ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7173/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: G.T. a chemat în judecată Municipiul București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâților la plata contravalorii actualizate a sumei de 33.429.211 lei vechi achitată ca preț al apartamentului nr. 23 situat în București, sector 1, respectiv 85.177.630 Rol (având în vedere indicele prețurilor de consum pentru perioada 1997-2004, de 254,8 %), obligarea pârâților la plata unei sume reprezentând excedentul de valoare a imobilului pe care a indicat-o provizoriu ca fiind în valoare de 5000 Euro (respectiv 180.780.000 lei vechi la cursul mediu de 1 Euro/36156 lei) cum și obligarea pârâților la plata contravalorii lucrărilor necesare și utile pe care le-a evaluat provizoriu la suma de 300.000.000 lei vechi efectuate la apartamentul în litigiu.

În motivarea acțiunii reclamantul a învederat că locuiește în calitate de chiriaș în apartamentul menționat care deși a fost cumpărat de autoarea sa L.L.D. al cărei legatar universal era, în baza Legii nr. 112/1995, a fost ulterior redat prin hotărâre judecătorească irevocabilă revendicatoarei K.R.S. în dosarul nr. 260/2003 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. În drept reclamantul a invocat dispozițiile art. 49 din Legea nr. 10/2001 și art. 1336 și urm. C. civ. Ulterior, printr-o precizare a cererii de chemare în judecată conform art. 132 alin. (2) pct. 3 C. proc.

civ., reclamantul și-a mărit cuantumul pretențiilor la sumele stabilite prin expertiză și anume la plata contravalorii actualizate a sumei achitată ca preț al apartamentului în valoare de 55.447 Ron (15.400 Euro); la plata sumei reprezentând excedentul de valoare a imobilului, respectiv 556.600 Ron (155.000 Euro) cum și la plata contravalorii lucrărilor necesare și utile în valoare de 56.182 Ron (15.606 Euro) efectuate la apartamentul nr. 23 din București, sector 1. Municipiul București prin Primarul general a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca în cazul admiterii acțiunii reclamantului, chematul în garanție să fie obligat la plata respectivelor sume către Municipiul București.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 998/R din 12 mai 2006 a admis recursurile formulate de reclamantul G.T. și pârâții Municipiul București prin Primarul general și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 12330 din 28 noiembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 1 București pe care a casat-o și a reținut cauza pentru soluționare în fond ca instanță competentă. Instanța a reținut că valoarea obiectului cererii ce prezenta interes atât pentru stabilirea competenței materiale a judecătoriei cât și pentru calificarea căii de atac, urma să fie stabilită având în vedere și dispozițiile art. 112 pct. 3 C. proc. civ., numai după efectuarea raportului de expertiză ce avea printre altele ca obiectiv și stabilirea valorii reactualizate a pretențiilor indicate de reclamant.

În acest sens valoarea obiectului cererii de chemare în judecată conform expertizei fiind de 155.000 Euro mult peste valoarea de 5 miliarde lei vechi, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. așa cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revenea tribunalului. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 214 din 06 februarie 2007 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București prin Primarul general ca neîntemeiată.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.T. și a obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul general să plătească reclamantului contravaloarea în lei a sumei de 15.402 Euro reprezentând preț reactualizat pentru perioada ianuarie 1997 - octombrie 2005 și a sumei de 15.606 Euro reprezentând îmbunătățiri. A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la contravaloarea excedentului de valoare. A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție. Instanța de fond a reținut că în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 ci prevederile dreptului comun care reglementează răspunderea pentru evicțiune, răspundere ce se aplică numai părților din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2700/30282 din 10 ianuarie 1997 respectiv Primăriei municipiului București prin SC H.N.

SA și cumpărătoarei K.R.S., autoarea reclamantului. Din această perspectivă, Ministerul Finanțelor Publice nu avea calitate procesuală pasivă în cauză. Pe de altă parte conform art. 1337 C. civ. vânzătorul este obligat să-l garanteze pe cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, precum și de sarcinile care nu au fost declarate la încheierea contractului. Astfel fiind și în raport de art. 1341 C. civ. pârâtul Municipiul București urmează a plăti reclamantului contravaloarea în lei la data plății efective a sumei de 15.400 Euro reprezentând prețul reactualizat pentru perioada ianuarie 1997 - octombrie 2005 și a sumei de 15.606 Euro reprezentând îmbunătățiri conform expertizelor tehnice efectuate în cauză.

Nu s-a acordat excedentul de valoare prevăzut de art. 1341 pct. 4 C. civ. pe motiv că autoarea reclamantului a achiziționat imobilul la un preț modic și prin urmare nu se poate reține ideea unei pierderi sa a unui beneficiu nerealizat din partea cumpărătorului. Referitor la cererea de chemare în garanție, s-a conchis că atâta timp cât în speță nu erau aplicabile dispozițiile art. 55 din Legea nr. 10/2001 pretențiile Municipiului București prin Primarul general erau nefondate. Aceasta cu atât mai mult cu cât contractul de vânzare-cumpărare fusese încheiat în nume propriu de acest pârât și prin urmare în calitate de vânzător urma a răspunde în caz de evicțiune totală. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 623 din 03 octombrie 2007 așa cum a fost îndreptată prin încheierea din 29 octombrie 2008, a admis apelul declarat de reclamantul G.T.

împotriva sentinței nr. 214 din 06 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul General să plătească și suma de 155.000 Euro în echivalent, în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând excedentul de valoare a imobilului. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins apelul Municipiului București prin Primarul General. Instanța de apel păstrând argumentele judecătorului fondului a reținut și că autoarea reclamantului a beneficiat de dispozițiile unei legi care i-a permis să cumpere în deplină legalitate de la stat apartamentul pe care-l ocupa în calitate de chiriașă, dobândind un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În aceste condiții rambursarea prețului plătit pentru apartamentul în litigiu actualizat cu rata inflației și restituirea cheltuielilor necesare și utile nu răspunde criteriului de proporționalitate la care trebuie să se raporteze orice ingerință în folosința proprietății. În contra menționatei decizii a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând în esență că greșit a fost obligat la restituirea prețului apartamentului în litigiu întrucât pe acest aspect invocă excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece potrivit art. 13 alin. (6) pct. a din Legea nr. 112/1995 și art. 39 pct. I lit. a) din H.G.

nr. 20/1996 beneficiarul sumelor încasate de către municipalitate din vânzarea locuințelor în temeiul legii menționate era Ministerul Finanțelor Publice după deducerea unui comision de 1% din valoarea apartamentelor înstrăinate, constituindu-se astfel un fond extrabugetar. Pe de altă parte, potrivit art. 1 pct. 5 ce modifică art. 51 din O.G. nr. 184/2002 plata sumelor de tipul celei din speța se face fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 de către Ministerul Finanțelor Publice. În același context, recurentul a susținut că nu datorează nici suma reprezentând îmbunătățiri și excedentul de valoare întrucât și pentru acest capăt de cerere nu are calitate procesuală pasivă, suma profitând reclamantului, în caz contrar fiind vorba de o îmbogățire fără justă cauză a proprietarului actual.

Recursul nu este fondat. Din dosar a rezultat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2700/30282 din 10 ianuarie 1997 Primăria municipiului București reprezentată de SC H.N. SA în calitate de vânzător a transmis cumpărătoarei L.L.D., autoarea reclamantului, în temeiul Legii nr. 112/1995 apartamentul nr. 23 situat la etajul 3 al imobilului din București, la prețul de 33.429.211 lei vechi achitat integral la 10 ianuarie 1997 (fila 8 dosar nr. 12377/2005). Ulterior, prin hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată în contradictoriu cu Municipiul București și SC H.N. SA în cadrul unei acțiuni în revendicare inițiată de reclamanta K.R.S., pârâții au fost obligați să-i restituie acesteia apartamentul în litigiu, sens în care a fost emisă și dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 954 din 05 iunie 2000 (filele 11 și 14 dosar nr. 12377/2005).

Într-un alt litigiu, inițiat de K.R.S. purtat în contradictoriu și cu dobânditoarea L.L.D. și apoi cu succesorul acesteia G.T., acesta din urmă a fost obligat să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei apartamentul în litigiu (filele 42-46 dosar nr. 12377/2005). În fine, în dosarul nr. 27054/3/2005 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 476/A din 07 martie 2006, s-a respins cererea reclamantei K.R.S. în contradictoriu cu Municipiul București prin Primarul General și G.T. pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2700/30282 din 10 ianuarie 1997 încheiat între autoarea L.L.D. și Primăria municipiului București prin mandatar SC H.N.

SA (filele 39-40 dosar nr. 36858/3/2006). Raportat la această situație de fapt și întrucât reclamantul G.T. devenise chiriaș al apartamentului în litigiu urmare admiterii acțiunii în revendicare promovată de K.R.S., acesta considerându-se evins și invocând alături de prevederile art. 49 din Legea nr. 10/2001 și art. 1336 și urm. C. civ. a pretins daune conform art. 1341 C. civ. pentru evicțiunea totală a lucrului vândut. Din această perspectivă corect instanțele au calificat acțiunea ca fiind o acțiune de drept comun vizând răspunderea vânzătorului pentru evicțiune. Cum Municipiul București reprezentat de SC H.N. SA avea calitatea de vânzător în contractul de înstrăinare a apartamentului în litigiu, corect s-a reținut raportat la art. 1337 C. civ.

și calitatea procesuală pasivă a acestui pârât. Astfel fiind, critica formulată în recurs vizând lipsa calității procesuale pasive a municipiului București nu poate fi primită, în speță nefiind incidente prevederile art. 13 din Legea nr. 112/1995 care se referă la despăgubirile ce se acordă foștilor proprietari și moștenitorilor acestora pentru apartamentele nerestituite în natură, ceea ce nu este cazul în speță. Tot astfel nu sunt aplicabile nici prevederile art. 39 din H.G. nr. 20/1996 care se referă la constituirea fondului extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor.

De altfel, așa cum deja s-a evidențiat nici reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile legale menționate de recurent, în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 republicată (fost art. 49 în redactarea de la data promovării acțiunii evocate în acțiune au în vedere exclusiv despăgubirile pentru sporul de valoare adus imobilului prin îmbunătățirile necesare și utile și au fost evocate pentru a evita plata taxei de timbru, taxă ce însă având în vedere temeiul de drept precizat și reținut de instanțe, a fost achitată. Față de cele ce preced, urmează a reține că recurentul are calitate procesuală pasivă în raport de pretențiile formulate de reclamant decurgând din răspunderea pentru evicțiunea totală între care conform art. 1345 C. civ.

și spezele necesare utile și de întreținere ale imobilului iar conform art. 1344 C. civ. și excedentele valorii în timpul evicțiunii. Astfel fiind, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 623 din 03 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2009.