ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8745/2009

Deliberând, asupra contestației în

anulare de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin contestația în anulare

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 15 aprilie 2008

contestatorii M.I., M.A. și A.C. au solicitat în contradictoriu cu intimații C.C.,

C.A., Municipiul București prin primarul general, SC H.N. SA și Ministerul

Finanțelor Publice anularea deciziei nr. 6591 din 11 octombrie 2007 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 4731/2/2003.

În drept a fost invocat motivul prevăzut

de art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În fapt s-a susținut că nu au fost admise

criticile formulate de contestator în recurs deși se impunea a fi primite din

perspectiva motivului de ordine publică relativ la competența materială de

soluționare a cauzei în primă instanță, motiv invocat din oficiu de instanța de

recurs.

S-a susținut că soluția, pronunță ca

urmare a admiterii în parte a recursului formulat de contestatori, de

trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria sectorului I, ca primă

instanță, este rezultatul unei greșeli materiale referitoare la valoarea

litigiului ceea ce a condus la stabilirea în mod eronat a competenței de

soluționare în favoarea Judecătoriei sectorului 1.

În acest sens, valoarea de 1.047.294.685

lei vechi (104.729,46 lei noi) stabilită prin expertiză tehnică nu reprezintă

valoarea obiectului litigiului, adică valoarea imobilului revendicat ci

reprezintă prețul reactualizat de cumpărătoare a apartamentului de către foști

chiriași, imobilul nefiind evaluat prin expertiză pentru determinarea valorii

acestuia.

Ca urmare, instanța s-a aflat în eroare

când a stabilit că valoarea imobilului este mai mică de 500.000 lei noi astfel

încât să fie atrasă competența Judecătoriei în soluționarea cauzei, în raport

de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Analizând decizia atacată prin prisma

motivului invocat, constată că este neîntemeiată contestația în anulare,

aceasta urmând a fi respinsă pentru considerentele ce succed.

Prin decizia civilă nr. 6591 din 11

octombrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca tardiv recursul

declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și a admis

recursul declarat de recurenții pârâți (contestatori în prezenta cauză) și, ca

urmare, a modificat decizia atacată în sensul că a trimis cauza spre rejudecare

în primă instanță la Judecătoria sectorului 1 București, menținând celelalte

dispoziții ale deciziei.

Instanța de recurs a examinat criticile

formulate de recurenții pârâți care au vizat încălcarea dispozițiilor Legii

10/2001, norme speciale aplicabile în cauză în raport de dispozițiile art. 480 C.

civ. invocate de reclamanți în susținerea acțiunii – și a constatat că acestea

nu sunt întemeiate, pentru motivele pe larg explicate în considerentele

deciziei.

Recursul a fost însă admis, deși criticile

formulate nu au fost fondate, instanța constatând, din oficiu că instanța de

apel a încălcat normele de ordine publică privind competența materială de

soluționare a cauzei în primă instanță.

Astfel s-a apreciat că instanța de apel

nu a observat că prin intervenția Legii nr. 219/2005 s-au schimbat regulile

referitoare la competență în raport de valoarea obiectului judecății, și că în

virtutea art. 725 alin. (3) C. proc. civ., în caz de casare cu trimitere spre

rejudecare, dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt pe deplin aplicabile.

În raport de valoarea obiectului

litigiului și noile dispoziții ale Legii nr. 219/2005 s-a constatat că instanța

de apel, trebuia să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare nu la tribunal ci

la judecătorie, întrucât aceasta era instanța devenită competentă material în

raport de legea nouă de procedură.

Raportarea instanței de recurs la suma

reținută drept valoare a obiectului litigiului a fost explicată prin

considerentele deciziei, fiind avută în vedere – în lipsa unor probe contrare -

valoarea stabilită pentru apartament prin expertiza tehnică administrată în

apel.

Potrivit art. 318 C. proc. civ.

hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța

respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Contestația în anulare a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ.

În raport de dispozițiile mai sus citate,

se reține că soluția pronunțată prin decizia nr. 5691/2007 nu este rezultatul

unei greșeli materiale care să conducă, în temeiul articolului mai sus citat,

la anularea acesteia.

Instanța de recurs a invocat din oficiu

excepția de necompetență materială a tribunalului în rejudecarea cauzei în

ședința din 5 octombrie 2007 ocazie cu care excepția a fost pusă în discuția

părților prezente care și-au exprimat poziția consemnată în jurnalul acelei

ședințe, practicaua deciziei atacate.

Ca urmare, instanța, soluționând excepția

invocată din oficiu, a avut a se pronunța asupra valorii imobilului pentru

stabilirea instanței competente și a explicat raționamentul pentru care a ales

valoarea stabilită de expertiză și a indicat dispozițiile normative aplicabile

în cauză.

În realitate prin contestația în anulare

formulată de contestatori, se critică soluția instanței de recurs prin care s-a

soluționat excepția ridicată din oficiu, în sensul greșitei aprecieri a valorii

imobilului apreciere care, după cum s-a arătat mai sus și în raport de

criticile formulate, nu reprezintă o eroare materială ci din contră o analiză

făcută de instanță în raport de probele cauzei.

Nici susținerea că instanța de recurs

trebuia să primească argumentele contestatorilor legate de competența materială

a judecătoriei nu sunt întemeiate.

Contestatorii, prin recursul formulat nu

au discutat competența materială a primei instanțe și nici nu au pus concluzii

(de care instanța de recurs să nu fi ținut seama din eroare) nefiind prezenți

la termenul la care instanța, din oficiu a ridicat această excepție, și nici nu

au exprimat o atare poziție în scris în termenul acordat de instanță în ședința

din 5 octombrie 2007, în acest sens, când pronunțarea s-a amânat la 11

octombrie 2007.

Având în vedere că împotriva unei decizii

irevocabile în înțelesul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. nu mai există

cale de atac și față de constatarea că în cauză nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 318 C. proc. civ., s-a respins contestația în anulare ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în

anulare formulată de contestatorii M.I., M.A. și A.C. împotriva deciziei nr. 6591

din 11 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie

2009.