ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1524/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. 79/57/2010, pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, reclamanta G.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap din cadrul Ministerului Familiei și Protecției Sociale, anularea deciziei nr. 9688 din 30 iulie 2009 emisă de Comisia Superioară și obligarea acestei instituții la emiterea unei noi decizii de încadrare cu caracter permanent în gradul de handicap grav cu asistent personal. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că este luată în evidență cu boala psihică din anul 2006, având constituit dosarul 19521, în vederea evaluării persoanelor adulte cu handicap.

În anul 2008, reclamanta a avut termen pentru revizuirea certificatului de încadrare în grad de handicap, prezentând în acest sens Comisiei de evaluare Deva documentația corespunzătoare, constând în examen psihiatrie, MMSE, test psihologic, referat medic de familie și anchetă socială. Reclamanta a mai arătat că, ulterior, i s-a solicitat și examinare computer tomograf, și să prezinte actele medicale emise doar de Spitalul Județean Deva, deși actele inițiale proveneau de la instituții medicale acreditate de stat. Reclamanta a mai susținut că s-a prezentat de mai multe ori pentru evaluare, însă din considerente de lipsă de personal, comisia nu a putut fi întrunită în mod legal.

În final, la data de 23 martie 2009, reclamanta cu documente medicale actualizate, a fost evaluată de o comisie formată dintr-un medic ortoped, un psiholog și un asistent social care i-au eliberat certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 67480 din 02 aprilie 2009 doar pe 6 luni de zile. Comisia Superioară, în soluționarea contestației formulată de reclamantă împotriva certificatului anterior menționat a emis decizia nr. 9688 din 30 iulie 2009 prin care a rectificat perioada de la 6 luni la un an, certificatul având valabilitate până în luna aprilie 2010. Reclamanta a solicitat Comisiei Superioare revizuirea propriei decizii în sensul încadrării cu caracter permanent în gradul de handicap, însă pârâta i-a recomandat internarea într-un spital de psihiatrie din județul Hunedoara și să depună la dosar o copie după fișa de consultație, cu toate că legea nu prevede o atare cerință.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia superioară a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca nefondată întrucât, în exercitarea atribuțiilor sale, poate emite decizie pe termen nelimitat numai persoanelor ce prezintă afecțiuni care le creează un handicap ireversibil iar documentația depusă de reclamantă nu este concludentă în acest sens. Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 148/CA din 26 mai 2010 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta G.L.

împotriva pârâtelor AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP și COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI și a anulat Decizia de încadrare în grad de handicap nr.9688/30 iulie 2009 emisă de COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI cu obligarea pârâtei să emită o nouă decizie privind încadrarea reclamantei cu caracter permanent în gradul de handicap grav, cu asistent personal.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 1992/2007 al Ministerului Sănătății Publice pentru aprobarea criteriilor medico - psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, capitolul I pct. I " Evaluarea gradului de handicap la persoanele cu dezvoltare incompleta a funcțiilor mentale si psihosociale" se prevede că pentru determinarea parametrilor funcționali evaluarea comportamentului adaptativ are ca obiect nivelul de dezvoltare bio-psiho-comportamentală, capacitatea de învățare (QI, memorie, atenție) și adaptarea sociala, iar ca instrumente de lucru sunt necesare examen psihiatric, teste psihometrice și ancheta socială.

A mai reținut, în ceea ce privește întârzierea mintală, că este caracterizată prin funcționare intelectuală semnificativ sub medie (un QI sub 70 cu debut înaintea vârstei de 18 ani), precum și prin deficite sau deteriorări concomitente in activitatea adaptativă în cel puțin două din următoarele domenii : comunicare, autoîngrijire, viața de familie, aptitudini sociale, uz de resursele comunității, autoconducere, timp liber, sănătate și siguranță. În cazul reclamantei, prima instanță a constatat că actele medicale depuse în probațiune confirmă profunzimea deficienței asociată cu tulburări de comportament. Sub aspectul limitărilor în activitate, în cazul handicapului grav se prevede o dependență totală de îngrijirile primite din afară, limitarea în relaționare socială, lipsă de autodeterminare , necesitând asistent personal.

Faptul că ancheta socială efectuată cu privire la autonomia și statutul funcțional al reclamantei a stabilit că aceasta realizează activități de bază cu ajutor parțial, dar necesită ajutor la activitățile instrumentale nu poate fi considerată ca anulând total necesitatea îngrijirilor, boala psihică cu care a fost diagnosticată nedeterminând și afectarea capacităților motorii. De asemenea, chiar în concluziile acestei anchete s-a menționat necesitatea unor tratamente în centre specializate, persoana evaluată neputându-se îngriji singură.

Din această perspectivă, prima instanță a stabilit că apărările Comisiei Superioare în sensul că documentația depusă de reclamantă nu este concludentă sunt neîntemeiate, fiind contrazise tocmai de conduita acesteia de recunoaștere a afecțiunilor de care suferă reclamanta și încadrarea în grad de handicap grav al acesteia, tocmai pe baza acestei documentații neconcludente și în condiții mai favorabile decât cele reținute de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Județean Hunedoara. De asemenea instanța de fond a mai constatat că afecțiunea reclamantei constituie o boală psihică majoră cu caracter ireversibil care poate fi socotită ca o boală cu caracter permanent, în acest sens fiind și raportul de expertiză medico legală nr. 1175/11/19 din 15 aprilie 2010 efectuat în cauză (f.70).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a susținut că în evaluarea reclamantei a aplicat instrucțiunea metodologică nr. 800/2009 emisă de Comisia Superioară, art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 430/2008 care prevede afecțiunile medicale pentru care se pot emite certificate de handicap cu grad permanent, ori afecțiunea pe care o prezintă intimata nu se regăsește în cele 2 liste ale instrucțiunilor.

Recurenta a mai arătat că administrarea raportului de expertiză medico-legal nr. 753/2010 prin care se ajunge la concluzia că afecțiunea reclamantei este ireversibilă este nelegală, întrucât nu este prevăzută de art. 26 din Ordinul pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico legale nr. 1334/C din 25 mai 2000 al Ministerului Justiției și nr. 255 din 4 aprilie 2000 al Ministerului Sănătății și Familiei. Concluzia la care ajunge expertul, a susținut recurenta, denotă lipsa valorii științifice a expertizei. Nota aproximativă în care este redactat raportul și lipsa motivării atrag inutilitatea valorii probatorii a acestui mijloc de probă.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin certificatul nr. 67480 din 02 aprilie 2009, Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Județean Hunedoara a dispus încadrarea reclamantei în grad de handicap grav, deficiență funcțională gravă, cu asistent personal pe o perioadă de 6 luni, cu termen de revizuire la 02 februarie 2009. Împotriva acestui certificat, reclamanta a formulat în termenul legal, o contestație la Comisia Superioară care, prin Decizia nr. 9688 din 30 iulie 2009, a menținut constatările certificatului însă pe o perioadă de valabilitate de 12 luni, cu termen de revizuire în luna aprilie 2010. Certificatul emis de Comisia de evaluare și decizia Comisiei superioare atestă, conform art. 13 alin. (3) din O.G.

14/2003, încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială și, implicit, starea de boală ce a determinat un atare handicap, pe baza îndeplinirii criteriilor medico - psihosociale stabilite prin lege. Înalta Curte reține că prin Ordinul nr. 1992/2007 al Ministerului Sănătății Publice pentru aprobarea criteriilor medico - psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, capitolul I pct. I " Evaluarea gradului de handicap la persoanele cu dezvoltare incompleta a funcțiilor mentale si psihosociale" se prevede că pentru determinarea parametrilor funcționali, evaluarea comportamentului adaptariv are ca obiect nivelul de dezvoltare bio-psiho-comportamentală, capacitatea de învățare (QI, memorie, atenție) și adaptarea sociala, iar ca instrumente de lucru sunt necesare examen psihiatric, teste psihometrice și ancheta socială.

în ceea ce privește întârzierea mintală, aceasta este caracterizată prin funcționare intelectuală semnificativ sub medie (un QI sub 70 cu debut înaintea vârstei de 18 ani), precum și prin deficite sau deteriorări concomitente in activitatea adaptarivă în cel puțin două din următoarele domenii : comunicare, autoîngrijire, viața de familie, aptitudini sociale, uz de resursele comunității, autoconducere, timp liber, sănătate și siguranță. Instanța de fond a reținut corect, printr-o interpretare logică și literală adecvată a normelor aplicabile în cauză, pe baza diagnosticului clinic și a concluziilor raportului de expertiză medico-legală, că afecțiunea intimatei reclamantei constituie o boală psihică majoră cu caracter ireversibil (permanent).

Cu referire expresă la criticile recurentei pârâte, Înalta Curte reține următoarele: Expertiza medico-legală dispusă din oficiu pentru lămurirea unor aspecte de specialitate necesare dezlegării cauzei se încadrează în prevederile art. 201 și art. 129 alin. (5) C. proc. civ., proba fiind administrată prin organismul cu atribuții în acest sens, potrivit Legii nr. 459/2001 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală. Din simpla lecturare a concluziilor raportului de expertiză se poate observa ca acestea se rezumă la exprimarea unei opinii de specialitate asupra diagnosticului clinic, pe baza actelor medicale avute la dispoziție, fără conotații juridice referitoare la încadrarea în grad de handicap, ce constituie atribuția autorităților publice recurente.

Astfel că nu se poate susține nici nelegalitatea raportului de expertiză și nici lipsa valorii științifice a acestuia, cum în mod greșit susține recurenta. Invocarea prevederilor art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 430/ 2008 potrivit cărora „(2) Instrucțiunile metodologice elaborate de Comisia superioară, precum și deciziile acesteia sunt obligatorii pentru comisiile de evaluare județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București", este lipsită de relevanță în prezenta cauză, instanța fiind chemată să se pronunțe asupra legalității deciziei de încadrare în gradul de handicap. 1. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap împotriva sentinței nr. 148 din 26 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.