ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 212/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 222 din 24 ianuarie 2008, a respins acțiunea formulată de reclamantul F.P., în contradictoriu cu pârâții M.S.P., Comisia superioară de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți și Comisia județeană de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți Teleorman, având ca obiect anularea Ordinului nr. 726/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți, precum și a dispozițiilor nr. 5474 din 4 decembrie 2006 și 408 din 25 ianuarie 2007 prin care diagnosticul „deficiențe funcționale” al reclamantului a fost considerat „boală”, iar nu handicap.

Pentru a hotărî astfel, prim instanță a reținut, în esență, următoarele: Ordinul nr. 726 din 1 octombrie 2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți și se aplică măsurile de protecție specială a acestora este un act administrativ cu caracter normativ emis de autoritatea competentă, conform art. 4 alin. (6) din H.G. nr. 22/2001 prin care se reglementează în concret persoanele cărora li se aplică și tipul de afecțiuni care sunt considerate ca fiind handicapante, iar simplul fapt că acest act cu aplicabilitate generală a reprezentat temeiul deciziilor contestate nu poate constitui un motiv de nelegalitate a acestuia.

De asemenea, cele două decizii emise de autoritățile pârâte sunt legale, afecțiunea de care suferă reclamantul – hipertensiune arterială oscilantă – care s-a agravat în timp datorită înaintării în vârstă reprezentând o boală și nu un handicap în sensul dispozițiilor Ordinului nr. 726/2002 – cap. II pct. I lit. a) și lit. b). Pentru accidentul vascular hemoragic, în anul 1994 reclamantul a fost pensionat pe caz de boală cu gradul II de invaliditate, conform Deciziei nr. 164/1994, la acea dată beneficiind de pensie de invaliditate deoarece avea calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor de stat. Conform Deciziei nr. 23/2001, reclamantul a renunțat la pensia de invaliditate și s-a reangajat, iar ulterior, prin Decizia nr. 182822/2004 a C.J.P., i-a fost stabilită pensia pentru limită de vârstă – 62 ani și 10 luni.

Nu se poate reține că reclamantul are dreptul de a fi încadrat, în mod automat, într-un grad de handicap, întrucât a beneficiat în anul 1994 de o pensie de invaliditate, în condițiile în care ulterior reluării activității a împlinit vârsta standard de pensionare și beneficiază, din anul 2005, de o pensie pentru limită de vârstă și munca depusă. A concluzionat prima instanță că în mod corect a fost respinsă contestația reclamantului, comunicându-i-se faptul că situația sa poate fi încadrată, în concret, numai în dispozițiile Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F.P., solicitând, în principal, modificarea ei în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, iar, în subsidiar, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru efectuarea unei expertize medico-legale.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a apreciat că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al textului, în condițiile în care art. 2 lit. n) din aceeași lege definește dreptul vătămat ca fiind orice drept fundamental prevăzut de Constituție sau de lege, căreia i se aduce atingere printr-un act administrativ, iar art. 21 alin. (2) din Constituție stipulează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

Or, susține recurentul, dreptul său la măsurile de protecție specială pentru persoanele cu dizabilități este garantat de Constituție prin art. 50 și de legile nr. 519/2002 și nr. 3/1977, fiind și recunoscut de organele competente ale statului, iar faptul că la revizuirea din 4 decembrie 2006, prin Decizia n. 5474, nu a mai fost încadrat în grad de handicap constituie un abuz, chiar dacă în mod formal comisiile s-au referit la Ordinul nr. 726/2002, întrucât acest act administrativ este nelegal. A mai susținut recurentul că nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., prima instanță încălcând și prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin respingerea, în mod nejustificat, a cererii sale privind efectuarea unei expertize medico-legale care era necesară pentru soluționarea cauzei, raportat la caracterul contradictoriu al actelor emise în anii 2005 și 2006 pe baza aceluiași diagnostic.

Recursul nu este fondat. Analizând actele dosarului și criticile recurentului, prin prisma dispozițiilor art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat ă hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a tuturor prevederilor legale incidente în materie, concluzie fundamentală pe considerentele în continuare arătate. Ordinul nr. 726/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți și se aplică măsurile de protecție specială are ca bază legală prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări prin Legea nr. 519/2002.

Potrivit acestui text de lege, măsurile de protecție specială se aplică pe baza încadrării în categorii de persoane cu handicap, în raport cu gradul de handicap, stabilit de către comisiile de expertiză medicală a persoanelor de handicap pentru adulți, potrivit criteriilor stabilite prin ordin al ministrului sănătății și familiei. Ordinul în discuție este un act administrativ cu caracter normativ emis de autoritatea competentă pe baza propunerilor comunicate de către comisiile de specialitate legal constituite în cadrul M.S.F., inclusiv a celei de neurologie, cu respectarea prevederilor H.G. nr. 22/2001. Stabilirea criteriilor de încadrare în grad de handicap este rezultatul studiilor și analizelor de specialitate efectuate de medici specialiști, singurii în măsură să aprecieze, față de specialitatea în cauză, asupra afecțiunii neurologice, precum și asupra necesității ca persoanele care suferă de aceste boli să fie considerate persoane cu handicap.

Reclamantul nu a invocat, de altfel, neconformitatea acestui ordin în raport cu actele normative cu forță juridică superioară în executarea cărora a fost emis, ci doar nelegalitatea condiției impusă cu privire la accidentele vasculare cu deficit motor incluse în cap. II pct. 1, respectiv ca acestea să fie apărute anterior calității de asigurat în sistemul asigurărilor de stat, dar nu mai târziu de vârsta standard de pensionare, motivat de faptul că acest capitol este intitulat „persoane cu afecțiuni handicapante, indiferent de vârstă, de statut și de data dobândirii handicapului”. Instituirea acestei condiții este însă justificată, întrucât asigurații care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă beneficiază de pensia de invaliditate, conform secțiunii a IV-a din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și ale asigurări sociale, pensia ce este atribuită prin C.N.P.A.D.A.S.

ca urmare a expertizării medicale a capacității de muncă prin cabinetele specializate, iar potrivit precizărilor de sub pct. 10 al aceluiași ordin examinarea celor care solicită eliberarea certificatului de încadrare într-o categorie de persoană cu handicap ce necesită protecție specială se va face numai până la împlinirea vârstei standard de pensionare, prevăzută de Legea nr. 19/2000, persoanele care au împlinit această vârstă urmând a fi îndrumate către autoritățile administrației publice în vederea acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice. Actele dosarului atestă faptul că pentru hemiplegia datorată accidentului cerebral produs în anul 1994 recurentul-reclamant a beneficiat de pensie de invaliditate, având calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor de stat la data producerii lui.

Ulterior, acesta a renunțat la pensia de invaliditate astfel stabilită, dobândind calitatea de profesor titular cu normă întreagă iar prin decizia nr. 182822/2 august 2005 i-a fost stabilită pensia pentru limită de vârstă și muncă depusă. Raportat la această stare de fapt, prima instanță a concluzionat în mod corect că actele administrative cu caracter individual contestate au fost emise de cele două Comisii pârâte cu respectarea prevederilor legale aplicabile în cauză, astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut. De asemenea, raportat la motivul pentru care s-a stabilit că reclamantul nu poate fi încadrat într-o categorie de persoane cu handicap, s-a concluzionat în mod corect că pentru justa soluționare a cauzei nu era necesară efectuarea unei expertize medico-legale, susținerile acestuia în sensul că nu ar fi beneficiat de un proces echitabil, în sensul art. 6 din C.E.D.O., nefiind justificate.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.P. împotriva sentinței civile nr. 222 din 24 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2009.