, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități (obiect, cauză, părți) întrucât ceea ce se urmărește este evitarea contrazicerilor nu doar între dispozitivele hotărârilor judecătorești, ci și între dispozitivul unei hotărâri și considerentele alteia care a rezolvat un aspect litigios ce are legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății sau evitarea contrazicerilor între considerente decizorii ale hotărârilor. Raportat la cele anterior menționate, împrejurarea că litigiile anterioare s-au purtat în contradictoriu cu alți pârâți, nu are drept consecință o îndreptățire a părților din aceste litigii la a pretinde că cele statuate anterior vizând culpa acestora/culpa altor autorități în neexecutarea sentinței civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj Napoca, nu le sunt opozabile. Aceasta întrucât, ca părți în proces, acestea nu pot nega efectul autorității de lucru judecat, care se atașează hotărârilor judecătorești cu privire la chestiunile litigioase tranșate, care se opun părților procedurii judiciare cu forța unei prezumții absolute, ce nu poate fi răsturnată prin statuări contrare într-un litigiu ulterior (Comisia municipală, fiind, de altminteri, cea care, în speță, a invocat și supus dezlegării instanțelor asemenea aspecte). În alți termeni, în raport cu părțile care au supus deja dezbaterii judiciare, cu respectarea garanțiilor procesuale, o chestiune litigioasă, dezlegarea jurisdicțională dată acesteia se opune cu putere de lucru judecat, așa încât acestea nu o mai pot repune în discuție în cadrul unor litigii viitoare. De aceea, din această perspectivă, luând desigur în considerare limitele învestirii stabilite prin cererea de recurs, abordarea instanței de apel și modalitatea în care aceasta a făcut aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat atașat deciziei civile nr. 1468/A/2017 a Tribunalului Cluj și sentinței civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în ceea ce privește chestiunile litigioase circumscrise inexistenței culpei Comisiei municipale/existenței culpei exclusive a pârâților în executarea cu întârziere a sentinței civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca/inexistenței faptei ilicite vizând identificarea eronată a terenului în privința căruia s-a dispus punerea în posesie și nepredării acestuia către recurenți, sunt corecte, de vreme ce considerentele decizorii ale hotărârilor anterior menționate se bucură de autoritate de lucru judecat sub acest aspect și nu mai pot fi contrazise, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ. și art. 431 alin. (2) C. proc. civ. Concluzionând, se reține, raportat la cadrul de analiză impus de circumstanțele pricinii și de limitele stabilite prin criticile de recurs, că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a efectului pozitiv al lucrului judecat, atașat hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile precedente. În consecință, reiterarea în prezentul recurs, a apărărilor deduse deja analizei instanțelor anterioare, care aduc în discuție propria viziune a recurenților asupra situației de fapt și a culpei pârâților în executarea cu întârziere a sentinței civile nr. 15159/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, nu au aptitudinea de a configura un viciu de legalitate a deciziei civile recurate nici din perspectiva aplicării în cauză a prevederilor art. 1357 din C. civ., așa cum se tinde la a se demonstra în speță. Aceasta întrucât condițiile impuse de această normă pentru declanșarea răspunderii civile delictuale - existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul - trebuie îndeplinite cumulativ. Cum analiza acestor condiții este graduală, în mod corect instanța de apel a apreciat că reținerea uneia/unora dintre acestea ca nefiind îndeplinită, în considerarea statuărilor anterioare ale instanțelor care se impun recurenților cu autoritate de lucru judecat, nu mai impune analiza celorlalte. În acest context factual, argumentele din recurs care tind la a demonstra existența, actualitatea și certitudinea prejudiciului și existența legăturii de cauzalitate se dovedesc a fi lipsite de relevanță juridică în soluționarea prezentei căi de atac. Întrucât, raportat la considerentele anterior evocate care relevă caracterul nefondat al motivelor de recurs formulate în cauză, recurenții se află în culpă procesuală, în speță, nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.. În consecință, cererea recurenților reclamanți având ca obiect obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată este nefondată. Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte, potrivit art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin primar,împotriva deciziei nr. 155/A/2021 din 16 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.