ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8745/2009

Deliberând, asupra contestației în anulare de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 15 aprilie 2008 contestatorii M.I., M.A. și A.C. au solicitat în contradictoriu cu intimații C.C., C.A., Municipiul București prin primarul general, SC H.N. SA și Ministerul Finanțelor Publice anularea deciziei nr. 6591 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 4731/2/2003. În drept a fost invocat motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În fapt s-a susținut că nu au fost admise criticile formulate de contestator în recurs deși se impunea a fi primite din perspectiva motivului de ordine publică relativ la competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță, motiv invocat din oficiu de instanța de recurs.

S-a susținut că soluția, pronunță ca urmare a admiterii în parte a recursului formulat de contestatori, de trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria sectorului I, ca primă instanță, este rezultatul unei greșeli materiale referitoare la valoarea litigiului ceea ce a condus la stabilirea în mod eronat a competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei sectorului 1. În acest sens, valoarea de 1.047.294.685 lei vechi (104.729,46 lei noi) stabilită prin expertiză tehnică nu reprezintă valoarea obiectului litigiului, adică valoarea imobilului revendicat ci reprezintă prețul reactualizat de cumpărătoare a apartamentului de către foști chiriași, imobilul nefiind evaluat prin expertiză pentru determinarea valorii acestuia.

Ca urmare, instanța s-a aflat în eroare când a stabilit că valoarea imobilului este mai mică de 500.000 lei noi astfel încât să fie atrasă competența Judecătoriei în soluționarea cauzei, în raport de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. Analizând decizia atacată prin prisma motivului invocat, constată că este neîntemeiată contestația în anulare, aceasta urmând a fi respinsă pentru considerentele ce succed. Prin decizia civilă nr. 6591 din 11 octombrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca tardiv recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și a admis recursul declarat de recurenții pârâți (contestatori în prezenta cauză) și, ca urmare, a modificat decizia atacată în sensul că a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria sectorului 1 București, menținând celelalte dispoziții ale deciziei.

Instanța de recurs a examinat criticile formulate de recurenții pârâți care au vizat încălcarea dispozițiilor Legii 10/2001, norme speciale aplicabile în cauză în raport de dispozițiile art. 480 C. civ. invocate de reclamanți în susținerea acțiunii – și a constatat că acestea nu sunt întemeiate, pentru motivele pe larg explicate în considerentele deciziei. Recursul a fost însă admis, deși criticile formulate nu au fost fondate, instanța constatând, din oficiu că instanța de apel a încălcat normele de ordine publică privind competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță. Astfel s-a apreciat că instanța de apel nu a observat că prin intervenția Legii nr. 219/2005 s-au schimbat regulile referitoare la competență în raport de valoarea obiectului judecății, și că în virtutea art. 725 alin. (3) C. proc.

civ., în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt pe deplin aplicabile. În raport de valoarea obiectului litigiului și noile dispoziții ale Legii nr. 219/2005 s-a constatat că instanța de apel, trebuia să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare nu la tribunal ci la judecătorie, întrucât aceasta era instanța devenită competentă material în raport de legea nouă de procedură. Raportarea instanței de recurs la suma reținută drept valoare a obiectului litigiului a fost explicată prin considerentele deciziei, fiind avută în vedere – în lipsa unor probe contrare - valoarea stabilită pentru apartament prin expertiza tehnică administrată în apel.

Potrivit art. 318 C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ. În raport de dispozițiile mai sus citate, se reține că soluția pronunțată prin decizia nr. 5691/2007 nu este rezultatul unei greșeli materiale care să conducă, în temeiul articolului mai sus citat, la anularea acesteia. Instanța de recurs a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a tribunalului în rejudecarea cauzei în ședința din 5 octombrie 2007 ocazie cu care excepția a fost pusă în discuția părților prezente care și-au exprimat poziția consemnată în jurnalul acelei ședințe, practicaua deciziei atacate.

Ca urmare, instanța, soluționând excepția invocată din oficiu, a avut a se pronunța asupra valorii imobilului pentru stabilirea instanței competente și a explicat raționamentul pentru care a ales valoarea stabilită de expertiză și a indicat dispozițiile normative aplicabile în cauză. În realitate prin contestația în anulare formulată de contestatori, se critică soluția instanței de recurs prin care s-a soluționat excepția ridicată din oficiu, în sensul greșitei aprecieri a valorii imobilului apreciere care, după cum s-a arătat mai sus și în raport de criticile formulate, nu reprezintă o eroare materială ci din contră o analiză făcută de instanță în raport de probele cauzei. Nici susținerea că instanța de recurs trebuia să primească argumentele contestatorilor legate de competența materială a judecătoriei nu sunt întemeiate.

Contestatorii, prin recursul formulat nu au discutat competența materială a primei instanțe și nici nu au pus concluzii (de care instanța de recurs să nu fi ținut seama din eroare) nefiind prezenți la termenul la care instanța, din oficiu a ridicat această excepție, și nici nu au exprimat o atare poziție în scris în termenul acordat de instanță în ședința din 5 octombrie 2007, în acest sens, când pronunțarea s-a amânat la 11 octombrie 2007. Având în vedere că împotriva unei decizii irevocabile în înțelesul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. nu mai există cale de atac și față de constatarea că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., s-a respins contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii M.I., M.A. și A.C. împotriva deciziei nr. 6591 din 11 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2009.