ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1055/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.F. a chemat în judecată pe pârâtele C.S.E.P.H.A. (denumită în continuare C.S.) și A.N.P.H. din cadrul Ministerului Familiei și Protecției Sociale, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 8745 din 06 iulie 2009 emisă de C.S. și obligarea acestei instituții să emită o nouă decizie de încadrare cu caracter permanent în gradul de handicap grav cu asistent personal. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este luată în evidență cu boala Alzheimer din anul 2005, având constituit dosarul nr. 9269, în vederea evaluării persoanelor adulte cu handicap.

În anul 2008, a avut termen pentru revizuirea certificatului de handicapat, prezentând în acest sens Comisiei de evaluare Deva documentația corespunzătoare, constând în examen psihiatrie, M.M.S.E., test psihologic, referat medic de familie și anchetă socială. Ulterior, prin adresa nr. 10174/2008 i s-a solicitat o examinare computer tomograf (ECT), deși la dosarul personal exista examinarea CT nr. 831 din 11 octombrie 2006, iar, la data de 10 decembrie 2008, prin adresa nr. 6314314, i se mai solicită, în completarea actelor depuse inițial, să prezinte acte medicale emise numai de Spitalul Județean Deva, în condițiile în care actele inițiale proveneau de la instituții medicale acreditate de stat.

Reclamanta arată că sa prezentat de mai multe ori pentru evaluare, însă din considerente de lipsă de personal, comisia nu a putut fi întrunită în mod legal. î n final, la data de 30 martie 2009, pe baza documentelor medicale actualizate, reclamanta a fost evaluată de o comisie formată dintr-un medic ortoped, un psiholog și un asistent social și i-a fost eliberat certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 67334 din 30 martie 2009 doar pe 6 luni de zile. C.S., în soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva certificatului respectiv, a emis decizia nr. 8745 din 06 iulie 2009 prin care a rectificat perioada de acordare la un an, certificatul având valabilitate până în luna martie 2010. Reclamanta a solicitat C.S.

revizuirea propriei decizii în sensul încadrării cu caracter permanent în gradul de handicap, însă pârâta i-a recomandat internarea într-un spital de psihiatrie din județul Hunedoara și să depună la dosar o copie după fișa de consultație, cu toate că legea nu prevede o atare cerință. î n drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 448/2006, ale H.G. nr. 430/2008, ale H.G. nr. 286/2007, ale Ordinului ministrului muncii nr. 762/2007, ale Ordinului ministrului sănătății nr. 1992/2007, ale Legii nr. 195/2006 și ale Legii nr. 554/2004. Pârâta C.S.

a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca nefondată și menținerea deciziei nr. 8745 din 06 iulie 2009, susținând că, în exercitarea atribuțiilor sale, poate emite decizie pe termen nelimitat numai persoanelor ce prezintă afecțiuni care le creează un handicap ireversibil, iar documentația depusă de reclamantă nu este concludentă în acest sens, pârâta recomandându-i în acest sens internarea într-o unitate spitalicească în vederea completării dosarului medical. În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 115 – art. 118 C. proc. civ., ale Legii nr. 554/2004, criteriile medicopsihosociale prevăzute de Legea nr. 448/2006, aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii și ministrului sănătății nr. 762/1992/2007.

Prin sentința civilă nr. 131/F/CA/2010 din 5 mai 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.F., în contradictoriu cu pârâtele A.N.P.H. și C.S., a anulat decizia de încadrare în grad de handicap nr. 8745 din 06 iulie 2009 emisă de C.S. și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie privind încadrarea reclamantei cu caracter permanent în gradul de handicap grav, cu asistent personal. Totodată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., instanța a dispus obligarea pârâtelor să plătească reclamantei suma de 180 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin certificatul nr. 67334 din 30 martie 2009, C.E.

a persoanelor adulte cu handicap din cadrul C.J. Hunedoara a dispus încadrarea reclamantei în grad de handicap grav, deficiență funcțională gravă, cu asistent personal pe o perioadă de 6 luni, cu termen de revizuire la 31 august 2009. î mpotriva acestui certificat, reclamanta a formulat în termen legal contestație la C.S., care, prin decizia nr. 8745 din 06 iulie 2009, a menținute constatările certificatului nr. 67334 din 30 martie 2009 însă cu perioadă de valabilitate de 12 luni, cu termen de revizuire în luna martie 2010. Certificatul emis de C.E. și decizia C.S. atestă, conform art. 13 alin. (3) din O.G. nr. 14/2003, încadrarea reclamantei într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială și, implicit, starea de boală ce a determinat un atare handicap, pe baza îndeplinirii criteriilor medicopsihosociale stabilite prin lege.

Reclamanta a fost încadrată în gradul de handicap grav, beneficiind de asistent personal, la baza acestei constatări și a măsurilor dispuse stând evaluarea și reevaluarea complexă a reclamantei de către C.E. a persoanelor adulte cu handicap din cadrul C.J. Hunedoara și C.S., pe baza criteriilor și principiilor prevăzute de art. 46 – art. 50 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin H.G. nr. 268/2007.

Această evaluare a presupus ca manifestările reclamantei, suferindă de demență Alzheimer, să se caracterizeze prin atrofie corticală marcată în lobii frontali și parietali, prin uitarea numelor celor apropiați, uitarea datelor personale, incapacitate de memorare, deteriorarea judecății și a controlului pulsional și triada patognomonică, conform capitolului II din Ordinul comun nr. 762/2007 al ministrului muncii familiei și protecției sociale și nr. 1992/2007 al ministrului sănătății publice. Din această perspectivă, apărările C.S. în sensul că documentația depusă de reclamantă nu este concludentă sunt neîntemeiate, fiind contrazise tocmai de conduita acesteia de recunoaștere a afecțiunilor de care suferă reclamanta și încadrarea în grad de handicap grav a acesteia, tocmai pe baza acestei documentații neconcludente, și în condiții mai favorabile decât cele reținute de C.E.

a persoanelor adulte cu handicap din cadrul C.J. Hunedoara, încadrarea în acest grad de handicap al reclamantei este în afara oricărui dubiu, atâta timp cât reclamanta este în evidențele instituțiilor abilitate cu afecțiunea arătată din anul 2005, anual fiindu-i eliberat câte un certificat cu aceeași rezoluție - handicap grav. Demența Alzheimer se manifestă, conform explicațiilor legale oferite de același Ordin comun nr. 762/2007 al ministrului muncii familiei și protecției sociale și nr. 1992/2007 al ministrului sănătății publice, printr-o atrofie cerebrală generalizată, predominant frontală și lobii parietali și triada simptomatică (agnozie, apraxie, afazie), funcțiile psihice superioare fiind pierdute.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză medico legală nr. 754/II/M/10 din 19 martie 2010 efectuat în cauză reclamanta suferă de demență Alzheimer - forma severă, boală cu caracter ireversibil, astfel că s-a apreciat că aceasta are caracter permanent. î mpotriva sentinței civile nr. 131/F/CA/2010 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.S.E.P.H.A., prin A.N.P.H. În motivarea recursului, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., pârâta a arătat, în esență, următoarele: Sentința recurată este motivată pe aspecte total străine de natura pricinii. Se invocă astfel că afecțiunea intimatei are caracter ireversibil datorită conduitei C.S.

de recunoaștere a afecțiunilor de care suferă reclamanta, bazată pe faptul că aceasta fusese încadrată de mai multe ori în grad cu handicap, de unde concluzia greșită a instanței că s-a făcut dovada deplină a culpei procesuale a pârâtei, „prin conduita de recunoaștere a afecțiunilor de care suferă reclamanta”. Pârâta a aplicat instrucțiunea metodologică nr. 800/2008 emisă de C.S.E.P.H.A., în care sunt prevăzute afecțiunile medicale pentru care se pot emite certificate de handicap cu caracter permanent, constatând că afecțiunea pe care o prezintă intimata nu se regăsește în cele două liste ale instrucțiunilor. Instanța de fond a administrat proba cu expertiza medico-legală într-un caz neprevăzut de art. 26 din Ordinul pentru aprobarea n ormelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale nr. 1134/ C din 25 mai 2000 al Ministerului Justiției și nr. 255 din 4 aprilie 2000 al Ministerului Sănătății și Familiei.

Constatările și expertizele medico-legale se efectuează după o metodologie stabilită de Ministerul Sănătății, după criterii distincte de criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul comun nr. 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și nr. 1992/2007 al Ministerului Sănătății Publice, or, Serviciul medico-legal județean Alba a concluzionat în raportul medico-legal înaintat instanței de fond că „afecțiunea intimatei poate fi socotită ca o boală cu caracter permanent”. Concluzia la care ajunge expertul denotă lipsa valorii științifice a expertizei, nota aproximativă în care este redactat raportul și lipsa motivării relevând inutilitatea valorii probatorii a acestui mijloc de probă.

Instanța de fond trage însă concluzia că refuzul pârâtei apare nejustificat prin prisma concluziilor raportului de expertiză. Recursul este nefondat. Este neîntemeiată critica recurentei bazată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Instanța de fond observând că pârâta a supus-o unor investigații medicale specifice pe reclamantă, concluziile fiind de mai multe ori că doamna P.F. este încadrabilă în grad de handicap grav, cu asistent personal, pe baza acelorași acte medicale pe care s-a fundamentat în emiterea deciziei contestate în prezenta cauză, a reținut ca fiind neîntemeiată apărarea Comisiei centrale în sensul că documentația depusă de reclamantă nu ar fi concludentă. Or, constatarea instanței nu este străină de natura pricinii, în condițiile în care în discuție este tocmai încadrarea într-un anume grad de handicap a reclamantei, suferindă de demență Alzheimer.

Cu toate că prima instanță, raportat la cele de mai sus, a emis opinia că încadrarea reclamantei în grad cu handicap este în afara oricărui dubiu, totuși, nu această opinie a fundamentat hotărârea instanței, în sensul admiterii acțiunii având la bază concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză. În ceea ce privește critica recurentei, întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de asemenea, nu este fondată. Susținerile recurentei că instanța admis efectuarea unei expertize medico-legale într-un caz neprevăzut de Ordinul nr. 1134/C/2000 sunt consecința unei interpretări trunchiate și rigide a textului invocat. Chiar din formularea utilizată în enumerarea tipurilor de examinări clinice și complementare, făcută în art. 26 din respectivul ordin, rezultă că emitentul acestuia a indicat cu titlu exemplificativ examinările medicale ce pot fi efectuate.

Astfel, folosirea sintagmei „și altele” la finalul enumerării din cuprinsul art. 26, este elocventă în acest sens. Pe de altă parte, este de observat că tipul de expertiză medico-legală dispus de instanță în prezenta cauză este pe deplin încadrabil în categoria enunțată la pct. c din același art. 26: „constatarea capacității psihice”, având în vedere că boala de care suferă reclamanta este demență Alzheimer. Nu în ultimul rând, interpretarea pe care o face pârâta în această chestiune se află în contradicție cu normele Codului de procedură civilă referitoare la expertiză. Prin cele susținute în recurs pârâta încearcă să acrediteze ideea că printr-un act administrativ se pot limita cazurile în care instanțele de judecată pot ordona expertize medico-legale.

Inadmisibilitatea unei astfel de probe poate fi reglementată însă, numai prin norme cu putere de lege, altfel s-ar încălca prevederile art. 201 – art. 217 C. proc. civ., referitoare la expertiză. În fine, chiar dacă raportul de expertiză nu prezintă în detaliu situația medicală a reclamantei, totuși, acesta conține suficiente date cu privire la examinarea din punct de vedere medico-legal a stării de sănătate a reclamantei, concluzia medicilor care au efectuat expertizarea fiind neechivocă în sensul că reclamanta P.F. suferă de demență senilă în evoluție, afecțiunea fiind o boală psihică majoră ireversibilă, cu caracter permanent. În consecință, hotărârea instanței de fond prin care s-a admis acțiunea promovată de către reclamanta P.F.

și prin care s-a anulat decizia atacată, iar pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să dispună încadrarea permanentă a acesteia în grad de handicap grav, cu asistent personal, este legală și temeinică. Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefundat, recursul formulat de pârâta C.S.E.P.H.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.S.E.P.H.A. împotriva sentinței civile nr. 131/ F/CA/2010 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.