ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 212/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 222 din 24 ianuarie 2008, a respins acțiunea formulată de reclamantul F.P., în contradictoriu cu pârâții M.S.P., Comisia

superioară de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți și Comisia

județeană de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți Teleorman, având

ca obiect anularea Ordinului nr. 726/2002 privind criteriile pe baza cărora se

stabilește gradul de handicap pentru adulți, precum și a dispozițiilor nr. 5474

din 4 decembrie 2006 și 408 din 25 ianuarie 2007 prin care diagnosticul

„deficiențe funcționale” al reclamantului a fost considerat „boală”, iar nu

handicap.

Pentru a hotărî astfel, prim

instanță a reținut, în esență, următoarele:

Ordinul nr. 726 din 1

octombrie 2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de

handicap pentru adulți și se aplică măsurile de protecție specială a acestora

este un act administrativ cu caracter normativ emis de autoritatea competentă,

conform art. 4 alin. (6) din H.G. nr. 22/2001 prin care se reglementează în

concret persoanele cărora li se aplică și tipul de afecțiuni care sunt

considerate ca fiind handicapante, iar simplul fapt că acest act cu

aplicabilitate generală a reprezentat temeiul deciziilor contestate nu poate

constitui un motiv de nelegalitate a acestuia.

De asemenea, cele două

decizii emise de autoritățile pârâte sunt legale, afecțiunea de care suferă

reclamantul – hipertensiune arterială oscilantă – care s-a agravat în timp

datorită înaintării în vârstă reprezentând o boală și nu un handicap în sensul dispozițiilor

Ordinului nr. 726/2002 – cap. II pct. I lit. a) și lit. b).

Pentru accidentul vascular

hemoragic, în anul 1994 reclamantul a fost pensionat pe caz de boală cu gradul

II de invaliditate, conform Deciziei nr. 164/1994, la acea dată beneficiind de

pensie de invaliditate deoarece avea calitatea de asigurat în sistemul

asigurărilor de stat.

Conform Deciziei nr. 23/2001,

reclamantul a renunțat la pensia de invaliditate și s-a reangajat, iar

ulterior, prin Decizia nr. 182822/2004 a C.J.P., i-a fost stabilită pensia

pentru limită de vârstă – 62 ani și 10 luni.

Nu se poate reține că

reclamantul are dreptul de a fi încadrat, în mod automat, într-un grad de

handicap, întrucât a beneficiat în anul 1994 de o pensie de invaliditate, în

condițiile în care ulterior reluării activității a împlinit vârsta standard de

pensionare și beneficiază, din anul 2005, de o pensie pentru limită de vârstă

și munca depusă.

A concluzionat prima

instanță că în mod corect a fost respinsă contestația reclamantului,

comunicându-i-se faptul că situația sa poate fi încadrată, în concret, numai în

dispozițiile Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor

vârstnice.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul F.P., solicitând, în principal, modificarea ei în

sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, iar, în subsidiar, casarea

sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru

efectuarea unei expertize medico-legale.

Invocând motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a apreciat că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004,

schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al textului, în condițiile în

care art. 2 lit. n) din aceeași lege definește dreptul vătămat ca fiind orice

drept fundamental prevăzut de Constituție sau de lege, căreia i se aduce

atingere printr-un act administrativ, iar art. 21 alin. (2) din Constituție

stipulează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea

drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

Or, susține recurentul,

dreptul său la măsurile de protecție specială pentru persoanele cu dizabilități

este garantat de Constituție prin art. 50 și de legile nr. 519/2002 și nr. 3/1977,

fiind și recunoscut de organele competente ale statului, iar faptul că la

revizuirea din 4 decembrie 2006, prin Decizia n. 5474, nu a mai fost încadrat

în grad de handicap constituie un abuz, chiar dacă în mod formal comisiile s-au

referit la Ordinul nr. 726/2002, întrucât acest act administrativ este nelegal.

A mai susținut recurentul că

nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O.,

prima instanță încălcând și prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin

respingerea, în mod nejustificat, a cererii sale privind efectuarea unei

expertize medico-legale care era necesară pentru soluționarea cauzei, raportat

la caracterul contradictoriu al actelor emise în anii 2005 și 2006 pe baza

aceluiași diagnostic.

Recursul nu este fondat.

Analizând actele dosarului

și criticile recurentului, prin prisma dispozițiilor art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte a constatat ă hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea

corectă a tuturor prevederilor legale incidente în materie, concluzie

fundamentală pe considerentele în continuare arătate.

Ordinul nr. 726/2002 privind

criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți și se

aplică măsurile de protecție specială are ca bază legală prevederile art. 1 alin.

(3) din O.U.G. nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a

persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări prin Legea nr. 519/2002.

Potrivit acestui text de

lege, măsurile de protecție specială se aplică pe baza încadrării în categorii

de persoane cu handicap, în raport cu gradul de handicap, stabilit de către

comisiile de expertiză medicală a persoanelor de handicap pentru adulți,

potrivit criteriilor stabilite prin ordin al ministrului sănătății și familiei.

Ordinul în discuție este un

act administrativ cu caracter normativ emis de autoritatea competentă pe baza

propunerilor comunicate de către comisiile de specialitate legal constituite în

cadrul M.S.F., inclusiv a celei de neurologie, cu respectarea prevederilor H.G.

nr. 22/2001.

Stabilirea criteriilor de

încadrare în grad de handicap este rezultatul studiilor și analizelor de

specialitate efectuate de medici specialiști, singurii în măsură să aprecieze,

față de specialitatea în cauză, asupra afecțiunii neurologice, precum și asupra

necesității ca persoanele care suferă de aceste boli să fie considerate

persoane cu handicap.

Reclamantul nu a invocat, de

altfel, neconformitatea acestui ordin în raport cu actele normative cu forță

juridică superioară în executarea cărora a fost emis, ci doar nelegalitatea

condiției impusă cu privire la accidentele vasculare cu deficit motor incluse

în cap. II pct. 1, respectiv ca acestea să fie apărute anterior calității de

asigurat în sistemul asigurărilor de stat, dar nu mai târziu de vârsta standard

de pensionare, motivat de faptul că acest capitol este intitulat „persoane cu

afecțiuni handicapante, indiferent de vârstă, de statut și de data dobândirii

handicapului”.

Instituirea acestei condiții

este însă justificată, întrucât asigurații care și-au pierdut total sau cel

puțin jumătate din capacitatea de muncă beneficiază de pensia de invaliditate,

conform secțiunii a IV-a din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de

pensii și ale asigurări sociale, pensia ce este atribuită prin C.N.P.A.D.A.S. ca

urmare a expertizării medicale a capacității de muncă prin cabinetele

specializate, iar potrivit precizărilor de sub pct. 10 al aceluiași ordin

examinarea celor care solicită eliberarea certificatului de încadrare într-o

categorie de persoană cu handicap ce necesită protecție specială se va face

numai până la împlinirea vârstei standard de pensionare, prevăzută de Legea nr.

19/2000, persoanele care au împlinit această vârstă urmând a fi îndrumate către

autoritățile administrației publice în vederea acordării drepturilor prevăzute

de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice.

Actele dosarului atestă

faptul că pentru hemiplegia datorată accidentului cerebral produs în anul 1994

recurentul-reclamant a beneficiat de pensie de invaliditate, având calitatea de

asigurat în sistemul asigurărilor de stat la data producerii lui. Ulterior,

acesta a renunțat la pensia de invaliditate astfel stabilită, dobândind

calitatea de profesor titular cu normă întreagă iar prin decizia nr. 182822/2 august 2005 i-a fost stabilită pensia pentru limită de vârstă și muncă depusă.

Raportat la această stare de

fapt, prima instanță a concluzionat în mod corect că actele administrative cu

caracter individual contestate au fost emise de cele două Comisii pârâte cu

respectarea prevederilor legale aplicabile în cauză, astfel încât motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

De asemenea, raportat la

motivul pentru care s-a stabilit că reclamantul nu poate fi încadrat într-o

categorie de persoane cu handicap, s-a concluzionat în mod corect că pentru

justa soluționare a cauzei nu era necesară efectuarea unei expertize

medico-legale, susținerile acestuia în sensul că nu ar fi beneficiat de un

proces echitabil, în sensul art. 6 din C.E.D.O., nefiind justificate.

Față de cele expuse, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de F.P. împotriva sentinței civile nr. 222 din 24 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2009.