ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2986/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2986/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.V., prin curator A.M. a

solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a

Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și Comisia de Expertiză Medicală a

Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Alba anularea Deciziei de încadrare în

grad de handicap nr. 9125 din 9 octombrie 2007 prin care s-a respins

contestația reclamantului împotriva certificatului de încadrare în grad de

handicap din 04 septembrie 2007 și recunoașterea dreptului de încadrare în grad

grav de handicap, ce necesită îngrijire permanentă din partea unui asistent

personal;

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat

că s-a adresat Comisiei de Expertiză Alba pentru obținerea unui certificat de

încadrare în grad de handicap, dar a primit un răspuns negativ, deși

diagnosticul său este asimilabil gradului grav de handicap, conform Ordinului

M.S.F. nr. 726/2002, titlul 2, art. 1 alin. b. A mai susținut că argumentația

invocată de intimate în sensul că suferă de boală, nu handicap, este incorectă,

față de afecțiunea handicapantă pe care o are și data ivirii acesteia.

Prin sentința nr. 13/F/CA din 11 februarie

2008, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea formulată de reclamantul A.V.,

prin curator A.M., a anulat Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 9125

din 09 octombrie 2007 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu

Handicap pentru Adulți, precum și Certificatul de încadrare în grad de handicap

din 04 septembrie 2007 emis de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu

Handicap pentru Adulți Alba. Totodată a dispus încadrarea reclamantului în grad

de handicap grav conform Ordinului nr. 762/1992 din 19 noiembrie 2007 al

M.M.F.E.S. și M.S.P. pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza

cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap cap.7, pct. III subpunct 2

afecțiuni neurologice - lit. b din Anexa la Ordin.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut că reclamantul, în vârstă de 55 de ani este încadrat în

gradul I de invaliditate și beneficiază de pensie de invaliditate de gradul I

și indemnizație de însoțitor conform art. 61 din Legea nr. 19/2000, potrivit Deciziei

asupra capacității de muncă nr. 93/2007, cu data ivirii invalidității - 07

iulie 1999.

A mai reținut instanța că ultima încadrare

într-o categorie de persoane cu handicap a avut loc prin certificatul din 8

octombrie 2002, cu valabilitate până în aprilie 2003, iar după intrarea în

vigoare a Legii 448/2006 a solicitat din nou încadrarea în grad de handicap,

iar prin certificatul de handicap din 04 septembrie 2007, Comisia de Expertiză

Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Alba i-a respins cererea cu

motivarea că diagnosticul reclamantului de „hemipareză stângă spastică

accentuată sechelară post AVC. Tulburare organică de personalitate cu elemente

deteriorative și tulburări comportamentale, fond vascular" reprezintă

„boală" nu „handicap". Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor

cu Handicap pentru Adulți a menținut această soluție, argumentând că boala

reclamantului a survenit în timpul activități salariale și nu anterior

calității de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de stat, astfel încât nu

se încadrează în Criteriile aprobate din Ordinul M.S.F. nr. 726/2002.

Analizând textele legale invocate, instanța

de fond a constatat că reclamantul a fost încadrat în Ordinul nr. 726/2002 la

Cap. II pct. 1, secțiunea afecțiuni neurologice - accidente vasculare cerebrale

- deficiență gravă.

A constatat, de asemenea, că prin Ordinul

comun nr. 762/1992 din 27 decembrie 2007 al M.M.F.S. și M.S.P. s-a abrogat

Ordinul nr. 726/2002 și s-au stabilit criteriile medico-psihosociale pe baza

cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, iar pentru genul de

afecțiuni de care suferă reclamantul, acordarea gradului de handicap nu mai

este condiționată de data la care a survenit afecțiunea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, prin

Autoritatea Națională a Persoanelor cu Handicap, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, fără a invoca vreunul dintre motivele prevăzute

de art. 304 punctele 1-9 C. proc. civ.

Prin criticile aduse sentinței atacate se

susțin, în esență, următoarele:

-Instanța de fond nu a ținut cont de

argumentele prezentate de autoritățile pârâte, interpretând eronat dispozițiile

Ordinului nr. 726/2002 al  M.S.F. și ignorând dispozițiile care instituiau condițiile

pe care solicitanții trebuiau să le îndeplinească pentru încadrarea în grad de

handicap;

-În mod greșit a apreciat prima instanță că

reclamantul este îndreptățit la acordarea gradului de handicap grav, în lumina

noilor reglementări prevăzute în Ordinul comun 762/1992/2007 al M.M.F.S. și M.S.P.,

în realitate reclamantul neîncadrându-se nici în aceste criterii accidentul său

vascular având alte cauze decât cele expres prevăzute în actul normativ

menționat.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și

cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul nu este întemeiat, după cum se va arăta în

continuare.

La data de 7 iulie 1999, în urma survenirii

unui accident vascular cerebral, reclamantului i s-a stabilit diagnosticul de

„Hemipareză stg. spastică accentuată sechelară post AVC ischemic",

situație constată prin certificatul din 5 august 1999 de încadrare într-o

categorie de persoană cu handicap care necesită protecție specială, emis de

D.M.P.S. Județul Alba - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a

Capacității de Muncă. Prin același certificat, s-a concluzionat că reclamantul

și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, având nevoie de îngrijire și

supraveghere din partea altei persoane, fiind încadrat la gradul I de

invaliditate. În această situație reclamantul a fost pensionat pe caz de boală,

înainte de a împlini vârsta standard de pensionare prevăzută de Legea nr. 19/2000.

La momentul încadrării inițiale a

reclamatului în grad de handicap erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 102/1999

privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap,

care la art. 1 definea noțiunea de „persoane cu handicap" ca fiind „acele

persoane care au un dezavantaj datorat unor deficiențe fizice, senzoriale,

psihice sau mentale, care le împiedică sau le limitează accesul normal și în

condiții de egalitate la viața socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor

sociali, materiali și culturali, necesitând măsuri de protecție specială în

vederea integrării lor sociale". Prin același articol, la alin. (3) se specifica

faptul că „măsurile de protecție specială se aplică pe baza încadrării în

categorii de persoane cu handicap, în raport de gradul de handicap stabilit în

urma evaluării efectuate de către comisiile de expertiză medicală a persoanelor

cu handicap, potrivit criteriilor prevăzute de normele metodologice de aplicare

a prezentei ordonanțe, aprobate prin hotărâre a Guvernului". Până la

aprobarea și modificarea acestei ordonanțe prin Legea nr. 519/2002, normele

metodologice nu fuseseră elaborate.

Prin legea menționată anterior, s-a completat

art. 19 din O.U.G. nr. 102/1999 cu alin. 3, prevăzându-se posibilitatea pentru

persoanele cu handicap grav care au și calitatea de pensionari de invaliditate

gradul I să opteze între indemnizația pentru însoțitor, prevăzută de art. 61

din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de

asigurări sociale și un asistent personal, în temeiul dispozițiilor ordonanței.

În anul 2002, după intrarea în vigoare a

Legii nr. 519/2002, reclamantului i s-a emis un nou certificat din 8 octombrie 2002

de către Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap prin care s-a

constatat același diagnostic, menținându-se încadrarea în grad de handicap,

constatându-se existența unei deficiențe funcționale accentuate, certificatul

având valabilitate până în luna aprilie 2003.

Prin Ordinul M.S.F. nr. 726/2002 emis în

aplicarea O.U.G. nr. 102/1999, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin

Legea nr. 519/2002, s-au prevăzut criteriile medico-sociale în baza cărora se

stabilește încadrarea în gradul de handicap pentru adulți și se aplică măsurile

de protecție specială a acestora.

Prin Legea nr. 448/2006 privind protecția și

promovarea drepturilor persoanelor cu handicap s-a abrogat O.U.G. nr. 109/2002,

reglementându-se noul cadru și procedura de acordare a protecției speciale, în

acord cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, ratificată prin Legea nr.

74/1999 precum și cu celelalte acte interne și internaționale în materie, la

care România este parte.

Noua lege definește noțiunea de „persoane cu

handicap " ca fiind „acele persoane cărora, datorită unor afecțiuni

fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitățile de a desfășura în mod

normal activități cotidiene, necesitând măsuri de protecție în sprijinul

recuperării, integrării și incluziunii sociale ", criteriile de stabilire

a gradului de handicap fiind cele prevăzute de Ordinul M.S.F. nr. 726/2002.

Din titlul Ordinului M.S.F. mai susmenționat,

rezultă că toate prevederile acestuia trebuie interpretate și aplicate prin

raportare și cu respectarea dispozițiilor actelor normative cu forță juridică

superioare în temeiul cărora a fost emis. În concluzie, Ordinul M.S.F.

menționat nu are decât rolul de a indica criteriile de stabilire a gradului de

handicap și indicarea afecțiunilor considerate handicapante din punct de vedere

medical, neconținând norme privind procedura propriu-zisă de acordare a

protecției speciale și, prin urmare, neputând aduce modificări sau limitări în

sensul excluderii unor categorii de persoane de la încadrarea în grad de

handicap și, implicit de la acordarea beneficiilor legii speciale (O.U.G. nr. 102/1999,

respectiv Legea nr. 448/2006) pentru alte criterii decât cele medico-sociale

(de exemplu data ivirii handicapului sau calitatea de asigurat).

Această interpretare reflectă intenția

legiuitorului, care definind noțiunea de „persoană handicapată" nu

instituie nici un criteriu de distingere, făcând trimitere doar la criteriile

medicale în baza cărora se stabilește gradul de handicap (ușor, mediu,

accentuat sau grav).

După apariția Legii nr. 448/2006, reclamantul

s-a adresat Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Alba,

solicitând eliberarea unui certificat de încadrare în grad grav de handicap cu

acordarea unui asistent personal, depunând toate actele medicale actualizate,

astfel cum acestea erau prevăzute în lege.

Prin certificatul din 04 septembrie 2007

Comisia de evaluare a respins cererea reclamantului pentru două motive și

anume:

-afecțiunea reclamantului reprezintă o boală

nu un handicap;

-reclamantul nu se încadrează în criteriile

medicale aprobate prin Ordinul M.S.F. nr. 726/2002.

Prin Decizia de încadrare în grad de handicap

nr. 9125 din 09 octombrie 2007 emisă în soluționarea contestației formulată de

A.V. împotriva certificatului menționat, Comisia Superioară de evaluare a

Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, a menținut concluziile certificatului din

04 septembrie 2007, pentru aceleași două motive reținute și în certificat, deși

la rubrica „Diagnostic clinic" menționează „hemipareză stg. Spastică

accentuată sechelară, AVC HTA gr.III. Tulburare organică de personalitate cu

elemente deteriorative".

Aceste două acte, contestate de reclamant în

instanță, sunt emise atât cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile speței

și redate anterior, dar și cu ignorarea situației concrete de fapt, dovedită cu

înscrisurile depuse la dosar, aspect reținut, în mod corect de către instanța

de fond.

Astfel, în primul rând Înalta Curte, constată

că din actele medicale depuse la dosar (certificate medicale, bilete de ieșire

din spital, etc), rezultă cu certitudine că, până în prezent, starea de

sănătate a reclamantului s-a deteriorat, fiind diagnosticat în anul 2007 și cu

„tulburare organică de personalitate în elemente deteriorative și tulburări

comportamentale - fond vascular".

Această situație a fost confirmată oficial,

prin Decizia asupra capacității de muncă nr. 93 din 29 ianuarie 2007 emisă de

Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă Alba, în

cuprinsul căreia s-a stabilit că reclamantul, față de diagnosticul clinic și

funcțional indicat are capacitatea de muncă pierdută total, necesitând

însoțitor permanent și încadrându-se în gradul I de invaliditate.

În aceste condiții, cele două acte emise de

autoritățile pârâte reflectă o interpretare eronată și nepermis de restrictivă

a dispozițiilor O.M.S.F. nr. 726/2002, prin raportare la Legea nr. 448/2006, în

vigoare la data depunerii cererii la comisie, precum și la momentul învestirii

instanței de judecată.

Din conținutul certificatului și deciziei

atacate, rezultă că autoritățile pârâte au considerat că reclamantul nu are

calitatea de persoană cu handicap, afecțiunile acestuia încadrându-se la

„boală", fără a se specifica și codul acestei boli și, prin urmare

considerându-se că petentul nu se încadrează în nici un grad de handicap,

rubricile referitoare la necesitatea acordării protecției speciale sau

capacitatea de muncă rămânând necompletate. Singurul aspect reținut de Comisia

de evaluare a fost cel referitor la faptul că reclamantul beneficiază de pensie

de invaliditate.

Motivarea succintă și oarecum contradictorie

a respingerii cererii, făcută de autoritățile pârâte prin actele emise, a fost completată

într-o oarecare măsură prin apărările făcute în întâmpinarea depusă în fața

instanței de fond, apărări reluate sub forma motivelor de recurs analizate prin

prezenta hotărâre.

Potrivit criteriilor stabilite de Ordinul

M.S.F. nr. 726/2002, afecțiunea reclamantului exprimată prin diagnosticul

clinic stabilit în urma expertizării medicale și reținut în Decizia de

încadrare în grad de handicap nr. 9125 din 09 octombrie 2007 emisă de Comisia

Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, se încadrează

la Capitolul II, punctul 1 - Afecțiuni neurologice - alin. 1 - accidente

vasculare cerebrale, lit. b) - deficiență gravă, fiind asimilată gradului grav

de handicap. Argumentul autorităților pârâte în sensul că handicapul

reclamantului (recunoscându-se deci că acesta suferă de o afecțiunea

handicapantă) are la origine o boală - hipertensiune arterială - care a provocat

accidentul vascular cerebral și prin urmare nu este persoană cu handicap, nu

este legal, având în vedere că ordinul menționat nu condiționează încadrarea în

grad de handicap pentru adulți, de modul în care persoana a ajuns să sufere de

o astfel de afecțiune.

Pe de altă parte, Capitolul II din ordin se

intitulează „Persoane cu afecțiuni handicapante, indiferent de vârstă, de

statut și de data dobândirii handicapului", context în care, prevederea

din acest capitol „pentru categoriile prevăzute la lit. a) și b), certificatele

de încadrarea într-o categorie de persoană cu handicap se vor emite numai

pentru accidentele vasculare cerebrale cu deficit motor, apărute anterior

calității de asigurat în sistemul asigurărilor de stat, dar nu mai târziu de

vârsta standard de pensionare" trebuie interpretată în sensul că

dispozițiile acestui capitol se aplică și persoanelor adulte care până la

angajarea în muncă și plata contribuțiilor sociale au dobândit o astfel de

afecțiune handicapantă, deci, cu atât mai mult se încadrează în criterii o

persoană care avea calitatea de asigurat, cum era și reclamantul. Cealaltă

limitare, legată de vârsta standard de pensionare este prevăzută în acord cu

dispozițiile pct. 10 din capitolul „precizări" din Ordin, reclamantul

neîncadrându-se în această ipoteză.

Prin urmare, această susținere a

recurentei-pârâte, reiterată prin motivele de recurs, nu este întemeiată, fiind

incident principiul de drept potrivit căruia un act juridic trebuie interpretat

în sensul producerii de efecte juridice și nu în sensul neaplicării lui.

Pe de altă parte, faptul că reclamantul

beneficiază de pensie de invaliditate nu constituie un criteriu de excludere a

dreptului de a beneficia de încadrarea în gradul corespunzător de handicap,

astfel cum sugerează recurenta-pârâtă. Dimpotrivă, astfel cum s-a menționat

anterior, dispozițiile Ordinului M.S.F. nr. 726/2002 sunt date în aplicarea și

executarea actelor normative privind acordarea protecției sociale, trebuind

corelate și cu prevederile Legii nr. 19/2000, care stabilește criteriile de

acordare a pensiei de invaliditate. Astfel, în situația reclamantului, faptul

că acestuia i se constatase încadrarea în gradul I de invaliditate, cu

pierderea totală a capacității de muncă, nefiind deplasabil și având nevoie de

însoțitor, era un argument în plus, pentru a i se recunoaște calitatea de

persoană cu handicap, pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de Legea

nr. 448/2006.

Înalta Curte constată și faptul că

solicitarea intimatului-reclamant, față de agravarea în timp a afecțiunilor de

care suferă, îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 448/2006,

republicată, pentru acordarea protecției sociale, în conformitate cu

dispozițiile art. 42 alin. (2) unde se specifică: „persoanele cu handicap grav

au și calitatea de pensionari de invaliditate gradul I pot opta pentru

indemnizația de însoțitor prevăzută la art. 61 din Legea nr. 19/2000, sau

pentru asistentul personal".

Având în vedere faptul că pe parcursul

judecării cauzei, Ordinul M.S.F. nr. 726/2002, în baza căruia s-au emis actele

contestate, a fost abrogat prin Ordinul comun nr. 762/1992/2007 al M.M.F.S. și

M.S.P., în mod corect instanța de fond a procedat la aplicarea imediată a

acestuia, constatând că reclamantul se încadrează la Cap. 7, pct. III, subpunct

2 - afecțiuni neurologice -lit. b din anexa la Ordin și obligând astfel

autoritățile pârâte să elibereze certificatul doveditor în conformitate cu

încadrarea stabilită de instanță.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se

dispozițiile sentinței atacate, ca fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia

Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, prin

Autoritatea Națională a Persoanelor cu Handicap, împotriva sentinței civile nr.

13/F/CA din 11 februarie 2008 a Curții de Apel Alba –lulia, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

septembrie 2008.