ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1055/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1055/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta P.F. a chemat în judecată pe pârâtele C.S.E.P.H.A.

(denumită în continuare C.S.) și A.N.P.H. din cadrul Ministerului Familiei și

Protecției Sociale, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,

să dispună anularea deciziei nr. 8745 din 06 iulie 2009 emisă de C.S. și

obligarea acestei instituții să emită o nouă decizie de încadrare cu caracter

permanent în gradul de handicap grav cu asistent personal.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că este luată în evidență cu boala Alzheimer din

anul 2005, având constituit dosarul nr. 9269, în vederea evaluării persoanelor

adulte cu handicap.

În anul 2008, a avut termen pentru revizuirea certificatului de handicapat, prezentând în acest sens Comisiei

de evaluare Deva documentația corespunzătoare, constând în examen psihiatrie, M.M.S.E.,

test psihologic, referat medic de familie și anchetă socială.

Ulterior, prin adresa

nr. 10174/2008 i s-a solicitat o examinare computer tomograf (ECT), deși la

dosarul personal exista examinarea CT nr. 831 din 11 octombrie 2006, iar, la

data de 10 decembrie 2008, prin adresa nr. 6314314, i se mai solicită, în

completarea actelor depuse inițial, să prezinte acte medicale emise numai de

Spitalul Județean Deva, în condițiile în care actele inițiale proveneau de la

instituții medicale acreditate de stat.

Reclamanta arată că

sa prezentat de mai multe ori pentru evaluare, însă din considerente de lipsă

de personal, comisia nu a putut fi întrunită în mod legal.

î

n final, la data de

30 martie 2009, pe baza documentelor medicale actualizate, reclamanta a fost

evaluată de o comisie formată dintr-un medic ortoped, un psiholog și un

asistent social și i-a fost eliberat certificatul de încadrare în grad de

handicap nr. 67334 din 30 martie 2009 doar pe 6 luni de zile.

C.S., în soluționarea

contestației formulate de reclamantă împotriva certificatului respectiv, a emis

decizia nr. 8745 din 06 iulie 2009 prin care a rectificat perioada de acordare

la un an, certificatul având valabilitate până în luna martie 2010.

Reclamanta a

solicitat C.S. revizuirea propriei decizii în sensul încadrării cu caracter

permanent în gradul de handicap, însă pârâta i-a recomandat internarea într-un

spital de psihiatrie din județul Hunedoara și să depună la dosar o copie după

fișa de consultație, cu toate că legea nu prevede o atare cerință.

î

n drept, reclamanta a

invocat dispozițiile Legii nr. 448/2006, ale H.G. nr. 430/2008, ale H.G. nr. 286/2007,

ale Ordinului ministrului muncii nr. 762/2007, ale Ordinului ministrului

sănătății nr. 1992/2007, ale Legii nr. 195/2006 și ale Legii nr. 554/2004.

Pârâta C.S. a depus

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă

ca nefondată și menținerea deciziei nr. 8745 din 06 iulie 2009, susținând că,

în exercitarea atribuțiilor sale, poate emite decizie pe termen nelimitat numai

persoanelor ce prezintă afecțiuni care le creează un handicap ireversibil, iar

documentația depusă de reclamantă nu este concludentă în acest sens, pârâta

recomandându-i în acest sens internarea într-o unitate spitalicească în vederea

completării dosarului medical.

În drept, pârâta a

invocat dispozițiile art. 115 – art. 118 C. proc. civ., ale Legii nr. 554/2004, criteriile medicopsihosociale prevăzute de Legea nr. 448/2006, aprobate prin

Ordinul comun al ministrului muncii și ministrului sănătății nr. 762/1992/2007.

Prin sentința civilă nr.

131/F/CA/2010 din 5 mai 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.F., în

contradictoriu cu pârâtele A.N.P.H. și C.S., a anulat decizia de încadrare în

grad de handicap nr. 8745 din 06 iulie 2009 emisă de C.S. și a obligat-o pe

pârâtă să emită o nouă decizie privind încadrarea reclamantei cu caracter

permanent în gradul de handicap grav, cu asistent personal. Totodată, în

temeiul art. 274 C. proc. civ., instanța a dispus obligarea pârâtelor să

plătească reclamantei suma de 180 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin certificatul nr.

67334 din 30 martie 2009, C.E. a persoanelor adulte cu handicap din cadrul C.J.

Hunedoara a dispus încadrarea reclamantei în grad de handicap grav, deficiență

funcțională gravă, cu asistent personal pe o perioadă de 6 luni, cu termen de

revizuire la 31 august 2009.

î

mpotriva acestui

certificat, reclamanta a formulat în termen legal contestație la C.S., care,

prin decizia nr. 8745 din 06 iulie 2009, a menținute constatările

certificatului nr. 67334 din 30 martie 2009 însă cu perioadă de valabilitate de

12 luni, cu termen de revizuire în luna martie 2010.

Certificatul emis de C.E.

și decizia C.S. atestă, conform art. 13 alin. (3) din O.G. nr. 14/2003,

încadrarea reclamantei într-o categorie de persoane cu handicap care necesită

protecție specială și, implicit, starea de boală ce a determinat un atare

handicap, pe baza îndeplinirii criteriilor medicopsihosociale stabilite prin

lege.

Reclamanta

a fost încadrată în gradul de handicap grav, beneficiind de asistent personal,

la baza acestei constatări și a măsurilor dispuse stând evaluarea și

reevaluarea complexă a reclamantei de către C.E. a persoanelor adulte cu

handicap din cadrul C.J. Hunedoara și C.S., pe baza criteriilor și principiilor

prevăzute de art. 46 – art. 50 din Normele metodologice de aplicare a

prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor

persoanelor cu handicap, aprobate prin H.G. nr. 268/2007. Această evaluare a

presupus ca manifestările reclamantei, suferindă de demență Alzheimer, să se

caracterizeze prin atrofie corticală marcată în lobii frontali și parietali,

prin uitarea numelor celor apropiați, uitarea datelor personale, incapacitate

de memorare, deteriorarea judecății și a controlului pulsional și triada

patognomonică, conform capitolului II din Ordinul comun nr. 762/2007 al

ministrului muncii familiei și protecției sociale și nr. 1992/2007 al

ministrului sănătății publice.

Din

această perspectivă, apărările C.S. în sensul că documentația depusă de

reclamantă nu este concludentă sunt neîntemeiate, fiind contrazise tocmai de

conduita acesteia de recunoaștere a afecțiunilor de care suferă reclamanta și

încadrarea în grad de handicap grav a acesteia, tocmai pe baza acestei

documentații neconcludente, și în condiții mai favorabile decât cele reținute

de C.E. a persoanelor adulte cu handicap din cadrul C.J. Hunedoara, încadrarea

în acest grad de handicap al reclamantei este în afara oricărui dubiu, atâta

timp cât reclamanta este în evidențele instituțiilor abilitate cu afecțiunea

arătată din anul 2005, anual fiindu-i eliberat câte un certificat cu aceeași

rezoluție - handicap grav.

Demența

Alzheimer se manifestă, conform explicațiilor legale oferite de același Ordin

comun nr. 762/2007 al ministrului muncii familiei și protecției sociale și nr. 1992/2007

al ministrului sănătății publice, printr-o atrofie cerebrală generalizată,

predominant frontală și lobii parietali și triada simptomatică (agnozie,

apraxie, afazie), funcțiile psihice superioare fiind pierdute.

Așa

cum rezultă din raportul de expertiză medico legală nr. 754/II/M/10 din 19

martie 2010 efectuat în cauză reclamanta suferă de demență Alzheimer - forma

severă, boală cu caracter ireversibil, astfel că s-a apreciat că aceasta are

caracter permanent.

î

mpotriva sentinței civile nr. 131/F/CA/2010 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta

C.S.E.P.H.A., prin A.N.P.H.

În

motivarea recursului, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C.

proc. civ., pârâta a arătat, în esență, următoarele:

Sentința

recurată este motivată pe aspecte total străine de natura pricinii. Se invocă

astfel că afecțiunea intimatei are caracter ireversibil datorită conduitei C.S.

de recunoaștere a afecțiunilor de care suferă reclamanta, bazată pe faptul că aceasta

fusese încadrată de mai multe ori în grad cu handicap, de unde concluzia

greșită a instanței că s-a făcut dovada deplină a culpei procesuale a pârâtei, „prin

conduita de recunoaștere a afecțiunilor de care suferă reclamanta”.

Pârâta

a aplicat instrucțiunea metodologică nr. 800/2008 emisă de C.S.E.P.H.A., în

care sunt prevăzute afecțiunile medicale pentru care se pot emite certificate

de handicap cu caracter permanent, constatând că afecțiunea pe care o prezintă

intimata nu se regăsește în cele două liste ale instrucțiunilor.

Instanța

de fond a administrat proba cu expertiza medico-legală într-un caz neprevăzut

de art. 26 din Ordinul pentru aprobarea

n

ormelor

procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări

medico-legale nr. 1134/ C din 25 mai 2000 al Ministerului Justiției și nr. 255

din 4 aprilie 2000 al Ministerului Sănătății și Familiei.

Constatările

și expertizele medico-legale se efectuează după o metodologie stabilită de

Ministerul Sănătății, după criterii distincte de criteriile

medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul comun nr. 762/2007 al Ministerului

Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și nr. 1992/2007 al Ministerului

Sănătății Publice, or, Serviciul medico-legal județean Alba a concluzionat în

raportul medico-legal înaintat instanței de fond că „afecțiunea intimatei poate

fi socotită ca o boală cu caracter permanent”.

Concluzia

la care ajunge expertul denotă lipsa valorii științifice a expertizei, nota

aproximativă în care este redactat raportul și lipsa motivării relevând

inutilitatea valorii probatorii a acestui mijloc de probă. Instanța de fond trage

însă concluzia că refuzul pârâtei apare nejustificat prin prisma concluziilor raportului

de expertiză.

Recursul

este nefondat.

Este

neîntemeiată critica recurentei bazată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

Instanța

de fond observând că pârâta a supus-o unor investigații medicale specifice pe

reclamantă, concluziile fiind de mai multe ori că doamna P.F. este încadrabilă în

grad de handicap grav, cu asistent personal, pe baza acelorași acte medicale pe

care s-a fundamentat în emiterea deciziei contestate în prezenta cauză, a

reținut ca fiind neîntemeiată apărarea Comisiei centrale în sensul că

documentația depusă de reclamantă nu ar fi concludentă.

Or,

constatarea instanței nu este străină de natura pricinii, în condițiile în care

în discuție este tocmai încadrarea într-un anume grad de handicap a reclamantei,

suferindă de demență Alzheimer.

Cu

toate că prima instanță, raportat la cele de mai sus, a emis opinia că încadrarea

reclamantei în grad cu handicap este în afara oricărui dubiu, totuși, nu această

opinie a fundamentat hotărârea instanței, în sensul admiterii acțiunii având la

bază concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză.

În

ceea ce privește critica recurentei, întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., de asemenea, nu este fondată.

Susținerile

recurentei că instanța admis efectuarea unei expertize medico-legale într-un

caz neprevăzut de Ordinul nr. 1134/C/2000 sunt consecința unei interpretări trunchiate

și rigide a textului invocat. Chiar din formularea utilizată în enumerarea tipurilor

de examinări clinice și complementare, făcută în art. 26 din respectivul ordin,

rezultă că emitentul acestuia a indicat cu titlu exemplificativ examinările

medicale ce pot fi efectuate. Astfel, folosirea sintagmei „și altele” la

finalul enumerării din cuprinsul art. 26, este elocventă în acest sens. Pe de

altă parte, este de observat că tipul de expertiză medico-legală dispus de

instanță în prezenta cauză este pe deplin încadrabil în categoria enunțată la pct.

c din același art. 26: „constatarea capacității psihice”, având în vedere că

boala de care suferă reclamanta este demență Alzheimer.

Nu

în ultimul rând, interpretarea pe care o face pârâta în această chestiune se

află în contradicție cu normele Codului de procedură civilă referitoare la expertiză.

Prin cele susținute în recurs pârâta încearcă să acrediteze ideea că printr-un

act administrativ se pot limita cazurile în care instanțele de judecată pot

ordona expertize medico-legale. Inadmisibilitatea unei astfel de probe poate fi

reglementată însă, numai prin norme cu putere de lege, altfel s-ar încălca

prevederile art. 201 – art. 217 C. proc. civ., referitoare la expertiză.

În

fine, chiar dacă raportul de expertiză nu prezintă în detaliu situația medicală

a reclamantei, totuși, acesta conține suficiente date cu privire la examinarea

din punct de vedere medico-legal a stării de sănătate a reclamantei, concluzia medicilor

care au efectuat expertizarea fiind neechivocă în sensul că reclamanta P.F. suferă

de demență senilă în evoluție, afecțiunea fiind o boală psihică majoră

ireversibilă, cu caracter permanent.

În

consecință, hotărârea instanței de fond prin care s-a admis acțiunea promovată

de către reclamanta P.F. și prin care s-a anulat decizia atacată, iar pârâta a

fost obligată să emită o nouă decizie prin care să dispună încadrarea

permanentă a acesteia în grad de handicap grav, cu asistent personal, este

legală și temeinică.

Față

de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge, ca nefundat, recursul formulat de pârâta C.S.E.P.H.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.S.E.P.H.A. împotriva sentinței civile nr. 131/ F/CA/2010 din 5

mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2011.