ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1524/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

în contencios administrativ înregistrată sub nr. 79/57/2010, pe rolul Curții de

Apel Alba-Iulia, reclamanta G.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele

Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și Autoritatea

Națională pentru Persoanele cu Handicap din cadrul Ministerului Familiei și

Protecției Sociale, anularea deciziei nr. 9688 din 30 iulie 2009 emisă de

Comisia Superioară și obligarea acestei instituții la emiterea unei noi decizii

de încadrare cu caracter permanent în gradul de handicap grav cu asistent

personal.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că este luată în evidență cu boala psihică din

anul 2006, având constituit dosarul 19521, în vederea evaluării persoanelor

adulte cu handicap.

În anul 2008,

reclamanta a avut termen pentru revizuirea certificatului de încadrare în grad

de handicap, prezentând în acest sens Comisiei de evaluare Deva documentația

corespunzătoare, constând în examen psihiatrie, MMSE, test psihologic, referat

medic de familie și anchetă socială.

Reclamanta a

mai arătat că, ulterior, i s-a solicitat și examinare computer tomograf, și să

prezinte actele medicale emise doar de Spitalul Județean Deva, deși actele

inițiale proveneau de la instituții medicale acreditate de stat.

Reclamanta a

mai susținut că s-a prezentat de mai multe ori pentru evaluare, însă din

considerente de lipsă de personal, comisia nu a putut fi întrunită în mod

legal.

În final, la

data de 23 martie 2009, reclamanta cu documente medicale actualizate, a fost

evaluată de o comisie formată dintr-un medic ortoped, un psiholog și un

asistent social care i-au eliberat certificatul de încadrare în grad de

handicap nr. 67480 din 02 aprilie 2009 doar pe 6 luni de zile.

Comisia

Superioară, în soluționarea contestației formulată de reclamantă împotriva

certificatului anterior menționat a emis decizia nr. 9688 din 30 iulie 2009

prin care a rectificat perioada de la 6 luni la un an, certificatul având

valabilitate până în luna aprilie 2010.

Reclamanta a

solicitat Comisiei Superioare revizuirea propriei decizii în sensul încadrării

cu caracter permanent în gradul de handicap, însă pârâta i-a recomandat

internarea într-un spital de psihiatrie din județul Hunedoara și să depună la

dosar o copie după fișa de consultație, cu toate că legea nu prevede o atare

cerință.

Prin

întâmpinare, pârâta Comisia superioară a solicitat respingerea acțiunii

formulată de reclamantă ca nefondată întrucât, în exercitarea atribuțiilor

sale, poate emite decizie pe termen nelimitat numai persoanelor ce prezintă

afecțiuni care le creează un handicap ireversibil iar documentația depusă de

reclamantă nu este concludentă în acest sens.

Curtea de Apel

Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

148/CA din 26 mai 2010 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată

de reclamanta G.L. împotriva pârâtelor AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE

CU HANDICAP și COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU

ADULȚI și a anulat Decizia de încadrare în grad de handicap nr.9688/30 iulie

2009 emisă de COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU

ADULȚI cu obligarea pârâtei să emită o nouă decizie privind încadrarea

reclamantei cu caracter permanent în gradul de handicap grav, cu asistent

personal.

Pentru a

hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 1992/2007 al

Ministerului Sănătății Publice pentru aprobarea criteriilor medico -

psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap,

capitolul I pct. I " Evaluarea gradului de handicap la persoanele cu

dezvoltare incompleta a funcțiilor mentale si psihosociale" se prevede că

pentru determinarea parametrilor funcționali evaluarea comportamentului

adaptativ are ca obiect nivelul de dezvoltare bio-psiho-comportamentală,

capacitatea de învățare (QI, memorie, atenție) și adaptarea sociala, iar ca

instrumente de lucru sunt necesare examen psihiatric, teste psihometrice și

ancheta socială.

A mai reținut,

în ceea ce privește întârzierea mintală, că este caracterizată prin funcționare

intelectuală semnificativ sub medie (un QI sub 70 cu debut înaintea vârstei de

18 ani), precum și prin deficite sau deteriorări concomitente in activitatea

adaptativă în cel puțin două din următoarele domenii : comunicare, autoîngrijire,

viața de familie, aptitudini sociale, uz de resursele comunității,

autoconducere, timp liber, sănătate și siguranță.

În cazul

reclamantei, prima instanță a constatat că actele medicale depuse în probațiune

confirmă profunzimea deficienței asociată cu tulburări de comportament.

Sub aspectul

limitărilor în activitate, în cazul handicapului grav se prevede o dependență totală

de îngrijirile primite din afară, limitarea în relaționare socială, lipsă de autodeterminare

, necesitând asistent personal.

Faptul că

ancheta socială efectuată cu privire la autonomia și statutul funcțional al

reclamantei a stabilit că aceasta realizează activități de bază cu ajutor

parțial, dar necesită ajutor la activitățile instrumentale nu poate fi

considerată ca anulând total necesitatea îngrijirilor, boala psihică cu care a

fost diagnosticată nedeterminând și afectarea capacităților motorii. De

asemenea, chiar în concluziile acestei anchete s-a menționat necesitatea unor

tratamente în centre specializate, persoana evaluată neputându-se îngriji

singură.

Din această

perspectivă, prima instanță a stabilit că apărările Comisiei Superioare în

sensul că documentația depusă de reclamantă nu este concludentă sunt

neîntemeiate, fiind contrazise tocmai de conduita acesteia de recunoaștere a afecțiunilor

de care suferă reclamanta și încadrarea în grad de handicap grav al acesteia,

tocmai pe baza acestei documentații neconcludente și în condiții mai favorabile

decât cele reținute de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din

cadrul Consiliului Județean Hunedoara.

De asemenea

instanța de fond a mai constatat că afecțiunea reclamantei constituie o boală

psihică majoră cu caracter ireversibil care poate fi socotită ca o boală cu

caracter permanent, în acest sens fiind și raportul de expertiză medico legală

nr. 1175/11/19 din 15 aprilie 2010 efectuat în cauză (f.70).

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor

cu Handicap pentru Adulți criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a

susținut că în evaluarea reclamantei a aplicat instrucțiunea metodologică nr.

800/2009 emisă de Comisia Superioară, art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 430/2008

care prevede afecțiunile medicale pentru care se pot emite certificate de

handicap cu grad permanent, ori afecțiunea pe care o prezintă intimata nu se

regăsește în cele 2 liste ale instrucțiunilor.

Recurenta a

mai arătat că administrarea raportului de expertiză medico-legal nr. 753/2010

prin care se ajunge la concluzia că afecțiunea reclamantei este ireversibilă

este nelegală, întrucât nu este prevăzută de art. 26 din Ordinul pentru

aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor

și a altor lucrări medico legale nr. 1334/C din 25 mai 2000 al Ministerului

Justiției și nr. 255 din 4 aprilie 2000 al Ministerului Sănătății și Familiei.

Concluzia la

care ajunge expertul, a susținut recurenta, denotă lipsa valorii științifice a expertizei.

Nota aproximativă în care este redactat raportul și lipsa motivării atrag

inutilitatea valorii probatorii a acestui mijloc de probă.

Examinând

cauza prin prisma criticilor formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

de fapt și de drept relevante

Prin

certificatul nr. 67480 din 02 aprilie 2009, Comisia de evaluare a persoanelor

adulte cu handicap din cadrul Consiliului Județean Hunedoara a dispus

încadrarea reclamantei în grad de handicap grav, deficiență funcțională gravă,

cu asistent personal pe o perioadă de 6 luni, cu termen de revizuire la 02

februarie 2009.

Împotriva

acestui certificat, reclamanta a formulat în termenul legal, o contestație la

Comisia Superioară care, prin Decizia nr. 9688 din 30 iulie 2009, a menținut

constatările certificatului însă pe o perioadă de valabilitate de 12 luni, cu

termen de revizuire în luna aprilie 2010.

Certificatul

emis de Comisia de evaluare și decizia Comisiei superioare atestă, conform art.

13 alin. (3) din O.G. 14/2003, încadrarea într-o categorie de persoane cu

handicap care necesită protecție specială și, implicit, starea de boală ce a

determinat un atare handicap, pe baza îndeplinirii criteriilor medico -

psihosociale stabilite prin lege.

Înalta Curte

reține că prin Ordinul nr. 1992/2007 al Ministerului Sănătății Publice pentru

aprobarea criteriilor medico - psihosociale pe baza cărora se stabilește

încadrarea în grad de handicap, capitolul I pct. I " Evaluarea gradului de

handicap la persoanele cu dezvoltare incompleta a funcțiilor mentale si

psihosociale" se prevede că pentru determinarea parametrilor funcționali,

evaluarea comportamentului adaptariv are ca obiect nivelul de dezvoltare

bio-psiho-comportamentală, capacitatea de învățare (QI, memorie, atenție) și

adaptarea sociala, iar ca instrumente de lucru sunt necesare examen psihiatric,

teste psihometrice și ancheta socială.

în ceea ce

privește întârzierea mintală, aceasta este caracterizată prin funcționare

intelectuală semnificativ sub medie (un QI sub 70 cu debut înaintea vârstei de

18 ani), precum și prin deficite sau deteriorări concomitente in activitatea

adaptarivă în cel puțin două din următoarele domenii : comunicare,

autoîngrijire, viața de familie, aptitudini sociale, uz de resursele

comunității, autoconducere, timp liber, sănătate și siguranță.

Instanța de

fond a reținut corect, printr-o interpretare logică și literală adecvată a

normelor aplicabile în cauză, pe baza diagnosticului clinic și a concluziilor

raportului de expertiză medico-legală, că afecțiunea intimatei reclamantei

constituie o boală psihică majoră cu caracter ireversibil (permanent).

Cu referire expresă la criticile recurentei

pârâte, Înalta Curte reține

următoarele:

Expertiza medico-legală dispusă din oficiu pentru

lămurirea unor

aspecte de specialitate necesare dezlegării cauzei se

încadrează în prevederile art. 201 și art. 129 alin. (5) C. proc. civ., proba

fiind administrată prin organismul cu atribuții în acest sens, potrivit Legii

nr. 459/2001 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de

medicină legală.

Din simpla

lecturare a concluziilor raportului de expertiză se poate observa ca acestea se

rezumă la exprimarea unei opinii de specialitate asupra diagnosticului clinic,

pe baza actelor medicale avute la dispoziție, fără conotații juridice

referitoare la încadrarea în grad de handicap, ce constituie atribuția

autorităților publice recurente.

Astfel că nu

se poate susține nici nelegalitatea raportului de expertiză și nici lipsa valorii

științifice a acestuia, cum în mod greșit susține recurenta.

Invocarea

prevederilor art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 430/ 2008 potrivit cărora „(2)

Instrucțiunile metodologice elaborate de Comisia superioară, precum și

deciziile acesteia sunt obligatorii pentru comisiile de evaluare județene,

respectiv locale ale sectoarelor municipiului București", este lipsită de

relevanță în prezenta cauză, instanța fiind chemată să se pronunțe asupra

legalității deciziei de încadrare în gradul de handicap.

al soluției adoptate în recurs

Având în

vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap

pentru Adulți prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap

împotriva sentinței nr. 148 din 26 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 martie 2011.