ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7173/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

G.T. a chemat în judecată

Municipiul București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâților la plata contravalorii

actualizate a sumei de 33.429.211 lei vechi achitată ca preț al apartamentului

nr. 23 situat în București, sector 1, respectiv 85.177.630 Rol (având în vedere

indicele prețurilor de consum pentru perioada 1997-2004, de 254,8 %), obligarea

pârâților la plata unei sume reprezentând excedentul de valoare a imobilului pe

care a indicat-o provizoriu ca fiind în valoare de 5000 Euro (respectiv

180.780.000 lei vechi la cursul mediu de 1 Euro/36156 lei) cum și obligarea

pârâților la plata contravalorii lucrărilor necesare și utile pe care le-a

evaluat provizoriu la suma de 300.000.000 lei vechi efectuate la apartamentul

în litigiu.

În motivarea acțiunii

reclamantul a învederat că locuiește în calitate de chiriaș în apartamentul

menționat care deși a fost cumpărat de autoarea sa L.L.D. al cărei legatar

universal era, în baza Legii nr. 112/1995, a fost ulterior redat prin hotărâre

judecătorească irevocabilă revendicatoarei K.R.S. în dosarul nr. 260/2003 al

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

În drept reclamantul a

invocat dispozițiile art. 49 din Legea nr. 10/2001 și art. 1336 și urm. C. civ.

Ulterior, printr-o precizare

a cererii de chemare în judecată conform art. 132 alin. (2) pct. 3 C. proc.

civ., reclamantul și-a mărit cuantumul pretențiilor la sumele stabilite prin

expertiză și anume la plata contravalorii actualizate a sumei achitată ca preț

al apartamentului în valoare de 55.447 Ron (15.400 Euro); la plata sumei

reprezentând excedentul de valoare a imobilului, respectiv 556.600 Ron (155.000

Euro) cum și la plata contravalorii lucrărilor necesare și utile în valoare de

56.182 Ron (15.606 Euro) efectuate la apartamentul nr. 23 din București, sector

1.

Municipiul București prin

Primarul general a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice solicitând

ca în cazul admiterii acțiunii reclamantului, chematul în garanție să fie

obligat la plata respectivelor sume către Municipiul București.

Tribunalul București, secția

a III-a civilă, prin decizia nr. 998/R din 12 mai 2006 a admis recursurile

formulate de reclamantul G.T. și pârâții Municipiul București prin Primarul

general și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței

civile nr. 12330 din 28 noiembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 1 București pe

care a casat-o și a reținut cauza pentru soluționare în fond ca instanță

competentă.

Instanța a reținut că

valoarea obiectului cererii ce prezenta interes atât pentru stabilirea

competenței materiale a judecătoriei cât și pentru calificarea căii de atac,

urma să fie stabilită având în vedere și dispozițiile art. 112 pct. 3 C. proc.

civ., numai după efectuarea raportului de expertiză ce avea printre altele ca

obiectiv și stabilirea valorii reactualizate a pretențiilor indicate de

reclamant.

În acest sens valoarea

obiectului cererii de chemare în judecată conform expertizei fiind de 155.000

Euro mult peste valoarea de 5 miliarde lei vechi, conform art. 2 pct. 1 lit. b)

C. proc. civ. așa cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, competența de

soluționare a cauzei în primă instanță revenea tribunalului.

Tribunalul București, secția

a III-a civilă, prin sentința nr. 214 din 06 februarie 2007 a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și a respins acțiunea în contradictoriu cu acest pârât ca

fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București prin Primarul

general ca neîntemeiată.

A admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul G.T. și a obligat pârâtul Municipiul București prin

Primarul general să plătească reclamantului contravaloarea în lei a sumei de

15.402 Euro reprezentând preț reactualizat pentru perioada ianuarie 1997 - octombrie

2005 și a sumei de 15.606 Euro reprezentând îmbunătățiri.

A respins ca neîntemeiat

capătul de cerere privind obligarea pârâtului la contravaloarea excedentului de

valoare.

A respins ca neîntemeiată

cererea de chemare în garanție.

Instanța de fond a reținut

că în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

ci prevederile dreptului comun care reglementează răspunderea pentru evicțiune,

răspundere ce se aplică numai părților din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2700/30282

din 10 ianuarie 1997 respectiv Primăriei municipiului București prin SC H.N. SA

și cumpărătoarei K.R.S., autoarea reclamantului.

Din această perspectivă,

Ministerul Finanțelor Publice nu avea calitate procesuală pasivă în cauză.

Pe de altă parte conform

art. 1337 C. civ. vânzătorul este obligat să-l garanteze pe cumpărător de

evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, precum și de sarcinile care

nu au fost declarate la încheierea contractului. Astfel fiind și în raport de

art. 1341 C. civ. pârâtul Municipiul București urmează a plăti reclamantului

contravaloarea în lei la data plății efective a sumei de 15.400 Euro

reprezentând prețul reactualizat pentru perioada ianuarie 1997 - octombrie 2005

și a sumei de 15.606 Euro reprezentând îmbunătățiri conform expertizelor

tehnice efectuate în cauză. Nu s-a acordat excedentul de valoare prevăzut de

art. 1341 pct. 4 C. civ. pe motiv că autoarea reclamantului a achiziționat

imobilul la un preț modic și prin urmare nu se poate reține ideea unei pierderi

sa a unui beneficiu nerealizat din partea cumpărătorului.

Referitor la cererea de

chemare în garanție, s-a conchis că atâta timp cât în speță nu erau aplicabile

dispozițiile art. 55 din Legea nr. 10/2001 pretențiile Municipiului București

prin Primarul general erau nefondate. Aceasta cu atât mai mult cu cât

contractul de vânzare-cumpărare fusese încheiat în nume propriu de acest pârât

și prin urmare în calitate de vânzător urma a răspunde în caz de evicțiune

totală.

Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, prin decizia nr. 623 din 03 octombrie 2007 așa cum a fost

îndreptată prin încheierea din 29 octombrie 2008, a admis apelul declarat de

reclamantul G.T. împotriva sentinței nr. 214 din 06 februarie 2007 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care a schimbat-o în parte în

sensul că a obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul General să

plătească și suma de 155.000 Euro în echivalent, în lei la data plății, cu

titlu de despăgubiri civile reprezentând excedentul de valoare a imobilului.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

A respins apelul

Municipiului București prin Primarul General.

Instanța de apel păstrând

argumentele judecătorului fondului a reținut și că autoarea reclamantului a

beneficiat de dispozițiile unei legi care i-a permis să cumpere în deplină

legalitate de la stat apartamentul pe care-l ocupa în calitate de chiriașă,

dobândind un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

În aceste condiții

rambursarea prețului plătit pentru apartamentul în litigiu actualizat cu rata

inflației și restituirea cheltuielilor necesare și utile nu răspunde

criteriului de proporționalitate la care trebuie să se raporteze orice

ingerință în folosința proprietății.

În contra menționatei

decizii a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General invocând

motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând în esență

că greșit a fost obligat la restituirea prețului apartamentului în litigiu

întrucât pe acest aspect invocă excepția lipsei calității procesuale pasive

deoarece potrivit art. 13 alin. (6) pct. a din Legea nr. 112/1995 și art. 39

pct. I lit. a) din H.G. nr. 20/1996 beneficiarul sumelor încasate de către

municipalitate din vânzarea locuințelor în temeiul legii menționate era

Ministerul Finanțelor Publice după deducerea unui comision de 1% din valoarea

apartamentelor înstrăinate, constituindu-se astfel un fond extrabugetar.

Pe de altă parte, potrivit

art. 1 pct. 5 ce modifică art. 51 din O.G. nr. 184/2002 plata sumelor de tipul

celei din speța se face fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin.

(6) din Legea nr. 112/1995 de către Ministerul Finanțelor Publice.

În același context,

recurentul a susținut că nu datorează nici suma reprezentând îmbunătățiri și

excedentul de valoare întrucât și pentru acest capăt de cerere nu are calitate

procesuală pasivă, suma profitând reclamantului, în caz contrar fiind vorba de

o îmbogățire fără justă cauză a proprietarului actual.

Recursul nu este fondat.

Din dosar a rezultat că prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 2700/30282 din 10 ianuarie 1997 Primăria

municipiului București reprezentată de SC H.N. SA în calitate de vânzător a

transmis cumpărătoarei L.L.D., autoarea reclamantului, în temeiul Legii nr. 112/1995

apartamentul nr. 23 situat la etajul 3 al imobilului din București, la prețul

de 33.429.211 lei vechi achitat integral la 10 ianuarie 1997 (fila 8 dosar nr. 12377/2005).

Ulterior, prin hotărâre

judecătorească irevocabilă pronunțată în contradictoriu cu Municipiul București

și SC H.N. SA în cadrul unei acțiuni în revendicare inițiată de reclamanta K.R.S.,

pârâții au fost obligați să-i restituie acesteia apartamentul în litigiu, sens

în care a fost emisă și dispoziția Primarului General al Municipiului București

nr. 954 din 05 iunie 2000 (filele 11 și 14 dosar nr. 12377/2005).

Într-un alt litigiu, inițiat

de K.R.S. purtat în contradictoriu și cu dobânditoarea L.L.D. și apoi cu

succesorul acesteia G.T., acesta din urmă a fost obligat să lase în deplină

proprietate și posesie reclamantei apartamentul în litigiu (filele 42-46 dosar

nr. 12377/2005).

În fine, în dosarul nr. 27054/3/2005

al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 476/A din 07

martie 2006, s-a respins cererea reclamantei K.R.S. în contradictoriu cu Municipiul

București prin Primarul General și G.T. pentru constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 2700/30282 din 10 ianuarie 1997 încheiat

între autoarea L.L.D. și Primăria municipiului București prin mandatar SC H.N.

SA (filele 39-40 dosar nr. 36858/3/2006).

Raportat la această situație

de fapt și întrucât reclamantul G.T. devenise chiriaș al apartamentului în

litigiu urmare admiterii acțiunii în revendicare promovată de K.R.S., acesta

considerându-se evins și invocând alături de prevederile art. 49 din Legea nr. 10/2001

și art. 1336 și urm. C. civ. a pretins daune conform art. 1341 C. civ. pentru

evicțiunea totală a lucrului vândut.

Din această perspectivă

corect instanțele au calificat acțiunea ca fiind o acțiune de drept comun

vizând răspunderea vânzătorului pentru evicțiune. Cum Municipiul București

reprezentat de SC H.N. SA avea calitatea de vânzător în contractul de

înstrăinare a apartamentului în litigiu, corect s-a reținut raportat la art. 1337

C. civ. și calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.

Astfel fiind, critica

formulată în recurs vizând lipsa calității procesuale pasive a municipiului

București nu poate fi primită, în speță nefiind incidente prevederile art. 13

din Legea nr. 112/1995 care se referă la despăgubirile ce se acordă foștilor

proprietari și moștenitorilor acestora pentru apartamentele nerestituite în

natură, ceea ce nu este cazul în speță.

Tot astfel nu sunt

aplicabile nici prevederile art. 39 din H.G. nr. 20/1996 care se referă la

constituirea fondului extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor.

De altfel, așa cum deja s-a

evidențiat nici reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile legale

menționate de recurent, în susținerea excepției lipsei calității procesuale

pasive, iar dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 republicată (fost art. 49

în redactarea de la data promovării acțiunii evocate în acțiune au în vedere

exclusiv despăgubirile pentru sporul de valoare adus imobilului prin

îmbunătățirile necesare și utile și au fost evocate pentru a evita plata taxei

de timbru, taxă ce însă având în vedere temeiul de drept precizat și reținut de

instanțe, a fost achitată.

Față de cele ce preced,

urmează a reține că recurentul are calitate procesuală pasivă în raport de

pretențiile formulate de reclamant decurgând din răspunderea pentru evicțiunea

totală între care conform art. 1345 C. civ. și spezele necesare utile și de

întreținere ale imobilului iar conform art. 1344 C. civ. și excedentele valorii

în timpul evicțiunii.

Astfel fiind, recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 623 din 03

octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2009.